Pagini

sâmbătă, octombrie 28, 2017

ÎNTRE FESTIVISM ȘI NOBLEȚE

SUMARUL BLOGULUI 


Sărbătorii Sfîntului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale, i-a fost asociată în acest an comemorarea apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului. Cîteva momente solemne s-au desfășurat în cadrul Sfintei Liturghii din 27 octombrie 2017. 
Tematica anului comemorativ 2017 a fost evidențiată în cadrul evenimentelor din aceste zile mai ales prin participarea mai multor ierarhi din fostele țări comuniste, între care primații PF Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii, PF Anastasie al Albaniei și PF Rastislav al Cehiei și Slovaciei. 
În cadrul omiliei rostite în altarul de vară de pe Colina Bucuriei, Patriarhul Kiril a subliniat faptul că martirii din perioada comunistă se roagă pentru noi: Sîngele martirilor este sămînţa creştinismului; martirii şi mărturisitorii care au suferit în secolul al XX-lea în ţările noastre cu siguranţă se roagă pentru noi. Noi simţim rugăciunea lor. 
După omilia Preafericirii Sale, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a citit Actul solemn comemorativ semnat de membrii Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Documentul reflectă recunoștința față de Patriarhul Justinian și față de toți apărătorii Ortodoxiei din timpul comunismului exprimată în contextul Anului comemorativ 2017: Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda mărturisitorilor din perioada comunistă, că iubirea izvorîtă din credinţa în Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat este mai puternică decît teama de moarte, pentru că Hristos Însuşi dăruieşte martirilor cununi cereşti de biruinţă, potrivit făgăduinţei „Fii credincios pînă la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10). 
După acest moment, în cadrul ceremonialului liturgic, a fost rostită o ectenie specială pentru mărturisitorii și martirii din toate țările comuniste trecuți la Domnul și s-a intonat Veșnica pomenire în limbile română, slavonă și albaneză. 
Biserica noastră și-a exprimat recunoștința și față de cei care sînt în viață, dar au suferit pentru credința lor în timpul comunismului. Părintele Patriarh Daniel a oferit distincția CRUCEA PATRIARHALĂ, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, următoarelor persoane: 
- Demostene Andronescu; 
- Octav Bjoza; 
- Nicolae Bordașiu; 
- Radu Ciuceanu; 
- Micaela Ghițescu; 
- Mircea Gorețchi; 
- Alexandru Zub. 
Am onorat pe o parte din cei care sînt în viaţă şi au pătimit în închisorile comuniste. În mod simbolic, fiecare persoană a primit „Crucea patriarhală” pentru că a purtat crucea lui Hristos în închisoare. Ei reprezintă o categorie de mărturisitori ai credinţei în timpuri foarte grele, cînd mulţi au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor, a spus Părintele Patriarh Daniel. 
Sîmbătă, 28 octombrie 2017, va avea loc, în Catedrala Patriarhală, slujba Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa ierarhilor români şi străini, a clerului şi credincioșilor. La ora 10:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, se va desfăşura şedinţa solemnă a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial şi comemorativ 2017. (Sorin Ionițe) 
  
(Sursa: basilica.ro)

Înregistrarea video a momentului: AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu