Pagini

joi, ianuarie 30, 2014

CHRISTIANA: ÎNCEPUTUL ANULUI EDITORIAL 2014


LA EDITURA CHRISTIANA

A apărut în ianuarie: Pr. Ion Mărăcineanu, Arhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Justiniana Prima. Studiu juridico-canonic, în colecţia "Drept canonic", format 13x20, 479 pagini, 25 RON.


Arhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Justiniana Prima au apărut şi au fiinţat în spaţiul sud-est european în care autohtoni au fost o populaţie (în mare măsură tracică) romanizată, care a dat naştere poporului român.
Cunoaşterea evoluţiei celor două arhiepiscopii este, de fapt, cunoaşterea evoluţiei vieţii religioase a strămoşilor noştri, deoarece poporul român s-a format, grosso-modo, pe teritoriul jurisdicţiei celor două unităţi bisericeşti.
Noutatea lucrării de faţă o constituie cercetarea pluridisciplinară (istorică, juridică, canonică) pentru a avea o imagine cît mai corectă asupra dezvoltării unităţilor administrativ-teritoriale bisericeşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic. (Text de pe coperta finală)

Urmează să apară în februarie: Dezgroparea părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu, în colecţia "Învăţături şi rînduieli ortodoxe", format 13x20, 117 pagini, 10 RON.


O carte precum cea de faţă ar fi fost de dorit să fie alcătuită, tipărită şi larg răspîndită de Biserica însăşi, de la înălţimea autorităţii şi competenţelor sale teolo­gico-duhovniceşti, ca necesar şi elementar demers cate­hetic: nu numai pentru a lămuri cazul dezgropării abuzive a părintelui Calciu, ci şi pentru a preveni eventualele recidive (ce va fi oare la parastasul de 7 ani al părintelui Iustin?).
Noi am încercat aici să punem la un loc, spre infor­marea şi lămurirea celor interesaţi, o suită de texte recente ce alcătuiesc o radiografie jurnalistică a ca­­­­­zului, sprijinite, în Addenda, şi de alte texte rele­van­te, de dată mai veche, unele provenite chiar de la părin­tele Calciu (inter­viul despre moaşte şi de-acum celebra scrisoare testa­men­tară către părintele Iustin şi obştea de la Petru-Vodă).
Sperăm ca demersul nostru editorial să aducă un plus de edificare, atît cît permit instrumentele unei o­nes­te jurnalistici creştine, cu conştiinţa mărturisită că de­plina edificare nu poate veni decît dinspre păstorii şi purtătorii de cuvînt îndrituiţi ai Bisericii noastre, de la care continuăm să aşteptăm smeriţi responsabilă şi pă­rin­tească îndrumare. (Text de pe coperta finală)

UPDATE 30 IANUARIE 2014, ORA 12.30:

Constat că acest modest anunţ al iminentei apariţii a cărţii de mai sus (aflate sub tipar) a produs unele temeri şi suspiciuni, drept care ţin să precizez:
- cartea nu aduce în nici un fel atingere imaginii şi memoriei părintelui Calciu; dimpotrivă, toată lumea e de acord că părintele Calciu a fost şi rămîne un sfînt mărturisitor, cu sau fără moaşte;
- cartea nu umbreşte în nici un fel marea statură duhovnicească a vrednicului de pomenire părinte arhimandrit Iustin Pârvu, în a cărui sfinţenie credem, ca şi în cea a părintelui Calciu;
- cartea nu incriminează obştea de la Petru-Vodă sau pe părintele stareţ Hariton, ci doar, în mod strict, pe săvîrşitorii abuzului (asupra cărora obştea însăşi s-a pronunţat deja);
- cartea este alcătuită din texte făcute publice şi accesibile şi pe alte căi publicului larg, în măsura în care doreşte să se informeze şi să se lămurească;
- cartea e apărută în colecţia "Învăţături şi rînduieli ortodoxe" şi prezintă cazul într-un cadru mai larg, privitor la tradiţia bisericească ortodoxă legată de pomenirea celor adormiţi întru Domnul şi de cultul moaştelor, tocmai pentru a se preveni alte posibile abuzuri sau sminteli;
- cartea îşi recunoaşte limitele şi exprimă în mai multe rînduri aşteptarea legitimă a unei îndrumări responsabile şi părinteşti chiar din partea Bisericii, ca necesar şi elementar demers catehetic, avînd în vedere nu doar un caz, ci un întreg fenomen ("psihoza moaştelor", ca alunecare a evlaviei spre sminteală, de oriunde şi de oricînd).  (R. C.)

Cărţile Editurii Christiana pot fi procurate:

a) în Bucureşti:
- de la Librăria Sophia: str. Bibescu Vodă 19, sector 4 (tel. fix 021/3361010, tel. mobil 0722/266618, www.librariasophia.ro);
- de la toate punctelede difuzare deservite de S.C. Supergraph S.R.L.: str. Ion Minulescu 36, sector 3 (tel. 021/3206119, contact@supergraph.ro);
- de la sediul editurii (cu telefon în prealabil: 021/3225798 sau 0724/177871): str. Theodor Sperantia 104, bl. S26, sc. 3, ap. 66, sector 3, Bucureşti, cod 030939 (numai comenzi de minimum 5 exemplare, cu rabat de 25%);
b) în ţară:
- de la toate punctele de difuzare (librării, chioşcuri, pangare) deservite de S.C. Supergraph S.R.L. (vezi mai sus);
- prin serviciul de carte prin poştă al S.C. Supergraph S.R.L. (plata se face ramburs, la primirea carţilor, iar taxele poştale sînt suportate de difuzor): str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216 (tel. 021/3206119, fax 021/3191084).

«CARTE DE VEGHE, CARTE DE TĂMADĂ»

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu