COLONELUL CRĂCIUN RAPORTEAZĂ

SUMARUL BLOGULUI

Piteşti, Gherla, Sighet, Aiud, Jilava (foto), 
mariile bolgii ale infernului concentraţionar din România comunistă, 
au devenit astăzi - sau sînt pe cale să devină - muzee ale ororii

Din anumite motive tehnice, am fost nevoit să şterg postarea iniţială pe blog (2009) a acestui document al ororii. În urma mesajelor nedumerite ale cîtorva cititori ai blogului, promisesem mai demult să-l repostez. O fac acum, dar mă simt dator cu o precizare principială. Publicarea documentului în paginile Punctelor cardinale a pricinuit la vremea respectivă (toamna lui 2009) cîteva reacţii dezaprobatoare, culminînd cu scrisoarea trimisă la Redacţie de către d-l Constantin Mihai, căreia i-a răspuns chiar regretatul Gabriel Constantinescu (1921-2010), directorul publicaţiei, într-unul dintre ultimele texte pe care le-a redactat, “Răspuns unei îngrijorări” (noiembrie 2009), şi pe care socotesc potrivit să-l reproduc şi în fruntea postării de faţă:

“D-l Constantin Mihai, cititor constant şi chiar colaborator al Punctelor cardinale, om de aleasă ţinută morală şi intelectuală, a ţinut să-şi exprine, într-o scrisoare critică, dar plină de cuviinţă, îngrijorarea faţă de publicarea în paginile revistei a unui document istoric recuperat din arhivele fostei Securităţi: raportul colonelului Gh. Crăciun la încheierea «reeducării» de la Aiud (1964). După opinia domniei-sale (care este şi a altora, inclusiv a unor foşti camarazi de închisoare), anumite documente incomode (cum este şi cel în discuţie) ar trebui să rămînă numai la cunoştinţa unui număr limitat de «cunoscători» (cercetători sau trăitori ai evenimentelor), pentru că publicul larg riscă să înţeleagă lucrurile greşit şi să se «smintească».

Răspund d-lui Constantin Mihai (şi celor care-i împărtăşesc punctul de vedere) mai întîi că revista Puncte cardinale nu este Adevărul sau Evenimentul zilei, ci o publicaţie care se citeşte de către un public restrîns şi destul de avizat, care ştie îndeobşte «despre ce este vorba».

Mai importantă este însă problema de principiu: nu cred că se poate lămuri sau construi durabil altfel decît pe confruntarea critică şi necomplezentă cu adevărul istoric (prin însumarea şi compararea surselor, care de regulă îl prezintă mai mult sau mai puţin distorsionat). Nu trebuie să ascundem, ci să explicăm. D-l Demostene Andronescu (istoric de formaţie), care a inclus documentul şi în cartea sa Reeducarea de la Aiud (din care capitole întregi au apărut şi în Puncte cardinale, pe lîngă multe alte analize pe aceeaşi temă), s-a străduit să explice – şi cred că a explicat pertinent. Iar noi am avertizat clar în nota însoţitoare: «Documentul – elaborat pro domo sua, acum exact 45 de ani, de unul dintre cei mai perfizi torţionari: colonelul Gh. Crăciun, directorul penitenciarului de la Aiud – este un adevărat monument de abjecţie mistificatoare, dovedind ce voiau de fapt comuniştii, care erau metodele lor şi de ce speţă erau oamenii care îi slujeau. Raportul consemnează, cu exagerări şi jumătăţi de adevăruri, situaţia în care au fost aduse victimele după mai mulţi ani de şantaj şi teroare psihologică». Posteritatea are dreptul să ştie şi să cumpănească.

Aş încheia citînd aici şi observaţia unui profesionist mai tînăr al istoriei (Ioan-Aurel Pop, autorul excelentei cărţi Istoria, adevărul şi miturile): «Distincţia dintre trecut şi discursul despre trecut, chiar dacă ambele sînt numite în mod curent istorie, este veche, iar filosofii istoriei au analizat acest lucru sub o multitudine de faţete, în funcţie de diverşi factori, inclusiv şcoala de gîndire căreia i-au aparţinut. Este clar că istoria ca discurs nu se suprapune niciodată istoriei reale, dar majoritatea istoricilor sînt de acord că ea, istoriografia, tinde să se apropie cît mai mult de istoria reală, dacă istoricul este onest şi îşi cunoaşte meseria».

Îl asigur încă o dată pe d-l Constantin Mihai că demersul nostru publicistic este străin de orice intenţie impură şi bine motivat moral şi deontologic în conştiinţa noastră de trăitori şi analişti deopotrivă ai universului concentraţionar românesc”.

Aiudule, Aiudule,/ temniţă cruntă,/ fă-te, zăludule,/ piatră măruntă!// [...] 

Aiudule, Aiudule,/ fiară năucă,/ face-te-ai, crudule,/ scrum şi nălucă! 

(Radu Gyr, Blestemul Aiudului)

RAPORTUL COLONELULUI CRĂCIUN

CĂTRE MINISTERUL DE INTERNE

LA ÎNCHEIEREA REEDUCĂRII

În cadrul documentării sale pentru volumele Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor (apărut la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, în 2007) şi Viaţa Părintelui Calciu după mărturiile sale şi ale altora (apărut la Editura Christiana din Bucureşti, tot în 2007), tînărul monah Moise Iorgovan, de la Mănăstirea Oaşa, a descoperit şi fotocopiat acest document, reprodus de d-l Demostene Andronescu în anexele cărţii sale Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii şi versuri din închisoare (Ed. Christiana, Buc., 2009), cu menţiunea că erorile şi inconsecvenţele ortografice aparţin originalului. Documentul – elaborat pro domo sua, acum 47 de ani, de unul dintre cei mai perfizi torţionari: colonelul Gheorghe Crăciun (1913-2001), directorul penitenciarului de la Aiud – este un adevărat monument de abjecţie mistificatoare, dovedind ce voiau de fapt comuniştii, care erau metodele lor şi de ce speţă erau oamenii care îi slujeau. Raportul consemnează – cu exagerări, denaturări şi jumătăţi de adevăruri – starea victimelor “reeducării” după mai mulţi ani de şantaj şi teroare psihică (succesivi altor îndelungaţi ani de teroare fizică, mai ales în cazul celor trecuţi şi prin iadul de la Piteşti). Mulţi au căzut, ajungînd să spună ceea ce ştiau că vor să audă de la ei schingiuitorii, dar nu puţini s-au ridicat pînă la sfinţenie, cu preţul propriei vieţi. Pînă la urmă, în lamura lui, Omul a triumfat asupra Bestiei, chiar dacă documentul de faţă pare - şi s-a vrut - unul al înfrîngerii. Adevăratul raport final al “reeducării", de la Piteşti la Aiud, nu poate fi scris decît cu “degetul lui Dumnezeu", pentru Judecata de Apoi a inşilor şi a neamurilor. (R. C.)

Mănăstirea Diaconeşti: Icoana Noilor Martiri (Aiud - detaliu)

În regimul nostru, munca cultural-educativă este o problemă de stat. În nenumărate rânduri, conducerea partidului şi statului a atras atenţia asupra acestei  munci.

Pentru reeducarea deţinuţilor, în cadrul  Ministerului Afacerilor Interne, sunt instrucţiuni şi ordine precise. Direcţia Generală a Penitenciarelor şi coloniilor de Muncă, prin serviciul cultural-educativ, conduce, îndrumează şi controlează munca în cadrul penitenciarelor şi coloniilor de muncă.

Din învăţătura partidului şi îndrumările date de conducătorii noştri, rezultă că munca cultural-educativă în penitenciare este o necesitate. Dacă în perioada de trecere de la capitalism la socialism, funcţia represivă a statului are un rol deosebit în reprimarea împotrivirii elementelor duşmănoase nu trebuieşte neglijată nici activitatea cultural-educativă, care contribuie la schimbarea elementelor duşmănoase în ce priveşte atitudinea faţă de muncă, faţă de bunurile poporului şi faţă de patria noastră socialistă.

Practica a confirmat cu prisosinţă valoarea muncii cultural-educative desfăşurată cu deţinuţii din penitenciare. Rezultatele obţinute şi exemplele care urmează să le înfăţişăm vor ilustra în mod concret cum elementele descompuse, criminali înăscuţi şi formaţi de societatea burgheză, pot fi transformaţi în oameni cu atitudine bună faţă de muncă şi faţă de societete.

În 1956, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat instrucţiunile Nr.106, care prevăd, printre altele, că în penitenciare şi colonii de muncă această activitate urmăreşte ca, la punerea în libertate, deţinuţii să devină elemente utile convieţuirii sociale.

Munca cultural-educativă în penitenciare şi colonii de muncă trebuie să contribuie la educarea deţinuţilor, pentru ca în timpul detenţiei să-şi schimbe atitudinea faţă de muncă, să capete deprinderea şi pregătirea necesară pentru a munci în colectiv, într-o anumită ramură a muncii productive, să se deprindă cu ordinea şi disciplina, să-şi însuşească anumite cunoştinţe elementare, politico-culturale, care pregătesc condiţiile pentru formarea unei conştiinţe noi.

Necesitatea muncii cultural educative cu deţinuţii din penitenciare şi colonii de muncă, îşi are izvorul în principiile socialiste, în concepţia nouă dspre rolul detenţiei.

Reeducarea deţinuţilor din penitenciare şi colonii de muncă se integrează deci în rândul măsurilor revoluţionare ale Partidului Muncitoresc Român şi guvernul Republicii Populare Române şi priveşte domeniul dreptului penal. Conţinutul acestuia constă în realizarea măsurilor de pedepsire împotriva elementelor descompuse şi duşmănoase, legat de realizarea unei influenţe educative asupra lor, prin muncă productivă şi mijloace culturale.

Metodele ce se utilizează în desfăşurarea muncii cultural-educative în rândul deţinuţilor din penitenciare şi colonii de muncă, sunt următoarele:

- alfabetizarea deţinuţilor;

- organizarea calificării deţinuţilor în diferite meserii;

- organizarea întrecerilor în muncă;

- organizarea de biblioteci pentru deţinuţi;

- rularea de filme şi diafilme;

- organizarea de activitate sportivă (volei, tenis de masă, şah, etc);

- editarea de gazete de perete şi afişe;

- organizarea de echipe artistice.

Instrucţiunile precizează că pentru deţinuţii C.R. [contrarevoluţionari] care muncesc se folosesc aceleaşi metode, mai puţin munca artistică în echipe, iar pentru cei care nu muncesc, munca cultural-educativă se face numai cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne.

La capitolul VII din Instrucţiuni, articolul 36 prevede:

“În scopul unei cât mai bune desfăşurări a muncii cultural-educative, în rândul deţinuţilor, în fiecare penitenciar sau colonie de muncă, în care se duce muncă cultural-educativă, se constitue un grup alcătuit din 7-15 deţinuţi, în funcţie de efectivele de deţinuţi ale formaţiunii sau unităţii respective.

Responsabilul cultural-educativ foloseşte grupul cultural pentru a cuprinde diferitele activităţi de reeducare şi a mobiliza toţi deţinuţii cu care se poate duce muncă cultural-educativă.

Propunerile pentru munca grupului cultural, se fac de organul cultural-educativ din formaţiune, după consultări prealabile cu organele de producţie, de pază şi regim şi cu alte organe interesate în desfăşurarea muncii cultural-educative. După ce aceste organe îşi dau avizul asupra deţinuţilor propuşi pentru grupul cultural, organul cultural educativ supune aceste propuneri comandatului formaţiunii, spre aprobare. Comandatul formaţiunii verifică pe fiecare deţinut propus, a face parte din grupul cultural, hotărând asupra compoziţiei acestui grup”

După cum am arătat mai sus, în Instrucţiunile Nr. 106, la punctul 3 se prevede începerea muncii cultural-educative cu deţinuţii C.R. care nu muncesc, numai la ordinul M.A.I.

Ordinul pentru Penitenciarul Aiud, a fost dat la începutul 1959, cu ocazia înfiinţării Grupului Operativ.

Munca cultural-educativă s-a desfăşurat atât cu deţinuţii de la munci, cât şi cu cei care erau încarceraţi în camerele de detenţie.

Începutul a fost ca toate începuturile, cu greutăţi şi multe necunoscute. O parte din sarcinile mai principale, care le-a pus conducerea Ministerului nostru, în faţa lucrătorilor Grupului Operativ, le enumerăm mai jos:

- organizarea muncii informative;

- cunoaşterea comandamentului legionar, care dirijează activitatea în detenţie şi afară;

- cunoaşterea activităţii legionarilor;

- descoperirea eventualilor canale de legătură;

- destrămarea organizaţiei legionare;

- antrenarea legionarilor la munci productive;

- schimbarea mentalităţii legionarilor, prin muncă şi culturalizare.

Pentru rezolvarea sarcinilor de mai sus, trebuia organizată munca informativă, trebuiau apropiaţi lucrătorii din aparatul militar şi funcţionăresc din cadrul Penitenciarului, trebuiau cunoscuţi şi demascaţi funcţionarii care făceau servicii legionarilor, trebuia cunoscută atmosfera şi activitatea din rândul legionarilor şi apoi, pe baza cunoaşterii realităţii, începută munca, trebuia desfăşurată activitatea informativă cultural-educativă şi productivă. Metodele folosite trebuiau să corespundă specificului deţinuţilor C.R. (legionari) care aveau unitate, ierarhie, disciplină, fanatism, misticism, mituri pentru şefi, îndelungată activitate teroristă-criminală şi multă experienţă câştigată în detenţie. Între ei aveau oameni care au făcut spionaj, care au fost în funcţiuni poliţieneşti, deci pricepuţi în materie informativă, unii dintre ei capabili, cu discernământ şi putere combinativă.

De la început ni s-a atras atenţia – şi noi am înţeles – că legionarii nu vor sta pasivi în faţa măsurilor întreprinse de noi. Ei vor lua contra-măsuri, vor analiza şi vor acţiona ca unitate, cu şefii în frunte şi după ordinele lor.

Într-adevăr, aşa a fost: au analizat, au făcut planuri şi au luat contra-măsuri. Dar pe lângă greutăţile provocate de ei, aveam de a face şi cu greutăţile create de-ai noştri, cu sergenţii şi cu lucrătorii civili, care îi compătimeau, le dădeau informaţii, uneori nu executau ordinele şi regulamentele, făcând pe de o parte favoruri, iar pe de altă parte, creau inegalităţi şi abuzuri. Unii şefi din cadrul Ministerului de Interne aveau o poziţie oscilatorie şi confuză: fostul ministru  adjunct Pintilie Gheorghe şi fostul general Nicolschi, la cerere, nu numai că nu ne-au încurajat şi nu ne-au ajutat, dar prin comportarea şi atitudinea lor, au semănat neîncredere în forţele noastre, stânjenindu-ne în munca pe care trebuia să o desfăşurăm. Cerând unele sfaturi generalului Nicolschi, arătându-i  în acelaşi timp că nu înţeleg să-l angajeze sfaturile pe care mi le dă, a refuzat, spunând că este o problemă aparte, în care nu se amestecă, iar fostul ministru adjunct Pintilie Gheorghe ne-a făcut observaţii în legătură cu probleme gospodăreşti, arătând că trebuie mobilate birourile, cum trebuie întreţinută curăţenia, evitând să dea îndrumări concrete în munca profesională.

Având şi exemplele negative de la Piteşti şi din alte penitenciare, din timpul când răspundeau Pintilie şi Nicolschi, ştiam bine că activitatea din trecut s-a soldat cu trimiterea în faţa justiţiei, alături de legionari criminali şi a unor cadre de securitate şi penitenciare, care au participat la activitatea aşa-zisă educativă din acel timp. Deşi nu pe deplin, totuşi rezerva noastră, mai degrabă timiditatea de la început, era determinată şi de evenimentele petrecute în penitenciare, precum şi de poziţia celor doi şefi amintiţi mai sus.

Greutăţile puteau fi totuşi înfrânte mai iute dacă ceream sprijin mai direct şi mai curajos. Munca a putut fi urnită din loc prin sprijinul pe care l-am primit de la conducerea Ministerului, chiar şi atunci când nu am ştiut să-l cerem.

La penitenciarul Aiud a fost în mai multe rânduri tovarăşul Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru  al Afacerilor Interne, General Colonel Alexandru Drăghici, care pe lângă îndrumările preţioase date, a intrat cu noi în celulele deţinuţilor, indicându-ne elemente concrete de care să ne ocupăm ca: Dumitru Groza, Marinescu Cristea şi alţii.

Am avut sprijinul tovarăşului Ministru Adjunct, General Locotenent Negrea Vasile, Secretar General Dumitru Ion, care la faţa locului ne-a sprijinit şi îndrumat. Toate planurile noastre făcute cu sprijinul Direcţiei a III-a au fost aprobate şi controlate de conducerea Ministerului. Astfel, am început munca cultural-educativă la penitenciarul Aiud.

Pentru a putea avea o imagine mai clară asupra elementelor care trebuiau reeducate în acest penitenciar, apreciem că este util să înfăţişăm în mod succint organizaţia legionară şi şefii ei.

În urmă cu aproximativ 40 de ani, burghezia din ţara noastră a promovat o seamă de elemente naţionalist-şovine, care s-au impus prin acte zgomotoase de huligalism, demonstraţii, bătăi şi crime, în cadrul universităţilor din ţară.

Astfel, la Universitatea din Iaşi, unii din profesori ca Şumuleanu, Cuza şi alţii, sub pretextul că neajunsurile provin din cauza pierderii credinţei în dumnezeu, că în ţara noastră elemente de alte naţionalităţi stăpânesc comerţul şi industria ş.a.m.d., se făcea o propagandă ieftină şi deşănţată arătând că pentru schimbarea lucrurilor în bine, trebuie întronată o nouă ordine în stat, bazată pe creştinism, naţionalism şi moralitate creştină.

În scopul înfăptuirii “lumii noi” după concepţia lor, de la Universitatea Iaşi s-au creat legături la Universităţile Cluj, Bucureşti, pentru ca mai târziu să-şi extindă propaganda în alte oraşe şi chiar sate. Au fost lansate elemente sub diferite denumiri ca “Generaţia de la 1922”, “Liga apărării naţionale” şi altele.

Unul din tinerii care s-a distins în mod deosebit în activitatea huliganică, atât în stradă cât şi în universitate, prin bătăi şi scandaluri, a fost Corneliu Zelea Codreanu, care la început a înregistrat următoarele acte personale: a bătut mai mulţi studenţi de alte naţionalităţi a crăpat cu securea poarta Universităţii Iaşi, pe motiv că cursurile trebuie să înceapă cu slujba religioasă: cu sprijinul poliţiei şi a elementelor trădătoare, a spart greva muncitorilor de la Atelierele C.F.R. Nicolina Iaşi. A organizat un grup de studenţi şi-au hotărât să ceară audienţă guvernului liberal de atunci, cu care ocazie să împuşte mai mulţi miniştri, a ucis personal pe fostul prefect de poliţie din Iaşi – Manciu, a rănit pe cei din paza personală a acestuia, reuşind prin aceste acte, cu sprijinul şi interesul burgheziei, să fie declarat eroul studenţimii, iar mai târziu “erou naţional”. Crimele lui nu au fost pedepsite de legi, el a fost încurajat, sărbătorit şi glorificat. El a reuşit pînă la urmă să monopolizeze creştinismul, naţionalismul şi moralitatea, bineînţeles pentru cei care credeau în el. Cine nu spunea ca legionarii, era declarat: antinaţional, anticreştin şi duşman al neamului. La congresele studenţeşti, cum a fost cel de la Tg. Mureş din anul 1935, se luau hotărâri cine pe cine să ucidă. Crima era considerată o virtute şi cine din legionari o făcea, primea decoraţii, grade legionare şi promisiuni că va fi un om mare în viitorul guvern legionar. Criminalilor li se închinau cântece, rugăciuni. Cu numele lor erau botezaţi munţii, cuiburile ş.a.m.d.

Codreanu afirma că el va învia neamul românesc. Este greu de înţeles astăzi cum a fost posibil ca un asemenea element declasat, criminal de drumul mare, să fie ascultat şi urmat. Şi totuşi aceasta a fost realitatea.

Vom demonstra, în cele ce urmează, în ce a constat mitul lui Codreanu, cine a susţinut şi în ce scop mitul acestuia, cine a fost el şi ce activitate a desfăşurat. Aceasta cu scopul de a putea înţelege mai uşor cu cine aveam de a face la începutul activităţii cultural-educative din Penitenciarul Aiud, adică în anul 1959.

Atât Codreanu personal cât şi unii intelectuali din jurul lui, dar mai ales tatăl acestuia, au speculat starea de înapoiere a oamenilor din ţara noastră, lipsa lor de cultură, folosind toate mijloacele, începând cu demagogia, rugăciunile, bătăile şi ajungând până la suprimarea prin ucidere a celor care nu credeau în ei. În 1927, Corneliu Zelea Codreanu fiind în penitenciarul Văcăreşti, cu un grup de studenţi, a afirmat, iar cei din jur au crezut şi propagat mai departe că “Arhanghelul Mihail” i s-a arătat lui şi i-a spus să organizeze legiunea cu acelaşi nume, luându-l patron.

El s-a intitulat “căpitan” şi a înfiinţat “Legiunea  Arhanghelului Mihail”, pe baza unei circulare, în care, printre altele, spunea că el nu oferă nimic celor care-l vor urma şi că în legiune să intre cei care cred nelimitat.

Mai târziu, când l-a ucis pe Manciu, a spus legionarilor că nu a făcut o crimă, ci mâna lui a fost înarmată de arhanghelul Mihail, care l-a însărcinat să-l pedepsească pe Manciu. Episcopul Nicodim Munteanu a confirmat cele spuse de el, susţinând că D-zeu este de acord cu asemenea fapte. El a instruit pe cei care l-au urmat, să facă rugăciuni, posturi negre, marşuri de noapte,  bătăi şi crime, arătând că aşa formează “omul nou”, care-şi face educaţia în cuib, face universitatea în închisoare, trece prin “pădurea cu fiare sălbatice”, prin “mlaştina deznădejdii” şi urcă “muntele Golgota”.

A spus nenumărate fraze împrumutate, unele destul de încurcate, referitor la neam, biserică, naţiune. A prezentat reţete pentru săraci şi bogaţi, pentru intelectuali, ţărani, muncitori, tineri şi bătrâni, în politica internă şi în politica externă. Tot ce spunea el nu era supus niciunei cenzuri, nici unui control; oamenii legiunii erau învăţaţi să creadă fără limită în şefi şi mai cu seamă în Codreanu, care pentru ei reprezenta totul.

În toată activitatea lui criminală, a fost susţinut de la palatul regal, din altarele bisericilor, de după tarabele negustorilor. Tatăl lui ştia cele 4 evanghelii pe de rost, pe care le folosea din plin în scopul susţinerii activităţii criminale a lui C. Z. Codreanu.

Cuza, Şumuleanu, prietenii lui Carol al II-lea ca: Virgil Ionescu, Budişteanu, Manoilescu, Iuliu Maniu, mitropoliţii, episcopii – toţi susţineau minciunile şi preamăreau crimele legionarilor.

Corneliu Zelea Codreanu a desfăşurat activitatea până în 1938, când a fost ucis împreună cu alţi legionari. Cât a trăit el, au fost ucişi din ordinul lui Duca, Stelescu şi alţii.

Criminalii erau primiţi în “Garda de Fier”, fără stagiu, obţinând grade legionare imediat. Astfel Totu, Beza. Şiancu şi alţii au fost primiţi în organizaţia legionară după comiterea crimelor şi făcuţi direct comandanţi legionari. Asasinii lui Stelescu şi Duca, fiind legionari, după comiterea crimelor au fost avansaţi comandanţi legionari, unii fiind avansaţi comandanţi ai “Bunei Vestiri”.

După moartea lui Codreanu, în cadrul organizaţiei legionare, s-au creat mai multe disidenţe: simiştii, de-ai lui Mironovici, Costea, Groza şi alţii. Toate aceste grupuri trebuiau avute în vedere în munca noastră, tratate fiecare aparte şi în bloc, dar la urmă zdrobite în munca cultural-educativă.

După cum am arătat mai sus, în această organizaţie teroristă erau elemente cu pregătire intelectuală, care prin viclenie şi speculaţii meschine, întreţineau miturile în faţa masei de legionari.

Problemele care noi ni le-am pus la începutul muncii cultural-educative, au putut fi rezolvate prin ruperea unor şefi legionari, din toate grupările: simişti, mironovişti şi alţii, precum şi antrenarea masei de legionari simpli, împotriva şefilor demagogi şi criminali.

Astfel, în cadrul unităţii productive am antrenat circa 400 de legionari selecţionaţi dintre cei cu atitudine mai bună, mulţi muncitori din cei care nu erau cu activitate deosebită legionară. Pe de altă parte, am izolat vârfurile legionare ca: Dumitrescu Ion-Borşa, Dumitru Groza, Biriş Victor, Victor Ion-Vojen, Radu Budişteanu, Demetrescu Radu-Gyr, Crainic Nichifor, mai târziu Nicolae Petraşcu, Nistor Chioreanu, Ilie Nicolescu, Ţocu Petre, Parpalac Gheorghe şi alţii. Am avut în vedere pe unii comandanţi legionari, pe unii şefi de tineret, preoţi etc.

Cu toţi aceştia am desfăşurat, timp îndelungat: săptămâni, luni, cu unii chiar ani, muncă individuală, aplicându-le un regim diferenţiat, le-am pus la dispoziţie material documentar, am purtat discuţii cu ei, le-am acordat atenţie mai mare şi i-am apropiat de noi pe măsură ce i-am desprins de lumea lor.

Înainte de începerea muncii cultural-educative, legionarii din Penitenciarul Aiud întreţineau prin toate mijloacele mitul şefilor lor: lăudau faptele lui Codreanu, Moţa, Sima şi alţii. Din fiecare şef legionar scoteau un erou, un supra-om. Moralul legionarilor era întreţinut prin lansarea zvonurilor, care pe de o parte arătau că regimul nostru slăbeşte din zi în zi, iar pe de altă parte, că Horia Sima şi legionarii fugiţi peste graniţă, au mari posibilităţi de a veni la “momentul potrivit” să preia conducerea statului.

Legionarii simişti, care erau cei mai mulţi şi activi în Penitenciarul Aiud, terorizau pe cei care îndrăzneau să laude realizările regimului, pe cei care spuneau oricât de neînsemnate lucruri negative despre legionari în general şi despre Horia Sima în special. Activitatea lor teroristă era aşa de simţită în cadrul Penitenciarului Aiud, încât legionarii care ar fi dorit să se despridă de trecut, nu îndrăsneau, având teamă de legionarii simişti şi nu de lucrătorii noştri, care munceau în penitenciarul Aiud.

Înainte de începerea muncii cultural-educative, una din lipsurile esenţiale pe care le-au avut lucrătorii noştri, a fost aceea, că la numărul de mai multe mii de legionari, foloseau un număr de 30 de agenţi, cadre şi deţinuţi  D.C. [drept comun], printre care şi patru agenţi, zişi pentru legionari, care de fapt nu erau legionari. Neavând o agentură corespunzătoare cantitativ şi calitativ, situaţia în general era cunoscută în mod fals.

Acei legionari care îndrăzneau să se apropie de organele noastre, erau izolaţi şi bătuţi de legionarii fanatici, între ei taxaţi cu epitetul de “turnător”, iar administraţiei prezentaţi ca potrivnici regulamentelor şi ordinelor.

Legionarii aveau agentură mai bună ca lucrătorii noştri, ei au avut grijă să interpună între ei şi lucrătorii Biroului “K”, agenţii lor, care duceau muncă organizată de dezinformare. Cităm cazul când agentul a mers la Nistor Chioreanu, întrebându-l ce să spună despre el lucrătorului nostru. Chioreanu i-a spus ce să declare, agentul a dat nota şi lucrătorul a fost foarte fericit că agentul are pătrundere pe lângă Nistor Chioreanu. Cazuri de acest fel au fost numeroase.

Unii lucrători de penitenciar şi din Biroul “K”, în mod nevoit, din necunoaşterea situaţiei şi nepriceperii, colaborau cu legionarii, aplicând sancţiuni severe celor care doreau să se apropie de organele noastre şi care erau bătuţi de legionari.

Înainte de data începerii muncii cultural-educative, pe parcursul anilor, legionarii au desfăşurat activităţi zgomotoase ca: refuzul hranei organizat în masă, mai multe revolte individuale şi colective, evadări, insulte şi lovituri a cadrelor noastre şi a unor deţinuţi.

Ei şi-au desfăşurat activitatea în mod organizat, cu ritualul obişnuit ca: rugăciuni, apelul morţilor, aniversările zilelor de naştere ale lui Codreanu, Horia Sima şi altele. Au avut elemente de legătură din rândurile sergenţilor, a angajaţilor civili. Aveau oamenii lor la bucătărie, spital, ateliere ş.a.m.d. Ei au avut legături cu alte penitenciare din ţară, realizate prin transferuri şi prin elemente de legătură din rândul funcţionarilor. S-ar putea spune în general, că legionarii stăpâneau multe sectoare din penitenciar şi chiar şi din alte penitenciare, îşi întreţineau moralul, ierarhia şi făceau planuri de viitor între care, bineînţeles, un loc important îl ocupau crimele pe care voiau să le facă împotriva conducătorilor de partid, de stat şi împotriva lucrătorilor Ministerului de Interne.

Pentru ilustrarea celor afirmate mai sus, înfăţişăm câteva acţiuni concrete ale legionarilor din penitenciarul Aiud şi din alte penitenciare.

La Aiud, pe lângă plafonarea producţiei în perioada cât au lucrat în fabrică, şi-au făcut comandament de garnizoană sub conducerea legionarilor Ilie Nicolescu, Ghica Alexandru, Petrovici, Călin Aurel; au organizat ajutorul legionar pentru şefi ca: Nicolae Petraşcu, Nistor Chioreanu, Radu Mironovici şi alţii; au plasat organelor noastre agenţi dirijaţi de ei, în persoana lui Luca Damaschin, Paleacu Nicolae, Coniac Constantin etc; au organizat o evadare a trei legionari, cu care ocazie unul a fost omorât pe motiv că s-a opus evadării; au incendiat fabrica; au făcut planuri pentru guvernarea “de viitor” împreună cu ţărăniştii, liberalii şi alţii; din rândul cadrelor a câştigat pe plutonier Filimon Teodor, pe tehniciana farmacistă Fodor Maria, pe serg. maj. Olaru Romulus, pe serg. maj. Alexe Emanuil, pe plutonier Hoca Iosif şi alţii.

Legionarii din Aiud, când au fost transferaţi la Mina Cavnic, au organizat refuz de hrană, revolte culminând cu uciderea sentinelii şi evadarea unui grup de deţinuţi.

De asemenea, la Mina Baia Sprie, au desfăşurat activitate de sabotare, au angajat în slujba lor mai multe cadre dintre civili care i-au ajutat şi informat; aşa au fost Pal Lobonţi şi alţii.

Vrem să subliniem la acest capitol şi fanatismul legionar, gradul lor de duşmănie, viclenia folosită în activitatea ce-au desfăşurat-o şi coruperea cadrelor.

În legătură cu lucrătorii de penitenciar, am făcut afirmaţia mai sus, că la începutul activităţii cultural-educative, trebuiau câştigaţi şi mobilizaţi în scopul de a ajuta munca noastră. Este necesar să amintim că o însemnată parte din activitatea noastră era anulată de lucrătorii militari din pază şi lucrătorii civili, care aveau de multe ori atitudine ca şi legionarii, faţă de elementele apropiate administraţiei, foloseau şi vocabularul acestora, dând epitete ca “turnători”, “oameni fără caracter” acelor legionari bănuiţi de ei că dau informaţii lucrătorilor noştri.

Şefii legionari foloseau diferite metode pentru coruperea cadrelor ca: linguşire, promisiuni, folosirea rudelor, femei, bani, şantaj, ş.a.m.d.

Activitatea legionarilor desfăşurată în penitenciarul Aiud, înainte de reeducare, se ducea în sute de camere, prin şedinţe de cuiburi organizate, ritualuri, rugăciuni, unele făcute în mod special şi adresate lui Codreanu, Moţa şi alţii. O activitate deosebită a desfăşurat printre legionarii din detenţie, poeţii Nichifor Crainic, Radu Gyr şi alţii, care au scris sute de poezii închinate şefilor legionari, suferinţelor legionare şi preamăririi faptelor acestora.

Amintim că datorită celor doi poeţi şi altor şefi legionari, gradul de morbiditate a unor legionari a ajuns până la demenţă. Astfel, un legionar pe nume Oprea, a pus întrebarea unui alt legionar: ce crede el – cine a fost Corneliu Zelea Codreanu. Celălalt i-a răspuns tot printr-o întrebare: dar tu ce crezi? – la care Oprea a răspuns că este Decebal întruchipat în persoana lui Corneliu Zelea Codreanu. Acestuia i s-au dat lămuriri, anume că ceea ce a spus este prea puţin: “Codreanu este cât o mie de Decebali”. Oprea mai târziu a făcut declaraţii că C. Z. Codreanu este fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ, ca să mântuiască neamul românesc.

Un alt legionar – Popescu zis Dumnezeu – şi-a creat un grup de “12 apostoli”.

Unii legionari intelectuali, chiar doctori, ca Uţă Dumitru, susţineau că tuberculoza se vindecă prin rugăciuni.

Între legionari se tălmăceau visele, aveau vedenii.

În munca cultural-educativă, vorbind despre trecut, legionarul Păvăluţă Ioan avocat, fost ajutor comandant, în faţa mai multor legionari, a afirmat că în 1934, fiind închis cu Ion Zelea Codreanu şi Ion Moţa, primul i-a cerut acestuia să-i “ghicească în cărţi”. Păvăluţă ruşinându-se, i-a spus că nu ştie, la care Ion Zelea Codreanu a insistat. În această situaţie, Păvăluţă a folosit un ultim argument, numele lui Moţa, care susţinea că se va supăra. La aceasta , Ion Zelea Codreanu a răspuns că Moţa va fi şi el mulţumit dacă-i va “ghici”, ceea ce s-a şi petrecut.

Deţinutul Jeravlev Vasile din penitenciarul Aiud, de profesie muncitor, a spus în cadrul clubului că un alt legionar, anume Manoliu Mircea, îi punea în cameră să facă rugăciuni: dimineaţa, la prânz şi seara, iar în ultima perioadă şi la miezul nopţii, fixându-le un punct pe perete unde să se uite timp îndelungat, pentru a face legătura cu trimişii lui D-zeu. La început, Jeravlev spunea că nu vedea nimic pe perete, dar mai târziu, după ce primul şi al doilea din cameră au “văzut” pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe, el şi-a dat seama că datorită statului de multe ore în genunchi, cu gândul la rugăciuni şi ochii la punctul fix, începe să aibă vedenii şi că este în pragul nebuniei. Legionarul Jeravlev Vasile a demonstrat la club aceste practici, care duc la dezumanizarea omului.

Preoţii fiind în număr mare între legionari, timp îndelungat au stimulat pornirile bolnăvicioase, mistico-religioase ale legionarilor, dându-le consultaţii prin alfabetul morse vorbind la perete, tavan calorifer, geam ş.a.m.d. În penitenciar se făceau împărtăşanii cu pâine “sfinţită”, ascunsă la băi, W.C., coridoare şi alte părţi.

Munca cultural-educativă trebuia să rezolve problemele încâlcite din capetele legionarilor ajunşi în stare de demenţă colectivă.

Când prezentăm aceste cazuri, atragem atenţia că ele nu erau izolate, ci făceau parte din complectul legionar. Mai scoatem în evidenţă că despre familia Codreanu se vorbea cu piozitate şi foarte mult respect, considerându-i, mai ales pe C. Z. Codreanu şi I. Z. Codreanu, Moţa şi alţii, în rândul sfinţilor, iar despre Horia Sima ca despre un mare om, care cu multă uşurinţă rezolvă problemele politice pe arena mondială.

Prin munca cultural-educativă am urmărit să zdruncinăm încrederea legionarilor de rând în şefii lor, să arătăm rolul nefast pe care l-au jucat preoţii şi teologii în activitatea trădătoare şi criminală  a “Gărzii de Fier”, să desfiinţăm zeii şi miturile lor.

Pe lângă munca culturală ce-am desfăşurat-o cu elemente izolate şi masa de legionari, am făcut apel şi la unii din cei mai sănătoşi la minte, vizând direct şi în mod repetat preoţii şi medicii, cărora le-am cerut să ajute să introducem lumină în capetele bolnave şi întunecate ale legionarilor. Concret: am cerut preoţilor să se arate goi – cum sunt ei – mincinoşi şi şarlatani; să arate participarea lor la întunecarea minţilor legionare şi participarea directă la crimele legionare; doctorii să le demonstreze că minţile legionare sunt aparte de minţile oamenilor normali, să le demonstreze ştiinţific nebunia lor.

Apelurile noastre au găsit ecou şi am obţinut rezultate pozitive. Subliniez că în discuţiile cu legionarii, vocabularul nostru a fost dur şi nu am îndulcit cuvintele. I-am învăţat pe preoţi să vorbească la persoana întâia când spun despre crime şi escrocherii. De altfel, cu timpul s-au obişnuit majoritatea legionarilor să spună adevăruri, oricât de greu le venea la început.

Aşa cum arătam mai sus, activitatea am început-o cu elemente de vârf, pe care le-am lucrat individual şi cu un număr de aproximativ 400 legionari, dintre care cei cu atitudine mai bună faţă de stat. Atât în munca individuală, cât şi cu grupurile mari de legionari, am demascat legionarii, şefii organizaţiei legionare, înfăţişându-i ca trădători de ţară, oameni neisprăviţi, aventurieri şi criminali.

Paralel cu demascarea lor, am înfăţişat realizările regimului nostru, care sunt atât de măreţe şi de copleşitoare, încât n-a fost chip să le reziste marea masă de legionari şi un însemnat număr de şefi. Le-am arătat legionarilor că România burghezo-moşierească producea 270.000 tone de oţel, iar regimul clasei muncitoare produce în jur de 3.000.000 tone, dar Combinatul de la Galaţi, va produce singur 4.000.000 tone; le-am arătat că oţel înseamnă putere, că din oţel se fac zeci de mii de tractoare în fabricile româneşti, că tractoarele arând brazdă adâncă, în urma lor seminţele selecţionate se îngraşă cu produsele industriei noastre chimice; pământul fiind lucrat ştiinţific de către specialişti instruiţi în şcolile noasre, nu mai dă 500 kg. boabe la hectar, ci dă 2.000-5.000 şi mai multe kg. boabe la hectar; că producţia solului nostru asigură hrana poporului şi pentru furnalişti şi tractorişti, pentru oamenii de la oraşe şi cei de la sate. Le-am vorbit despre construcţiile patriei noastre, despre cultură, despre sănătatea poporului.

Le-am prezentat conferinţe, filme, le-am adus şi conferenţiari din afară, oameni de cultură, de artă, activişti. Pe unii din şefii legionari mai apropiaţi, i-am purtat prin ţară, arătându-le oraşe ca: Cluj, Hunedoara, Braşovul, Ploeşti, Bucureşti şi altele. Toate acestea au influenţat în schimbarea mentalităţii legionare, au contribuit la vindecarea unei maladii cronice, redeşteptând în ei simţul de viaţă, de activitate concretă şi făcându-i să regrete activitatea criminală desfăşurată de ei în trecut.

Un efect deosebit a exercitat asupra legionarilor, declaraţiile unor şefi cu atitudine schimbată astfel: Demetrescu Radu-Gyr, poetul legionar, autorul imnului “Sfântă tinereţe legionară”, în a cărui text se cuprind versurile: “Moartea numai moartea legionară, este cea mai frumoasă nuntă dintre nunţi”; el care, prin versurile închinate lui Codreanu şi legiunii, a băgat sute de oameni în temniţe, a prezentat o declaraţie, care printre altele spunea:

“Mă desolidarizez de cei care au agăţat în cârligele abatorului din Bucureşti, în loc de animale, carnea oamenilor pe care i-au ucis ei.

Condamn pe asasinii lui Duca, Iorga şi vestejesc toate crimele şi pe toţi criminalii în frunte cu Horia Sima, cârtiţa galeriilor subterane imperialiste.

Horia Sima şi cei fugiţi, sunt folosiţi împotriva poporului român, care i-a alungat împreună cu stăpânii lor hapsâni şi paraziţi.

În anul 1945, Horia Sima şi-a trimis în paraşută hitleristă pe Nicolae Petraşcu, pentru a continua şirul crimelor întrerupte de şef, pentru a împrospăta mormintele, pentru a împiedeca poporul să scape de asupritorii şi exploatatorii lui. În delirul lui a crezut că şi aceasta se poate...

Dragostea mea faţă de patrie şi popor, admiraţia mea faţă de marile realizări din România de astăzi, în domeniul artei şi culturii, a ştiinţei şi tehnicii, în industrie şi agricultură, mă obligă să declar că voi închina toată munca mea patriei, Republica Populară Română”.

Această declaraţie a dat lovituri zdrobitoare şefilor legionari şi multor legionari fanatici.

Au urmat articolele lui Nichifor Crainic. El care era autorul baladei “Cântec de bejenie”, a poeziilor “Isus în celulă” (sic!), “Unde sunt cei care nu mai sunt” – poezii al căror conţinut a menţinut pe parcursul detenţiei fanatismul legionar, el care a scris primele discursuri ale lui Corneliu Zelea Codreanu, el care avea nume de mare scriitor, despre care spuneau legionarii că l-a sfinţit pe C. Z. Codreanu cu condeiul lui de scriitor.

Au urmat declaraţiile publice ale lui Dumitrescu Ion-Borşa, fost secretar general al organizaţiei legionare, singurul care mai trăieşte din grupul celor plecaţi în Spania; a lui Dumitru Groza, fost şeful Corpului muncitoresc legionar; a lui Victor Ioan Vojen, fost ministru la Roma în timpul guvernării legionare, omul care a regizat în scop de propagandă, înmormântarea lui Moţa-Marin, după aducerea cadravrelor acestora din Spania; a lui Ţocu Petre, fost comandant legionar, fost şeful comerţului legionar, cel care a făcut legătura permanentă între Corneliu Zelea Codreanu, Malaxa, Auschnit, Gigurtu şi ale altora.

Declaraţia care a avut efectul catastrofal a fost a lui Victor Biriş, fost secretar general la Ministerul de Interne, legionar fanatic, prieten intim al lui Horia Sima.

Declaraţia legionarului Biriş Victor a ţinut mai multe zile la rând, făcându-şi autodemascarea proprie, demascându-l pe Corneliu Zelea Codreanu în toată intimitatea şi amănuntele, de asemenea, despre Horia Sima despre care ştia multe lucruri concrete, terminând cu faptul că el este autorul crimelor de la Jilava şi îndemnând pe unii şefi ca Nicolae Petraşcu şi alţii, să fie sinceri şi să recunoască şi ei adevărul. Loviturile primite prin declaraţia lui Biriş Victor au fost aşa de mari pentru unii şefi legionari, încât au urmat crize de inimă, de ficat, a produs o prăbuşire generală în rândul celor care vedeau în el “materia cenuşie” şi “stâlpul de neclintit” al “Gărzii de Fier”. Avea 22 de ani de detenţie şi era cunoscut ca om de linie legionară.

Menţionăm la acest capitol că în combinaţiile pe care noi le-am făcut cu el şi cu alţii, timp îndelungat, am reuşit să cunoaştem toată ierarhia legionară, toată conduceea legionară de la comandant, până la şefii de judeţe, şefii de grupuri muncitoreşti F.D.C. ş.a.m.d..

Am reuşit să cunoaştem printr-o combinaţie între Biriş şi Petraşcu, alta între Biriş, Nistor Chioreanu, Ilie Nicolescu şi Alexandru Ghica, alta între Biriş şi Dumitrescu Ion-Borşa, activitatea acestora din trecut, activitatea din prezent şi planurile de viitor

Prin legionari de talia lui Biriş şi prin agentura de calitate, ne-am uşurat mult munca noastră.

