ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XXXVI)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

1998

«BISERICA SĂ NU SE TEAMĂ

DE PUTERNICII ZILEI!»

DIALOG CU PĂRINTELE GH. CALCIU-DUMITREASA [1]

Ce reprezintă Romfest pentru România?

Romfest reprezintă o formă de manifestare generală a exi­­­­lului românesc, pentru exilul românesc, în care cei din e­xil îşi spuneau punctul de vedere, în religie, în cultură, în ştiinţă, în istorie, în morală, aceasta fiind forma noastră de re­zistenţă culturală, ca să nu uităm rădăcinile şi cultura în care am crescut. Abia acum [septembrie 1998] am intrat în legă­tură directă cu ţara.

Care a fost contribuţia dumneavoastră?

Am fost ales preşedinte al Comitetului Internaţional; am participat la toate întrunirile, am păstrat un spirit treaz, im­punînd în special prin formele de gîndire religioasă în cadrul acestui Romfest.

România se bucură încă de existenţa unor părinţi îndu­hovniciţi. Cum vedeţi rolul lor în recunoaşterea spirituali­tăţii româneşti? Americanii au un Daniil Sihastrul?

Nu. Americanii nu au un Daniil Sihastrul. Americanii ră­mîn uluiţi de ortodoxia românească, ce începe să fie tot mai cu­noscută, deşi noi sîntem foarte puţini acolo – o picătură. Totuşi, cei ce iau contact cu Ortodoxia rămîn uluiţi în faţa orto­­doxiei noastre clasice, aproape primar creştine, într-o so­cie­tate care a uitat de Dumnezeu, sau socoteşte că Dumnezeu este ceva ce ţine doar de viaţa intimă, subiectivă a cetăţea­nului.

România ar putea avea un Daniil Sihastrul al zilelor noas­tre?

Sigur că da. Nu chiar ca un Daniil Sihastrul, că nu mai a­vem nici noi domnitori ,,unşi’’ care să vină la el, dar cred că părinţii care sînt aicea, predicatorii, spoveditorii, stareţii, şi sînt destul de mulţi, ei sînt formele vii ale sihăstriei lui Daniil în viaţa românească.

Care este jertfa pe care trebuie să o facă Biserica pen­tru a recîştiga cu timpul ceea ce a pierdut în perioada co­mu­nistă?

Biserica, în primul rînd, trebuie să-şi schimbe modul de a gîndi. Am constatat că şi preoţii şi ierarhii gîndesc într-un mod încă tributar comunismului, adică socotesc că Biserica e doar un colţ din viaţa românească; trebuie să rămînă acolo, cuminte, să nu se amestece deloc în viaţa socială, ceea ce e fals. Biserica e cea care trebuie să dea norme de gîndire, nor­me de comportament în viaţa socială, fără a se teme de puter­nicii zilei.

Sînteţi de acord cu implicarea Bisericii în politică? [2]

Sînt de acord, dar nu în sensul de a-i scoate pe preoţi din altar şi a-i duce în Parlament, ci în sensul de a şti care sînt par­lamentarii creştini şi care nu. În felul acesta se face peste tot. America are organizaţii extrem de puternice, care influ­en­ţează Parlamentul şi alegătorii. Am şi un exemplu: organi­zaţia religioasă Coaliţia Creştină a stăruit pe lîngă Clinton vreme îndelungată; luni de zile s-au luptat ca să nu se trimită un ambasador homosexual în Belgia, şi au reuşit.

Biserica Ortodoxă Română ar putea contribui la clari­fi­carea României?

Absolut. Biserica deţine istoria României în formele ei a­devărate, prin părinţii şi ierarhii care au contribuit la unifi­ca­rea României, la creşterea ei, la alte evenimente importante. Me­moriile sînt păstrate, documentele sînt păstrate în Bise­ri­că, şi ar trebui să contribuie foarte mult la clarificarea multor probleme, la limpezirea sensului însuşi al acestei istorii.

Se poate vorbi de un Piteşti psihologic, în condiţiile a­valanşei obsesive a unei “reeducări occidentale”?

În sensul acesta, da. Se poate vorbi de o anume violenţă. Aceleaşi forţe demonice, care au lucrat acolo prin violenţă şi crimă, lucrează astăzi prin dezinformare, prin tentaţii, prin burse în străinătate, prin interdicţia atitudinilor cu adevărat creştine şi prin slăbirea moralităţii.

Internetul, televiziunea, muzica modernă, modernismul în general, pot dăuna sufletului, în felul unei patimi?

Sigur că da, absolut. Putem spune că, rău întrebuinţate, sînt lucruri diabolice; dar oricum, Biserica, trăind în mijlocul lor, trebuie să le folosească şi ea pentru a-şi exprima punctul de vedere şi a răspîndi învăţătura creştină. Ele pot fi exorci­zate, puse în slujba lui Dumnezeu.

Care este adevărata libertate a omului?

Adevărata libertate a omului este să cunoască Adevărul. “Adevărul vă va face liberi”, stă scris [Ioan 8, 32].

Există vreo diferenţă între libertate şi libertinaj? Mulţi le confundă.

Dacă libertatea e cunoaşterea Adevărului, libertinajul e ig­norarea Adevărului, acceptarea minciunii drept Ade­văr.

Ce ne puteţi spune despre mişcarea ecumenică la nivel mondial şi naţional?

Mişcarea ecumenică este o formă a mişcărilor internaţio­naliste pe plan religios, în care se încearcă desfiinţarea naţiu­nilor, instituirea unor noi guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns şi care urmăresc doar gloria lor, buna lor viaţă şi sa­­tisfacerea dorinţei lor de a conduce popoarele. Ecume­nis­mul de acest gen este în sine o acţiune diabolică şi sînt de acord cu unii teologi greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru.

Mulţi dintre oamenii noştri politici prezintă iluminis­mul ca pe un lucru pozitiv, prin aceasta încercîndu-se eli­mi­narea creştinismului.

Ei consideră iluminismul ca pe un lucru pozitiv pentru că aceasta justifică abaterile morale, toate abaterile de la cre­din­ţă, constituind temelia de la care porneşte internaţionalismul ateu de astăzi. Iluminismul este o mare pacoste şi rămîne re­sponsabil de toată disoluţia lumii moderne.

Mulţi dintre aceia care încearcă să scoată la lumină nişte adevăruri de neam, de credinţă, lucrurile care se as­cund în continuare, sînt catalogaţi drept fanatici, nebuni sau oameni care n-au ce face...

Lucrul acesta s-a întîmplat dintotdeauna creştinismului, să nu ne mirăm! Noi nu sîntem din lume. Dacă urmăm învă­ţătura lui Hristos, nu sîntem din lume. Aşa cum spune Învăţătorul în rugăciunea Sa [cf. Ioan, cap. 17]: Noi nu sîntem din lume, de aceea ei nu se roagă pentru noi, fiindcă lumea nu iubeşte ce nu este al ei; noi sîntem din altă lume, lumea nu ne iubeşte, dar noi trebuie să ne împlinim misiunea noastră, încredinţată de Iisus Hristos, în această lume dificilă şi vrăjmaşă.

Tineretul reprezintă viitorul. Ce ar trebui să facă tine­rii? Ce le transmiteţi?

Tinerii să se întoarcă la credinţa cea adevărată, la Orto­doxie, la formele ei autentice, nu la cele moderniste. Ştiu că o serie de ierarhi sînt ecumenişti, introduc un laxism moral în sufletul tinerilor, iar acesta este lucrul cel mai de sminteală. Atîta vreme cît atacurile vin din afară, tinerii le sesizează ca pe un pericol; cînd vin însă din interior, de la ierarhii lor, nu le mai sesizează ca atare, ci ca pe o formă nouă a Ortodoxiei. Este fals. Pentru aceşti ierarhi, preoţi sau profesori de teo­logie, ţin să amintesc ceea ce a spus Mîntuitorul [cf., de pildă, Matei 18, 7]: Vai de cel smintit, dar mai vai de cel prin care intră sminteala în om! Îi îndemn pe tineri să cerceteze Sfinţii Părinţi (vieţile lor), viaţa monahală din trecut, să cerceteze mănăstirile unde monahii trăiesc o viaţă cu adevărat creştină şi să urmeze exemplul viu al acestora.

Unele mănăstiri au început să-şi manifeste dezacordul, deocamdată neoficial, în legătură cu ecumenismul. Folo­seş­te la ceva?

Sigur că da. Probabil că ştiţi că deja cîteva Biserici orto­doxe au ieşit din ecumenism, spre exemplu Biserica Sîrbă, Bi­serica Georgiană, Biserica din Ierusalim. Dacă Biserica Sîr­­­bă a ieşit din ecumenism, faptul se datorează semnăturilor şi protestelor monahilor (împreună cu o parte a preoţilor pa­rohi). În cele din urmă, Sfîntul Sinod Sîrb a cercetat cererile lor şi a decis ieşirea din ecumenism. S-ar putea să se întîmple şi la noi acest lucru. Eu am sperat aşa de mult că următoarea ţară va fi România! Noi avem o tradiţie, o cultură monahală, o trăire extraordinară. De ce să se anuleze această trăire? Poţi fi într-o relaţie cu orice Biserică, dar nu într-o mişcare ecu­menică, de tip sincretist, în care Ortodoxia este strîmbată, în care tradiţia este anulată sau modificată în sens negativ. Să ră­­mînem noi ca noi, în orice relaţie cu orice Biserică, dar nu într-o mişcare ecumenică de genul acesta... 

A consemnat

Fr. Petru Mitra

(Mănăstirea Petru-Vodă)

[1] Interviul a fost acordat cu prilejul primei ediţii Rom­fest organizate în ţară. [Nota Blog]

[2] Era viu dezbătută pe atunci o afirmaţie în acest sens a Î. P. S. Barto­lo­­meu al Clujului. [Nota vol. 2012]

* Fr. Petru Mitra, “«Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!». Dialog cu Părintele Gh. Calciu-Dumitreasa”, în Puncte cardinale, anul VIII, nr. 12/96, decembrie 1998, p. 9. Text inclus în mai multe volume ale Părintelui Calciu, cel mai recent fiind Fiţi jertfelnici. De la cuvintele către tineri la mărturiile testamentare, ediţie îngrijită, postfaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana (col. “Cruciaţii secolului XX”), Bucureşti, 2012 (a se vedea pp. 115-119).

Ultimul popas la Petru-Vodă (toamna 2006)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)