O CARTE CU ROST

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

O carte care merită cu prisosință nu doar să fie citită, ci și responsabil aprofundată, ca început de deparazitare mentală și de profilaxie lucidă în fața provocărilor insidioase ale unei postmodernități dizolvante, pe linia marxismului și freudismului, care au făcut ravagii în spațiul euro-american (și nu numai) în ultima sută de ani (purtînd amîndouă marca ideologico-științifică a proastei „evreități”, deconspirate cîndva – din păcate, cu reprobabile exagerări și violențe de limbaj – de un Ilariu Dobridor în Decăderea dogmelor), a apărut în pragul acestei veri la Editura Rost din București: Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale (316 pp., format 13x20, 25 lei noi). Volumul reunește textele mai multor autori, americani (William S. Lind – coordonatorul ediției americane din 2004, Raymond W. Raehn, T. Kenneth Cribb jr, Jamie McDonald, Gerald L. Atkinson, Roger Kimball) şi români (Andrei Dîrlău și Irina Bazon – coordonatorii ediției românești, Theodor Codreanu, Ciprian Voicilă), care fac o riguroasă și bine cumpănită radiografie actuală a ideologiei pseudo-democratice a „corectitudinii politice” (Political Correctness), cu precizări istorice, teoretice și practice, din care nu lipsesc studiile de caz (atît din lumea largă, cît și de la meridian românesc) și utilele trimiteri bibliografice (vizînd mai ales perversa Școală de la Frankfurt, cu gravitonii ei ideologici: Georg Lukács, Antonio Gramsci, Felix Weil, Carl Grünberg, Erich Fromm, Wilhelm Reich, Theodor W. Adorno, Walter Benjamin, Edward L. Bernays – nepotul lui Sigmund Freud, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Bertrand Russell. Betty Friedan, Abraham Maslow, Benjamin Bloom, Tzvetan Todorov, Jacques Derrida, Jürgen Habermas ș. a.). Mai mult decît publicului larg, cartea li se adresează intelectualilor onești cu rol de formatori de opinie, cărora le revine o misiune aparte în încă posibila dezideologizare a discursului public și a mijloacelor educaționale (obiectivul prioritar constituindu-l tînăra generație, în cea mai mare măsură afectată de impactul nociv al noilor ideologii dominante). 

O primă lansare a avut loc la Cluj-Napoca, pe 4 iunie, cu prilejul conferinţei „Rosturi româneşti: credință şi istorie” (Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu) din cadrul expoziției de artă decorativă „Mai mult decît artă” (Manuela Botiș), unde s-a întîmplat să fie de față și acad. Ionel Haiduc, fost președinte al forului academic (și care a luat cuvîntul în încheiere). Cartea va fi lansată curînd şi la Bucureşti şi poate fi cumpărată deja, la un preţ promoțional, şi de la Casa cu Rost (Calea Victoriei 155, bl D1, tronson 8, mezanin, interfon 3). O puteţi comanda și la Editura Rost (editurarost@gmail.com, tel. 0740/103621), iar librăriile o pot achiziţiona şi de la depozitul de carte Supergraph (editura@sophia.ro, tel 021/3206119). 

Pentru un plus de lămurire asupra conținutului și mizei cărții, reproduc aici Cuvîntul înainte al editorului (pp. 9-12). (R. C.)

Cuvînt înainte

 

Aşa cum promite din titlu, această carte vă spune ce este corectitudinea politică, de ce  şi cum trebuie să o combatem. Corectitudinea politică este o ideologie: marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decît marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil.  

Marxismul cultural şi-a propus să dărîme „lumea veche”, întemeiată pe tradiţie – înţelească ca moştenirea socială referenţială, cu a sa axă imuabilă: raportarea la divinitate. Într-un cuvînt, vrea să distrugă normalitatea. În loc, va instaura o Nouă Ordine Mondială, bazată pe teroare, nivelare culturală şi socială, ateism şi viciu. Această „lume nouă” ar fi expresia unui totalitarism crunt, impus cu forţa de către stat şi menţinut prin controlul permanent asupra persoanei, exercitat de acelaşi stat (eventual, unul global). Nimeni nu va putea gîndi, vorbi şi acţiona decît în limitele trasate de corectitudinea politică. Libertatea va fi anulată, dar propaganda va susţine că numai fără libertate sîntem liberi cu adevărat.  

Normalitatea va fi redefinită, după calapodul corectitudinii politice, aşa cum se întîmplă deja în unele ţări din Occident. Proces care începe prin schimbarea aparentă a realităţii cu ajutorul unei noi limbi. Unele cuvinte vor fi interzise, ca de pildă  „mamă”, „tată”, „doamnă”, „domnişoară”, „soţ”, „soţie” şi oricare altele ce amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii în familie şi în societate, dar nu numai acestea. Alte cuvinte vor deveni normă, ca „gen” în loc de „sex”, „partener(ă)” în loc de „soţ(ie)”, „persoană cu nevoi speciale” în loc de „invalid” sau „handicapat”, „persoană de culoare”, în loc de „negru”, „contracepţie post-concepţională” în loc de „avort“, „persoană cu dimensiuni” în loc de „gras” sau „obez” ş.a.m.d. Rolul lor este de a minţi asupra realităţii, sub pretextul că astfel se înlătură discriminarea. O ipocrizie pură, menită să justifice poliţia gîndirii. 

Prin manipularea limbajului, homosexualitatea, de exemplu, va deveni doar o opţiune sexuală între altele, deci normală, şi nu o perversiune. Iar cine va avea curajul să demaşte această minciună va fi pedepsit. 

Nu aduc întîmplător vorba despre sexualitate, căci aceasta este esenţială în ideologia marxismului cultural. Prin schimbarea perspectivei asupra sexualităţii, marxiştii culturali transformă anormalul în normal, dictează noi reguli de moralitate publică şi dinamitează o bună parte din temeliile „lumii vechi”.  

Toate eforturile corectitudinii politice ţintesc crearea unui „om nou” (fără de care nu ar fi posibilă o „lume nouă”, nu-i aşa?), printr-un proces de spălare pe creier. Prin urmare, idealurile marxiştilor au rămas fundamental aceleaşi, doar mijloacele au fost schimbate. Deoarece neomarxiştii au înţeles că războiul pentru o Nouă Ordine Mondială este în primul rînd unul cultural. 

Mişcarea de prefacere a marxismului economic în marxism cultural a început în anii ‘20 ai secolului trecut, cu ceea ce a rămas în istorie sub numele de Şcoala de la Frankfurt – în fapt Institutul de Studii Sociale, fondat de un grup de marxişti. Membrii Şcolii de la Frankfurt, care erau evrei, au emigrat în Statele Unite ale Americii, în anii ‘30, cînd Germania a intrat în epoca nazistă. În mediul academic de peste Ocean influenţa lor a crescut treptat, pînă astăzi, cînd a devenit covîrşitoare la nivelul întregii societăţi. Generaţii în şir au fost formate în tiparele corectitudinii politice, ceea a provocat modificări sociale importante.
Din S.U.A., corectitudinea politică a fost exportată, pe filieră academică, dar şi cu ajutorul dat de mass-media, şi în Europa, unde are o înrîurire semnificativă asupra politicilor publice. Şi în România se simte tot mai puternic suflul corectitudinii politice, alimentat de Facultăţile de Filosofie, Ştiinţe Politice şi Comunicare, în care scrierile corifeilor Şcolii de la Frankfurt sînt canonice. Puţini sînt profesorii care au îndrăzneala de a spune adevărul: corectitudinea politică este o utopie, iar utopiile ucid.  

Noua utopie are, ca şi marxismul clasic (vechea utopie), ambiţia de a deveni „religia” Noii Ordini Mondiale. O ideologie în care trebuie să crezi, dincolo de raţiune, căreia trebuie să i te închini fără murmur, pe care trebuie să o slujeşti pînă la ultimele consecinţe. Iată de ce este necesar să o respingă ferm oricine vrea să-şi păstreze libertatea (de gîndire, expresie şi acţiune), adică umanitatea. Cît mai e posibil. Deocamdată este. 

Cartea pe care o ţineţi în mînă nu e un răspuns ideologic, de pe poziţii conservatoare, la „propunerea pentru paradis” neomarxistă, ci un semnal de alarmă: umanitatea este în pericol de moarte! Şi, în egală măsură, un ghid de supravieţuire. 

De aceea, Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale se adresează, în primul rînd, celor care pot trezi conştiinţa publică: profesori, scriitori, clerici, lideri de opinie. Ei sînt cei dintîi chemaţi să combată corectitudinea politică, prin dezvăluirea adevăratei ei naturi, prin a numi lucrurile cu numele lor autentic, prin a îndemna oamenii la rezistenţă în faţa acestei noi utopii totalitare, care ameninţă să ne fie fatală. Sperăm să admită argumentele din volumul acesta şi să-şi înţeleagă misiunea.

În final, îmi fac o datorie de onoare din a mulţumi, în calitate de editor, tuturor celor care au contribuit la alcătuirea şi apariţia acestei cărţi. În chip deosebit, le mulţumesc d-lui William S. Lind şi Free Congress Foundation (U.S.A.), pentru acordarea dreptului de publicare în limba română a volumului colectiv Political Correctness: A Short History of an Ideology, parte integrantă a cărţii de faţă, precum şi d-rei Irina Bazon şi d-lui Andrei Dîrlău, traducătorii din limba engleză a celor mai multe dintre textele conţinute aici şi îngrijitorii cărţii. Le mulţumesc de asemenea d-rei Elenei Ciolacu, pentru excelenta copertă a cărţii, şi d-lui Valentin Dan, pentru tehnoredactarea volumului.

 

Claudiu TÂRZIU