Bunul Păstor
Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILĂ
Pr. Zosima BANYAI
ELEMENTE MEDICALE
ŞI SOCIALE
ÎN SCRIERILE
PĂRINŢILOR APOSTOLICI
“Sînt numiţi Părinţi Apostolici scriitorii creştini din a
doua jumătate a secolului întîi şi din prima jumătate a secolului al doilea
care au fost ucenici ai Sfinţilor Apostoli sau au cunoscut pe Apostoli” (Scrierile Părinţilor Apostolici, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1995;
ediţie îngrijită de Preot Dr. Dumitru Fecioru).
Ne-am propus, folosind ediţia menţionată mai sus,
să extragem
şi să analizăm aspectele medicale şi sociale în următoarele scrieri:
• Învăţătură a celor 12 Apostoli;
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I);
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (II);
• Barnaba, Epistola;
• Sfîntul Ignatie, Epistole:
– către Efeseni;
– către Magnesieni;
– către Trolieni;
– către Romani;
– către Filadelfieni;
– către Smirneni;
– către Policarp.
• Sfîntul Policarp,
Epistola către Filipeni;
• Herma, Păstorul.
În
studiul introductiv al Pr. Dr. Dumitru Fecioru, sînt făcute cîteva precizări
referitoare la fiecare scriere.
Învăţătură a celor 12 Apostoli sau
Didahia a fost descoperită în 1873 de
Mitropolitul Filotei Vrieniu în Biblioteca Sfîntului Mormînt din
Constantinopol. Este dusă la Ierusalim şi publicată de Mitropolitul Filotei în 1883, la
Constantinopol şi de Harnack în 1884, la Leipzig.
Sfîntul
Clement a fost al treilea Episcop al Romei, între anii 92-101. Irineu relatează
că Clement i-a văzut pe “fericiţii apostoli şi a stat de vorbă cu ei”. Prima Epistolă către Corinteni a fost scrisă
la sfîrşitul unei persecuţii întreprinse de Domitian între 96 şi 98. Această epistolă este cel mai vechi text despre
succesiunea apostolică. A
doua Epistolă către Corinteni a lui
Clement este o omilie, de fapt, cea mai veche cuvîntare creştină. Textul
integral se găseşte în Manuscrisul Ierusalimitean 54 (anul 1056). Textul
parţial se găseşte în Codicele Alexandrin (sec. V). El îl atestă ca autor pe
Clement, deşi unii cercetători de mai tîrziu cred că autorul este necunoscut.
Epistola Sfîntului Apostol Barnaba a fost scrisă
la Alexandria între anii 70-131. Autorul vorbeşte de două căi: calea luminii şi
calea întunericului. El doreşte ca
împreună cu credinţa să fie desăvîrşită şi cunoştinţa. În partea
teologică a scrierii, autorul îi învaţă pe creştini să facă o interpretare
alegorică a textelor biblice.
Epistolele Sfîntului Ignatie sînt în număr de
şapte. În şase epistole pledează pentru
unitate creştină - motiv pentru care părintele P.-Th. Camelot îl numeşte “doctor
al unităţii”; pentru a păstra această unitate, Sfîntul Ignatie, recomandă: a) supunerea
şi ascultarea faţă de Episcop, care este centrul vieţii bisericeşti; b) fuga de
învăţăturile ereticilor, pe care îi numeşte: fiare cu chip de om, lupi, cîini
turbaţi care muşcă pe furiş, iarbă a diavolului, vlăstare aducătoare de
moarte, coloane funerare; c) vieţuirea în Hristos. În Epistola către Romani îi roagă pe creştinii din Roma să nu
împiedice prin intervenţiile lor martirajul pentru Hristos.
Sfîntul
Policarp, Episcop al Smirnei, sfinţit chiar de Sfîntul Ioan Evanghelistul, a
fost apostol şi profet: “orice cuvînt ieşea din gura lui se împlinea” (Act
martiric XVI). Epistola lui este plină de sfaturi bune mai ales pentru văduve, mame,
fecioare, tineri.
Scrierea lui Herma, Păstorul, este un îndemn insistent la pocăinţă.
TRUPUL. RELAŢIA TRUP-DUH-SUFLET
• Clement Romanul, Epistola către
Corinteni:
- XXXVII, 5:
Să luăm ca pildă trupul nostru: capul
fără picioare nu este nimic, la fel nici picioarele fără cap; iar cele mai mici
mădulare ale trupului nostru sînt de neapărată trebuinţă şi folositoare
întregului trup; dar toate mădularele se înţeleg şi au nevoie de o mică
supunere pentru bunăstarea întregului trup.
- XXXVIII, 1: Să se mîntuie dar întreg trupul nostru în
Hristos Iisus...
- XXXVIII, 3: Să
ne gîndim, dar, fraţilor, din ce materie am fost făcuţi, cum eram şi ce eram cînd
am venit pe lume; din ce mormînt şi întuneric ne-a adus în lumea Lui, Cel ce
ne-a plăsmuit şi ne-a creat, gătindu-ne nouă binefacerile Lui, înainte de a ne
naşte.
• Herma, Păstorul,
5, 60. 1-2: ... să nu se suie la inima ta
gîndul că trupul acesta este stricăcios şi să-l supui vreunei întinăciuni;
• Epistola către Diognet, V, 8: creştinii ... sînt în trup, dar nu trăiesc
după trup;
• Clement Romanul, Epistola
către Corinteni (II) XIV, 3-5: Biserica,
care era duhovnicească , s-a arătat în trupul lu Hristos, arătîndu-ne că; dacă
cineva din noi va păstra Biserica în trupul său şi nu o va strica, o va primi
în Duhul cel Sfînt; că trupul acesta este o imagine a Duhului; şi cel care
strică imaginea nu se va împărtăşi cu originalul. Deci aceasta vrea să vă
spună, fraţilor: Păstraţi trupul, ca să vă împărtăşiţi cu Duhul. Dacă spunem că
trupul este Biserica, iar Duhul este Hristos, urmează că cel care a batjocorit
trupul a batjocorit Biserica; iar unul ca acesta nu se va împărtăşi cu Duhul,
care este Hristos. De atîta viaţă şi nestricăciune se poate împărtăşi trupul
acesta cînd Duhul cel Sfînt se uneşte cu el, încît nici nu poţi spune, nici
grăi «cele pe care le-a pregătit Domnul» celor aleşi ai Săi.
• Ignatie, Epistola
către Efeseni, VIII, 2: Cei trupeşti nu pot face cele duhovniceşti,
nici cei duhovniceşti cele trupeşti, după cum nici credinţa nu poate săvîrşi
faptele necredinţei, nici necredinţa faptele credinţei. Dar chiar acelea pe
care le faceţi voi după trup, şi acelea sînt duhovniceşti, că voi pe toate le
faceţi în Iisus Hristos.
• Herma, Păstorul:
- 5, 59-7: Orice
trup, în care a locuit Duhul cel Sfînt, va primi plată dacă va fi găsit nepătat şi neîntinat.
- 5, 60-1: Păstrează
trupul acesta curat şi nepătat , ca Duhul, care locuieşte în el, să dea
mărturie de el şi să fie îndreptăţit.
- 5, 60-2: Dacă-ţi
întinezi trupul, întinezi şi Duhul cel Sfînt; iar dacă întinezi trupul, nu vei
trăi.
- 5, 60-3: Pentru
păcatele de mai înainte, săvîrşite din neştiinţă, mi-a răspuns el, numai
Dumnezeu poate să dea vindecare; că toată stăpînirea este a lui.
• Epistola către Diognet, VI, 1: Ca să spun pe scurt: ce este sufletul în
trup, aceea sînt creştinii în lume.
Aşadar, din aceste texte se desprind următoarele:
- toate mădularele sînt importante şi necesare
unul altuia;
- mădularele trebuie să aibă supunere unică;
- mîntuirea trupului presupune mîntuirea întregului trup;
- omul este o fiinţă creată; Dumnezeu ne-a
plăsmuit şi ne-a creat;
- convingerea că trupul este stricăcios nu trebuie
să ne ducă la a-l supune vreunei întinăciuni.
