RECURS LA ÎNVREDNICIRE

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Dezbaterea de la Librăria Sophia - "Recurs la învrednicire" - a avut ca punct de pornire lansarea a două cărţi: Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, Editura Christiana, Bucureşti, 2014 (prezentare: Costion Nicolescu), şi Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, Editura Rost/Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Bucureşti-Piteşti, 2014 (prezentare: Radu Preda).

Ce este vrednicia? Desigur, nu-i doar simplă hărnicie (care nici ea nu-i de lepădat). Adevăratul sens al vredniciei se vădeşte din formula de consacrare bisericească rostită în trei limbi: Axios. Dignus est. Vrednic este!

Grecescul Axios trimite la ideea de valoare, iar latinescul Dignus est la cea de demnitate.

Învrednicirea este, deci, asumarea unor valori superioare, slujirea lor demnă şi mărturisirea lor fără preget şi cu orice risc.

Mărturisitorul se învredniceşte să fie martor al adevărului. Dar pentru că adevărul este de multe ori incomod, s-a întîmplat adesea ca mărturisitorul să devină martir, adică martor jertfelnic, mergînd, dacă e nevoie, pînă la sacrificiul suprem.

Creştinismul este religia care s-a născut din jertfa lui Dumnezeu pentru oameni şi a dăinuit prin jertfa oamenilor pentru Dumnezeu. Avem în urma noastră o întreagă civilizaţie a jertfei şi tot ce-i durabil în istorie se întemeiază pe o formă sau alta de eroism şi martiraj.

Ca neam creştin, se cade cu atît mai mult să ne cinstim mărturisitorii şi eroii, de la martirii primelor veacuri, pe a căror jertfă s-a temeluit Biserica, pînă la neomartirii secolului XX, cei mai mulţi muceniciţi în temniţele şi lagărele comuniste. Vrednicia lor este - sau s-ar cuveni să fie - sămînţa în-vrednicirii noastre, dinaintea lumii şi dinaintea lui Dumnezeu. (R. C.)

A se vedea, pe Blogul lui Claudiu Târziu, şi conferinţa "Vrednicie, mărturisire, jertfă în lumea românească de ieri şi de azi".