Cum cad românii de laşi
între „extremistul” neamţ Iohannis
şi extremistul maghiar Tőkés
Klaus Iohannis este acuzat de extremism. Dacă aş pune punct aici şi tot ar fi de rîs. Păi, ca să fie extremist, Iohannis ar trebui să fie în stare de vreo faptă, oricare, pe care s-o ducă la extrem.
Însă, gluma de-abia de aici se îngroaşă. Iohannis ar fi extremist pentru că i-a retras Ordinul „Steaua României” extremistului maghiar, de cetăţenie română, László Tőkés. Şi, mai mult decît atît, extremismul neamţului este, de fapt, un extremism românesc, pentru că Iohannis ar vrea să facă uitată laşitatea poporului român de sub regimul comunist, laşitate din care l-a scos un ungur, László Tőkés!
Autorul acestor afirmaţii aiuritoare
nu bate cîmpii pentru prima oară. Altă dată am trecut peste, dar acum e deja
prea mult. Pentru că e vorba de poporul român.
El spune că, prin decoraţia cu
pricina, lui Tőkés
i s-a recunoscut rolul jucat la Revoluţia din 1989 şi că, atîta vreme cît
meritele lui în declanşarea evenimentelor sînt incontestabile, „Steaua
României” nu-i poate fi retrasă. Or, o decoraţie de stat este o onoare căreia
trebuie să-i răspunzi cu loialitate, ceea ce Tőkés nu mai face de mult, dacă a făcut-o vreodată. Tőkés şi-a făcut un program de viaţă din a ataca România (inclusiv
din poziţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, unde
a ajuns ca reprezentant al statului român), din a instiga la conflict
etnic şi la separatism pe criterii etnice. Şi chiar dacă Tőkés este un provincial fără relevanţă, nu înseamnă
că statul român trebuie să continue să-l onoreze, indiferent la declaraţiile
lui de război periodice.
În al doilea rînd, insurecţia, sau
ce va fi fost în decembrie 1989, nu a pornit de la un ungur, cum
subliniază preopinentul. Iată citatul:
Tőkés este, în același timp, reminder-ul permanent că Revoluția Română a
pornit de la un ungur. Simpla lui existență e trimitere la lașitățile anilor 80
când părinții noștri au așteptat până foarte târziu pentru a se scutura de
umilință. Iar când au făcut-o, au avut nevoie de scânteia de curaj a unui
ungur. Sau de momentul lui de nebunie. Sau poate era doar încăpățânare. E puțin
important. Mai important pentru degrabă-retrăgătorii-de-decorație este că era
ungur. Un ungur care subliniază lașități
românești? Așa ceva nu se iartă.
Adevărul este că László
Tőkés a fost un bun pretext, nu „scînteia
de curaj”. Căci scîntei, ba chiar văpăi, au mai fost, încarnate în români
neaoşi, dar s-au irosit. Să nu uităm grupurile de rezistenţă armată din munţi.
Să nu-i uităm pe Arnăuţoiu, Gavrilă-Ogoranu, Gogu Puiu şi ceilalţi eroi care au
luptat cu arma în mînă împotriva comunismului. Şi să nu-i uităm aşa de repede
pe Paul Goma şi pe părintele Gheorghe Calciu, ca să dau doar două nume mai
cunoscute, care au făcut opoziţie prin cuvînt regimului comunist şi care
au suferit pentru asta enorm, cu mult înainte de anul 1989. De ce nu s-au
solidarizat mulţimile cu ei? Pentru că planurile nu erau coapte. Altfel,
în cazul părintelui Calciu, bunăoară, ca să vorbim tot de un cleric, dar
ortodox de astă-dată (deci „incorect politic”?), era şi timpul, şi contextul,
şi motivul pentru declanşarea unor ample proteste de stradă, care puteau duce
la schimbări majore în România încă din anii ’70. Părintele Calciu a rostit,
în Postul Sfintelor Paști al anului 1978, şapte predici, în şapte săptămîni
la rînd, pe ultimele trei chiar în stradă (pentru că a fost scos din biserică
de autorităţi), şapte aşa-numite „cuvinte către tineri” contra regimului
comunist şi a dărîmării bisericilor din Bucureşti. Ce le-a lipsit românilor să
se răscoale atunci? O conspiraţie a eşaloanelor doi-trei ale nomenclaturii şi
Securităţii.
Paul Goma şi Gheorghe Calciu au fost
ameninţaţi, urmăriţi, arestaţi, schingiuiţi, condamnaţi şi deţinuţi ani în şir
în puşcăriile comuniste pentru curajul de a cere un lucru fundamental: libertate. Libertate de asociere, de gîndire, de exprimare, de credinţă.
Să pretinzi acum că oamenii
aceştia (dar încă mulţi alţii) nu au existat şi că onoarea românilor a fost
salvată de un ungur, mi se pare o ticăloşie. Iar a face asta numai pentru
a-l putea acuza pe etnicul german Iohannis de extremism… românesc cred că e o
ticăloşie cu panaş.
Claudiu TÂRZIU
(text preluat de pe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu