Diana Vallini, Intreccio
MNEMOFORIE
Că frumuseţea
se-ofileşte-n voi
e-al firii cel mai
greu dintre blesteme,
femei în care
lumea-ntreagă geme
de dorul vechi de-a fi
cu toate noi.
De moarte poate mai
puţin se teme
splendoarea voastră
cînd ajunge-n toi
decît de cum dă iama
peste noi
şi pradă tot mereu mai
cruda vreme.
O, cimitir de farmece
şi nuri
ce surd rămîi la rugi
şi la iubire,
şi nici de tine însuţi
nu te-nduri,
înfrînt nu eşti decît
de amintire,
căci poţi să ne despoi
pe rînd de toate,
dar să ne prazi de
suflet nu se poate!
RĂSCUMPĂNIRE
Închisă ca-ntr-o cuşcă
în visul tău cuminte,
te furişezi sub aripi
şi ai uitat să zbori,
şi ochii cu sfială
ţi-i pleci de cîte ori
nălucile iubirii îţi
trec pe dinainte.
Cu preţ aşa de mare nu
vor nici cele sfinte
să le plătim prin anii
degrabă trecători,
căci nu se cade viaţa
cu zile s-o omori
şi nici să fugi de
darul aducerii-aminte.
Cînd năpîrleşti
de-atîta suavă frumuseţe
şi năzuieşti virtuţii
să-i fii întruchipare,
să nu cumva să-ţi fie
păcatul mult mai mare,
căci are firea însăşi
destule să ne-nveţe,
şi nu-n răspărul
lumii, ci-n marea ei sărată
se face trupul luntre
şi sufletul lopată.
AVE MARIA
Suavă eşti ca nimenea,
Marie,
şi-aşa curat în tine
visul creşte
că s-ar cădea să-nvăţ
pe îngereşte
să te-agrăiesc, cu
rost de bucurie.
Lumină laşi pe unde treci mlădie
şi vremii pari să-i
luneci printre deşte,
şi tot ce-i trup de
tine se codeşte,
căci nu-i nimic să
se-amăsoare ţie.
Eşti mult mai mult de
cît de vrednic este
pămîntul tot să-ţi
şadă dinainte
şi nu-i zălog al
îndurării sfinte
mai viu decît
privirile-ţi celeste,
dar dacă-ai fi,
mă-ntreb, la Judecată
măsură tu, ne-am
mîntui vreodată?
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu