INDICE DE NUME
I
Mi-e tot mai dor să fiu doar eu cu mine,
iar Dumnezeu, din taina lui de sus,
discret, să fie singurul intrus
în lumea-n care mi-e ca-n rai de bine.
Doar eu și el, părtași luminii line,
într-o amiază fără de apus,
cum fu dintîi, cînd voievod m-a pus
și nume-am dat făpturii lui divine.
Să-mi pipăi coasta de la piept în jos
și de-ntregimea firii mele sfinte
să mă desfăt ca de un vis frumos,
cu toată veșnicia înainte,
căci simt cumva că nu mi-e de folos
ce n-am turnat eu însumi în cuvinte...
II
De unu-am fost în
raiul tău odată,
cu îngerii-ndulcit într-o
cîntare,
ce dor pe lume pot
avea mai mare
decît al firii mele
fără pată?
Doar eu trupesc în
slava ne-nserată,
cu visu-arzînd în
pura lui dogoare
și cu iubirea
cuminecătoare:
eu - fiu, iar tu - ceresc
și veșnic tată.
Nici ea, nici ei,
nici veacurile toate,
nimic din ce
sminteală mi-ar fi fost,
doar șarpele, în
altă piele poate,
la sînul meu aflîndu-și adăpost,
iar chipul tău, ce
capu-n mine-și scoate,
să fie taina spusă
pe de rost.
III
N-o vreau aievea,
Doamne, ci doar vis,
cînd uit în somn că
nu-s decît făptură
și-n locul tău, cu
slava ta măsură,
mă simt tu însuți,
ca un cer deschis.
N-o vreau în trup,
așa cum însumi mi-s,
ci doar nălucă-a
minții mele, pură,
să simt cum lin splendoarea ei mă fură
spre zariștile altui paradis...
N-o vreau desăvîrșire a ce este,
ci-nchipuire-a ce-ar putea să fie,
în restul tău sublim de nebunie
și-n rîvna ta de maiestăți celeste:
nici Evă nu-i atunci și nici Marie,
ci ce-i de lipsă-n marea ta poveste!
Răzvan
CODRESCU
D-le Codrescu, sunt curios: aveţi păcate de moarte nespovedite?
RăspundețiȘtergereCe să răspund unei asemenea provocări retorice? Ușă de biserică nu sînt...
RăspundețiȘtergereAm întrebat pentru că de obicei, cei care manifestă atitudini ca ale dvs., sunt într-o stare de păcat, dar refuză să se căiască şi să meargă la spovadă; însă, îşi închipuie că dacă "salvează lumea" îşi vor răscumpăra cumva greşelile. Sau amână; îşi spun: "Mai întâi salvez lumea, iar apoi merg la spovadă."
RăspundețiȘtergere"Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?" (Luca 9:25)
Nu cred că am calibrul unei asemenea exegeze. Mai scriu și eu cîte-o poezie, păcătos cum sînt...
RăspundețiȘtergereOricum, vă admir (ca să nu zic că vă invidiez) pentru fermitatea și siguranța de sine duhovnicească, regretînd că v-ați condamnat la un consecvent anonimat.
Revin și recunosc deschis că vă invidiez pentru condei și eleganța răspunsurilor care trădează inteligență, umor, măsură...
RăspundețiȘtergereSlavă pentru păcătoșii înzestrați!
@ Ramona Pricop
RăspundețiȘtergereToți înzestrații sînt păcătoși (într-o măsură sau alta), dar nu toți păcătoșii sînt înzestrați. Nu treebuie uitat însă că înzestrarea vine de sus, pe cînd păcatul vine de la noi înșine. De aceea nu-i un merit personal să fii înzestrat, dar e o răspundere proprie să fii păcătos. Prin urmare, înzestrarea, oricare ar fi ea, nu te absolvă de păcat. Probabil că iadul e plin de genii și de talente, iar raiul e plin de drepți „săraci cu duhul”. De aceea nu m-am supărat prea tare pe această insolență anonimă, ci am folosit-o ca să-mi aduc încă o dată aminte cît de dator sînt lui Dumnezeu, aproapelui (mai mult sau mai puțin anonim) și exigențelor insuficient onorate ale propriei mele conștiințe.