Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Georges Dumitresco, Rapsodie românească
2001
MISIUNEA ROMÂNILOR ÎN
ISTORIE [1]
Istoria
cuprinde – ca punte între trecut şi viitor – şi clipa prezentă. Nu putem vorbi
despre misiunea românilor în istorie, în istoria umanităţii, fără a lua în
considerare prezentul. Or, criza profundă în care se zbate România, mizeria
morală, spirituală şi materială în care ne aflăm, pare să interzică orice
pretenţie a noastră de a realiza o misiune istorică, mai ales într-o lume tot
mai globalizată, care nu mai permite scenarii parţiale, regionale.
Şi
totuşi… Misiunea noastră în istorie, în măsura în care avem una şi sîntem conştienţi
de ea, începe cu propria noastră mîntuire. De aceea, se cade să privim cu
responsabilitate mizeria care ne înconjoară.
În
afara constatării care s-a reliefat, în ultimii 60 de ani, cu fiecare deceniu
trecut peste acest pămînt deopotrivă blestemat şi binecuvîntat, anume că ne adîncim
într-o criză care ameninţă tot mai mult însăşi fiinţa noastră biologică, nu am
progresat cu nimic în ce priveşte salvarea din această situaţie. Şi aceasta
pentru că nici o luptă nu poate fi dusă, cu şanse reale de victorie, dacă nu se
identifică în primul rînd răul şi duşmanii care trebuie anihilaţi.
S-a
spus că sîntem într-o profundă criză economică
de sistem, care generează mizerie pînă la limita de supravieţuire a majorităţii
poporului nostru. Este adevărat, dar acesta reprezintă mai degrabă un aspect
minor în ceea ce priveşte ieşirea noastră din impas.
S-a
spus iarăşi că traversăm o criză politică,
o criză a clasei noastre politice, a sistemului nostru politic, a funcţionării
autorităţilor Statului, criză ce riscă să ne arunce într-o instabilitate
criminală, făcînd să triumfe, în sufletul multor tineri, dorinţa de a-şi părăsi
ţara, părinţii, fraţii. Este adevărat, dar acesta nu este decît un efect al
unei cauze mai adînci.
S-a
spus apoi că ne găsim într-o criză morală,
că valorile morale, pe care în mod tradiţional ne-am întemeiat, s-au prăbuşit
treptat, lăsînd loc unei deşănţate lupte pentru avere, pentru plăceri şi
comodităţi, ceea ce a dus la crimele cele mai oribile (mai mari chiar decît
jaful naţional sălbatic la care asistăm neputincioşi zi de zi), printre care
pruncuciderea, ajunsă la proporţii apocaliptice, este cea dintîi. Este adevărat,
dar totuşi răul este încă şi mai adînc. Ca să-l înţelegem, înainte de a încerca
să-l înfruntăm, este necesar să ne plecăm cu umilinţă urechea la cuvîntul lui
Dumnezeu: “Căci noi n-avem de luptat împotriva
cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sînt
în văzduhuri” (Efeseni 6, 12).
Criza
în care sîntem este una spirituală.
Pilonii creştini ai societăţii noastre, săpaţi puternic de atacurile satanice
ale comunismului, continuă să fie obiectul atacului aceleiaşi forţe care a organizat
şi crima comunistă împotriva noastră. Criza nu este, deci, atît una economică,
atît una de sistem politic, atît una de principialitate morală, cît una de
natură spirituală şi metafizică. Lupta noastră este (trebuie să fie), aşa cum
spune Sf. Apostol Pavel, împotriva puterilor întunericului.
Societatea
noastră este prin tradiţie şi trebuie să rămînă creştină. Fundamentul creştin
al societăţii creştine este credinţa că viaţa aceasta pămîntească este un
mijloc pentru dobîndirea, prin harul lui Christos [2], a vieţii celei adevărate şi veşnice. Sîntem chemaţi, învingînd
prin spirit tendinţele dezordonate ale materiei, să contribuim, în libertate,
la creaţia lui Dumnezeu. Asaltul împotriva acestei credinţe vine din partea
materialismului ateu, care pune plăcerea, avuţia, puterea, ceea ce putem obţine
pe pămînt şi cu mijloace pămînteşti, deasupra oricăror exigenţe morale şi
spirituale.
Înainte
de a ne opri cu oroare asupra situaţiei prezente a acestei lupte, să ne amintim
că forţele satanice, prin intermediului comunismului, au lovit puternic şi
constant societatea noastră vreme de o jumătate de secol, pe toate căile cu
putinţă. Pentru că societatea noastră are capacitatea (de multe ori, din păcate,
numai latentă) de a crede şi a se mîntui, atacul comunismului împotriva ei a
fost de o virulenţă şi cruzime pe măsură, greu de regăsit la alt meridian. Ceea
ce s-a întîmplat, de pildă, în timpul aşa-zisei “demascări” de la Piteşti,
metastazată apoi în toate temniţele comuniste, este un apogeu al atacului
satanic întrecînd orice imaginaţie. Chinuind trupurile, instrumentele Răului au
dorit să înfrîngă spiritul. N-au ştiut că suferinţele (ce au depăşit adeseori
limita care anihilează libertatea pentru care răspundem în faţa lui Dumnezeu),
chiar dacă aparent au condus la cedări, în fond au fost un tezaur mîntuitor,
care s-a adăugat patimilor lui Christos pe cruce şi de care a beneficiat şi
beneficiază neamul nostru, în economia tainică a Providenţei.
De
aceea, astăzi, în pofida abolirii formale a regimului comunist, forţele
satanice îşi continuă asaltul cu mijloace încă şi mai perfide (şi, prin urmare,
încă şi mai primejdioase pentru sănătatea spirituală a societăţii noastre).
Asistăm la o nouă năvălire barbară, de data aceasta venită dinspre Apus, şi sîntem
iarăşi, ca acum o mie de ani, primii în calea ei.
Misiunea noastră, care are o
vocaţie universală, este să învingem
barbaria aceasta, să facem ca năvălirea forţelor satanice să se plece în faţa
celor ce cred şi se încred în Christos.
Cum
putem însă afirma că Apusul este barbar şi ne invadează pe noi? Nu este oare
acest Apus civilizat, bine organizat, bogat, hipertehnologizat, înarmat pînă în
dinţi (nu numai cu armele propriu-zise, mai mult sau mai puţin convenţionale,
dar şi cu arsenalul informaticii şi al teribilei forţe numite mass-media)? În ce constă, aşadar,
barbaria lui în raport cu noi? Şi apoi, în faţa acestei superiorităţi tehnice şi
materiale covîrşitoare, cum ne putem noi apăra? Cum putem supravieţui şi învinge?
Spiritualitatea
noastră, care se cere apărată împotriva acestei paradoxale barbarii a civilizaţiei,
este cea întemeiată pe credinţa creştină, chiar dacă, sub atîtea cumplite
lovituri, înăbuşită de mizerie şi neputinţă, ea pare astăzi abia să mai pîlpîie.
Este credinţa că lumea prezentă, cu plăcerile şi falsele necesităţi pe care le
reclamăm clipei trecătoare, nu reprezintă decît o sumă de deşertăciuni poleite,
atîta vreme cît nu ne prilejuiesc – ba chiar ne compromit – mîntuirea pentru
eternitate. Participarea, prin efort şi prin îngenuncherea materiei, la ordinea
existenţei voite de Dumnezeu este, în concepţia creştină, nu numai raţiunea însăşi
de a exista a noastră, fiinţe cu conştiinţă de sine şi suflet nemuritor, ci şi
singura cale de a salva însăşi viaţa de pe pămînt, altminteri sortită
dezechilibrului şi morţii.
Barbaria
care ne agresează este concepţia care justifică orice, cu condiţia să sporească plăcerea
clipei. Modernismul materialist (avînd drept corolar ateismul, în ordinea
teoretică, şi consumismul, în ordinea practică) nu numai că tinde să înăbuşe
viaţa adevărată din sufletele noastre, dar frînează, prin dezechilibrul pe care
îl generează, însăşi dezvoltarea firească a ansamblului vieţii pe pămînt.
Inversînd ordinea spirit-materie voită de Dumnezeu, pervertim spiritul şi omorîm
materia.
Semnificativ
pentru asaltul malefic împotriva noastră este încercarea Apusului
despiritualizat de a ne impune acceptarea homosexualităţii ca pe o normalitate.
Nu este vorba de a pedepsi sau nu homosexualitatea. Există numeroase fapte
imorale, profund dăunătoare omului şi societăţii, dar care nu pot fi combătute
prin pedepse penale. Homosexualitatea face parte şi ea din rîndul acestora. Dar
de aici pînă la a considera, chiar prin lege, homosexualitatea ca pe o
manifestare sexuală “normală”, care nu trebuie în nici un fel discriminată,
este o cale lungă – calea de la civilizaţia creştină la barbarie. Cel mai mare
rău nu stă în săvîrşirea lui propriu-zisă, ci în considerarea lui drept un
bine, adică în perversiunea moral-axiologică.
Dar
cum oare ne-am putea lupta cu aceşti barbari de o mie de ori mai tehnici, mai
prosperi şi mai înarmaţi? Nu trebuie decît să revenim la cuvintele Sfîntului
Apostol Pavel care, după ce ne-a avertizat că lupta noastră este împotriva stăpînitorilor
întunericului, arată desluşit şi cu ce arme
trebuie să luptăm: “De aceea, luaţi toată
armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămîneţi
în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, avînd mijlocul încins
cu adevărul, îmbrăcaţi în platoşa neprihănirii, avînd picioarele încălţate cu rîvna
Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu
care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful
mîntuirii şi sabia Duhului, care este cuvîntul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 13-17).
Marea
noastră greşeală, atunci cînd am angajat lupta împotriva materialismului ateist
şi hedonist, a fost că am început prin a ne opune pe planul politic, economic şi
social, organizînd structuri pe care să le putem contrapune celor care ne
invadau; altfel spus, am pus carul înaintea boilor. Pînă nu vom reuşi să facem
să învingă în sufletele noastre
credinţa în Christos, bătălia noastră este dinainte pierdută.
Dar
este oare aceasta destul? Dacă nu ne luptăm pe terenul şi cu mijloacele cu care
sîntem atacaţi, vom putea supravieţui şi învinge? Este nevoie, în momentul
acesta crucial, să ne abandonăm lui Christos şi să avem deplină încredere că El
ne va lumina şi întări în continuare, cu o putere mai mare decît toate puterile
pămîntului. Căci stă scris: “Dar, cînd vă
vor da în mîna lor, să nu vă îngrijoraţi, gîndindu-vă cum şi ce veţi spune; căci
ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi
vorbi, ci Duhului Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10, 19-20).
Nu
vom putea să nu ne împotrivim pe toate planurile răului care ne invadează. Dar
dacă nu începem prin a întări în sufletul nostru credinţa, dacă nu ne vom înarma
cu armele pe care Sf. Apostol Pavel ni le recomandă, atunci orice efort al
nostru va rămîne zadarnic. În schimb, dacă vom avea înţelepciunea de a începe
cu esenţialul, atunci toată biruinţa
noastră politică, instituţională, economică şi culturală ne va veni, cu siguranţă,
ca un adaos. Nu trebuie decît să credem cu tărie şi să urmăm cuvintele lui
Christos, Biruitorul lumii: “Căutaţi mai întîi
împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor
da pe deasupra” (Matei 6, 33).
Pr. Matei BOILĂ
[1] Comunicare la Romfest 2000 (a cărui temă generală a fost: “Rostul românilor la
2000 de ani de la Naşterea Mîntuitorului Iisus Hristos”). Sosit mai tîrziu,
textul n-a putut fi inclus în volumul editat cu acest prilej [Romfest 2000
(Întîlnirea românilor de pretutindeni: Bucureşti/Sibiu, 11-15 octombrie 2000),
Despre rostul românilor la 2000 de ani de
la Naşterea Mîntuitorului Iisus Hristos (conferinţe şi comunicări),
Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, Bucureşti, 2000]. Pe de altă
parte, părintele neputîndu-se deplasa la Sibiu în perioada respectivă,
comunicarea sa a fost susţinută prin intermediul scriitorului Marcel Petrişor. (Nota Redacţiei)
[2] S-a păstrat, în tot textul, grafia numelui lui
Hristos folosită de către autor (preot greco-catolic, fost deţinut politic, dintr-o
ilustră familie de politicieni ţărănişti, înrudiţi cu Iuliu Maniu). [Nota Blog]
* Pr. Matei Boilă, “Misiunea românilor în istorie", în Puncte cardinale, anul XI, nr. 3/123,
martie 2001, p. 3.
Autorul articolului
Mai puteţi citi pe
acest blog:
* Antologia
Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără
Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului”
(1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între
bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului:
Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...”
(1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (XI) – “Apelul
unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare”
(1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”
(1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances”
(1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui
Mircea Eliade” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de
1,65»” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit
admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo
religiosus” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la
Paris” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini
Mondiale»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile
internaţionale” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat
moral” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii
zilei!” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului
religie-cultură…”
(1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La
aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru
antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?”
(2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit
ortodox” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (L) – “Maica
Mihaela” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LI) – “Un
luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea
eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
Emfatic, dar pertinent.
RăspundețiȘtergere