Pagini

marți, mai 03, 2011

INTERMEZZO LIRIC: 7 SONETE NOI

SUMARUL BLOGULUI



ADAM CĂTRE COASTA LUI

«Ca şi suflarea Duhului, ce nu stă
oricît de mult s-ar fi-nrăit Pămîntul,
la fel şi eu preatrupul tău descîntu-l,
ca pe-o minune crudă, dar augustă.

Din sus de munţi şi pînă-n jos de pustă
iubirea mea spre tine-şi ia avîntul
şi bidiviul visurilor, sfîntul,
din taina ta ca din jăratec gustă.

Cîndva rîvneam să cad din cer cu tine
şi să te frîng din mijloc, ca pe-un spic,
călcînd pe rînd poruncile divine.
Azi nu mai vreau, din tot ce-am vrut, nimic,
decît cuvîntul care plin să sune
pe nurii tăi ca un arcuş pe strune.»


HRISOV ŞI IOTĂ

E neamul meu iubire răstignită
pe crucea dintre doruri şi păcate:
cînd Dumnezeu cu ce-i aievea-l bate,
el cade iar cu visul în ispită.

Nu are moartea gură să-l înghită,
dar nici nu-şi face viaţa-n el cetate,
ci doar îl suflă vînturi blestemate
şi-l sug năpîrci cu limba otrăvită.

De-i o dreptate scrisă-n cer – şi este! –,
vecia lui hrisov de sînge are
şi la sorocul vămilor celeste
din el vom fi o iotă fiecare;
dar şi-un talant de nu vom pune peste,
ne-o fi dreptatea bici fără cruţare.


ÎNTR-UN DUH

Ne doare-acelaşi vis pe amîndoi
de parc-am fi o inimă şi-o minte
şi-am spînzura de-aceleaşi oseminte
de-acum şi pînă-n ziua de apoi.

Ori e-o socoată-a Domnului cu noi,
ori dracul gol cu meşteşug ne minte,
de nu mai ştim s-alegem cele sfinte
din cîte patimi ne încing puhoi.

Soroc avem şi timpul se-ngustează,
şi nu ştim încă ce e rău sau bine,
nici cît ne este dragostea de trează,
nici cît ne sînt cuvintele de pline,
ci doar că-n noi un singur duh lucrează
şi nu-l putem legat în lanţuri ţine…


QUASI-BOEMĂ

Cu-atîtea seri pierdute-n cafenele
puteam să scriu de două ori mai mult,
sau să devin c-un lung de nas mai cult,
împlătoşat în tomuri mari şi grele.

Şi poate c-aş fi fost şi mai bogat
la jumătate reducînd tabacul,
ba-mi şi cruţam plămînii, şi stomacul,
şi toţi rărunchii, pînă la ficat.

Dar orişicît m-aş fi păzit de bine,
de umbra mea tot nu puteam sări,
nici moartea nu şi-ar fi uitat de mine.
Mai cumpătaţi pe-aici sau mai cheflii,
mai vrednici sau mai leneşi, după fire,
azi sîntem vis, iar mîine – amintire.


PASTEL DE-APRIL

E-atîta primăvară în cetate
că toate-s noi şi proaspete-n lumină
şi amiros aleile-a grădină
şi-a pajişte cu pletele tăiate.

Prin parcuri zburdă cete bucălate
şi tril de păsări în văzduh anină,
iar fete mari, cu glezna lor cea lină,
trezesc la viaţă dulcile păcate.

Sătul mă simt de-a bătrîneţii haină
şi-aş jindui să dau pe dinafară
ca floarea dintr-un mugure de taină;
iar amintirea ta, iubire sîntă,
s-o lepăd cum te lepezi de-o povară,
cînd, de trei ori, cocoşii morţii cîntă.


MĂRGINIRE

Cînd face ochi o nouă zi,
ori dă în mugur primăvara,
părem rămaşi pe dinafara
cumplitei datini de-a muri.

Dar cînd păleşte toamna-n vii,
ori pe furiş se lasă sara,
simţim suflînd pe tîmple-amara
vîntoasă-a vremilor tîrzii.

Cu duhul rupţi de veşnicii
şi sîngele arzînd ca para,
am mai putea purta povara
nemorţii-n trupul de aci?
Mă tem că sîntem, mia cara,
atît cît mai putem noi fi…


RĂVAŞ DE TAINĂ

Şi-acum, din depărtarea-atîtor ani,
mai simt în nări mireasma ta virgină
şi te zăresc cum treci pe sub castani,
mlădie ca un înger de lumină.

Aş da orice să nu te mai revăd:
presimt că eşti pe undeva, pe-aproape,
dar c-a făcut în carnea ta prăpăd
vrăjmaşul timp, ce nu ne mai încape…

Adastă-n neaievea ta splendoare,
privind pe coasta visului în sus,
şi nu jeli iubirea trecătoare
şi nici cuvîntul ce-a rămas nespus,
căci amintirea singură răsare
cînd toate celelalte au apus!

Răzvan CODRESCU

2 comentarii:

  1. Ah, de cand n-am mai citit sonete noi!Va multumesc! Ca, de altfel, si pentru articolul despre batranul Dobrev.

    jb

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce dumnezeesc de frumoasa poate sa fie limba asta romaneasca! Pacat ca nu se mai vorbeste decat in scris - si chiar si acolo din ce in ce mai rar!

    RăspundețiȘtergere