Pagini

duminică, aprilie 06, 2014

TRUP-DUH-SUFLET ÎN TRADIŢIA CREŞTINĂ


Bunul Păstor

Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILĂ
Pr. Zosima BANYAI

ELEMENTE MEDICALE
ŞI SOCIALE 
ÎN SCRIERILE
PĂRINŢILOR APOSTOLICI

“Sînt numiţi Părinţi Apostolici  scriitorii creştini din a doua jumătate a secolului întîi şi din prima jumătate a secolului al doilea care au fost ucenici ai Sfinţilor Apos­toli sau au cunoscut pe Apostoli” (Scrierile Părinţilor Apostolici, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1995; ediţie îngri­jită de Preot Dr. Dumitru Fecioru).
Ne-am propus, folosind ediţia menţionată mai sus, să extragem şi să analizăm aspectele medicale şi sociale în urmă­toa­rele scrieri:
Învăţătură a celor 12 Apostoli;
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I);
• Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (II);
Barnaba, Epistola;
Sfîntul Ignatie, Epistole:      
– către Efeseni;
– către Magnesieni;
– către Trolieni;
– către Romani;
– către Filadelfieni;
– către Smirneni;
– către Policarp.
Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni;
Herma, Păstorul.
În studiul introductiv al Pr. Dr. Dumitru Fecioru, sînt făcute cîteva precizări referitoare la fiecare scriere.
Învăţătură a celor 12 Apostoli sau Didahia a fost descoperită în 1873 de Mitropolitul Filotei Vrieniu în Biblioteca Sfîntului Mormînt din Constantinopol. Este dusă la Ierusalim şi publicată de Mitropolitul Filotei în 1883, la Constantinopol şi de Harnack în 1884, la Leipzig.
Sfîntul Clement a fost al treilea Episcop al Romei, între anii 92-101. Irineu relatează că Clement i-a văzut pe “fericiţii apostoli şi a stat de vorbă cu ei”. Prima Epistolă către Corinteni a fost scrisă la sfîrşitul unei persecuţii întreprinse de Domitian între 96 şi 98. Această epistolă este cel mai vechi text despre succesiunea apostolică. A doua Epistolă către Corinteni a lui Clement este o omilie, de fapt, cea mai veche cuvîntare creştină. Tex­tul integral se găseşte în Manuscrisul Ierusalimitean 54 (anul 1056). Textul parţial se găseşte în Codicele Alexan­drin (sec. V). El îl atestă ca autor pe Clement, deşi unii cer­cetători de mai tîrziu cred că autorul este necu­noscut.
Epistola Sfîntului Apostol Barnaba a fost scrisă la Alexandria între anii 70-131. Autorul vorbeşte de două căi: calea luminii şi calea întunericului. El doreşte ca  împreună cu credinţa să fie desăvîrşită şi cunoştinţa. În partea teologică a scrierii, autorul îi învaţă pe creştini să facă o interpretare alegorică a textelor biblice.
Epistolele Sfîntului Ignatie sînt în număr de şapte. În şase epistole pledează pentru unitate creştină - motiv pentru care părintele P.-Th. Camelot îl numeşte doctor al unităţii; pentru a păstra această unitate, Sfîntul Ignatie, recomandă: a) supunerea şi ascultarea faţă de Episcop, care este centrul vieţii bisericeşti; b) fuga de învăţăturile ereticilor, pe care îi nu­meşte: fiare cu chip de om, lupi, cîini turbaţi care muşcă pe furiş, iarbă a diavolului, vlăs­tare aducătoare de moarte, coloane funerare; c) vieţuirea în Hristos. În Epistola către Romani îi roagă pe creştinii din Roma să nu împiedice prin intervenţiile lor martirajul pentru Hristos.
Sfîntul Policarp, Episcop al Smirnei, sfinţit chiar de Sfîntul Ioan Evanghelistul, a fost apostol şi profet: “orice cuvînt ieşea din gura lui se împlinea” (Act martiric XVI). Epistola lui este plină de sfaturi bune mai ales pentru vă­duve, mame, fecioare, tineri.
Scrierea lui Herma, Păstorul, este un îndemn in­sistent la pocăinţă.

TRUPUL. RELAŢIA TRUP-DUH-SUFLET

Clement Romanul, Epistola către Corinteni:
- XXXVII, 5: Să luăm ca pildă trupul nostru: capul fără picioare nu este nimic, la fel nici picioarele fără cap; iar cele mai mici mădulare ale trupului nostru sînt de neapărată trebuinţă şi folositoare întregului trup; dar toate mădularele se înţeleg şi au nevoie de o mică supunere pentru bunăstarea întregului trup.
- XXXVIII, 1: Să se mîntuie dar întreg trupul nostru în Hristos Iisus...
- XXXVIII, 3: Să ne gîndim, dar, fraţilor, din ce materie am fost făcuţi, cum eram şi ce eram cînd am venit pe lume; din ce mormînt şi întuneric ne-a adus în lumea Lui, Cel ce ne-a plăsmuit şi ne-a creat, gătindu-ne nouă binefacerile Lui, înainte de a ne naşte.
Herma, Păstorul, 5, 60. 1-2: ... să nu se suie la inima ta gîndul că trupul acesta este stricăcios şi să-l supui vreunei întinăciuni;
Epistola către Diognet, V, 8: creştinii ... sînt în trup, dar nu trăiesc după trup;
Clement Romanul, Epistola către Corinteni (II) XIV, 3-5: Biserica, care era duhovnicească , s-a arătat în trupul lu Hristos, arătîndu-ne că; dacă cineva din noi va păstra Biserica în trupul său şi nu o va strica, o va primi în Duhul cel Sfînt; că trupul acesta este o imagine a Duhului; şi cel care strică imaginea nu se va împărtăşi cu origi­nalul. Deci aceasta vrea să vă spună, fraţilor: Păstraţi trupul, ca să vă împărtăşiţi cu Duhul. Dacă spunem că trupul este Biserica, iar Duhul este Hristos, urmează că cel care a batjocorit trupul a batjocorit Biserica; iar unul ca acesta nu se va împărtăşi cu Duhul, care este Hristos. De atîta viaţă şi nestricăciune se poate împărtăşi trupul acesta cînd Duhul cel Sfînt se uneşte cu el, încît nici nu poţi spune, nici grăi «cele pe care le-a pregătit Domnul» celor aleşi ai Săi.
Ignatie, Epistola către Efeseni, VIII, 2: Cei tru­peşti nu pot face cele duhovniceşti, nici cei du­hovniceşti cele trupeşti, după cum nici credinţa nu poate săvîrşi faptele necredinţei, nici necre­dinţa faptele credinţei. Dar chiar acelea pe care le faceţi voi după trup, şi acelea sînt duhov­niceşti, că voi pe toate le faceţi în Iisus Hristos.
Herma, Păstorul:
- 5, 59-7: Orice trup, în care a locuit Duhul cel Sfînt, va primi plată  dacă va fi găsit nepătat  şi neîntinat.
- 5, 60-1: Păstrează trupul acesta curat şi nepătat , ca Duhul, care locuieşte în el, să dea mărturie de el şi să fie îndreptăţit.
- 5, 60-2: Dacă-ţi întinezi trupul, întinezi şi Duhul cel Sfînt; iar dacă întinezi trupul, nu vei trăi.
- 5, 60-3: Pentru păcatele de mai înainte, săvîrşite din neştiinţă, mi-a răspuns el, numai Dumnezeu poate să dea vindecare; că toată stăpînirea este a lui.
Epistola către Diognet, VI, 1: Ca să spun pe scurt: ce este sufletul în trup, aceea sînt creştinii în lume.
Aşadar, din aceste texte se desprind următoarele:
- toate mădularele sînt importante şi necesare unul altuia;
- mădularele trebuie să aibă supunere unică;
- mîntuirea trupului presupune mîntuirea întregului trup;
- omul este o fiinţă creată; Dumnezeu ne-a plăsmuit şi ne-a creat;
- convingerea că trupul este stricăcios nu trebuie să ne ducă la a-l supune vreunei întinăciuni.

SĂNĂTATEA

- rugăciune pentru sănătatea conducătorilor lumeşti cărora trebuie să ne supunem întru nimic împo­tri­vin­du-ne voinţei Tale. (Clement Romanul, Corinteni I, LXI,1);
- urare de a dobîndi sănătate în Dumnezeu Tatăl şi în Iisus Hristos, nădejdea noastră comună (Ignatie, Efeseni, XXI, 2);
- urare de sănătate în unirea lui Dumnezeu, avînd duh nedespărţit, care este Iisus Hristos (Ignatie, Magne­zieni, XV,1);
- urare de sănătate în Iisus Hristos (Ignatie, Trolieni, XIII, 2);
- urare de sănătate pînă la sfîrşit în răbdarea lui Iisus Hristos (Ignatie, Romani, X, 3);
- urare de sănătate în Hristos Iisus, nădejdea noastră comună (Ignatie, Filadelfieni, XI, 2);
- urare de sănătate cu puterea Duhului (Ignatie, Smirneni, XIII, 1);
- urare de sănătate cu harul lui Dumnezeu (Ignatie, Smirneni, XIII, 2).

BOALA ŞI SUFERINŢA. CAUZELE LOR

Clement Romanul, Eoistola către Corinteni (II), capitolul XIX, 4:
 cel binecredincios să nu se întristeze dacă îndură suferinţe în vremurile de acum; îl aş­teaptă un timp fericit; înviind se va bucura sus cu părinţii, într-un veac fără durere.
În practica medicală observăm adesea stări depresive declanşate de neînţelegerea, dar mai ales de neasumarea suferinţei. Un număr mare de bolnavi fac stări depresive secundare unor boli somatice, mai cu seamă cînd boala somatică survine în plină sănătate. Sfatul Sfîntului Clement trebuie adus la cunoştinţa bolnavului în contextul unei abordări eshatologice: cel binecredincios dacă suferă fără să se întristeze va ajunge într-un veac fără durere.
Barnaba, Epistolă, capitolul VIII, 6: ... cel care este bolnav la trup de rapăn se tămă­du­ieşte cu isop. Găsim aici o informaţie etnoiatrică din cele mai vechi timpuri.
Cuvîntul rapăn înseamnă din punct de vedere medical o dermatoză asemănătoare cu rîia, manifestată atît la animale cît şi la om. Termenul este cunoscut şi în fitopatologie ca o boală a merilor şi perilor provocată de o ciupercă. În altă accepţiune, rapăn înseamnă eczemă, boală de piele.
Isopul (Hyssopus officinalis) este o plantă medicinală cunoscută din cele mai vechi timpuri. Este originar din zona mediteraneeană şi îi place lumina. Planta are o mare cantitate de ulei volatil cu efect dezinfectant şi cicatrizant.
Herma, Păstorul, 17, 3: Că unii,  de prea multă mîncare, au adus asupra trupului lor boală şi-şi vatămă corpul; iar alţii, care nu au ce mînca, îşi vatămă trupul, pentru că nu au destulă hrană şi-şi strică trupul lor.
Este îndeobşte cunoscut din igiena alimentaţiei că atît excesul de hrană cît şi subalimentaţia sînt cauzatoare de boli. Supraalimentaţia este incriminată ca factor etio­patogenic în: obezitate, diabet, pancreatită, dislipidemie, litiază renală, gută, gastrită, aterioscleroză.
Malnutriţia este incriminată ca factor etiopato­ge­nic în: anemie feriprivă, hipoproteinemie, crize de hipo­glicemie, imunodeficienţă, avitaminoze.
Textul se corelează în continuare cu precizarea că o hrană cumpătată trebuie să fie însoţită obligatoriu de milostenie: cercetaţi pe cei flămînzi pînă se va zidi turnul.
Herma, Păstorul,  63, 2-6: Îngerul pedepsei, care face parte din îngerii cei drepţi, pedepseşte cu felurite boli pe cei care s-au rătăcit de la Dumnezeu şi au umblat în poftele şi în amăgirile veacului acestuia. În plus, unii dintre aceştia dau vina pe Domnul pentru necazurile lor, în loc să se urce în inima lor gîndul că au făcut fapte rele.
Analizat mai în amănunt, textul cuprins între paragraful 2 şi 6 exprimă valoarea pedagogică a bolii. Înscrie boala ca pe o înaltă pedagogie şi nu ca pe o simplă pedeapsă pentru păcatele comise. Drumul acestei peda­gogii are un sens clar, de la cădere, de la depărtare de Dumnezeu, spre vindecare şi slăvirea lui Dumnezeu. Iată, treptele, în mod explicit, reproduse după cuvintele Păsto­rului: 63.3: rătăcire de la Dumnezeu; umblare după poftele şi amăgirile vea­cului acestuia; 63.4: pedeapsă cu felurite boli; 63.5: lipsa pocăinţei; învinuire lui Dumnezeu; nu conştientizează comiterea faptelor rele; 63.6: striviţi de necaz; se pocăiesc; slujesc Domnului; propăşesc în faptele lor; slăvesc pe Domnul; nu mai suferă pentru că au fost daţi îngerului dreptăţii.
Herma, Păstorul, 64.1-4: Deci cîte zile se desfătează cineva, tot atîţia ani se chinuie.
În text se face precizarea că intensitatea chinului este cea care dă valoarea suferinţei în timp şi ca timp.
Herma, Păstorul, 65.1-4: Cel care trăieşte în desfătări şi amăgiri o singură zi şi face ce voieşte, se îmbracă cu multă nebunie şi nu înţelege faptele pe care le face, iar a doua zi uită ce a făcut cu o zi mai înainte, că desfătarea şi amăgirea nu au ţinere de minte din pricina nebuniei cu care-i îmbrăcat.
Nebunia este exprimată, deci, ca o desfătare şi amăgire, chiar scurtă (o singură zi). Această definiţie vine în completarea multor altor definiţii biblice ale nebuniei.
Consecinţa imediată a acestei nebunii, care cuprin­de fiinţa desfătată şi amăgită, este neţinerea de minte a acestei false satisfacţii.
Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), XXXIX, 1: Nişte oameni nebuni, nepricepuţi, proşti şi neînvăţaţi rîd de noi şi ne batjocoresc, voind să se laude cu ideile lor.
În acest paragraf definiţia nebuniei se aplică celor care nu respectă rînduiala slujbelor, adică darurile de jertfă şi liturghiile.
Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I): Pentru ce ... să ajungem la o atît de mare nebunie încît să uităm că sîntem mădulare unii altora.
Nebunia dezbinării are consecinţe grave: descurajare, îndoială, întristare.
Ignatie, Epistola către Magnezieni, X, 3: Este o nebunie să vorbeşti de Hristos şi să trăieşti ca iudeii. Cu alte cuvinte, a vorbi despre Hristos fără a trăi în Hristos, este o nebunie. Sfîntul Ignatie devine explicit, căci nu creştinismul a crezut în iudaism, ci iudaismul în creştinism ...
Herma, Păstorul, 7, 3, 4: ... sînt nebuni de vreme ce se pizmuiesc unii pe alţii pentru locurile cele dintîi;
Slava deşartă este deci tot un semn de nebunie.
Herma, Păstorul, 65, 5: bolile care desfătează sînt numite următoarele: mînia, adulterul, beţia, clevetirea, minciuna, lăcomia, jefuirea.
Textul face o extincţie a noţiunii de boală către păcatele săvîrşite cu partea cugetătoare, raţională a fiinţei umane. Deşi decizia de a păcătui sau învoirea la păcat se ia în mintea (sau în inima omului), în săvîrşirea păcatului este antrenat şi trupul celui care păcătuieşte.
Herma, Păstorul, 103,2-8. Citim aici o interpretare simbolică a unor boli:
- cei pătaţi: diaconii care şi-au îndeplinit rău slujba;
- cei rîioşi: cei care s-au lepădat de Domnul;
- cei ciunţi: cei vicleni şi hulitori; cuvintele lor strică pe om şi-l pierd; starea de ciuntire în credinţă vine din pricina faptelor săvîrşite. [...]

VINDECAREA

Sfîntul Clement, Epistola către Corinteni (II). IX, 1-9: Să ne vindecăm cît avem timp, să ne dăm pe noi înşine lui Dumnezeu, Cel Ce ne vindecă, dîndu-I în schimb răsplată (adică pocăinţă cu inimă sinceră);
Ignatie, Epistola către Policarp II, 1: Nu orice rană se vindecă cu acelaşi plasture.
Herma, Păstorul, 4, 4: Etapele vindecării: pocăinţa; curăţirea de orice lucru rău; smerire; îndurarea unor necazuri; Cel ce le-a creat şi le-a întărit pe toate va da vindecare.
Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I) VIII, 4: Rugăciune: ... pe cei bolnavi vindecă-i ...

POSTUL

Învăţătură a celor 12 Apostoli:
- VII, 4: ... cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte;
- VIII, 1: ... voi însă să postiţi miercurea şi vinerea.
Herma, Păstorul
- 2, 6: După ce am postit cincisprezece zile şi L-am rugat mult pe Domnul, mi s-a descoperit înţelesul scrisului cărţii.
- 5, 54: Postul plăcut lui Dumnezeu: să nu faci nici o faptă rea; slujeşte Domnului cu inimă curată păzind poruncile Lui şi mergînd pe Calea hotărîrilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o poftă rea; înfrînarea de la orice lucru rău.
- 5, 56: fereşte-te de orice cuvînt rău, de orice poftă rea; curăţeşte-ţi inima de toate deşertăciunile veacului acestuia; să nu guşti nimic decît pîine şi apă (îi zicea aceea); cheltuiala acelei zile s-o socoteşti şi s-o dai la săraci; să te smereşti ca, din smerenia Ta, cel ce a primit milostenia să-şi umple sufletul.

SPOVEDANIA ŞI EUHARISTIA

Învăţătură a celor 12 Apostoli, IV, 14: În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea vieţii.
Barnaba, Epistolă, XIX, 12: ... Să-ţi mărturiseşti păcatele. Să nu te duci la rugăciune cu cuget rău.
Ignatie, Epistola către Efeseni, XX, 2: ... frîngînd o pîine, care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic cu Iisus Hristos.

FRICA DE DOMNUL

Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XXI, 8: ... bună şi mare este frica de Dumnezeu şi ... mîntuie pe toţi cei ce trăiesc cu cuvioşie de Dumnezeu, cu cuget curat.
Barnaba, Epistola:
- XIX, 2: Să iubeşti pe Cel ce te-a făcut, să te temi de Cel ce te-a plăsmuit, să slăveşti pe Cel ce te-a izbăvit de moarte.
- XX, 1: netemerea de Dumnezeu pierde sufletele.
Herma, Păstorul:
- 7, 4: Frica de Domnul te ajută să nu faci răul dacă vrei să-l faci şi să săvîrşeşti binele dacă vrei să-l săvîrşeşti; Frica de Domnul este tare, mare şi slăvită şi cine se teme de Domnul va trăi în El.
- 10, 40: Cei ce au frică de Domnul înţeleg şi pricep iute toate cele ce li se spun.

MOARTEA

Învăţătură celor 12 Apostoli:
- II, 3: să nu fii cu două gînduri, nici cu două feluri de vorbă, pentru că două feluri de vorbă este cursa morţii.
- III, 2: să nu fii mînios, că mînia duce la ucidere; nici invidios, nici certăreţ, nici mînios, că din toate acestea se nasc ucideri.
- V, 1:  Calea morţii este aceasta: Mai întîi  de toate este rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfrînări, hoţii, idololatrii, vrăji, far­mece, răpiri, mărturii mincinoase, făţărnicii, inimă vicleană, vicleşug, mîndrie, răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de ruşine, invi­die, neruşinare, îngîmfare, fudulie, lipsă de teamă; prigonitori ai celor buni, urîrtori de adevăr, iubitori de minciună, nu cunosc răsplata dreptăţii, nu se lipesc de bine, nici de dreapta judecată; nu priveghează  spre bine, ci spre rău; bunătatea şi răbdarea sînt departe de ei; «iubesc cele deşarte», «umblă după mită», nu miluiesc pe sărac, nu suferă pe cei necăjiţi, nu cunosc pe Creatorul lor, «ucigaşi de copii», stricători ai făpturii lui Dumnezeu, întorc spatele celui lipsit, asu­presc pe cel în strîmtorare; apărători ai bogaţilor, jude­că­tori nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul. Izbăviţi-vă, fiilor, de toate acestea!
Ignatie, Epistola către Magnezieni, V, 2: Dacă nu alegem, prin El, de bună voie moartea, în patima Lui, nu avem în noi viaţa Lui.
Epistola către Diognet, I, 1: Toţi creştinii ne­socotesc lumea şi dispreţuiesc moartea

FILANTROPIA CREŞTINĂ

DESPRE MILOSTENIE:

Sfîntul Clement Romanul, Epistola către Corinteni II, XIV, 4: milostenia este mai bună decît postul şi rugăciunea; este pocăinţă a păcatului; este uşurare de păcate.
Herma, Păstorul, 2, 27: acela care păzeşte porunca milosteniei către toţi cei lipsiţi - pocăinţa lui şi a casei sale va fi găsită sinceră, curată, fără răutate şi nepătată.
Învăţătură a celor 12 Apostoli, IV, 8: milostenia reprezintă părtăşia în cele muritoare (cu atît mai mult cu cît creştinii sînt părtaşi şi în cele nemuritoare).

PRINCIPII DE SĂVÎRŞIRE
A ACTULUI FI­LANTROPIC

Învăţătură a celor 12 Apostoli:
- IV, 7: să nu stai la îndoială cînd dai şi nici să murmuri cînd dai.
- XIII, 1-7: din pîrgă (a linului, a ariei, a boilor şi oilor, a pîinii, a vinului, a untdelemnului, a argintului, a hainelor, a întregii averi) se dă profeţilor (iar dacă nu aveţi profet - săracilor).
Sfîntul Policarp, Epistola către Corinteni, X, 2: cînd puteţi face bine, nu amînaţi.
Herma, Păstorul:
- 3, 17: cercetaţi pe cei flămînzi pînă se va termina turnul, adică repede;
- 1, 27: dă tuturor celor lipsiţi, fără deosebire; cei care au primit prin înşelăciune vor fi pedepsiţi;
- 8, 38: să nu asupreşti pe datornici şi pe lipsiţi; să fii iubitor de străini.

DESPRE CEI CE FAC MILOSTENIE

Învăţătură a celor 12 Apostoli I, 3: fericit este cel ce dă potrivit poruncii, că este nevinovat.
Barnaba, Epistola, XIX, 8: să nu zici că sînt ale tale.
Herma, Păstorul, 2, 6: cel care dă este nevinovat.

DESPRE  DIACONI

Policarp, Epistola către Filipeni V, 2: să fie fără prihană înaintea dreptăţii diaconi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, nu ai oamenilor; să nu calomnieze.
I Timotei 3, 8: să nu vorbească în două feluri; să nu fie iubitori de argint; să fie înfrînaţi în toate: milostivi, sîrguincioşi, umblînd potrivit adevărului Domnului; Domnul a fost diaconul tuturora.

CĂTRE CINE SE ÎNDREAPTĂ
ACTUL FI­LANTROPIC

- profeţi: Învăţătură a celor 12 Apostoli, XIII, 1;
- dascăli: Învăţătură a celor 12 Apostoli, XIII, 2;
- străini: Clement Romanul, Epistola către Corinteni X,7; XI,1; XII, 1;
- văduve: Barnaba, Epistola, XX, 2; Sfîntul Ignatie, Epistola către Policarp IV,1; Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni VI, 1;
- orfani: Barnaba, Epistola, XX, 2; Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni VI,1;
- săraci: Barnaba, Epistola, XX, 2; Sfîntul Policarp, Epistola către Filipeni, VI, 1; Herma, Păstorul, 3, 17;
- strîmtoraţi: Barnaba, Epistola, XX, 2;
- flămînzi: Herma, Păstorul, 3, 17.

CONCLUZII

1. Scrierile Părinţilor Apostolici sînt conforme cu textele Sfintei Scripturi şi cu Tradiţia Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte principiile conceptului de medicină creştină.
2. Regăsim menţionate unele boli, cauzele spirituale ale bolilor, boala văzută ca pedagogie divină, ca leac de îndreptare, noi sensuri ale noţiunilor de “nebunie”, depresie etc.
3. Vindecarea este un fenomen complex, un drum anevoios care are un singur sens: spre Biserică, spre Dumnezeu.
4. Scrierile Părinţilor Apostolici acordă o importanţă maximă actului caritativ creştin, stabilind principii şi aspecte practice.


TOT CE SE CUVINE SĂ ŞTII DESPRE SFINTELLE PAŞTI 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu