Astăzi (28 mai 2017) ne-a părăsit, mult prea devreme, Mugur Vasiliu (n. 9 martie 1965, Bacău), după ce a zăcut în comă de pe urma unui infarct și a mai multor atacuri cerebrale, pendulînd luni de-a rîndul între viață și moarte.
Absolvent de Litere la București (1991), apropiat al lui Marian Munteanu la Liga Studenților și în Piața Universității, apoi la Mișcarea Pentru România și la revista Mișcarea, a ajuns la un moment dat secretar de stat la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, dar marile lui ambiții au fost pe linie publicistică și editorială, legîndu-și numele mai ales de revista Scara (și de editura omonimă), publicație ortodoxă care a marcat, cu cele opt „Trepte” ale ei, sfîrșitul de veac și de mileniu.
Cu Mugur Vasiliu pot spune că am fost constant de aceeași parte a baricadei, dar nu întotdeauna și pe aceeași „lungime de undă”. Oricum, am apucat să facem destule împreună, întîlnindu-ne și la revista Scara, și la ultima ediție Romfest (București-Sibiu, 2000, cu părintele Calciu președinte de onoare), de a cărei organizare s-a ocupat (împreună cu cei din exil), și la Editura Christiana, și la nu puține dialoguri radiofonice (unde era un moderator curajos și deliberat incomod). Din păcate, în ultimii 15 ani căile noastre nu s-au mai încrucișat și abia dacă ne-am mai văzut de cîteva ori față către față. Apropiat tot mai mult de cei de la Petru-Vodă (cei mai mulți tot foști „mișcăriști”, ca și el, printre care și regretatul Florin Stuparu), a visat, mai ales în ultimul deceniu de viață, coagularea unei Mișcări Conservatoare și s-a străduit mult cu revista Axa, s-a aventurat în fel de fel de întreprinderi editoriale cu tentă naționalist-ortodoxă și a publicat și cîteva volume personale (pe care probabil că prietenii își vor face datoria de a le reedita măcar în parte): Mihai Eminescu. Mărturie despre mine însumi (2002), Mîna Arhanghelului Mihail. Lecţia de anatomie teandrică (2002), Despre Zbor şi Moarte (2002), Raportul orbului (2013) sau Refuzul sfințeniei (2014).
Va fi înmormîntat miercuri, la Petru-Vodă (după ora prînzului).
Absolvent de Litere la București (1991), apropiat al lui Marian Munteanu la Liga Studenților și în Piața Universității, apoi la Mișcarea Pentru România și la revista Mișcarea, a ajuns la un moment dat secretar de stat la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, dar marile lui ambiții au fost pe linie publicistică și editorială, legîndu-și numele mai ales de revista Scara (și de editura omonimă), publicație ortodoxă care a marcat, cu cele opt „Trepte” ale ei, sfîrșitul de veac și de mileniu.
Cu Mugur Vasiliu pot spune că am fost constant de aceeași parte a baricadei, dar nu întotdeauna și pe aceeași „lungime de undă”. Oricum, am apucat să facem destule împreună, întîlnindu-ne și la revista Scara, și la ultima ediție Romfest (București-Sibiu, 2000, cu părintele Calciu președinte de onoare), de a cărei organizare s-a ocupat (împreună cu cei din exil), și la Editura Christiana, și la nu puține dialoguri radiofonice (unde era un moderator curajos și deliberat incomod). Din păcate, în ultimii 15 ani căile noastre nu s-au mai încrucișat și abia dacă ne-am mai văzut de cîteva ori față către față. Apropiat tot mai mult de cei de la Petru-Vodă (cei mai mulți tot foști „mișcăriști”, ca și el, printre care și regretatul Florin Stuparu), a visat, mai ales în ultimul deceniu de viață, coagularea unei Mișcări Conservatoare și s-a străduit mult cu revista Axa, s-a aventurat în fel de fel de întreprinderi editoriale cu tentă naționalist-ortodoxă și a publicat și cîteva volume personale (pe care probabil că prietenii își vor face datoria de a le reedita măcar în parte): Mihai Eminescu. Mărturie despre mine însumi (2002), Mîna Arhanghelului Mihail. Lecţia de anatomie teandrică (2002), Despre Zbor şi Moarte (2002), Raportul orbului (2013) sau Refuzul sfințeniei (2014).
Va fi înmormîntat miercuri, la Petru-Vodă (după ora prînzului).
Dumnezeu să-l odihnească și să aducă mîngîiere familiei/familiilor îndoliate și tuturor celor apropiați, care sigur îi vor simți lipsa, căci a fost, cu împlinirile și cu neîmplinirile lui, un spirit mobilizator cum puține se mai ivesc astăzi, în tîrziul unei lumi care-și uită galopant reperele. (R. C.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu