ÎN PRAG DE MARTIE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Leacuri tradiţionale

CE NE-ADUCE MĂRŢIŞORUL…

Luna lui Mărţişor este foarte bogată în obiceiuri populare străvechi, uneori conto­pite cu tradiţia creştină, alteori dăinuind izolate, cu toate ciudăţeniile lor pre­creştine, pe care astăzi ne e greu să le mai luăm în serios, dar pe care cei din vechi­me le credeau şi le respectau cu stricteţe, ţesîndu-şi existenţa pe ele ca pe o urzeală tainică, vegheată de sufletele strămoşilor. Printre aceste obiceiuri din pra­gul primăverii, multe se legau de diferite forme de profilaxie sau terapeutică, mai mult sau mai puţin medicale. Am selectat mai jos doar cîteva dintre acestea, unele ţinînd de întrebuinţările magice ale apei, iar altele de virtuţile vindecătoare ale regnului vegetal.

Puterea apelor. În prima zi din martie, tinerele fete obişnuiau odinioară să topească zăpada şi să se îmbăieze în apa obţinută astfel, cu încredinţarea că se vor face mai frumoase şi mai iubite. În unele zone, apa aceasta era păstrată şi peste an, în butoaie anume, ca un un fel de elixir, al cărui “termen” nu “expira” decît în pragul primăverii următoare.

O putere aparte se credea să aibă apa de ploaie căzută în ziua Sfinţilor 40 de Mu­ce­nici (9 martie), păstrată peste an pentru alinarea durerilor de cap sau de ochi. Iar în di­mi­neaţa imediat următoare, fetele tre­buiau să-şi spele faţa cu apă de rîu, exact cînd înce­peau să bată clopotele de la bise­rică, vestind întîiul priveghi. Era la mijloc, desigur, cre­din­ţa că apele se resimt acum de sfinţenia mucenicilor care fuseseră torturaţi în ele.

La Buna Vestire (25 martie), femeile strîngeau ultimele urme de zăpadă şi păstrau această apă cu credinţa nestrămutată că era bună la alinarea migrenelor, dar şi împotriva ielelor. Dacă un om era “fermecat” de iele, el trebuia descîntat cu această apă anume, dar să şi postească şi să nu lucreze în 3 miercuri sfinte (prima din Postul Mare, prima de după Paşti şi prima de după Rusalii).

Puterea plantelor de leac. Mai aproape de “farmacia naturii” decît de credinţele magice stau tradiţiile legate de anumite plante vindecătoare, bune de cules la începutul primăverii, cînd puterea lor organică este mai deplină.

Este, bunăoară, cazul mugurilor de plop (Populus nigra), a căror infuzie (30 g de mu­­guri la 1 litru de apă, cu infuzare de o jumătate de oră) calmează durerile reumatice, sciatica şi alte nevralgii, sau combate inflamaţiile căilor respiratorii.

Păpădia (taraxacum officinale sau vulgare), una dintre plantele cele mai la înde­mînă în mediile tradiţionale, are frunzele bogate în vitamine (A2, B, C, D), putîndu-se consuma fie crude, în salate, fie sub formă de infuzie sau decoct (cam 50 g la 1 litru de apă, fiind necesare 4 ore pentru infuzie şi aprox. 45 min. pentru decocţie), 3-4 ceşti pe zi, între mese. Păpădia stimulează funcţiile ficatului şi vezicii, calmează crizele hepatice, re­generează sîngele şi are efect tonifiant. Împotriva obezităţii şi dezechilibrelor glandulare se recomandă decoctul de rădăcini (80 g la 1 litru de apă, cu fierbere de 10 min.), 3 ceşti pe zi, de preferinţă înaintea meselor principale.

Mai greu de tratat cu ceaiuri este “astenia de primăvară”...

Alternative creştine

ÎN LOC DE 8 MARTIE

Am arătat pe larg, în anii trecuţi, de ce nu este creştineşte să sărbătorim ziua de 8 martie, lăsată ca perversă moştenire de regimul ateu al comunismului. Din păcate, pe cît de greu ne despărţim de sărbătorile “roşii” (8 Martie, 1 Mai, 23 August), pe atît de uşor ne lăsăm ispitiţi să maimuţărim sărbătorile la fel de descreştinate ale americanilor (Sf. Valentin, Halloween etc.). Numai la tradiţia noastră bisericească uităm să apelăm cu adevărat, deşi ea ne oferă, alături de tradiţia folclorică, suficiente prilejuri de a ne manifesta, în lumina credinţei, cele mai nobile şi mai diverse sentimente general-umane.

Căutînd în traista de acasă. În apărarea sărbătoririi zilei de 8 martie, unii argumentează că nu e nimic rău în a cinsti festiv, o dată în an, taina delicată a feminităţii. Sigur că nu e nimic rău în celebrarea femeii (mamă, soră, logodnică, soţie, fiică etc.), dar nu există nici un temei serios ca să ne prevalăm de banala zi de 8 martie, care n-are nici o semnificaţie sacră sau măcar naţională. Lăsînd la o parte vechea tradiţie locală nebisericească a Mărţişorului (legată de ziua de 1 martie), care s-a impus în timp tot ca sărbătoare a reverenţei faţă de “sexul frumos”, haideţi să vedem împreună cîte alte prilejuri de cinstire a femeii, întreţesute în ordinea şi firescul vieţii creştine, ne oferă chiar calendarul bisericesc. Şi dacă ţinem atît de mult la luna martie, să ne aducem aminte că poate cea mai de seamă “ofertă festivă” creştină de cinstire a femeii se regăseşte chiar în răstimpul acestei luni.

Am uitat de Buna Vestire? Ce prilej mai bun de cinstire a femeii şi a “eternului feminin” decît marele praznic al Bunei Vestiri, cînd Sf. Maria – icoană sublimă a feminităţii, reunind tainic în sine însăşi maternitatea şi fecioria – este înştiinţată de îngerul Domnului că va naşte pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar ea se smereşte voii de sus şi rosteşte marele fiat al umanităţii răscumpărate: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!”? Am uitat noi de Maica-Fecioară şi de bucuria cea mîntuitoare? Veţi zice că nu; atît că ne-am obişnuit să o reducem strict la un caz particular şi la spaţiul cultic al Bisericii, fără a ne-o mai asuma efectiv în vieţile şi în sufletele noastre. Ne-am obişnuit, păgubos, să fim unii la biserică şi alţii în lume, iar traiul nostru îşi caută mereu alte măsuri şi repere, mai degrabă din sfera pestriţă a păcatului!

Nu una, ci multe zile de cinstire. Dar zile potrivite de cinstire a femeii nu lipsesc nici în restul anului bisericesc. Dacă vrem să ne arătăm dragostea, admiraţia, respectul faţă de femeie (dincolo de comportamentul delicat de fiecare zi), o putem face cu precădere şi în Duminica Mironosiţelor (a treia după Paşti), şi de Sf. Maria mare (15 august), şi de Sf. Maria mică (8 septembrie), şi de Naşterea Domnului (25 decembrie), căci toate sînt apoteoze sfinte ale feminităţii. Deci nu prilejurile festive ne lipsesc, ci uitarea şi îndărătnicia noastră ne fac să ne îndulcim mai degrabă spre cele ale lumii decît spre cele ale lui Dumnezeu.

Lumea pe dos

“CREŞTINISMUL” POLITICALLY CORRECT

Cum sîntem taman în luna martie, care trece drept “lună a Femeii”, să vedem ce se mai întîmplă şi prin ogrăzile altora. Las la o parte pestriţa Americă, rezumîndu-mă la Europa noastră mai mult sau mai puţin “unită”, în care unii zic că ne-am fi “integrat” prea mult, iar alţii sînt de părere că nu ne-am “integrat” destul... (În paranteză fie spus, nici nu ştiu dacă discuţia mai are rost să fie purtată, de vreme ce Uniunea Europeană apare tot mai mult ca un proiect împotmolit, iar la orizont se profilează deja o altă ofertă, mult mai radicală: Statele Unite ale Europei...)

În Anglia (“perfidul Albion”), patria aşa-numitei “teologii feministe”, unde femeile au căpătat dreptul de slujire la altar, iar homosexualii dreptul de a se căsători între ei (inclusiv religios), buba este mai veche. După ce anglicanii au decretat nu demult, pentru uşurarea psihică a “credincioşilor”, că dracul şi iadul nu există, iar pentru a se evita orice formă de “discriminare” s-a propus ca lui Dumnezeu să nu I se mai spună Our Father, ci Our Father-Mother, aproape nu mai miră pe nimeni faptul că de cîţiva ani încoace felicitările oficiale din perioada sărbătorilor (creştine) de iarnă au înlocuit Christmas-ul cu Season’s Greetings (“Urările Sezonului”), fără să se mai facă deloc pomenire despre Crăciun, Maica Domnului, Pruncul Iisus sau închinarea Magilor. Pînă şi inofensivii oameni de zăpadă au fost calificaţi cu indignare de un universitar britanic drept “simboluri masculine” care lezează the political correctness! E ceva vreme şi de cînd BBC-ul le tot indică redactorilor săi să folosească numai cuvîntul “partener” (partner) cînd se referă la “soţul” (husband)/ “soţia” (wife) cuiva, ca nu cumva să se acrediteze, fie cît de vag, ideea “reacţionară” că familia tradiţională ar fi preferabilă altor posibile moduri de coabitare sexuală!

În Franţa, unde, de mai multe luni încoace, se dezbate aprins  dreptul “familiilor” homosexuale de a înfia şi creşte copii (vezi şi aici), propunerea este ca în loc de “tată” şi “mamă” să se spună “părinte 1” şi “părinte2” (oricum, oribilă discriminare numerică!). Tradiţia creştină este scandalos de “sexistă” pentru noile standarde ideologice, aşa că se află în plin proces de elaborare un surogat amabil de “spiritualitate” postcreştină, în care “descătuşarea sexului” a devenit “dogma” centrală, în funcţie de care se definesc toate “ereziile”...

În final, revenind pe acasă, mă întreb, la spartul “Lunii LGBT” şi în dulce prag de primăvară: oare homosexualii “activi” le dăruiesc mărţişoare homosexualilor “pasivi”? 

Răzvan CODRESCU