Tu, ce te-ncrezi ispitei cînd te-mbie
şi-ai da pe-un trup frumos o veşnicie,
nu simţi deloc cum asfinţeşte-n tine
iubirea, ca un soare pe coline?
Nu simţi cum visul fraged de-altădată
ţi se sleieşte-n carnea-nfrigurată
şi cum, pe limba clipei care trece,
rămîi în urma ta mereu mai rece?
Frumoasă eşti, dar cine ţine minte
o frumuseţe goală de cuvinte?
Şi cum să-mbuni, în coasta morţii, anii,
cînd s-au uscat în părul tău castanii?
În ochii verzi, cînd toamna galben suie,
putea să fie raiul copt – şi nu e…
Sub alte legi temei avem de-a creşte,
de nu ne-ar ţine strînşi păcatu-n cleşte.
Nu Dumnezeu ne-a dat să fim risipă,
nici dracul nu ne poartă sub arípă,
ci singuri noi ne sîntem stricăciune,
cînd luăm, din pripă, relele de bune.
Măcar tîrziu, măcar pe jumătate,
de ne-am smeri iubirii-adevărate,
am pune, slobozi, bună-ncepătură
cumplitei morţi, ce altei morţi ne fură.
Şi poate iar, pe-un lujer de lumină,
am răsări, din dragostea divină,
în dimineaţa firii noastre care
atîta-i chip pe cît e-asemănare.
Răzvan CODRESCU
În imagine: Lady of the Night by Gweyeni (Kelly Smith)
Siropos si dezgustator. Poem modest. Imaginea este kitsch: imaginatie de elev cuprins de vise erotice. Ce-i oroarea asta, dle Codrescu?
RăspundețiȘtergereIacă, o oroare între altele... Dacă puteţi, iertaţi. Dacă nu, ignoraţi.
RăspundețiȘtergereAdevarul este, domnule Codrescu, ca aveti obiceiul sa postati imagini socante si riscati in felul acesta ca textele sa va fie receptate prin prisma imaginilor respective, mai ales de anumite constiinte elementare, ce nu se pot ridica de la imagine la cuvant.
RăspundețiȘtergereIn ce priveste poezia in discutie, daca imi este ingaduita si mie o parere, o gasesc absolut minunata in prima ei parte, dar redundanta si prea tezista in partea a doua (unde am observat ca ati si simtit nevoia sa operati unele modificari dupa postare).
@ Gabriela
RăspundețiȘtergereCa de obicei, aveţi în pricipiu dreptate şi pare că nimic nu vă scapă.
Nu ştiu însă dacă voi fi în stare sau dispus să procedez altfel decît pînă acum, nu numai pentru că am limitele mele omeneşti, dar şi pentru că nu mi-am propus să cuceresc lumea cu blogul. Cui îi place, bine. Cui nu, iar bine. Dacă aş fi avut cine ştie ce ambiţii, sau dacă aş fi genul care să se tulbure, lăsam demult "bloggăreala". În orice caz, oricît m-aş "juca" on-line (lucru care, de regulă. mă amuză şi mă destinde), cu totul altele rămîn priorităţile mele.
Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergerechiar sunt deosebite versurile și atîrnă mult mesajuldin ele. Observ că scrieți din ce în ce mai mult fără să se vadă efortul din spatele construcției poemului. Adică, ajungeți la ceea ce pare simplu dar nu e deloc.
Cît privește provocarea cu imaginea a celor cu bună cuviință, eu am recepționat-o precum spune Sfîntul Dorotei al Gazei, care zice că noi ortodocșii trebuie să devenim precum porcul al cărui stomac digeră tot felul de lucruri. Adică, să avem un stomac așa de bun(ochiul curat și mintea) ca să putem digera corect tot felul de otrăvuri sau lucruri grele și să le prelucrăm astfel ca pînă la final, odată receptat ,,corect” totul să și fie asimilat bine.
@ Corina Negreanu
RăspundețiȘtergereSă ştiţi că-s mai leneş decît par şi că versurile postate - bune sau rele - nu-s toate de dată recentă.
În ce priveşte analogia Sfîntului Dorotei, constat că se potrivesc şi din acest punct de vedere vorbele mai puţin duhovniceşti ale cutărui "humorist" interbelic: "Omului îi trebuie o mare doză de nesimţire ca să nu roşească în faţa porcului"...
Comentatorul "Stig" poate se pricepe la artele vizuale, dar la poezie sigur nu se pricepe.
RăspundețiȘtergere