ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

NOTA BENE: Atrag atenţia că în poziţia IV a acestei antologii, în locul textului retras de d-na Dora Mezdrea (incident asupra căruia nu e cazul să mai revin), am postat, la sugestia mai multor cititori, textul meu intitulat “Fiziologia trepăduşului” (1992).

2000

«ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ 

E O CREAŢIE

A ROMANITĂŢII ORIENTALE».

MARGINALII LA O SCRISOARE

A LUI MIRCEA ELIADE

Printre compatrioţii cu care M. Eliade a purtat o corespondenţă semnificativă s-a numărat şi Vintilă Horia; în volumul (literele A-H) alcătuit de M. Handoca, Europa, Asia, America…Corespondenţă (Editura Humanitas, Bucureşti, 1999), aceasta este reprezentată printr-un set de 35 de scrisori. Cele mai interesante sînt acelea care îmbină comentariile asupra unor grave evenimente internaţionale cu dezbaterea culturală: scrisorile a VI-a şi a XVI-a (criza coreeană, istorismul şi contracararea lui), a XXXIII-a (unde elogiază entuziast Dieu est né en exil), dar mai ales a XVII-a (care-i şi cea mai substanţială). Ea datează din 3 ianuarie 1953; este expediată din Paris şi, se poate deduce, răspunde unei scrisori anterioare a lui V. H., în care acesta examina cîteva coordonate spirituale specifice neamului românesc. “Observaţiile pe care le faci cu privire la Istorie, Ortodoxie şi Românism sînt excepţional de interesante şi ar merita un comentariu mai atent”, scria Eliade. (Din păcate, scrisoarea respectivă a lui V. H. nu figurează printre cele publicate de M. Handoca într-altă culegere: Corespondenţii lui M. Eliade, II, Editura Minerva, Bucureşti, 1999.)

Referindu-se la prima temă, el îşi reafirmă dezacordul faţă de formula lui Blaga: “Românii au sabotat istoria”, opunînd exemple reluate din micul îndreptar Os romenos, latinos do Oriente. În primul rînd, faptul că “de la formarea lui, pînă la fanarioţi, [poporul român] a fost nu numai prezent, ci activ în «Cruciade» împotriva Islamului şi a lui «Grand Turc»… adică în singura mare încleştare istorică pe care a cunoscut-o Europa de la Carol cel Mare la Ludovic al XIV-lea. România a fost însă sabotată de istoriografia europeană şi deci e absentă din conştiinţa istorică a Occidentului…”

O dată desluşite aceste omisiuni, tatonează atent posibilităţile României de a intercepta o conjunctură favorabilă în dinamica geopoliticii occidentale: “Este probabil că dacă americanii şi Occidentul ies victorioşi… toate ţările limitrofe sovietelor devin baze şi posturi de avangardă, mai ales după încheierea armistiţiilor. Extremul Occident (iberic) şi-a pierdut actualitatea (europeană!) în secolul al XVII-lea, Franţa a pierdut-o în 1918, Anglia în 1940. Ai văzut cum centrul de greutate şi postul de «atenţie mărită» s-a deplasat treptat… către Europa occidentală şi centrală. Deocamdată centrul se află acum în Germania – dar el se va deplasa spre Răsărit, pe istmul ponto-baltic, unde va rămîne multe sute de ani…”

Însemnătatea strategică a istmului ponto-baltic (linia Vistula-Nistru) fusese evidenţiată mai întîi de geograful S. Mehedinţi, la începutul secolului. Prognoza din 1953 a lui Eliade, asupra importanţei militare pe care avea să o capete, are deplină acoperire, chiar dacă Vestul reacţionează astăzi cu întîrziere. E drept, surpriza prăbuşirii comunismului, în chiar inima imperiului sovietic, a flexibilizat reacţia S.U.A. pînă la a părea să nu mai sesizeze necesitatea fortificării acestui avanpost ca descurajare preventivă a unei puteri ce şi-a arătat agresivitatea cu fiecare ocazie ideologică: orientare pravoslavnică, panslavism, comunism. Şi cînd spun fortificare, nu-i vorba de amplasarea unor baze militare proprii, ci de susţinerea logistică a statelor-tampon Polonia şi România, ce şi-au manifestat de atîtea ori solidaritatea cu Europa apuseană. Dacă Apusul nu realizează valoarea acestui limes, el e în schimb din plin folosit de moştenitoarele frauduloase ale U.R.S.S. (Ucraina, Transnistria – apărate de armata a 14-a rusă).

Avem de apărat, aşadar, nu o simplă barieră naturală, ci una ideologică. De aceea, pentru intelectualul român care căuta soluţii de supravieţuire a ţării sale după ce “războiul rece” se va fi încheiat, decisivă era ieşirea din îngheţul ideologic şi reconectarea la sursele autentice, originare, ale spiritualităţii noastre: “Pentru acest viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat trebuie să ne pregătim de pe acum... Trebuie să rupem definitiv cu ceea ce n-am fost niciodată: cu lumea slavo-eurasiatică. «Ortodoxia» rusească n-a fost niciodată a noastră. Nu Kievul ne-a orientat, ci Bizanţul şi Muntele Athos. Iar Bizanţul era Roma (cea adevărată!), iar Muntele Athos îşi trăgea rădăcinile din spiritualitatea ierusalimită. Deci ambele tradiţii erau bune: Roma şi Ierusalimul; nu a treia Romă, Moscova. După cum ştii, dogmatic, diferenţele dintre Roma şi Răsărit sînt minime… Iar, ritual, ortodoxia românească e o creaţie a romanităţii orientale” şi “Roma însăşi are nevoie de această romanitate orientală. Tot ce vine din Orientul «paradisiac» al începuturilor – spaţiul acesta prodigios dintre Nil, Eufrat, Podişul Iranului, Mediterana şi Marea Neagră – aparţine lumii, Istoriei, şi în primul rînd Europei. Nu trebuie să ne rupem de el, nu trebuie să-l abondonăm imperiilor de stepă, nici Asiei. Altminteri, redusă la tradiţiile ei occidentale (în mare parte provinciale), Europa se ofileşte şi moare. Singura ei şansă de supravieţuire sîntem noi, Centrul şi Răsăritul; îndeosebi Răsăritul, care nu şi-a cîntat cîntecul şi ale cărui rezerve de spiritualitate sînt incalculabile (Ortega mă întreba odată: «Ce faceţi cu Orfeu? Cînd ni-l daţi?»)”.

La pericolul slavo-comunist se gîndea Eliade cînd prevedea ca soluţie a întăririi etnicităţii noastre, în cadrul unei axe latine desfăşurate de la malurile Pontului pînă la Atlantic, apropierea dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică: “Deci, întocmai ca şi D-ta, văd şi eu obligatorie apropierea de Roma; dar nu văd încă formula. Am vorbit cu mulţi iezuiţi (nu mai spun de benedictini, atît de aproape de noi), ce îmi spuneau: «Cînd veţi veni, cu toate ale voastre, va fi o nouă renaştere a catolicismului roman»… De aceea, astăzi, formula uniată mi se pare simplistă şi provincială. Foarte bine că fenomenul a existat. Dar, în mare, va trebui să aibă altă deschidere. Întoarcerea la Roma nu va trebui să aibă aspectul unei Canosse [subl. Fl. T.]. Nu ştiu cum va trebui făcut… Ştiu doar că unirea se va face”.

Acum aproape 50 de ani, Eliade recepta cu acuitate unda premergătoare a unor evenimente destul de improbabile (nici anatemele dintre cele două Biserici nu fuseseră ridicate!), deşi nu vedea modalitatea refacerii vechii unităţi. Azi ea începe a fi întrezărită, mai ales după cavalerescul pas întru întîmpinare făcut de însuşi Suveranul Pontif. Importanţa vizitei papale din 1999 a transgresat cadrul unei formalităţi diplomatice, Papa făcîndu-se purtătorul unui mesaj de profundă preţuire a spiritualităţii răsăritene. Faţă de un asemenea semnal, nu mai trebuie să ne împotmolim în gesturi mărunte de “apropiere”. Nu ar trebui să mai zăbovim nici un moment pentru a ne regăsi, împreună cu Biserica Romei, în tradiţia celor 7 sinoade ecumenice. Reîntîlnirea celor două biserici ar putea avea consecinţe spirituale dintre cele mai benefice pe plan european (şi nu numai). S-ar constitui astfel o “centură de castitate” în faţa “pustiitorului spirit anglo-saxon” (C. Noica), frînînd totodată deculturalizarea străvechilor civilizaţii ale Orientului. Să amintim că, deşi venind dintr-o ţară prosperă, Papa n-a uitat să avertizeze tineretul din România asupra gravelor pericole ale societăţii de consum, sterilă şi sterilizantă spiritualiceşte. 

De cîte opinii avizate mai avem oare nevoie spre a înţelege, pe temeiul mileniului încheiat şi în perspectiva celui abia început, că normalitatea nu e a unei societăţi unde orice ins are dreptul la consum, ci a aceleia în care primează datoria de a crea?

Florea TIBERIAN

* Florea Tiberian, “«Ortodoxia românească este o creaţie a romanităţii orientale». Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade”, în Puncte cardinale, anul X, nr. 12/120, decembrie 2000, p. 16. Textul a fost refăcut pentru Generaţia Dreptei (serie nouă, anul I, nr. 1, aprilie 2001, p. 19), unde a apărut cu titlul “Actualitatea unei scrisori a lui Mircea Eliade”; l-am redat şi aici în această ultimă variantă, păstrînd însă titlul iniţial.

Cîmpul Românesc, Hamilton, Canada: busturile lui Mircea Eliade şi Vintilă Horia

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formulasrea ei?” (2000)