SĂNĂTATEA
- rugăciune pentru sănătatea conducătorilor
lumeşti cărora trebuie să ne supunem întru
nimic împotrivindu-ne voinţei Tale. (Clement
Romanul, Corinteni I, LXI,1);
- urare
de a dobîndi sănătate în Dumnezeu Tatăl
şi în Iisus Hristos, nădejdea noastră comună (Ignatie, Efeseni, XXI, 2);
- urare de sănătate în unirea
lui Dumnezeu, avînd duh nedespărţit, care este Iisus Hristos (Ignatie, Magnezieni, XV,1);
- urare de sănătate în Iisus
Hristos (Ignatie, Trolieni, XIII,
2);
- urare de sănătate pînă
la sfîrşit în răbdarea lui Iisus
Hristos (Ignatie, Romani, X, 3);
- urare de sănătate în Hristos Iisus, nădejdea noastră comună (Ignatie, Filadelfieni, XI, 2);
- urare de sănătate cu
puterea Duhului (Ignatie, Smirneni,
XIII, 1);
- urare de sănătate cu
harul lui Dumnezeu (Ignatie, Smirneni,
XIII, 2).
BOALA ŞI SUFERINŢA. CAUZELE LOR
• Clement Romanul, Eoistola către Corinteni (II),
capitolul XIX, 4:
– cel binecredincios să nu se întristeze dacă îndură suferinţe în
vremurile de acum; îl aşteaptă un timp fericit; înviind se va bucura sus cu
părinţii, într-un veac fără durere.
În practica medicală observăm adesea stări depresive declanşate de
neînţelegerea, dar mai ales de neasumarea suferinţei. Un număr mare de bolnavi
fac stări depresive secundare unor boli somatice, mai cu seamă cînd boala
somatică survine în plină sănătate. Sfatul Sfîntului Clement trebuie adus la
cunoştinţa bolnavului în contextul unei abordări eshatologice: cel binecredincios dacă suferă fără să se întristeze va ajunge
într-un veac fără durere.
• Barnaba,
Epistolă, capitolul VIII, 6: ... cel care este bolnav la trup de rapăn se
tămăduieşte cu isop. Găsim
aici o informaţie etnoiatrică din cele mai vechi timpuri.
Cuvîntul rapăn înseamnă din punct de vedere medical
o dermatoză asemănătoare cu rîia, manifestată atît la animale cît şi la om.
Termenul este cunoscut şi în fitopatologie ca o boală a merilor şi perilor
provocată de o ciupercă. În altă accepţiune, rapăn înseamnă eczemă, boală de
piele.
Isopul (Hyssopus
officinalis) este o plantă medicinală cunoscută din cele mai vechi timpuri.
Este originar din zona mediteraneeană şi îi place lumina. Planta are o mare
cantitate de ulei volatil cu efect dezinfectant şi cicatrizant.
• Herma, Păstorul,
17, 3: Că unii, de prea multă mîncare, au adus asupra
trupului lor boală şi-şi vatămă corpul; iar alţii, care nu au ce mînca, îşi
vatămă trupul, pentru că nu au destulă hrană şi-şi strică trupul lor.
Este îndeobşte cunoscut din igiena alimentaţiei că
atît excesul de hrană cît şi subalimentaţia sînt cauzatoare de boli. Supraalimentaţia
este incriminată ca factor etiopatogenic în: obezitate, diabet, pancreatită,
dislipidemie, litiază renală, gută, gastrită, aterioscleroză.
Malnutriţia este incriminată ca factor etiopatogenic
în: anemie feriprivă, hipoproteinemie, crize de hipoglicemie, imunodeficienţă,
avitaminoze.
Textul se corelează în continuare cu precizarea că
o hrană cumpătată trebuie să fie însoţită obligatoriu de milostenie: cercetaţi pe cei flămînzi pînă se va zidi
turnul.
• Herma, Păstorul, 63, 2-6: Îngerul pedepsei, care face parte din îngerii cei drepţi, pedepseşte cu felurite boli pe cei care s-au rătăcit de la Dumnezeu şi au umblat în poftele şi în
amăgirile veacului acestuia. În plus, unii dintre aceştia dau vina pe Domnul pentru
necazurile lor, în loc să se urce în inima lor gîndul că au făcut fapte rele.
Analizat
mai în amănunt, textul cuprins între paragraful 2 şi 6 exprimă valoarea
pedagogică a bolii. Înscrie boala ca pe o înaltă pedagogie şi nu ca pe o simplă
pedeapsă pentru păcatele comise. Drumul acestei pedagogii are un sens clar, de la cădere,
de la depărtare de Dumnezeu, spre vindecare şi slăvirea lui Dumnezeu. Iată,
treptele, în mod explicit, reproduse după cuvintele Păstorului: 63.3: rătăcire
de la Dumnezeu; umblare după poftele şi amăgirile veacului acestuia; 63.4: pedeapsă cu felurite boli; 63.5: lipsa
pocăinţei; învinuire lui Dumnezeu; nu conştientizează comiterea faptelor rele; 63.6:
striviţi de necaz; se pocăiesc; slujesc Domnului; propăşesc în faptele lor; slăvesc
pe Domnul; nu mai suferă pentru că au fost daţi îngerului dreptăţii.
• Herma, Păstorul,
64.1-4: Deci cîte zile se desfătează
cineva, tot atîţia ani se chinuie.
În text se face precizarea că intensitatea
chinului este cea care dă valoarea suferinţei în timp şi ca timp.
• Herma, Păstorul,
65.1-4: Cel care trăieşte în desfătări şi
amăgiri o singură zi şi face ce voieşte, se îmbracă cu multă nebunie şi nu
înţelege faptele pe care le face, iar a doua zi uită ce a făcut cu o zi mai
înainte, că desfătarea şi amăgirea nu au ţinere de minte din pricina nebuniei
cu care-i îmbrăcat.
Nebunia este exprimată, deci, ca o desfătare şi
amăgire, chiar scurtă (o singură zi). Această
definiţie vine în completarea multor altor definiţii biblice ale nebuniei.
Consecinţa imediată a acestei nebunii, care cuprinde fiinţa
desfătată şi amăgită, este neţinerea de minte a acestei false satisfacţii.
• Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), XXXIX, 1: Nişte oameni nebuni, nepricepuţi, proşti şi neînvăţaţi rîd de noi şi ne
batjocoresc, voind să se laude cu ideile lor.
În
acest paragraf definiţia nebuniei se
aplică celor care nu respectă rînduiala slujbelor, adică darurile de jertfă şi
liturghiile.
• Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I): Pentru ce
... să ajungem la o atît de mare nebunie încît să uităm că sîntem mădulare unii
altora.
Nebunia dezbinării are consecinţe grave:
descurajare, îndoială, întristare.
• Ignatie, Epistola
către Magnezieni, X, 3: Este o
nebunie să vorbeşti de Hristos şi să trăieşti ca iudeii. Cu alte cuvinte, a
vorbi despre Hristos fără a trăi în Hristos, este o nebunie. Sfîntul Ignatie
devine explicit, căci nu creştinismul a
crezut în iudaism, ci iudaismul în creştinism ...
• Herma, Păstorul,
7, 3, 4: ... sînt nebuni de vreme ce se
pizmuiesc unii pe alţii pentru locurile cele dintîi;
Slava deşartă este deci tot un semn de nebunie.
• Herma, Păstorul, 65, 5:
bolile care desfătează sînt numite următoarele: mînia, adulterul, beţia, clevetirea,
minciuna, lăcomia, jefuirea.
Textul
face o extincţie a noţiunii de boală către păcatele săvîrşite cu partea cugetătoare,
raţională a fiinţei umane. Deşi decizia de a păcătui sau învoirea la păcat se
ia în mintea (sau în inima omului), în săvîrşirea păcatului este antrenat şi
trupul celui care păcătuieşte.
• Herma, Păstorul,
103,2-8. Citim aici o interpretare
simbolică a unor boli:
- cei pătaţi: diaconii care şi-au îndeplinit rău
slujba;
- cei rîioşi: cei care s-au lepădat de Domnul;
- cei ciunţi: cei vicleni şi hulitori; cuvintele
lor strică pe om şi-l pierd; starea de ciuntire
în credinţă vine din pricina faptelor săvîrşite. [...]
VINDECAREA
• Sfîntul Clement, Epistola
către Corinteni (II). IX, 1-9: Să ne
vindecăm cît avem timp, să ne dăm pe noi înşine lui Dumnezeu, Cel Ce ne
vindecă, dîndu-I în schimb răsplată (adică pocăinţă cu inimă sinceră);
• Ignatie, Epistola
către Policarp II, 1: Nu orice rană
se vindecă cu acelaşi plasture.
• Herma, Păstorul,
4, 4: Etapele vindecării: pocăinţa;
curăţirea de orice lucru rău; smerire; îndurarea unor necazuri; Cel ce
le-a creat şi le-a întărit pe toate va da vindecare.
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I) VIII, 4: Rugăciune: ... pe cei bolnavi vindecă-i ...
POSTUL
• Învăţătură a celor 12
Apostoli:
- VII, 4: ... cel
ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte;
- VIII, 1: ... voi
însă să postiţi miercurea şi vinerea.
• Herma, Păstorul:
- 2, 6: După
ce am postit cincisprezece zile şi L-am rugat mult pe Domnul, mi s-a descoperit
înţelesul scrisului cărţii.
- 5, 54: Postul plăcut lui Dumnezeu:
să nu faci nici o faptă rea; slujeşte Domnului cu inimă curată păzind
poruncile Lui şi mergînd pe Calea hotărîrilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o poftă rea; înfrînarea de la orice lucru rău.
- 5, 56: fereşte-te de orice cuvînt rău, de orice
poftă rea; curăţeşte-ţi inima de toate
deşertăciunile veacului acestuia; să
nu guşti nimic decît pîine şi apă (îi zicea aceea); cheltuiala acelei zile
s-o socoteşti şi s-o dai la săraci; să te smereşti ca, din smerenia Ta, cel ce a primit milostenia să-şi umple sufletul.
SPOVEDANIA
ŞI EUHARISTIA
• Învăţătură a celor 12
Apostoli, IV, 14: În Biserică să-ţi
mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea.
Aceasta este calea vieţii.
• Barnaba, Epistolă,
XIX, 12: ... Să-ţi mărturiseşti păcatele.
Să nu te duci la rugăciune cu cuget rău.
• Ignatie, Epistola
către Efeseni, XX, 2: ... frîngînd o
pîine, care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi
veşnic cu Iisus Hristos.
FRICA DE
DOMNUL
• Clement Romanul, Epistola
către Corinteni, XXI, 8: ... bună şi
mare este frica de Dumnezeu şi ... mîntuie pe toţi cei ce trăiesc cu cuvioşie
de Dumnezeu, cu cuget curat.
• Barnaba, Epistola:
- XIX, 2: Să
iubeşti pe Cel ce te-a făcut, să te temi de Cel ce te-a plăsmuit, să slăveşti
pe Cel ce te-a izbăvit de moarte.
- XX, 1: netemerea
de Dumnezeu pierde sufletele.
• Herma, Păstorul:
- 7, 4: Frica
de Domnul te ajută să nu faci răul dacă vrei să-l faci şi să săvîrşeşti binele
dacă vrei să-l săvîrşeşti; Frica de Domnul este tare, mare şi slăvită şi cine se teme de Domnul va trăi în El.
- 10, 40: Cei
ce au frică de Domnul înţeleg şi
pricep iute toate cele ce li se spun.
MOARTEA
• Învăţătură celor 12
Apostoli:
- II, 3: să nu fii cu două gînduri, nici cu două
feluri de vorbă, pentru că două feluri de vorbă este cursa morţii.
- III, 2: să nu fii mînios, că mînia duce la ucidere;
nici invidios, nici certăreţ, nici mînios, că din toate acestea se nasc ucideri.
- V, 1: Calea
morţii este aceasta: Mai întîi de toate
este rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfrînări, hoţii,
idololatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii mincinoase, făţărnicii, inimă
vicleană, vicleşug, mîndrie, răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de ruşine,
invidie, neruşinare, îngîmfare, fudulie, lipsă de teamă; prigonitori ai celor
buni, urîrtori de adevăr, iubitori de minciună, nu cunosc răsplata dreptăţii,
nu se lipesc de bine, nici de dreapta judecată; nu priveghează spre bine, ci spre rău; bunătatea şi
răbdarea sînt departe de ei; «iubesc cele deşarte», «umblă după mită», nu
miluiesc pe sărac, nu suferă pe cei necăjiţi, nu cunosc pe Creatorul lor,
«ucigaşi de copii», stricători ai făpturii lui Dumnezeu, întorc spatele celui
lipsit, asupresc pe cel în strîmtorare; apărători ai bogaţilor, judecători
nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul. Izbăviţi-vă, fiilor, de toate
acestea!
• Ignatie, Epistola către Magnezieni, V, 2: Dacă nu alegem, prin El, de bună voie
moartea, în patima Lui, nu avem în noi viaţa Lui.
• Epistola către Diognet, I, 1: Toţi creştinii nesocotesc lumea şi
dispreţuiesc moartea.
FILANTROPIA CREŞTINĂ
DESPRE
MILOSTENIE:
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni II, XIV,
4: milostenia este mai bună decît postul şi rugăciunea; este pocăinţă a păcatului; este uşurare de păcate.
• Herma, Păstorul,
2, 27: acela care păzeşte porunca milosteniei către toţi cei
lipsiţi - pocăinţa lui şi a casei sale va fi găsită sinceră, curată, fără
răutate şi nepătată.
• Învăţătură a celor 12
Apostoli, IV, 8: milostenia reprezintă părtăşia în
cele muritoare (cu atît mai mult cu cît creştinii sînt părtaşi şi în cele
nemuritoare).
PRINCIPII DE SĂVÎRŞIRE
A ACTULUI FILANTROPIC
• Învăţătură a celor 12
Apostoli:
- IV, 7: să nu stai la îndoială cînd dai şi nici să murmuri cînd dai.
- XIII, 1-7: din pîrgă (a linului, a ariei, a
boilor şi oilor, a pîinii, a vinului, a untdelemnului, a argintului, a hainelor, a întregii averi) se dă
profeţilor (iar dacă nu aveţi profet - săracilor).
• Sfîntul Policarp, Epistola
către Corinteni, X, 2: cînd puteţi
face bine, nu amînaţi.
• Herma, Păstorul:
- 3, 17: cercetaţi
pe cei flămînzi pînă se va termina turnul,
adică repede;
- 1, 27: dă
tuturor celor lipsiţi, fără deosebire; cei care au primit prin
înşelăciune vor fi pedepsiţi;
- 8,
38: să nu asupreşti pe datornici şi pe lipsiţi; să fii iubitor de străini.
DESPRE
CEI CE FAC MILOSTENIE
• Învăţătură a celor 12
Apostoli I, 3: fericit este cel ce dă potrivit
poruncii, că este nevinovat.
• Barnaba, Epistola,
XIX, 8: să nu zici că sînt ale tale.
• Herma, Păstorul,
2, 6: cel care dă este nevinovat.
DESPRE
DIACONI
• Policarp, Epistola
către Filipeni V, 2: să fie fără
prihană înaintea dreptăţii diaconi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, nu ai
oamenilor; să nu calomnieze.
• I Timotei 3,
8: să nu
vorbească în două feluri; să nu fie
iubitori de argint; să fie înfrînaţi în toate: milostivi, sîrguincioşi, umblînd potrivit
adevărului Domnului; Domnul a fost diaconul tuturora.
CĂTRE CINE SE ÎNDREAPTĂ
ACTUL FILANTROPIC
- profeţi: Învăţătură
a celor 12 Apostoli, XIII, 1;
- dascăli: Învăţătură
a celor 12 Apostoli, XIII, 2;
- străini: Clement Romanul, Epistola către Corinteni X,7; XI,1; XII, 1;
- văduve: Barnaba, Epistola, XX, 2; Sfîntul Ignatie, Epistola către Policarp IV,1; Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni VI, 1;
- orfani: Barnaba,
Epistola, XX, 2; Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni VI,1;
- săraci:
Barnaba, Epistola, XX, 2; Sfîntul
Policarp, Epistola către Filipeni,
VI, 1; Herma, Păstorul, 3, 17;
- strîmtoraţi:
Barnaba, Epistola, XX, 2;
- flămînzi:
Herma, Păstorul, 3, 17.
CONCLUZII
1. Scrierile Părinţilor Apostolici sînt conforme cu textele Sfintei
Scripturi şi cu Tradiţia Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte principiile
conceptului de medicină creştină.
2. Regăsim menţionate unele boli, cauzele spirituale ale bolilor, boala
văzută ca pedagogie divină, ca leac de îndreptare, noi sensuri ale noţiunilor de
“nebunie”, depresie etc.
3. Vindecarea este un fenomen complex, un drum anevoios care are un singur
sens: spre Biserică, spre Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu