ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XXIV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Ultrademocratul Dan Pavel, la vreo zece ani 

de la conferinţa despre extremismul legionar, 

pe vremea cînd ajunsese în sinecura lui Gigi Becali... 

1997

IARBA VERDE DE ACASĂ…

Marţi, 6 mai 1997, în cadrul programului “Doctrine politice” al aşa-zisei Societăţi Academice din România, s-a ţinut o conferinţă despre Legionarism (după ce luna trecută d-l Teodor Baconsky abordase separat problema Ortodoxismului politic, într-o conferinţă la care ne-am referit în numărul anterior).

Organizatorii şi conferenţiarii (d-l prof. Dan Pavel, profilat pe politologie, secondat de d-l prof. George Voicu, profilat pe sociologie) au avut surpriza unei săli pline... de legionari sau de simpatizanţi ai dreptei, publicul “sublim” pe care se contase iniţial (“teoreticieni, politicieni, studenţi şi, nu în ultimul rînd, jurnalişti...”) lipsind aproape cu desăvîrşire, din motive asupra cărora e treaba dumnealor să mediteze. Cert este că fără masiva asistenţă “legionară”, cei doi iluştri profesori s-ar fi aflat în mediul cu care sînt obişnuiţi: cel al amfiteatrelor goale, în care duzina de studenţi plictisiţi devine măsură a succesului profesional... D-l George Voicu a şi mărturisit, de altfel, că n-a mai vorbit niciodată în faţa unei săli atît de pline (şi atît de “divizate” ideologic, în opinia domniei-sale).

Contextul a influenţat, de bună seamă, atît conferinţa, cît şi “dezbaterile” ce au urmat-o; e motivul pentru care insistăm asupra lui. Ştiind că d-l Dan Pavel* este un adversar relativ notoriu al legionarismului şi al dreptei în general, adepţii mai vechi sau mai noi ai acestor orientări sistematic diabolizate, sătui de mulţimea mistificărilor antilegionare colportate  propagandistic vreme de mai bine de o jumătate de veac, s-au crezut datori să-şi afirme prezenţa şi să amendeze, dacă va fi cazul, calomniile deghizate în discurs “academic”. Au fost prezenţi în sală atît supravieţuitori ai vechilor formaţiuni legionare (foşti deţinuţi politici, septuagenari, octogenari sau chiar nonagenari), cît şi reprezentanţi ai noii generaţii. Tinerii membri ai Cuibului Legionar “Horia Sima” din Bucureşti, sub conducerea d-lui Şerban Suru (în jurul căruia s-a făcut destulă vîlvă în ultimii ani), au înţeles să se afişeze în uniforma tradiţională a Legiunii (“Văzîndu-vă cămăşile verzi şi diagonalele, m-am întrebat dacă nu cumva aveţi şi pistoale...” – a încercat să glumească, insinuant, d-l Dan Pavel, simţindu-se probabil foarte bine în cămaşa cu mînecă scurtă a unui conferenţiar care se respectă...). Impresia a fost puternică, “academicienii” şi micul lor anturaj afişînd o vădită stare de derută, ceea ce explică probabil, dincolo de lipsa “sonorizării” şi de cele cîteva momente de zumzet indignat al asistenţei, faptul că s-au făcut foarte greu auziţi, cum nu le prea stă bine unor profesori... (Cele cîteva intervenţii din public au dovedit că sala avea totuşi o bună acustică).

“Moderatoarea” (Oana-Valentina Suciu), nespus de agasată, a avut lipsa de tact să înceapă prin evocarea... Holocaustului! Faptul a echivalat cu o provocare, căci s-a încercat astfel să se dea discuţiilor o direcţie tendenţioasă, sugerîndu-se (în mod nelegitim, cum a recunoscut şi d-l Dan Pavel ulterior) că legionarii ar fi printre cei direct responsabili de această tragedie istorică. Pe atare fond tensionat, conferinţa a debutat greoi, cu o notă de confuzie care a urmărit-o pînă la sfîrşit. În mod evident, conferenţiarul şi-a autocenzurat discursul, ocolind – parte din prudenţă, parte din inhibiţie – afirmaţiile prea categorice. Probabil că precizarea pe care a ţinut s-o facă din capul locului, anume că nu-l interesează istoria legionarismului, ci doar coordonatele lui doctrinare, şi că, pe de altă parte, n-are cîtuşi de puţin în vedere ceea ce dumnealui a numit “neolegionarismul”, a fost o adaptare “din mers” la contextul care s-a creat, de vreme ce toţi conferenţarii anteriori puseseră (uneori chiar cu precădere) problema situării în actualitate a doctrinelor prezentate.

În mare, d-l Dan Pavel a încercat să abordeze următoarele probleme: 1) dacă legionarismul constituie o “doctrină” sau o “ideologie” (distincţie posibilă, dar neesenţială), 2) dacă legionarismul este sau nu omologabil fascismului şi 3) dacă legionarismul are un raport necesar cu antisemitismul. În ce priveşte prima problemă, dacă se dă termenului de “ideologie” înţelesul de “sistem de idei legate de acţiune” (Daniel Bell, Karl Friederich), legionarismul constituie o ideologie. Dacă se are însă în vedere şi latura lui “mistică” sau “contemplativă”, revendicată de la o veche tradiţie spirituală (cea creştin-ortodoxă), atunci el poate fi considerat o doctrină (“o teodicee seculară”). Prin urmare, legionarismul este şi o “ideologie”, şi o “doctrină”; depinde din ce unghi îl priveşti... Cam la fel stau lucrurile şi cu raportarea la fascism. Dacă trăsăturile fascismului sînt “cultul conducătorului”, “organicismul” şi “iraţionalismul deliberat” (concept la modă în politologia contemporană), atunci legionarismul apare ca o formă de fascism. Avînd însă în vedere puternica lui dimensiune creştină (mai ales cultul morţii şi al sacrificiului), care nu se regăseşte în fascismele propriu-zise, atunci legionarismul nu poate fi circumscris acestora...

Un accent deosebit s-a pus pe aşa-numitul “antisemitism” legionar. După părerea conferenţiarului, antisemitismul legionar ar fi fost nu doar unul conjunctural, ci expresie a unui rasism doctrinar, provenit dintr-un soi de psihoză mesianică, în virtutea căreia poporul român ar fi fost un “popor ales”, ceea ce, din punct de vedere teologic, constituie o erezie, ba chiar o reîntoarcere la stadiul veterotestamentar. Altfel spus, rasismul sionist nu mai are loc pe lume de rasismul dîmboviţean! “Eroarea logică şi morală” cea mai gravă a legionarismului ar fi fost confuzia între comunism şi iudaism: legionarii au intuit just pericolul comunist, dar l-au asimilat abrupt “problemei jidoveşti”, un rol deosebit revenind, în această privinţă, lui Ion I. Moţa, cu traducerea românească din 1923 a Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, scriere despre care “se ştie că reprezintă un fals” (de unde “se ştie”, conferenţiarul nu ne-a mai destăinuit, aceasta făcînd parte, ca şi Holocaustul, dintre dogmele unei anumite “politologii” contemporane). Originile iudaice ale comunismului, preponderenţa evreilor în toate revoluţiile comuniste europene, structura evreiască notorie a atîtor guverne roşii – toate acestea nu par să tulbure bunul simţ al distinsului nostru politolog. Totul e obsesie legionară! “Iudaismul” nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase...

La un moment dat, cînd lumea aştepta dacă nu o dezvoltare a problemei, măcar nişte concluzii mai limpezi asupra celor expuse, conferenţiarul s-a oprit cam brusc şi a declarat că, în ce-l priveşte, cam atît a avut de spus... A urmat la cuvînt d-l George Voicu [1], “comentatorul”, care a găsit că expunerea “şi-a atins scopul”, considerînd că d-l Dan Pavel a respectat şi cele două principii care trebuie să patroneze orice prezentare a unei doctrine politice: să se facă sine ira et studio şi de pe poziţii criticiste (neexistînd – ceea ce nu contestă nimeni – doctrină politică perfectă); un singur lucru i-ar reproşa, colegial, conferenţiarului: încercarea de a forţa legionarismul să se încadreze în nişte tipare ale politologiei occidentale (observaţie, altminteri, cît se poate de pertinentă, dar şi de vicleană în raport cu sala).

S-a trecut la etapa întrebărilor şi răspunsurilor, care a fost destul de haotică, atît din pricina proastei organizări, cît şi a radicalizării celor două tabere. Momentul-cheie a fost intervenţia d-lui Şerban Suru, care i-a lăsat fără replică pe organizatori. Sînt de reţinut cel puţin două observaţii foarte pertinente, care nu au nevoie de comentarii. Prima: în cadrul ciclului de conferinţe organizat de Societatea Academică, despre liberalism a vorbit un liberal (d-l Al. Paleologu), despre minorităţi – un minoritar (d-l Marko Bela), despre monarhism – un monarhist (d-l Andrei Pippidi), despre ecologism – un ecologist (d-l Marcian Bleahu), despre ortodoxismul politic (separat cu grijă de legionarism) – un teolog ortodox (d-l Teodor Baconsky); numai despre legionarism a fost chemat să vorbească un adversar notoriu al acestuia! De ce tuturor li se oferă ocazia să vorbească despre propria doctrină, numai legionarilor nu?! A doua observaţie: anunţînd conferinţa în cotidianul România liberă, organizatorii au promis că se va răspunde la următoarele întrebări: 1) Cum s-a destrămat mitul [?!] Mişcării Legionare?; 2) De ce o întreagă generaţie de mari intelectuali interbelici “a trădat” calea democraţiei?; 3) Naţionalismul, xenofobia şi totalitarismul îşi mai pot afla adepţi în România de azi? Or, nici una dintre aceste probleme n-a fost nici măcar atinsă de vorbitori! (Aici d-l Dan Pavel a avut dezgustătoarea stîngăcie de a-şi declina orice răspundere, aruncînd totul în spatele organizatorilor, reprezentaţi la faţa locului de numita “moderatoare”, asistată, cu oarecare discreţie, de un anume domn Antoniu Opriţă, care a catadicsit, în cele din urmă, să rostească o evazivă formulă de mea culpa).

Spre final, o intervenţie care se cade menţionată a avut, din sală, o doamnă octogenară (al cărei nume regret că nu l-am aflat), ce a declarat că nu a fost legionară, dar a cunoscut mulţi legionari, pe care şi-i aminteşte ca pe nişte oameni de mare caracter; că nu se pricepe la “doctrine politice”, dar că i se pare că nu de “doctrine politice” duce lipsă România de astăzi, ci de oameni de caracter; dacă Mişcarea Legionară, dincolo de anumite neîmpliniri sau devieri ale ei, a reuşit să fie cîndva o astfel de “şcoală de caractere”, atunci ea rămîne legitimă şi actuală...

Cum se făcuse ora 20 şi sala trebuia evacuată, organizatori şi conferenţiari au răsuflat uşuraţi. D-l parlamentar George Pruteanu (“Doar o vorbă săţ-i mai spun!”) [2] s-a apropiat de d-l Dan Pavel şi l-a încredinţat că a ţinut o conferinţă “ca soarele sfînt de pe cer” (cine are umor – nu-i aşa? –, nu şi-l pierde niciodată!). A doua zi, dezinhibat, d-l Dan Pavel s-a dus să se vaite la Radio Total că legionarii i-au sabotat discursul academic... Iar apriga “moderatoare” i-a telefonat “şefului de cuib” [3], rugîndu-l să-i împrumute pentru două zile caseta video cu întreaga tărăşenie, ca să se convingă, pasămite, că a fost adevărat...

De data viitoare se va intra în normal, conferinţele vor fi perfect academice, atmosfera va redeveni respirabilă, publicul nu se va înghesui, nici o patimă nu se va mai face simţită, totul va fi sub control, teoriile vor fi rotunde, toată lumea va rămîne liniştită şi mulţumită de sine, cum se cuvine unor oameni emancipaţi şi lustruiţi evropeneşte, sub cerul fără “sfinţi” şi “arhangheli” al Societăţii Deschise. Cît despre legionari, d-l Pruteanu, ca unul care a fost de faţă, poate se va gîndi să propună ceva măsuri parlamentare, ca să nu se mai tulbure liniştea oamenilor deştepţi şi cumsecade cu braşoave răsuflate despre “Dumnezeu” şi despre “Neam”... [4]

Adolf  VASILESCU

* Adăugînd cîteva amănunte la cele oferite de organizatori, să reţinem că d-l Dan Pavel, actualmente profesor de politologie la Universitatea din Bucureşti şi redactor-şef adjunct al revistei Sfera Politicii, a fost pe vremuri, după absolvirea Facultăţii de Filosofie (în anii '80), activist în structurile superioare ale fostului U.T.C. şi un zelos cenzor oficial al revistei studenţeşti Amfiteatru. Ce-i drept, a cochetat şi cu noicismul păltinişean, fiind un activist cu defulări platonice. După evenimentele din decembrie '89, a devenit un democrat zgomotos, ca orice intelectual orientat. După ce a fost o vreme redactor-şef adjunct al revistei 22, a binemeritat o bursă de studii în Occident, de unde s-a întors politolog (cum se ieşea, pe vremuri, de la “Ştefan Gheorghiu”, dar pe un alt calapod). A publicat şi cîteva cărţi pe teme culturale şi/sau politice: Bibliopolis, Etica lui Adam şi, în limba engleză, o carte de încondeiere a legionarismului şi ortodoxismului românesc (în colaborare cu politologul româno-american – de origine evreiască – Vladimir Tismăneanu).

[1] Despre d-l George Voicu, a se vedea, pe acest blog, textul intitulat “George Voicu şi «obsesia antisemită»”. [Nota Blog]

[2] George Pruteanu s-a stins prematur, la numai 60 de ani, în 2008. Necrologul pe care i l-am făcut – “La moartea lui George Pruteanu” – poate fi citit pe acest blog. [Nota Blog]

[3] Era vorba de d-l Şerban Suru (astăzi familist cu o droaie de copii, mult “cuminţit”, dar fără să-şi fi schimbat cu o iotă opţiunile doctrinare/ideologice). [Nota Blog]

[4] Textul – nerepublicat niciodată pînă azi – a avut şi următorul P. S.: “Vajnicul politolog mondialist trecut prin C.C. al U.T.C. este cel la care se referea cu precădere şi pamfletul «Fiziologia trepăduşului», apărut mai demult în Puncte cardinale (anul II, nr. 5/17, mai 1992, p. 15 [sub semnătura Răzvan Codrescu])”. [Nota Blog]

* Adolf Vasilescu, “Iarba verde de acasă…”, în Puncte cardinale, anul VII, nr. 5/77, mai 1997, p. 3 (rubrica “Confruntări”).

“Şeful de cuib” Şerban Suru... în civil

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) - "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) - Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) - "Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) - “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) - "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) - "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) - "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) - "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) - "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) - "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) - "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) - "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) - "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) - "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) - "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) - "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) - "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) - "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) - "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) - "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) - "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) - "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) - "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)