Am primit
și dau mai departe...
AM DESFIINȚAT FAMILIA.
ACUM CE URMEAZĂ?
ACUM CE URMEAZĂ?
La I Timotei 4. 1-3, Sfîntul Apostol Pavel scrie cuvinte profetice,
care sînt valabile pentru zilele noastre poate mai mult ca oricînd: „Dar Duhul
grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de
la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile
demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia
opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a
făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au
cunoscut adevărul”…
Nesocotirea și distrugerea căsătoriei a devenit politică oficială a guvernelor, organizațiilor internaționale și tribunalelor. Întreaga lume știe ca pe 26 iunie Curtea Supremă a SUA a desființat căsătoria și familia naturală în America. Repetăm ce am scris deseori de 10 ani incoace: familia naturală a apărut înaintea statului. Familia artificială a apărut la începutul Mileniului III, fiind o creatură a statului. Statul nu a creat familia, nici nu a inventat căsătoria. Autoritatea politică doar le-a recunoscut, observînd în timp utilitatea lor socială. După mii de ani de existență, iată însă că autoritatile le-au abolit, declarînd că utilitatea socială a căsătoriei e o piedică în calea realizării „egalității” între persoanele normale și cele cu interese sexuale anormale. America și restul lumii sînt încă într-o stare de șoc. În timp, însă, probabil că tot mai mulți se vor obișnui cu acest șoc de proporții istorice. La doar o săptămînă după abolirea familiei naturale, doar 43% dintre americani dezagreează în mod declarat decizia Curții lor Supreme. Iar sondaje de opinie făcute anul acesta în Canada arată că doar 18% dintre canadieni se mai pronunță împotriva căsătoriilor homosexuale, legiferate în Canada încă din 2002. Rapiditatea cu care canadienii, și în special tînăra generație, și-au pierdut interesul pentru familia naturală e deopotrivă uimitoare și îngrijorătoare. Ce se va întimpla, oare, după desființarea familiei naturale? Care vor fi consecințele? Cum va arăta lumea într-o generație ori două, cînd oamenii mai tineri nu vor ști despre familia naturală decît din cărți sau din auzite? Spunem despre pentru că, așa cum deja indică datele statistice occidentale, căsătoria e practicată de tot mai puțini tineri (iar cele mai multe căsătorii nu durează).
Răspunsul îl putem observa în articolul de mai jos, intitulat, pe bună dreptate, Demolarea căsătoriei. E unul dintre cele mai importante și la obiect comentarii pe care le-am citit în ultimii ani privind desființarea căsătoriei și familiei naturale. Titlul lui, THE DECONSTRUCTION OF MARIAGGE, poate fi tradus în diferite feluri: „Deconstrucția căsătoriei”, „Abolirea căsătoriei” ori „Desființarea căsătoriei”. Căci e vorba tocmai de opusul procesului de formare ori construire a societății pe căsătoria clasică și pe familia naturală. De-constructia ori de-molarea a fost făcută de stat, nu de oameni. Ființele umane au construit societatea pe familie și căsătorie. Statul le distruge, sperînd să construiască o societate diferită, nouă, pe un alt fundament, care exclude familia și căsătoria de tip tradițional. Comentariul tradus astăzi descrie mirajele și neadevărurile care au dus la demolarea căsătoriei în doar cîțiva ani de la declanșarea campaniei ideologice concertate. Articolul – tradus pentru dvs. de d-l Adrian Prisăcaru, voluntar AFR, căruia îi mulțumim – a fost scris de analistul DANIEL GREENFIELD și a fost publicat pe 15 aprilie a. c. (deci înaintea deciziei Curții Supreme).
O idee cu consecințe dezastruoase
Singura întrebare care merită a fi pusă despre căsătoria între persoane de același sex este în ce măsură i-ar păsa cuiva cu orientare politică de stînga despre această cruciadă dacă nu i s-ar oferi privilegiul de a trece cu buldozerul peste încă o instituție civilizatoare. Căsătoria îintre persoane de același sex nu are nimic de-a face cu bărbați care vor să se căsătorească cu alți bărbați sau cu femei care vor să se căsătorească cu alte femei, ci cu deconstruirea căsătoriei dintre bărbați și femei. Acest adevăr este ceea ce mulți bărbați și multe femei înțeleg, dar le este greu să-l transmită mai departe, unei generații pentru care căsătoria a fost deja deconstruită în mare măsură.
Statisticile arată că rata căsătoriilor este în scădere. Căsătoria este o instituție în declin. Familia abia de mai este o lumină pîlpîitoare în amurgul lumii occidentale. Deconstruirea este distrugere. Țări întregi sînt în declin, populațiile lor fiind înlocuite gradual de către imigranți veniți din țări mai tradiționaliste, a căror înțelegere a relației dintre bărbat și femeie este, în opinia occidentalilor, reacționară. Acestor imigranți poate le lipsesc tehnologiile avansate și virtuțile civilizației, iar concepția lor despre căsătorie poate seamănă mai mult cu sclavia decît cu oricare ideal modern, însă cel putin împlinește scopul oricărui grup, trib sau al oricărei țări – acela de a produce generația următoare.
Deconstruirea căsătoriei nu este doar o simplă problemă despre reviste care publică pe prima lor pagină fotografii cu bărbați sărutînd alți bărbați. Căsătoria între persoane de același sex este doar una dintre opririle temporare de pe un traseu care include creșterea ratei divorțurilor, scăderea natalitatii și declinul responsabilității în rîndul generației cu vîrste cuprinse între douăzeci și treizeci și ceva de ani. Fiecare pas făcut pe acest traseu demontează ceva din definiția și structura căsătoriei, pînă cînd nu va mai rămîne nimic. Căsătoria între persoane de același sex nu este inclusivă, ci ea constituie încă un demers spre eliminarea căsătoriei ca instituție socială, prin deconstruirea ei treptată, pînă cînd va înceta să mai existe ca atare.
Cum distrugi instituții?
Există două moduri de a distruge un lucru. Poți fie să-l izbești puternic cu ciocanul, cu ambele mîini, fie să îi ataci structura pînă cînd ajunge să nu mai însemne nimic. Stînga politică nu a atacat frontal căsătoria, ci o deconstruiește treptat, demontîndu-i unul cîte unul fundamentele, de la cele economice la cele funcționale, apoi la cele emoționale și sociale, pînă cînd căsătoria va ajunge să nu mai însemne nimic, adică pînă cînd nu va mai exista nici un criteriu de deosebire între căsătorie și o legătură temporară între membri de sex nedefinit, din motive care, din pricina neclarității lor, nu pot avea nici un scop solemn sau relevant.
Similar, poți aboli democrația prin interzicerea votului sau o poți aboli lăsîndu-i pe oameni să voteze ori de cîte ori doresc, lăsîndu-i să voteze pe copii și pe străini, pînă la punctul în care nimeni nu mai vede rostul de a mai număra voturile sau a trata procesul cu seriozitate. Același lucru este valabil și în cazul căsătoriei sau al oricărei alte instituții: o poți distruge prin scoaterea ei în afara legii sau o poți distruge prin eliminarea rostului acesteia, pînă cînd devine atît de inclusivă încît pare absurdă. Fiecare aspect al căsătoriei este deconstruit și apoi eliminat, pîna rămîne gol de orice semnificație. Iar o dată ce căsătoria nu va mai însemna un legămînt pe viață între un bărbat și o femeie, ci va fi redusă la o ceremonie fără nici o altă semnificație mai profundă decît cea a majorității ceremoniilor moderne, atunci deconstruirea și distrugerea ei vor fi complete.
Deconstruirea căsătoriei a erodat-o mai întîi ca institutie de durată, apoi ca instituție exclusivă și, în cele din urmă, ca instituție cu un rost profund. Curentul celor care susțin că amînă căsătoria pînă cînd ea va fi legiferată între persoane de același sex nu are în vedere egalitatea în căsătorie; aceștia doar invocă o scuză pentru respingerea ei continuă.
Căsătoria între persoane de același sex nu a constituit niciodată adevărata miză. Miza a fost dintotdeauna căsătoria în sine. În lumea pe care ne-o pregătesc deconstructioniștii, va exista căsătorie, dar aceasta nu va mai însemna nimic. Asemenea unei vacanțe din care trimitem o vedere, ea va fi un eveniment, dar nu o instituție. Doar un ritual învechit și fără nici un sens mai adînc. Un exercițiu egoist de căutare de atenție și sărbătorire a sinelui, fără vreun alt scop superior. Va fi un spectacol la fel de lipsit de profunzime ca și bisericile sau sinagogile în care va avea loc.
Deconstruirea căsătoriei este doar o etapă pe drumul către deconstruirea genului masculin sau feminin, de la o stare de a fi la o înclinație psihică. Declinul căsătoriei a fost precedat de deconstruirea rolurilor diferite ale celor două sexe. Mai departe, căsătoria între persoane de același sex este urmată de deconstruirea genului. Genul nu mai rămîne nimic altceva decît o identitate voluntară, ca un costum pe care cineva îl îmbracă sau îl dezbracă. Distrugerea rolurilor diferite ale celor două genuri a fost o premisă necesară pentru distrugerea genului în sine. Fiecare deconstruire deschide drumul către următoarea deconstruire, neavînd altă finalitate decît deconstruirea totală.
Căsătoria între persoane de același sex nu este o destinație finală, așa cum nici împlinirea dorinței unor bărbați îmbrăcați în haine de femeie de a folosi toaleta pentru femei nu este o destinație finală. Deconstrucționiștii nu se vor opri aici.
Egalitate și deconstructivism
Egalitatea este doar un pretext pentru deconstruire. Dacă schimbi parametrii unui lucru, acesta va înceta să mai funcționeze. Redefinește-l și lărgește-i sfera de definiție și va ajunge să nu mai însemne nimic. Un trandafir va mirosi la fel de frumos chiar dacă nu-i spui trandafir, dar dacă schimbi definiția cuvîntului „trandafir” astfel încat să însemne orice crește din pămînt, atunci conceptul la care făcea referire cuvîntul „trandafir” s-a pierdut și nu mai poate fi recuperat fără să revendici limbajul.
Programul de deconstruire socială al stîngii politice este un război de idei și concepte. Pretexte de egalitate sînt invocate pentru a largi definițiile instituțiilor și ale modului de viață pînă cînd acestea devin atît de vagi încît includ totul și nimic. O dată ce o definiție ajunge să includă orice, o dată ce un „trandafir” reprezintă tot ceea ce răsare din pămînt, atunci nu mai reprezintă nimic. Deconstruirea este un război împotriva definițiilor, a limitelor și a parametrilor. Este un război împotriva definirii cu claritate a lucrurilor, prin criminalizarea limitării definițiilor. În societatea deconstrucționistă care are inclusivitatea ca mandat, exclusivitatea, în căsătorie sau în oricare alt domeniu, se lovește imediat de dezaprobarea socială și este incriminată ca fiind motivată de ură. Dacă binele social este realizat doar prin incluziune maximă și toleranță infinită, atunci orice formă de exclusivitate – a proprietății, a persoanei sau a ideilor – devine un act egoist, care refuză impulsul colectiv de a face din toate lucrurile o proprietate comună, fără nici o valoare sau sens durabil.
Așa cum Orwell a surprins în romanul său „1984”, tirania este, în esență, o problemă de definiții. Este greu să lupți pentru libertate dacă nu ai cuvîntul care o definește. Tot așa,, este greu să păstrezi căsătoria dacă noțiunea nu mai există. În societatea orwelliană, noțiuni umane elementare sînt schimbate în opusul lor. Deconstruirea stîngistă a valorilor sociale face același lucru cu instituții esențiale precum căsătoria, care devine un lucru nepermanent și fără valoare sau natură stabilă.
Inversiuni și neadevăruri
Marea înșelăciune a stîngii politice este să facă lucrurile să însemne opusul a ceea ce sînt în realitate. Furtul devine punere la comun. Crima devine justiție. Proprietatea devine furt. Fiecare deconstruire este însoțită de o inversiune, astfel încît un lucru ajunge ca, la o examinare atentă, să se dovedească a fi exact opusul a ceea ce pare a fi. O dată inversiunea realizată, el nu mai are acea valoare veche și intrinsecă, ci una nouă, „emancipată”.
Pentru a deconstrui omul, ii deconstruiești convingerile și apoi modul de viață. Deconstruiești libertatea pînă cînd ajunge să însemne robie. Deconstruiești pacea pînă cînd ajunge să însemne război. Deconstruiești proprietatea pînă cînd ajunge să însemne furt. Și deconstruiești căsătoria pînă cînd ajunge să însemne relația dintre oricare categorie de oameni pentru oricare durată de timp. Or, aceasta este opusul a ceea ce reprezintă propriu-zis căsătoria.
Deconstruirea căsătoriei face parte din procesul de deconstruire a sexelor și a familiei, iar aceste deconstruiri, la rîndul lor, fac parte din programul de deconstruire a omului. Cînd fiecare valoare elementară va fi făcută nulă și neavenită, inversată și adusă la un statut aleatoriu și fără importanță, atunci omul va fi, la rîndul lui, o creatură fără importanță în sine, a cărui existență necesită modelare din partea celor care „se pricep mai bine”.
Deconstruirea ultimă elimină națiunea, religia, familia, ba chiar și genul, pentru a reduce sufletul omului la stadiul de tabula rasa, gata pentru a fi re-scrisă. Aceasta este adevărata miză. Nu este o luptă pentru dreptul la egalitate, ci pentru dreptul la definiție. Problema nu este dacă bărbații se pot căsători între ei, ci dacă va mai avea vreo valoare căsătoria. Este o luptă pentru a păstra formele și structurile unor concepte sociale esențiale care ne definesc identitatea, astfel încît să mai putem păstra acele concepte în loc să acceptăm deconstruirea lor pînă la nulificare. Întrebarea este dacă instituțiilor prin care viața noastră are sens li se va mai îngădui să păstreze acel sens. Iar această întrebare este o problemă de supraviețuire. Societățile nu pot supraviețui fără definiții. Popoarele nu dăinuiesc datorită faptului că ocupă un spațiu geografic. Deconstruirea identității este și o deconstruire a oamenilor. Aceasta este adevărata miză a luptei.
Nesocotirea și distrugerea căsătoriei a devenit politică oficială a guvernelor, organizațiilor internaționale și tribunalelor. Întreaga lume știe ca pe 26 iunie Curtea Supremă a SUA a desființat căsătoria și familia naturală în America. Repetăm ce am scris deseori de 10 ani incoace: familia naturală a apărut înaintea statului. Familia artificială a apărut la începutul Mileniului III, fiind o creatură a statului. Statul nu a creat familia, nici nu a inventat căsătoria. Autoritatea politică doar le-a recunoscut, observînd în timp utilitatea lor socială. După mii de ani de existență, iată însă că autoritatile le-au abolit, declarînd că utilitatea socială a căsătoriei e o piedică în calea realizării „egalității” între persoanele normale și cele cu interese sexuale anormale. America și restul lumii sînt încă într-o stare de șoc. În timp, însă, probabil că tot mai mulți se vor obișnui cu acest șoc de proporții istorice. La doar o săptămînă după abolirea familiei naturale, doar 43% dintre americani dezagreează în mod declarat decizia Curții lor Supreme. Iar sondaje de opinie făcute anul acesta în Canada arată că doar 18% dintre canadieni se mai pronunță împotriva căsătoriilor homosexuale, legiferate în Canada încă din 2002. Rapiditatea cu care canadienii, și în special tînăra generație, și-au pierdut interesul pentru familia naturală e deopotrivă uimitoare și îngrijorătoare. Ce se va întimpla, oare, după desființarea familiei naturale? Care vor fi consecințele? Cum va arăta lumea într-o generație ori două, cînd oamenii mai tineri nu vor ști despre familia naturală decît din cărți sau din auzite? Spunem despre pentru că, așa cum deja indică datele statistice occidentale, căsătoria e practicată de tot mai puțini tineri (iar cele mai multe căsătorii nu durează).
Răspunsul îl putem observa în articolul de mai jos, intitulat, pe bună dreptate, Demolarea căsătoriei. E unul dintre cele mai importante și la obiect comentarii pe care le-am citit în ultimii ani privind desființarea căsătoriei și familiei naturale. Titlul lui, THE DECONSTRUCTION OF MARIAGGE, poate fi tradus în diferite feluri: „Deconstrucția căsătoriei”, „Abolirea căsătoriei” ori „Desființarea căsătoriei”. Căci e vorba tocmai de opusul procesului de formare ori construire a societății pe căsătoria clasică și pe familia naturală. De-constructia ori de-molarea a fost făcută de stat, nu de oameni. Ființele umane au construit societatea pe familie și căsătorie. Statul le distruge, sperînd să construiască o societate diferită, nouă, pe un alt fundament, care exclude familia și căsătoria de tip tradițional. Comentariul tradus astăzi descrie mirajele și neadevărurile care au dus la demolarea căsătoriei în doar cîțiva ani de la declanșarea campaniei ideologice concertate. Articolul – tradus pentru dvs. de d-l Adrian Prisăcaru, voluntar AFR, căruia îi mulțumim – a fost scris de analistul DANIEL GREENFIELD și a fost publicat pe 15 aprilie a. c. (deci înaintea deciziei Curții Supreme).
O idee cu consecințe dezastruoase
Singura întrebare care merită a fi pusă despre căsătoria între persoane de același sex este în ce măsură i-ar păsa cuiva cu orientare politică de stînga despre această cruciadă dacă nu i s-ar oferi privilegiul de a trece cu buldozerul peste încă o instituție civilizatoare. Căsătoria îintre persoane de același sex nu are nimic de-a face cu bărbați care vor să se căsătorească cu alți bărbați sau cu femei care vor să se căsătorească cu alte femei, ci cu deconstruirea căsătoriei dintre bărbați și femei. Acest adevăr este ceea ce mulți bărbați și multe femei înțeleg, dar le este greu să-l transmită mai departe, unei generații pentru care căsătoria a fost deja deconstruită în mare măsură.
Statisticile arată că rata căsătoriilor este în scădere. Căsătoria este o instituție în declin. Familia abia de mai este o lumină pîlpîitoare în amurgul lumii occidentale. Deconstruirea este distrugere. Țări întregi sînt în declin, populațiile lor fiind înlocuite gradual de către imigranți veniți din țări mai tradiționaliste, a căror înțelegere a relației dintre bărbat și femeie este, în opinia occidentalilor, reacționară. Acestor imigranți poate le lipsesc tehnologiile avansate și virtuțile civilizației, iar concepția lor despre căsătorie poate seamănă mai mult cu sclavia decît cu oricare ideal modern, însă cel putin împlinește scopul oricărui grup, trib sau al oricărei țări – acela de a produce generația următoare.
Deconstruirea căsătoriei nu este doar o simplă problemă despre reviste care publică pe prima lor pagină fotografii cu bărbați sărutînd alți bărbați. Căsătoria între persoane de același sex este doar una dintre opririle temporare de pe un traseu care include creșterea ratei divorțurilor, scăderea natalitatii și declinul responsabilității în rîndul generației cu vîrste cuprinse între douăzeci și treizeci și ceva de ani. Fiecare pas făcut pe acest traseu demontează ceva din definiția și structura căsătoriei, pînă cînd nu va mai rămîne nimic. Căsătoria între persoane de același sex nu este inclusivă, ci ea constituie încă un demers spre eliminarea căsătoriei ca instituție socială, prin deconstruirea ei treptată, pînă cînd va înceta să mai existe ca atare.
Cum distrugi instituții?
Există două moduri de a distruge un lucru. Poți fie să-l izbești puternic cu ciocanul, cu ambele mîini, fie să îi ataci structura pînă cînd ajunge să nu mai însemne nimic. Stînga politică nu a atacat frontal căsătoria, ci o deconstruiește treptat, demontîndu-i unul cîte unul fundamentele, de la cele economice la cele funcționale, apoi la cele emoționale și sociale, pînă cînd căsătoria va ajunge să nu mai însemne nimic, adică pînă cînd nu va mai exista nici un criteriu de deosebire între căsătorie și o legătură temporară între membri de sex nedefinit, din motive care, din pricina neclarității lor, nu pot avea nici un scop solemn sau relevant.
Similar, poți aboli democrația prin interzicerea votului sau o poți aboli lăsîndu-i pe oameni să voteze ori de cîte ori doresc, lăsîndu-i să voteze pe copii și pe străini, pînă la punctul în care nimeni nu mai vede rostul de a mai număra voturile sau a trata procesul cu seriozitate. Același lucru este valabil și în cazul căsătoriei sau al oricărei alte instituții: o poți distruge prin scoaterea ei în afara legii sau o poți distruge prin eliminarea rostului acesteia, pînă cînd devine atît de inclusivă încît pare absurdă. Fiecare aspect al căsătoriei este deconstruit și apoi eliminat, pîna rămîne gol de orice semnificație. Iar o dată ce căsătoria nu va mai însemna un legămînt pe viață între un bărbat și o femeie, ci va fi redusă la o ceremonie fără nici o altă semnificație mai profundă decît cea a majorității ceremoniilor moderne, atunci deconstruirea și distrugerea ei vor fi complete.
Deconstruirea căsătoriei a erodat-o mai întîi ca institutie de durată, apoi ca instituție exclusivă și, în cele din urmă, ca instituție cu un rost profund. Curentul celor care susțin că amînă căsătoria pînă cînd ea va fi legiferată între persoane de același sex nu are în vedere egalitatea în căsătorie; aceștia doar invocă o scuză pentru respingerea ei continuă.
Căsătoria între persoane de același sex nu a constituit niciodată adevărata miză. Miza a fost dintotdeauna căsătoria în sine. În lumea pe care ne-o pregătesc deconstructioniștii, va exista căsătorie, dar aceasta nu va mai însemna nimic. Asemenea unei vacanțe din care trimitem o vedere, ea va fi un eveniment, dar nu o instituție. Doar un ritual învechit și fără nici un sens mai adînc. Un exercițiu egoist de căutare de atenție și sărbătorire a sinelui, fără vreun alt scop superior. Va fi un spectacol la fel de lipsit de profunzime ca și bisericile sau sinagogile în care va avea loc.
Deconstruirea căsătoriei este doar o etapă pe drumul către deconstruirea genului masculin sau feminin, de la o stare de a fi la o înclinație psihică. Declinul căsătoriei a fost precedat de deconstruirea rolurilor diferite ale celor două sexe. Mai departe, căsătoria între persoane de același sex este urmată de deconstruirea genului. Genul nu mai rămîne nimic altceva decît o identitate voluntară, ca un costum pe care cineva îl îmbracă sau îl dezbracă. Distrugerea rolurilor diferite ale celor două genuri a fost o premisă necesară pentru distrugerea genului în sine. Fiecare deconstruire deschide drumul către următoarea deconstruire, neavînd altă finalitate decît deconstruirea totală.
Căsătoria între persoane de același sex nu este o destinație finală, așa cum nici împlinirea dorinței unor bărbați îmbrăcați în haine de femeie de a folosi toaleta pentru femei nu este o destinație finală. Deconstrucționiștii nu se vor opri aici.
Egalitate și deconstructivism
Egalitatea este doar un pretext pentru deconstruire. Dacă schimbi parametrii unui lucru, acesta va înceta să mai funcționeze. Redefinește-l și lărgește-i sfera de definiție și va ajunge să nu mai însemne nimic. Un trandafir va mirosi la fel de frumos chiar dacă nu-i spui trandafir, dar dacă schimbi definiția cuvîntului „trandafir” astfel încat să însemne orice crește din pămînt, atunci conceptul la care făcea referire cuvîntul „trandafir” s-a pierdut și nu mai poate fi recuperat fără să revendici limbajul.
Programul de deconstruire socială al stîngii politice este un război de idei și concepte. Pretexte de egalitate sînt invocate pentru a largi definițiile instituțiilor și ale modului de viață pînă cînd acestea devin atît de vagi încît includ totul și nimic. O dată ce o definiție ajunge să includă orice, o dată ce un „trandafir” reprezintă tot ceea ce răsare din pămînt, atunci nu mai reprezintă nimic. Deconstruirea este un război împotriva definițiilor, a limitelor și a parametrilor. Este un război împotriva definirii cu claritate a lucrurilor, prin criminalizarea limitării definițiilor. În societatea deconstrucționistă care are inclusivitatea ca mandat, exclusivitatea, în căsătorie sau în oricare alt domeniu, se lovește imediat de dezaprobarea socială și este incriminată ca fiind motivată de ură. Dacă binele social este realizat doar prin incluziune maximă și toleranță infinită, atunci orice formă de exclusivitate – a proprietății, a persoanei sau a ideilor – devine un act egoist, care refuză impulsul colectiv de a face din toate lucrurile o proprietate comună, fără nici o valoare sau sens durabil.
Așa cum Orwell a surprins în romanul său „1984”, tirania este, în esență, o problemă de definiții. Este greu să lupți pentru libertate dacă nu ai cuvîntul care o definește. Tot așa,, este greu să păstrezi căsătoria dacă noțiunea nu mai există. În societatea orwelliană, noțiuni umane elementare sînt schimbate în opusul lor. Deconstruirea stîngistă a valorilor sociale face același lucru cu instituții esențiale precum căsătoria, care devine un lucru nepermanent și fără valoare sau natură stabilă.
Inversiuni și neadevăruri
Marea înșelăciune a stîngii politice este să facă lucrurile să însemne opusul a ceea ce sînt în realitate. Furtul devine punere la comun. Crima devine justiție. Proprietatea devine furt. Fiecare deconstruire este însoțită de o inversiune, astfel încît un lucru ajunge ca, la o examinare atentă, să se dovedească a fi exact opusul a ceea ce pare a fi. O dată inversiunea realizată, el nu mai are acea valoare veche și intrinsecă, ci una nouă, „emancipată”.
Pentru a deconstrui omul, ii deconstruiești convingerile și apoi modul de viață. Deconstruiești libertatea pînă cînd ajunge să însemne robie. Deconstruiești pacea pînă cînd ajunge să însemne război. Deconstruiești proprietatea pînă cînd ajunge să însemne furt. Și deconstruiești căsătoria pînă cînd ajunge să însemne relația dintre oricare categorie de oameni pentru oricare durată de timp. Or, aceasta este opusul a ceea ce reprezintă propriu-zis căsătoria.
Deconstruirea căsătoriei face parte din procesul de deconstruire a sexelor și a familiei, iar aceste deconstruiri, la rîndul lor, fac parte din programul de deconstruire a omului. Cînd fiecare valoare elementară va fi făcută nulă și neavenită, inversată și adusă la un statut aleatoriu și fără importanță, atunci omul va fi, la rîndul lui, o creatură fără importanță în sine, a cărui existență necesită modelare din partea celor care „se pricep mai bine”.
Deconstruirea ultimă elimină națiunea, religia, familia, ba chiar și genul, pentru a reduce sufletul omului la stadiul de tabula rasa, gata pentru a fi re-scrisă. Aceasta este adevărata miză. Nu este o luptă pentru dreptul la egalitate, ci pentru dreptul la definiție. Problema nu este dacă bărbații se pot căsători între ei, ci dacă va mai avea vreo valoare căsătoria. Este o luptă pentru a păstra formele și structurile unor concepte sociale esențiale care ne definesc identitatea, astfel încît să mai putem păstra acele concepte în loc să acceptăm deconstruirea lor pînă la nulificare. Întrebarea este dacă instituțiilor prin care viața noastră are sens li se va mai îngădui să păstreze acel sens. Iar această întrebare este o problemă de supraviețuire. Societățile nu pot supraviețui fără definiții. Popoarele nu dăinuiesc datorită faptului că ocupă un spațiu geografic. Deconstruirea identității este și o deconstruire a oamenilor. Aceasta este adevărata miză a luptei.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel.: 0741.103.025; fax: 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel.: 0741.103.025; fax: 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
Daniel Greenfield are în general articole excelente.
RăspundețiȘtergereEste clar deconstructia omului facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si reconstructia unui "om nou", facut dupa chipul si asemanarea ingerului cazut.
RăspundețiȘtergereStimate domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergerePe blogul dl Tarziu se zice ca ati fost invitat la o emisiune Trinitas TV" corectitudinea politică "religia" marxistă a noii ordini mondiale". Linkul pe care-l da domnia sa nu trimite la aceasta emisiune, ci la o intreaga colectie de emisiuni mai noi sau mai vechi, desigur interesante (nici vorba), dar eu o vreau pe asta... Ati putea sa ne dati linkul direct ? Sper sa-l aveti...
Numai bine,
Iulian
@ Iulian
RăspundețiȘtergereTrinitas-ul se mișcă online ceva mai greu. Emisiuea va fi postată la un moment dat în locul indicat de Claudiu Târziu și o veți putea viziona acolo, integral (ține cam o oră). În alt loc nu știu să fie încă. Desigur, cînd site-ul respectiv va fi actualizat (deocamdată se oprește la limita lunii iunie) voi pune link și pe blogul meu.