ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXXIX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2002

MAI BINE PREA TÎRZIU 

DECÎT NICIODATĂ!

O politică externă

duplicitară şi perdantă

Venirea la putere a preşedintelui Bill Clinton pe banii comuniştilor chinezi care au contribuit la finanţarea campaniei sale electorale a implicat o serie de concesii în politica externă a Americii, nu numai faţă de China, invitată la Organizaţia Mondială a Comerţului în pofida reprimării sîngeroase a opozanţilor respectivului regim comunist, ci şi faţă de ceilalţi challenger-i ai Statelor Unite. Astfel, deşi C.I.A. avertizase Casa Albă în privinţa implicării preşedintelui Boris Elţîn şi a premierului Cernomîrdin în operaţiuni de spălare a banilor, Rusiei i-au fost acordate numeroase împrumuturi politice prin presiunile exercitate la adresa F.M.I. de către S.U.A. (principalul cotizant al acestui organism financiar internaţional) – situaţie care a provocat scandaloasa demisie a directorului F.M.I., Michel Camdessus. În Orientul Mijlociu,  în “clasicul” litigiu dintre arabi şi evrei, S.U.A., în mod surprinzător, au dat cîştig de cauză celor dintîi (“pretinii” tradiţionali ai ruşilor!) prin acceptarea înfiinţării (cu termen calendaristic!) unui stat palestinian cu capitala în estul Ierusalimului. Riposta Israelului nu s-a lăsat aşteptată. Pacea din Orientul Mijlociu, încheiată în condiţii defavorabile Israelului, a fost repede anulată de împuşcarea premierului Yitzahak Rabin (promotorul israelian al păcii) de către extrema dreaptă israeliană [1], urmată la puţin timp de implicarea lui Bill Clinton (promotorul american al păcii) în scandalul Lewinski. Cei care au urmărit cu atenţie desfăşurarea etapelor acestui scandal intens mediatizat nu au putut să nu remarce lucrătura – tipică serviciilor secrete – prin care Bill Clinton ajungea să fie acuzat nu de imoralitatea unei relaţii extraconjugale, care n-ar mai fi avut nici un efect la sfîrşitul celui de-al doilea mandat prezidenţial, ci de sperjur şi obstrucţionarea justiţiei. Pentru aceste culpe, foarte grave, preşedintele ar fi putut înfunda puşcăria dacă… n-ar fi lăsat baltă înfiinţarea scontatului stat palestinian cu capitala la Ierusalim!

În replică, bombardînd America cu avioane kamikaze, teroriştii arabi n-au putut pune la bătaie decît fanatismul lor sinucigaş şi “carnea de tun”. În privinţa concepţiei, însă, este foarte probabil că ei au fost “ajutaţi” şi de această dată tot de serviciile secrete ale armatei ruse, provenite din redutabilul G.R.U. (care a pus la cale şi lovitura de stat din România, din decembrie 1989).

America – trezită din pumni

Cui a servit bombardarea Americii? Nu arabii – ale căror deziderate politice au rămas în continuare nerealizate – au fost adevăraţii beneficiari ai acestei lovituri, ci moneda euro, aflată la concurenţă cu dolarul, dar, spre deosebire de acesta, ţinută în viaţă printr-o continuă respiraţie financiară artificială. Nu trebuie uitat că bombardarea Americii – cu consecinţele ei imediate: destabilizarea economiei, ameninţarea cu falimentul a unor mari companii, scăderea vertiginoasă a bursei americane şi a încrederii în dolar – a avut loc cu puţin înaintea lansării de facto pe piaţă a monedei euro, care pînă atunci nu existase decît ca abstracţie financiară… Şi toate acestea – pe fondul periculoasei apropieri de Rusia a Uniunii Europene, tot mai dornice de emancipare de sub tutela americană… În aceste condiţii, nu este exclus ca Bin Laden să se ascundă în acea parte a Europei din care Rusia şi-a retras armatele, dar nu şi serviciile secrete (care, după căderea comunismului, continuă să-şi exercite influenţa asupra anumitor lideri politici şi de opinie europeni). După cum informează cotidianul britanic The Times, “cei mai mulţi terorişti legaţi de reţeaua teroristă Al-Qaida, care a revendicat atentatele din 11 septembrie 2001, s-ar afla în Europa de Est, o regiune care a devenit între timp placa turnantă a acestora”.

Raţiunile concurenţiale anti-europene au determinat pînă nu demult S.U.A. să întreţină fragilitatea flancului sudic al N.A.T.O., prin neincluderea României în Alianţă în primul val, şi chiar să destabilizeze situaţia din această zonă, prin susţinerea iniţială de către C.I.A. a teroriştilor musulmani U.C.K. Crearea unei Albanii Mari, prin unificare cu provincia Kosovo, ar fi reprezentat un baraj etnic şi religios covîrşitor în calea extinderii Uniunii Europene. Doar vocea oficială a Israelului, care s-a împotrivit răspicat creării unui puternic stat musulman în centrul Europei, i-a făcut pe americani să renunţe la intenţia lor de a-i sprijini pînă la capăt pe separatiştii albanezi. În consecinţă, Albania musulmană nu s-a mai unificat în răspărul “creştinismului” integrator al U.E. Dar ruşii au fost lăsaţi, în schimb, să participe la arbitrajul situaţiei din fosta Iugoslavie, ameninţînd Europa prin prezenţa surprinzătoare a trupelor lor la malul Adriaticii – unde nu mai puseseră piciorul pînă în acel moment. Astfel, doleanţele Israelului au fost respectate, iar pericolul musulman care destabiliza arhitectura de securitate a U.E. a fost înlocuit cu pericolul rusesc, făcînd necesar în continuare, pentru europeni, protectoratul american.

Bombardarea (la 11 septembrie 2001) pentru prima oară în istorie a Americii, în speţă a clădirilor-simbol ale democraţiei şi prosperităţii americane, a fost un inevitabil duş rece pentru duplicitatea perdantă a politicii externe americane. Trezită din pumni, în loc să se prăbuşească în urma acestei lovituri năpraznice, America a fost nevoită să-şi schimbe la 180 de grade politica externă, de la izolaţionismul iniţial preconizat de republicani, la refacerea autoritară a rolului hegemonic al S.U.A., mai ales prin întărirea şi extinderea N.A.T.O.

La răscruce de vînturi

România este invitată să adere la N.A.T.O. în momentul în care în Europa bate un “vînt de libertate” anti-american cu iz de cazacioc. Prin extinderea N.A.T.O., America încearcă să împuşte, dintr-un singur foc, doi iepuri: 1) blocarea influenţei ruse dinspre Est spre Vest (pe care, pînă nu demult, S.U.A. o încurajaseră) şi 2) reechilibrarea puterii de decizie (scindate de opoziţia Germaniei şi a Franţei faţă de intervenţia în Irak) prin atragerea de partea S.U.A. a noilor state invitate să adere la N.A.T.O.

Refuzul europenilor de a se lăsa antrenaţi împreună cu S.U.A. de partea Israelului, în conflictul din Orientul Mijlociu, poate fi explicat prin mai multe motive: 1) La o adică, America ar putea trăi din propriile ei resurse; Europa – nu! 2) În timp ce America – incapabilă să asigure pacea în Orientul Mijlociu – îşi erodează imaginea de lider mondial, neimplicata Europă aşteaptă (ca şi Rusia) momentul prielnic pentru a încerca să preia controlul în zona cea mai sensibilă a lumii – trambulină (dar şi loc de cădere!) pentru aspiranţii la dominaţia globală. 3) În Europa (ca şi în Rusia) există, la nivelul inconştientului colectiv, anumite pusee antisemite refulate de actuala ordine americană. Din această cauză, extrema dreaptă europeană (partidele lui Jean-Marie Le Pen şi Joerg Haider) se lasă remorcată de “locomotiva” antisemitismului reprezentată acum (în locul Germaniei de altădată) de acea parte a lumii arabe aflate într-un conflict deschis cu Israelul. În aceeaşi barcă se bulucesc şi sperietorile “naţionaliste” clocite în laboratoarele K.G.B.-ului – Vl. Jirinovski şi C. V. Tudor. Ceea ce nu vor să vadă nici cei care se aruncă orbeşte în tabăra ruso-arabă şi nici cei care doar cochetează cu ea, făcîndu-i cu ochiul, este faptul că pînă acum ordinea americană din Europa (cu toate imperfecţiunile şi injustiţiile ei) este singura care s-a dovedit totuşi capabilă să menţină şi să garanteze pacea dintre Anglia-Franţa-Germania-Rusia-Suedia – puteri care altminteri s-ar sfîşia între ele, peste capul celorlalte naţiuni tîrîte în conflictele respective.

Deşi ieşită din “zona gri” în urma invitaţiei de a adera la N.A.T.O., România va continua totuşi să se situeze, fără voia ei, la răscruce de vînturi – aspirînd, să se integreze ca “pupilă” a Americii într-o Uniune Europeană tot mai pronunţat anti-americană.

Punte către Rusia 

au vîrf de lance spre Est?

Puţini au fost dispuşi să înţeleagă faptul că forţele politice pro-occidentale (C.D.R.) au pierdut în faţa forţelor de sorginte sovietică (P.S.D.) pentru că România nu a fost în cărţile americanilor. În prezent, însă, diplomatica ducere cu zăhărelul a Rusiei de către diplomaţia americană nu mai trebuie să ne facă să ne temem de faptul că România ar putea intra într-o structură mixtă de securitate ruso-americană.

Ca politician, George W. Bush se confruntă şi el cu ispita dublului limbaj. La Bucureşti – aflat la doi paşi de urechea lui Putin – preşedintele american vede România nu ca pe “o zonă tampon” menită să separe Rusia de Europa, ci, dimpotrivă, ca pe “o punte către o nouă Rusie” – ceea ce, în interpretarea lui Mircea Geoană, înseamnă că “nu trebuie să mai vedem relaţia cu Rusia şi intrarea noastră în N.AT.O. ca un element de presiune sau ca o chestiune anti-rusească” (cf. Evenimentul Zilei din 25 noiembrie a. c.). De peste ocean, de la Casa Albă, fără să mai menajeze sensibilitatea lui Vladimir Putin, acelaşi George W. Bush declarase însă exact contrariul celor afirmate la Bucureşti: “Fizic vorbind, România va fi vîrful de lance al Europei extinse spre Est într-un mod semnificativ” (cf. Adevărul din 19 noiembrie)! Fizic vorbind (la fel ca preşedintele Bush), nu putem să nu remarcăm că lancea este, prin definiţie, o armă de atac – îndreptată de către Bush din România spre Est, adică împotriva Rusiei. În favoarea acestei orientări de contracarare a influenţei ruse pledează faptul că America nu a condiţionat invitarea României de a adera la N.A.T.O. de parafarea de către ţara noastră a tratatului de bază cu Rusia. De-abia acum, după ieşirea din “zona gri” şi intrarea noastră sub umbrela N.A.T.O., România are posibilitatea de a negocia acest tratat – dacă, bineînţeles, iubitul ei conducător doreşte acest lucru!

Problema este în ce condiţii îşi asumă România rolul şi riscul “vîrfului de lance”. Ţările române au mai fost “vîrf de lance” împotriva Imperiului Otoman fără ca Apusul să se sinchisească de eforturile de război prin care noi îi apăram civilizaţia şi bunăstarea. Ca să nu mai vorbim că România s-a mai aflat în postura de “vîrf de lance” chiar împotriva Rusiei! Consecinţele? Chiar şi la ora invitării noastre de a adera la N.A.T.O., gemem încă – cu “binecuvîntarea” iniţială a Americii – sub cizma P.S.D.-istă a Rusiei!

Armata e cu noi?

Singura replică la suspiciunea preşedintelui Putin cu privire la consecinţele extinderii N.A.T.O (“organizaţiile militare îşi fac propria analiză a situaţiei şi evaluează posibila desfăşurare de forţe în teritoriile care fac obiectul lărgirii” – cf. România Liberă din 19 noiembrie) este chiar desfăşurarea de forţe N.A.T.O. pe teritoriul României. Altminteri, dekaghebizarea serviciilor secrete (ratată de Victor Ciorbea, în absenţa mijloacelor coercitive), a armatei, a miliţiei (impropriu numite poliţie atîta vreme cît nu este demilitarizată!), a justiţiei, a redacţiilor, a mediului de afaceri şi a tuturor instituţiilor de importanţă naţională – este o simplă iluzie! Loialitatea armatei este decisivă pentru aplicarea eficientă a deciziei politice şi chiar pentru determinarea emiterii acestei decizii, în momente hotărîtoare. În România, în decembrie ’89, a fost nevoie de o sîngeroasă lovitură de stat, cu tot tacîmul “revoluţionar”, pentru că Ceauşescu era hotărît să opună rezistenţă faţă de perestroika gorbaciovistă, din cauza absenţei armatelor ruse de pe teritoriul românesc. În ţările în care trupele sovietice de ocupaţie au fost prezente, n-a fost nevoie decît de o simplă “indicaţie” de la Moscova pentru ca respectivii dictatori comunişti – văzînd pe geam ţevile tancurilor sovietice – să coboare docili din jilţ, fără a sta în calea “revoluţiei de catifea”. Mutatis mutandis, e puţin probabil ca actuala mafie securistă (deţinătoarea capitalului roşu autohton) care conduce România (blocînd concurenţa capitalului occidental) să treacă de la oportunismul declaraţiilor de faţadă la punerea în practică a măsurilor de dekaghebizare a României, dacă nu va vedea pe geam ţevile tancurilor N.A.T.O. Numai dacă armata N.A.T.O. e cu noi şi e la noi, se creează posibilitatea demarării măcar a unei “revoluţii de catifea” în România. Situaţia este însă foarte delicată, deoarece partidele pro-occidentale se află acum într-o divizată şi anemică opoziţie. Unul dintre motivele invocate iniţial de Casa Albă pentru respingerea integrării României în N.A.T.O. a fost înţesarea serviciilor secrete româneşti de “ofiţeri de securitate cărora nu li se pot încredinţa secrete N.A.T.O.”. Şi în prezent, “moştenirea securităţii continuă să-i îngrijoreze pe aliaţi” prin “riscul pe care-l prezintă accesul membrilor fostei securităţi la informaţiile clasificate N.A.T.O.” (cf. The Guardian din 18 noiembrie). În acest context, colac peste pupăză, Ion Iliescu a decorat recent (pe şest!) o droaie de securişti din vechea gardă, cu o activitate în domeniu între 15 şi 25 de ani (cf. România Liberă din 20 noiembrie). Pas de mai înţelege ceva! De parcă N.A.T.O. ar primit invitaţia să adere la Securitate! Al cui “vîrf de lance” devine România? Dacă avanpostul extinderii americane spre Est nu este cu desăvîrşire “deratizat” prin toate cotloanele, acesta poate lesne deveni calul troian al Rusiei în N.A.T.O.!  

Schimbarea la faţă a României?

În aceste condiţii, e greu de imaginat cum va începe schimbarea în România. Chiar de la vîrfurile P.S.D.? Va sparge N.A.T.O. monopolurile securisto-mafiote care dictează politica de genocid  a P.S.D.? Sau vîrfurile mafiei securiste din România au primit deja anumite garanţii din partea americanilor? Spre deosebire de optimismul săltăreţ al politrucilor şi securiştilor intraţi peste noapte în hora N.A.T.O. din vechi reflexe slugarnice faţă de noul lor stăpîn, cei care ne-am fript cu ciorba “revoluţiei” din ’89, şi apoi a “schimbării” din ’96, sîntem îndreptăţiţi acum să suflăm şi-n iaurt! Deci, vom continua să (ne) întrebăm: Pe fondul concurenţei tot mai tensionate dintre S.U.A. şi U.E., va avea America interesul ca România să devină prosperă şi cu adevărat democrată, la standardele integrării europene? Sau, urmărind doar interesele militare ale vîrfului lor de lance, americanii vor investi numai în modernizarea aeroporturilor, a porturilor, a infrastructurii şi… cam atît? După intrarea României în N.A.T.O. va începe oare arestarea marilor rechini şi confiscarea de către statul secătuit a averilor acestora? Sau bugetul pentru civili se va subţia şi mai mult din pricina alocării unor procente tot mai mari pentru modernizarea şi eficientizarea armatei – ca obiectiv prioritar, dacă nu chiar exclusiv, al “vîrfului de lance”? Şi Turcia e membră N.A.T.O., şi ea e “vîrf de lance” prin poziţia sa geo-strategică, dar societatea din această ţară continuă să fie puternic polarizată, ca şi cea din România: de-o parte – bogătanii atotputernici, de cealaltă parte – cei foarte săraci, lipsiţi practic de orice drepturi.

Invitarea noastră de a adera la N.A.T.O. vine în momentul în care România e pe cale de a încheia tranziţia de la o dictatură comunistă la o dictatură mafiotă. În timp ce clasa de mijloc din Occident se simte ameninţată cu dispariţia din pricina concedierilor masive rezultate în urma marilor fuziuni de trusturi la care obligă concurenţa globală, în România clasa de mijloc nici măcar nu s-a născut. Nu cumva, pentru români, vremea clasei de mijloc şi a democraţiei liberale a trecut fără să fi venit?

                                                                                                           

Traian Călin UBA

Fabula rasa:

1990 - Cine-a stat 5 ani la ruşi nu poate gîndi ca Bush!

2002 - Cine-a stat 5 ani la ruşi se poate-nfrăţi cu Bush!

Morala: Nato frîntă, că ţi-am dres-o!

Amicus NATO sed... [2]

AU VENIT AMERICANII!

Discursul rostit de preşedintele George W. Bush

la Bucureşti, în 23 noiembrie 2002

Thank you, all. Thank you, Mr. President. Thank you for being out here in the rain. Thank you for such a warm welcome. Laura and I are honored to be in this great country. [Aplauze]

As we started speaking, a rainbow [“curcubeul” – vechi simbol biblic al legămîntului cu Dumnezeu, devenit astăzi unul dintre însemnele mişcării New Age] appeared. [Aplauze]

God is smiling on us today. [Aplauze]

I'm proud to stand in this great square and to bring the good wishes of the American people. Today we reaffirm the friendship between your country and mine. I'm honored to carry a message to the people of Romania: We proudly invite you to join NATO, the great alliance of freedom. [Aplauze]

All around us are reminders of Romania's history and the culture we share. Close by is a church three centuries old, a symbol of the faith that overcomes all oppression. In this square, we see monuments to Romanian patriots who lost their lives and liberty – for the liberty of your nation. [Aplauze]

And here, in December of 1989, you broke the silence of your captivity. From that balcony, the dictator heard your voices and faltered and fled. Two generations of bitter tyranny ended, and all the world witnessed the courage of Romania, the courage that set you free. [Aplauze]

Since those days of liberation, Romania has made an historic journey. Instead of hatred, you have chosen tolerance. Instead of destructive rivalry with your neighbors, you have chosen reconciliation. Instead of state control, you have chosen free markets and rule of law. And instead of dictatorship, you have built a proud and working democracy. [Aplauze]

The path of freedom you have chosen is not easy, but it's the only path worth taking. I know that your hardships did not end with your oppression. America respects your labor, your patience, your daily determination to find a better life. Your effort has been recognized by an offer to NATO membership. We welcome Romania into NATO. [Aplauze]

NATO's invitation to join is also a vote of confidence that you will continue the hard work of political, economic and military reform. And as you do, you will have partners in all the nations of NATO. The promises of our alliance are sacred, and we will keep our pledges to all the nations that join us. Should any danger threaten Romania, should any nation threaten Romania, the United States of America and NATO will be by your side. [Aplauze]

As a NATO ally, you can have this confidence: No one will be able to take away the freedom of your country. [Aplauze]

NATO membership will make Romania more secure, and Romania will add to the strength of the NATO alliance as we face unprecedented new dangers. Already our troops are serving side by side in Afghanistan. Already Romania has joined the global coalition against terror. And we thank you very much. [Aplauze]

The world has suffered enough from fanatics who seek to impose their will through fear and murder. The NATO alliance and the civilized world are confronting the new enemies of freedom, and we will prevail. [Aplauze]

Your country also brings moral clarity to our NATO alliance. You value freedom because you have lived without it. You know the difference between good and evil because you have seen evil's face. The people of Romania understand that aggressive dictators cannot be appeased or ignored. They must always be opposed. [Aplauze]

An aggressive dictator now rules in Iraq. By his search for terrible weapons, by his ties to terror groups, by his development of prohibited ballistic missiles, the dictator of Iraq threatens the security of every free nation, including the free nations of Europe. The United Nations Security Council, and now NATO, have spoken with one voice: The Iraqi regime will completely disarm itself of weapons of mass murder or we, the United States, will lead a coalition of willing nations and disarm that regime in the name of peace. [Aplauze]

Every nation must confront danger. Every free nation has a responsibility to play its full and responsible role. And together, Mr. President, we will preserve our freedoms, and we will work together to keep the peace. [Aplauze]

In the peaceful future we are building, Romania will strengthen our alliance in another way, as a bridge to a new Russia [“o punte spre noua Rusie”]. For centuries, Romania's geography was a source of danger. Now, you can help our alliance to extend the hand of cooperation across the Black Sea. Russia has nothing to fear from the growth of NATO, because Russia needs peaceful, stable neighbors like Romania. As I told President Putin yesterday, a Russia that is a fully part of Europe needs no buffer zone separating it from Europe. America and Romania are friends to the Russian people, and so is the NATO alliance [“America şi România sînt prietene ale poporului rus, şi tot aşa este şi Alianţa NATO”]. [Aplauze]

Mr. President, citizens of Romania, Laura and my visit to your beautiful country has been short, but the friendship and soon the alliance between our countries will endure. [Aplauze]

On this historic square, among the monuments to Romania's greatness, there is also a building left in ruins – the former offices of the secret police. It is a fitting reminder of all of the cruelties done there and the justice that rose up against oppression. That grim monument also recalls the many brave Romanians who did not live to see this day. Our prayers are for them and their families. [Aplauze]

Yet today their hopes are being fulfilled. The nation they love is rising. Romania has won its freedom. Romania is resolute in difficulty and moving toward greater prosperity. And Romania is finding its place in the greatest – history's greatest alliance for freedom. [Aplauze]

I have come to tell you that the world and my country knows the character of the people of this great country. We respect your country. We love the fact that you love freedom.
May God bless you and your families. May God bless Romania. [Aplauze]

And may God bless America. [Aplauze]

Thank you, all. [Aplauze]

[1] Premierul israelian a fost asasinat în 4 noiembrie 1995 de un student sionist, Yigal Amir, iar răspunderea morală a asasinatului a fost pusă în seama partidului conservator Likud al lui Binyamin Netanyahu (“Bibi”), liderul dreptei radicale, devenit premier în anul următor. [Nota Blog]

[2] Acesta a fost titlul de pagină. Textul în limba engleză a fost reprodus în revistă ca anexă la articolul d-lui Uba. Parantezele în limba română sînt redacţionale. [Nota blog]

* Traian Călin Uba, “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!”, în Puncte cardinale, anul XII, nr. 12/144, decembrie 2002, p. 1 (cu urm. în p. 2).

Autorul articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)