INTERMEZZO LIRIC: GRAI NOU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NIME

I 

Cu cît mai plină-i lumea de poeți,

cu-atît mai goală e de poezie

și nici iubirea însăși nu mai știe

măsura întrupatei frumuseți.

Rămîne limba iarăși s-o înveți,

de vrei a treia zi să mai învie

Cuvîntul ca zălog de veșnicie,

în strălumina altei dimineți. 

De nu renaște visul din uitare

și nu se face-aievea taina lui,

avem doar chip, dar nu și-asemănare,

și nici un cîntec pîn’ la capăt nu-i

cum rost să-i dea prin har și fire poate

cel ce cîndva le-a fost numit pe toate. 

II

Nu ne mai sînt cuvintele de-ajuns

sau n-avem duh să le mai dăm putere:

tot ce rostim sînt vorbe efemere

și nu ne-mbie nici un tîlc ascuns.

Să aibă miez, ne-ar fi de nepătruns,

dar nici n-am da palavra pe tăcere,

căci după larmă-auzul ni se cere,

de nu întruna, cît mai des străpuns.

Atîta zarvă-i, Doamne, pe pămînt

și-atît de singuri sîntem împreună,

că nu-i nimic să ne mai fie sfînt

și-a gol în noi stihia morții sună,

și-așa-n zadar cuvintele ne sînt

cînd nu mai au Cuvîntul tău cunună! 

III

De-un alt Adam ar fi nevoie poate,

întreg și pur, cu coasta lui cu tot,

să le mai dea un nume nou la toate,

căci cele vechi s-au ros și nu mai pot.

Făpturile pe limba noastră mor

și rost ar fi de-un grai să le învie

și să le-așeze iar la locul lor,

în glorioasa raiului vecie. 

Mai dă-ne, Doamne, bunul început,

să creștem drepți din altă rădăcină,

nemuritori așa precum ne-ai vrut

și vrednici de iubirea ta divină,

iar lemnul sfînt să nu se mai usuce

și nici s-ajungă pe Golgota cruce!

Răzvan CODRESCU