CRESCUT DE DOUĂ MAME

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...
  

UN INTERVIU CU ROBERT OSCAR LÓPEZ, 

CO-AUTOR AL CĂRȚII FIICELE LUI IEFTAE...

Nu demult am publicat o recenzie a monumentalei cărţi Jephthah's Daughters. Innocent casualities in the war for family „equality” (Fiicele lui Ieftae. Victimele inocente ale războiului pentru „egalitatea” între familii), coordonate de Robert Oscar López şi Rivka Edelman. În cele 484 de pagini ale ei, cartea descrie impactul negativ pe care relaţiile homosexuale ale părinţilor le au asupra copiilor. Continuăm subiectul cu un interviu dat de Robert Oscar López* în luna mai a acestui an publicaţiei The Stream. Versiunea românească e abreviată, dar textul în engleză poate fi citit integral aici. Interviul a fost realizat de Anika Smith, iar titlul lui este „The Reckless Joyride of Gay Parenting”. (AFR)

The Stream: Ştiai că eşti diferit şi că familia ta e diferită. Cum ai ajuns la concluzia că mama şi tata sînt un drept al copilului?  

López: Momentul crucial a fost cînd am citit interviul lui Jean-Dominique Bunel în Le Figaro din ianuarie 2013. [Articolul lui Jean-Dominique Bunel poate fi citit în franceză aici] Bunel e specialist în drepturile omului şi a fost crescut şi el de două femei. Cînd i s-a luat un interviu cu prilejul demonstraţiilor din Franţa împotriva căsătoriilor homosexuale, el a introdus în discuţie topicul Declaraţiei ONU privind Drepturile Copilului. Limbajul folosit de el privind drepturile copilului mi-a refocalizat atenţia. Mi-am dat seama că nu trebuie să argumentez cu date ştiinţifice faptul că am nevoie de un tată. O relaţie a copilului cu tatăl său este un drept recunoscut de foarte mult timp. Ca atare, sînt liber să mi-l revendic. Sînt o fiinţă umană cu drepturi şi acest drept e unul dintre ele. Interviul lui Bunel a produs o schimbare profundă în gîndirea mea şi trebuie să spun că mişcarea pro-familie din America le datorează francezilor această perspectivă. 

The Stream: Scrii că, în teorie, nu te opui căsătoriilor unisex, dar te împotriveşti dezastrelor sociale. Cum e deci posibil ca o idee care în abstract e rezonabilă – să permiţi ca două persoane de acelaşi sex să-şi formeze o familie – să devină un dezastru social la nivel de experienţe de viaţă? 

López: Cred că punctezi un trend care se dezvăluie cînd oamenii se învestesc pe ei înşişi în mod excesiv într-o teorie şi ca atare îşi pierd raţiunea. Există grupuri, cum ar fi Asociaţia Sociologică Americană, care au declarat, cu doar zece ani în urmă, că nu există nici o diferenţă între a avea ori a fi crescut de doi tați ori două mame. Aceste grupuri n-au auzit mai nimic din partea copiilor crescuţi de homosexuali, care îşi expun în mod obiectiv şi analitic propriile experienţe. Acest proces nu e similar cu pronosticarea vremii. Dimpotrivă, e un proces prin care au trecut nişte fiinţe umane autentice şi care au suferit nişte implicaţii enorme. 

The Stream: Eşti un bărbat crescut de două lesbiene care, după cum afirmi deseori, te-au îngrijit şi te-au iubit, dar care nu au putut să-ţi fie şi pe rol de tată. Ţi-a afectat lipsa asta abilitatea de a fi tu tată copiilor tăi? 

López: E dificil de răspuns, dar e clar că fiecare copil are nevoie de o mamă şi un tată care se iubesc. Divorţul şi adulterul nu sînt o alternativă a dragostei între mamă şi tată şi a grijii pentru copii. Aici trebuie să ne gîndim şi cum s-a născut noţiunea de gay parenting [gay parenting este o expresie care denumește creşterea copiilor de către homosexuali ori aşa-numitele „familii curcubeu” – nota AFR]. În anii ‘90 preşedinte a fost Clinton şi Războiul Rece a luat sfîrşit. A fost un deceniu interesant. Oamenii au început să simtă că inhibiţiile deceniilor precedente s-au dizolvat. În consecinţă, ei au început să experimenteze tot felul de excese sociale. Familiile curcubeu au fost unul dintre aceste excese sociale. De atunci încoace, familiile curcubeu au devenit o industrie masivă, în care tot ce e legat de procreație şi de creşterea copiilor a devenit o marfă – materialul genetic al bărbatului, ovulele femeii, pîntecele femeilor, copiii fabricaţi pentru a fi cumpăraţi ori vînduţi. Ce e înfricoşător, însă, e că energia mişcării homosexualilor a fost risipită fără  a fi criticată de nimeni. Cei care simpatizau cu homosexualii în proiectele lor de promovare a agendelor lor au tăcut. Nu au zis nimic despre consecinţele industriei de fabricare de copii. Lucrul acesta mă îngrozeşte. 

The Stream: Cartea voastră este greu de citit pentru că mărturiile ei sînt îngrozitoare şi ne îngrijorăm de soarta copiilor pe care îi cunoaştem că trăiesc în familii curcubeu şi li se neagă dreptul la o mamă şi un tată.  Unul dintre cele mai dureroase lucruri prezentate în mărturiile copiilor este că în familiile curcubeu masculinitatea băieţilor şi feminitatea fetelor sînt suprimate, nu sînt validate. Cît de traumatic şi cu potenţial de confuzie trebuie să fie lucrul acesta pentru copii! În plus, tu şi autorii sînteţi foarte clari în privința presiunii pe care părinţii homosexuali o fac asupra copiilor lor ca să se comporte şi să arate „normal” în mijlocul prietenilor crescuţi în familii tradiţionale. Cunoscînd lucrurile acestea, ce am putea noi face ca să-i iubim şi să-i sprijinim pe aceşti copii? 

López: Cred că e bine să nu politizăm situaţia copiilor crescuţi de homosexuali. E mai bine să-i lăsăm pe ei să-şi spună ofurile, fie că sînt de o parte ori alta a spectrului politic. Ei trebuie să-şi exprime opiniile în termenii lor, în limbajul lor, fără interferențe din afară. Din nefericire, toată lumea vrea să descrie ce şi cum se simt copiii crescuţi de homosexuali. Dar e important ca ei să fie lăsaţi să-şi spună ei înşişi experienţele. E important ca aceşti copii să nu fie transformaţi într-o armă politică. 

The Stream: Cum devine dreptul de a avea copii un drept de a lua un copil de la propriii lui părinţi? Şi de ce, în special, femeile sărace sînt vulnerabile? 

López: Bine, e o chestiune elementară, dar şi ineluctabilă. Dacă nu poţi crea un copil cu propriul tău trup, ai nevoie de materialul genetic al unei alte persoane. Mişcarea pentru drepturile homosexualilor de a fi părinţi funcţionează într-o lume a fanteziei, desprinsă de realitate. Ei cred că dacă copilul este creat prin donaţie de material genetic pierderea e mai puţin semnificativă pentru copil decît atunci cînd copilul e conceput de tatăl şi mama lui care mai tîrziu se separă, divorţează ori îşi abandonează copilul. Tatăl copilului e tatăl lui, indiferent dacă societatea recunoaşte relaţia copilului cu tatăl lui ori o anulează emiţînd copilului un nou certificat de naştere. În consecinţă, sloganul şi mişcarea „Dreptul de a avea copii” este un dezastru în moţiune. Femeile sărace sînt cele mai vulnerabile pentru că, spre deosebire de taţii „şterşi” din viaţa copiilor, ele au trecut printr-o perioadă biologică lungă de ataşament faţă de copilul nenăscut. Bărbaţii îşi donează materialul genetic pentru că, simplu vorbind, ejaculează într-un pahar în timp ce se uită la pornografie, şi pleacă. Fetele care donează ovule îşi asumă riscuri enorme, pentru că trebuie să ia doze mari de medicamente şi chiar să facă operaţii. Dar mamele-surogat (mamele purtătoare) se atașează de copiii pe care îi gestează şi întregul lor trup e devotat aducerii copilului pe lume. Copiii acestor mame îşi văd mama gravidă, dînd naştere unui copil, dar nou-născutul dispare. Asta e o traumă teribilă, pe care femeile nu o fac aşa din senin, ci din constrîngeri economice. Asta le face situaţia total diferită de cea a bărbaţilor şi foarte precară. 

The Stream: Compari anumite practici de adopţii ale copiilor, şi mai ales practicile surogatului internaţional, cu sclavia... 

López: Cred că trebuie să ne amintim ce a fost sclavia. A fost cumpărarea şi vînzarea de fiinţe umane. Cînd îmi întreb studenţii „Ce a fost sclavia?”, de obicei ei îmi spun că a fost violență, biciuiri, muncă grea şi rasism. Într-adevăr, majoritatea acestor lucruri au coincis cu sclavia. Dar ele nu sînt exclusiv asociate cu sclavia. Ele apar şi în situaţii altele decît sclavia clasică. Sclavia a fost ideea şi noţiunea că eşti proprietarul unei alte fiinţe umane. În primul document privind sclavia scris în engleză se dădea explicația că, într-un sens, a vinde o persoană era echivalent cu a o ucide. În acelaşi sens, a reduce o persoană la statutul unui contract financiar este ca şi cînd ai omorî-o. Cred, deci, că atunci cînd adopţiile se transformă în cumpăratul şi vînzarea copiilor, cumpăratul şi vînzarea fiinţelor umane, trebuie să ne gîndim la practicile din trecut. E foarte uşor să raţionalizăm aceste practici moderne în mintea noastră, în mod special cînd e vorba de începuturile vieţii şi cînd contururile sclaviei nu sînt atît de evidente. 

De exemplu, Cotton Mather a justificat importul sclavilor în Massachusetts argumentînd că trăiau mai bine acolo decît în condiţiile insalubre din Africa, ori în războaiele de acolo, şi că, la urma urmelor, africanii se vindeau unii pe alţii ca și sclavi în Africa. Mather şi cei care judecau ca el nu se gîndeau însă la consecinţele acţiunilor lor şi la impactul gîndirii lor de-a lungul generaţiilor. Vedeţi, tocmai din această perspectivă cred că e important să ne gîndim la consecinţele adopţiilor copiilor de către homosexuali. Ne dăm oare seama că de fapt creăm o clasă socială de oameni care sînt lipsiţi de rădăcinile lor biologice naturale? E oare lucrul acesta drept? Care vor fi consecinţele cînd ajungem la, de exemplu, 500.000 de fiinţe umane create în laboratoare, care nu îşi pot trasa originile biologice în trecut, ci şi le găsesc doar într-un laborator? Nu cunosc cine le-a dat viaţă şi nu îşi cunosc părinţii biologici. Lucrul acesta e grav. E la fel ca în secolul XVII. Din nefericire, oamenii nu mai gîndesc în termeni de viitor. Sper să reînceapă să o facă. 

The Stream: Ce face ca anumite ţări din Europa, în special Belgia şi Franţa, să descrie surogatul ca o variantă a sclaviei? Înţeleg ei oare ceva ce noi, americanii, încă nu înţelegem? 

López: Este vînzarea şi cumpărarea copiilor. Oamenii zic că femeia purtătoare a semnat contractul de purtat sarcina, dar eu zic: „Bine, dar copilul nu a semnat”. Adică nu şi-a dat consimţămîntul. Copilul nenăscut ori născut nu şi-a dat consimţămîntul să fie vîndut unor oameni care nu sînt părinţii lui. Şi atunci să te aştepţi ca un copil să ţină contractul pe toată durata vieţii lui? Cînd copilul ajunge la 18 ani e la o vîrstă la care e complet înstrăinat de părinţii lui biologici. Întreaga lui viaţă e constrîns să fie ataşat la părinţii care l-au cumpărat şi crescut. Nu este deloc natural să aibă cineva un control atît de mare asupra unei alte persoane.

A consemnat 

Anika Smith

* Robert Oscar López e profesor asociat de limba engleză şi studii clasice în California. Se specializează în literatura americană. E căsătorit şi are doi copii. În august 2012 a publicat comentariul „Growing up with Two Moms” („Crescut de două mame”) în publicaţia Public Discourse, în care descrie evenimente din viaţa lui, fiind crescut de o mamă lesbiană şi partenera ei. Pentru că a îndrăznit să-şi publice impresiile, a fost etichetat drept homofob şi a devenit ținta unei campanii de reducere la tăcere din partea homosexualilor, pentru a i se interzice să acorde interviuri şi să conferenţieze în universităţi.