Botezul
Domnului sau Boboteaza este cel mai de seamă
praznic al lunii ianuarie. Termenul a boteza (din care se trage şi
substantivul botez), generalizat cu mici variaţii în toată lumea
creştină, are la origine verbul latinesc baptizare. Temeiul evanghelic
al Sfintei Taine a Botezului, care reprezintă „poarta de intrare în
creştinism”, îl constituie botezul lui Iisus în apa Iordanului, de către
Sfîntul Ioan Botezătorul (cf. Matei, cap. 3; Marcu, cap. 1; Luca,
cap. 3; Ioan, cap. 1).
La slujba Botezului se cîntă:
„Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”. Într-adevăr,
totul se raportează la Hristos (Cristos), ale Cărui mădulare mistice ne
facem prin această Sfîntă Taină, de El Însuşi instituită. Devenim creştini
(etimologic: credincioşi şi trăitori întru Hristos) în urma întreitei
scufundări în apa botezului, al cărei vas aduce el însuşi aminte de numele
Mîntuitorului (cristelniţă), în unele părţi spunîndu-i-se chiar creştinătoare.
Forma
românească Bobotează, rămasă ca nume popular al sărbătorii din 6
ianuarie, este considerată ca o veche construcţie locală din sl. Bog,
„Dumnezeu” şi botează, după modelul Bogojavlenije (numele
aceleiaşi sărbători la slavi).
Numai
de Bobotează (sau în Ajunul ei), cu mare fast şi cu îndoita chemare a Sfîntului
Duh, fie în biserică, fie pe malul unei ape mai însemnate din apropiere (rîu,
fluviu, lac, mare, ocean), se sfinţeşte Aghiasma
Mare, cu putere sfinţitoare şi tămăduitoare aparte, ca una ce-i sfinţită –
spre deosebire de Aghiasma Mică – chiar în ziua în care Mîntuitorul Însuşi a
sfinţit apele, botezîndu-Se în Iordan. În perioada 6-14 ianuarie, Aghiasma Mare
se bea înaintea anafurei, iar în restul anului se foloseşte la sfinţirea
bisericilor, a antimiselor, a Sfîntului şi Marelui Mir, precum şi la
exorcizarea caselor bîntuite de duhuri necurate. În mediul tradiţional, pe 7
ianuarie se stropesc cu Aghiasmă Mare toate casele, ogoarele, viile, livezile
şi animalele din gospodărie, pentru a le feri de rele peste an. Unii
credincioşi obişnuiesc să păstreze Aghiasma Mare în vase curate ani de-a
rîndul, ca pe o binecuvîntare a casei şi familiei lor, ea rămînînd limpede şi
plăcută la gust. Cei opriţi de duhovnic, din cine ştie ce pricină, de la
Împărtăşanie, au voie, ca mîngîiere şi bună nădejde, să ia Aghiasmă Mare după Spovedanie.
Pe alocuri există obiceiul de a lua Aghiasmă Mare şi îndată după Sfînta
Împărtăşanie.
Cuvîntul
„aghiasmă” provine din grecescul to aghiasma
şi înseamnă „sfinţire”. În popor, prin aghiasmă se înţelege atît apa sfinţită,
cît şi slujba prin care se face sfinţirea acesteia.
Pe
7 ianuarie, imediat după Bobotează, este prăznuit Sfîntul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului („Sîntionul”
tradiţional). Aproape trei milioane de români şi românce poartă numele de
Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onuţ,
Ionela, Nela, Ionica, Oana etc.), alcătuind cea mai bogată familie
onomastică de la noi. Numele – de provenienţă evreiască: Yehohanan, „Yahve [Dumnezeu] a avut milă”
– s-a răspîndit sub influenţa creştinismului, iar la noi se regăseşte şi în
particula voievodală Io (Io Mihai Voievod… etc.), cu referire
simbolică la Ioan, “Îngerul Pustiei”, întruchipare a bărbăţiei şi a sfinţeniei,
caracterizat de Mîntuitorul Însuşi drept “cel mai mai mare dintre cei născuţi
din femeie” (cf. Matei 11, 11). Ioan este socotit ultimul dintre marii prooroci ai Vechiului Testament şi cel mai de seamă vestitor imediat al Evangheliei Dreptăţii, iar una dintre cele mai răspîndite reprezentări iconografice ale creştinismnului răsăritean – Deisis – ni-l înfăţişează ca suprem rugător şi mijlocitor dintre oameni şi pentru oameni, alături de Maica Domnului, dinaintea tronului de slavă al lui Hristos Mîntuitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu