Pagini

sâmbătă, iunie 09, 2012

INTERMEZZO LIRIC: DIN CRUCE-N CRUCE

SUMARUL BLOGULUI

Thomas Demuth, Ecce homo


NĂPRASNĂ

Cînd fraţii tăi de sînge cu degetul te-arată
şi-n ochi le arde ura ca un tăciune viu,
nu ai, să scapi prin fugă, nici mare, nici pustiu,
nici codrul care frate de cruce-ţi fu odată.

Te-ncinge ura-n ziduri de pară-nfricoşată
şi te urăsc mai tare acei ce nu te ştiu,
iar noaptea lumii-ţi cîntă prohodul ei tîrziu
şi-i curg din gură bale, de parcă-ar fi turbată.

Cînd toată viitura aceasta levantină
se lasă cu năprasnă asupra ta buluc,
ori eşti profet dreptăţii ce trebuie să vină,
ori hoţ apocaliptic, ori stîlp de balamuc –
şi o Golgotă sigur cetatea urii are,
pe care să te-atîrne de mîini sau de picioare.


ATÎTEA VISE, DOAMNE!

Atîtea vise, Doamne, se strîng în noi, cu anii,
şi moartea ni le şterge de tot, dintr-un condei:
nu că ne curmă viaţa e răul mare-al ei,
ci că ne pradă pîrga mai crunt ca toţi duşmanii.

Tot rostul trudei noastre de-ar fi să se adune
şi să dureze-n lume ca într-o matcă-a lui,
încît să nu se piardă talantul nimănui,
nimic din ce există n-ar fi deşertăciune.

E binele, prin fire, prisositor în toate,
dar peste el se-aşterne fatidica uitare,
ce mai cumplit ca biciul păcatului ne bate.
Ce bogăţie, Doamne, călcată în picioare!
Cînd ce-i aievea-nghite ce s-a visat să fie,
nici crucea nu mai are destulă nebunie!


CUMPĂT DIVIN

Pe Dumnezeu nu-L judeci prin slujitorii Lui,
căci nu-i măsură omul – şi sfînt de-ar fi să fie –
nici crucii, care firii îi pare nebunie,
necum Acelui Care lăuntric lumii nu-i.

El este Cel ce este, din veci şi peste veci,
şi Întreit, şi Unul, mai sus de rău şi bine,
şi lumea în fiinţă cu Duhul Lui o ţine,
pe cînd Cuvîntul taie iubirii-n cer poteci.

Chiar şi nevrednic omul, stă taina lui sub har,
iar Dumnezeu, cu mila călcînd peste dreptate,
mai mult bătut Se lasă de noi decît ne bate,
şi nu avem de noima răbdării Lui habar,
căci să priceapă mintea, oricît ar vrea, nu poate
cum şi-n păcat învie şi se înalţă toate.


DIN MINCINOŞI CE SÎNTEM…

Mai mult din toată lumea noi ne minţim pe noi,
şi-aievea, şi în vise, şi-n trup, şi-n duh de-o seamă,
şi în virtuţi, şi-n patimi, şi în curaj, şi-n teamă,
dar ca Adam ne-ascundem, ştiind că sîntem goi.

Pe nume pînă moartea ajunge de ne cheamă,
şi Dumnezeu îşi trage suflarea înapoi,
ne tăvălim cu şerpii minciunii prin noroi
şi-n sinea noastră fierbe păcatul ca-ntr-o zeamă.

Minciuna este raiul cîrpit după cădere,
să poată să-şi îndure făptura smîrcul ei,
prin care paşii umblă împleticiţi şi grei
şi peste care cerul se-ndoaie de durere.
O, dacă după cruce cu-adevărat ne-am cere,
din mincinoşi ce sîntem, ne-am face dumnezei!


ORICÎTE CRUCI...

Din cruce-n cruce tot suim pe cline
Golgota vremii, dar duhnim de vii
de cîtă moarte strîngem zi de zi
din patimi joase şi din uri haíne.

Noi crucea ne-o tîrîm nu puri ca tine,
nici rîvnitori ca sfinţii din pustii,
ci gata iar şi iar a ne-ndulci
spre rău-n care-i este cărnii bine.

Iubirea noastră nu-i deloc a ta,
nici suferinţa noastră nu-i deplină,
ci-n cuget împăcaţi cu vechea vină,
minţim mereu dreptăţii cu ceva,
şi-oricîte cruci în spate am purta,
tîlhari murim în umbra ta divină.

Răzvan CODRESCU


S-A STINS, RĂPUS DE O BOALĂ GREA, LA 83 DE ANI,
FOSTUL DEŢINUT POLITIC CONSTANTIN IULIAN,
LIDER AL A. F. D. P. R. ŞI AL PARTIDULUI PENTRU PATRIE.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ LAOLALTĂ CU DREPŢII. 

2010: Constantin Iulian în temniţa-muzeu a Jilavei 
(foto: Irinel Cîrlănaru)

Un comentariu:

  1. Ultimul sonet, cel adăugat mai tîrziu, este o capodoperă amară. Aş fi preferat să nu-l fi citit...

    RăspundețiȘtergere