ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XXXII)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Luna aceasta, în ziua de 23, Părintele Calciu ar fi împlinit 87 de ani. Şi tot luna aceasta, în ziua de 21, s-au împlinit 6 ani de la trecerea sa la cele veşnice. Postarea de faţă vine şi ea în prelungirea dublei pomeniri. Dumnezeu să-l odihnească şi să ne facă vrednici de a întîmpina după toată cuviinţa, în toamna viitoare, parastasul de 7 ani, ce s-ar cădea să ia proporţiile unei sărbători a jertfelniciei ortodoxe şi a demnităţii româneşti, pe care Părintele Calciu le-a întruchipat ca nimeni altul, pînă în inefabila vecinătate a sfinţeniei.

1998
MASONERIA
ŞI ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE

Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştină şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuă să-l aibă în societatea vremurilor noastre.

Studiul de faţă este determinat de apariţia în versiune românească a unei cărţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicată în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Măgureanu. Ţinem să facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria franceză, a scris mai multe cărţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare măsură, discipolul lui Albert Pike (1859-1891, doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrină masonică, se intitulează: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei.

Ediţia americană din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabetică, făcut de T. W. Hugo şi care numără, la rîndul lui, 218 pagini. O carte masivă, plină de învăţăminte masonice, în care autorul prezintă amănunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicînd funcţiile fiecărui grad, dar trecînd sub o tăcere absolută orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cărţii, ni se dau titlurile şi gradele “corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici măcar menţionat, deşi A. Pike se făleşte cu deţinerea lui. Cităm pe alese cîteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4:  Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramă; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraică – “pus deoparte”, “sfînt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. După cum se poate vedea, abundă numirile ebraice şi termenul “secret”, ceea ce întăreşte o dată mai mult, dacă mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei.

Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike destul de pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmă multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrări antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondială a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate.

Holy constată că secolele XIX şi XX sînt caracterizate de o explozie a activităţii religioase, atît în Bisericile clasice – catolică şi ortodoxă – cît şi în “aşa- numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite “culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete.

Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmă acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastră este cea creştină şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştină a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, că sînt concertate de o grupare ocult care urmăreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmăresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei.

Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg şi are misiunea de a face masoneria simpatică omului de rînd. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la “constructorii în piatră” în general, breaslă care era preocupată să-şi apere anumite secrete privitoare la arhitectură şi la tăierea pietrei; intenţia clară a autorului este de a arăta că acestea ar fi singurele “faimoase secrete” de care masoneria este acuzată. Lucrul acesta nu-l împiedică pe Beresniak să greşească în unele afirmaţii, ca oricine ascunde ceva, dar care trebuie să facă afirmaţii pro domo, chiar dacă le maschează. La pagina 12, el spune: “Odinioară, masonii trebuiau să aparţină Religiei ţării lor, dar astăzi vor trebui să aparţină Religiei cu care toată lumea este de acord, adică să fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajută să-i recunoaştem”.

Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase – iată este ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stă însă o răzbunare pentru o crimă legendară, căreia masonii îi dau o interpretare mistică, spirituală. A. Ralph Epperson, în cartea citată de noi (Noua Ordine Mondială), ne relatează că ceremonia iniţierii masonice este ţesută în jurul acestei legende. Ea este legată de construirrea Templului lui Solomon.

În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de către Solomon. Erau două construcţii măreţe, folosind din belşug de marmură, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare către Hiram, regele Tirului, Solomon se plînge că evreii nu erau pricepuţi în arta tăierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune că era fiul unei văduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramă (III Regi 7, 14).

Masonii susţin că Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destăinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţă de străini, ci şi faţă de gradele inferioare, chiar înăuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arăta din cartea lui A. Pike.

Cincisprezece colegi meşteşugari – văzînd că Templul era terminat, dar ei nu posedau încă secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple – au decis să-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul pînă la capăt, omorîndu-l pe Hiram Abif. (Toată această legendă se găseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564.) Pînă aici, totul pare o legendă asemănătoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de al treilea, mai bogat decît ei, ca să îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cărui rămăşiţe le caută Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Lumină. Elementele simbolice introduse de acesta sînt următoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gură cu rigla, care înseamnă regulă, adică suprimarea libertăţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu echerul în inimă, care reprezintă uniunea religiei cu puterea civilă, adică introducerea controlului şi asupra stărilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie să crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o lovitură de ciocan în cap, ceea ce semnifică impunerea controlului asupra intelectului, prin forţă brută. Din această interpretare a lui Hutchens reiese limpede că duşmanii masoneriei sînt statul, religia şi masele genuine, cele trei realităţi sociale care trebuie distruse, totul încăpînd pe mîna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însă nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrîns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explică simbolurile şi mai clar: “... asasinii săi [ai lui Hiram – n. n.] simbolizează tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul”. Aceste simboluri acoperă perfect elementele de mai sus.

Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calităţi, el introduce, ca pe o uşoară autocritică, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţă de ateism), dar care era un războinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încălcînd deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacă cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sălii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, care a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilă a Japoniei (nu peste armata combatantă), deschizînd astfel ciclul crimelor în masă ale războiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabă în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bătrîni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud.

Interesantă este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, după ce fratele care are grijă de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedă: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luînd şi şireturile sau cureaua de la pantaloni?

Referindu-se la faptul că masonii se mai numesc şi “Fii ai văduvei”, Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface că nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobată de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferă o autoritate extraordinară. Beresniak precizează: “Se cuvine să remarcăm lipsa tatălui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise”, punînd la grămadă creştinismul cu toate miturile păgîne şi legendele folclorice.

În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak răspunde cu o seninătate dezarmantă că singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de “reţete”, aşa cum ai întreba un artist de mare succes: “Care este secretul artei dumneavoastră?”, iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui. 

După ce trece în revistă o serie de realizări ale masoneriei, cum ar fi Enciclopedia Franceză (al cărui inspirator a fost cavalerul mason de Ramsay), Beresniak se străduieşte să ne convingă de faptul că Revoluţia franceză nu este opera masonilor, că au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sînt autorii, ceea ce este inexact, după cum este inexactă afirmaţia lor că nu au avut nici un rol în revoluţia comunistă din Rusia. Principiile proclamate de Revoluţia franceză sînt lozinci strict masonice: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Cuvîntul “francmasonerie” are în el termenul de liber (franc), dar şi sugestia egalităţii şi fraternităţii de breaslă, fiind chiar o formă de organizare. În ceea ce priveşte revoluţia bolşevică, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de către masoneria europeană şi americană. Această strădanie a lui Beresniak nu este însă gratuită.

În templul masonic din Virginia, există un colţ mai neînsemnat, unde poţi găsi o foaie în care scrie că, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţită de cartea lui John Robison intitulată Proofs of a Conspiracy (cartea are un titlu foarte lung, în care se face, de fapt, un fel de scurt rezumat al ei: Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities, London, T. Cadell, 1798), unde se arată amestecul masoneriei în Revoluţia franceză şi în alte “rebeliuni”, drept care îl conjură să nu susţină masoneria. Ca dovadă, se află acolo volumul Proofs of a Conspiracy. Se menţionează că George Washington i-a răspuns lui Snyder, spunîndu-i că el nu crede în afirmaţiile lui Robison. Nu există însă nici scrisoarea lui Snyder, nici răspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncă un dubiu asupra răspunsului.

Robison a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largă audienţă în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel că a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constată că lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacă membrii lojii le-ar exprima public, ar duce la arestarea lor de către autorităţi. Astfel, prin creşterea agresivităţii ideilor şi a acceptării lor de către masonerie, lojile ajung asociaţii care urmăresc “să smulgă din rădăcini toate instituţiile religioase şi să răstoarne toate guvernele lumii”. Spre surprinderea lui, el observă că o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citează pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, “cetăţean al lumii”). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împărţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea măsură încît n-a mai rămas din ea decît o religie filosofică. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele constituind un complot prin care toate naţiunile să fie supuse organizaţiei masonice. Membrii catolici ai lojilor se lăudau că ei i-au infiltrat pe iezuiţi pînă acolo încît toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji.

Robison se ocupă de aproape întreaga masonerie europeană, pe care a cunoscut-o în amănunţime, ţinta lui fiind să prevină ţările europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sînt şi unele detalii pe care autorul le dă în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrînd că cel ce intră în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine făţişe. El dă ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptă deosebit de importantă, de vreme ce şi A. Pike îi acordă 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce oră e, la care acesta răspunde: Între oameni e întuneric, în lojă e amiază, căci Hesperus (steaua Europei) este întunecată de fumul tămîiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei.

În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dîndu-le o consideraţie egală, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmă, la p. 777, că cel ce doreşte să atingă înţelegerea marelui Cuvînt şi să posede Marele Secret trebuie să-i citească atent pe filosofii hermetici, dar avînd drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundă a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmă că A. Pike, în cuvîntul său din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni către cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: “Ceea ce trebuie să spunem mulţimii este că noi adorăm un dumnezeu, dar fără vreo superstiţie. Însă vouă, Mari Suverani Inspectori Generali, vă spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, că Religia masonică trebuie să fie menţinută, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cărui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţă de om, barbaria şi repulsia faţă de ştiinţă...” (J. Holy, op. cit., p. 18).

Surprinzător este faptul că demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusă masoneriei, a găsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat să discute, la o nouă adunare a sa, dacă lucrarea lui Holy să fie analizată în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cărţii. Holy este american şi masoneria americană nu a rămas insensibilă la afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americană tinde tot mai mult să se desolidarizeze de Albert Pike. Ei susţin că Pike a căutat să facă din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se consideră una deschisă, nu circumscrisă, cum este cea europeană. În micile afişe distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul că se trag din constructorii de catedrale şi că nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine – acţiunile lor de caritate sînt foarte largi, spre a-i atrage pe cît mai mulţi – şi nu se implică în politică. Masoneria europeană, da, ea se implică în politică, spun ei, dar nu cea americană. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lăudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacă masoneria este inocentă?

Dacă, într-adevăr, masoneria nu ar fi decît o or-ganizaţie memorială, celebrînd simbolic numai secretele marilor zidari şi constructori în piatră ai Evului Mediu, de ce atunci atîtea taine? De ce gradele inferioare nu cunosc secretele gradelor superioare şi nu sînt acceptate sub nici o formă la şedinţele celor de sus? Şi, pînă la urmă, cîte grade sînt în masonerie? Ideea general acceptată este că sînt 33 de grade, dar Robison vorbeşte în cartea lui de un individ de Grad 36 pe care l-a cunoscut, şi nu afirmă că acesta ar fi fost gradul cel mai înalt.

Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie să fie demonstrată, cu atît mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în această privinţă şi afirmă cu trufie că toate marile organizaţii politice internaţionale sînt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia franceză – şi, mai tîrziu, în cea comunistă – este evidentă. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia franceză, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, după mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încă din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele făcute de masonerie în societatea europeană.

Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultăţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridică este de rău augur: el crede că se adresează unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat. Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualuilui masonic şi justifică interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernării gradelor mai mari, ca şi la adunările masoneriei de vîrf, afirmînd că aceste ceremonii sînt atît de extraordinar de înalte încît cel nepregătit s-ar putea sminti! Deci este limpede că oricine intră în lojă vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil să înţeleagă misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonică, ajunge să se lămurească. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jură că “orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfărîmată, pentru că nu este decît o formă moartă, fără suflet” şi că “Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat pe doctrina simplă şi pură a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie să fie eternă” (Masoneria de Rit Scoţian, vol. II, p. 404).

În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrină a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin să mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vîrfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, să mai rămînă în Biserică şi în funcţie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dă binecuvîntarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxă şi cea Catolică ar trebui, fără nici o reticenţă, să excludă preoţii şi ierarhii masoni, pentru că ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştină.

Beresniak îşi exprimă cu clamoare poziţia anticatolică (se pare că nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte). El afirmă că Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rămas înapoiate (ceea ce un neadevăr sfruntat), pe cînd în Anglia – şi, în general, în ţările unde preoţii nu sînt mediatori divini – “lojile nu au întîlnit împotrivire şi ele nu au trebuit să se împotrivească, la rîndul lor, Bisericii” (p. 41). Iarăşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele două Biserici Apostolice care sînt masoni: pe cine slujiţi voi, cărora masoneria vă neagă dintru început – şi ştiţi că vă neagă! – preoţia?

Un preot român, de curînd întîlnit în America, îmi spunea că un student la Teologie (ortodoxă) i-a arătat şorţul de mason, pe care îl poartă mereu cu el. Nu poartă Sfînta Scriptură, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic…

Unul dintre idealurile urmărite cu perseverenţă de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arătat deja) şi a naţiunilor, urmărind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o “nouă ordine mondială”, care va permite membrilor săi să devină conducătorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sînt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: “Cu maţele ultimului popă îl vom spînzura pe ultimul rege!”.

Beresniak ne anunţă fără ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: “În secolul nostru, datorăm francmasoneriei cîteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenită O.N.U. –, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului... Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimă voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnităţii umane” (p. 55).

Este evident scopul dominării masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care caută desfiinţarea naţiunilor şi a libertăţii acestora, economia dirijată de un guvern internaţional, puterea lor discreţionară de a decide dacă o naţiune are sau nu dreptul să aibă copii pentru a supravieţui, dacă membrii unei naţiuni au dreptul să mai trăiască sau trebuie să piară prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat, etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonică şi ele au constituit programul de bază al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalităţii. Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groază cum la Lyon sute de călugări şi călugăriţe catolice au fost dezbrăcaţi la piele, legaţi cu funii – un călugăr cu o maică – în poziţii obscene şi apoi aruncaţi să se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în taină.

Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mîndrie luciferică, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţă misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: “Lumea ne va declara curînd ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducători peste stăpînii lumii” (p. 817). Este evident că Pike vorbeşte despre dictatura absolută a masoneriei, care va stăpîni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politică (suverani). De fapt, el citează aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde că se trage într-o mare măsură. Toate acestea sînt învăţăminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş. Tot în aceste învăţăminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmă, prin aluzie la templieri, duşmănia de moarte a masoneriei faţă de tiara papală. Această vrăjmăşie, afirmată mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluată de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele două secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstrează, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene.

Pentru a ilustra ce mari personalităţi a avut şi are masoneria, Baresniak dă multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei destructive a regalităţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolă, dar care, cum rezultă din propriile sale mărturii, şi-a regretat acţiunea, întorcîndu-se cu dragoste spre Spania, căreia îi declarase vrăjmăşie pe viaţă şi moarte chiar în casa unui spaniol, lăsînd un testament de iubire faţă de această Spanie care, după Beresniak, era înapoiată, pentru că nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc. Observăm că cele mai anticreştine organizaţii “religioase” sînt de origine masonică: Mişcarea Teosofică pornită de Helena P. Blavatsky şi continuată de Annie Besant, mare maestră a Dreptului Uman şi a mişcării New Age. Această din urmă mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declarată împotriva old age-ului, adică a religiei creştine, ce are cîteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţă (neavortarea copiilor), la credinţă, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sînt tot mai clătinate astăzi, cînd ele nu mai sînt “evidente de la sine”, iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului la viaţă al copilului, a dreptului de asociere ş. a. m. d. New Age este o formă a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmă următoarele: “Credinciosului din New Age i se spune: Ai putea fi zeu în clipa următoare, numai dacă nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrăvite” (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondială, pp. 27-28). De altfel, ideea de bază a new-age-iştilor este că ei sînt chemaţi să conducă politica lumii, că ei poartă geniul politic în structura lor şi că toţi trebuie să li se supună. Fiecare new-age-ist are cel puţin un “spirit director”, care îl ghidează şi-i spune ce trebuie să facă. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are două astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatălui ei, celălalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnă a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redînd în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul răposatei Helena Roosevelt.

Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cărţii sale, şi anume să demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune că a crescut cu două cărţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), că masoneria este o organizaţie satanică. El afirmă, cu cita-te din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated (vol. 2, p. 259), că la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adresează celui ce este iniţiat: “Pînă acum ai văzut în masonerie numai embleme şi simboluri. Acum trebuie să vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata să repudiezi orice judecată şi să asculţi, fără rezerve, tot ce ţi se va porunci să faci pentru binele umanităţii?” (p. 28).

Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Război şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumită notă caricaturală, dar, dacă citim cartea lui J. Holy, care ne redă unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decît în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rînd în patru încăperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scăldată într-o lumină sepulcrală, este un mausoleu pe care se află un sicriu în care zace un cavaler îmbrăcat în alb, cu faţa acoperită. În jurul sicriului se află trei cranii. O muzică înceată se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: “Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata să treci prin toate încercările care te aşteaptă? Ele sînt înspăimîntătoare, dar nu este nimic în ele să te sperie, dacă ai înţeles toate gradele prin care ai trecut pînă acum... Trebuie să-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru că totul va depinde numai de tine însuţi”. Cavalerul din sicriu îl întreabă, la rîndul său, pe iniţiat: “Tu, care ai venit să-mi tulburi pacea, teme-te de mînia mea! Care îţi este dorinţa?”.

În privinţa identităţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune că secretul lui ţine de Cabală. Albert Mackey ne explică, în cartea sa Revised Encyclopedia of Free-masonry (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Cabala: “Cabala a fost predată de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoală teosofică în Paradis. După căderea îngerilor, această doctrină cerească a fost comunicată, prin bunăvoinţă, copiilor neascultători ai pămîntului”.

Aşadar, “ceata selectă” a îngerilor a fost formată din cei care se vor răscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o “binevoitori” lui Adam şi astfel a ajuns pînă la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Cabala chiar în Pentateuh, prin intermediul căruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Cabală.

Întreit Puternicul Maestru îngenunchează în faţa sicriului, pune o coroană de lauri pe una dintre ţeste, apoi intră în următoarea încăpere, unde îl ameninţă din nou pe candidat cu mînia secolelor trecute, dacă nu va fi ascultător fără rezerve. Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagă această descriere este preluată de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated, publicată de Powner Company din Chicago.)

Beresniak nu oboseşte să ne convingă că francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispărînd în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca număr, încît astăzi clasa mijlocie formează grosul masoneriei. Adevărul este că această clasă formează masa de manevră, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sînt conducătorii din umbră ai politicii mondiale. Beres-niak se contrazice pe el însuşi cînd afirmă că în masonerie sînt puţini milionari şi oameni cu mare influenţă, pentru ca apoi să se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de către masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea să înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectualii mărunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţă de lumea exterioară, ci şi faţă de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sînt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este “deschiderea” de care vorbesc masonii?!

Jim Show, mason important, devenit creştin după ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a răspuns că este creştin. De obicei, răspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori. S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; cînd a ieşit candidatul care intrase după el, l-a întrebat ce a răspuns la problema credinţei; acesta îi destăinui că răspunsese: Nu sînt creştin şi nici nu intenţionez să devin. Apoi a adăugat: Mi-au spus că voi merge mai sus. Ce înseamnă această mergere mai sus? Epperson crede că sînt două straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred că mai există şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declară: “Părăsind masoneria, după 19 ani şi după atingerea Gradului 33, mă simt dator să îi previn pe alţii să evite capcana demonică a acesteia”. După părerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultă, Gradul 33 îl reprezintă pe Marele Răzbunător al Marelui Maestru asasinat, adică al lui Hiram Abif.

Masoneria este o organizaţie secretă internaţională, anticreştină şi satanică, pentru că intenţionează să stabilească o “nouă ordine mondială” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevărul divin al creştinismului cu o religie fabricată, sprijinită pe misterele egiptene ale lui Hermes Trismegistul, pe Cabala evreiască, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevăraţi dumnezei a tuturor zeilor păgîni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunînd în cartea sa toate rătăcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevăr şi minciună, în care creştinismul este doar o parte a adevărului. El nu se ocupă de organizarea practică a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci caută fundamentarea dogmatică şi ocultă a doctrinei masonice.

“Masoneria... este totdeodată interpretarea marii cărţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai pură filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sînt păstrate în siguranţă toate marile adevăruri ale revelaţiei primordiale, care formează baza oricărei religii... Doctrina cabalistică a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru că ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spirituală şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalităţilor lumii” (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap. “Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept” [Gradul 28 – n. n.], p. 625).

Din această concepţie luciferică a superiorităţii masoneriei faţă de orice altă formă de credinţă sau gîndire rezultă superbia masonică a conducerii lumii după bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei – care, de fapt, se reduc la Lucifer – de la care au primit dreptul de stăpînire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioară (cf. Iacov 2, 19), dar nu încetează revolta împotriva Lui, pentru că sînt răzvrătiţi şi adepţi ai Marelui Răzvrătit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu că sînt “stăpînitorii lumii acesteia”, despre care Iisus a spus: “... şi El [Duhul Sfînt – n. n.], venind, va vădi lumea de păcat, şi de dreptate, şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpînitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11).

Într-adevăr, stăpînitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţă şi printr-o organizare lumească strictă, care pare invincibilă. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea stăpînitorului acestei lumi, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mîinii, pînza-capcană a păianjenului.

Preot Gheorghe CALCIU

Nota bene: În ciuda tuturor afirmaţiilor publice şi publicitare pe care masoneria le face cu privire la apartenenţa lui George Washington la o lojă masonică, nu avem dovezi absolut convingătoare că lucrul este adevărat, şi cu atît mai puţin că acesta ar fi fost adînc implicat în această organizaţie. Tot ceea ce se scrie pe pereţii templelor masonice, scrisori cu conţinut masonic etc. nu sînt susţinute de originale; mai mult, nu am văzut nici măcar o copie a acestor scrisori. Iată de ce mulţi dintre scriitorii antimasoni emit serioase îndoieli asupra autenticităţii scrierilor promasonice ale lui George Washington. Părerea celor mai mulţi este că, aşa cum era atunci moda, sau din motive tactice, George Washington ar fi fost membru al masoneriei, dar că prezentarea lui ca un devotat al organizaţiei este propagandistică şi falsă.

În cele ce urmează, dăm cîteva scurte extrase din cartea lui Bob Larson, New Book of Cults, publicată în 1982 la Tyndale House Publisher, Inc., Wheaton, Illinois. La capitolul “Freemasonry”, pp. 237-239, el spune: “Membrii Curţii Supreme William O. Douglas, Potter Stewart, Hugo Black şi Earl Warren constată că cercetătorii începutului secolului XX au descris şi au interpretat cultul şi riturile masonice. Albert Pike a fost considerat ca un luciferian ocult, după cum îşi expune doctrina în cartea sa... Masonii sînt obligaţi să depună jurăminte sîngeroase, dar pe care, după afirmţia lor, ei le socotesc doar simbolice. Simbolurile lor sînt compasul, care reprezintă forţa masculină, şi pătratul, care reprezintă forţa feminină; G simbolizează geometria şi pe Marele Arhitect al Universului (probabil de la engl. God – Dumnezeu); şorţul simbolizează inocenţa mielului, iar steaua cu cinci colţuri – unitatea masoneriei... Masonii jură ca partea stîngă a pieptului să le fie sfîşiată şi intestinele să le fie arse dacă vor divulga secretele masoneriei... Cărţile masonice ameninţă, cu blesteme, că membrilor care divulgă secretele li se va tăia beregata, li se va smulge limba şi vor fi înmormîntaţi pe malul bălţilor. Pentru Gradul 30, mai sînt blestemele ca să li se străpungă ochii şi să li se jupoaie picioarele de piele... În ceea ce priveşte acţiunile lor caritabile, numai o treime din cît contribuie membrii, sau alte societăţi nemasonice, merge la spitale. Restul banilor sînt folosiţi pentru călătorii, petreceri şi ospeţe... Masoneria este incompatibilă cu religia creştină. Chiar dacă jurămintele sînt simbolice, ele sînt violente şi criminale. De asemenea, se fac jurăminte în cadrul lojilor că vor ascunde criminalii [masoni] şi nu vor divulga nimic despre ei”.

* Preot Gheorghe Calciu, „Masoneria şi organizaţiile internaţionale”, în Puncte cardinale, anul VIII, nr. 10/94, octombrie 2012, pp. 4-5. Textul a fost inclus ulterior în mai multe volume ale Părintelui Calciu, între care şi Homo americanus. O radiografie ortodoxă, Editura Christiana, Bucureşti, 2002, pp. 103-122 (ediţia a doua: 2007, aceeaşi editură, aceleaşi pagini).

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)