DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
XLVI
Sonete-am scris deja prea multe poate…
Un singur lucru mi-a rămas: să mor,
dar nici aceasta nu-i ceva uşor
cînd altfel eşti decît pe lume-s toate…
Cînd te-au uitat soroacele şi-n spate
duci două veacuri şi-un pustiu de dor,
nici viii şi nici morţii drept al lor
nu te mai ţin, iar ceasul nu-ţi mai bate.
Eşti vis mai mult şi veştedă-amintire,
trei sferturi suflet şi un sfert stihie,
prea mult cuvînt şi prea puţin trăire,
cu lumea-n jur străină şi tîrzie,
iar Dumnezeu, că este sau că nu e,
nu face nici cît fumul din căţue…
XLVII
Cînd vine dracul de urît să-mi ţină
(sau ce ori cine-ar fi năluca lui),
că nu-s egal cu mine-mi află vină,
căci una azi şi mîine alta spui.
Dar eu ce spui e-atît de-al meu că n-are
cum contrazice cîte-am fost sau sînt,
şi-s mai egal decît a fost în stare
să fie dracul însuşi pe pămînt.
Dar încurcate-s iţele făpturii
(de cine sau de ce – n-am eu habar),
şi dracul chiar, ce-i negru-n cerul gurii,
îşi are totuşi dramul lui de har:
ca nuferii din smîrcurile urii,
iubirile se leagă şi răsar.
XLVIII
Mi-am zis mereu că-i rost pe-aci să fie
o ferestruică, sau o uşă chiar:
de lipsă-i doar s-o caut iar şi iar,
dar uit, sau n-am destulă cerbicie…
Mihai ar zice poate că ieşire
în spaţiu nu-i, ci doar în timp de-aci:
arhei şi avataruri… Ce prostii
şi-un geniu-ajunge uneori să-nşire!
Din cîte taine sînt, aceasta este
a mea, de-aceea mai de preţ îmi pare
şi c-alta nu e decît ea mai mare,
şi nici mai vie-n lume vreo poveste…
De n-aş fi eu pariul meu cu mine,
nici rob, nici liber nu mi-ar fi mai bine.
Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu