DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
XXXVII
Am fost şi eu amorezat de ea,
dar nu i-am spus nici ei, nici lui Mihai…
N-aş fi eu vrednic să ajung în rai,
dar nici cu Iancu-n iad nu m-aş vedea…
Cred că i-am scris vreo două-trei sonete
şi m-am plimbat prin faţa casei ei,
dar focul meu de crai şi de holtei
la alte uşi a ars mai pe-ndelete…
Iar pe Mihai deplin l-am priceput
cînd ea s-a dus în urma lui degrabă,
ca o nălucă palidă şi slabă
urmînd cărarea visului pierdut…
Şi azi, cînd îmi aduc de ei aminte,
mă înfior din tălpi pînă-n cuvinte.
XXXVIII
Tu, care-n nume-i porţi Venerei hramul
şi eşti atît de blestemat femeie,
cum rodul mult în jos înclină ramul,
şi nurii tăi tînjesc întinşi să steie.
Dar tot mai grea de vise fruntea-ţi este
cînd capul tău pe braţul alb se lasă
şi luneci lin, prin vaduri de poveste,
din tine în icoana ta frumoasă.
Tu-n sinea-ţi eşti mai mult decît se-mbie
făptura ta privirilor aprinse,
dar taina ta doar Dumnezeu o ştie
şi geniul care-n graiul lui te prinse,
pustiu pe cît îţi eşti şi tu pustie,
ca două mîini spre-un rai pierdut întinse.
XXXIX
Că-i fu Mariei fiul Dumnezeu
n-am izbutit deplin să cred vreodată,
dar cred că ea e maica preacurată
a unei lumi cum o visez şi eu.
Un neam mai bun din vrejul ei se naşte,
ce-ar merita dumnezeiesc să fie
şi pe Golgota lumii să-şi învie,
din an în an, icoana lui de Paşte.
Un neam frumos, şi pur, şi fără moarte,
ce-şi poate fi în veci de veci măsură
şi gata crucea dragostei s-o poarte
spre plinătatea cîtor noimă-avură,
încît nici el, nici lumea lui ferice
de vreun păcat nici gînd să se mai strice.
Pentru
conformitate,
Răzvan CODRESCU
UPDATE: 8
SEPTEMBRIE 2012
Mi s-a sugerat să
fiu mai exigent în „selecţia” acestor sonete publicate în serial, pentru că nu
toate ar fi egal de reuşite, iar autorul însuşi le-ar fi lăsat probabil pe
unele dintre ele uitate printre „ciornele” atelierului său de creaţie. Este
adevărat că nimeni pe lumea aceasta nu poate fi egal cu sine însuşi de la un
capăt la altul şi că orice „selecţie” este fatalmente subiectivă (mai ales cînd
este vorba de creaţii literar-artistice). Mărturisesc că pe mine m-a interesat,
din capul locului, nu doar valoarea estetică a acestor sonete inedite, ci şi
valoarea lor psihologică şi documentară, care contribuie la mai buna înţelegere
a unui personaj literar şi istoric destul de important, precum şi a epocii în
care s-a format şi s-a manifestat predilect (chiar dacă plin de o discreţie pe
care numai prietenul său Mihai a găsit de cuviinţă să i-o „suspende” artistic,
prefăcîndu-l în „personaj romantic” şi în ipostază a „geniului pustiu” – ca şi
pe Toma Nour, la care îmi propun să mă refer într-un alt context, mai ales că
drumurile lor s-au intersectat, cel puţin în prima tinereţe). Publicarea
„Sonetelor lui Dionis” (chiar dacă selectivă, unele pagini de manuscris fiind,
din păcate, astăzi indescifrabile) cred că interesează, pe de altă parte, şi
domeniul eminescologiei (cam lipsit în anii din urmă de revelaţii majore,
precum şi de locul proeminent pe care l-ar fi meritat în conştiinţa noilor
generaţii). (Răzvan Codrescu)
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu