Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în
ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2000
MAICA MIHAELA
Această mărturie tîrzie şi de o duioasă
simplitate a Maicii Veronica, stareţa Vladimireştilor, ne-a parvenit la
Redacţie, din cîte-mi amintesc, prin intermediul d-nei Maria Constantinescu (n.
Blaj), care le-a avut camarade de închisoare, la Ciuc sau la Mislea, în
“obsedantul deceniu”, pe multe dintre maicile şi surorile vechiului
Vladimireşti. Maica Mihaela (Maria/Marieta) Iordache (sora “bădiei” Iordache
Nicoară, martir legendar al lumii legionare), a primit cununa muceniciei în
temniţa comunistă de la Ciuc, în primăvara lui 1963. Controversata Veronica
(Vasilica) Gurău, pocăită de rătăcirile ce i s-au imputat în anii prigoanei şi
îngăduită de oficialităţile bisericeşti, după 1989, ca stareţă a mănăstirii pe
care ea însăşi o întemeiase odinioară (la arătarea şi porunca Domnului. “Aici
să fie altarul Meu!”), s-a mutat la cele veşnice în toamna lui 2005. Mănăstirea
din părţile Galaţilor, unde s-a nevoit şi în al cărei cimitir odihneşte şi
marea poetă-monahie Teodosia (Zorica) Laţcu, a ajuns una dintre obştile de călugăriţe
cele mai numeroase şi mai bine orînduite din România postcomunistă, iar astăzi
nu se mai îndoieşte nimeni de ortodoxia vieţuitoarelor ei. Toate acestea nu vor
fi fost străine de rugăciunile cereşti ale Maicii Mihaela, de la a cărei moarte
mucenicească se împlinesc în aprilie 50 de ani. (R. C.)
Cu multă bucurie sufletească vom încerca să prezentăm în scurte cuvinte
ce a însemnat, pentru mănăstirea noastră, Maica Mihaela.
Maicii Mihaela i se păstrează amintirea ca un foc sacru, pe care îl
întreţinem prin rugăciuni de pomenire la sfintele slujbe, la pravila de chilie
şi urmînd exemplul vieţii sale.
Cînd ne gîndim la Maica Mihaela, ne apare în memorie ca un diamant care
a radiat prin dragoste, prin smerenie, prin sacrificii, prin postiri îndelungate.
Pentru obştea noastră a fost ca un far luminos, spre care s-au îndreptat
inimile, fiind luată mereu ca exemplu de urmat.
Atrasă de fenomenul tainic al Vladimireştiului, pe care l-a trăit
duhovniceşte, acesta i-a transformat întreaga fiinţă şi idealul vieţii sale;
astfel a vrut să îşi închine tinereţea slujirii pînă la moarte a Domnului şi
Mîntuitorului nostru Iisus Hristos [1].
S-a născut în 1914, la Nicoreşti, nu departe de Tecuci, într-o familie
de buni creştini, Elena şi Alexandru Iordache, în casa cărora a primit o
educaţie aleasă.
În cancelaria mănăstirii se păstrează diploma ei de licenţă de la
Institutul de Educaţie Fizică din Bucureşti [2].
Avea o puternică credinţă în Dumnezeu, ce a prefăcut iubirea în
rugăciune. Era singurul lucru pe care-l făcea tainic, ziua şi noaptea,
îngenunchind şi cerînd îmbunarea lui Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor.
Rugăciunea, însoţită cu smerenia şi cu dragostea, a ajutat-o să urce
uşor calea desăvîrşirii monahale, la care s-a adăugat şi mucenicia din
închisorile ateiste, ridicînd-o pe o treaptă înaltă în veşnicie.
Calităţile sufletului său, ce au făcut-o plăcută lui Dumnezeu şi
oamenilor, reies clar şi din unele lucrări de pictură, de scriere frumoasă, dar
mai ales din cum a ştiut să se prezinte ca un exemplu viu în mănăstire. Era un
fel de duhovnic la îndemîna oricui şi la orice oră. Cu toate că lipseşte din
mijlocul nostru de peste 45 de ani, nu putem spune că s-a găsit cineva care s-o
urmeze [3] în desăvîrşire.
În toamna anului 1937, mergînd prin sate şi oraşe, unde eram chemată de
către preoţi, pentru a le spune oamenilor mesajul primit de la Dumnezeu,
întotdeauna am fost însoţită de Dl. Colonel Coman Ionescu, pensionar din
Tecuci, şi de cîte o soră; astfel am ajuns şi în comuna Nicoreşti, fost judeţ
Tecuci. La Nicoreşti am fost găzduiţi la părinţii sorei Maria Iordache,
devenită mai tîrziu Maica Mihaela. De la prima vedere ne-am simpatizat; eu eram
fericită, parcă îmi găsisem omul potrivit pentru o misiune pe care încă nu o
cunoşteam [4].
Era o fire veselă, bună la suflet, căutînd întotdeauna să facă pace.
A trecut un an şi eu am primit, în 1938, binecuvîntarea Sfintei
Episcopii de Roman, de a purta uniformă de soră. Mi s-a dat un registru
chitanţier, să pot aduna fonduri pentru Sfînta Mănăstire, ce primise binecuvîntarea
Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să se construiască pe locul meu
părintesc, de pe colina Gurgueta.
Mergeam des pe la Tecuci, gîndindu-mă spre ce sat s-o iau, dar
întotdeauna mă îndreptam spre Nicoreşti.
Nu mai ştiu cît timp a trecut, dar, într-una din zile, mama sorei Maria
(căreia i se mai spunea şi Marieta), văzîndu-mă intrînd pe poartă, m-a luat în
braţe plîngînd şi printre lacrimi mi-a zis:
- Am pierdut un băiat [5] şi
acum am pierdut şi o fată pe care o iubeam aşa de mult, avînd o fire nobilă [6].
Am încurajat-o spunîndu-i:
- Aveţi încredere în Dumnezeu şi în Maica Domnului, că pe sora Maria nu
aţi pierdut-o, pentru că eu am nevoie de ea la construcţia sfintei mănăstiri.
S-a uitat lung la mine şi mi-a zis:
- Ştiţi ceva de ea?
- Nu, dar o simt foarte aproape de mine.
- Cum? Nu înţeleg?
- O să înţelegeţi mai tîrziu, cînd o să vedeţi faptul împlinit.
Ca să nu creadă că ştiu ceva [7],
am rugat-o să mă ierte că mă retrag, îndreptîndu-mă spre o doamnă bolnavă. Mama
Marietei m-a condus pînă la poartă, privindu-mă lung şi bănuitoare. I-am zis:
- Fiţi liniştită, eu nu ştiu nimic, dar vocea inimii nu m-a înşelat
niciodată. Aveţi credinţă în Dumnezeu!
Avea motiv să mă privească bănuitoare, pentru că sora Maria evadase de
la Mănăstirea Suzana din judeţul Prahova, unde a fost dusă de către
autorităţile din Bucureşti, cu domiciliu obligatoriu [8]; şi, ca să nu facă necaz altcuiva, a venit la părinţii ei,
spunîndu-le:
- Mă urc în podul casei; daţi-mi o saltea şi ceva de învelit, cărţi de
cetit, păpuşi şi multe jucării!
A stat 2 ani în podul casei.
(Stînga) Vasilica Gurău/Maica Veronica (n, 1922)
şi (dreapta) Maria Iordache/Maica Mihaela (n. 1914), în anii tinereţii
Pe orice drum porneam, mă trăgea spre comuna Nicoreşti, fără să-mi dau
seama că sora Maria mă privea prin papandura casei, pe unde îmi arunca cîte o
jucărie, iar eu cu atîta bucurie o luam, spunîndu-i mamei ei:
- La dumneavoastră cad din pom jucării?!
Mama Marietei, cam încurcată, îmi răspundea:
- Avem aici în vecini două fetiţe zglobii, cred că ele le aruncă…
Eu îmi luam jucăria şi plecam fericită. În toate acţiunile mele îmi
mergea tare bine.
În anul 1941, spre marea mea bucurie, o văd că vine îmbrăcată în costum
naţional la mănăstire, zîmbind către mine. Eu o întreb:
- Draga mea, ai venit să-ţi iei jucăriile?
Marieta îmi răspunde:
- Mai păstraţi-le puţin. Ce mult mă bucur că le aveţi!
În primăvara anului 1942, a venit spunîndu-mi:
- Măicuţă, dincolo de poarta mănăstirii am lăsat totul. Am venit să vă
fiu de folos, aşa cum spuneaţi mamei pe cînd eu eram în pod şi ascultam
conversaţia.
- Curios, soră Maria, podul nu avea niciodată capacul închis!
- Măicuţă, prin aceasta dovedeam oricui că în pod nu există fiinţă
omenească [9], dar vă rog, spuneţi
cum simţeaţi că sînt aproape de dvs.?
- Nici eu nu ştiu cum să mă exprim… dar te simţeam aproape.
Timpul a trecut, mănăstirea a crescut şi a sosit momentul [ca sora
Maria] să fie trecută în rîndul maicilor, depunînd votul călugăriei pe 14 iulie
1946, primind numele de MONAHIA MIHAELA.
De la intrarea în mănăstire a fost numită secretară, făcînd parte din
consiliul de conducere, pînă în 1955. Mie mi-a fost nu numai soră sau
secretară, ci o alifie vindecătoare pentru sufletul meu, care presimţea un
viitor tragic.
A sosit momentul… În anul 1955, martie 29, noaptea pe la ora 2, am văzut
incinta mănăstirii plină de armată, ofiţeri numai grade superioare de
Securitate, într-un număr mai mare ca la hramul bisericii. Nu am cunoscut nici
o persoană. În cîteva minute m-am hotărît să mă predau.
Deoarece toată armata se lupta cu maicile, ce ţineau rezistenţa să nu
poată pătrunde în stăreţie, am hotărît să ies pe o uşă ce dădea în atelierul de
croitorie, din afara incintei. Am bătut în uşa
atelierului, ce avea lacăt; la un zgomot uşa s-a deschis şi eu am întrebat:
- Pe cine căutaţi?
- Pe Veronica, stareţa mănăstirii.
- Eu sînt.
- Nu se poate…
La un fluierat-consemn, au început să năvălească militari pe terasa
atelierului, unde mă găseam. Un ofiţer îmi pune căluşul în gură, altul îmi
leagă mîinile la spate.
Din nou aud un fluierat, iar apar ofiţeri; nu ştiu cîţi erau la număr;
îmi pun lanterna în ochi şi aud pe unul că zice:
- Nu-i Veronica, seamănă cu ea.
Apar alţii. Unul dintre ei zice:
- Daţi-vă deoparte! Luaţi-i căluşul din gură!
A procedat cum se poate mai bine. Apoi mă întreabă:
- Unde îţi este buletinul de identitate?
La care eu am răspuns:
- Mergeţi în camera mea de lucru şi pe birou veţi găsi servieta în care
am buletinul şi banii pregătiţi să merg mîine la Galaţi, să comand cruci pentru maicile
noastre moarte.
A fugit unul dintre ei, a adus servieta şi a zis:
- Se găseşte exact ce a zis dînsa.
Alt ofiţer a dat ordinul zicînd:
- Aduceţi pe Iordache Mihaela, adă-l şi pe popa Ioan [10] şi maicile din comitet, numele
fiind pe lista dată!
Ne-a ţinut în faţa dubei pe noi trei pînă a adus maicile scrise pe
listă. Ne-am urcat în dubă. Eu am făcut ochii mari-roată şi am zis:
- Fie, Doamne, voia Ta, ştii numai Tu cînd voi mai vedea locaşul sfînt.
Dar simţeam în suflet o bucurie nemaipomenită. Am fost ultima urcată în
dubă. Am început că cîntăm cu toatele Imnul Maicii Domnului: “Ceea ce eşti mai
cinstită decît Heruvimii…”
Pornind după duba noastră şi celelalte maşini-dubă, cu armata, ne-au dus
la Securitatea din Galaţi,
de lîngă Catedrală. Eu aici am stat 24 de ore şi m-a pornit într-o maşină mică,
cu patru bărbaţi civili. La început am crezut că mă vor duce să mă omoare în
vreo pădure [11]; tot timpul nu s-a
vorbit nici un cuvînt. Am ajuns la Bucureşti.
Maşina s-a oprit în Piaţa Victoriei, la Ministerul de Interne, unde m-au
rugat să cobor. Însoţită de un singur bărbat, am urcat pînă la lift, dîndu-mi
ochelari negri. Liftul s-a oprit la etajul patru.
A urmat ancheta. Şapte luni am stat în Bucureşti, singură în celulă,
fără să ştiu nimic de nimeni. Nu mai ţin minte cîte luni au trecut şi am auzit
tusea Maicii Mihaela.
Anchetatorii mă acuzau că Maica Mihaela recunoaşte că eu am luat parte
la mai multe şedinţe legionare. Eu nu am admis această acuzaţie şi am cerut să
văd declaraţiile Maicii Mihaela, să mă pot convinge [12]. Mi-au adus dosarul în care toate hîrtiile erau albe, fără
nici un cuvînt scris pe ele. Ei au zis.
- De aici reiese fanatismul Mihaelei!
În octombrie 1955, ne-au adus pe toţi la Securitatea din Galaţi, unde s-a ţinut procesul, fiind judecaţi de către
Tribunalul Militar Constanţa în deplasare la Galaţi, încadrîndu-ne în art. 209 din Codul
Penal. Trei zile a ţinut procesul, 4-5-6 decembrie 1955.
Eu am primit 15 ani de muncă silnică.
Maica Mihaela – 20 de ani m. s.
[13]
Pr. Ioan Iovan – 20 de ani m. s.
Ne-am eliberat cu Decretul lui Gh. Gheorghiu-Dej, afară de Maica
Mihaela, despre al cărei sfîrşit mucenicesc, în închisoarea de la Miercurea
Ciuc [14], am aflat 2 ani mai
tîrziu.
Eu împreună cu obştea de maici şi surori îi păstrăm vie amintirea,
cinstindu-i viaţa şi sfîrşitul său.
Sufletul curat al Maicii Mihaela se bucură de fericirea veşnică între
sfinţi, iar chinuitul său trup se odihneşte în cimitirul din Miercurea Ciuc,
neştiut de nimeni.
Stavrofora Veronica [GURĂU]
(Stareţa Mănăstirii Vladimireşti)
[1] Avea 28 de ani cînd a lăsat lumea, 32 cînd a
depus votul monahal şi 49 (neîmpliniţi) cînd s-a stins în temniţa de la Ciuc. [Nota Blog]
[2] Vechea A.N.E.F. (Academia Naţională de
Educaţie Fizică), pe care a urmat-o între 1934 şi 1938, audiind în paralel
cursuri şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. Pentru mai multe amănunte
biografice (mai ales din prima tinereţe), a se vedea, chiar pe acest blog,
postările intitulate “45 de ani de la martiriul Maicii Mihaela” şi “Testamentul şi povestea Maicii Mihaela”.
[3] Sensul este: care să se ridice la acelaşi
nivel. [Nota Blog]
[4] Sensul este: despre care încă nu ştiam cît de
grea va fi. [Nota Blog]
[5] Iordache Nicoară (comandant legionar) se
numărase printre cei ucişi în lagăre, din poruncă regală, în septembrie 1939. [Nota Blog]
[6] Sensul este: pentru firea nobilă pe care o
avea. [Nota Blog]
[7] Se subînţelege: ce n-aş vrea să-i spun sau ce
n-ar fi trebuit să ştiu. [Nota Blog]
[8] Era tot o măsură antilegionară, tînăra
profesoară de educaţie fizică făcînd parte din Cetăţuile de Fete. [Nota Blog]
[9] Sensul este: că nu era nimic sau nimeni care
să fie ascuns acolo, de vreme ce accesul era la îndemîna oricui. [Nota Blog]
[10] Părintele Ioan Iovan (1922-2008), pe atunci
duhovnicul Vladimireştilor. [Nota Blog]
[11] Procedeul era curent în epocă (la fel ca şi
teroarea dubelor negre, care operau noaptea, sau ochelarii negri care li se
puneau arestaţilor, de care se pomeneşte mai jos). [Nota Blog]
[12] Acesta era un alt tertip curent în anchete:
erai minţit că altcineva ar fi spus despre tine ceea ce anchetatorii ar fi vrut
să spui (“să recunoşti”) tu însuţi. [Nota
Blog]
[13] Conform documentelor, Maica
Mihaela a primit chiar mai mult: prin sentinţa 1655 din 7 decembrie 1955, Maria
Iordache este condamnată la 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică,
pentru “crima
de uneltire contra ordinii sociale” p.p. de art. 209 p III C.P., şi la 5 ani
închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională, pentru fals în acte
publice, urmînd să execute pedeapsa cea mai mare, conform art. 101 C.P. (cf.
Arhiva C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 160, vol.6, f. 188). [Nota Blog]
[14] I-a fost dat să moară chiar acolo
unde şi fratele ei fusese ucis în urmă cu 24 de ani! [Nota Blog]
* Stareţa, Stavrofora Veronica, “Maica Mihaela”, în Puncte cardinale, anul X, nr. 6/114, iunie 2000, p. 11 (rubrica
“Cruciaţii secolului XX”).
Mai
puteţi citi pe acest blog:
* Antologia
Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără
Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între
bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului:
Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...”
(1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea
naţionalistă»” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare”
(1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”
(1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances”
(1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui
Mircea Eliade” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de
1,65»” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit
admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo
religiosus” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini
Mondiale»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale”
(1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat
moral” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii
zilei!” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului
religie-cultură…”
(1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna
Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX)
– “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) –
“Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) –
“Lecţia americană”
(1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII)
– “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII)
– “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV)
– “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda
(în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu