INDICE DE NUME
CÎT VA MAI ÎNCĂLZI ȘARPELE LA SÎN
ȘI CÎT VA MAI SACRIFICA EUROPA
PE ALTARUL PROPRIEI PROSTII?
Ultimul bilanț al atacului terorist
de la Barcelona: cel puțin 15 morți și peste 130 de răniți (unii în stare
foarte gravă), la care se adaugă 1 mort și 6 răniți de la Cambrils (la 120 de km de Barcelona), precum și cîteva zeci de dispăruți. Victimele sînt din 34 de țări (România avînd și ea 3 răniți).
Urmează
trei zile de „doliu național”, după care prostia europeană se va mobiliza,
„corectă politic”, în așteptarea unui nou atac. Și tot așa, cu convingerea că
Islamul reprezintă o „religie a păcii”, că „civilizația moarte n-are” și că marele
ei dușman rămîne... Donald Trump.
Iar
românii – pe care mizeria îi face imuni la ei acasă – vor fi la rîndul lor
mîndri că sînt europeni și că la București s-ar putea să se ridice cea mai mare
moschee din lumea creștină.
(Dacă
aveți nedumeriri, o să vă lămurească intelectualii noștri subțiri de ce nu
trebuie să ne temem de nici o invazie și de ce „Europei” n-ai ce-i face, oricît
ai omorî la ea!)
Răzvan CODRESCU
P. S. Sînt tot mai insistent și mai insinuant întrebat: „Și ce crezi dumneata, mă rog, că ar fi de făcut?!”. În numele lui Dumnezeu, nu-i vorba de ce „cred” eu, ci de ce, în mod tot mai evident, REALITATEA IMPUNE DE LA SINE (dacă nu ești cretin sau autist):
1) Paza militarizată a frontierelor europene: nu mai intră nimeni sub motiv de „refugiat” din lumea musulmană!
2) Cei intrați în ultimii 3 ani vor fi adunați și cantonați în lagăre militarizate, apoi trimiși eșalonat de unde au venit (sau în țări musulmane dispuse să-i primească).
3) Instituirea pedepsei cu moartea pentru orice acte sau tentative dovedite de terorism.
4) Reponsabilizarea oficială a organizațiilor religioase musulmane cu privire la fanatismul propriilor credincioși.
5) Constituirea în regim de urgență a unei coaliții internaționale pentru eradicarea manu militari a Statului Islamic.
P. P. S. Legîndu-se de un aspect secundar al discuției (punctul 3 de mai sus), un tînăr mîndru de „Ortodoxia” lui se crede îndreptățit și dator „să mă tragă de urechi”, pe pagina de Facebook a prietenului Claudiu Târziu (care a preluat textul meu). Postez și aici contextul respectiv (în care au mai intervenit și alți comentatori), pentru un plus de lămurire (atît cît se poate sau cît este dispus fiecare să încerce). Redau numele doar cu inițiale și păstrez ortografia și punctuația fiecăruia. Am mai discutat aceste lucruri – și pe acest blog, și pe pagina mea de Facebook, și în cărțile mele –, dar la noi discuția se reia mereu ca de la zero...
C. P.: 3. „pedeapsa cu moartea”... cu ce drept? Ai pus tu viata acolo, oricine ar fi?
Cr. P.: Cu dreptul protejării a milioane de vieți nevinovate care sunt puse în pericol de islamul terorist.
C. M.: Pentru că, în esență, e care pe care.
C. P.: Cand iti arogi acest „drept” chiar se ajunge la legea junglei, „care pe care”... Pana la pedeapsa cu moartea trebuie fortati politicienii sa inchida granitele migratiei celor ce se pretind a fi refugiati. Si trimisi inapoi cei ce au intrat. Sa invatam de la vecinii nostri care nu se lasa usor dusi de nas. Exista solutii. E nevoie doar de vointa. „Cine ridica sabia, de sabie va pieri”.
Cr. P.: „cine ridica sabia, de sabie va pieri”. exact. islamistii au ridicat sabia, de sabie vor pieri. dupa care ne vom continua mai linistiti drumul.
C. M.: Era vorba de „Instituirea pedepsei cu moartea pentru orice acte sau tentative DOVEDITE de terorism”. Ghici ghicitoare: ce credeți ca ar fi făcut un terorist care intenționa un atentat, dar a avut ghinionul să fie prins? Să ajute o bătrînă să treacă strada? Teroriștii care au acționat cu „succes” pînă acum au demonstrat că pentru ei nu contează dacă mor sau scapă vii, ci să ucidă cît mai mulți oameni. A trata cu mănuși și „valori europene” un asemenea om, care cu proxima ocazie ar putea ucide iar, este absurd. E război, iar la război n-ai ce face, ucizi pentru a nu fi ucis.
R. C.: Domnule C. M., vă admir pentru strădanie, dar pe prost e greu să-l aduci la realitate: el gîndește abstract și prin delegație, are cîteva idei puține și fixe, pe care și le-a însușit pe nerumegate și pe care chiar le crede ale lui. Nu-l convingi nici dacă intri în el cu mașina, darămite cu vorba! Bunăoară, de pedeapsa cu moartea, deși a existat peste tot și de-a lungul întregii istorii, inclusiv în lumea creștină, din Răsărit pînă în Apus, prostul se oripilează ca de ceva ce am fi inventat noi acum, de ai dracului ce sîntem. Sînt proști care sînt gata să și moară pentru dogmele ideologice ale prostiei lor, ceea ce se și întîmplă pe alocuri (numai că, din păcate, sînt și „victime colaterale”, cum riscăm să ajungem cu toții, dacă prostia va avea cîștig de cauză).
C. P.: Pedeapsa cu moartea a mai fost incercata si in alte locuri. A eradicat prostia?
R. C.: Nu ăsta e rolul ei.
C. P.: Domnule Codrescu, va citisem o vreme. Credeam ca santeti om destept... Stiti multe, dar ati ramas in urma cu un capitol: Ortodoxia!
R. C.: Oho! Să vedeți ce-n urmă era Bizanțul ortodox și imperial, sau Rusia pravoslavnică, sau voievodatele românești! Acum, lăsînd gluma la o parte, chiar țineți să vă dați ortodox împotriva tradiției bimilenare a Ortodoxiei, numai pentru că nu sînteți în stare să faceți distincția (altminteri elementară) între cele două puteri reprezentate simbolic de acvila bicefală? BISERICA (puterea spirituală, purtătoare de cruce și paznică a ordinii mistice și morale) și STATUL (puterea seculară, purtătoare de sabie și păzitoare a ordinii politice și sociale), deși chemate la convergență (o știm de la Sf. Apostol Pavel), pot fi uneori convergente, alteori divergente, dar sînt principial legitime și în nici un caz nu se confundă, nici nu se substituie reciproc. Fiecare are atribuțiile și mijloacele ei, iar pedeapsa capitală – fără să reprezinte un „ideal” și privind numai cazurile de maximă gravitate – se numără (îngăduită și de Biserică) printre mijloacele puterii seculare (ce „nu în zadar poartă sabie” și este „răzbunătoare a mîniei lui Dumnezeu asupra celui ce săvîrșește răul” – Romani 13, 4) – de apărare și întreținere a ordinii și dreptății în Cetate. Nu Biserica osîndește și execută (cum s-a întîmplat uneori în creștinismul apusean), ci Statul (în mod legiuit și atunci cînd consideră necesar pentru binele public), pe care Biserica nu-l contestă în existența și în rolul lui. Ea acordă asistență duhovnicească celui condamnat pînă în ultima clipă, în virtutea atribuțiilor și cu mijloacele ei specifice. Sînt planuri deosebite în gestiunea vieții istorice (care nu-i domeniu al perfecțiunii: „Statul nu poate preface lumea în rai, dar o poate împiedica să devină iad”, cum s-a spus). Vrăjelile ideologico-sentimentale și pseudo-creștine ale modernității n-au nimic de a face cu tradiția creștină autentică (pe care de altfel, cu rare excepții, o detestă fundamental). În ce mă privește, așa „rămas în urmă” cum sînt, vă doresc sincer tot binele – de la mărunțișurile ortografice (se scrie fie „sînteți”, fie „sunteți”, nicidecum „sânteți”!) și pînă la „lucrurile cu adevărat importante” (asumate prin tradiția de două ori milenară a creștinismului, iar nu prin demagogia „umanismului” liber-cugetător sau decerebrat-pios, ori prin clișeele ideologice ale așa-zisei „corectitudini politice”). Dacă nu din Tradiția ei bimilenară, de unde vă extrageți dvs. Ortodoxia (grafiată cu majusculă)?! Sper că nu din propria „deșteptăciune” (care mai degrabă pare să lase de dorit – cum ni se întîmplă mai tuturor, ca unor bieți oameni ce sîntem)...
C. P.: Cu astfel de pledoarie progresam tovarasi! Oare cum nu s-a gandit Moise sa adauge si instituirea pedepsei cu moartea pe tablitele de piatra? Sau de ce nu s-a folosit Biserica Ortodoxa din Rusia de „dreptul protejarii a milioane de vieti nevinovate” sa ceara in numele lor uciderea unuia ca Stalin, care nu era doar un amarat de terorist ce ucide o mana de oameni? Sau de ce nu s-au folosit de acest „drept” crestinii primelor veacuri? Oare un Diocletian nu era destul de terorist pentru vremea sa? Sau de ce nu si-a lasat Iisus ucenicul sa-l apere cu sabia? Doar asta asteptau evreii din vremea Sa, care nu i-au inteles misiunea. Inca odata va repet, domnule Razvan Codrescu, cu tot respectul pentru cultura d-tra multilateral dezvoltata, si va rog, mai aprofundati Ortodoxia.
Tot astfel incearca unii progresisti ai lumii postmoderne sa ne convinga de „dreptul” femeii de a-si ucide copilul in pantece.
C. T.: Dl Codrescu v-a răspuns explicit, dar țineți cu tot dinadinsul să arătați că nu știți istoria Bisericii în care vă aflați și nici temeiurile ei de credință. După opinia dvs., cred că Sfîntul Constantin cel Mare nu doar că n-ar trebui să fie sfînt, dar ar fi dat și anatemei. La fel mulți alții, alături de al nostru Sfînt Voievod Ștefan cel Mare. În plus, amestecați lucrurile în mod inept, să mă iertați. Dacă pentru dvs este egală pedepsirea cu moartea a unui criminal cu uciderea unui prunc nevinovat, atunci chiar n-are rost să discutăm.
În fine, ortodoxia presupune și nițică smerenie, iar dacă nu e, măcar puțin bun simț. Să-i dai lecții de ortodoxie cuiva care a scris mai multe cărți (inclusiv despre credința noastră) decît numărul anilor tăi probează că nu ai simțul măsurii, cel puțin, ca să mă exprim elegant.
R. C.: Domnule C. P., sînteți înduioșător și prin incapacitatea de a înțelege, și prin iluzia ocoșă de a fi înțeles. Fie ca Ortodoxia (chiar și așa cum v-o închipuiți dvs. inginerește, ruptă de propriile ei realități istorice) să vă rămînă marea consolare, căci altminteri, vorba aceea, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Decît una să vorbim și bașca să ne înțelegem, mai bine să ne rugăm unii pentru alții, că poate Dumnezeu (Care „face cuib și la barza chioară”) se ve îndura de toți și de fiecare. Cît despre teroriștii musulmani, nu vă faceți așa de creștinește grijă, că pînă să ajungem noi să-i condamnăm la moarte, ne omoară ei pe capete (nevenindu-le nici lor să creadă cît de neputincioși am ajuns – de la vlădică la opincă și de la Răsărit pînă la Apus). Pace bună, că moartea e pe noi!
C. P.: 3. „pedeapsa cu moartea”... cu ce drept? Ai pus tu viata acolo, oricine ar fi?
Cr. P.: Cu dreptul protejării a milioane de vieți nevinovate care sunt puse în pericol de islamul terorist.
C. M.: Pentru că, în esență, e care pe care.
C. P.: Cand iti arogi acest „drept” chiar se ajunge la legea junglei, „care pe care”... Pana la pedeapsa cu moartea trebuie fortati politicienii sa inchida granitele migratiei celor ce se pretind a fi refugiati. Si trimisi inapoi cei ce au intrat. Sa invatam de la vecinii nostri care nu se lasa usor dusi de nas. Exista solutii. E nevoie doar de vointa. „Cine ridica sabia, de sabie va pieri”.
Cr. P.: „cine ridica sabia, de sabie va pieri”. exact. islamistii au ridicat sabia, de sabie vor pieri. dupa care ne vom continua mai linistiti drumul.
C. M.: Era vorba de „Instituirea pedepsei cu moartea pentru orice acte sau tentative DOVEDITE de terorism”. Ghici ghicitoare: ce credeți ca ar fi făcut un terorist care intenționa un atentat, dar a avut ghinionul să fie prins? Să ajute o bătrînă să treacă strada? Teroriștii care au acționat cu „succes” pînă acum au demonstrat că pentru ei nu contează dacă mor sau scapă vii, ci să ucidă cît mai mulți oameni. A trata cu mănuși și „valori europene” un asemenea om, care cu proxima ocazie ar putea ucide iar, este absurd. E război, iar la război n-ai ce face, ucizi pentru a nu fi ucis.
R. C.: Domnule C. M., vă admir pentru strădanie, dar pe prost e greu să-l aduci la realitate: el gîndește abstract și prin delegație, are cîteva idei puține și fixe, pe care și le-a însușit pe nerumegate și pe care chiar le crede ale lui. Nu-l convingi nici dacă intri în el cu mașina, darămite cu vorba! Bunăoară, de pedeapsa cu moartea, deși a existat peste tot și de-a lungul întregii istorii, inclusiv în lumea creștină, din Răsărit pînă în Apus, prostul se oripilează ca de ceva ce am fi inventat noi acum, de ai dracului ce sîntem. Sînt proști care sînt gata să și moară pentru dogmele ideologice ale prostiei lor, ceea ce se și întîmplă pe alocuri (numai că, din păcate, sînt și „victime colaterale”, cum riscăm să ajungem cu toții, dacă prostia va avea cîștig de cauză).
C. P.: Pedeapsa cu moartea a mai fost incercata si in alte locuri. A eradicat prostia?
R. C.: Nu ăsta e rolul ei.
C. P.: Domnule Codrescu, va citisem o vreme. Credeam ca santeti om destept... Stiti multe, dar ati ramas in urma cu un capitol: Ortodoxia!
R. C.: Oho! Să vedeți ce-n urmă era Bizanțul ortodox și imperial, sau Rusia pravoslavnică, sau voievodatele românești! Acum, lăsînd gluma la o parte, chiar țineți să vă dați ortodox împotriva tradiției bimilenare a Ortodoxiei, numai pentru că nu sînteți în stare să faceți distincția (altminteri elementară) între cele două puteri reprezentate simbolic de acvila bicefală? BISERICA (puterea spirituală, purtătoare de cruce și paznică a ordinii mistice și morale) și STATUL (puterea seculară, purtătoare de sabie și păzitoare a ordinii politice și sociale), deși chemate la convergență (o știm de la Sf. Apostol Pavel), pot fi uneori convergente, alteori divergente, dar sînt principial legitime și în nici un caz nu se confundă, nici nu se substituie reciproc. Fiecare are atribuțiile și mijloacele ei, iar pedeapsa capitală – fără să reprezinte un „ideal” și privind numai cazurile de maximă gravitate – se numără (îngăduită și de Biserică) printre mijloacele puterii seculare (ce „nu în zadar poartă sabie” și este „răzbunătoare a mîniei lui Dumnezeu asupra celui ce săvîrșește răul” – Romani 13, 4) – de apărare și întreținere a ordinii și dreptății în Cetate. Nu Biserica osîndește și execută (cum s-a întîmplat uneori în creștinismul apusean), ci Statul (în mod legiuit și atunci cînd consideră necesar pentru binele public), pe care Biserica nu-l contestă în existența și în rolul lui. Ea acordă asistență duhovnicească celui condamnat pînă în ultima clipă, în virtutea atribuțiilor și cu mijloacele ei specifice. Sînt planuri deosebite în gestiunea vieții istorice (care nu-i domeniu al perfecțiunii: „Statul nu poate preface lumea în rai, dar o poate împiedica să devină iad”, cum s-a spus). Vrăjelile ideologico-sentimentale și pseudo-creștine ale modernității n-au nimic de a face cu tradiția creștină autentică (pe care de altfel, cu rare excepții, o detestă fundamental). În ce mă privește, așa „rămas în urmă” cum sînt, vă doresc sincer tot binele – de la mărunțișurile ortografice (se scrie fie „sînteți”, fie „sunteți”, nicidecum „sânteți”!) și pînă la „lucrurile cu adevărat importante” (asumate prin tradiția de două ori milenară a creștinismului, iar nu prin demagogia „umanismului” liber-cugetător sau decerebrat-pios, ori prin clișeele ideologice ale așa-zisei „corectitudini politice”). Dacă nu din Tradiția ei bimilenară, de unde vă extrageți dvs. Ortodoxia (grafiată cu majusculă)?! Sper că nu din propria „deșteptăciune” (care mai degrabă pare să lase de dorit – cum ni se întîmplă mai tuturor, ca unor bieți oameni ce sîntem)...
C. P.: Cu astfel de pledoarie progresam tovarasi! Oare cum nu s-a gandit Moise sa adauge si instituirea pedepsei cu moartea pe tablitele de piatra? Sau de ce nu s-a folosit Biserica Ortodoxa din Rusia de „dreptul protejarii a milioane de vieti nevinovate” sa ceara in numele lor uciderea unuia ca Stalin, care nu era doar un amarat de terorist ce ucide o mana de oameni? Sau de ce nu s-au folosit de acest „drept” crestinii primelor veacuri? Oare un Diocletian nu era destul de terorist pentru vremea sa? Sau de ce nu si-a lasat Iisus ucenicul sa-l apere cu sabia? Doar asta asteptau evreii din vremea Sa, care nu i-au inteles misiunea. Inca odata va repet, domnule Razvan Codrescu, cu tot respectul pentru cultura d-tra multilateral dezvoltata, si va rog, mai aprofundati Ortodoxia.
Tot astfel incearca unii progresisti ai lumii postmoderne sa ne convinga de „dreptul” femeii de a-si ucide copilul in pantece.
C. T.: Dl Codrescu v-a răspuns explicit, dar țineți cu tot dinadinsul să arătați că nu știți istoria Bisericii în care vă aflați și nici temeiurile ei de credință. După opinia dvs., cred că Sfîntul Constantin cel Mare nu doar că n-ar trebui să fie sfînt, dar ar fi dat și anatemei. La fel mulți alții, alături de al nostru Sfînt Voievod Ștefan cel Mare. În plus, amestecați lucrurile în mod inept, să mă iertați. Dacă pentru dvs este egală pedepsirea cu moartea a unui criminal cu uciderea unui prunc nevinovat, atunci chiar n-are rost să discutăm.
În fine, ortodoxia presupune și nițică smerenie, iar dacă nu e, măcar puțin bun simț. Să-i dai lecții de ortodoxie cuiva care a scris mai multe cărți (inclusiv despre credința noastră) decît numărul anilor tăi probează că nu ai simțul măsurii, cel puțin, ca să mă exprim elegant.
R. C.: Domnule C. P., sînteți înduioșător și prin incapacitatea de a înțelege, și prin iluzia ocoșă de a fi înțeles. Fie ca Ortodoxia (chiar și așa cum v-o închipuiți dvs. inginerește, ruptă de propriile ei realități istorice) să vă rămînă marea consolare, căci altminteri, vorba aceea, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Decît una să vorbim și bașca să ne înțelegem, mai bine să ne rugăm unii pentru alții, că poate Dumnezeu (Care „face cuib și la barza chioară”) se ve îndura de toți și de fiecare. Cît despre teroriștii musulmani, nu vă faceți așa de creștinește grijă, că pînă să ajungem noi să-i condamnăm la moarte, ne omoară ei pe capete (nevenindu-le nici lor să creadă cît de neputincioși am ajuns – de la vlădică la opincă și de la Răsărit pînă la Apus). Pace bună, că moartea e pe noi!
Spaniolii astia sunt urmasii conquistadorilor? Cam greu de crezut. Cortez, cu o mana de oameni a cucerit un imperiu, si astazi o tara de 40+ milioane de oameni nu poate face fata unui grup de dezaxati musulmani...
RăspundețiȘtergere