ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XCII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2003

POLITICAL CORRECTNESS ?

I

De curînd am fost vizitat de prietenul meu Marcel [1], din România. Am stat împre­u­nă în închisoare, ca deţinuţi politici, la Jilava. Era o secţie specială de exterminare [2], construită de Ministerul de Interne pentru noi, 16 inşi supuşi unui experiment aparte de tor­tu­ră morală şi fizică, distribuiţi în 4 celule, fiecare celulă avînd cel puţin un bolnav grav de o boală infecţioasă sau cel puţin un nebun. Cele 4 celule fuseseră zidite într-un fel de tunel semi­cilindric, înfundat. Singura aerisire se făcea prin culoarul îngust prin care gardienii pu­teau trece pe la uşile noastre, pentru a ne supraveghea şi a ne hrăni. Tunelul acesta era la 7 metri sub pămînt, apa şiroia pe pereţii celulei şi noi stăteam acolo ca nişte animale, pentru gardieni şi Securitate, dar ca nişte străduitori pentru viaţa creştină, pentru Dumnezeu, Ca­re nu ne-a părăsit niciodată.

De fapt, ce am scris pînă aici este un fel de introducere, spre a-l face pe cititor să înţeleagă termenul de  “prietenie” pe care l-am folosit pentru a caracteriza relaţia mea cu Marcel. Termenul nu exprimă nici pe departe ceea ce ne leagă pe noi: moartea şi viaţa. Eu trebuia să mor şi Marcel m-a scăpat cu, eventual, sacrificiul vieţii lui; el trebuia să moară şi eu l-am scăpat cu, eventual, sacrificiul vieţii mele; Costache Oprişan [3], care era şi el în celulă cu noi, a murit, deşi noi am fi fost gata să-l scăpăm, dacă ar fi fost posibil, chiar cu sacri­ficiul vieţii noastre. Deasupra disponibilităţii noastre de a ne sacrifica stătea vrerea Dom­nului...

Ca de obicei, cînd ne întîlnim, o dată sau de două ori pe an, ne reamintim de cei morţi în închisori, de întîmplări, de gardieni şi de toţi cei care mai trăiesc. Şi în­cer­căm să scrutăm viaţa de azi, istoria actuală a lumii, ca să înţelegem cîte ceva şi să ne explicăm, du­pă putinţa noastră, nebunia lumii contemporane. De data aceasta Marcel m-a întrebat: Frate, trăieşti în America; spune-mi şi mie ce se înţelege prin “politically correct?”.

M-am simţit luat prin surprindere. Această etichetă verbală m-a surprins în gura lui Marcel, aşa cum m-a surprins decizia preşedintelui Bush atunci cînd acesta, supărat pe francezi că nu s-au pus în coada armatei U.S.A. pentru invadarea Irakului, a poruncit mînios, drept sancţiune, să se schimbe denumirea cartofilor prăjiţi din french fries în freedom fries! Totuşi, eu sînt cel care trăiesc în America şi mie îmi revenea deci obligaţia de a cla­rifica problema aceasta, care pare mai profundă decît prezidenţialul freedom fries. Aşa că i-am spus: Marcele, nu ştiu cum să-ţi explic. Nu m-am gîndit la aceasta niciodată în mod serios. De altfel, toate acese etichete sînt create pentru a da nume unor stu­pi­dităţi sau unor mistificări. Dar să încercăm, poate vom înţelege...

II

În ultimele săptămîni a stîrnit multe discuţii problema monumentului cu cele 10 po­runci (Decalogul) din Alabama. Acum 2 ani, judecătorul şef al statului Alabama a con­struit un monument (o placă mare) de granit, pe care a pus să se scrie cele 10 porunci. Monumentul a fost instalat în rotonda Tribunalului Suprem al capitalei statului. Toţi creştinii din Alabama au aplaudat curajul judecătorului Roy S. Moore, care, prin această expu­nere a celor 10 porunci – monument explicit religios – într-un loc public (lucru interzis de Constituţia americană), a pus legea divină deasupra celei umane. Aşadar, acest act era... politically incorrect. Alabama se mîndrea, de altfel, cu acţiunile sale creştine. De pildă, în acest stat se predă în şcoli teoria creaţionistă, cînd e vorba de facerea lumii, iar manualele evoluţioniste trebuie să aibă o explicaţie prin care să se spună că teoria aceasta este falsă, sau cam aşa ceva, dar că, pe baza amendamentului care prevede libertatea de exprimare, ele au voie să fie folosite în şcoală. Acest act, care permite astfel de manuale, este conform amendamentului, deci politically correct.

Pe de altă parte, plasarea monumentului în loc public nu era chiar o înfruntare a Constituţiei, deoarece amendamentul e valabil pentru toate opiniile, inclusiv cele ale credinţei. Se pare dar că amplasarea monumentului în loc public era şi politically correct, şi politically incorect! Monumentul a stat acolo 2 ani fără mari supărări. De obicei, în astfel de situaţii, scandalul îl fac evreii. Dar cum Decalogul este evreiesc, nimeni nu a protestat. Asociaţiile antireligioase şi anticreştine s-au gîndit probabil că, lăsînd lucrurile să meargă aşa, se vor înmulţi astfel de acte, drept care s-au hotărît să treacă la atac. Au dat în jude­cată Tribunalul Suprem (şi pe Moore, bineînţeles) şi au cerut să se scoată monumentul de acolo, pentru că strica buna dispoziţie a unei anumite categorii de cetăţeni cu un înalt grad de “corectitudine politică”, care nu puteau tolera ca legea să fie încălcată.

Nu ne mai pierdem în amănunte. A fost proces, lumea ceştină s-a rugat acolo, lîn­gă moument, ca Dumnezeu să nu îngăduie asemenea blasfemie. Pînă la urmă, “corectitudinea politică” a învins: o curte federală a considerat că prezenţa monumentului acolo con­stituie o sfidare a legii şi a ordonat lui Moore să-l mute pe o proprietate privată. Moore a refuzat, spunînd că legile divine stau deasupra legilor civile şi că el ascultă de Dumnezeu înainte de a asculta de oameni. Oamenii însă l-au pedepsit, l-au scos din funcţia lui judecătorească şi urma să-l amendeze cu o mie de dolari pentru fiecare zi care va trece peste ter­menul de mutare fixat de tribunal. Moore s-a menţinut însă pe poziţia sa şi în fiecare zi credincioşii veneau şi se rugau pentru salvarea monumentului.

După 8 zile (28 august) au venit cîţiva muncitori, cu un portărel, pentru a muta monumentul de acolo. L-au pus pe un cărucior (monumentul are o greutate de 5280 livre) şi l-au transportat într-o sală a clădirii tribunalului, prin care nu trece nimeni. Sala respectivă are însă pereţi de sticlă, iar lumina va sta aprinsă acolo zi şi noapte, pentru ca monu­mentul să poată fi văzut. O political correctness consecventă ar fi cerut, pentru că monu­mentul a fost aşezat într-o clădire publică, să se ia măsuri drastice ca să nu fie văzut... În tot tmpul mutării, credincioşii s-au rugat – unii stînd cu faţa la pămînt, udînd praful şi betonul cu lacrimile lor.

În timp ce credincioşii simpli se rugau cu lacrimi în ochi, conducătorii lor se certau furioşi pe problema “corectitudinii politice” a hotărîrii. Grupul evangheliştilor, care îl apla­udaseră pe Moore, s-a împărţit în două: unii care ziceau că este bine ca Moore să se su­pună legii (şi ei împreună cu el), alţii că, dinpotrivă, Moore să nu se supună legii.

Şi unii, şi alţii dintre aceşti cuvîntători protestanţi, ce predică şi fac „minuni şi vin­decări” la scenă deschisă, sînt oameni însemnaţi, viteji ai credinţei, urmaşi ai lui Hristos, Cel ce Şi-a pus via­­ţa împotriva politicii, ascultînd pe Tatăl Său din ceruri şi nesupunîndu-Se legilor ome­neşti arbitrare. De o parte şi de alta, în cele două tabere (a celor “corecţi” şi a celor “incorecţi” politic), sînt cei mai straşnici protestanţi (gata să-i înghită pe toţi catolicii şi pe toţi ortodocşii), care se exhibează zilnic la televiziune sau se roagă într-un soi de transport spi­ritual care îţi dă fiori. În tabăra celor care îl critică pe Moore sînt celebrităţi ca Pat Robertson (cu celebrul post de televiziune 20/20), Richard Land (reprezentant al Bisericii Baptiste din Sud – cea mai puternică organizaţie baptistă), strategul legal protestant Jay Sekulow şi, atenţie, preşedintele Fundaţiei Congresului Liber, Paul M. Weyrich, diacon al Bisericii Unite greco-catolice din America. În tabăra celor care-l susţin pe Moore sînt organizaţii şi persoane la fel de celebre, ca preşedintele organizaţiei “Focarul pe Fa­mi­lie”, James Dobson, sau evanghelistul D. James Kennedy. Aceştia din urmă îl laudă pe Moore că nu a ţinut cont de legea umană şi a pus dea­supra ei legea lui Dumnezeu. Pas­to­rul de la Biserica Penticostală din Ohio a spus că ziua în care monumentul a fost mutat a fost cea mai tragică zi pentru America: Libertatea noas­tră şi drepturile noastre constituţi­o­nale de credinţă creştină sînt profund erodate.

Cei ce i se opun lui Moore susţin că ei se situează în tabăra celor care respectă le­gea, pentru că aşa ne învaţă Sfînta Scriptură, şi citează din Epistola către romani a Sfîn­tului Apostol Pavel (cap. 13 [4]): Tot sufletul să se supună înaltelor stăpîniri, căci nu este stăpînire decît de la Dumnezeu; iar cele ce sînt, de la Dumnezeu sînt rînduite. Pentru aceasta, cel ce se împotriveşte stăpînirii, rînduielii lui Dumnezeu se împotriveşte. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osînda. Căci dregătorii nu sînt sperietură pentru fapta bu­nă, ci pentru cea rea. Voieşti deci să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea!

Şi totuşi Iisus S-a împotrivit stăpînirii şi chiar l-a numit pe Irod vulpe (Luca 13,  32). Pavel însuşi s-a împotrivit stăpînirii şi şi-a luat osînda. Şi primii creştini s-au împo­trivit stăpînirii păgîne şi şi-au luat osînda, care le-a adus cununa de martiri. Şi noi ne-am împotrivit ateismului comunist şi ne-am luat osînda noastră. Cred că dezlegarea afirmaţiei lui Pavel stă în ultimul verset: Fă binele... Şi Binele este unul: Iisus Hristos.

Pentru regimul comunist, de pildă, binele era unul total diferit de binele creştin. Vir­tutea supremă a comuniştilor era ura de clasă, pe cînd a creştinilor este iubirea (dusă chiar pînă la iubirea vrăjmaşilor). Drepturile religioase în America se restrîng. Curtea de Apel din circumscripţia 9 a hotărît că prezenţa expresiei Under God este neconstituţională şi cere scoaterea ei din Pledge of Allegiance (mărturisirea de credinţă). Legalizarea sodo­miei, a avortului, căsătoriile monosexuale, toate sînt acţiuni îndreptate împotriva creştinis­mului, lezînd principiile elementare ale moralei creştine. Or, politically correct înseamnă că orice decizie judecătorească anticreştună şi împotriva naturii trebuie aplaudată! Minoritatea are toate drepturile împotriva majorităţii, iar majoritatea nu mai are nici un drept, pen­tru că în clipa cînd îşi exercită drepturile devine, chipurile, oprimatoare!

III

Marcel a înţeles ce înseamnă politically correct, probabil, mai bine decît mine, dar i s-a părut insuficientă argumentarea mea. Am luat un alt exemplu: după lovitura din 11 septembrie, preşedintele Bush, cînd a reapărut cîteva zile mai tîrziu în viaţa politică, a hotărît o zi de rugăciune – ceea ce nu a fost rău. Rugăciunea s-a ţinut la Capitoliu, cel mai public şi mai oficial loc din America, ceea ce, din punct de vedere politic, a fost o mare incorectitudine! Fiind însă vorba de o nenorocire atît de mare, care lovise întreaga Americă, forurile de pază ale legalităţii “corecte” nu au reacţionat, ba chiar au fost probabil de faţă la rugăciune. Asta nu înseamnă că a fost politically correct.

Probabil că pentru a respecta sui generis “corectitudinea politică”, organizatorii au hotărît ca rugăciunea să nu fie una creştină, ci una iudaică., axîndu-se exclusiv pe Vechiul Testament. Nu-mi mai amintesc ce psalmi s-au citit, dar preşedintee Bush a citat mult din Isaia, dar nu din capitolul 53 (în care se vorbeşte profetic de patimile lui Iisus), ci din capi­tolele în care se vorbeşte despre pedeapsa păgînilor care ameninţau poporul lui Israel. Toţi au citat numai din Vechiul Testament; nici chiar capelanul Congresului (care, la ora ace­ea, era un catolic) nu a pomenit nimic de Iisus, nepronunţîndu-I nici măcar numele!

În primul rînd, din punct de vedere constituţional, rugăciunea nu se putea ţine la Capitoliu. Deci, ţinerea ei aici a fost politicallly incorrect, după cum politically incorrect a fost şi excluderea credinţei creştine de la rugăciune. Politically correct ar fi fost să se admită măcar cîte un reprezentant din fiecare sectă sau biserică mare.

Cu cîţiva ani în urmă, în Ohio (dacă nu mă înşel chiar la Cleveland), comunitatea evreiască a plantat într-un loc public o menoră (candelabru cu 7 braţe). Fiind vorba de un simbol necreştin şi aparţinînd unei minorităţi, justiţia şi paznicii lui political correctness nu au zis nimic. Politically incorrect. Organizaţia locală a Ku-Klux-Klan-ului a plantat la rîn­dul ei o cruce în acelaşi loc. Politically incorrect, de asemenea. Comunitatea evreiască a făcut scan­­dal şi judecătoria locală a poruncit scoaterea crucii. Ku-Klux-Klan-ul a făcut apel la Curtea statului Ohio, susţinînd că şi crucea are aceleaşi drepturi ca şi menora. Curtea de Apel nu a fost de aceeaşi părere, afirmînd că menora nu are o semnificaţie religi­oasă, ci una culturală, pe cînd crucea nu are semnificaţie culturală, ci numai religioasă. Inexact. Ku-Klux-Klan-ul a făcut atunci apel la Curtea Supremă, iar aceasta a hotărît că ambele simboluri au semnificaţie culturală. Juridic corect, dar politic incorect! Prima care a fost vandalizată a fost crucea. După un timp, şi menora a păţit la fel. Nu ştiu dacă cele do­uă simboluri au mai fost repuse sau nu la locul lor...

Oricît s-ar strădui America să respecte, în această problemă, the political correct­ness, ea nu va reuşi şi va nedreptăţi ambele părţi, dar cel mai mult Îl va nedreptăţi pe Hris­tos. Pentru că atîta vreme cît lumea aceasta va fi, în cea mai mare parte, în mîna Satanei, Iisus şi cei care-L urmează vor suferi mereu. Aceasta este ceata creştinilor adevăraţi care, în­tre Dumnezeu şi political correctness, Îl aleg necondiţionat pe Dumnezeu.

Pr. Gheorghe CALCIU

P. S. Pe diaconul Weyrich l-am cunoscut destul de bine. Am participat împreu­nă la diferite congrese şi, încă de pe atunci, am putut observa supunerea lui faţă de poli­tical correctness. La un congres, unde chiar el era organizatorul, m-a invitat să rostesc eu rugăciunea de bine­cu­vîntare a mesei. M-a prevenit însă să nu pomenesc nimic de Hristos (al Cărui diacon era şi el!), ci numai de Dumnezeu, fără referiri precise, abstract şi imparţial, ca să nu jignim sensibilitatea evreilor şi pe a musulmanilor. Am rostit rugăciunea, bineînţeles invocîndu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi totul a fost bine. Nu s-a prăbuşit tavanul, nu m-au dezavuat evreii, nu m-au hui­duit musulmanii. Cea mai eficientă cenzură este autocenzura.

[1] Profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor (n. 1930). [Nota Blog]

[2] Casimca. Au stat acolo, în aceeaşi celulă, Costache Oprişan, Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor (singurul care mai este astăzi în viaţă). [Nota Blog]

[3] Despre poetul Constantin Oprişan, trecut – ca şi autorul articolului – prin reeducarea Piteşti, vezi aici. [Nota Blog]

[4] Sînt citate în continuare versetele 1-3. [Nota Blog]

* Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, “Political correctness?”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr. 11/155, noiembrie 2003, pp. 1-2 [numărul a purtat următorul motto: “Corectitudinea politică pleacă de la pluralitatea opiniilor (criteriu liberal), pu­ne ca ide­al egalitatea tuturor (criteriu democratic), afirmă că actualul corp al so­cie­tăţii este ine­gal (criteriu ierarhic de facto) şi pretinde că minoritatea «luminată» şi «militantă» are dreptul (cri­teriu ierarhic de jure) şi trebuie în mod absolut să im­pună majorităţii pro­priul ei principiu de organizare (criteriu totalitar leninist). Ce ames­tec incoerent! (...) Din toate aceste motive, corectitudinea politică este cea mai gravă ameninţare pentru ide­­a­lul unei societăţi libere de la prăbuşirea regimu­ri­lor to­­ta­litare de stînga în­coa­ce” – Horia-Roman Patapievici, Omul recent].

Autorul articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)