MEŞTERUL MANOLE: PORTRET SUD-DUNĂREAN

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Nu demult, la Editura Sophia, a apărut micul volum Meşterul Manole: portret sud-dunărean, semnat de etnologul şi publicistul Gheorghiţă Ciocioi, care a răspuns cu bunăvoinţă solicitării mele prieteneşti de a ne oferi un rezumat al cărţii pentru postare pe acest blog. Cercetarea e de mare interes etnografic şi folcloristic pentru înţelegerea şi aprofundarea tradiţiei spirituale a spaţiului carpato-balcanic. Rezumatul postat aici păstrează ortografia din volum (R. C.)

Drd. Gheorghiţă Ciocioi

Jertfa zidirii – în fondul baladesc

nord şi sud-dunărean

Argument

Variantele bulgăreşti ale baladei jertfei zidirii, cu toate că au fost semnalate în literatura noastră de specialitate, n-au fost traduse până în prezent în româneşte. În consecinţă, o cercetare comparată asupra baladei româneşti şi a celei bulgăreşti nu s-a realizat nici ea, în cazul dat.

Necunoaşterea în profunzime a unor creaţii folclorice fundamentale de la sud de Dunăre, în ultimul veac şi jumătate, poate fi considerată, neîndoielnic, drept una dintre marile lacune ale etnologiei româneşti, cercetătorul român – rămas cel mai adesea la un stadiu informal – fiind văduvit de o parte însemnată a tezaurului cultural balcanic.

Dacă balada sârbă s-a bucurat în România, mai cu seamă în perioada interbelică, de o atenţie specială din partea unor cunoscuţi oameni de litere, a mai multor folclorişti ori tălmăcitori din limbile slave (C. Sandu-Timoc, G. Dem. Teodorescu, M. Eliade, N. Cartojan etc.), balada bulgară aproape că a fost trecută cu vederea, chiar şi în studiile cele mai serioase apărute în româneşte (Valeriu Şt. Ciobanu, Petru Caraman, Anton Balotă), fiind amintită doar incidental, într-un cadru mai larg, în relaţie cu legenda ori balada jertfei zidirii din întreg spaţiul balcanic.

Prin cunoaşterea nemijlocită a textelor originale bulgăreşti ale baladei jertfei zidirii, a studiilor şi analizelor pe tema dată, apărute în ţara vecină, şi prin adoptarea ulterioară a unei metode de cercetare comparată, atât în cazul baladei, cât şi în cel al studiilor de gen, s-ar putea ajunge, cu siguranţă, la rezultate mult mai serioase în etnologia românească, decât prin folosirea unor metode informative şi de iniţiere (prin intermediul studiilor ori traducerilor occidentale).

Prezenta lucrare îşi propune să umple un gol în literatura noastră de specialitate, făcând un prim pas pe calea unei cunoaşteri mai profunde a baladei jertfei zidirii de la sud de Dunăre. Ca şi balada românească despre mănăstirea de la Curtea de Argeş, şi baladele din sudul Dunării sunt puternic impregnate de istorie. Astfel, în cele 200 de variante ale baladei bulgăreşti a jertfei zidirii pot fi urmărite cu uşurinţă: a) monumentele; b) ctitorii; c) meşterii.

Evenimentele, în mod obişnuit, sunt datate şi localizate, variantele culese cunoscând o densitate mai mare în jurul locurilor evocate de baladă.

O mai corectă situare a temei în mediul cultural ar fi posibilă prin consultarea documentelor existente în arhivele bulgăreşti, dar şi în cele turceşti (cum ar fi înălţarea geamiei din Razgrad – 1616, a cărei legendă aproape că se confundă cu cea de la Curtea de Argeş).

Presupune oare fondul baladesc care s-a dezvoltat în jurul temei jertfei zidirii o matrice culturală arhaică, unică, ori s-ar putea vorbi de mai multe matrice culturale în care se articulează constante şi variabile? Este o întrebare la care acest studiu comparativ va încerca să răspundă.

După părerea mai multor cercetători de la sud de Dunăre, balada jertfei pentru creaţie, ce înregistrează un număr mare de variante, nu doar în Bulgaria, ci şi la bulgarii din nordul Greciei, în Macedonia ori în sudul Basarabiei (Arnaudov va culege două variante şi de la bulgarii din Dobrogea, mai înainte de schimbul de populaţie dintre România şi Bulgaria – 1940 – din localităţile Baia/Hamangia) şi Lăstuni/Hagilari, judeţul Tulcea) are toate caracteristicile unui „subiect rezistent”, fapt datorat unei matrice culturale unice (centrul Peninsulei Balcanice). Astfel, mulţimea variantelor baladei e considerată rezultanta răspândirii ulterioare a acesteia pe o arie mult mai largă.

Studiul îşi propune o abordare obiectivă a similitudinilor existente între balada românească şi cea bulgărească, dar şi a deosebirilor semnificative dintre acestea, constatate la nivelul mai multor variante ale baladei. Vor fi urmărite, cu precădere, transformările pe care le-a suferit balada jertfei zidirii în spaţiul sud-dunărean, transformări datorate, în bună măsură, contextului socio-istoric, reperabil atât la nivelul întregului, cât şi la cel al viziunii estetice, prin concretizarea unor structuri diferite ale motivului artistic.

Procesul adaptării prototipului baladei jertfei zidirii, al valorilor mitologico-religioase, la gândirea populară creştină, în perioada medievală, este, de departe, unul diferit la sud de Dunăre, prin comparaţie cu nordul fluviului, în balada bulgară fiind mai mult decât transparente o serie de elemente de influenţă bogomilă ori pavlicheană. Astfel, în secolul al X-lea, dar şi între secolele al XV-lea şi al XVII-lea, se poate vorbi de o serie de prefaceri ale mitului jertfei zidirii la sud de Dunăre. Acesta devine subiect al unor tâlcuiri simbolice, fapt datorat în bună măsură interpretărilor teologice, tributare doctrinelor dualiste din Balcani. Idei de bază ale mitului originar vor fi „primenite”, de asemenea, în mod simbolic, prin mijloacele creştinismului popular, ajungându-se la schimbări, interpretări şi adaptări – ce se întrevăd limpede în variantele baladei sud-dunărene – ale următoarelor sisteme: 1) cel al actorilor principali – tată (soţ, zidar) şi Dumnezeu-Tatăl (Creatorul, Ziditorul); mamă (fecioară, soţie) şi Maica Domnului (Mireasă-Fecioară, Ocrotitoare); fiu (copilul, pruncul) şi Dumnezeu-Fiul (Fiul-Prunc); 2) cel al acţiunilor de bază – zidire şi împreună-zidire; lupta împotriva puterilor demonice demolatoare şi împotriva haosului infernal; 3) cel al modelelor concrete – pod, zid, turn, cetate, oraş, scară, izvor, lapte miraculos, lemn; 4) cel al ideilor fundamentale – mijlocire, ajutor, protecţie, mântuire.

În rezumat, în procesul asimilării simbolurilor în fondul baladesc sud-dunărean, cercetătorii bulgari remarcă:

a) o năzuinţă limpede de corelare a datelor din textele Vechiului Testament cu cele din Noul Testament (cu precădere, proiectarea prorociei lui Isaia – 7, 14 – despre Fecioară şi Pruncul Emanuel într-o perspectivă mesianică nou-testamentară);

b) o încercare de adaptare a mitului la mesajul bogomilo-pavlichean (ca apariţia, de pildă, a numelui Pavel la prunc ori la meşterul-zidar).

În analiza operelor mitice trebuie avut însă în vedere următorul aspect: acestea nu descriu întâmplări reale, fapte de viaţă, ci evenimente religioase (mitologice), care se află într-o strânsă legătură cu cele mai de seamă momente ale începuturilor istoriei lumii. Astfel, nu puţine dintre analizele cercetătorilor bulgari se opresc asupra comparaţiei – jertfa zidirii/crearea Cosmosului (văzut ca o zidire perfectă), prin instaurarea armoniei universale de către Creator, prezentat şi ca „meşter-zidar” (Ziditorul, în teologia ortodoxă).

Studiul îşi propune, de asemenea, o cercetare obiectivă a motivelor cuprinse în variantele baladei nord şi sud-dunărene – o latură a temei jertfei zidirii aproape ignorată de cercetările de gen anterioare.

Motivul căutării, de exemplu, este inexistent în balada bulgărească, fiind înlocuit cu o poruncă fermă (a sultanului ori a unui paşă, cel mai adesea). Motivul logodirii ori cununiei cu Cerul prin jertfă este subliniat în mod constant la sud de Dunăre, prin inelul pierdut în temelie ori prin numele soţiei – termenul nevesta având semnificaţia atât de soţie, cât şi de mireasă în limba bulgară populară. Motivul zborului zidarilor (către Balcani) din unele balade sud-dunărene demonstrează limpede faptul că balada bulgărească a fost puţin studiată în prima jumătate a secolului al XX-lea, chiar de către folclorişti europeni de seamă (ca lingvistul croat Peter Skok – 1881-1956, de exemplu), care vor afirma că acest motiv ar fi prezent doar în balada nord-dunăreană. Tot Peter Skok va susţine că rugăciunile pe care le adresează Manole către Dumnezeu pentru a împiedica sosirea soţiei la zid nu sunt prezente în balada bulgărească, fapt infirmat de mai multe variante ale baladei bulgăreşti.

Aşezarea în paralel a textului – în română şi bulgară –  are ca scop surprinderea unor elemente în matca lor originară şi urmărirea transpunerii baladei dintr-un sistem cultural în altul, cu codurile lor diferite (limbă romanică/limbă slavă, coduri de legiuiri pământene/coduri de legiuiri turceşti, vocabular impregnat de termeni turceşti, arhaisme, cuvinte din diferite graiuri şi dialecte ale limbii bulgare, limbă populară bulgară/limbă română populară etc.).

Studiul comparativ asupra temei jertfei zidirii din fondul baladesc nord şi sud- dunărean, ca şi  cele 35 de variante ale baladei jertfei zidirii din spaţiul sud-dunărean,  reprezintă un prim pas în circumscrierea unei arii culturale fecunde, în decriptarea temeinică a unui model cultural, pornindu-se de la ideea de sacrificiu şi de la structurarea unui model de viaţă comunitară în jurul sacrificiului, cu o puternică încărcătură simbolică şi cu reverberaţii într-o arie culturală integratoare mult mai largă.

Gheorghiţă Ciocioi

Texte

(în română şi bulgară)

  

Manuil o zideşte pe Todorca

Meşterul Manole, meşter neîntrecut, Între meşteri mari cel mai priceput*[1], Soţiei n-a spus el mai dinainte... Că l-ai socoti cel mai făr' de minte. Manole zidea cetate înaltă Colo-n Pazargic*[2], cum n-a mai fost altă. Ziua ce zidea, Noaptea se surpa Şi se risipea; pulbere-ajungea. Manole şedea, şedea şi plângea Şi mult lăcrima şi mult se mâhnea Şi se-ngrijora de lucrarea sa. Călători pe cale I-au pus întrebare: - Manole, tu dar Ce plângi cu amar? Şi răspuns le-a dat:  - De mă întrebaţi, călători cercaţi, Să vă spun, aflaţi: Cetate zidim, cetate înaltă Ca cetatea Tir, cum n-a mai fost altă. Ce zidim ziua Se surpă noaptea. Tot se năruieşte Şi se risipeşte. Capu-mi vor tăia. Călătorii' atunci tihnnit i-au grăit: - Meştere Manole, Zidul curban cere, Ca să se adune preaaleasă lume, Popi şi dregători, Hagii, ciorbagii*[3] Şi cu jurământ, cu sfânt legământ Voi să vă legaţi şi să nu trădaţi.                   Şi a cărui soţie întâi o să vie              Merinde s-aducă aci la cetate, Curban*[4] dar să fie dintre soţii toate. Toţi îns' au trădat, Numai Manoil drept a fost din sfat, Ci a spus aşa: - Tu, Todorca mea,  Luni de dimineaţă, când t' oi deştepta, Cămăşi să albeşti şi să opăreşti, Să speli şi să vărui, draga mea soţie, Casa să o mături, Pruncul să-l scalzi Şi prânz să găteşti, Merinde s-aduci la cetate mie. Draga Todorca mult mi-l asculta. S-a trezit devreme, luni de dimineaţă, Toate a spălat şi cu var a dat, Cas' a măturat, Pruncul l-a scăldat, Prânz a pregătit Să meargă la Zid. Vecin' a strigat: - Haide, hai, vecină, Cu prânz la cetate! Vecina-i grăia: - Mergi, Todorco, mergi, Că din urmă vin Şi am să te prind! Todorca mergea, 'napoi se uita, Nimenea din urmă nu o mai prindea Pân' ce ajungea. Şi cum o văzu Meşterul Manoil, Pălăria lui pe ochi şi-a lăsat Şi râuri de lacrimi atunci a vărsat. Văzând Todorca, I-a spus lui aşa: - Manole, Manole, dragul meu iubit, Ce plângi cu amar aici lângă zid? Manole atunci Todorcăi i-a spus: - Todorco, Todorco, iubită soţie, Inelul în zid eu că am pierdut. Inel de logodnă – Poţi să-l afli mie? Todorca i-a spus: - Taci, Manole, nu mai jelui! Am să-l aflu eu în temei, să ştii.                   Şi mi se lega, draga Todorca, Cu lanţuri subţiri, cu noi legături, În zid se lăsa, încet cobora şi mi se zidea, Iar cetatea atunci prinse a se înălţa.

Маноил майстор, най-майстор, най-майстор, устабашия, ама излезе най-глупав - на булката си не каза... Заградил Манол, Маноле, в Пазарджик кале голямо; деня го Манол градеше, нощя се кале ронеше, ронеше, та се сриваше. Седна Манол да плаче, да плаче, да се кахъри, че ще му иде главата. Пътници в пътя вървяха, че на Манола думаха: - Ой ми те тебе, Маноле, що ти е золум, та плачеш? Манол им отговаряше: - Пътници, кални друмници, га ме питате, да кажа: заградих града голяма, голяма града, широка, дълбока града Тируза! Деня си града градяхме, нощя се града ронеше, ронеше, та се сриваше, че ще ми вземат главата!... Пътници тихом говорят: - Ой ми те тебе, Маноле, кале си курбан ищеше! Че се събрали, отбрали попове, още кметове, хаджии и чорбаджии, сторили вяра и клетва на булките си да н' казват - която иде най-напред на кале хляб да занесе, нея ще курбан да турят. Сите казаха булки си, само Маноил не каза, ами й рече Маноил: - Тодорке, любе Тодорке, да станеш рано в понделник, бели си ризи опери, опери, любе, замажи, и сарай-двори помети, и си детето окъпи, обяда тогаз наготви, на кале хляб да донесеш. И Тодорка го послуша. Станала рано в понделник, опрала и замазала и сарай-двори помела, и си детето окъпа, че си наготви обяда,                                       на кале ще си занесе, комшийката си викала: - Я хайде, хайде, комшийке, на кале хляб да занесем. Комшийката й говори: - Я върви, върви, Тодорке, и аз подире ще дойда. Вървяла и се вбръщала се, комшийката й да стигне, комшийката й не стигна, дору на кале отишла. Как ми я видя Маноил, нахлупил калпак до вежди, обронил сълзи два реда; как го е видяла Тодорка, Тодорка дума Манолу: - Маноле, любе, Маноле, що ти е золум, та плачеш? Манол Тодорки думаше: - Тодорке, либе Тодорке, пръстен ми падна в калето, пръстена сгоденишкия - влязваш ли да го извадиш? Тодорка дума Манолу: - Мълчи, Маноле, не плачи, аз влязвам да го извадя. Че си Тодорка свързаха със тънки нови сиджими, че я в калето спуснаха, пуснаха, заградиха я  - тогаз се кале задържа

    

Culeasă în Razgrad

(în volum: M. Arnaudov, Studii vărhu bălgarskite

obredi i leghendi III-IV - SbNU*[5] 34/1920, p. 370)

 Meşterul Manail înalţă mănăstire

Măre, o, Srumko, Srumko, nevastă! Meşterul Manail mănăstire înalţă, cu două sute de meşteri, cu trei sute de zidari, ce zidesc ziua se surpă noaptea piatră după piatră, căprior după căprior. S-au sfătuit cei trei sute de meşteri: - Haide să facem legământ întru credinţă – a cărui drăguţă întâi o să vie, întâi o să vie apă să ne aducă, pe ea să o zidim în zidul mănăstirii! Cu toţii s-au dus şi acas' au spus, şi acas' au spus, drăguţelor lor, să nu meargă ele după apă devreme. Meşterul Manail la iubită a alergat, Srumkăi i-a poruncit, i-a poruncit şi i-a grăit: - Vai, Srumkă, Srumkă, Srumkă nevastă, tu dar să te scoli mâine mai din zori şi să mulgi nouă vaci, să frămânţi vreo nouă cuptoare, vreo nouă cuptoare de pâini rumeioare, atunci să te duci apă să aduci! Srumka nevasta, preavrednică ea, preavrednică ea, în zori se trezea, nouă vaci mulgea, vreo nouă cuptoare ea că frământa, vreo nouă cuptoare de pâini rumeioare, şi apoi devreme că pleca apă ca să ia. De cum o zărea, meşterul Manail, de cum o zărea, lacrimi că vărsa. Şi-au grăit atunci cei două sute de meşteri, două sute de meşteri, trei sute de zidari: - Vai, Srumko, Srumko, Srumko nevastă, noi că am făcut în crez jurământ – a cărui drăguţă întâi o să vie, pe ea s-o zidim în astă mănăstire. Srumka nevasta duios se ruga: - O, voi, cinstiţi două sute de meşteri, două sute de meşteri, trei sute de zidari, să-mi lăsaţi afară partea mea cea stângă, partea mea cea stângă, sânul meu cel stâng, ca eu să-mi hrănesc pruncuşorul meu! Şi-au pus-o-n zidire, în cea mănăstire.

Мори, ой Срумке, Срумке ле невесто! Манаил майстор манастир граде, двеста майстора, триста дюлгере, деньня го граде, нощем са рони камен по камен, ивер по ивер. Сговорили са триста майсторе: - Айде да чиним вера и клетва - чййото любе напреж ке дойде, напреж ке дойде вода да лее, да го задзидим на манастиро! Сички ойдели и си кажали, и си кажали на любетата да не си ходят рано за вода. Манаил майстор правина гоне, на Срумка вели, вели, говори: - Ой Срумке, Срумке, Срумке невесто, ти да си станеш вутрина рано, да си издоиш до девет крави, да си измесиш до девет фурни, до девет фурни бели хлебове, тогай да дойдеш вода да лееш! Срумка невеста много работна, много работна, рано станала, и издоила до девет крави, и измесила до девет фурни, до девет фурни бели хлебове, и па ойдела рано за вода. Като га видел Манаил майстор, като га видел, съзи заронил. Отговорили двеста майсторе, двеста майсторе, триста дюлгере: - Ой Срумке, Срумке, Срумке невесто, ний сме чинили вера и клетва - чийото любе напреж ке дойде, да го задзидим на манастиро. Срумка невеста милно са моле: - Ой вие вазе, двеста майсторе, двеста майсторе, триста дюлгере, оставайте ми десната срана, десната срана, десната гърда, за да си доя мъжкото дете! И га задзидили на манастиро.

Gorno Hărsovo, Sandanski

(SbNU 60/1993-1994, nr. 471)

Meşterul Pavel îşi zideşte soţia în mănăstire

S-au adunat şaizeci de calfe, să facă mănăstire. Ziua ce zideau, noapte se surpa. S-au adunat şaizeci de calfe, s-au strâns şi au jurat să nu spună soţiilor lor. Toţi să le poruncească pâine să le aducă; care va veni mai întâi, pe aceea în temelie să o aşeze. Toţi soţiilor au spus, meşterul Pavel nu a spus, nu a spus el soţiei sale. Ea deverme s-a deşteptat, s-a deşteptat, pâine a copt, pruncul l-a scăldat şi pe el în leagăn că l-a aşezat, şi cu pâinea ea că a plecat. Meşterul Pavel văzând-o pe ea, lui Dumnezeu astfel s-a rugat: - Dă-mi, Doamne, o ploaie cu vânt, ca înapoi să se întoarcă. A dat Dumnezeu o ploaie cu vânt, dar ea înapoi nici că se întorcea, pâinişoară lui că îi aducea. Meşterul Pavel pâinea că o lua, şi pe ea de mână că o cuprindea, şi la temelie el o aşeza, şi începură apoi a zidi pe ea. Iară ea aşa pe el îl ruga: - Slăbeşte, mă lasă, meştere Pavele, lăptişorul meu iată cum curge şi pruncuşorul mult flămânzeşte! Meşterul Pavel nimic nu spunea, nimic nu spunea şi el tot zidea. Punând dară ei acoperâmânt, toţi au amuţit. Domnul scara lor atunci le-a luat, de pe acoperiş ei că au zburat, şi unde calfele au căzut, fum negru la cer că s-a înălţat, iar unde meşterul Pavel a căzut, fântână s-a făcut.

Събрали се шейсет калфи, заправили манастири, деня правят, нощя пада. Събрали са шейсет калфи, събрали са й кълнали са, няма да кажат на жени си. Сички да им поръчат хляб да им донсат, която дойде най-напред, нея в темеля ще сложат. Сички на жени си казали, майстор Павел не казал, не казал той на жена си. Тя си е рано станала, станала, хляб е опекла, мъжко си дете окъпала и го в люлчица сложила, и тръгнала хляб да носи. Майстор Павел като я видял и са на Бога помолил: - Дай ми, Боже, дъжд и ветър, дано са назад повърни. Дал му Господ дъжд и ветър, тя се назад не върнала, а хлебец му е занела. Майстор Павел хляб си зима, и нея хвана за ръката, и си га в темеля сложел, и почнали пак да градят. Тя се му са е молела: - Пусни ме, пусни, майстор Павле, кърмата ми вече тече, мъжка рожба огладнява! Майстор Павел се си мълчи, се си мълчи и се си гради. И като сложили покрива, сичките са онемели. Господ стълбата им вземал, те са от покрива фърлили, дето калфи паднали, черен дим са дигнал, дето майстор Павел паднал, кладенец е станал.

Jeglarţi, Tervel

(Arhiva KBL-VTU*[6])

Meşterul Manol înalţă geamie

Înălţa meşterul zidiri*[7], zidiri Manol, geamii. Ziua Manol le înălţa, noaptea toate zidirile se surpau. Se mira Manol, se frământa, ce să mai facă Manol, cum să isprăvească zidirea. Într-o noapte vis el a visat, că o femeie i-a spus: - Manole, meştere Manole, tu vei isprăvi astă zidire, dacă vei zidi, Manole, pe cea care va veni întâi la tine. Se mira Manol, se frământa, ce să facă, cum să dreagă, dacă va veni întâia soţioara lui, Todorca. Când din somn s-a deşteptat, el Todorcăi că i-a spus: - Todorco, cununie întâi, mâine dimineaţă când te vei trezi, să te duci, Todorco, să te duci să cauţi vaca pierdută, de nouă ani pierdută, acasă să o aduci, cu fân mărunt să o hrăneşti. De acolo dacă te întorci, copilaşul să-l scalzi, să-l scalzi şi să-i dai mâncare. Bucate alese să pregăteşti şi la mine să vii. Grăind acestea, Manol a plecat. Todorca, soţie frumoasă, s-a dus să caute vaca. Când din sat a ieşit, i-a ieşit în cale un văcar, mut şi surd încă, cu singura lor vacă. Todorca vaca şi-a luat şi pe ea acasă a dus-o. Cu fân mărunt că a hrănit-o, apoi pruncul şi-a scăldat, bucate alese a gătit şi a plecat să le ducă lui Manol. Când Manol că o vedea, greu la inimă-i cădea, că nimeni nu i-a luat-o înainte. Todorca la Manol a ajuns: - Doamne ajută, Manole! Manol Todorcăi îi spunea: - Todorco, cununie întâi, am scăpat, Todorco, inelul, să cobori să-l ei. Vai, şi Todorca se învoia să coboare inelul să-l ia. Şi lăsând-o Manol să coboare, iute zidirea că zidea, pe Todorca înăuntru o zidea.

Градил майстор япии, япии Манол, джамии. Денем ги Манол градеше, нощем се япии събарят. Чуди се Манол, мая се, какво Манол да стори, как да си япия изкара. Една нощ сън сънувал, че една му жена казала: - Маноле, майстор Маноле, ти ще си япия изкараш, ако Маноле заградиш тоз дето при теб пръв дойде. Чуди се Манол, мая се, какво да прави, да стори, кат най-напреде отива негова булка Тодорка. Като се от сън събуди, той на Тодорка думаше: - Тодорке, първо венчило, сабалям рано кат станеш, да отидеш, Тодорке, отидеш, да търсиш крава загубена, от девет години загубена, в дома да я докараш, с дребно сено нахраниш. Оттам като се върнеш, детенце ще си окъпеш, окъпеш и го нахраниш. Хубави гостби ще готвиш и на мене донесеш. Казал Манол и заминал. Тодорка, булка хубава, тръгнала крава да търси. Като от село излезе насреща й говедарче, нямо е още и глухо, едната крава тяхната. Тодорка си крава прибира и си у тях закарва. С дребно сено я нахранва, тогаз си дете окъпва, хубави гостби наготви, тръгна на Манол да носи. Като я Манол съгледа мъка му падна на сърце, че никой не я превари. Тодорка при Манол отива: - Помага ти Бог, Маноле! Манол на Тодорка думаше: - Тодорке, първо венчило, изтървах си, Тодорке, пръстена, да слезеш долу го вземеш. Ах, че се Тодорка съгласи да слезе пръстен да вземе. Като я Манол изпусна бързо си япия съгради, Тодорка вътре огради.

Belianovo, Belenski, Ruse (Nenov, H, Letopisăţ na sveşnik Kiril

 i folklorăt na selo Belianovo, Ruse, 2006, p. 140)

Zidirea Donkăi

Trei fraţi cetate înălţau, Ziua o-nălţau sub soare curat, Noaptea lunişoara veghea zid surpat. Cei trei fraţi atunci s-au legat: - A cărui drăguţă întâi va veni, Pe ea s-o zidim în frumoasa cetate. Fiecare însă iubitei a spus. Donku dragei Donkina nimic n-a grăit, Ci multă roboată el i-a rânduit: - Mâine, Dono, mai din zori de zi voi a te trezi, La muiat să-mi pui vreo nouă măsuri, Nouă măsuri tot de grâu curat, Flămând să nu laşi dragul copilaş, Şi mâncare caldă să îmi pregăteşti, Să îmi pregăteşti, cu ea să-mi soseşti. Donka, tânăra soţie, în zori s-a trezit Şi a frământat nouă măsuri ea, Nouă, măsurat, tot din grâu curat, Şi prunc drăgălaş ea nu a lăsat să stea nemâncat, Merindea devreme că a apucat Şi pe dată Dona la drum a plecat. Cumnaţii Donei, cumnaţii şi unchii, Pe Dona-au zidit în cetatea Biala*[8] Piatră peste piatră şi lemn peste lemn. Iar Donka cu jale atunci a grăit: - O, vai, vai, voi cumnaţi şi unchi, Ce va fi făcând drăgălaşul meu, Al meu drăgălaş, preascump copilaş!

Троица бракя града градеха, дене я градьот на ясно слънце, ноще се вали на месечина. Троица бракя кауль сториха: чието любе най-напреж дойде, него же вградим в белана града. Сяко си любе любему каза, Донкино любе Донки не каза, ам хи наказа много работа: - Сутрина, Доне, рано да станеш, да ми оплавиш девет простора, девет простора бела пченица и да нахраниш москоно дете, и да ми сготвиш топла прогюма, и да ми сготвиш, да ми донесеш. Донка невеста рано станала, оплавила е девет простора, девет простора бела пченица, нахранила е москоно дете, отнела му е рана прогюма. Ага е Дона атам отишла, Донини стрици, стрици, девери, вградиха Дона в белана града камен за камен, дорво за дорво. И Донка си са рюком прорюка: - Ох леле, леле, стрици, девери, какво жа прави моето любе, моето любе, моско детенце!

Stoikite, Devinsko

(SbNU 60/ 1993-1994, nr. 475)

---

*[1] În original: ustabaşia – întâiul meşter.

*[2] Pazargic – oraş situat pe râul Mariţa, în sudul Bulgariei. A nu se confunda cu Bazargicul (astăzi Dobrici).

*[3] Nobil, boier, notabilitate, în paşalâcul Bulgariei.

*[4] Jertfă, ofrandă, ospăţ, animal sacrificat la un ospăţ, după făgăduinţă.

*[5] Sbornik za narodni umotvorenia, nauca i knijnina – o cunoscută culegere de folclor, ştiinţă şi literatură populară din Bulgaria (Sofia). Din 1889 până în 2002 s-au editat 62 de tomuri de folclor.

*[6] VTU – Arhiva Universităţii din Veliko-Tîrnovo.

*[7] Iapia – zidire, cuvânt rar, de origine greacă, ce a suferit mai multe prefaceri în ultimele secole în limbajul uzual.

*[8] Cetatea Albă – nume ce exprimă legătura cu lumea de dincolo.

Mai puteţi citi pe acest blog:

Al. Ciorănescu despre Meşterul Manole