COLAPSUL CREŞTINISMULUI ÎN MAREA BRITANIE

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...
 

Titlul alarmant al comentariului de astăzi nu l-am ales noi. E o formulă mai atenuată inspirată nouă de un  articol cu un titlu încă şi mai alarmant – 2067: The End of British Christianity („Anul 2067 – sfîrşitul creştinismului britanic”) – apărut în publicaţia britanică The Spectator în iunie anul acesta, sub semnătura lui Damian Thompson (textul integral îl aflaţi aici). Articolul redă o schiță sumbră a situaţiei curente – dar mai ales de viitor – a creştinismului în Marea Britanie. Conform articolului, ultimul creştin al Marii Britanii se va naşte în 2067. Atunci Marea Britanie va înceta să mai fie „mare” şi se va transforma în altceva; un „altceva” care încă de pe acum începe să se contureze la orizont. Un „altceva” care nu va mai fi creştin, ci va reflecta ciocnirea dintre secularismul britanic al anului 2067 şi religiile care încă vor mai fi practicate în insulele britanice la vremea aceea, în principal islamismul. 

Marea Britanie a devenit „mare” în secolul al XVII-lea, cînd britanicii au colonizat o mare parte a lumii. Pe unde au ajuns, au purtat cu ei creştinismul, au făcut misiune, au extins civilizaţia creştină dincolo de limitele geografice ale Europei şi au dus cu ei faimoasa King James Bible, Biblia tradusă sub oblăduirea regelui britanic James I la începutul secolului al XVII-lea. Civilizaţia britanică colonială a fost mult influenţată de această traducere a Bibliei. Aspectele civilizatoare şi creștinizante i-au adus Marii Britanii – pe bună dreptate, am putea zice – apelativul de „mare”. Fără creştinism şi Biblie, Marea Britanie va redeveni Britania, aşa cum ea a fost cunoscută în vremea romanilor, cînd triburile britanice şi celtice erau păgîne. 

Autorul nu glumeşte. El atenţionează. Îşi bazează articolul pe datele demografice şi statistice emise periodic de guvernul britanic, pe sondaje de opinie, ori pe date publicate de Biserica Anglicană. Din recensămîntul britanic al anului 2011 denotă că între 2001 şi 2011 numărul creştinilor născuţi în Marea Britanie a scăzut cu 5,3 milioane, ceea ce înseamnă 10.000 pe săptămînă. Marea Britanie efectiv nu mai naşte creştini. Îi importă prin imigraţie, dar sub 10.000 pe săptămînă. Creşterea e, deci, negativă, aşa încît în 2067 creştinii în Marea Britanie, afirmă autorul, „will become statistically invisible” („vor deveni invizibili din punct de vedere statistic”). 

Comentariul nostru de astăzi trebuie cunoscut de fiecare român. Pentru că factorii care tind spre colapsul creştinismului în Marea Britanie sînt la lucru şi în societatea românească. Cauzele principale în  Marea Britanie sînt ascensiunea ateismului, intensificarea secularismului (atît în afara Bisericii, cît şi în interiorul ei), multiculturalismul, materialismul, hedonismul, respingerea şi denigrarea valorilor tradiţionale, şi mai ales a tradiţiei creştine. Guvernele britanice grăbesc şi ele moartea creştinismului britanic, promovînd secularismul în detrimentul creştinismului, discriminîndu-i pe creştini, ridiculizînd creştinismul în genere, legiferînd în detrimentul acestuia şi respingînd valorile morale tradiţionale.   

Tendinţe identice se manifestă şi în România. Cu toate că, în sondajele de opinie realizate recent de Pro TV privind religiozitatea românilor, aceștia stau bine, cel puţin pe hîrtie, în ceea ce privește religia şi credinţa, asta nu înseamnă că lucrurile vor continua să rămînă aşa. 96% dintre români cred în Dumnezeu şi se consideră foarte religioşi ori religioşi, 45% merg la biserică săptămînal, 69% se roagă zilnic şi doar 1.1% se declară atei (detalii aici). După două generaţii care au trăit sub comunism, aceste date statistice nu arată tocmai rău. Dar asta nu înseamnă că ceea ce se întîmplă în Marea Britanie nu se poate întîmpla şi la noi. La ultimul recensămînt, de pildă, doar aproximativ 20.000 de români se declarau atei, dar conform sondajului Pro TV 1.1% dintre noi se consideră atei astăzi... 

Materialul de față este, deci, foarte important. Îl redăm în traducere românească,  abreviat şi adaptat limbajului nostru uzual (cei interesaţi mai îndeaproape urmînd să citească articolul integral în limba engleză). Avînd în vedere importanţa materialului, rugăm pe fiecare cititor să-l transmită tuturor contactelor sale, iar celor care ţin bloguri să-l posteze, cu fireasca menționare a sursei. (AFR, 20 august 2015)

2067: SFÎRŞITUL 

CREȘTINISMULUI BRITANIC

Extrapolarea datelor statistice nu reprezintă predicţii. Dar nu se poate nega că Bisericile britanice se confruntă cu probleme serioase. Se spune des că Bisericile şi congregaţiile Marii Britanii se micşorează, dar asta nu e îndeajuns pentru a exprima dimensiunile dezastrului cu care se confruntă creştinismul britanic. Tot la zece ani recensămîntul populaţiei redă în detalii situaţia critică: între 2001 şi 2011, numărul creştinilor născuţi în Marea Britanie a scăzut cu 5,3 milioane – cam 10.000 pe săptămînă. Dacă această rată a declinului continuă, misiunea sfinţilor din trecut care i-au evanghelizat pe britanici, irlandezi şi scoţieni va ajunge la sfîrşit în 2067. Acesta va fi anul în care creştinii care au moştenit credinţa părinţilor lor britanici va deveni invizibilă din punct de vedere statistic. Pretutindeni bisericile vor fi fost deja adaptate pentru folosinţe seculare, demolate ori abandonate. Catedralele noastre vor supravieţui, dar nu vor fi catedrale adevărate, pentru că nu vor avea episcopi. Declinul Bisericii Anglicane e mai accentuat decît al oricărei alte denominaţii religioase. Dacă va continua în acelaşi ritm, aşa cum sugerează ultimele sondaje de opinie, anglicanismul va dispărea din Marea Britanie în 2033. Într-o zi ultimul britanic creştin născut în Marea Britanie va muri – şi acesta va fi sfîrşitul.

 

Biserica Anglicană

Aceste extrapolări statistice sînt bazate pe cele mai bune şi precise date disponibile: rezultatele recensămintelor, sondajele de opinie şi alte studii similare. Dar pentru că aceste surse statistice sînt obţinute şi interpretate în mod diferit, este imposibil să creezi o singură proiecţie liniară. Extrapolările nu sînt identice cu predicţiile. Deci, sînteţi încurajaţi să priviţi viziunea apocaliptică a creştinismului în Marea Britanie cu scepticism. Dar, totuşi, punctul esenţial rămîne: creştinismul moare în rîndul populaţiei anglo-saxone şi celtice a Marii Britanii. Evanghelia pe care misionarii creştini au adus-o în insulele britanice în anul 597 este respinsă în mod decisiv. Avînd în vedere că descendenţii anglo-saxonilor şi ai celţilor constituie 90% din populaţia creştină a Marii Britanii, respingerea aceasta reprezintă o pierdere devastatoare pentru credinţa creştină. Şi totul s-a petrecut atît de repede! Anglicanii în special îşi abandonează credinţa într-un ritm incredibil. Conform sondajelor de opinie, numărul anglicanilor a scăzut de la 40% din populaţia Marii Britanii în 1983 la 29% în 2004 şi la 17% în 2014. [...] 
Fostul Arhiepiscop al Bisericii Anglicane, Lord Carey of Clifton, a atras atenţia luna trecută că Biserica Anglicană e „la un pas de extincţie”. Ultimele date furnizate de sondajele de opinii confirmă această concluzie. Între 2012 şi 2014 proporţia britanicilor asociaţi cu Biserica Anglicană a scăzut de la 21% la 17%, o pierdere de 1,7 milioane de persoane în doar doi ani! La una ca asta poate te-ai aştepta dacă Biserica Anglicană ar fi fost implicată în scandaluri serioase, de exemplu de pedofilie. Dar nu a fost...

Biserica Catolică

 

Numărul catolicilor în Marea Britanie a scăzut de la 10% la 8% între 1983 şi 2014. Dar acest declin ar fi fost cu mult mai mare în absenţa influxului masiv al catolicilor din Europa, America Latină, Africa şi Filipine. Nu e de mirare, deci, că Vincent Nicholas, Cardinalul Bisericii Catolice, accentuează „învăţătura Evangheliei” de a primi imigranţi. Dar el se înşeală dacă crede că străinii catolici vor continua să umple băncile bisericilor. Tinerii polonezi din Anglia şi Țara Galilor, bunăoară, sînt cu mult mai puţin religioşi decît acum zece ani. M-ar surpinde dacă mai mult de a cincime dintre ei participă la slujbele religioase. Şi asta se aplică şi Scoţiei. Polonezii care întăresc parohiile catolice scoţiene nu o vor mai face prea multă vreme. Între timp, procentul celor care se identifică cu Biserica Scoţiană (Church of Scotland) s-a prăbuşit amețitor: a scăzut de la 36% dintre scoţieni, în 2001, la 18%, în 2013!

Cauze şi explicaţii?

 

Din ce cauză se confruntă creştinismul britanic cu această catastrofă? Nu există un singur răspuns, dar se impune o atenţionare – secularismul. Deseori auzim plîngeri privind secularismul militant şi excluderea religiei din spaţiul public. Mulţi creştini cred că singurul lucru care-i împiedică să-şi practice credinţa în libertate e conspiraţia organizată de Paul Toynbee, Richard Dawkins şi BBC [Nota AFR: Toynbee şi Dawkins sînt printre ateii britanici notorii şi agresivi]. Adevărul este că Toynbee şi Dawkins se dovedesc a fi proşti cînd e vorba de a discuta despre religie. Pe de altă parte, BBC dovedește tendențiozitate împotriva creştinilor şi ingnoranță privind creştinismul.   

Dar, pe de altă parte, secularismul a intrat şi în Biserici. Se accentuează deseori, şi pe bună credinţă, că secularizarea care se petrece în Biserici e la fel de importantă ca şi secularizarea care se petrece în afara lor. Sociologul american James Davison Hunter a explorat acest fenomen în două cărţi ale lui, Cultures War  [„Războiul culturilor”] (1991) şi To Change the World [„Schimbarea lumii”] (2010). Hunter e nepoliticos cînd discută cu creştinii politici de stînga care afirmă că încălzirea globală ori hărțuirea sexuală în campusurile universitare sînt subiecte care aparţin teologiei creştine. Dimpotrivă, zice el, creştinii care sînt preocupaţi de astfel de cauze sînt de fapt persoane secularizate. Iar dacă agenda lor are succes, Biserica pierde. La fel se poate spune şi despre creştinii conservatori care fac cruciade împotriva avortului şi a căsătoriilor homosexuale. Pînă acum nu au reuşit să le interzică prin lege. Dimpotrivă, căsătoriile homosexuale şi avortul sînt încă legale în America. La fel şi în Marea Britanie, unde în 1967 catolicii au lansat o campanie fără success de abrogare a legii avortului. Aceste eşecuri, însă, nu pot fi atribuite popularităţii avortului. Ele sînt semne ale stingerii treptate a creştinismului în Marea Britanie şi America de Nord. E vremea, deci, să abandonăm noţiunea că America e cumva specială privind religia ori dovada că religia poate supravieţui foarte bine într-o democraţie avansată din punct de vedere industrial. Luna trecută [Nota AFR: mai 2015] organizaţia Pew Research a publicat un studiu gigantic privind modificările religioase din America. Doar 57% dintre americanii născuţi între 1981 şi 1996 se identifică astăzi ca fiind creştini. 36% dintre tinerii între 18 şi 24 de ani se declară nones, adică fără apartenenţă religioasă. La fel, în Marea Britanie ultimul recensămînt arată că proporţia persoanelor care nu se afiliază religios a crescut de la 15% în 2001 la 25% în 2011. Ba mai mult, sondajul de opinii British Election Survey spune că 45% dintre britanici nu se identifică cu nici o denominaţie religioasă.

Islamul

Am comparat Anglia cu America pentru că ele au atitudini radical diferite privind creştinismul. Dar direcţia e aceeași. Şi asta e adevărat cu toate că America nu are o populaţie mare de musulmani. Să nu ne pierdem, însă, în analiza noastră discutînd Islamul. Cu toate că Islamul va deveni cea mai răspîndită religie în Marea Britanie pe parcursul acestui secol, el nu goleşte bisericile de la ţară. Cel mai mortal inamic al creştinismului occidental nu e Islamul, ci procesul extrem de complex al secularizării. Or, dintr-o altă perspectivă, alegerea. [...] Bisericile nu pot ţine pasul cu opţiunile pe care enoriaşii lor le au. [...] James Davison Hunter e un creştin tradiţional, dar crede că a aflat calea de ieşire din impasul cu care Bisericile se confruntă – urmarea poruncilor lui Iisus şi prezenţa Lui în inimile noastre ne va schimba pe noi şi societatea. Dar şi perspectiva acesta mi se pare că ignoră realitatea că religiile mor, cel puţin la nivel local, unde nimeni nu poate fi constrîns să meargă la slujbele religioase. Eu sînt catolic şi cred că porţile iadului nu vor birui Biserica clădită de Sfîntul Petru. Totdeauna va fi cineva care să ia locul „ultimului creştin”. Dar nu neapărat în Marea Britanie, unde zgomotele morţii deja se fac auzite.

Damian THOMPSON

(3 iunie, 2015)

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro 
office@alianta-familiilor.ro