AFR: UMAN ȘI POST-UMAN

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

ZOLTAN ISTVAN ȘI DISCIPOLII LUI

  

Românii (şi australienii) îl au pe John Săvulescu, iar maghiarii (şi americanii) pe Zoltan Istvan. Sînt două persoane puţin cunoscute în spaţiul românesc, dar bine cunoscute la nivel internaţional prin aspiraţiile lor şi mai ales prin influenţa pe care fiecare o exercită în domeniul în care activează. Săvulescu şi Istvan au multe în comun, dar şi multe care îi diferenţiază. Amîndoi îl ispitesc pe homo sapiens, dar din perspective diferite. Îl tentează cu perfecţiunea, dar în timp ce Săvulescu promite perfecţiunea în trupul în care el s-a născut, Istvan i-o promite într-un corp transuman, robotic, făcut din cabluri, metale şi materiale plastice. Săvulescu oferă un trup uman care poate trăi o viaţă lungă şi în perfectă sănătate, dar cu caracteristici şi performanțe predeterminate şi pînă acum nemaicunoscute lui. La polul opus, Istvan îi oferă tranziţia din trupul uman într-unul post-uman şi, în final, imortalitatea.

  

John Săvulescu 

Născut în 1963 în Melbourne, Australia, românul Săvulescu e un nume dominant în bioetică. A fost student al australianului Peter Singer, iar actualmente e unul dintre cei mai devotaţi discipoli ai lui. La rîndul lui, Peter Singer, profesor la Universitatea Yale din Statele Unite, e, după cum se ştie, probabil cea mai influentă voce în domeniul bioeticii din zilele noastre, fiind cunoscut pentru postulaţia lui că dreptul la viaţă se dobîndeşte doar din momentul în care fiinţele umane născute devin conştiente de sine (self aware). Acest punct e determinat, în timp, de momentul în care copiii se recunosc în oglindă. Pînă atunci ei nu dobîndesc dreptul de a trăi şi jurisprudenţa nu are obligaţia să le recunoască un drept la viaţă din momentul naşterii. E de la sine înţeles că pentru Singer şi cei care gîndesc că el, inclusiv Săvulescu, copiii nenăscuţi nu au dreptul la viaţă, după cum nu îl au nici fiinţele umane care, din diferite motive, nu sînt conştiente de ele însele: unele persoane în vîrstă, cei debili, copiii născuţi cu malformaţii cognitive, cei suferinzi de boala Alzheimer etc. Adică nu puţine fiinţe acum în viaţă şi dintre care multe locuiesc cu noi în casele noastre: copii, părinţi, bunici ori alte rubedenii. Singer e unul dintre ideologii de seamă ai mişcării pentru eutanasie şi ai infanticidului de la începutul Mileniului III.  

Săvulescu a preluat multe dintre ideile lui Singer şi le promovează în numeroasele articole pe care le-a scris, cărţi pe care le-a publicat, dar şi în universităţile în care a conferenţiat, începînd din Australia şi pînă la Universitatea Oxford din Marea Britanie. E şi editorul influentei publicaţii Journal of Medical Ethics.  

Ideea fundamentală cu care Săvulescu e creditat e noţiunea de procreative beneficence, adică „bunăstarea procreativă”. Simplu şi pe înţelesul tututor, Săvulescu susţine că părinţii şi societatea în general au obligaţia să folosească tehnologia curent disponibilă pentru a afecta pozitiv dezvoltarea embrionului uman încă în uter. Scopul ultim este ca embrionul să se transforme în fiinţă umană perfectă, fără nici o meteahnă. Ea este modificată încă în uter pentru a-i ridica viitoarele performanțe fizice şi cognitive, cît şi prevenirea bolilor care debilitează omul după naştere. Iar embrionii care nu au şanse să devină sănătoşi, nici măcar prin intervenţii medicale şi tehnologie, trebuie anihilaţi înainte de naştere. Unele ţări scandinave au pus deja în practică doctrinele lui Săvulescu, Islanda dezvăluind nu demult că, la nivel de politică socială, avortează copiii nenăscuţi cu malformaţii, Danemarca dînd de înţeles, tot recent, că intenţionează să adopte o politică similară, iar Suedia că nu e cu mulţi paşi în urmă. 

Zoltan Istvan 

  

În contrast, Zoltan Istvan nu e preocupat de condiţia actuală a fiinţei umane, ci cu transformarea ei în fiinţă post-umană. Născut în Statele Unite în 1973, într-o familie de imigranţi maghiari, Istvan a fost o vreme reporter pentru National Geographic, apoi jurnalist şi futurist, iar în urmă a devenit un discipol fidel al transumanismului. Locuieşte în San Francisco, are doi copii, iar soţia lui lucrează la o clinică de avort. Cu timpul, pasiunea lui Istvan pentru transumanism l-a transformat într-una dintre vocile lui cele mai prolifice şi influente. Gîndirea transumanistă, însă, nu e uniformă, ci difuză şi pe alocuri contradictorie. Dar toţi transumaniștii au în comum o caracteristică distinctă: o credinţă oarbă, un optimism radical şi de neclintit că tehnologia poate transforma, şi cu siguranţă va transforma, în mod radical fiinţa umană, condiţiile noastre de viaţă, ne va modifica înspre bine şi în mod radical trupurile, minţile şi capacităţile. Vom deveni, zic ei, „animale şi mai evoluate”. Spre deosebire de Săvulescu, Istvan şi transumaniștii promit imortalitatea, soluţionarea problemei morţii şi a mortalităţii prin transformarea omului în fiinţă transumană. Nu demult New York Times a dedicat aproape 20 de pagini acestui om care are certitudinea că nu va muri, ci va birui moartea, dobîndind un trup nou, imortal, încă pe parcursul vieţii lui.

  

Campania prezidențială  

a lui Zoltan Istvan 

În 2015 şi 2016 Istvan a candidat la preşedinţia SUA. New York Times l-a descoperit pe traseul campaniei în timp ce făcea călătoria lungă de la Oceanul Pacific (California) la Oceanul Atlantic (Florda), în toamna anului 2015. Călătoria a fost lentă şi l-a dus şi prin Arizona, New Mexico şi Texas. În Austin, Texas, a organizat, în prezenţa unui grup de transumaniști texani, un eveniment de campanie, Austin fiind cotat ca al doilea Silicon Valley al Americii. Întrebat de un jurnalist de la televiziunea locală dacă nu cumva vrea să se substituie lui Dumnezeu, Istvan a zis-o fără ezitări: „Da, ne jucăm de-a Dumnezeu”.
Întrebat ce l-a determinat să candideze la preşedinţia Americii, Istvan a mărturisit  că a fost dorinţa de a tehnologiza societatea, şi, în special, „transformarea omului însuşi în tehnologie, în maşini mai mult decît fiinţe umane”. Principalele idei ale platformei lui erau reconfigurarea istoriei, a lumii noastre într-o societate supratehnologizată, finanţarea masivă de către stat a ştiinţei şi tehnologiei care prelungesc viaţa şi crearea de fiinţe hibride umano-robotice. Majoritatea covîrşitoare a participanţilor şi fanilor lui Istvan erau bărbaţi tineri. Fetele tinere şi femeile lipseau aproape cu desăvîrşire, ele probabil nefiind pasionate de subiect ori, mai probabil, neinteresate de a fi în compania unor bărbaţi tineri cu capetele în nori. Din cînd în cînd fanii lui Istvan scandau, după cum era de aşteptat: Vote for Zoltan if you want to live forever! („Votaţi-l pe Zoltan dacă vreţi să trăiţi veşnic!”).  

Pe traseul lung şi adeseori anevoios, Istvan s-a oprit pe la diferite baze militare pentru a protesta împotriva arsenalului nuclear al Americii. Unui om cu vederi ieşite din comun îi stă bine şi un vehicul la fel de ieşit din comun. În sensul acesta Istvan nu a dezamăgit. A modificat o rulotă de 13 metri dîndu-i forma unui sicriu cu care încetişor a parcurs cei mai bine de 3000 de kilometri dintre cele două oceane, purtînd cu el două mesaje simple: (1) eliminarea morţii şi (2) candidatura lui la preşedinţia SUA. Jurnalistul de la New York Times l-a acompaniat pe Istvan pe parcursul a 600 de mile (950 de kilometri), din New Mexico pînă în Texas. Platforma electorală a lui Istvan era prezentată în cuvinte simple: „Platforma imortalităţii” şi „Tirania morţii asupra oamenilor”. Şi-a numit rulota immortality bus, adică „autobuzul nemuririi” şi a pus pe el inscripţii sugestive, de tipul Science wins over death, adică „Știinţa triumfă asupra morții”. Jurnalistul descrie rulota lui Istvan ca pe o rablă care consumă ulei şi care tot la 90 de minute trebuia oprită pentru a completa uleiul motorului. De la o vreme jurnalistul devenise îngrijorat că rulota s-ar putea prăbuşi într-o prăpastie (şi, ironic, transumaniștii ar putea muri) ori nu va putea trece munţii dintre New Mexico și Texas.

Voluntarii de campanie 

Istvan şi-a găsit pentru campania prezidențială voluntari pe măsură, aceştia fiind, aproape în exclusivitate, tineri bărbaţi care împărtășeau idei transumaniste, cu interese şi scopuri similare. Erau tineri visători, idealişti şi stranii în gîndire şi comportament. Tineri obsedaţi ori frustraţi de natura finită a fiinţei umane, de mortalitatea ei. Tineri atei care aspirau să trăiască veşnic ori se simţeau înstrăinaţi de doctrina creştină a vieţii veşnice, rezervată şi promisă doar celor care cred în Dumnezeu. I-au spus jurnalistului că vor să se asigure că noua administraţie americană va aloca fonduri pentru cercetări ştiinţifice cu scopul de a prelungi viaţa. Erau tineri care doreau să trăiască veşnic, nu doar 500 de ani, cum promit transumaniștii. Unul dintre ei a mărturisit ce l-a determinat să se convertească la transumanism: teama de moarte. La 9 ani a căzut de pe bicicletă şi s-a temut că va muri. Spaima de moarte l-a făcut să îmbrăţişeze transumanismul. Unii dintre tineri proveneau din familii creştine conservatoare, dar erau nemulţumiţi că viaţa veşnică este interzisă celor care păcătuiesc în trup. Pentru ei nu există Dumnezeu ori dumnezei. Dumnezeul unic şi adevărat, în opinia lor, e ştiinţa (Science is the new God, the new hope – „Ştiinţa e noul Dumnezeu, noua nădejde”). Preocuparea lor ultimă e viaţa veşnică dobîndită prin ştiinţă, iar calea veşniciei e ştiinţă, nu credinţă. Providenţa e eliminată în favoarea credinţei în progresul ştiinţific. Creştinismul promite viaţa veşnică în afara trupului muritor, compus din carne, oase şi sînge, pe când transumaniștii promit o viaţă eternă într-un trup nou, clădit de homo sapiens din metale şi cabluri, adică tot materie. 

Tinerii transumaniști trăgeau nădejdea, asemenea lui Istvan, că ştiinţa va progresa atît de mult încă pe parcursul vieţii lor încît vor dobîndi imortalitatea. Jurnalistul îi găsea stranii pe aceşti tineri, ei abţinîndu-se de la consumul de carne, alcool, droguri, sex, tutun, fără să bea nimic decît apă. Consumau doar salate şi calorii puţine pentru a-şi prelungi viaţa, ca să ajungă la convertirea din fiinţe umane în fiinţe post-umane. În limbajul transumanist procesul acesta e cunoscut sub numele de longevity escape velocity. Tinerii voluntari ai campaniei lui Istvan îi păreau jurnalistului a fi mai mult călugări ascetici înstrăinaţi de lume decît tineri care doreau să-şi trăiască viaţa din plin. Erau şi abstinenţi, aşteptînd momentul din viitor cînd vor putea întreţine relaţii sexuale cu roboţi. În imaginaţia lor transumanismul nu e lipsit de sex, dar sexul transumanist e diferit de cel uman. Numit robosex, sexul transumanist consistă din relaţii sexuale cu  roboţi, ceea ce nu mai e, de fapt, doar de domeniul viitorului. Luna trecută, publicaţia britanică The Independent a publicat un articol privind această modă în extindere la tinerii japonezi (articol aici). Ni se spune că transumaniștii vor asambla roboţi, numiţi sexbots, în care vor pune inteligența artificială care-i va face capabili să întreţină relaţii sexuale. Întrebaţi de către jurnalist ce au împotriva sexului cu fiinţe umane, unul dintre tineri i-a spus că e riscant să întreţii relaţii sexuale cu fiinţe umane, pentru că ele sînt infidele, infectează cu boli venerice, poţi muri şi nu mai prinzi epoca veşniciei transumaniste. Merită, deci, să aştepţi. Presupusa răsplată, după cum se vede, e mare, tinerii transumaniști renunţînd la sexualitatea umană în nădejdea unei sexualităţi transumane perfecte și fără riscuri.  

Ironic, dar şi amuzant, traseul caravanei lui Istvan i-a pus pe tineri în contact cu realitatea şi gîndirea oamenilor de rînd. În Texas, pe parcursul a sute de kilometri de drum, au fost frapaţi de mesajele publicitare de tipul, Make America Great Again, Deport Obama, Don't Mess with Texas, dar mai ales de panoul publicitar al unei biserici: If you die today, where will you spend eternity? („Dacă mori azi unde îţi vei petrece veşnicia”?). Într-un motel texan au dat peste literatura religioasă despre eternitate. Pentru tinerii voluntari destinul lui homo sapiens este să-şi petreacă eternitatea în pămînt.

   

Drepturile roboţilor  

și ale transumanilor 

  

Florida, însă, nu a fost punctul final al campaniei lui Istvan. Din Florida, el urma să-şi conducă rulota pînă în Washington DC, cu intenţia de a posta, asemenea lui Martin Luther acum 500 de ani, „Declaraţia Drepturilor Transumaniste” pe poarta principală a clădirii Congresului American (Declaraţia poate fi citită aici). Notabil printre drepturi este ceea ce Istvan numeşte morphological freedom, adică „libertatea morfologică”, dreptul fiinţei umane şi post-umane la propria modificare. Scopul ultim al călătoriei lui, mărturisea Istvan, a fost să-i facă pe muritori să se întrebe dacă „e potrivit să folosim ştiinţa şi tehnologia pentru a aboli moartea şi a deveni o specie şi mai puternică?”.  

În 2014 Istvan a publicat o cărticică care îi enunţa ideile. Numită The Transumanist Wager („Pariul Transumanist”), volumul descrie un ţinut imaginar numit Transhumania, locuit în întregime de fiinţe post-umane care fac război cu tehnocraţii Statelor Unite. E uşor de ghicit cine cîştigă bătălia şi pariul. Istvan nu şi-a găsit o casă de editură care să-i publice cartea şi a publicat-o singur. Istvan se aseamănă unui profet. Oamenii trebuie convinşi cît mai devreme, zice el, că imortalitatea poate deveni o realitate pe parcursul vieţii lor. Dar dacă unii oameni preferă mortalitatea în locul imortalităţii? Dacă pentru ei frumuseţea vieţii e moartea, sfârșitul vieții într-un trup corupt şi expirat şi trecerea lor la adevărata viaţă? Astfel de oameni, zice Istvan, trebuie convinşi să gîndească la fel ca el.

   

Transumanismul  

în armata americană

  

Amuzant? Nu tocmai. Transumanismul se conturează tot mai pregnant în minţile şi vieţile noastre. Îi tentează prevalent pe tineri, şi mai ales pe cei pasionaţi de tehnologie, îndeosebi bărbaţi. Transumanismul e deja şi pe mesele de proiectare ale celor care ne decid soarta. Şi, o dată cutia Pandorei deschisă, nu mai poate fi închisă. Am dat peste un exemplu grăitor într-un recent articol din The Atlantic: The Military is Altering the Limits of Human Performance („Armata modifică limitele performanţei umane”). Conform articolului, un obiectiv al armatei SUA este ca în funcţiile ei esenţiale, cum ar fi piloţii, de exemplu, soldaţilor să li se implanteze vectori ori senzori care să-i conecteze cu roboţi, pentru a le mări capacitatea de luptă şi acuitatea reacţiilor la pericole ori stimuli externi ostili. Vectorii şi senzorii sînt ataşaţi corpului şi transmit informaţii  roboţilor. Roboţii interpretează datele şi transmit înapoi corpului o capacitate mărită de rezistenţă şi de a reacţiona cu acurateţe. Astfel, un soldat va putea lupta şi se va putea concentra dincolo de capacitatea lui umană obişnuită, nu va obosi şi îşi va putea oxigena trupul mai mult şi mai uşor decît inamicii lui. Autorităţile militare americane speră să pună în practică aceste inovaţii pînă în 2020. Acesta, însă, e doar începutul (restul îl puteţi citi aici).

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro