APROPO DE IMPOZITE...

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit şi dau mai departe...

Pecunia non olet

Poate cea mai neaşteptată taxă consemnată de istoricii Antichităţii este cea instituită de împăratul roman Vespasian (69-79 d. Hr.) pentru folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia lui, pentru ca locuitorii să nu-şi mai facă nevoile direct în natură.

Întrucît unele voci au murmurat atunci împotriva acestei cheltuieli socotite inutile, împăratul a hotărît să recupereze cheltuiala stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la WC. Dar vocile au murmurat, din nou, socotind inadmisibilă taxarea omeneştilor nevoi. Asta i-a permis împăratului Vespasian să lanseze o sintagmă rămasă celebră peste veacuri: Pecunia non olet, adică "Banii n-au miros".

Contestatarii au trebuit să tacă, iar latrina publică a devenit un simbol de civilizaţie urbană, răspîndindu-se în timp prin mai toată Europa, sub imperialul nume de "vespasiană".

Istoria cunoaşte însă şi cazuri mult mai ciudate, cînd statul instituia taxe şi impozite pe te miri ce, ca să-şi rotunjească veniturile cu sume deloc neglijabile. Iată cîteva exemnple:

Impozitul pe fereastră

În Anglia şi Scoţia secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul pe fereastră, care-i viza pe oamenii avuţi, posesori ai unor case mari, cu ferestre numeroase. Fereastra era simbolul bunăstări. Loviţi de noua reglementare, cei săraci au început să-şi zidească ferestrele caselor. Există şi astăzi în aceste regiuni asemenea case medievale, cu ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător de îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege specială.

Impozitul pe pălărie

Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811, un impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria sa, era imposibil ca impozitul să nu aducă venituri grase. Şi a adus.

Evaziunea era aproape imposibilă, întrucît, la plata impozitului, contribuabilul primea un ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte, cîte pălării, atîtea ecusoane...

Taxa pe ureche

Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile ei sînt mult mai vechi, fiind răspîndită odinioară în mai toată China. Pentru fiecare din urechile sale omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti: tăierea urechilor.

Impozitul pe barbă

Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărît să taie bărbile cu care se făleau nu numai boierii, dar şi mujicii. Măsura nefiind acceptată de către cler, ţarul a trebuit pînă la urmă să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o însă cu impozitul pe barbă, stabilit printr-un ucaz din 1689. Numai preoţii şi călugării erau scutiţi de impozit.

Taxa pe umbră

Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia în anul 1993! Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare, sau orice amenajare care face umbră, au fost obligaţi la plata unei sume fixe. Nu ştim dacă legea mai este în vigoare şi astăzi.

Impozitul pe viaţă

În Anglia secolului XIV s-a introdus o ciudată reglementare, prin care orice persoană aflată în viaţă era obligată la plata unei sume fixe, pentru simplul fapt că trăieşte. Impozitul se plătea chiar din momentul naşterii unui copil, iar legea făcea o interesantă precizare: persoanele decedate nu mai datorează impozit pe viaţă.

Impozitul pe frică

Întrucît în timpul domniei regelui Henric I al Angliei (1100-1135), numeroşi tineri se sustrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor pe cîmpul de luptă, autorităţile s-au gîndit să legifereze situaţia, instituind un impozit prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică, pentru a le da amatorilor o nuanţă dezonorantă. Cu toate acestea, amatorii nu erau puţini, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan Fără de Ţară s-o majoreze cu... 300%! Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani.

Impozitul pe gazele emise de vaci

În Noua Zeelandă a anului 2003, s-a iniţiat un proiect de lege prin care proprietarii de vaci erau supuşi unui impozit special antipoluant, considerînd-se că aceste ierbivore emit 50% din gazele cu efect de seră. Proiectul de lege pretindea că măsura se impune în conformitate cu Protocolul de la Kyoto. În timpul dezbaterilor a intervenit însă protestul zootehniştilor - Noua Zeelandă fiind recunoscută ca mare producătoare de lapte şi carne de vită. Aceştia au avut succes şi, în cele din urmă, proiectul a fost respins.