AFR: SUICIDUL CA... DREPT AL OMULUI

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...

Îngerul Morţii întunecă minţile tot mai multor oameni. Aşa-numitul „drept la moarte cu demnitate” (right to die with dignity) le influenţează judecata, iar instituţiile politice îl legiferează. Numai în ultimele 12 luni mai multe vedete americane şi britanice s-au sinucis în urma unor boli de care au fost afectate, iar suicidul lor a fost acompaniat de aclamaţii în mass-media şi în cercurile aşa-zis progresiste. În toamnă, Tribunalul Suprem al Canadei a decretat dreptul la moarte cu demnitate, un eufemism pentru eutanasie şi suicidul asistat. În plus, el a impus Parlamentului Canadian o perioadă de mai multe luni pentru a implementa acest „drept” în legislaţia Canadei. Spitalele creştine, clinicile creştine, medicii creştini, ca şi ale persoane ori instituţii care se împotrivesc eutanasiei din motive de conştiinţă ori din convingeri religioase, devin tot mai îngrijorate de anvergura propusei legislaţii, temîndu-se să nu li se impună să presteze servicii de eutanasiere contrar convingerilor lor religioase. În acelaşi timp, tot în ultimele luni au fost publicate date statistice din Olanda, Oregon şi Belgia care indică că numărul persoanelor eutanasiate în aceste ţări şi state cunoaşte o creştere alarmantă. Ba mai mult, tot mai multe persoane sînt eutanasiate pe motive tot mai triviale, iar unele chiar fără a-şi da consimţămîntul. 

Aceste evenimente îngrijorătoare ne-au determinat să alocăm o ediţie specială extinderii îngrijorătoare a suicidului asistat şi al eutanesiei în lumea occidentală. În acest sens, am dat peste un articol foarte bogat în informații, apărut luna trecută în publicaţia americană conservatoare online The Federalist, care califică legalizarea eutanasiei drept o licenţă de ucidere a oamenilor. Articolul – semnat de Krista Kafer – a fost tradus de Cezarina Ghioc, voluntar AFR Timişoara. Îi mulţumim. (Articolul în engleză poate fi citit aici.) (AFR) 

Sinuciderea asistată devine  

autorizaţie criminală

Simon Binner s-a sinucis în fața  camerei TV, la o clinică de sinucidere elvețiană, în octombrie anul trecut. Moartea sa a fost difuzată săptămîna trecută ca parte a unui documentar BBC despre moarte. Cîndva încercam să împiedicăm oamenii să se sinucidă. Astăzi îi privim cum o fac. Avocaţii numesc „compasiune” prescrierea de medicamente ce induc moartea bolnavilor în stadiul terminal, oferindu-le posibilitatea să-şi pună capăt zilelor „în condiţiile lor”.  Aceştia vorbesc despre demnitate ca şi cum ar fi o condiţie obligatorie a corpului, iar nu o calitate a sufletului.  

Ştiu cît de brutală poate fi moartea. Sînt voluntar în azil şi am ajutat la îngrijirea propriului meu tată, pe măsură ce era măcinat de cancer. Frica de neputință sau suferință și dorința de a pune capăt suferinței unei persoane este ceva omenesc. Acceptarea sinuciderii, cu toate acestea, nu este ceva omenesc. 

În cele 5 state americane precum şi în multe ţări occidentale care au legalizat sinuciderea asistată medical, aceste legi au deschis o cutie a Pandorei cu consecinţe nedorite, care pot fi numite oricum, dar nu compasiune şi eliberare.

De la alegerea personală  

la condamnarea la moarte

Sinuciderea asistată medical este legală în Canada, Țările de Jos și Elveția. Cinci state  americane – California, Montana, Oregon, Washington și Vermont – au legalizat și ele sinuciderea asistată medical, iar avocaţii urmăresc legalizarea unui număr şi mai mare de sinucideri. În statul meu, Colorado, Camera Reprezentanţilor avansează un proiect de lege a sinuciderii asistate medical, iar alegătorii ar putea vedea o iniţiativă legislativă de vot în noiembrie anul curent. Sperăm că cei din Colorado nu vor fi dezamăgiţi. Ceea ce începe ca un cadru legal pentru sinuciderea asistată medical va ajunge într-un loc cu mult mai întunecat, însă. În plus, față de miile de adulți olandezi și belgieni care aleg să se sinucidă în fiecare an, cu sprijinul medicului, un număr extrem de mare de nou-născuți cu dizabilități, copii bolnavi, pacienți în comă și pacienți cu demență sînt ucişi fără consimțămîntul lor.  

Rata sinuciderii asistate medical s-a triplat din anul 2002 în Olanda, unde  aceasta reprezintă unul din 28 de decese. Clinici mobile fac de-acum vizite la domiciliu. Pacienţii nu mai trebuie să fie bolnavi în faza terminală pentru a cere sinuciderea asistată medical. Nu trebuie decît să convingă doi medici că au dureri insuportabile. Pacienţi cu afecţiuni cronice, cum ar fi scleroză multiplă, depresie, autism şi orbire, s-au sinucis cu ajutorul doctorilor lor. Atunci cînd sinuciderea asistată de medic se ridică la nivelul de  soluţie, aceasta în mod clar slăbeşte obligaţia prietenilor şi a familiei de a face eforturi pentru suferind, ca viaţa acestuia din urmă să devină mai suportabilă şi pentru a-i fi redată puterea curajului şi sensul rezistenţei. Cu această opțiune, spiritul uman nu poate transcende suferința. În schimb, suferinţa cîştigă o victorie clară asupra suferindului, zdrobind spiritul înainte de a lua corpul. C. S. Lewis observa cîndva: „Cucerirea naturii de către om devine, o dată cu săvîrşirea lui, cucerirea omului de către natură. În momentul în care credem că am înfrînt durerea şi moartea, acestea ne-au învins pe noi”.

O amenințare în special  

pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap sînt deosebit de vulnerabile. Din acest motiv, pledanţii pentru persoanele cu handicap, cum ar fi Carrie Ann Lucas din Colorado, se opun legislaţiei suicidului asistat medical. Mamă a patru copii şi avocat, Lucas are o boală progresivă neuromusculară similară cu SAL (cunoscută şi ca boala Lou Gehrig). Ea avertizează că legislația din Colorado, Camera Reprezentanților,  „mă amenință pe mine, familia mea şi comunitatea mea... Dacă ar fi fost să devin deprimată - fie depresie situaţională, fie majoră- şi proiectul acesta de lege va trece, aş putea merge la medic să cer prescrierea unei reţete letale, dar pentru că am un handicap, și pentru că medicii sînt teribil de incompetenţi în evaluarea calității vieții persoanelor cu dizabilități, mult mai probabil voi primi acea reţetă letală decît să fiu recomandată pentru tratarea unor probleme de sănătate mentală”.  

Persoanele cu handicap, afecţiuni cronice sau diagnostice în faza terminală  nu sînt singurele persoane supuse acestui risc. Asemenea legi ne ameninţă pe toţi. Chiar şi fără un stigmat social, chiar şi oamenii sănătoşi sînt vulnerabili la îndemnul sinuciderii cînd viaţa le pare de nesuportat. După ce Washington şi Oregon au trecut la legalizarea sinuciderii asistate, s-a înregistrat o creştere de 6,3 la sută a numărului de sinucideri totale. Suicidul în rîndul persoanelor în vîrstă a crescut cu 14,5 la sută. În cazul  în care sinuciderea este considerată o soluție legitimă de a curma suferința pentru cei cu șase luni de viaţă, de ce nu și pentru cei cu mai mult de șase luni de trăit? De ce să nu se prescrie sinuciderea pentru oricine care are o boală dureroasă cronică, o depresie persistentă sau vreo dependență de nezdruncinat?

Moartea e mai ieftină decît viața...

 

Asta este ceea ce medicii olandezi fac progresiv în calitatea lor de asistenți ai suicidului. Sinuciderea asistată are un efect toxic asupra practicii medicale. Există un motiv pentru care Hippocrate a prevăzut în celebrul său jurămînt: “Nu voi da nici un medicament letal nimănui, chiar dacă ar cere, şi nici nu voi sfătui pe cineva la aceasta”. Cît de adepţi ai tratamentului pot fi cei ce odată au devenit educatori ai morţii? Chiar şi medici buni pot face un prognostic incorect. Tatăl meu a trăit doi ani și jumătate dincolo de ceea ce a prezis prognosticul lui, iar mătuşa mea trăiește de 14 ani dincolo de prognosticul ei (ambii au avut cancer în stadiul 4). Problema cu tratamentul sinuciderii este că nu mai poate fi oprit. 

Agențiile guvernamentale și companiile private de asigurări se confruntă, de asemenea, cu stimulente fatale. Să curmi viaţa unui pacient este mai ieftin decît furnizarea de servicii medicale, la urma urmei. A fost ceva publicitate şi indignare publică, acum uitate, atunci cînd Planul de Sănătate Oregon a refuzat un tratament de cancer unui pacient,  dar a acceptat în schimb să-i ofere plata unor pastile suicidale. Nimeni nu aude cînd americanii, ca şi Carrie Ann Lucas, trebuie să lupte pentru a păstra un ordin de nonresuscitare departe de dosarul lor medical sau să lupte cu Asigurările de Sănătate pentru un aparat de menţinere a vieţii. 

Lucrurile acestea se întîmplă mult mai des decît ar putea crede persoanele sănătoase. Membrii familiilor se confruntă, de asemenea, cu presiuni pentru a sprijini suicidul. Conform studiilor efectuate , de la 7,6 pînă la 10 la sută din persoanele adulte au reclamat abuzuri sau neglijenţă din partea copiilor, soţilor sau partenerilor de viaţă. Un alt procent de 4 la sută reclamă exploatarea financiară. Nu este greu să ne imaginăm o rudă lacomă care dorește să-și grăbească plata de asigurare făcînd presiuni asupra unei rude vulnerabile pentru a lua pur şi simplu  o pastilă. Chiar și cei cu dragoste de familie se confruntă cu o presiune extraordinară. Un soț care este profund chinuit de suferința persoanei iubite poate  înțelege să o sprijine dacă aceasta dorește să-şi pună capăt vieții.

Cum să ajuţi oamenii în loc să îi ucizi

Atît îngrijitorii, cît pacienții au nevoie de sprijin, dar nu de sprijin fatal. Un sprijin de afirmare a vieţii este asigurat pentru pacienţi şi familiile lor prin intermediul hospice-rilor. Hospice-ul oferă îngrijire paliativă, managementul durerii, consiliere şi echipamente, cum ar fi mașină de oxigen, scaun cu rotile sau pat de spital pentru pacienții care rămîn la domiciliu. În multe hospice-uri  există facilităţi pentru pacienții care nu pot sau nu doresc să rămînă acasă. Hospice-ul care i-a îngrijit pe părinţii mei (și unde funcţionez acum ca voluntar) au voluntari pentru a oferi un răgaz infirmierilor şi companie pacienţilor. Ideea că pacienţii care sînt pe moarte au doar două opţiuni limitate, să zacă într-un spital unde medicii le prelungesc viaţa inutil sau să se sinucidă, este falsă. Există şi alte opţiuni. Adepţii sinuciderii asistate doresc oricum ca legea să reglementeze dreptul cuiva de a-şi alege momentul morţii. „Consider că este un drept fundamental al omului să fie stăpîn pe soarta lui, dacă doreşte. Acum situația este că nici  tu și nici eu nu controlăm ceea ce se va întîmpla la sfîrșitul vieții noastre”, spune Lance Wright, care promovează un amendament la constituția statului Colorado, pentru a legaliza sinuciderea asistată.  

Este greșit. Moartea nu este un drept. Dacă ar fi fost, ar fi ilegal să fie oprit cineva de la uciderea de sine, pentru că este dreptul său de a-şi lua viața. Nu ar exista linia verde pentru depresivi, supravegherea întemniţaţilor cu tendinţe sinucigaşe, gărzile psihiatrice pentru sinucigaşi sau convorbirile telefonice nocturne cu prieteni disperaţi. Ideea că o persoană poate face orice cu corpul sau atît timp cît nu aduce atingere alteia nu respectă interconectarea vieţilor omeneşti. 

Pentru acest motiv,  un american nu poate în mod legal vinde un rinichi pe piaţă, să nu  respecte carantina cu o boală virulentă, să vîndă metamfetamină sau să umble gol pe stradă. Aceste acţiuni, în cele din urmă, afectează alţi oameni. În același mod, sinuciderea asistată medical are un impact dezastruos asupra societății și în special a celor mai vulnerabili din cadrul acesteia. Aceasta subminează integritatea profesiei medicale, demnitatea bolnavilor și compasiunea celor sănătoşi. Pacienţii terminali sau bolnavii cronici, persoanele cu handicap, depresivii și suferinzii merită compasiune, îngrijire și preocupare, nu o pastilă-otravă letală.

Krista Kafer

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 

www.alianta-familiilor.ro  

office@alianta-familiilor.ro