Pagini

sâmbătă, noiembrie 09, 2013

O NOUĂ ARIE A CALOMNIEI?




În ultima vreme am încercat să mă ţin departe, pe acest blog, de mizeria curentă a vieţii noastre politice (asupra căreia eu unul nu-mi mai fac demult vreo iluzie), lăsînd loc mai degrabă discuţiilor de principiu şi abordărilor culturale ori religioase, pe teme ce depăşesc, de regulă, actualitatea imediată.
În vara aceasta am fost însă asaltat de-a dreptul (cerîndu-mi-se un punct de vedere şi o atitudine), prin semnalări sau mesaje pe e-mail (însoţite de link-uri sau de textul ataşat), din partea a numeroşi amici, cu Interpelarea (extrem de dură) colportată sub numele senatorului Valer Marian [1] şi care îl are în vedere pe actualul şef al Guvernului. La început m-am îndoit că este vorba de un text autentic, în condiţiile în care se regăseşte (cu variante) pe o mulţime de site-uri şi bloguri, dar nu şi pe blogul respectivului personaj politic - www.valermarian.ro (ce pare însă abandonat de prin primăvara acestui an) - sau pe vreun site oficial al Senatului (printre atîtea alte interpelări la zi, ce vor să facă dovada deplinei transparenţe).
Iată însă că, în toamnă, s-au pus paie pe foc şi s-a eliminat îndoiala asupra paternităţii auctoriale prin apariţia volumului - unii i-au zis "bombă cu ceas"! - România penală, văzută de un senator fost procuror, semnat de Valer Marian (Editura Compania, Bucureşti, 2013, 304 pagini), ce vizează şi multe alte personaje sau instituţii de la vîrful puterii [2] şi în a cărui prefaţă autorul scrie, între altele, că "rolul controlor al Parlamentului, prin comisii permanente şi prin comisii speciale de anchetă, aproape că a dispărut. Într-o asemenea situaţie, principalele arme ale unui parlamentar au rămas declaraţiile politice, interpelările şi în­trebă­rile. Provocat şi din zona serviciilor secrete, după o declaraţie politică moderată cu titlul «Răpirea din Irak: după cinci ani», în ultimii trei ani m-am dedicat declaraţiilor politice şi interpelărilor..." (printre care se înscrie şi cea în discuţie aici).
Recenzînd proaspătul volum (vezi aici), d-l Radu Ulmeanu făcea deunăzi această observaţie de bun-simţ: "Nu ştim dacă actualul prim-ministru l-a asasinat pe procurorul Panait sau doar a avut un rol decisiv în moartea acestuia, nu ştim dacă e reală apartenenţa lui ca ofiţer acoperit la serviciile secrete, calitate în care s-a ocupat de Carla del Ponte, dacă şi-a maltratat tatăl aflat pe patul de suferinţă în chiar faza terminală a bolii, sau dacă a participat într-adevăr la orgiile sexuale de o orientare sau alta, în ţară şi la Paris, după cum nu ştim nici în ce măsură sînt reale celelalte presupuse păcate. Ceea ce ştim este că nici pînă acum Victor Ponta nu a catadicsit să răspundă punctual la nici una din întrebări. S-a mulţumit să-l catalogheze pe autor drept bolnav psihic..." (fapt pentru care acesta l-a şi dat, pare-se, în judecată!).
Nici eu nu ştiu - o spun din capul locului şi-i rog pe cititori să ia act - dacă şi în ce măsură pot fi creditate atîtea acuzaţii directe sau indirecte, de natură morală şi/sau penală, unele la limita verosimilului, dar dacă şi numai 5% din cele menţionate în Interpelare ar fi adevărate (pe de-a-ntregul sau doar în parte), situaţia ar rezulta foarte gravă. În orice caz, opinia publică e liberă şi îndreptăţită să fie la curent cu ce se colportează, pe o cale sau alta, în aria mediatică (reală sau virtuală), supunînd apoi informaţia propriului discernămînt (prezumat de convenţia democraţiei).
Ştim cu toţii, dincolo de aceste acuzaţii mai mult sau mai puţin susţinute (unele doar reluări sau dezvoltări ale unor acuzaţii şi insinuări mai vechi), că premierul Victor Ponta nu a fost şi nu este vreo uşă de biserică, dar nici d-l Valer Marian, oricît de respectabil în unele privinţe, nu mi se pare genul de personaj căruia să te repezi a-i da credit necondiţionat, aşa că rîndurile trebuie citite cu multă prudenţă, în aşteptarea unor mai convingătoare probe noi - pro sau contra - şi a unei eventuale reacţii publice a celui astfel interpelat. Şi chiar dacă totul pute a lucrătură securistică, nu se poate ca lumea să nu fie pusă pe gînduri, luînd act în ce ţară trăim, dincolo de exactitatea sau inexactitea unor detalii. Există un verosimil al abjecţiei care atîrnă la fel de greu ca şi realitatea ei, căci pînă la urmă nu mai este vorba de persoane şi fapte anume, ci de tipuri şi posibilităţi, de o întreagă paradigmă grobiană ce se poate regăsi oricînd în sintagmă, căci face parte din chiar firea şi logica "sistemului ticăloşit".
"Un străin care ar parcurge cartea România penală... a lui Valer Marian ar crede că e una de pură fantezie, căci fărăde­legile descrise aici sînt prea multe și fascinant de ingenioase. Un român care citește cartea rămîne stupefiat sau își confirmă ori completează lucruri deja știute. Iată, deci, pe lîngă România revo­luționară, România pitorească, România Mare, România socialistă, eterna și fascinanta Românie etc., etc., o altă ipostază, cea mai sordidă dintr-o aseme­nea enumerare: România penală. O impresionantă galerie de puternici ai zilei, care nesocotesc sau încalcă în modul cel mai inventiv, mai viclean sau mai brutal legea, dar, înainte de lege, sfidează elementarul bun-simț. Acestea sînt personajele care mișună în cele 300 de pagini ale cărții...", scrie d-l Corneliu Vlad în recenzia sa (vezi aici), pe care o încheie cu "vorba unui lider politic est-european: democrație avem, ne mai trebuie democrați". Aş îndrăzni însă să opinez că pînă la democraţi mai va: deocamdată am avea urgentă nevoie măcar de ceva mai mulţi oameni cinstiţi pur şi simplu (şi capabili de reacţie la nivel social).
Eu unul m-aş bucura sincer, nu atît pentru d-l Ponta, cît pentru România, ca rechizitoriul cu pricina să fie doar mistificare de la un cap la altul şi aş fi mîndru de un premier al ţării care să aibă curajul senin de a infirma public aceste lucruri (nu evaziv, ci punctual), ca unul ce nu se ştie cu musca pe căciulă, ci stă ferm pe conştiinţa nevinovăţiei sale.
Dar, pînă una-alta, iată despre ce este vorba în Interpelarea adresată premierului de senatorul (acum independent) Valer Marian, procuror sui generis al "României penale" (redau textul în varianta cea mai recentă care mi-a parvenit, puţin înainte de apariţia cărţii)...  (R. C.)

Senatorul Valer Marian (calomniator?)

Adresată: Domnului prim ministru Victor Viorel Ponta
Senator: Valer Marian
Circumscripţia electorală: Satu Mare
Colegiul electoral: 1
Grupul parlamentar: Independent

Obiectul interpelării: Clarificarea unor aspecte din biografia şefului Guvernului României

Şedinţa Senatului din: 02.09.2013

În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta

INTERPELARE

Aşa cum am anunţat în scrisoarea deschisă pe care v-am adresat-o în data de 1 iulie 2013, având în vedere că, după episodul nefast cu Nicolae Ceauşescu, cetăţenii României au dreptul să cunoască părţile nebuloase din trecutul conducătorilor lor, şi ţinând cont că la un şef sau la un membru al Guvernului trebuie să primeze integritatea şi responsabilitatea, alături de competenţă, viziune, curaj ş.a., pentru a nu putea fi supus şantajelor de niciun fel, vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant McDonald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi  pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu aţi soluţionat niciun dosar cu rechizitoriu? Ce dosare aţi soluţionat, totuşi, ca procuror?
6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost: “Câinele Ponta m-a ucis”?
9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs. cu fiica sa Daciana?
11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (Iulia Vână) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj.
12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI  în perioada respectivă. Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată?
15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul din lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Ca fost procuror, cum calificaţi furtul intelectual?
16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului?
17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta? Dacă aţi semnat şi o anexă la pactul de coabitare prin care vă obligaţi să-i schimbaţi din funcţie şi să-i marginalizaţi pe anumiţi lideri sau parlamentari ai PSD care s-au exprimat critic faţă de şeful statului şi faţă de instituţiile controlate de acesta (servicii secrete, parchete, ANI, CSM)?
18. Cine v-a impus să o propuneţi  pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, care a manifestat obedienţă maximă faţă de preşedintele Traian Băsescu şi a aservit Parchetul  serviciilor secrete, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
19. Care au fost motivele şi meritele pentru care aţi propus-o pe Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în guvernarea PDL – UDMR, în funcţia de procuror şef al DIICOT? Cumva, relaţia foarte apropiată, aproape incandescentă, cu fostul procuror general al României, Ilie Botoş, pe care l-aţi angajat consilier la Cancelaria primului ministru?
20. Care au fost motivele şi meritele pentru care l-aţi angajat pe generalul Ilie Botoş, fost procuror general al României şi şef al Direcţiei de Informaţii Militare în timpul guvernărilor PDL, consilier la Cancelaria primului ministru, cu un salariu lunar de peste 15.000 lei? Care sunt atribuţiile de serviciu ale acestuia?
21. Care au fost motivele şi meritele pentru care l-aţi angajat consilier la Cancelaria primului ministru pe generalul Adam, fost ofiţer în Batalionul de cercetare - diversiune al Direcţiei de Informaţii a Armatei de la Buzău? Dacă mai are şi alte atribuţii de serviciu în afară de monitorizarea şi compromiterea adversarilor dvs. politici?
22. Consideraţi normală promovarea unor rudenii şi prieteni apropiaţi ai dvs. în funcţii politice şi administrative de prim rang? Exemplific cu socrul Ilie Sârbu, desemnat lider al Grupului PSD din Senatul României, soţia Daciana, desemnată lider al Grupului PSD din Parlamentul European, naşul Gabriel Oprea, numit vicepremier al Guvernului României, prietenii Dan Şova, Nicolae Bănicioiu şi Rovana Plumb, numiţi miniştri la Marile Proiecte de Infrastructură, Tineret şi Sport, respectiv la Mediu, prietenul şi fostul coleg din procuratură, Robert Cazanciuc, soţul unei verişoare de-a dvs., numit ministru al Justiţiei, prietenul şi consilierul personal Ovidiu Miculescu, numit director al Societăţii Române de Radio. Care sunt calităţile şi meritele acestora pe care le-aţi avut în vedere?
23. Care sunt motivele, calităţile şi meritele pentru care l-aţi propus şi suţinut în mod insistent pe liberalul Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor, pe care a ocupat-o şi în Guvernul Ponta I? Dacă aţi avut vreo înţelegere şi vreo satisfacţie de ordin pecuniar cu acesta?
24. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
25. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană de către compania canadiană Roşia Montană Gold Corporation?
26. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
27. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
28. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?
29. Care a fost costul concediului petrecut cu familia în vara acestui an la Miami (S.U.A.) şi din ce venituri l-aţi suportat, în condiţiile în care realizaţi un venit lunar, ca prim-ministru, în jur de 1500 de euro?
30. Dacă este adevărat că aveţi obiceiul să vă exprimaţi în cercurile apropiate că sunteţi şeful de guvern cu cele mai mari puteri din perioada postdecembristă, făcând precizarea că îl depăşiţi şi pe ex-premierul Adrian Năstase, întrucât, spre deosebire de acesta, aveţi ascendent şi control asupra serviciilor secrete prin naşul dvs. George Maior, directorul SRI? Nu aveţi impresia că puneţi în practică un ceauşism reeşapat?
Solicit răspuns scris şi verbal.

Senator
Valer Marian

Premierul Victor Ponta (calomniat?)

[1] Valer Marian (n. 1960, Dăbîca-Cluj) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1984). Procuror la Satu Mare pînă în 1990, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului FSN Satu Mare în decembrie 1989, iar între aprilie şi august 1990 a făcut parte din Comisia gu­vernamentală care a anchetat evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu (experienţă în urma căreia şi-a dat demisia din Procu­ratură). Din toamna lui 1990 şi pînă în 2008 a activat în presa sătmă­reană (Gazeta de Nord-Vest, Avertisment din Nord-Vest) şi centrală (Expres, România li­­beră, Evenimentul zilei, Adevărul). Devine membru al PSD în vara anului 2008 şi este ales senator în două legislaturi succesive (2008 şi 2012). Preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD din noiembrie 2010 pînă în martie 2013, intră în conflict cu conducerea centrală a partidului, fiind împiedicat să participe la Congresul PSD din aprilie 2013, iar in iunie fiind exclus din partid, apoi şi din grupul senatorial al PSD şi din comisiile permanente ale Sena­tului al căror membru era. Actualmente este senator independent.
[2] Din cuprins: Justiţia: oarbă, neputincioasă, obedientă * Serviciile: o lume mare (numai) pentru scopuri mici  * Poliţia: nepotriviţi în locuri nepotrivite * Fiscul: printre brigăzi şi briganzi * Şefii ANI: probleme mari de integritate * Despre maghiari: scene şi scenete * De cînd cu USL la putere: stupori, dezamăgiri, revolte * Plîngere penală împotriva primului-ministru Victor Ponta.
 

2 comentarii:

  1. Socoteala dupa parerea mea e simpla: cat timp senatorul Valer Marian e liber si nedat de nimeni in judecata inseamnna ca ce scrie e adevarat si ca toti se tem in frunte cu premierul, pardon de expresie, sa rascoleasca rahatu.
    Oare ar fi indraznit autorul sa scrie toate care le scrie in carte daca ar fi stiut ca nu are acoperire in realitate si in dovezi materiale bazate pe documente si martori? Eu nu cred, chiar si sa fie bolnav psihic cum a fost facut de tov. Ponta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Raţionamentul este corect, numai că uneori, mai ales în România, între logică şi realitate se poate întîmpla să fie distanţă mare...
    Altminteri, raţionamentul se poate aplica nu numai autorului, ci şi editurii care si-a asumat publicarea unei asemenea "bombe cu ceas"...
    Pînă să tragem concluzii tranşante, e bine să urmărim atent situaţia.

    RăspundețiȘtergere