ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXXXVII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2007

SPERIETOAREA ŞI MODELUL

(Marginalii la Ernst Nolte,

Războiul civil european: 1917-1945.

Naţional-socialism şi bolşevism,

Ed. Runa/Grupul Corint, Bucureşti, 2005)

I. Potrivit accepţiunii curente, războiul civil este un conflict armat purtat între facţiuni sau segmente ale populaţiei din cadrul aceleiaşi entităţi politice (regiune, ţară, imperiu). Unii autori, deşi consideră războiul civil ca un conflict de o violenţă susţinută şi de durată, nu consideră definitorie manifestarea acestei violenţe prin acţiuni militare. Titlul monumentalei lucrări a istoricului german Ernst Nolte, preluînd într-o manieră mai largă canoanele definiţiilor de dicţionar, propune, pentru istoria recentă a vechiului continent, paradigma războiului civil.

De ce război civil? Şi de ce război civil european? De ce război civil european între 1917-1945? Cu toate că, pentru perioada analizată, autorul arată că nu se poate vorbi de război civil ca de o situaţie care ar caracteriza uniform vechiul continent în totalitatea lui, ea lipsind, bunăoară, în ţări precum Franţa şi Anglia, el justifică titlul acesteia prin cîteva argumente ce pot fi schematizate astfel: 1) Chemarea la revoltă armată împotriva sistemului capitalist de către un partid internaţionalist, cel bolşevic, care luase puterea în Rusia în 1917. "Dacă o grupare puternică incită la război civil, atunci se creează, în mod necesar, o situaţie de război civil, chiar dacă lupte sîngeroase nu au loc imediat sau permanent" (p. 15). 2) Faptul că, din 1922, o dată cu intrarea în scenă a partidului fascist, în Italia, şi, unsprezece ani mai tîrziu, a celui naţional-socialist în Germania, au existat încă două partide cu fundamentare ideologică, orientate spre războiul civil, care anexaseră societatea şi statul scopurilor lor, dispuneau de simpatizanţi şi adepţi în multe ţări. 3) Preluarea puterii în toate cele trei cazuri, de către grupări care impuseseră societăţii unipartitismul, se făcuse "după modelul războiului civil" (pp.15-17).

În această perspectivă, seria de războaie civile propriu-zise: războiul civil rus (1918-1920), tulburările sociale (greve, revolte, revoluţii) cu care acesta a contaminat, la sfîrşitul Primul Război Mondial, ţări ca Germania (Republica Sovietelor din Bavaria 1919, războiul civil din 1923), Ungaria, Bulgaria, Estonia, chiar şi România, războiul civil spaniol (1936-1939), războiul civil grec început în 1944, războiul civil din Italia, 1943-1944, nu ar fi fost decît accesele acute ale unei stări de suspiciune şi adversitate latentă inoculate de ideologia exclusivistă a noilor formaţiuni politice, ca şi cum prin diseminare propagandistică acestea şi-ar fi creat mediul favorabil invadării corpului social. "Dacă duşmănia reciprocă a acestor două partide-state, care s-au considerat în orice caz partide ale războiului civil, a fost ceva serios şi nu doar o relicvă din perioada de început, pe jumătate uitată, a muncii de construcţie paşnică, atunci ea trebuia să se transforme, la un moment dat, într-un război interstatal, care să poarte concomitent trăsăturile esenţiale ale unui război civil internaţional" (p.18).

II. Ernst Nolte vede motorul acestei serii cu totul speciale de războaie civile, nu atît în "psihologia intereselor", cît în "emoţiile fundamentale" caracteristice grupurilor mari de oameni: "... revoltă, mînie, tristeţe, ură, dispreţ, teamă, dar şi entuziasm, speranţă, credinţa într-o misiune măreaţă" (p. 29). "De astfel de emoţii fundamentale au fost puse în mişcare în 1917 masele de soldaţi ruşi, care se temeau că vor fi nevoiţi să-şi jertfească fără rost vieţile într-un război deja pierdut; astfel de emoţii fundamentale i-au motivat însă în Italia şi Germania şi pe ofiţeri, voluntari şi burghezi, care ştiau foarte bine cum se procedase în Rusia cu cei asemenea lor. Tot de emoţii fundamentale au fost animate mai tîrziu nucleele active ale partidelor comuniste şi fasciste, deşi în rîndurile lor intrase o masă enormă de oportunişti, indivizi mînaţi de interese şi chiar de infractori de drept comun" (p. 30). Astfel încît, autorul abordează evenimentele generate de cele două mişcări extremiste ale secolului XX ca "o istorie a sentimentelor fundamentale şi a evoluţiei lor ideologice" (ibid.). Prin urmare, cauzele determinante ale acestei serii de războaie civile nu ar diferi structural faţă de cele ale războaielor religioase din trecut; fundamental diferit este faptul că pasiunile acestea devastatoare sînt însufleţite şi ghidate de ideologie şi nu de religiozitate stricto sensu, mai mult, că ele pot fi dezlănţuite şi controlate pentru a manipula indivizii şi masele în vederea atingerii unor scopuri precise. Pentru că tocmai pasiunile sînt "materia primă" a specialistului în arta magiei şi a manipulării, teoretizată de Giordano Bruno în De vinculi in genere [1]. Maeştri ai manipulării, şefii bolşevici cunoşteau perfect această tehnică. În octombrie 1920, Zinoviev explicase binevoitor adversarilor regimului că "... se înşeală amarnic atunci cînd se plîng de naivitatea maselor", deoarece "... «aşa-numita credinţă naivă, religioasă a maselor proletare» este «în realitate cel mai important factor revoluţionar al istoriei lumii»" [2]. La instrumentalizarea patosului naţionalist al unui leton din garda care îl păzea, apelase cu dibăcie şi Lenin, în octombrie 1917, pentru a se elibera [3]. Ca şi cum ar fi urmat întocmai recomandările lui Bruno, manipulatori de teapa lui Lenin reuşeau atît de bine în manevrele lor de dezbinare a claselor şi a grupurilor etnice şi pentru că, personal, erau imuni la acest tip de eros. Fanaticii internaţionalismului proletar îşi reprimă sentimentele naţionale! Şi nu se identifică nici măcar cu clasa în numele căreia dezlănţuie acapararea puterii. Ca profesionişti ai "magiei intersubiective", sînt planificatori minuţioşi ai jocului pe tabla de operaţii, şi-au extirpat orice pulsiune afectivă care le-ar încurca socotelile. Ei calculează mutările şi utilizează subiecţii şi evenimentele ca pe nişte piese ale jocului de putere ce trebuie cîştigat. De importanţa reprimării sentimentelor, a "ruperii legăturilor", era deja conştient un precursor al leninismului, Cernîşevski [4]. Regimul de viaţă ascetic şi autocontrolul eroului cărţii lui trimit direct la restricţiile prescrise de Bruno operatorului magic. Hitler, la rîndul lui, era vegetarian şi distant în raporturile cu sexul opus, neîncurajînd legăturile amoroase.

Or, interesul şi noutatea analizei lui Ernst Nolte asupra celor două totalitarisme este că ia foarte serios în calcul aceste "imponderabile", propunînd ca itemi explicativi "chei" precum: pasiuni, contrapasiuni, contraideologie, credinţă, interpretare - concept care mi se pare capital în carte, deoarece însăşi ideologia a fost definită de unii autori ca interpretare: "sistem de interpretare permiţînd justificarea unei situaţii sociale şi permiţînd puterii politice de clasă să se perpetueze" (p. 6), sau: "...ideologia ca falsă conştiinţă, ca interpretare spontan sau conştient denaturată a realităţii" [5]. "Ce trebuie să înţelegem prin ideologie?", se întreabă, la rîndul lui, Alain Besançon. "Există o definiţie sovietică a ideologiei sovietice. Ea se prezintă drept conformă marxismului. Ideologia desemnează, în sens larg, ansamblul ideilor şi al operelor de civilizaţie elaborate de clasa dominantă şi, sub influenţa acesteia, de o societate de clasă dată. În sens restrîns, ea este un sistem de interpretare permiţînd justificarea unei situaţii sociale şi permiţînd puterii politice de clasă să se perpetueze" (op. cit., p. 6, subl. mea).

Într-adevăr, dacă revoluţia bolşevică destructurase corpul social, interpretînd, în spiritul exclusivismului marxist, faza istorică în curs ca pe o luptă de clasă nemiloasă, în care burghezia trebuia să dispară [6] pentru a face loc erei proletarului, fascismul şi, apoi, naţional-socialismul au apărut ca reacţie la aceste mişcări de tip nou, pe care le-au perceput ca "molimă" (p. 96), "ciumă în Rusia" (p. 98), "tuberculoză rasială a popoarelor" (p. 99). De asemenea, au interpretat ideologia bolşevică drept o subversiune, pentru a atrage ţara lor pe calea servituţii economice şi militare. "Într-o primă sinteză, se poate spune că bolşevismul a fost pentru naţional-socialism, în acelaşi timp, o sperietoare (Schreckbild) şi un model (Vorbild)" (p. 28). Primordialitatea bolşevismului faţă de fascism, pe care o subliniază atît de apăsat autorul, nu este, în acest joc de cuvinte, atît temporală, cît tipologică. Naţional-socialismul s-a constituit prin opoziţie la bolşevism, ceea ce nu l-a împiedicat să-i preia metodele, depăşindu-l în fanatism în unele privinţe: "... exagerarea este trăsătura fundamentală a oricărei ideologii şi... este inevitabilă tocmai atunci cînd o ideologie dă naştere unei contraideologii" (pp. 20, 25), după cum "Contrareforma presupune Reforma" (p. 20) [7].

Faţă de haosul şi anarhia în care erau aruncate toate ţările atinse de virusul revoluţionar, fascismul şi nazismul s-au impus într-o societate dezorientată, tocmai pentru că nu se mai regăsea în nici o reprezentare despre sine. Vechea reprezentare fusese "demascată" de marxism ca simbol al "egoismului de clasă", al intereselor personale şi de grup. În aceste condiţii, noile partide, constituite în centre de iradiere ideologică, s-au remarcat prin efortul de înnoire a reprezentării de sine a societăţii, printr-o infuzie de entuziasm care a ajutat-o să depăşească punctul mort al paraliziei economice la care o aduseseră lanţul nesfîrşit de greve şi manifestaţii. Schimbînd premisele, ideologii naţional-socialişti au postulat: în realitate, confruntarea lansată de partidele marxiste nu ar fi fost un război de clasă, ci o confruntare (veche de cînd lumea) a raselor. Prin bolşevism, iudaismul şi-ar fi luat revanşa faţă de situaţia marginală a evreului în spaţiul european şi germanic. Acum, argumentele sînt întoarse împotriva celor care le inventaseră; bolşevismul este "demascat", la rîndu-i, ca instrument al dominaţiei rasei iudaice, exclusă de secole din cultura europeană. Urmează, cu necesitate, că rasa germanică trebuie să-şi ia, la rîndu-i, revanşa. Şi pentru a demonstra că nu este cu nimic mai prejos de iudaism, că are rădăcini mai adînci decît "poporul lui Israel", i se caută originile în străvechea "rasă ariană", pe care o fabricaseră teoriile etno-lingviştilor din secolul XIX. Noii fabricanţi de "mituri" (Rosenberg, Horbiger) încep să-i caute tradiţii de nobleţe aristocratică, pentru a-i restaura "puritatea originară". Situînd bolşevismul în descendenţa capitalismului liberal, naziştii responsabilizau, pe de o parte, burghezia liberală "decadentă" pentru neputinţa de a se opune morbului marxist, pe de alta, evreii pentru ruinarea bunăstării poporului german (cf. p. 101). În anii de după Primul Război Mondial, la ordinea zilei erau opinii şi îndemnuri precum cel al lui Alfred Rosenberg: "... ciuma bolşevică va distruge şi Germania, dacă nu i se [va] opune... o concepţie germană despre lume" (pp. 98-99, subl. mea). Pentru a o contracara, liderii naţional-socialişti vor opune marxismului o "învăţătură înflăcărată şi generatoare de pasiuni" despre cauzele dezastrului contemporan, provenite dintr-o istorie îndepărtată (p. 101). Discursul din 28 iulie 1922 al lui Hitler, unde se referă la "cătuşele poleite ale rasei jidoveşti", care ar sufoca viaţa economică naţională, formulează, cu maximă acurateţe, remediul acestei situaţii, asumîndu-şi, cu un instinct sigur, dar explicit, postura manipulatorului social, ca şi cum ar fi avut sub ochi îndreptarul lui Bruno: "Or, acest proces nu va avea sfîrşit decît dacă, dintr-o dată, se ridică un om din rîndul maselor pentru a prelua comanda, găsindu-şi alţi tovarăşi de luptă şi alţi admiratori în vîltoarea pasiunilor înfrînate pînă atunci şi pe care le dezlănţuie împotriva viclenilor" [8] (subl. mea). Un exemplu de aplicaţie practică în marele joc al manipulării patimilor omeneşti. Pe de altă parte, conştient sau nu, va acţiona ca promotor al concilierii claselor (vezi fragmentul de discurs din 1921, citat de Nolte la p. 100), avertizînd asupra "exterminării intelectualităţii" prin bolşevism.

"Se părea că partidul contradictaturii, opus războiului civil, nu putea să cîştige pentru sine, numai din ameninţarea la adresa Germaniei sau din actualitatea exemplului rusesc, nici o contracredinţă adevărată, nici o contrapasiune copleşitoare, care să fi fost la acelaşi nivel cu credinţa şi pasiunea duşmanului. Cu totul altfel a văzut Hitler. Pe el îl mîna dorinţa extraordinară de a găsi o cauză fundamentală, un element provocator, un vinovat, iar pe acest vinovat l-a descoperit în evreu" (p. 101, subl. mea). Se poate spune că, într-un fel, a "inventat" evreul ca sursă a exploziei sociale, aşa cum Marx arătase sursa capitalului în "mamonismul" evreilor. "Antisemitismul era... o interpretare... şi făcea posibilă descătuşarea unei contrapasiuni fanatice..." (p. 102, subl. mea), focalizarea energiilor risipite printr-o nouă "lentilă" ideologică, capabilă să repare ţesuturile societăţii rupte de ideologia luptei de clasă a internaţionalismului marxist. O dată cîştigînd adeziunea acesteia, în scurt timp naţional-socialismul va face uitată componenta internaţionalistă a bolşevismului din spaţiul german [9].

III. În anii tulburi de la cumpăna deceniilor 3 şi 4, cînd ideologia marxistă şi exemplul viu al unui stat "al muncitorilor şi ţăranilor" seduseseră, pe fondul gravei crize economice a Germaniei, o parte semnificativă a societăţii, iar formaţiunile de stînga se întăreau de la un scrutin la altul, comuniştii ajungînd să deţină 100 de locuri în Reichstag în noiembrie 1932 (p. 35), Partidul Naţional-Socialist se constituise prin opoziţie nu atît la discursul de stînga, cît la cel internaţionalist, care punea în pericol unitatea şi potenţa economică a ţării. Oricît ar părea de ciudat, formaţiunea cu care Hitler urma să ajungă la putere prin alegerile din 5 martie 1933, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania, era una cu o puternică componentă de stînga, atît ca doctrină, pretabilă unei adeziuni de masă, cît şi ca mentalitate a membrilor. Mulţi dintre aceştia, inclusiv figuri de vază, activaseră, la începutul anilor '20, în grupări comuniste. Mai mult, azi poate părea scandalos, în orice caz şocant, să pui sub ochii publicului larg faptul frust că primul proiect de exterminare totală a evreilor a venit din partea unui partid de stînga, Partidul Reformator Social-German, prin "Rezoluţiile de la Hamburg", încă din 1899! E drept, un partid german, dar – contradicţie "inexplicabilă" – de stînga [10].

Treptat, atenţia s-a concentrat pe fortificarea morală a poporului şi pe combaterea propagandei marxiste-bolşevice, astfel încît s-a uitat că însuşi partidul hitlerist avea ascendenţă doctrinară şi cadre cu genealogie social-democrată, socialistă sau chiar bolşevică. "Naţional-bolşevismul" era, acum, perceput ca un pericol biologic, şi numai virajul către anti-bolşevism al Partidului Naţional-Socialist, după 1923-1924, a putut face să treacă pe plan secund apropierea de nume cu "naţional-bolşevismul" şi componenta pur socialistă a doctrinei. Obiectivele de atunci ale unor organizaţii ca "Liga Antibolşevică", sau organizaţia cetăţenească Escherich, era "combaterea bolşevismului şi a naţional-bolşevismului, respingerea acţiunilor care urmăresc demoralizarea poporului" (p. 97, subl. mele). Iar cînd, în spatele acestei propagande, a fost identificat vinovatul în persoana evreului, antisemitismul, cuprinzînd ca o febră Germania, vechile tovărăşii ale naţional-socialismului au fost uitate, precum şi tinereţea socialistă a führerului: "Walter Laqueur chiar a afirmat că, în anii de după război, la Hitler n-ar fi existat absolut deloc antibolşevism" (p. 99). În orice caz, ce vedea Hitler rău în marxism, mai tîrziu, nu era partea socială a doctrinei, ci "sfîşierea naţiunii" promovată de internaţionalismul acestuia (p. 38). "Astfel, naţionalismul simplu... a fost pus între timp să se confrunte cu adversari atît de mulţi şi de puternici, încît [Hitler] a fost nevoit să caute o bază mai puternică, respectiv rasa germanică. În felul acesta, burghezia şi naţionalismul s-au îndreptat oarecum împotriva lor înseşi şi au produs o doctrină antiburgheză şi antinaţională, ce a putut astfel să se situeze în acelaşi plan cu marxismul" (pp. 101-102).

La prima vedere deconcertantă (deoarece trece în interogaţie şabloanele de manual, care au fixat stînga şi dreapta în monolite vechi şi ireductibil adverse), diorama istorică restaurată cu minuţiozitate de Ernst Nolte printr-un tip de investigaţie comparatist-sincron, utilizînd aparatul critic ca un reglaj fin al descrierii, tot mai complexă pe măsură ce sursele se stratifică, este una complexă, dinamică, vie şi paradoxală, rezultantă a unei încrucişări de ideologii, credinţe, pasiuni care au condus la războaie, lupte de stradă şi atrocităţi. Autorul abordează pas cu pas interferenţele tot mai complicate dintre cele două ideologii care s-au întrecut în a se prezenta ca panacee doctrinare infailibile la problemele omului, şi raportul fiecăreia dintre ele cu liberalismul democratic (iniţial de stînga şi opus aristocraţiei): bolşevismul (ca "erezie" marxistă) şi fascismul/nazismul (ca reacţie de semn contrar faţă de ideologia luptei de clasă), dar izvorît din aceeaşi ideologie stîngistă, egalitară, anti-capitalistă şi anti-burgheză. De fapt, ar fi banală constatarea, dacă pe istorici nu i-ar reţine teama de a nu părea anti-democraţi şi de a nu da apă la moară curentelor anti-democratice de azi, că atît bolşevismul şi naţional-socialismul, cît şi, înaintea acestora, liberalismul de stînga, din secolul XIX, sînt doctrine care s-au formulat şi ca reacţie împotriva aristocraţiei, toate trei generînd şi intensificînd masificarea.

În sprijinul principalei concluzii vine şi afirmaţia lui Eric Hobsbawm, istoric, alminteri, de filieră marxistă, care "...admite fără rezerve teza conform căreia ascensiunea dreptei radicale... a fost «un răspuns la pericolul – de fapt şi la realitatea – unei puternice revoluţii sociale... şi în special la Revoluţia din octombrie şi a leninismului»... «Fără aceasta, nu ar fi existat fascism»" [11].

Într-o formulare sintetică, publicistul Traian Ungureanu, readucînd în cîmpul conştiinţei publice româneşti "vecinătatea problematică a Rusiei", aminteşte rezultatele cu care s-a soldat presiunea ei ideologică în Europa. "Ea începe, pentru timpurile moderne, în 1917, cînd revoluţia bolşevică aduce la putere extremismul comunist şi distruge, în următorii 10-15 ani, centrul politic european. De la sfîrşitul anilor '20 e clar că politica de centru nu mai are nici o şansă în Europa. Ea se prăbuşeşte, sub presiunea extremismelor de stînga şi de dreapta. Primul încearcă sau pretinde că încearcă să răspundă «pericolului bolşevic», al doilea visează şi conspiră la sovietizarea republicilor şi monarhiilor burgheze europene. Acest ciclu a dat istoria europeană a secolului XX: fascismul şi nazismul, al doilea război mondial şi războiul rece" [12].

IV. Raportul paradoxal dintre cele două mişcări totalitare s-ar putea lăsa explicat de acel model logic şi dialectic, în care termenii nu se mai opun radical, ireconciliabil, ca în relaţia A : non-A, ci în care, cum observa Noica [13], contradicţia este unilaterală. Model analizat de Sergiu Al-George din perspectiva filozofiei indiene: "... mişcarea dialectică nu se face între termeni absolut contradictorii, dialectica nu este bazată pe totala disimilitudine ci, dimpotrivă, ea se realizează între termeni din care unul este în aceeaşi măsură similar şi disimilar celuilalt" [14]. Aşa cum polaritatea supremă a metafizicii indiene se face nu între realitatea supremă şi ceea ce o neagă în mod radical, ci între Brahman ca transcendenţă nemanifestată şi manifestarea lui; aceasta, fiind numai o ipostază, contrazice transcendenţa absolută, cea dincolo de orice determinaţie (cf. ibid., p. 157).

Transpus în relaţia studiată de Nolte, fascismul-nazismul ar constitui termenul care, eclozat din magma mişcărilor de stînga, se defineşte prin opoziţie la comunismul bolşevic, fără fi, prin asta, mai puţin asemănător, în ideologie, metode şi efecte. La polul opus, marxismul bolşevic, ca purtător al celei mai intransigente ideologii socialiste, "înglobează" nazismul prin caracteristicile de fond: ambele au ideologie şi comportament totalitare, baze de mase, adversitate faţă de burghezia liberală, moştenesc antisemitismul marxist, ambele instrumentează pasiuni puternice pentru obţinerea şi păstrarea puterii, iar exercitarea acesteia se soldează cu efecte similare. Numai ca părţi inseparabile ale aceleiaşi paradigme poate fi explicată apariţia şi noutatea situaţiei create de polaritatea lor. Spectrul revoluţiei bolşevice a funcţionat, pentru o parte a societăţii germane, concomitent ca "sperietoare" (semn negativ, de respingere) şi ca "model" (semn pozitiv, de atracţie). De aici, trăsăturile (funciar) comune, dar şi diferenţele (ireductibile).

Mai mult, în preajma şi spre sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, după cum constată Nolte, între cele două regimuri totalitare se petrece un simptomatic "schimb de caracterisitici" ideologice: sub dictatura vicleană a lui Stalin, bolşevismul se "naţionaliza", Uniunea Sovietică îndreptîndu-se astfel spre o ţară "naţional-socialistă" (p. 405), Armata Roşie reintroducea gradele superioare şi raporturile ierarhice, în timp ce, dimpotrivă, în Wermacht avansa "nivelarea" (pp. 402-403), Hitler însuşi năzuind la crearea "ofiţerului revoluţionar" (p. 472), fascinat de modelul comisarului politic (p. 408). În plan social, Goebbels cerea patronilor să fie "reprezentanţi ai poporului german" (p. 407) şi "desfiinţarea privilegiilor" (p. 408). Dispreţul faţă de propria naţiune şi fascinaţia pentru adversar a mers pînă acolo încît personaje-cheie ale regimului nazist, Bormann şi Mueller (şeful Gestapo-ului) ajungeau să considere "sistemul bolşevic ca pe un sistem totalitar mai bun şi mai reuşit" (p. 471).

Un transfer spectacular şi reciproc suferă şi modul de raportare la propriul popor: dacă, în 1917, "Lenin şi Troţki... considerau poporul rus un simplu material pentru planurile lor", în 1945 Hitler (care promisese la început că va servi numai patriei germane) "repudia poporul german, ca material necorespunzător, iar Stalin îl lăuda pe cel rus" (p. 410). Prin urmare, chiar dacă, "la origine, naţional-socialismul nu a fost... niciodată un socialism, adică o mişcare determinată în principal de motivele unei dispute interne de clasă, ci a fost un naţionalism social de tip fascist..." (p. 406), şefii nazişti, în frunte cu Hitler, "erau tentaţi tot mai mult să renunţe la fascismul radical în favoarea unui regim... la fel de radical în interior ca şi bolşevismul", ajungînd în situaţia de a-şi urmări politica externă "cu brutalitate revoluţionară" (p. 407).

Florea TIBERIAN

(O versiune a acestui text s-a publicat

în revista Idei în Dialog din mai 2007)

[1] Opus analizat de I. P. Culianu în Eros şi magie în Renaştere.1484, Ed. Nemira, Buc., 1994, mai ales pp. 136-141. Erosul privit ca "legătură" magică, şi deci ca principal agent al manipulării, în multiplele lui subspecii, dintre care credinţa (şi cu atît mai mult credulitatea) este numită de Bruno "legătura legăturilor" (vinculus vinculorum).

[2] Ernst Nolte, op. cit., p. 87 (subl. mea).

[3] Stimulat de dezbaterea din anexa cărţii lui Nicu Gavriluţă, Culianu, jocurile minţii şi lumile multidimensionale, Ed. Polirom, 2000 (în special intervenţia lui Liviu Antonesei, p. 176), am făcut cîteva referiri la inteligenţa diabolică cu care artizanii Revoluţiei au acţionat ca adevăraţi operatori magici în cîmpul puterii prin intermediul pasiunilor, în cartea mea În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, Ed. Vremea, Buc., 2005, pp. 215, 217-219.

[4] Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, Ed. Humanitas, Buc., 1993, p. 114.

[5] Concepţia filozofului şi sociologului german de origine maghiară Karl Mannheim (cf. Dicţionar de filozofie, Ed. Politică, Buc., 1978).

[6] Ca şi o "specie" depăşită pe scara evoluţiei, răpusă de una mai puternică! Karl Kautsky: "Bolşevicii s-au lăsat dominaţi de o psihoză de masă şi de aceea au interpretat calitatea socială de burghez ca pe una biologică, împotriva căreia s-au ridicat cu sălbăticia şi brutalitatea mişcării muncitoreşti de început" (Nolte, op. cit., p. 94). Vezi apelativele din registrul zoologic aruncate victimelor şedinţelor de "demascare": "hiene", "lupi  turbaţi", "vipere lubrice", "păduchi".

[7] În privinţa surselor conceptelor de substanţă etnică a unui popor, de patrie şi rasă, Alain Besançon a indicat referinţe precise pentru a stabili că, dacă romantismului i se impută degenerări naţionaliste, din seva aceluiaşi romantism german s-au alăptat şi slavofilii, deci şi naţionalismul rus, nu numai cel german (op. cit., pp. 51, 67, 69).

[8] Kimberley Cornish, Evreul din Linz. Wittgenstein, Hitler şi lupta lor secretă pentru spirit, Ed. Nemira, Buc., 2007, pp. 67-68.

[9] În fond, hitlerismul este un stalinism cu semn inversat; dacă troţkismul a fost internaţionalismul comunist, stalinismul, un comunism "naţionalizat", naţional-comunism, cam acelaşi raport se poate stabili în Germania între spartachişti, comunişti, pe de o parte, şi naţional-socialişti, naţional-bolşevici pe de alta.

[10] Vezi cuvîntul înainte al istoricului Florin Constantiniu la lucrarea lui Nolte (ed. cit., p. 6).

[11] Ibid., p. 499, apud E. H., Das Zeitatler der Extreme. Weltgeschichte des 20 Jahrhunderts, 1995.

[12] Filmul lui Ivanţoc – ce am văzut, comentariu din 5 Iunie 2007 pe blogul ziarului Cotidianul.

[13] Vezi fraza introductivă din Devenirea întru fiinţă, paragrafele Ethosul neutralităţii şi Ethosul orientării. De asemenea, în Scrisori despre logica lui Hermes (în special scrisorile 2 şi 3).

[14] Arhaic şi universal. India în conştiinţa românească, Ed. Herald, Buc., f. a., p. 163.

* Florea Tiberian, "Sperietoarea şi modelul", în Puncte cardinale, anul XVII, nr. 9/201, septembrie 2007, pp. 5-6 (rubrica "Idei în dialog").

Ernst Nolte

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…"

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) - Răzvan Codrescu, "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)