DIN LUMEA CELOR CARE NU SE MÎNTUIESC (III)

SUMARUL BLOGULUI

Am primit şi dau mai departe…

Poate că e bine, din cînd în cînd, să se facă auzită şi prin „Grădina Maicii Domnului” (unde, în 22 de ani de postcomunism, s-au săvîrşit peste 18.000.000 de avorturi) vocea bieţilor neortodocşi care se străduiesc să fie creştini, chiar dacă „ortodocşii adevăraţi” le contestă – pe mîna lui Dumnezeu şi a sfinţilor, cică! – şi calitatea de creştini, şi şansele de a se mîntui… (R. C.)  

PROCREARE ÎN DRAGOSTE

Propulsată de secularism, la începutul Mileniului III omenirea s-a poziţionat la marginea unei prăpastii adînci, cu consecinţe cu care pînă acum nu s-a mai confruntat. Despre una dintre ele este vorba aici: cea privitoare la procrearea şi reproducerea umană. Dacă la crearea lor de către Dumnezeu fiinţelor umane li s-a dat porunca sa „crească” şi să se „înmulţească”, secularismul zilelor noastre le spune să crească, dar fără a se mai înmulţi. Funcţia reproductivă a fost redirecţionată spre căutarea şi satisfacerea plăcerii fizice. Cu nu mulţi ani în urmă încă mai era în uzanţă expresia că două fiinţe de sex opus fac dragoste, iar din dragostea reciprocă rezultă alte fiinţe umane. În timp, terminologia aceasta a dat loc uneia noi: oamenii nu mai fac „dragoste,” ci „sex”. Aşa s-a ajuns la una dintre marile confuzii cu care se confruntă omenirea zilelor noastre: conceperea fiinţelor umane este deconectată de la dragostea reciprocă. Funcţiei reproductive i s-a suprapus – dacă nu chiar i s-a substituit – satisfacţia sexuală.  

În acest context al confuziei privind procrearea umană, ne întrebăm: care e poziţia creştină? Cum văd creştinii funcţia procreativă a fiinţelor umane? Întrebarea aceasta nu e nici retorică şi nici fără rost. Răspunsul care i se dă are consecinţe majore şi decisive. Spre bine sau spre rău. Afectează persoanele care se implică în procesul de procreare, cît şi fiinţele care rezultă din el. E o întrebare, însă, care-i preocupă nu numai pe creştini care merg la biserică, dar şi pe sociologi sau politicieni, atît din perspectiva prezentului, cît şi, mai ales, în cea a viitorului.

Relevanţa acestui subiect a fost reliefată şi în cadrul unei conferinţe internaţionale de mare anvergură organizată în China comunistă, în primavară, la Hong Kong. Liderii chinezi încep să devină tot mai preocupaţi de impactul ideologiei sexuale seculare asupra ţării lor, şi mai ales asupra generaţiei tinere. Au inceput şi ei să pună întrebări şi au devenit interesaţi în special de noţiunile creştine privind procrearea umană. Care sînt, întreabă ei, bazele ideatice creştine ale procreării umane? 

La această conferinţă a fost invitată şi Dr. Jennifer Roback Morse (în imagine), sociolog creştin american de confesiune romano-catolică, lider la Ruth Institute din Statele Unite. Expertiza sa este sexualitatea umană din perspectiva Bibliei. A prezentat o prelegere eminentă în cadrul conferinţei, publicată în două părţi anul acesta, una în aprilie şi una în iulie. Publicăm acum traducerea şi adaptarea românească a primei părţi, intitutale, în engleză, Loved into Existence; adică, în româneşte, „Procreat în dragoste”. Titlul prelegerii este foarte sugestiv şi cuprinde esenţa actului procreativ din perspectiva creştină – procrearea este un act al dragostei şi respectului reciproc între bărbat şi femeie, uniţi în căsătorie, o funcţie creativă care duce la perpetuarea speciei umane, din dragoste şi prin dragoste.

Poate ni se pare simplă teza expusă de Dr. Morse. E important însă să ne-o reamintim din cînd în cînd şi să o practicăm în viaţa conjugală. Am fost concepuţi în dragoste şi sîntem îndemnaţi să ne împlinim funcţiile intime în dragoste. Printre multele observaţii pe care Dr. Morse le face privind dragostea în procreare este şi aceia că fiinţele umane sînt singurele fiinţe care îşi văd faţa în momentele intime. Şi asta, afirmă ea, dovedeşte că am fost concepuţi să iubim şi să perpetuăm specia umană în dragoste, ca pe un act al iubirii între persoane care se cunosc şi se respectă. 

Dr. Morse a ţinut acest discurs pe 23 aprilie 2011, la Universitatea Baptistă din Hong Kong, în cadrul unei conferinţe – cu cercetători occidentali şi chinezi – intitulate: Familia şi etica sexuală. Învăţătura creştină şi valorile sociale. China se confruntă cu numeroase probleme cauzate de destrămarea familiei, inclusiv politica de stat a copilului unic, rate ridicate de divorţ şi un raport dezechilibrat între sexe. Conferinţa a fost convocată deoarece multe instituţii şi organizaţii din China, chiar şi Academia de Ştiinţe şi guvernul, sînt interesate de ceea ce creştinismul are de spus despre căsătorie, familie, sexualitate şi societate. Lucrările conferinţei urmează să fie traduse în chineză şi publicate sub formă de carte. 

Materialul de mai jos a fost tradus şi adaptat pentru noi de Radu Ioniţă, voluntar AFR (Danemarca). Îi mulţumim pentru sîrguinţa cu care a tradus şi adaptat materialul. (Alianţa Familiilor din România)

DR. JENNIFER R. MORSE

LOVED INTO EXISTENCE

Am fost invitată aici pentru a expune punctul de vedere creştin asupra familiei, dragostei şi căsătoriei. Sînt onorată de invitaţie şi oarecum copleşită de sarcină. O voi lua ca pe datoria mea să prezint vechea învăţătură creştină şi să arăt raportul ei cu ideile noastre de astăzi. 

În primul rînd, voi expune ceea ce învaţă Biserica: Dumnezeu iubeşte fiecare persoană existentă şi doreşte ca fiinţele umane de astăzi să împărtăşească aceeaşi dragoste generaţiei ce va să vină. Acest lucru înseamnă că toţi copiii ar trebui să fie născuţi de părinţii lor într-un context instituţional de iubire permanentă – cu alte cuvinte, în căsătorie.

În al doilea rînd, voi căuta să arăt că ştiinţa susţine liniile generale ale învăţăturii creştine. Persoana umană este destinată dragostei. Copiii prosperă ca indivizi în caminele de oameni căsătoriţi. Societatea are nevoie de oameni care au dezvoltate conştiinţa şi auto-controlul. Acest lucru îşi are obîrşia în copilărie, fiind într-o relaţie cu un adult iubitor. Economia şi sistemul politic depind, de fapt, de dragoste. În cele din urmă, voi arăta că această înţelegere creştină a familiei presupune includerea ei în societate.

Voi lăsa la aprecierea fiecăruia dintre dvs., indiferent de credinţa pe care o aveţi, asocierea la ceea ce spun eu, atît cît credeţi de cuviinţă. Într-adevăr, sper că dvs. toţi, atît creştini, cît şi necreştini, veţi dori să vă asociaţi într-o măsură sau alta celor spuse de mine aici. Sper că, cel puţin, veţi cîştiga ceva respect pentru vechile învăţături creştine.

Ce cred creştinii

Deci, care este învăţătura veche a creştinismului? Noi credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, ca un act de iubire pură. El nu avea nevoie să creeze: Îşi este complet suficient Sieşi. Dar dragostea divină dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, şi-a pus pecetea pe seria de acte creatoare înregistrate în Geneză. Dumnezeu a declarat tot ceea ce El a creat a fi „bun” (Gen. 1:10). Iar după crearea omului, Dumnezeu a spus despre creaţia Sa că este „foarte bună” (Gen. 1:31). Este un articol al credinţei noastre că tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun. Dumnezeu nu a creat nimic rău.

„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră...” (Gen. 1:26). Deci, Dumnezeu a creat omul după chipul Său, în chipul lui Dumnezeu, „a făcut bărbat şi femeie” (Gen. 1:27). Ce înseamnă să fi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? Creştinii cred că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) şi că Dumnezeu este o comuniune de persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt. Pentru a fi creat după chipul unui Dumnezeu Treimic, omul trebuie să fie creat pentru iubire şi pentru comuniune cu ceilalţi. Pentru că „nu este bine să fie omul singur” (Gen. 2: 18), Dumnezeu a creat, din „coasta” bărbatului, femeia. La vederea ei, Adam a exclamat: „Aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea…!” (Gen. 2:23). Eva nu este o clonă a lui Adam, nici nu este atît de diferită ca şi cînd ar fi o altă specie. Ea este ca el, dar nu identică cu el. Geneza continuă: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amîndoi un trup” (Gen. 2:24). Cu aceste cuvinte, Dumnezeu a creat căsătoria, prima instituţie socio-umană. El le-a spus lui Adam şi Evei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi…!”, aceasta devenind prima dintre poruncile Lui (Gen. 1:28).

Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva din dragoste şi pentru dragoste. Dumnezeu a intenţionat să-L iubim şi să ne iubim unul pe altul. Dar iubirea nu poate fi constrânsă. Iubirea trebuie să fie dată în mod liber. Prin urmare, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a alege între a iubi sau a nu iubi. Toate celelalte opţiuni pălesc în faţa acesteia, care e de bază: iubim sau nu iubim.

Este învăţătura neîntreruptă a Bisericii că Dumnezeu ne-a creat înzestraţi cu deplină libertate. Cu marele dar al libertăţii vine şi posibilitatea de a alege în mod eronat, de a alege împotriva iubirii lui Dumnezeu. Şi asta este exact ceea ce au făcut primii noştri părinţi. Şarpele i-au convins că „veţi fi ca nişte dumnezei” în cazul în care aleg împotriva lui Dumnezeu, a unei reguli simple: să nu mănînce din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. (Gen. 3:5). Noi, bărbaţii şi femeile, nu sîntem însă şi nu putem fi dumnezei, ci creaturi ale lui Dumnezeu. Povestea căderii omului din Geneză spune că păcatul a venit în lume prin utilizarea abuzivă a libertăţii umane. Şi aceasta continuă să fie povestea rasei umane. Noi sîntem creaţi „foarte buni” de către Dumnezeu. Dar noi nu alegem să fim „foarte buni”, în funcţie de dragostea profundă şi fără de sfîrşit pe care El o are pentru noi. În schimb, cum ar fi intenţia nerăbdătoare a copiilor, noi alegem şi punem dorinţele noastre imediate peste nevoile noastre cele mai profunde. Apoi ne minţim pe noi înşine. Încercăm să ne scuzăm dînd vina pe alţii, la fel cum Adam a încercat să dea vina pe Eva, iar Eva a încercat să dea vina pe şarpe. Libertatea şi responsabilitatea merg mînă în mînă.

Dar Dumnezeu nu poate fi păcălit. El a înţeles că Adam şi Eva au făcut o alegere fundamentală, pentru a încerca să meargă singuri. Dragostea Lui a continuat: El nu i-a distrus pe ei sau lumea pe care El a făcut-o, ci le-a permis să meargă pe calea lor. Rasa umană a continuat să existe şi să aibă responsabilitate pentru creaţie. Dumnezeu nu i-a abandonat, nici nu a încetat să-i iubească – pe ei sau pe copiii lor.

Dragostea umană în Planul Divin

Iubirea umană este o parte din planul divin. Dumnezeu, autorul tuturor formelor de viaţă, ne-ar fi putut crea în mod diferit decît a făcut-o. El ar fi putut efectua un act de creaţie special cu fiecare persoană nouă, fără a necesita nici o participare a omului. Dar, ca o chestiune de fapt, în lumea în care trăim, actul sexual dintre un bărbat şi o femeie poate naşte o nouă viaţă. Participarea omului la procreaţie este parte a unui act de iubire între bărbat şi femeie. Dragostea părinţilor unul pentru celălalt se manifestă în crearea unei vieţi noi, la fel cum dragostea divină din sînul Sfintei Treimi s-a manifestat înainte în crearea lumii. De asemenea, este o chestiune simplă, de fapt, că noi nu putem controla complet crearea unei vieţi noi. Crearea unei fiinţe umane necesită cooperarea între bărbat, femeie şi Dumnezeu. Există un element de „hazard” la fiecare act sexual. Chiar şi tehnologia de reproducere artificială, care pare a fi în final în controlul omului asupra procreaţiei, are un element mare de aleatoriu. S-a spus că actele „la întîmplare” sînt calea lui Dumnezeu de a rămîne anonim. Dar eu nu cred că descrierea aceasta explică participarea lui Dumnezeu la crearea unei vieţi noi.

Partea lui Dumnezeu în crearea de viaţă nouă este întotdeauna dragostea. Un bărbat şi o femeie pot concepe un copil din accident, sau prin viol. Ei pot concepe un copil din aburii beţiei sau pe bancheta din spate a unei maşini. Ei pot concepe un copil fără a avea vreo relaţie intimă, prin mijloace artificiale. Dar participarea lui Dumnezeu este întotdeauna dragostea. Indiferent de motivele noastre, sau de comportament, indiferent de cât de neglijenţi sau violenţi sau fără îndreptăţire am putea fi, participarea lui Dumnezeu în proces este întotdeauna dragostea. Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare şi pe fiecare copil conceput, indiferent de modul în care acesta a fost conceput. Prin urmare, indiferent de ce rău am fi făcut, nu trebuie niciodată să regretam copilul ce a rezultat. Dumnezeu iubeşte copilul şi îi doreşte existenţa.

Acest punct de vedere, al iubirii în planul divin, oferă o mare speranţă şi impune o mare responsabilitate. Fiecare dintre noi putem şti şi înţelege că Dumnezeu vrea existenţa noastră. Aceasta poate fi o sursă de mare speranţă pentru aceia dintre noi care au avut conflicte sau dezamăgiri cu părinţii. Nu contează cît pot fi de dezamăgiţi părinţii noştri umani, nici cît de egoişti şi lipsiti de dragoste pot fi ei; putem şti că Dumnezeu ne iubeşte în toată fiinţa noastră. 

Dar noi?

Noi, creştinii, nu sîntem atît de naivi încît să credem că fiecare pereche de părinţi ne iubeşte aşa cum ne iubeşte Dumnezeu Însuşi, sau aşa cum Dumnezeu ar vrea ca ei să ne iubească. Ştim foarte bine din propria experienţă că unii părinţi nu aduc copiii la viaţă în plinătatea iubirii, după cum a lăsat Dumnezeu. Sîntem cu toţii conştienţi de faptul că unii părinţi ne iubesc mai mult sau mai puţin, sau chiar că iubirea nu a existat niciodată, sau poate că ne-au iubit şi iubirea pentru noi s-a dizolvat în timp. În ciuda păcatelor părinţilor noştri, putem fi siguri însă că Dumnezeu iubeşte pe fiecare dintre noi. Din perspectiva copilului, această credinţă este cu siguranţă o sursă de confort şi de speranţă.

Din punctul de vedere al adulţilor, cu toate acestea, situaţia este un pic mai complicată. Încredinţarea că Dumnezeu vrea ca noi să iubim aşa cum iubeşte El ne impune anumite obligaţii serioase. Actul sexual uman a fost lăsat de Dumnezeu ca oarecum similar, dar totuşi mai mult decît reproducerea la animale. Din ceea ce ştiu, specia noastră este singura care se împerechează faţă în faţă. Din ceea ce ştiu, specia noastră este singura în care femela este dispusă şi capabilă să participe la sex, chiar şi atunci cînd nu este fertilă sau „în călduri”. Aceste fapte din lumea naturală pun în evidenţă ideea că noi participăm la procreare prin dragoste.

Dumnezeu vrea ca participarea noastră la actul sexual să aibă loc în interiorul căsătoriei. Starea de căsătorit îl pune pe tânăr într-o poziţie în care urmează să fie pregătit pentru a fi părinte. Relaţia conjugală a tinerilor va fi baza pentru viaţa copilului lor. Prin căsătorie, ei se pregătesc pentru un copil, chiar dacă sînt săraci în cele materiale. Ştiu de un tânăr care a devenit tată ca adolescent necăsătorit. Mulţi bărbaţi americani în situaţia lui şi-ar fi părăsit prietena, lăsînd-o să devină o mamă singură, sau ar fi încurajat-o să avorteze. Dar acest tânăr s-a căsătorit cu prietena lui. Au fost săraci din punct de vedere material. Cînd copilul s-a născut, ei nu aveau nici măcar un pătuţ şi nimic din cele trebuincioase pentru copil. Au adus-o pe fiica lor acasă de la spital şi au culcat-o într-un sertar de dulap, înfăşurînd-o cu pături. Dragostea pentru copilul lor şi dintre ei a fost mai importantă decît prosperitatea lor. Acum au patru fiice minunate.

Prin căsătorie, bărbatul şi femeia se angajează la o dragoste care este mai mare decît simpla emoţie sau sentimentalismul. Ei promit să nu se înşele unul pe altul, să aibă exclusivitatea sexuală unul pentru celălalt. Ei promit să-şi împărtăşească toată viaţa lor, şi la bine, şi la rău, şi cînd sînt bogati, si cînd sînt săraci, şi în caz de boală, şi în stare de sănătate, pînă cînd moartea ii va despărţi. Această iubire este consumată în actul sexual, în care cei doi devin un singur trup. Noi, de multe ori, ne mîniem de aceste obligaţii. Totuşi, în civilizaţia de tip creştin, oamenii au ajuns să vadă că trăirea în aceste responsabilităţi este o mare aventură, dar îşi merită efortul. Dumnezeu vrea ca noi să ne iubim copiii pe care-i aducem în existenţă, adică să-i procreăm şi să-i creştem în şi din dragoste, ca pe un un dar al iubirii de cealaltă jumătate a noastră.

RECOMANDARE AFR: Cea de-a doua parte a prelegerii poate fi citită integral, în engleză, la următoarea adresă: http://www.ruthblog.org/2011/07/23/loved-into-existence-part-two/  

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Cetatea Ciceiului 23, sector 6, Bucureşti

Tel. 0745.783.125

Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro