Pagini

marți, august 27, 2013

ANDREI DÎRLĂU: OAŞA 2013

SUMARUL BLOGULUI


Am consemnat nu demult pe acest blog Tabăra de vară de la Mănăstirea Oaşa, închinată anul acesta Părintelui Galeriu. Trimiteam acolo la prezentarea mai succintă făcută de d-na Elena Dulgheru şi apărută în Ziarul Lumina. Revin cu o prezentare mai pe larg, făcută chiar de principalul organizator al evenimentului din acest an, d-l Andrei Dîrlău, căruia îi mulţumesc pentru îngăduinţa de a posta textul, care depăşeşte cu mult nivelul unei simple relatări, aducînd în discuţie probleme stringente ale raporturilor complexe dintre Ortodoxie şi actualitate. Am aliniat textul ortografiei curente a blogului. Fotografiile sînt împrumutate de pe internet. (R. C.)



Tabăra Părintele Galeriu – Astăzi
de la Mănăstirea Oaşa

„Nimic nu e întîmplător, totul e proniator.”
Părintele Galeriu

Oaşa: o idee „de sus”

Minus 26oC. Un ianuarie ca oricare altul la Oaşa. La 1300 m altitudine, în toiul nopţii, sub acoperişul năpădit de ger şi zăpadă al bisericuţei de lemn, după rînduiala athonită, se slujeşte Utrenia, urmată de Sf. Liturghie. Glasurile de la strană se aud de afară, din pridvor. Îl disting pe cel al părintelui Sava cîntînd Doxologia. Îmi amintesc de tînărul din Pateric care n-a cerut cuvînt de folos unui avvă: „Mi-a fost de ajuns să te ascult”. Liturghia e slujită de părinţii Teofil, Marcel şi Silvan.
După masa de dimineaţă discut cu trei ucenice ale părintelui Cristian Galeriu de la Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti. Au venit pînă aici, prin nămeţii expandaţi parcă la scară cosmică, pentru a propune ca a 19-a Ediţie a tradiţionalei Tabere de vară de la Oaşa, purtînd numele părintelui Teofil Părăian, să aibă anul acesta ca temă specială omagierea părintelui Constantin Galeriu, de la a cărui mutare la Domnul se împlinesc 10 ani. Ramona, Claudia şi Georgeta-Mihaela mă invită să mă alătur acestui demers şi să mergem împreună la părintele stareţ Iustin Miron. De vreme ce Ramona şi cu mine sîntem membri ai Asociaţiei Părintele Galeriu, pe care o mînă de ucenici am fondat-o în Bucureşti în 2007, sugerez ca această ediţie a taberei să fie organizată împreună de Mănăstire, Asociaţie şi Parohia Sf. Silvestru.
Părintele stareţ primeşte cu bucurie propunerea şi ne povesteşte cum a organizat în 1993, ca preşedinte al ASCOR Timişoara, cea mai mare conferinţă la care a participat vreodată Părintele Galeriu, în sala Olimpia, de 2000 locuri, dar plină cu un număr dublu de participanţi, şi despre entuziasmul lor la acea întîlnire memorabilă. „Să-ţi pui mereu probleme” – a fost sfatul duhovnicesc pe care l-a primit, cu acel prilej, pe atunci tînărul ascorist, care n-avea să uite îndemnul la reflecţie analitică şi adîncire a căutării, atît cu inima, cît şi cu mintea, unite în rugăciune şi cugetare luminată de har.
Aşa s-a născut proiectul taberei Părintele Galeriu – Astăzi. Crezusem că nu-mi va mai folosi la nimic experienţa instituţională dobîndită de-a lungul anilor în sectorul public/privat. Greşeam. “Stă în obiceiul Domnului să schimbe la faţă în loc să lase deşeuri” – ca să-l citez pe maestrul Sorin Dumitrescu (Noi şi icoana, 389). Aşa este: Domnul nu dă rateuri, nu aruncă, nu distruge, ci îmbunătăţeşte şi transfigurează. Recunoşti acelaşi procedeu în viaţa creştină guvernată de El. Scopul ei nu e lepădarea, ca rebuturi nefolositoare, a experienţelor şi lecţiilor anilor de vieţuire lumească, ci doar a patimilor şi necurăţiei păcatelor omului vechi, dar păstrînd şi transfigurînd  bogăţia de trăiri şi înţelegeri acumulate, lăsîndu-le să fie străluminate, penetrate de har, şi închinîndu-le ca jertfă lui Hristos. Aşadar, derizoriile „abilităţi” de project management s-au dovedit utile în redactarea parteneriatelor şi documentaţiei necesare în corespondenţa cu cei invitaţi să ţină prelegeri şi pentru obţinerea înaltelor binecuvîntări ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Irineu al Albei: temele de discuţie abordate în cele 8 zile de tabără, modelul de Invitaţie, cu descrierea detaliată a modului de desfăşurare a taberei, lista preconizată a conferenţiarilor, totul în consultare cu părintele stareţ, cu părintele paroh Al. Gherasim, cu colegii de Asociaţie – Iulia Chirea, fostă secretară a Părintelui Galeriu, prof. dr. Costea Munteanu, conf. dr. Georgeta Moisescu de la Facultatea de Medicină, precum şi mai ales cu organizatoarele tradiţionale ale taberelor de la Oaşa din anii precedenţi – Oana Prajea, şefa ASCOR Oradea, Puşa Ciorogariu – ASCOR Timişoara, prof. Carmen Jinariuc din Sibiu.

Rugăciune, ascultări, conferinţe:
modelul tripartit

Ce a urmat – se ştie, dacă n-ar fi să invoc decît excelentele reportaje publicate de Elena Dulgheru în Ziarul Lumina şi de Costion Nicolescu în Formula AS. Tabăra a fost deschisă de ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscopul Albei, care pe 18 iulie a sfinţit biserica nouă a Mănăstirii Oaşa (deocamdată doar cea din subsol).
Tot pe 18 iulie, teologul şi etnologul Costion Nicolescu a ţinut prima conferinţă – devansînd cu o zi programul întîlnirilor, datorită numărului mare de vorbitori care au confirmat participarea. Discursul său, sensibil şi erudit, a fost o caldă pledoarie pentru cultura îmbisericită, asimilată cu discernămînt, pentru frumuseţea percepută haric şi viaţa duhovnicească trăită în conjuncţie cu vederea cu ochii Duhului a miracolului ce ne înconjoară la fiece pas.
Pe 19 iulie, tinerii participanţi – studenţi, cîţiva elevi de liceu în clasele mari, alţii absolvenţi din diverse centre universitare (Timişoara, Oradea, Sibiu, Iaşi, Arad, Craiova, Cluj, Constanţa, Bucureşti) – au „încasat” o serie redutabilă de prelegeri: pe lîngă evocarea Părintelui Galeriu, fiecare vorbitor a abordat o temă distinctă. Părintele prof. dr. Nicolae Dura de la parohia română din Viena a vorbit despre fenomenul secularizării cu care se confruntă creştinii din Occident şi în special românii din diaspora. Părintele Emanuel Ganciu a vorbit despre proiectul regionalizării României, iar cuvîntul părintelui dr. Cristian Galeriu despre Logosul divin în învăţătura Sfîntului Maxim Mărturisitorul a prelungit în plan teologic savantul expozeu al prof. dr. Ştefan Trăuşan-Matu, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, despre limbajele artificiale şi abordarea lor din perspectivă patristică în raport cu fenomenul conştiinţei.
Nu şi-ar avea locul aici un rezumat al tuturor conferinţelor; de altfel, textul lor transcris integral se va găsi în volumul pe care sperăm să-l publicăm anul acesta.
Ceea ce trebuie spus este că tabăra de la Oaşa de anul acesta a avut, pe lîngă dimensiunea ei tradiţională, care-i dă farmecul inegalabil, şi o componentă de experiment inedit, după ştirea mea fără precedent la noi ca anvergură. Circa 250 tineri au fost expuşi timp de 10 zile unei „şarje” duhovniceşti de mare calibru.
Ca de obicei, programul zilnic a avut o structură tripartită – asigurarea nevoilor de hrană pentru suflet, pentru trup şi pentru minte: rînduiala vieţii liturgice mănăstireşti, cu slujbele zilnice punctate de 4 privegheri şi 2 praznice (Sf. Proroc Ilie şi Sf. M. Mc. Pantelimon), dezlegările şi spovedaniile, s-a împletit cu ascultările în ritmul rugăciunii inimii (la cosit, bucătărie, trapeză, arhondaric, lemne, chelărie, grajdul de vaci) şi cu prelegeri de înalt nivel teologic şi academic, uneori destul de solicitante pentru vîrsta audienţei.
Şi totuşi, tinerii au înţeles mesajul ce le era adresat: cel al unei „înnoiri semantice”, al unei chemări la „simţirea înţelegătoare” a tradiţiei patristice, al unei împrospătări a percepţiei şi expresiei credinţei, al racordării limbajului tinerei generaţii de creştini ortodocşi atît la gîndirea patristică, cît şi la limbajul teologic, precum şi la cel al culturii şi ştiinţei contemporane, în registrele lor îmbisericite.
Aşa cum învăţa Părintele Galeriu, care a iniţiat în anii ’90 la Silvestru mişcarea numită Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, nu există conflict sau contradicţie între teologie şi ştiinţă, cîtă vreme ambele au ca obiect de studiu adevărul. Adevărul imanent al acestei lumi nu se opune, nu are cum să contrazică Adevărul divin, revelat. Creaţia nu poate fi în opoziţie cu Creatorul ei divin, ci doar într-o armonie şi contiguitate proniatoare cu El. Întrucît Dumnezeu e prezent în Creaţia Sa prin lucrarea necontenită a Providenţei, a energiilor Sale necreate, adevărul ştiinţific nu poate niciodată infirma nimic din această lucrare. Principiul lui Arhimede, geometria euclidiană, legea gravitaţiei, codul genetic, ecuaţiile relativităţii einsteiniene ori ale mecanicii cuantice, limbajul binar al calculatoarelor, nu cuprind nimic care, în sine, să contrazică Adevărul Revelaţiei scripturistice. Aceasta se întîmplă numai cu unele interpretări ale lor – dar acestea nu mai ţin de sfera ştiinţei, ci a speculaţiei filosofice pe marginea ştiinţei popularizate, de orientarea subiectivă şi preferinţa aprioric ateistă sau new-age-istă a unor autori ca Bertrand Russell, Richard Dawkins, Stephen Jay Gould, Fritjof Capra etc. E important să învăţăm să facem distincţia între ştiinţa autentică şi speculaţia tendenţioasă şi mistificatoare.
Tinerii au înţeles corect că de la conferinţele unor oameni de ştiinţă, academicieni, profesori universitari, teologi, artişti, scriitori mărturisitori ai Ortodoxiei ei vor pleca întăriţi în credinţă, eliberaţi de eventuale complexe intelectuale şi riscuri de trăire schizoidă a vieţii creştine în lumea postmodernă.

Convergenţa credinţă-ştiinţă-cultură
în raţiunea luminată de har  

Voi zăbovi o clipă asupra unor explicaţii: de ce vorbesc despre complexe şi schizoidie cînd invoc tensiunea (în opinia Părintelui Galeriu, artificial creată, în realitate inexistentă) ştiinţă-credinţă? Deoarece percepţia credinţei şi învăţăturii creştine aproape exclusiv prin prisma unor stereotipii pietiste pune o anumită categorie de credincioşi (nu doar dintre ortodocşi) în pericolul de a suferi un anume tip de complex de inferioritate (mascat adesea de unul de superioritate) în raporturile cu lumea secularizată din jur. Aceasta în special cînd se află în situaţia de a se confrunta pe plan intelectual cu diverse teorii şi sisteme de gîndire laicizate, anticreştine, care invocă un aşa-zis gir „ştiinţific”. Am auzit cu toţii enunţuri derogative de tipul: „Ştiinţa modernă a demonstrat că religia e depăşită... Creştinismul e un mit fără bază ştiinţifică...” etc., urmate de diverse pseudo-argumente şi interpretări evoluţioniste sau new-age-iste ale unor ipoteze extrase din domenii ca genetica, medicina, arheologia, fizica cuantică, sociologia, astronomia, biologia moleculară, cibernetica ş.a.m.d.
Deşi invariabil nu e vorba decît de mituri vehiculate de liber-cugetători ai ştiinţei popularizate prin canale mediatice tip Discovery sau YouTube, o mare parte din credincioşii noştri, lipsiţi de contra-argumente discursive, se retrag de pe cîmpul de luptă, abandonîndu-l adversarilor fără a trage un singur foc conceptual.
Această dezertare din spaţiul polemicii, datorată unei carenţe cognitive, la rîndul ei alimentate de lipsa de curiozitate şi inapetenţa pentru studiu (indusă şi ea pe multiple căi), are drept corolare nu doar complexele gemene de care vorbeam, ci şi o formă de „schizoidie” specifică, mult mai răspîndită decît s-ar crede. Dacă-i „iei la bani mărunţi” descoperi că mulţi credincioşi găzduiesc două identităţi distincte, între care există un clivaj perpetuu, pe care nici măcar nu-l conştientizează – necum să încerce să le reconcilieze.
Pe de o parte, există nivelul credinţei – înţelese ca evlavie experiată pur afectiv, în plan psihic şi emoţional: „credinţa o ai doar în suflet” e leitmotivul acestei concepţii, care adesea legitimează o atitudine agnostică în plan cognitiv, explicit ostilă cunoaşterii intelectuale.
Pe de altă parte, există nivelul raţional, al minţii sau intelectului, care e mai degrabă dispreţuit, desconsiderat, văzut aproape ca o piedică în calea vieţii duhovniceşti. Raţiune care e totuşi folosită permanent – pentru că altfel nu se poate – în viaţa cotidiană (profesională, socială, familială, culturală etc.). Mentalul logic e blamat, privit ca nefiind de nici un folos în cele ce ţin de Dumnezeu (uitîndu-se că Hristos e Dumnezeu-Cuvîntul, Logosul sau Raţiunea divină, Înţelepciunea lui Dumnezeu), iar informaţia de aproape orice tip – ştiinţific, cultural etc., fără valoare practică imediată – mai totdeauna „smintitoare”. Uitat e îndemnul Sfîntului Vasile cel Mare de a culege precum albina, cu discernămînt, ceea ce e de folos din cunoaşterea vremii cu care sîntem contemporani, în scopul zidirii noastre duhovniceşti şi a altora.
Intelectualul creştin de azi trăieşte adeseori dihotomic. Între eul său din Biserică, definit printr-o credinţă neinstruită, şi cel din lume, definit printr-o instrucţie fără credinţă, este o prăpastie fără punţi. El îşi acceptă ambele euri, recunoscînd senin că nu poate înţelege şi explica raţional ceea ce crede, şi că nu poate crede ceea ce înţelege şi (i se) explică raţional. Această consimţire la o situaţie paradoxală, devenită a doua natură, duce la o personalitate scindată.
La şcoală, facultate, serviciu, în sistemul de învăţămînt şi spaţiul public al societăţii noastre secularizate în general, el acceptă placid, fără a le pune sub semnul întrebării, numeroase clişee şi locuri comune ce neagă creştinismul, „girate ştiinţific” în mentalul colectiv. De pildă: teoria evoluţionist-darwinistă despre originea omului, cea a Big Bang-ului despre originea universului şi natura lui materială, „gîndirea pozitivă” tip new age, dovezile „incontestabile” ale existenţei civilizaţiilor extraterestre, teoria că Evul Mediu ar fi fost o eră întunecată, plină de superstiţii şi nenorociri, iar Renaşterea şi Iluminismul – perioade benefice de emancipare de sub tutela opresivă, obscurantistă a Bisericii, mitul perpetuului progres al civilizaţiei umane şi al ştiinţei care va lărgi orizontul cunoaşterii pînă va epuiza orice „mister metafizic” (vezi „particula lui Dumnezeu”) şi multe alte poncife şi stereotipuri (post)moderne.
Pe de altă parte, la Biserică şi în intimitatea personală, el acceptă învăţătura ortodoxă – pe care o reduce însă la un cadru de referinţă supus exclusiv exigenţelor şi criteriilor credinţei, guvernat doar de evlavie, domeniu ireductibil al trăirilor afective, al sentimentalismului pios şi stărilor emoţionale şi al unor precepte morale şi rînduieli ecleziale şi practice, lipsit de orice legătură cu planul intelectual, al gîndirii raţionale şi cunoaşterii teoretice, logice, ştiinţifice.
Acest tip de situare duală, ambiguă, în raport cu cele două universuri paralele, al lumii şi al Bisericii – al cunoaşterii raţionale mundane fără credinţă şi al credinţei creştine fără înţelegere şi cunoaştere raţională – nu doar că are consecinţe nefaste asupra psihismului şi conştiinţei creştine – obligate să trăiască într-o stare scindată, de permanentă ruptură între trăire şi gîndire –, ci şi asupra calităţii credinţei înseşi. Contrar părerii unora, nu există nicăieri în Biblie sau Sfînta Tradiţie tembelul dicton „Crede şi nu cerceta!”. Dimpotrivă, Hristos – Raţiunea divină – a spus că „cel care caută va afla” (Matei 7, 8), inclusiv răspunsuri la întrebări.
Sub semnul convergenţei credinţă-ştiinţă-cultură în raţiunea luminată de har s-au aflat aşadar şi conferinţele de la Oaşa.

Un maraton cultural-teologic

În ziua următoare – 20 iulie –, după slujba de Sf. Ilie şi predica inspirată a părintelui Dura, a conferenţiat dr. Pavel Chirilă despre eroarea medicală comisă în cazul Tanacu, ce a dus la condamnarea nedreaptă a unui monah şi a 4 maici. Analiza ştiinţifică obiectivă a aspectelor clinice şi medico-legale făcută de dl doctor a dezvăluit realitatea cutremurătoare a unui malpraxis ce a generat o eroare judiciară ale cărei victime n-au decît „vina” că au continuat fără a se abate de la rînduială o formă de dezlegare pe care Biserica o practică de 2000 ani. Competenta pledoarie în favoarea monahismului n-a rămas fără ecou.
A urmat prof. univ. dr. Costea Munteanu cu o excelentă sinteză a viziunii Părintelui Galeriu privind necesara întîlnire dintre gîndirea teologică şi cea ştiinţifică. Argumentatul optimism epistemologic al Părintelui Galeriu vedea în această dezirabilă convergenţă principala caracteristică a epocii noastre.
Duminică 21 iulie tinerii au fost captivaţi de vorbirea domoală, înţeleaptă şi totuşi pe înţelesul lor, a lui Cornel Constantin Ciomîzgă. Calibrîndu-şi răspunsurile pe lungimea de undă a întrebărilor, ex-jurnalistul şi ex-teleastul autor al uimitoarei cărţi Lucrarea i-a făcut pe o parte din ei să mai rămînă în sală cîteva ore pentru a-şi lămuri diverse nedumeriri ale vîrstei.
În aceeaşi seară pr. prof. dr. Petre Comşa a expus o originală viziune despre icoana Maicii Domnului Prodromiţa – de la miraculoasa pictare a căreia aniversăm 150 ani – ca încă prea puţin recunoscutul „Chip românesc al Maicii Domnului”, revelat neamului nostru prin minunea petrecută în noaptea spre 28 iunie 1863, relatată de iconarul Iordache Nicolau.
Pe 22 şi 23 iulie au fost conferinţele maestrului acad. Sorin Dumitrescu „Părintele Galeriu necunoscutul” şi „5 amnezii iconologice”. Noutatea explozivă a discursului său, în mod paradoxal, îşi are obîrşia într-o organică asimilare şi inspirată fidelitate faţă de Tradiţia Bisericii Una din primul mileniu. Pe Părintele Galeriu l-am auzit spunînd despre acest genial ucenic al său că este „cel care-i înţelege cel mai bine gîndirea”. Chiar dacă tinerii n-au putut depăşi mereu formidabila barieră a limbajului său uneori criptic pentru ei, care-l aşază alături de alţi mari stilişti ai limbii române contemporane (i-aş invoca doar pe Cornel Mihai Ionescu sau Andrei Pleşu), în care acuitatea neologismelor percutante coexistă insolit cu mireasma arhaismelor neaoşe, ei au receptat mesajul împrospătării teologice şi iconografice prin revenirea la tradiţia bizantină de dinainte de Schismă.


Tot pe 23 iulie a vorbit pr. prof. dr. Vasile Gordon, ale cărui cuvinte pline de dragoste faţă de predecesorul său la Catedra de Omiletică şi Catehetică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi minunata sa descriere a staturii teologice şi omiletice a Părintelui Galeriu au răsunat cu tulburătoare forţă evocativă în ambianţa feerică a pitorescului amfiteatru natural străjuit de brazi de pe malul lacului Oaşa.
Alături de părintele prof. Gordon s-au aflat părintele Iona Pătrulescu, fost profesor universitar de limbi clasice, cunoscut cititorilor din interviurile publicate în Lumea credinţei, şi dr. Ioan Mircea Popa, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti, atras spre părţile Ardealului de originile sale moţeşti din Apuseni şi de studenţii săi care se simt la Oaşa „acasă”.
Miercuri 24 iulie a fost proiectat filmul recentului interviu luat de dl Răzvan Bucuroiu doamnei prezbitere Argentina Galeriu. Toată lumea a simţit prezenţa vie a duhului ce-l însufleţea pe Părintele Galeriu în cuvintele pline de credinţă şi dragoste ale soţiei sale. Tinerele din sală ce ar fi nutrit intenţia de a deveni preotese au putut-o lua ca model de slujire în dificila, mîntuitoarea chemare de a-i fi sprijin unui preot în lucrarea sa pastorală.
A urmat proiecţia unui film cu interviuri luate de monahul Moise Iorgovan mai multor supravieţuitori din temniţele comuniste – parte din excepţionalul său proiect de constituire a unei baze de date cu mărturisitorii şi victimele prigoanei comuniste (http://sanunerazbunati.ro/, http://fundatiasfintiiinchisorilor.ro/).
Pînă să înceapă Vecernia, a mai rămas loc pentru o scurtă prezentare, sub numele Copiii nu sînt bine-mersi, a unei analize a noului totalitarism Politically Correct (PC) care e pe cale să înlocuiască vechiul totalitarism al Partidului Comunist (PC). Pornind de la un studiu de caz (filmul The Kids Are Allright, proiectat în februarie la Muzeul Ţăranului Român), drd. Andrei Dîrlău deconstruieşte strategia de propagandă ideologică, de sorginte neoliberală, a operaţiunilor psihologice prin care noii politruci ai drepturilor minorităţilor încearcă să manipuleze societăţile postmoderne, inoculînd miturile subversive ale aşa-zisei „normalităţi” a Sodomei.
Seara, tot pe malul lacului, urmărind amintirile relatate de părintele prof. Florin Botezan despre Părintele Galeriu, am avut sentimentul că-l ascult chiar pe Părintele însuşi predicînd la Sf. Silvestru în anii ’80-’90. Cei ce l-au cunoscut pe Părintele au fost uimiţi de fidelitatea cu care pr. prof. Botezan i-a redat gîndirea în esenţa ei – deschiderea inimii în iubire jertfelnică spre semenii noştri din neamul românesc şi din întreaga lume creată, ca o cale spre îndumnezeirea cea după har.
Prima parte a zilei de 25 iulie a fost dedicată tot martirilor şi mărturisitorilor din perioada comunistă. Ziarista Ioana Haşu, nepoata partizanului Gh. Haşu din Grupul de rezistenţă armată „Haşu-Ogoranu” din Munţii Făgăraş, a evocat cei 8 ani în care tinerii luptători, mărturisitori pînă la sînge ai credinţei ortodoxe, au opus o rezistenţă eroică în anii ’50 regimului totalitar comunist anticreştin şi ateu.


Drd. Bogdan Georgescu a prezentat, pe baza documentelor facsimilate, rezultatele inedite ale unei cercetări efectuate în arhivele CNSAS privind arestarea şi detenţia într-o colonie de muncă a Părintelui Galeriu în anii ’50 (vezi foto).
În seara de 25 şi ziua de 26 iulie a conferenţiat ÎPS Serafim Joantă, Arhiepiscopul Germaniei, Olandei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord. A fost cu adevărat punctul culminant al taberei. Nu doar pentru că „unde-i Episcopul, acolo-i plinătatea Bisericii”, după expresia Sfîntului Ignatie Teoforul, ci şi pentru frumuseţea, căldura, înţelepciunea şi nivelul teologic al discursului său. Răspunsurile sale la nenumăratele întrebări ale tinerilor, care nu mai conteneau să ridice cele mai diverse şi neaşteptate teme de dezbatere, mi-au amintit de vorba Părintelui Galeriu: „Iubiţilor, n-aveţi voi atîtea întrebări cîte răspunsuri am eu”.
Tabăra s-a încheiat pe 27 iulie cu predica ÎPS Serafim, invitat de ÎPS Irineu să slujească Sf. Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii – Sf. Mare Mucenic Pantelimon –, care s-a slujit în paraclisul din poieniţa de lîngă mănăstire. Alături de ÎPS Serafim, de pr. prof. dr. Emil Jurcan, decanul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia, şi pr. protosinghel Iustin Miron, a slujit şi un preot ortodox german, parohul unei comunităţi ortodoxe din Berlin. Mănăstirea Oaşa şi-a confirmat din nou vocaţia misionară, inclusiv pentru ortodoxia de limbă germană.
 
Micul rug aprins de la Oaşa

Există, desigur, diferenţe considerabile între fenomenul taberelor naţionale de la Oaşa şi mişcarea Rugului Aprins, care, pe lîngă duhul deschis către propovăduirea în toate registrele şi modurile – liturgic, teologic, ştiinţific, cultural – a mîntuitorului mesaj creştin în lumea de azi, al Părintelui Galeriu, ne-a slujit drept inspiraţie.
Azi nu mai trăim într-o dictatură de tip stalinist, precum cea de la sfîrşitului anilor ’40; ne bucurăm de o anume libertate, prigoana anticreştină e mult mai subtilă şi difuză şi nu a atins cotele violenţei. Perioada istorică a acelor ani nu permitea o audienţă atît de numeroasă şi o lucrare educativă cu tinerii de anvergura celei de la Oaşa. Personalităţile acelei mişcări se întîlneau în cadru restrîns şi dezbăteau temele teologice, filosofice, ştiinţifice, culturale prezentate la un nivel elevat, specializat – ceea ce prezenţa unei săli pline de tineri nu îngăduie la Oaşa, accentul fiind aici pus pe lucrarea formativ-catehetică şi educativă cu aceştia.
Şi totuşi, prezenţa, atitudinea receptivă şi întrebările tinerilor au dovedit utilitatea unei asemenea complexe manifestări. Ea e la fel de necesară azi ca şi atunci, pentru a putea forma o generaţie de credincioşi pregătită, atît duhovniceşte, cît şi intelectual, să facă faţă extraordinar de complexelor provocări cu care se confruntă Biserica în lumea contemporană.

Andrei DÎRLĂU


8 comentarii:

  1. Cred ca exista si un tineret minunat, pe care il vom avea asa cum il crestem si il formam. Cinste parintilor de la Oasa, organizatorilor, invitatilor si participantilor: cand altii isi prajesc hoiturile la mare si se hranesc cu satanism sau cu manele, ei au stat in poala lui Dumnezeu cu sufletele deschise! Ce poate sa fie mai nobil si mai frumos?

    Pr. Nicolae

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Codrescu, a aparut cumva deja in librarii cartea cu predici de Parintele Galeriu despre care ati anuntat pe blog?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, a ajuns deja în librării şi pangare. Nu uitaţi că poate fi comandată şi prin poştă: S.C. Supergraph S.R.L., str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216, tel. 021/3206119, fax 021/3191084, e-mail contact@supergraph.ro, site www.librariasophia.ro (plata se face ramburs la primirea cărţilor, iar taxele poştale sînt integral suportate de societatea de difuzare).

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-ar fi placut sa postati si mai multe fotografii. Evenimentul mi se pare a fi fost de exceptie avand in vedere numarul de participanti si prestanta invitatilor. Poate mai reveniti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asupra taberei de la Oaşa nu cred că vom mai reveni anul acesta, dar vom reveni cu texte semnate de d-l Andrei Dîrlău.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt o fosta ASCOR-ista. Imim pun intrebarea de ce pr Iustin Miron se zbate sa atraga spre manastirea sa tineri din eparhii straine cum sunt cei din Timisoara, Sibiu si Oradea. De ce pe cei din Alba, care il cunosc mai indeaproape, nu reuseste sa ii duca la Oasa macar o data pe an. Se cunoaste bine stilul de a face publicitate prin intermediul ASCOR si LTCOR. De aceea pr Iustin e invitat sa sustina conferinte doar acolo unde are ucenici. Acestor ucenici le da canon sa organizeze conferinte cu sfintia sa facandu-si astfel publicitate. Mi se pare ciudat ca pr Iustin cenzureaza intrebarile despre cipuri si ecumenism. Am trimis si eu cateva astfel de intrebari la conferinta din Timisoara si au fost cenzurate. Am aflat ulterior ca la toate conferintele evita sa vorbeasca public despre aceste subiecte. Inafara de a-si crea imagine, la ce folosesc aceste conferinte? Monahul, dupa cum spun Sfintii Parinti, trebuie sa fie smerit sa stea in singuratate nu sa iasa la conferinte cu subiecte pompoase. Inteleg si aceste conferinte, dar macar sa faca marturisire... altfel...
    Pe langa acestea de mai sus adaug ca de cateva ori am fost la Oasa si de fiecare data pr Iustin Mirin mi-a propus sa ma spovedesc la sfintia sa. De ce? I-am spus ca am duhovnic si tot a insistat. Vazand ca nu renunt la duhovnicul meu i-a trimis pe tinerii ASCOR-isti de la Oradea sa ma convinga. In cele din urma nu am cedat ramanand in continuare la duhovnicul meu. Si, cu regret o spun, nu sunt singura. Au fost si altii in situatie asemanatoare cu a mea. Unii au cedat, iar altii nu.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Aurelia

    Eu nu-l cunosc personal pe părintele stareţ Iustin Miron, dar cred că percepţia dvs. e una mult prea subiectivă.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Aurelia: Sunteţi rău-voitoare şi tendenţioasă. Părintele stareţ Iustin Miron, pe care îl cunosc bine, nu "se zbate" să atragă sau să aducă pe nimeni în tabere. Tinerii sunt cei care "se zbat" să prindă un loc pe liste, locurile fiind desigur limitate la cele circa 200 şi ceva de locuri de cazare existente la mănăstire. Este pe departe cea mai amplă acţiune cu tinerii de la orice mănăstire din ţară, ca anvergură şi dimensiuni. Dar cele 200 de locuri sunt şi aşa insuficiente faţă de cerere, se fac liste cu o lună-două înainte de taberele de Crăciun şi de vară, de către ASCOR-urile din centrele universitare, şi capacitatea e neîndestulătoare faţă de câţi doresc să meargă. Taberele sunt naţionale, pot veni, şi chiar vin, tineri din orice centru universitar, nu doar cele pe care le-aţi menţionat, ci şi din Craiova, Braşov, Bucureşti, Arad, Cluj, Iaşi, Galaţi, Baia Mare etc. Nimeni nu-i opreşte să vină de nicăieri, nici din Alba Iulia, depinde doar cât de activ e ASCOR-ul din fiecare oraş. Taberele au scop misionar, mai ales să atragă spre Biserică pe cei care încă nu sunt practicanţi. ASCOR-ul îi combină totdeauna pe cei care au mai fost în tabere cu alţii noi, pe care să-i introducă în viaţa monahală şi liturgică, şi aceia sunt adesea pentru prima oară în viaţă la o spovedanie. Nimeni nu e obligat să facă ceva, tinerii sunt invitaţi să se spovedească mai ales cei care n-au mai făcut-o niciodată. Pur şi simplu minţiţi spunând că a insistat dânsul personal după ce i-aţi spus că nu doriţi şi aveţi deja duhovnic. Nu este genul care să facă aşa ceva, este un duhovnic şi un om mult prea fin, prea delicat şi cu prea mult bun simţ şi discernământ ca să comită un asemenea gest, să vă ceară să "renunţaţi" la duhovnicul dv., este o minciună evidentă, n-ar face în veci aşa ceva, să ceară cuiva să renunţe la duhovnic. Însuşi faptul că spuneţi că s-a repetat acest lucru e dubios - şi de ce v-aţi mai dus "de câteva ori" dacă v-a nemulţumit ceva, oricare ar fi fost acel ceva? Oaşa nu are nevoie să "se zbată" să aducă pe cineva, poate ştiţi că taberele sunt gratuite şi dimpotrivă, părinţii de acolo fac un mare efort pentru a le putea susţine anual. Este un gest de mare generozitate pe care, iată, unii nu-s în stare să o priceapă. Păcat că aţi beneficiat de această generozitate în mod repetat (cel puţin aşa pretindeţi) şi n-aţi înţeles nimic. Nu cunosc motivaţia pentru care aruncaţi cu noroi dorind să ponegriţi o acţiune foarte frumoasă de educaţie şi misiune, dar cu aceste calomnii vă murdăriţi singură. Să vă lumineze Dumnezeu să înţelegeţi răul pe care îl faceţi răspândindu-le.

    RăspundețiȘtergere