Crescând pe parcurs numărul şi calitatea agenturii, am cunoscut situaţia reală din rândurile legionarilor. Sutele de agenţi creaţi, unii de calitate superioară, combinaţiile, mijloacele tehnice folosite, ne-au permis să stăpânim în întregime situaţia, să cunoaştem realitatea şi să acţionăm conform planurilor noastre.

Activitatea cultural-educativă am desfăşurat-o permanent pe baza cunoaşterii elementelor, prin munca informativă. Am împletit activitatea informativ-operativă cu cea cultural-educativă.

În muncă am folosit cluburi şi camere de lucru. În afară de clubul mare, în care s-a desfăşurat activitatea pentru legionarii din fabrică, am creat şi alte cluburi mari pe secţia a V-a, în cadrul spitalului (secţia TBC), mai târziu la grădină, unde am scos legionari la muncă exterioară, precum şi în patru camere de pe secţia a V-a. În unele cluburi am introdus legionari pe categorii: intelectuali, muncitori, ţărani, tineret, şi chiar pentru preoţi am făcut un club aparte. La aceste cluburi am organizat conducere din rândul legionarilor apropiaţi nouă, unii fiind chiar agenţi cu posibilităţi intelectuale şi unii dintre ei cu activitate legionară în trecut, care întruneau creditul şi simpatia legionarilor, dar în acelaşi timp erau apropiaţi şi controlaţi de noi.

În planurile noastre, întocmite cu sprijinul Direcţiei a III-a aprobate şi controlate de conducerea Ministerului, am prevăzut, printre altele şi descoperirea unor activităţi nedeclarate de legionari la anchete, reuşind în această privinţă să stabilim pe lângă vinovăţia lui Victor Biriş, care era complet necunoscută, referitoare la uciderea celor 60 de la Jilava, să stabilim în mod concret şi ucigaşii lui Ina Birjoveanu de la Braşov, cămăşi, pistoale, material legionar, elemente nedeclarate în anchetă etc.

Am lămurit componenţa şi activitatea tuturor comandamentelor legionare, începând din anul 1941, din detenţie şi afară, până la zi, rolul unor legionari fruntaşi în organizarea înţelegerilor cu alte grupări politice, evaziunea peste graniţă, agenţi interpuşi organelor noastre, ajutor legionar şi altele.

Înfăţişam ca metodă folosită de noi în munca cultural-educativă şi scop informativ, aceea că legionarii fiind puşi să vorbească despre trecutul şi activitatea lor legionară în cadrul clubului, în faţa celorlalţi legionari, când încercau să-şi ascundă anumite fapte din trecutul lor, interveneau cei care le cunoşteau activitatea contribuind la demascarea lor. Astfel:

NICHITA PAVEL muncitor, condamnat la 25 ani din 1941, l-a demascat pe Ilie Nicolescu când acesta, la club, a încercat să ascundă unele fapte din 1941, spunând:

“Domnul Ilie Nicolescu face acum pe nevinovatul şi afirmă cu cinism că nu are nici un amestec în repartizarea ajutorului legionar în perioada 1941-1942 la Aiud. A uitat că la acea vreme era şef al legionarilor din Aiud şi în timp ce masa de deţinuţi crăpau de foame, el şi cu alţi crai legionari trăiau boiereşte, că la masă nu le lipseau nici fructele. A uitat că în timp ce legionarii de rând erau îndemnaţi să ţină posturi şi să facă rugăciuni pentru sfinţii legionari, el şi cu şleahta lui de tâlhari mâncau salam, brânzeturi, prăjituri, venite de la familiile nenorociţilor care crăpau de foame. Acum face pe sfântul pocăit şi nu vrea să-şi recunoască păcatele”

PARCANSCHI LEONIDA, muncitor constructor, fost şeful unui grup de legionari din “gărzile încazarmate”, demascându-l tot pe Ilie Nicolescu, a declarat:

“În 1941 am fost trimis, împreună cu alţii, să-l eliberăm pe Ghica Alexandru de la siguranţă. Primisem ordin să-l împuşc pe Teodorescu Ion, care era suspectat, sau nu pe placul unor şefi. Nu l-am împuşcat pentru că-l ştiam un legionar devotat.

L-am întrebat pe Ilie Nicolescu de ce trebuie să-l împuşc, pentru că el cunoştea acest lucru. Nu mi-a răspuns. Teodorescu a murit totuşi în închisoare, asasinat de legionari şi Ilie Nicolescu este unul din cei ce au condus executarea lui”.

NISTOR NICOLAE, fost şef de grup F.D.C., condamnat 18 ani în lotul lui Puiu Atanasiu, demascându-l pe deţinutul Voichin Constantin, fost şef F.D.C., element recalcitrant i-a spus acestuia la club:

“Domnule Voichin, eşti necinstit, în primul rând pentru că te menţii pe aceeaşi poziţie criminală a organizaţiei legionare, iar în al doilea rând, pentru că ascunzi adevărul şi faptele criminale ale tale. Ai afirmat aici că după 23 August 1944 n-ai mai desfăşurat activitate legionară. Ai uitat să arăţi că între anii 1947-1949 ai reorganizat F.D.C.-iştii din fostul judeţ Târnava Mică, c-ai condus activitatea acestora, c-ai făcut noi recrutări de membri, ai organizat ajutorul şi adăpostirea unor trădători şi spioni ca: Secu Şerban şi c-ai cules informaţii în scop de spionaj pentru aceştia, De asemenea, că şi în închisoare ai continuat să duci pe mai departe activitate legionară”.

Deţinutul DUDUŢĂ PETRE l-a demascat pe Georgescu Alexandru, inginer, condamnat în lot cu Jijie Ion, spunându-i:

“Domnule Georgescu, simt ca o datorie să arat, cât eşti dumneata de necinstit atât faţă de noi deţinuţii, cât şi faţă de administraţie. În declaraţia pe care ai făcut-o la club, ai încercat mai mult să ne convingi că dumneta ai renunţat de mult la legionarism şi că nu mai faci politică. Ei bine, eu arăt, pentru ca lumea să te cunoască, că cu 3-4 ani în urmă, în timp ce eram împreună în aceeaşi cameră, ne vorbeai despre «căpitan» ca trimis al lui Dumnezeu, despre Horia Sima ca despre cel mai mare om politic din lume, despre felul cum trebuie să acţionăm atunci când legiunea va veni la putere; ne-ai vorbit despre superioritatea americanilor şi despre rolul acestora în «eliberarea României».

Trebuie să-ţi mai amintesc, pentru ca lumea să ştie, că dumneata şi în prezent ai aceleaşi preocupări legionare. Nu uita că atunci când te-am întrebat de ce nu renunţi la legionarism, mi-ai răspuns că: ce-i vei spune comandantului atunci când acesta va veni să preia comanda în ţară. M-ai instruit ca atunci când conducerea administraţiei va sta de vorbă cu mine, să le spun despre dumneata c-ai o activitate bună la locul de muncă, la club şi că de fapt eşti «un băiat bun»“.

Georgescu Alexandru a mai fost demascat şi de Marinescu Cristea, care-l cunoştea din activitatea legionară dusă la Mina Baia Sprie.

Demascaţi de cei care le cunoşteau poziţia au mai fost: Călin Aurel, demascat de Bulhac Andronic, pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în fabrică şi pe care la club a ascuns-o; Teodorescu Eugen, pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în Germania, în ţară şi în timpul detenţiei – demascare ce a fost făcută de Hoinic Dragoş şi Savin Constantin. Demascări asemănătoare au mai făcut sute de legionari.

Folosirea acestei metode, a rezolvat în munca cultural-educativă, partea informativă, de anchetă şi de restructurare a legionarilor. Aceasta nu înseamnă că noi am neglijat munca informativă. Aşa cum am arătat mai sus, în toată perioada cât s-a desfăşurat munca cultural- educativă, am folosit agentura şi toate metodele muncii noastre, pentru a cunoaşte activitatea în întregime a legionarilor. Folosind termenii: munca informativă, anchetă şi restructurare, arătăm că informaţiile veneau în public, de la legionarii care cunoşteau activitatea celui care-şi prezenta declaraţia, ancheta tot ei o făceau prin întrebările puse, iar noi făceam verificarea prin mijloace informative.

Legionarul fiind pus în situaţia de a-şi face declaraţia publică, oferă mai multă garanţie că spune adevărul şi auzit fiind de zeci, de sute de oameni, nu este nici uşor să retracteze ceea ce a recunoscut. Avem o anumită garanţie că ce s-a făcut este temeinic. Am avut cazuri când unii legionari ca: Nae Cojocaru, Gula Caranica, Bălănescu Gabriel, Călin Aurel, au făcut declaraţii formale, declarând activitatea cunoscută de organele noastre şi plănuind cum să se strecoare cu “supleţe” – cum spun ei – prin munca cultural-educativă.

La început au fost mulţi legionari care au încercat să inducă în eroare lucrătorii noştri. Numărul lor a scăzut pe parcurs în urma demascărilor şi restructurărilor. În afară de legionarii ca cei amintiţi mai sus, am avut şi din aceia care au făcut declaraţii că ei se desolidarizează de organizaţia legionară, o condamnă dar rămân pe poziţie creştină. Au fost şi mai sunt legionari care spun că educaţia făcută în “Garda de Fier” de C. Z. Codreanu şi Horia Sima, îi satisface şi că ei rămân legionari. Numărul celor din ultima categorie, în Penitenciarul Aiud, se ridică la câteva zeci. Deşi numărul lor este mic, totuşi apreciem că prezintă pericol deosebit, întrucât sunt elemente fanatice, care nu fac nici un efort în scop de restructurare şi nu renunţă la activitatea lor criminală.

Dintre cei care au poziţie legionară pe faţă, amintim pe Eugen Teodorescu, fost şef de judeţ legionar, trimis cu misiune de spionaj de Horia Sima în ţară, care afirmă: “Nu voi renunţa niciodată la organizaţia legionară, întrucât ar însemna să renunţ la creştinism. Eu rămân legionar şi creştin pentru că aşa am fost educat şi orice efort depus de Dvs., în vederea schimbării poziţiei mele, nu va avea ecou în sufletul meu”.

IGHIŞAN NICOLAE, de profesie medic, fost în Germania, a declarat:

“Corneliu Codreanu şi Horia Sima nu sunt criminali aşa cum se afirmă la club. Eu îi iubesc şi-i recunosc ca şefi, iar ideile lor vor fi întotdeauna în centrul preocupărilor mele. Niciodată  nu  voi  putea  renunţa  la ceea ce îmi este drag pe lume şi anume la concepţia legionară”.

GHERASE AUREL, avocat, fost şef de grup F.D.C. a spus:

“Cei care fac muncă culturală în cluburi, sunt trădătorii legiunii şi la timpul potrivit, vor fi pedepsiţi ca atare. Eu nu pot să renunţ la ideia de neam şi legiune în care am fost educat – educaţie pe care o găsesc în conformitate cu aspiraţiile mele politice. Sunt şi voi rămâne legionar”.

Dumitrescu Petre-Tache, muncitor C.F.R., atât în faţa organelor noastre, cât şi în faţa masei de legionari, a declarat că se menţine pe poziţie legionară, fiind convins că este singura cale care va duce la “biruinţa neamului românesc”.

Afirmaţii asemănătoare au mai făcut: Constantinescu Jan, zis Fotograful, absolvent a patru clase elementare, element folosit în unele acţiuni de C. Z. Codreanu; Ştefănescu Alexandru, dulgher, fost şeful poliţiei Corabia; Frunză Constantin şi alţii. Numărul acestora este de 50 în Penitenciarul Aiud.

Legionarii din Penitenciarul Aiud, precum şi ţărăniştii, liberalii, social-democraţii, frontieriştii şi alţii pe care i-am primit de la Penitenciarele Botoşani, Gherla şi Deltă s-au încadrat formal în munca cultural-educativă, acceptând să primească cărţi, ziare, odihnă, ridicând pretenţia la o alimentaţie mai bună, plimbare, tratament medical, fără a simţi obligaţia să ia atitudine faţă de activitatea lor criminală din trecut.

Unde s-a făcut astfel de muncă cultural-educativă, s-a greşit grav şi nu se recomandă. Noi ştim că deţinuţii vor viaţă uşoară în detenţie, ştim de asemenea că în general ei vor să citească pentru a-şi petrece timpul mai uşor, dar scopul muncii cultural-educative nu este acesta.

La Aiud au fost cazuri când deţinuţii au fost puşi să joace piese ca: “Avarul” de Mollier [sic!], “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale şi altele. Lucrătorul nostru cultural-educativ, absolvent a 7 clase elementare, făcea pe regizorul şi se exprima că deţinuţii au păreri foarte bune despre el, şi-l cred un om foarte cult. La Gherla deţinuţii cântau la instrumente muzicale, făcând cuplete în clubul cadrelor, lecţii de istorie despre luptele lui Mihai Viteazul, atât pentru deţinuţii C.R. români, nemţi, unguri şi alte naţionalităţi.

De asemenea, în unul din cluburi, la Penitenciarul Gherla, unde erau mulţi preoţi maghiari şi români, un inginer le ţinea lecţii despre cuptorul Siemens-Martin. Greşeli asemănătoare au fost şi la Botoşani, Deltă şi în alte părţi, unde ţărăniştii, liberalii şi legionarii citeau pe Sadoveanu, Caragiale, făceau revista presei şi interpretau evenimentele politice după bunul lor plac.

Organele M.A.I. şi ale procuraturii nu au izolat pe legionari şi alţii de societate pentru că nu au citit pe Sadoveanu, nu au jucat piesele lui Mollier [sic!] sau Caragiale, nici pentru că nu ştiau să cânte “Ciocârlia”, izolarea lor de societate s-a făcut pentru activitatea criminală dusă împotriva puterii populare şi dacă aşa este se vede clar unde trebuie pus accentul în munca cultural-educativă.

La Penitenciarul Aiud, la cluburile intelectualilor, şefii legionari au fost puşi să-şi înfăţişeze activitatea lor din trecut: demagogie, spionaj, jafuri, bătăi, crime, etc.

La cluburile muncitorilor şi ţăranilor, am pus pe legionari să judece şi să analizeze ce-au căutat şi ce-au găsit ei în “Garda de Fier”. I-am pus faţă în faţă cu şefii şi faptele lor.

La cluburile tineretului, am pus tinerii să arate cum au fost rupţi de şcoală, familie şi societate, cum au fost îmbâcsiţi de misticism, împinşi la supunere oarbă faţă de şefi, să spună singuri cum s-a operat pe creierul lor de copii, de către şefii legionari.

Pe preoţi i-am pus în clubul lor să arate participarea clerului la activitatea legionară, să analizeze de pe poziţia lor teologică, criminalitatea şefilor legionari, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu. I-am pus să vorbească despre cei cinci teologi care l-au ucis pe Stelescu, despre sutele de preoţi care au însoţit cadavrele lui Moţa şi Marin, despre biserici şi mânăstiri transformate în locuri de întâlnire pentru legionari şi depozite de armament.

Pe medici i-am pus să studieze pe legionari din punct de vedere profesional-medical. Pe pictori, să picteze momente din activitatea criminală a legionarilor. Procedând astfel, am ajuns la declaraţii ca aceea a lui Hanu Traian, fost şeful poliţiei legionare din Alba Iulia, care a arătat cum a dobândit  “Crucea Albă” de la Corneliu Zelea Codreanu, în timp ce era student la Cluj.

Savin Constantin, fost şeful poliţiei legionare la Galaţi, şi apoi inspector de poliţie, comandant legionar, a arătat cum a fost decorat de 4 ori cu “Crucea albă” de C. Z. Codreanu.

Teodorescu Constantin, Banea Dumitru, Bulhac Andronic şi alţii au vorbit de asemenea, despre modul şi faptele pentru care au fost decoraţi de C. Z. Codreanu.

Hanu Traian a arătat în declaraţia sa, că după concepţia lui C. Z. Codreanu, bătaia aplicată adversarilor “Gărzii de Fier”, era de trei feluri: prietenească, pentru spital şi pentru morgă. A arătat cum, cu alţi studenţi legionari, reprezentanţi ai Facultăţilor de litere, filozofie, medicină, drept şi altele, au aplicat unui student bătaia de spital, pentru care faptă, comandantul legionar Ion Banea a făcut raport lui C. Z. Codreanu, cerând decorarea lor. C. Z. Codreanu a însărcinat pe Nicolae Totu, care avea o crimă la activul său, să adune garnizoana legionară din Cluj şi să-i decoreze pe bătăuşi, fapt ce s-a întâmplat.

Declaraţii demascatoare la adresa organizaţiei legionare au făcut cei mai mulţi legionari de la Aiud. Dăm citate din câteva declaraţii.

COSTEA IOSIF, fost comandant legionar, fostul şef al organizaţiei legionare în perioada 1941-1944, a arătat printre altele:

“La fel ca fascismul italian şi nazismul german, organizaţia legionară – copia fidelă a acestora – a avut ca primă deviză lupta împotriva comunismului, împotriva ţăranilor şi muncitorilor exploataţi, lupta împotriva evreilor şi a celorlalte naţionalităţi, pe care aidoma nazismului le considera inferioare. Organizaţia legionară este vinovată că a pus în circulaţie şi a menţinut mitul infailibilităţii lui C. Z. Codreanu. A pus în circulaţie şi a susţinut politica şi doctrina principiului rasist.

C. Z. Codreanu şi urmaşul său Horia Sima, sunt cele mai expresive figuri de criminali, pe care le-a cunoscut poporul român vreodată. Zadarnic mai încearcă unii să le menţină mitul – acesta a fost spulberat, iar ei ne sunt acum cunoscuţi tuturor ca fiind cele mai odioase figuri pământeşti”.

VICTOR IOAN-VOJEN, fost ministru la Roma în timpul guvernării legionare, vorbind despre şefii organizaţiei legionare, a declarat:

“Seria crimelor a fost inaugurată de C. Z. Codreanu şi continuată de Horia Sima, care moşteneşte această caracteristică. Horia Sima, păşind în politică ca unealtă a poliţiei secrete a lui Moruzov, încă din anul 1932, continua aceeaşi carieră în serviciile secrete hitleriste.

După 23 August 1944, omul acesta fatal pe care Hitler şi Ribbentrop, îl dispreţuise şi-l insultase, se pune din nou în serviciul în slujba serviciilor de spionaj germane, creând guvernul trădător de la Viena şi îndemnând la sabotaj şi acţiuni criminale şi în spatele armatei eliberatoare”.

COCA DUMITRU, de profesie tâmplar, condamnat a doua oară la 20 ani M. S., a declarat:

 “Cele mai mari atrocităţi imaginate vreodată, au fost comise de legionari. Exemplu era dat de şef.

Am lucrat sub ordinele comandantului legionar Erhan Sebastian. Ne punea să înhămăm oameni la căruţă şi să-i purtăm prin oraş; a legat pe rabinul din Câmpulung de barbă şi l-a târât prin oraş; i-am jefuit de bunuri, le-am siluit femeile şi aceasta desigur în numele neamului, sub patronajul şefilor noştri”.

ŞERBAN GHEORGHE, ţăran, fost şef de cuib legionar, a declarat printre altele următoarele:

“Sălbatică a fost răzbunarea legionară pentru cei care n-au fost de acord cu legionarii. Eram şef la Hârşova, când moş Zagreb a venit în propagandă în anul 1936. Unul dintre muncitori, adresând lui Moş Zagreb cuvinte potrivnice propagandei legionare, acesta mi-a ordonat ca în «ziua biruinţei» să-l lichidez. Într-adevăr, în anul 1940, respectivul a fost bătut schinjuit în văzul lumii din oraş, după care a murit. Mă simt vinovat de cele întâmplate şi de multe alte crime şi asasinate, răzbunări sălbatice, care reprezintă inventarul cu care se poate lăuda legiunea «Arhanghelul Mihail»”.

ARSU GHEORGHE ţăran, a declarat la club următoarele:

“Adăpat la şcoala crimei, crescut şi educat după modelul asasinilor C. Z. Codreanu şi Horia Sima, după 23 August 1944 mi-am continuat în banda criminalului Gavrilă Ion, cu ai cărui membri am atacat armata, am jefuit şi prădat G.A.S.-uri şi G.A.C.-uri, am atacat şi jefuit cetăţeni paşnici, turişti şi excursionişti”.

SOTIRESCU ŞTEFAN fost student, fost şeful F.D.C., conducătorul tineretului legionar din închisoarea Alba Iulia a spus:

“Mi-am consacrat cea mai mare parte a vieţii, organizaţiei legionare. Am ajuns în situaţia tragică de a nu fi realizat nimic. Toate acestea se datoresc unei ideologii dezastruoase, care m-a dezumanizat. Eram elev de liceu când am primit în mână primul pistol şi totodată ordinul ca grupul F.D.C. pe care-l conduceam, trebuia să pedepsească un cetăţean. Eram educaţi să acţionăm întocmai ca Decemvriştii şi Nicadorii, aşa zişii eroi legionari, pe care din ordinul şefilor, îi cântam şi preamăream. Prin educaţia noastră devenisem criminali la vârsta cea mai fragedă, pentru satisfacerea poftelor unor capete fierbinţi ca acelea ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima”.

VASILIU CONSTANTIN, F.D.C.-ist, a arătat printre altele:

“Prima mea ispravă legionară a fost participarea la furtul de la Palatul C.F.R., când împreună cu alţii am atacat casieria, furând de acolo suna de 16.000.000 lei. Această echipă de hoţi – culmea ironiei – a fost denumită de conducerea legionară «cei patru evanghelişti». Ni s-a cerut să răpim şi personalităţi politice în stil gangsteresc american. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi pentru neghiobiile şi crimele gândite şi înfăptuite atunci.

Cel care m-a felicitat la proces, a fost Dl. Ilie Nicolescu, spunând că după biruinţa legionară vor urma 3 zile şi 3 nopţi de răzbunare legionară. Culmea, acest fariseu face acum pe sfântul, se simte nevinovat”.

DANCU CRISTOFOR, fost călugăr şi redactor la ziarul “Buna Vestire”, fost şef al tipografiei “Cernica”, a declarat:

“Am amestecat biserica cu «Garda de Fier» într-atât încât nu am mai putut distinge unde începe una şi unde se sfârşeşte alta.

Clerul legionar, cu crucea într-o mână şi cu pistolul într-o alta, purtând pe sub sutane manifeste şi circulări legionare, a contribuit din plin la mascaradele şi crimele organizate de legionari.

Otrava legionarilor a fost împrăştiată şi de la catedrele facultăţilor de teologie din Bucureşti, Sibiu, care aveau ca profesori o serie de legionari. Roadele împletirii fanatismului legionar cu misticismul religios s-au materializat într-un cortegiu de jafuri, crime şi atrocităţi, la care s-au dedat, înainte de alţii, Codreanu şi Sima, sub puternica incitare a preoţimii. Pomelnicul de mitropoliţi, episcopi, preoţi, studenţi, elevi de seminarii, în frunte cu un patriarh ca Nicodim Munteanu, au încurajat şi sprijinit o adunătură de derbedei şi negura miturilor legionare create cu ajutorul lor”.

GAMALĂU FILARET călugăr, fost stareţ al mânăstrii Rarău, într-un material intitulat “Arsenalul de la Rarău”, pe care l-a prezentat în faţa legionarilor, a arătat:

“Îmbâcsit de misticism şi naţionalism, stăpânit de ură faţă de ideile democratice, din dragoste pentru hitlerişti, am adăpostit în mânăstire ofiţeri hitlerişti, i-am îmbrăcat în straie călugăreşti, le-am procurat acte false şi i-am ajutat să treacă frontiera. Am adăpostit în mânăstire elemente legionare, care fugiseră de răspundere pentru faptele lor criminale, cu aceştia am participat la toate acţiunile criminale ale lor. Am procurat şi păstrat în mânăstire pistoale şi muniţii, pe care le-am dat apoi fugarilor din munţi”.

ANANIA VALERIU, preot-călugăr, fost bibliotecarul Mitropoliei Bucureşti, fost şef de grup F.D.C., a spus:

“C. Z. Codreanu şi-a început cariera politică printr-o crimă, el a generat, a încurajat un adevărat curent criminal legionar. Horia Sima a desăvârşit acest curent, pe care-l conduce şi astăzi prin activitatea lui trădătoare de peste graniţă.

Încercările legionarilor de a justifica crimele prin texte biblice, se întemeiază pe deformări şi interpretări false ale citatelor. Încercarea lui C. Z. Codreanu de a imprima crimelor caracter de jertfă, nu are nici un temei.

Cei care am slujit biserica am acţionat din plin, unii la început, alţii şi acum, pentru menţinerea mitului legionar, am participat – unii direct la crime şi jafuri – alături de legionari, cei mai mari criminali din istoria poporului român”.

În activitatea de cluburi, accentul deosebit a fost pus pe declaraţiile legionarilor cu activitate îndelungată. Cluburile au fost alcătuite în general din trei categorii de elemente: apropiaţi nouă, oscilanţi şi recalcitranţi.

Paralel cu activitatea de cluburi, am organizat combinaţii de camere, întâlniri sub diferite pretexe, sub controlul nostru, am folosit pe diferiţi legionari, din diferite stări sociale, pentru acoperirea agenturii şi a celorlalte mijloace ale muncii noastre, am purtat discuţii cu unii şefi legionari despre probleme banale, la care aparent le dădeam importanţă deosebită; procedând astfel, am reuşit în cea mai mare măsură să abatem atenţia lor de la problemele ce ne interesau şi care urmau să fie rezolvate.

Astfel am procedat cu Nistor Chioreanu, Ilie Nicolescu, Bălănescu Gabriel, Cojocaru Nicolae, Călin Aurel şi alţii.

Un mijloc de educare a constituit şi analizele lunare şi trimestriale ale muncii productive şi cultural-educative, ţinute cu cei ce nu munceau. Prin discuţii şi şedinţe, am obişnuit pe legionari să aibă poziţie autocritică faţă de lipsurile proprii şi critică faţă de lipsurile altora.

În toate ocaziile: discuţii individuale cât şi colective, am exploatat materialele referitoare la succesele poporului nostru, începând de la construcţii, producţia industrială, agricolă, continuând cu succesele echipelor culturale, sportive, etc.

În toată perioada desfăşurării muncii cultural-educative, pe lângă activitatea de cluburi, am pregătit, pe etape, elemente din rândul foştilor conducători legionari, în scopul prezentării declaraţiilor şi demascării “Gărzii de Fier”.

Astfel a fost pregătit Mircea Nicolau, absolvent al Facultăţii de Drept şi Filozofie, fost inspector general de poliţie, Nistor Chioreanu, avocat, fost şeful legionarilor pe ţară, Ilie Nicolescu, absolvent al Academiei Comerciale, fost şeful grupului “Răzleţi”.

De la Nicolae Petraşcu, fost comandant general legionar, am obţinut o declaraţie de 85 de pagini, care îl prezintă pe Corneliu Zelea Codreanu din punct de vedere: naţional-creştin, moral şi intelectual.

Pe baza datelor cunoscute de el şi alţi legionari, arată despre C. Z. Codreanu că provine din familia galiţianului Nicolae Zelinschi, căsătorit cu o femeie de naţionalitate maghiară, cu care a avut două fete şi un băiat, şi pe care apoi a ucis-o din gelozie. Arată că băiatul lui Nicolae Zilinschi – Ion – a ucis un băiat, adversar de joacă, s-a căsătorit cu Brauner de origină germană, a avut mai mulţi copii, printre care pe Corneliu Zelea Codreanu.

C. Z. Codreanu deci este după bunic, tată, bunică şi mamă, de origină: galiţian, ungur şi neamţ. Este descendent din bunic şi tată – criminal. El s-a îmbrăcat în straie româneşti şi s-a intitulat reprezentantul aspiraţiilor naţionale române. El şi-a început cariera politică prin acte de huliganism, bătăi şi omor. Nicolae Petraşcu a demonstrat în continuare convingător că şeful “Gărzii de Fier” a folosit biserica în scopurile lui criminale, amestecând posturile şi rugăciunile, prapori şi icoane, cu cadavre şi sânge, care lui îi dădeau satisfacţie deplină.

L-a înfăţişat pe Corneliu Zelea Codreanu ca un om imoral, afacerist, proprietar de turme de oi, om care primea sume mari de bani de la fabricanţi ca: Malaxa, Auschnit, Mociorniţa, Gigurtu şi alţii. A vorbit despre scandalurile amoroase din familia Codreanu, ale soţiei, tatălui, surorilor, fraţilor, ale lui ş.a.m.d. De asemenea a vorbit despre cartea “Pentru legionari”, pe care i-a făcut-o el, înfăţişându-l din punct de vedere intelectual ca om fără posibilităţi.

A explicat celor care credeau în mitul lui C. Z. Codreanu şi-l considerau supra-om, că-n România burghezo-moşierească a fost posibil să fie declarat sfânt şi Petrache Lupu, un bâlbâit, analfabet şi sifilitic, deci să nu fie de mirare că s-a creat aureolă în jurul lui C. Z. Codreanu, care nu era bâlbâit, era licenţiat în drept şi avea asemănare cu Petrache Lupu, numai că era sifilitic ca şi el.

Nicolae Petraşcu a demonstrat că-n minţile fanatice ale legionarilor familia lui Codreanu este asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu. Astfel, după legendele biblice, D-zeu este nevăzut şi trăieşte în ceruri. Pe pământ şi-a trimis fiul lui pentru mântuirea neamurilor. În “Garda de Fier”, Ion Zelea Codreanu este şeful spiritual şi el şi-a lăsat fiul pe pământ, pentru mântuirea neamului românesc. Legenda biblică spune că D-zeu a prezis învierea neamurilor. Şi C. Z. Codreanu a prezis învierea neamului românesc. În cer a fost război între oştile satanei şi oştile lui D-zeu. D-zeu a avut doi generali, pe arhanghelul Mihail şi Gavril. Unul din aceşti generali a trecut  alături de familia Codreanu, acordându-i patronajul în lupte şi înarmând pe C. Z. Codreanu pentru a-l ucide pe Manciu.

În familia lui D-zeu a fost Fecioara Maria care l-a născut pe Isus Cristos, fără bărbat, cu puterea duhului sfânt. Şi-n familia lui Codreanu a fost Iridenta, care s-a măritat cu feciorul protopopului Moţa din Orăştie şi care, la fel ca şi Fecioara Maria, trebuia să nască fiu cu puterea duhului sfânt.

Vorbind despre Horia Sima, a arătat incapacitatea lui politică, activitatea lui slugarnică şi trădătoare, activitatea îndelungată în slujba lui Moruzov, crimele săvârşite pentru a-şi netezi drumul spre putere şi altele.

Nicolae Petraşcu şi-a înfăţişat şi trecutul lui criminal, arătând responsabilitatea pe care o are faţă de ţară, pe care a trădat-o, faţă de oamenii pe care i-a târât în puşcării. S-a adresat unor legionari ca Ilie Nicolescu, Ghica Alexandru şi alţii, dându-le epitete de iehovişti, mistici şi întunecaţi la minte. Declaraţia lui, completată de aceea a Dr. Popovici Alexandru, fost secretar general la Ministerul Sănătăţii în timpul guvernării legionare, au înfăţişat pe C. Z. Codreanu ca paranoic şi pe Horia Sima ca schizofrenic.

Cei doi, Nicolae Petraşcu şi Popovici Alexandru, au demonstrat legionarilor gradul de îndobitocire, înapoiere şi lipsă de cultură în care au trăit ani de-a rândul, crezând în idoli, care de fapt nu reprezentau nimic.

Procesul restructurării elementelor legionare a durat aproape 6 ani de zile.

Ca bilanţ al rezultatelor muncii informative şi cultural-educative, înregistrăm la activ, rezultate care merită subliniate. Procesul a fost îndelungat, profund şi uneori dramatic, a necesitat efort susţinut din partea Grupului Operativ de la Aiud. Am lucrat cu 17 ofiţeri, din care pe parcurs au mai plecat, astfel că din 1962 lucrăm cu 12 din aceştia, un număr de 7 fiind acoperiţi în funcţiile de supraveghetor, având atribuţii, loc de stat, uniformă şi toate corespunzătoare funcţiei şi gradului de plutonier.

Lucrătorii noştri au intrat treptat în munca informativă, apropiindu-se în procesul de cunoaştere de elementele legionare, ajungând până la urmă să lucreze în condiţii bune cu agentura.

În decursul anilor a crescut aşa de mult prestigiul lucrătorilor noştri, încât comandanţi legionari ca Mircea Nicolau, Nistor Chioreanu, sunt fericiţi că se bucură de atenţia plutonierilor Rădulescu Nicolae, Lungu Aurel, Suărăşan Alexandru, Ciumacenco Ioan, Blăjuţ Mihai şi alţii.

Partea pozitivă a muncii ne este confirmată de legionarii care produc bunuri materiale în folosul statului nostru. Acei legionari ca: Ilie Nicolescu, Brahonschi Gheorghe, Călin Aurel, Bulhac Andronic, Rusu Ioan –Nelu care aveau comandamentul de garnizoană Aiud, care au organizat incendierea fabricii, care au bătut pe directorul fabricii şi alte cadre, aceia care în 1959 nu salutau cadrele penitenciarului, socotind că este sub demnitatea lor, nu consimţeau să scrie articole la gazeta de perete, îl socoteau sfânt pe C. Z. Codreanu, şi-l considerau mare om politic pe Horia Sima, tot ei sunt aceia care au ridicat producţia în fabrica noastră, de la 10.000.000 lei în 1959, la 20.000.000 lei în 1964, reducând numărul muncitorilor de la 650, la 300, folosind acelaşi utilaj, dar făcând inovaţii şi raţionalizări.

Ei sunt cei care în anul 1959 au făcut 11 inovaţii; în 1960, 40; în1961, 175; în 1962, 402; în 1963, 407; în 1964, 392, cu o eficienţă economică de peste 5.000.000 lei. Tot ei au scris peste 11.000 articole la gazeta de perete.

Dintre aceştia au dat declaraţii cei care mai aveau materiale legionare ascunse, armament sau alte fapte nedeclarate la anchetă. Astfel: Ştefănescu Petre-Mangiru a dat o declaraţie organelor noastre, că are ascuns un pistol cu cartuşe, uniformă legionară completă şi alte materiale cu conţinut legionar. Crişan Ion, preot, a declarat că are ascunse în biserica în care a slujit, portretele lui C. Z.Codreanu şi Ionel Moţa. Turcin Ilie a declarat activitatea legionară desfăşurată de 4 elemente, necunoscute până acum organelor noastre. Cazacu Aurelian a declarat că posedă ascunse 3 caiete cu poezii de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi alţi legionari, Cazacu Tiberiu a declarat că are ascunse 3 cărţi legionare.

Asemenea declaraţii au mai făcut şi alţi legionari. Despre unele din acestea am primit confirmarea celor declarate, prin găsirea materialelor sau identificarea elementelor din partea Direcţiilor regionale M.A.I., cărora le-au fost trimise.

Ei sunt aceia care au amenajat o sală cuprinzând aproximativ 350 m.p. din pereţi acesteia cu tablouri, care înfăţişează aspecte din activitatea criminală a organizaţiei legionare, pe de o parte, iar pe de altă parte, din realizările regimului democrat-popular. Pe mesele acestei săli sunt expuse 70 de cărţi, totalizând aproximativ 10.000 de pagini, în cuprinsul cărora sunt demascate activitatea organizaţiei legionare, şefilor ei, cât şi a acelora care au contribuit la întocmirea lor. Autorii acestor cărţi sunt Dancu Cristofor, Nicolae Petraşcu, Paleologu Octavian, Mihalexe Stere, Săveanu Silviu, Grigorescu Nicolae, Chica Dumitru, Manta Octavian, Veselovschi Iosif, Nistor Chioreanu, Mircea Nicolau şi alţii.

La partea activă a muncii cultural-educative, adăugăm un număr de 500 agenţi, recrutaţi la Aiud şi folosiţi de lucrătorii noştri cu rezultate bune.

Au fost scrise peste 40 de articole demascatoare la ziarul “Glasul Patriei”, semnate de Nichifor Crainic, Dumitrescu-Borşa, Vojen Ioan-Victor, Radu Gyr, Costea Iosif, Budişteanu Radu, Stăniloae Dumitru, Boborodea Viorel şi Parpalac Gheorghe.

În prezent, în general, legionarii din Penitenciarul Aiud au o comportare bună, sunt preocupaţi de muncă şi fac eforturi în direcţia restructurării lor.

În munca desfăşurată la Aiud, am folosit cu bun rezultat decretele prin care, conducerea statului a graţiat pe unii legionari de restul pedepsei. Cu ocazia eliberărilor, am organizat şedinţe cu cei care beneficiau de decret şi cu unii din cei care continuau să rămână în detenţie. Cu ocaziile respective, s-au făcut în plus declaraţii autodemascatoare de către cei ce plecau şi demascatoare pentru cei ce rămâneau.

Cităm din declaraţia legionarului F.D.C.-ist Vasiliu Constantin, care adresându-se lui Ilie Nicolescu, i-a spus:

“D-le Nicolescu, tot timpul te arăţi bisericos nevoie mare, în loc să vii şi să-ţi recunoşti vinele, continui să te menţii pe poziţie legionară, deoarece nu vrei să-ţi distrugi mitul şi să-ţi dai cărţile pe faţă. Îţi spun acum la despărţire: eşti un criminal şi în prezent şi atâta timp cât te menţii pe poziţie legionară, nu te vei putea numi altfel”.

Adresându-se lui Nistor Chioreanu, i-a spus:

“Şi dumneata, D-le Nistor Chioreanu, continui să pozezi în erou legionar. Şi D-ta ai avut un amestec în furtul de la Palatul C.F.R., însă acum negi cu neruşinare acest lucru. Aruncă masca şi spune adevărul! Nu te ruşina de adevăr şi nu mai plânge când legionarii te consideră pe bună dreptate trădător şi criminal”.

Sotirescu Ştefan, cu aceeaşi ocazie, adresându-se lui Ilie Nicolescu, i-a spus:“Degeaba vrei să pari un om nevinovat, un sfânt, eşti un criminal! Nu-ţi fie ruşine să declari toate mârşăviile pe care le-ai săvârşit, mai ales în perioada detenţiei, când erai şef la Aiud, ai bătut oameni, i-ai îndemnat să ţină posturi, să facă rugăciuni, i-ai instigat pe unul împotriva altuia, le-ai schilodit sufletele. Pentru toate acestea, singurul cuvânt care ţi se potriveşte este cel de criminal”.

Scrisorile primite de la cei eliberaţi şi unii membri de familie ale celor din penitenciar, au fost folosite cu succes în munca cultural-educativă. În aceste scrisori se vorbeşte despre realizările poporului nostru, se dau îndemnuri pentru cei care continuă să se menţină pe poziţie refractară în munca cultural-educativă.

La Aiud au fost alfabetizaţi peste 200 de legionari, unii dintre ei, după punerea în libertate, adresând scrisori de mulţumire administraţiei şi demascând pe şefii legionari din penitenciar, care i-au ţinut în întuneric zeci de ani. Am organizat calificarea a sute de legionari, mulţi dintre ei preoţi, avocaţi, funcţionari, absolvenţi de liceu, care renunţând la profesiile lor, au înţeles să se califice în meserii care să le permită să lucreze alături de oamenii muncii din ţara noastră.

Cutcan Eusebiu, preot, cunoscut cu activitate legionară până în anul 1962, cel care în fabrica penitenciarului a botezat pe unii trecându-i la catolicism, pe alţii i-a mărturisit, i-a împărtăşit etc., purta discuţii duşmănoase, fiind scos din colectiv şi lucrat individual 6 luni de zile, apoi demascat în faţa a 800 de legionari să desfacă botezurile şi celelalte făcute de el, mai târziu s-a calificat sudor, calificând şi pe alţi preoţi în această meserie.

Au fost obţinute rezultate bune în întrecerile în  muncă organizate, se execută lucrări de calitate, se îndeplinesc normele etc.

Foarte mulţi din şefii legionari au considerat că este o datorie a lor de a răscumpăra geşelile trecutului şi atunci când au fost recrutaţi ca agenţi au consimţit, arătând că doresc să ajute organele noastre şi că se bucură că le acordăm încredere.

Succesele poporului nostru, metodele folosite în munca cultural-educativă, eliberările care s-au făcut înainte de termen, au zdrobit “Garda de Fier”, cea mai criminală organizaţie creată de burghezie în ţara noastră.

Putem garanta de mulţi şefi legionari că vor avea comportare bună şi detestă trecutul lor criminal. Sunt sute de legionari din aceia care au spus public că sunt cuprinşi de ruşine şi se simt în stare să facă orice pentru a-şi spăla păcatele trecutului.

Dacă afirmăm cu legitimă mândrie că am zdrobit “Garda de Fier” cu stâlpii ei principali ca: Nichifor Crainic, Radu Demetrescu-Gyr, Nicolae Petraşcu, Dumitrescu Ion-Borşa, Dumitru Groza, Nistor Chioreanu, Radu Mironovici şi alţii, înregistrăm la pasiv elemente puţine la număr, dar cu poziţie criminală, care sunt gata oricând să-şi arate duşmănia, să verse venin acolo unde trăiesc. Nu sunt mulţi la număr, dar sunt foarte periculoşi. Unii au plecat din Aiud, alţii au fost trimişi în alte penitenciare, mai cu seamă în Deltă, de unde au fost eliberaţi, dar în acelaşi stadiu.

Pe baza experienţei noastre câştigată în cei aproape 6 ani de activitate şi a cunoştinţelor avute anterior despre “Garda de Fier”, putem spune că-i privim cu bucurie pe legionarii restructuraţi, care s-au încadrat şi se încadrează în procesul muncii şi-n societate, dar în acelaşi timp folosesc, pentru tovarăşii care mă ascultă, cuvântul Tovarăşului Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministrul al Afacerilor Interne, General Colonel Alexandru Drăghici: “Lucrătorul de securitate trebuie să verifice şi să nu se bazeze pe încredere”. Atât legionarii, cât şi naţional-ţărăniştii, liberalii şi alţi contrarevoluţionari, care au trecut prin Penitenciarul Aiud, chiar cei care au avut poziţia cea mai bună, trebuiesc controlaţi şi verificaţi.

Naţional-ţărăniştii de la Aiud, ca Faina Licinius, Busuiocescu şi alţii, afirmă la această dată că guvernul este nevoit să facă eliberările din penitenciar pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu americanii, englezii şi alţii şi că, desigur, urmează ca ei – ţărăniştii – să fie solicitaţi să participe la guvernare. Nicolae Petraşcu i-a combătut, arătându-le că dacă conducerea noastră n-a admis în 1946, când în ţară era foamete, să-şi întărească relaţiile în acest fel cu imperialiştii, în nici un caz nu va face aceasta acum.

Păreri asemănătoare cu ale ţărăniştilor amintiţi, au şi unii legionari ca: Ţintă Nicolae, Nicolae Lupu şi alţii, care au afirmat faţă de elemente restructurate, următoarele: “Noi vom fi eliberaţi şi fără să trecem prin munca cultural-educativă, va fi vai şi amar de voi care v-aţi compromis”.

Din cele prezentate, rezultă că unii duşmani, ca număr, au fost restructuraţi în detenţie, dar sarcina noastră, ca lucrători de securitate, este să cunoaştem pe fiecare în parte cum acţionează în libertate, să ducem o muncă de calitate cu agentura, pentru a pătrunde acolo unde va fi nevoie şi să informăm permanent conducerea Ministerului nostru despre activitatea şi comportarea elementelor ieşite din detenţie.

ŞEFUL GRUPULUI OPERATIV AIUD

Colonel de Securitate

Crăciun Gheorghe

Mănăstirea Diaconeşti: Icoana Noilor Martiri (Aiud - detaliu)