(foto: Irinel Cîrlănaru)
FILOCALIE
Cînd frumuseţea n-are în adevăr temei
şi binele în floare nu dă pe vrejul ei,
e amăgire numai, iar stearpa ei splendoare,
cu cît ar vrea să-nvie, cu-atît mai minten
moare.
Dar pura frumuseţe îi pune morţii cruce
şi toată veşnicia în cîrca ei o duce,
căci dincolo de firea ce-i dă în trup
tîrcoale,
părtaşă e cu duhul şi sfîntă-ntr-ale sale.
De-i rost de frumuseţe în lumea grea de vină,
nu-i omul cel ce-o poartă în el ca pe-o
lumină,
ci ea îl ţine-n poală şi-l mîngîie de sus
cu dragostea nebună a crucii lui Iisus,
şi-atît pe cît se-mparte, ea tot mai multă
este –
şi pururea, şi-aievea, şi dincolo, şi peste!
PROMENADĂ
TÎRZIE
Din tot ce-ai fost odată abia de-a mai rămas
o zdreanţă de privire şi-o ţandără de glas…
Dar eu te port în suflet cu vechea ta
splendoare
de cînd dădeam, iubito, ca mugurii în floare.
Şi-oricît te-ar bate timpul în goana lui
nebună,
în mine, ca-n icoană, risipa ta se-adună,
şi-atîta de frumoasă te văd că nu mai pot
să te îndur alături, cu visul meu cu tot.
O, toată-această gloată ce vine şi se duce,
şi n-a purtat iubirea în suflet ca pe-o cruce,
dacă-ar primi, o clipă, din ceruri har, să
vadă,
ţi-ar face plecăciune şi te-ar urma grămadă,
şi-atunci ai înţelege şi tu cu mult mai bine
de ce mă paşte moartea nevindecat de tine!
FORTUNA MUNDI
Mai multe ascunzişuri
de gînd avem în noi
decît ne poate limba
sau vrea-n cuvînt să pună,
şi-n inimă cu toate ca
într-un scoc se-adună,
cu dorul sau cu teama
vădirii de apoi.
Nici moartea nu ne
are, cînd bate ceasul, goi,
căci nu-i decît o
slugă, nici rea de fel, nici bună,
ci numai veşnicia, ce
toate le răzbună,
ne-o măsura la urmă
cum sîntem, după soi.
Nu-i nimeni cel ce
alţii îl cred pe lume-a fi,
nici cum şi ce se
crede în viaţa lui pe sine,
ci este cel ce-l ştie
doar Cel ce-l făuri;
de-aceea judecata e-a
veacului ce vine.
Iar dacă n-ar fi mila
dreptăţii-nduplecare,
ne-ar fi eternitatea
blestemul cel mai mare.
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu