SIBIU: S-A DUS ŞI LEONTE RADU…

SUMARUL BLOGULUI

Pe Leonte Radu îl ştiam, din auzite, încă de pe la începutul anilor ’90. Vreun deceniu mai tîrziu, cînd am ajuns să-l cunosc şi în carne şi oase, abia mai vedea şi mai auzea… Avea însă vocea fermă a marilor mărturisitori şi o limpezime a gîndului care se înverşuna peste neputinţe… De prin 1992 şi mult mai îndeaproape l-am cunoscut pe cumnatul său, Dumitru (Tache) Funda, care mi-a vorbit despre el în termeni admirativi, ca şi mulţi sibieni de-a lungul vremii (inclusiv Gabriel Constantinescu, directorul Punctelor cardinale, care se simţea onorat să-l aibă printre abonaţii fideli ai revistei). De-acum s-au dus, unul cîte unul: şi Atena Radu (n. Funda), şi Tache Funda, şi Gabi Constantinescu, şi iată, de nici două săptămîni, şi Leonte Radu, la 97 de ani împliniţi (la propriu şi la figurat)…

Leonte Radu era născut la 10 octombrie 1914, din ţărani ardeleni. Urmase liceul la Sibiu, apoi Teologia la Bucureşti, unde fusese coleg de cameră, o vreme, cu mai vîrstnicul Zian Boca (viitorul părinte Arsenie: 1910-1989), de care l-a legat o atît de frumoasă şi lungă prietenie. Cu profesorul său cel mai drag de acolo, Teodor M. Popescu (1893-1973) avea să nimerească mai tîrziu în aceeaşi celulă a închisorii comuniste de la Aiud. Trecuse şi pe la Filosofie, fascinat de figura profesorului Nae Ionescu, printre ai cărui discipoli a apucat pe calea Legiunii. Şef al Poliţiei din Mediaş în scurtul răstimp al guvernării legionare, fusese azvîrlit în temniţă de răzbunarea antonesciană de după ianuarie 1941, apoi preluat ca atare de capitularzi şi de comunişti, eliberîndu-se abia după 23 de ani de puşcărie (Aiud), de lagăr (Delta Dunării) şi de domiciliu obligatoriu (Bărăgan). Prăbuşirea tîrzie a comunismului îl aflase prea slăbit pentru a se mai implica activ în diversele manifestări afedeperiste sau în noile tentative de dreapta, dar a reprezentat permanent un reper şi o instanţă, pînă în ultimii ani de viaţă, cînd, din ce în ce mai bolnav (l-a îngrijit admirabil mai ales nepoata sa, farmacista Cornelia Suciu), nu mai fusese în măsură să primească vizite şi să comunice cu mai vechii sau mai noii camarazi. S-a stins pe 29 noiembrie a. c. şi a fost înmormîntat în cimitirul din Dumbravă, alături de scumpa lui Atena. Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să-i bucure de strălumina spre care au năzuit amîndoi prin vămile necruţătoare ale veacului. (R. C.)