DIN JOC ÎN JOC
Jucăm acelaşi joc în doi
de cînd s-a copt păcatu-n noi –
şi-am da pe-o clipă de plăcere
nu ani întregi, ci evi sau ere.
Şi dacă trupul nu mai are
destulă vlagă-n mădulare,
jucăm în gînduri şi în vise,
jucăm cu rănile deschise,
jucăm pe cer şi pe pămînt,
jucăm pe tot ce-avem mai sfînt,
şi ni se pare că-i devreme
şi n-am avea de ce ne teme,
pînă se face tot mai gol,
din ceas în ceas, din pol în pol,
şi tac cuvintele pe rînd,
din rost în rost, din gînd în gînd,
şi, Doamne, într-o bună zi
va fi tîrziu… şi nu vom şti.
RONDELUL TRUPULUI BĂTRÎN
Ne umileşte trupul în amurg,
precum şi noi l-am umilit odată,
şi parcă toate-s moi în el şi curg,
ca dintr-o cloacă de istov lăsată.
Cu spiţa frîntă ca un hîrb de roată,
şi cu rărunchii suliţe sau rug,
precum şi noi l-am umilit odată,
ne umileşte trupul în amurg.
Şi chiar suiţi pe suflet ca pe-un murg
hrănit cu jar din vise de-altădată,
cu cît mai grele zilele se scurg,
cu-atît mai mult, pe limba lui spurcată,
ne umileşte trupul în amurg.
DOINĂ DE SEARĂ
Doamne, mi-s bolînd de dor,
ca măiastrele cînd mor,
şi ispită cu ispită
umblă iadul să mă-nghită,
că de mult ce-am fost cîntat,
mi-am făcut din dor păcat:
mai c-o dragoste nurlie,
mai c-un vin de razachie,
mai c-o basnă, mai c-o hulă,
mai c-o muscă pe căciulă,
mai cu flinta, mai cu parul,
mai cu visul meu, hoinarul…
Doamne, mi-s de dor bolînd
şi de-o fi să mor cîntînd,
nu de rai te rog, că nu-s
vrednic eu de-aşa de sus,
ci, cît vreme-o vremui,
să rămîie-n lume vii:
cîte cîntece-am cîntat,
cîte visuri am visat,
cîte doruri m-au durut,
cîte nu le-am început,
cîte nu le-am isprăvit,
cîte-au prins şi n-au rodit…
Răzvan CODRESCU
frumoase
RăspundețiȘtergerefoarte frumoase
RăspundețiȘtergere