INTERMEZZO LIRIC: CHINDII LĂUNTRICE

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

I 

Eram atît de tineri încît păream eterni 
și nu credeam că-i lumea destulă să ne-ncapă, 
ci, ridicînd spre ceruri a visului năstrapă, 
te așteptam, stelară, pe zariști să te-așterni.
  
Eram un vis de vară naiv uituc de ierni 
și nu știam că timpul așa de lesne scapă 
prin degetele firii, ca peștele în apă, 
nici că prin ciurul morții așa de-n scurt te cerni.
  
Tu rămășag puseseși pe farmecele tale, 
eu rămășag pusesem pe bunul meu cuvînt,  
dar cît ne sună astăzi cuvintele de goale 
și cît de fără noimă iubirile ne sînt! 
De nu ne-ar ține mila lui Dumnezeu în poale, 
nici urmă n-ar rămîne din toate pe pămînt. 


II 

Din sonetele lui Dionis

  
«Rămîne lumea-n urma mea întreagă 
sau pier cu mine toate cîte sînt? 
Ce-i vis și ce-i aievea pe pămînt 
și cît e mintea-n stare să-nțeleagă?
  
Sînt eu din noi sau eu și numai eu? 
Și cine-anume taina să mi-o spună, 
iar eu pe ce temei s-o iau de bună, 
cînd n-am habar de-s om sau Dumnezeu? 

Nu știu ce sînt, nici cum, nici cînd, nici unde, 
cît pot să fiu și una, și de toate, 
iar sinea mea de mine se ascunde... 
Răspuns doar moartea o să-mi fie poate, 
de nu-i cumva ea însăși cel mai mare 
și cel mai veșnic semn de întrebare...» 


III 

În lume sînt, dar nu e lumea mea, 
ci-așa străin mă simt încît îmi pare 
că viața e un vis ciudat din care 
doar moartea să mă scoale ar putea.
  
De vorbă stau din cînd în cînd cu ea, 
dar nu-ndrăznesc să-i pun vreo întrebare, 
ci doar nimicuri spunem fiecare, 
că toate trec sau că e vremea rea... 

Nu știu ce-aștept, dar sper că e cu mine 
mai mult decît o merit Dumnezeu 
și minte-n vecii slavei lui mă ține, 
oricît m-ar trage trupu-n jos de greu, 
iar în strălumea veacului ce vine 
voi fi mai EL decît sînt astăzi EU. 

Răzvan CODRESCU