INDICE DE NUME
Am primit și dau mai departe...
COPIII ILEGITIMI AI CANADEI
Titlul acestui material e versiunea politicoasă a unei expresii mai puţin
politicoase folosite de unii comentatori canadieni pentru a-şi defini propria naţie: o
"naţiune de bastarzi" (a nation
of bastards). Asta după ce, în 2005, Parlamentul Canadei a legalizat
căsătoriile homosexuale. Expresia dă de înţeles că o dată cu legalizarea căsătoriilor homosexuale
canadienii au devenit "bastarzi", fii ilegitimi şi fiice ilegitime ale
statului canadian. Legalizarea lor a însemnat exproprierea familiei şi
căsătoriei de către statul secular. Pînă mai ieri, familia şi căsătoria erau
instituţii naturale, sacre, bisericeşti, instituite de divinitate. Căsătoria
era produsul unei Autorităţi Divine, atît în tradiţia creştină sau iudaică, cît şi în
celelalte. În 2004, Tribunalul Suprem Canadian a acordat statului autoritatea
exclusivă de a institui căsătoria şi familia ca instituţii publice. Ca rezultat, în Canada şi în
ţările care au transformat căsătoria într-o instituţie strict profană, oamenii nu
mai aparţin familiei, ci statului. Au devenit copiii lui ilegitimi, adică
"bastarzi". Despre acest proces de transformare scriem astăzi, din
perspectiva experienţei canadiene, focalinzîndu-ne în special pe perspectiva, deosebit de captivantă, a lui Douglas Farrow.
Profesor de
Gîndire Creştină la Universitatea McGill din Montréal, Farrow a publicat, în
2007, cartea Nation of Bastards. Essays on the
End of Marriage (Naţiune de bastarzi. Eseuri privind
sfîrşitul căsătoriei). (AFR)
Despre Douglas Farrow
Pînă în 2015 puţină lume din afara Canadei ştia de Douglas Farrow. Catolic practicant
şi creştin devotat, Farrow a fost intrigat de repeziciunea cu care mentalitatea
canadiană s-a schimbat, încă înainte de 2002 cînd un tribunal de recurs din
Ontario a decretat un drept la căsătorii homosexuale, spre acceptarea
homosexualităţii şi redefinirea oficială a căsătoriei de către Parlamentul
Canadian în 2004. A descoperit că, de fapt, Tribunalul Suprem Canadian a pregătit
terenul pentru desacralizarea căsătoriei creştine şi transferul ei din mîinile
cetăţenilor şi al Bisericii în mîinile statului. Pe Farrow l-au descoperit
americanii în vara lui 2015, după ce Tribunalul Suprem SUA a legalizat
căsătoriile homosexuale. O dată descoperit în Statele Unite, ideile şi argumentele lui
Farrow au devenit influente în mişcarea de opoziţie împotriva homosexualităţii şi a
căsătoriilor homosexuale.
La nivel ideologic, Farrow îl blamează pentru redefinirea căsătoriei pe Jean-Jacques Rousseau. El vede sîmburii redefinirii
căsătoriei post-moderne în scrierile acestuia, în special în Contractul social. De fapt, Farrow îşi dedică cartea "fiilor lui
Rousseau" (To the children of
Rousseau). Cartea nu e lungă. Are doar 116 de pagini şi a fost publicată sub forma unui paper-back, adică o cărticică. Am
putea chiar spune că Nation of
Bastards e, de fapt, un eseu mai lung în care Farrow îşi exprimă
nemulţumirile. Cartea aminteşte de pamfletele publicate ilegal în Europa secolelor XVII
şi XVIII, cînd
intelectuali nonconformişti îşi
publicau ideile pe ascuns, în pamflete subversive, distribuite pe ascuns prietenilor lor.
Argumentele lui Farrow
Nation of Bastards e o colecţie de observaţii, idei şi argumente care
converg împreună spre un punct final – explicaţia naţionalizării
căsătoriei de către statul secular. De la început, Farrow lamentează transformarea Canadei dintr-o
societate mai mult sau mai puţin heterogenă în gîndire într-una în care individualismul şi autonomia individuală
triumfă şi distrug
forţele care de-a lungul secolelor au dăruit societăţii legitimitate politică, juridică, biologică şi
morală. Subiectivismul autonomiei personale a devenit obsesia statului secular.
Ca atare, statul îşi extinde controlul asupra instituţiilor sociale, a vieţii
de familie şi a relaţiilor tradiţionale între părinţi şi copii. Face asta în
paralel cu excluderea Bisericii şi a religiei din spaţiul public în numele
egalităţii între oameni. Gîndirea tradiţională, teologia creştină şi
învăţăturile Bisericii sînt percepute ca obstacole majore pentru politica statului secular de
a impune un egalitarism radical, o uniformitate radicală de gîndire. Religia
transmisă nouă prin revelaţie e înlocuită de stat cu doctrine noi, seculare,
pozitiviste.
Pentru Farrow, exemplul cel mai șocant a fost modificarea căsătoriei dintr-o
instituţie între "un bărbat şi o femeie" într-o instituţie între
"două persoane". Făcînd aşa, statul secular a decuplat căsătoria dată
omului prin revelaţie de scopul ei biologic şi reproductiv, astfel încît
"cei doi" nu mai alcătuiesc "un singur trup", ci două
trupuri separate, incapabile de
a deveni un singur trup. Cu alte cuvinte, cei doi nu se mai contopesc pentru a
forma un singur trup, ci rămîn separaţi. Farrow numeşte asta o religie civilă a
statului. O religie care afectează copiii, pentru că-i decuplează de părinţii
lor o dată ce
viziunea procreativă a căsătoriei e eliminată. Moralitatea publică a fost
înlocuită cu autonomia personală, a fost privatizată şi declarată nerelevantă pentru spaţiul public. În final, Farrow foloseşte
divorţul să-și ilustreze
punctul de vedere. Aşa după cum,
la divorţ, soţia şi soţul îşi dispută custodia copiilor, în virtutea separării
Bisericii de Stat statul secular şi Biserica îşi dispută custodia asupra
familiei şi căsătoriei, în special a căsătoriei naturale, pe de o parte, iar pe
de altă parte custodia copiilor care provin din căsătoria naturală. Cine să aibă, deci, custodia
exclusivă a copiilor: statul ori părinţii?
Conform lui Farrow,
căsătoria este o instituţie benefică pentru că impune limite, moralitate în
viaţa publică şi disciplină în rîndul cetăţenilor. Este o instituţie în care civilizaţia a investit de
mii de ani, fiind cea mai importantă dintre toate tocmai pentru că impune
reguli de conduită morală în spaţiul public. Dacă în viaţa de familie se produc
excese în relaţiile dintre soţi, şi între părinţi şi copii, o dată ieşiţi în
public, membrii familiei interacţionează cu membrii altor farmilii. Împreună,
ei şi familiile lor alcătuiesc spaţiul public. Relaţionarea în spaţiul public e
civilizată, morală, decentă şi limitată de bunul simţ. Familia naturală asigură pacea şi decența în spaţiul
public. Cînd statul secular abrogă familia naturală, regulile de interacţionare se
schimbă, moralitatea publică bate în retragere, iar haosul valoric predomină.
Rădăcini ideologice
Farrow identifică rădăcinile desfiinţării familiei canadiene în anii ’70, cînd Pierre
Trudeau era premierul Canadei. În 1969 Trudeau a dezincriminalizat sodomia şi
alte forme de convieţuire sexuală destructive. A făcut-o sub influența britanicilor, care în anii ’50 au dezincriminalizat sodomia. În Marea Britanie,
dezincriminalizarea sodomiei a fost făcută ca urmare a Raportului Wolfenden din
1957. Raportul Wolfenden impunea că în privinţa valorilor şi a comportamentelor
sociale statul secular trebuie să se separe de Biserică. Biserica trebuie să
cedeze. Biserica nu are nimic de spus privind valorile în spaţiul public, iar statul are
obligaţia să ignore prescripţiile valorice bisericeşti. Separarea moralităţii
seculare de moralitatea bisericească a dominat gîndirea politică britanică pînă
azi. Sexualitatea a fost redusă la un aspect privat al vieţii omului, în care nici Biserica și nici statul nu se pot amesteca. Rădăcinile autonomiei
individuale privind sexualitatea au început astfel să se înfiripe. Ideile
acestea au dat naştere unei dezbateri şi mai serioase – care este rolul
statului în promovarea şi menţinerea unei ordini publice morale?
După Trudeau a urmat Carta Canadiană a Drepturilor
Omului, adoptată în Canada în 1982. Ea a făcut din egalitate un obiectiv suprem al politicii
canadiene şi al drepturilor omului. Printre altele, a interzis şi discriminarea
împotriva homosexualilor. Carta, însă, a împins înainte şi secularizarea Canadei. Dacă Declaraţia
Canadiană a Drepturilor Omului din 1968 recunoştea supremaţia lui Dumnezeu în
viaţa canadienilor, versiunea din 1982, adică Carta Drepturilor, a eliminat
orice referinţă la Dumnezeu.
În 1866 Tribunalul Suprem al Canadei a definit
căsătoria – în cazul Hyde v. Hyde and
Woodmansee – ca "uniunea
voluntară pentru viaţă şi în exclusivitate a unui bărbat şi a unei femei"
(the voluntary union for life of one man
and one woman to the exclusion of all others) Definiţia a fost preluată de
la juristul roman al secolului III Modestinus, după care "căsătoria este uniunea unui bărbat
şi a unei femei, un consorțiu pentru întreaga lor viaţă şi care implică drepturi umane şi divine" (Marriage îs the union of a man and woman, a
consortium for the whole of life involving the communication of divine and
human rights). Deci,
atenţionează Farrow, este imposibil de a argumenta că instituţia căsătoriei
naturale e exclusiv de origine creştină. Dimpotrivă, aşa cum dovedeşte Modestinus
şi alţi jurişti romani, ea e un dat natural, un produs al naturii fireşti al
lucrurilor şi al compatibilităţii
desăvîrşite între bărbat şi femeie.
Deciziile judecătoreşti şi legislaţiile post-2000 au
redefinit căsătoria eliminînd căsătoria naturală. Statul a transformat
căsătoria, eliminînd
aspectul ei biologic şi procreativ, dar în acelaşi timp şi permanența ei. Căsătoria
nu mai e o instituţie "pe viaţă", ci una de convenienţă. Căsătoria a fost desacralizată. "Pe
viaţă" era un aspect al căsătoriei care asigura creşterea copiilor într-un cămin stabil, cît şi
obligaţia soţilor de a se îngriji unul pe altul, la bine şi la rău, pînă la
moarte. Noua definiţie a
eliminat şi aspectul monogam, şi loialitatea în căsătorie, şi exclusivitatea ei.
În decembrie 2004, cînd Tribunalul Suprem al Canadei a emis decizia
privind căsătoriile homosexuale, a explicat decizia ca pe un conflict între "Canada veche" şi "Canada noua". Un conflict între perspectiva religioasă şi
cea seculară asupra căsătoriei. A
respins procrearea ca aspect esenţial pentru căsătorie, cît şi compatibilitatea
biologică între bărbat şi femeie ca fundament al căsătoriei. A respins
argumentul că, spre deosebire de relaţiile homosexuale, căsătoria naturală e
necesară şi trebuie să fie protejată pentru că este cadrul cel mai propice
pentru creşterea copiilor de către părinţii lor biologici. În final, a respins argumentul că fiecare copil
are dreptul la o mamă şi un tată.
Naţiune de bastarzi
S-a zvonit că Mark Twain ar fi inventat fraza "naţiune de bastarzi"
făcînd referinţă la francezi, un zvon pe care el l-a dezminţit. Fie că el, fie că alţii, fraza a
fost încorporată în vocabularul jurnalistic. În 1997 un comentariu în Sydney Daily Telegraph numea
Australia a nation of bastards, adică
"o naţiune de bastarzi", pentru că 30% din copiii ei erau
"bastarzi", adică născuţi de femei necăsătorite. În 2007 Farrow aplica eticheta
Canadei post-căsătorie. Meritul
lui însă este că a săpat şi mai adînc în istorie, să afle cine a inventat apelativul "naţiune de
bastarzi". A fost J.-J. Rousseau.
Rousseau este văzut de mulţi comentatori contemporani
ca ideologul care
a dat naştere ideilor începutului de Mileniu III pentru abolirea familiei şi
căsătoriei tradiţionale. Pare să fi fost primul gînditor european care a
sugerat confiscarea instituţiei căsătoriei şi a familiei naturale de către stat şi izolarea
ei de influenţa religiei, şi îndeosebi a creştinismului. În capitolul IV, paragraful 8 al Contractului Social, J.-J. Rousseau
scrie: "Căsătoria este un contract civil, dar are consecinţe civile. Fără
consecinţele ei, societatea nu poate exista. Dacă societatea arogă clericilor
autoritatea de a încheia căsătorii, oare asta nu ar însemna că ei o vor face
din perspectivă religioasă, dar intolerantă? În felul acesta ei vor lua de la
Prinţ (autoritatea civilă) autoritatea de a-şi crea cetăţenii pe care el şi-i
doreşte. Asta oare nu ar însemna că
dacă Biserica decide în mod exclusiv validitatea căsătoriei şi a consecinţelor
ei, Statul ar fi compus doar
din bastarzi?".
Comentariul lui Rousseau identifica dichotomia între
viziunea creştină, tradiţională ori religioasă a căsătoriei şi cea seculară. În
viziunea lui Rousseau şi a secularistilor, căsătoria devine, ori a devenit deja, un contract civil cu consecinţe
civile. Pentru Rousseau obiectivul a fost emanciparea căsătoriei şi familiei de sub tutela
Bisericii şi transformarea lor în instituţii eminamente civile, controlate de
stat, definite de stat şi supuse obiectivelor statului.
Pentru seculariștii zilelor noastre căsătoria a devenit exact asta – o instituţie publică care, aşa
fiind percepută, poate fi reglementată de către stat la fel ca oricare altă instituţie
publică. Căsătoria a devenit un contract civil, aşa cum zicea Rousseau. O relaţie civilă făcută
cadou omului de către stat. Nu mai e o asociere naturală şi firească între
bărbat şi femeie, ci o relaţie
definită de stat, al cărei conţinut
are în vedere nu interesele familiei, ci ale statului. Competiţia între Biserică şi stat pentru
familie şi căsătorie impune redefinirea acestor instituţii după chipul şi
asemănarea ideologiei statului secular. Din perspectiva statului, miza e prea mare ca aceste instituţii să
rămînă sub autoritatea Bisericii. Justificarea principală a statului pentru
confiscarea căsătoriei şi a familiei este că, în viziunea lui Rousseau, ele au
consecinţe civile. Din perspeciva seculară, statul poate defini şi redefini, inventa şi reinventa
familia şi căsătoria după plac. O dată ce statul confiscă familia şi căsătoria, ne confiscă şi pe noi şi
pe copiii noştri. Aşa devenim cu toţii, conchide Farrow, în formula celebră a
lui Rousseau, copii ilegitimi ai societăţii civile, adică bastarzi.
Preluând viziunea şi gîndirea lui Rousseau,
Tribunalul Suprem al Canadei a fost primul tribunal suprem din lume care a
disociat religia, tradiţia şi credinţa creştină de căsătorie şi a transformat
căsătoria într-o instituţie strict seculară, asupra căreia statul are control
exclusiv. În cazul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, Tribunalul
Suprem al Canadei a spus: "Defințiile trecute ale căsătoriei presupuneau o societate
ale cărei valori seculare erau identice cu cele religioase. Acesta nu mai este
însă cazul în Canada. Canada este o societate pluralistă, multiculturală.
Căsătoria, din perspectiva statului, este o instituţie civilă". E evident că
în acest fragment rezonează gîndirea lui Rousseau. Astfel, cetăţenii devin copiii
ilegitimi ai Statului – adică bastarzi.
5 noiembrie 2015
Autorul cărții
AFR recomandă: În iulie anul acesta, Farrow a publicat un nou articol
despre "bastarzii canadieni". Poate fi citit aici.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu