România analizată la Oxford:
„Sistemul îi exclude
pe cei dinamici şi idealişti...”
pe cei dinamici şi idealişti...”
(spicuiri dintr-o analiză „tristă, dar adevărată”)
Un sistem juridic imparţial este o condiţie esenţială pentru ca politicile Uniunii Europene să poată funcţiona, iar cetăţenii să profite pe deplin de oportunităţile oferite de apartenenţa la Uniune. Or, la aproape patru ani după ce România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, speranţele foarte mari într-un impact catalizator asupra societăţii şi economiei româneşti s-au cam risipit...
România continuă să prezinte aceleaşi caracteristici care au făcut-o să bată pasul pe loc multă vreme după prăbuşirea comunismului, din 1989. Taberele politice oscilante, care urmăresc doar funcţii şi privilegii, domină pe mai departe scena politică. Nu există proiecte serioase de dezvoltare sau programe competitive supuse atenţiei electoratului. Alegătorii din clasa de mijloc văd jocul politic ca pe un spectacol media vulgar, fiind însă prea apatici ca să înlocuiască partidele discreditate cu altele noi, care să aibă o agendă în măsură să rezolve problemele vieţii publice...
În pofida privatizării radicale întreprinse la presiunile Uniunii Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional, economia continuă să fie legată de stat. O birocraţie excesivă reglementează clipă de clipă activitatea economică. În perioadele de recesiune, afacerile mari şi mici sînt încă dependente de menţinerea relaţiilor cu oficialii binevoitori, mai ales la nivel local... Semnele unei renaşteri economice sînt anevoie de observat...
Mulţi profesionişti talentaţi şi corespunzător calificaţi aleg să emigreze, decepţionaţi de salariile mici şi de corupţia sau nepotismul practicate în mod curent. Mulţi dintre ei au ajuns la concluzia că România va rămîne perpetuu o ţară prost guvernată, bazată pe reţele informale de putere şi influenţă, adevăratele competenţe profesionale contînd prea puţin în selecţia şi promovarea valorilor…
România nu pare în stare să ofere decît unei mici parţi din cetăţenii săi condiţii pentru o viaţă normală, scutită de grave elemente de stress şi de severe privaţiuni contextuale. Cam a zecea parte din populaţia de 21, 5 milioane a emigrat în ultimii 20 de ani, iar această rată pare în creştere…
România dispune de unele dintre cele mai importante suprafeţe agricole din Europa, ca şi de frumuseţi naturale care ar putea sta la baza unei înfloritoare industrii turistice. Cu toate acestea, persoane din interiorul sistemului politic au manipulat constant un sistem de justiţie ce se lasă cu uşurinţă orbit, acaparînd astfel multe dintre cele mai bune terenuri...
Aceasta în condiţiile în care România importă astăzi majoritatea produselor agricole…
Principalul efect al integrării în Uniunea Europeană a fost acela de a stîrni un iureş al concurenţei într-o ţară care a eşuat în tentativa de a-şi moderniza instituţiile de stat şi sistemul economic. Calendarul Uniunii Europene pentru o transformare care să-i permită României să stea pe picioarele ei a fost nerealist de scurt... Faptul că modernizarea a fost în mare măsură doar declarativă este ilustrat chiar de sistemul de justiţie. Structurile menite să asigure independenţa şi eficienţa justiţiei au fost adeseori sabotate de Parlament şi de anumite reţele judiciare corupte încă dinainte de aderarea ţării la Uniunea Europeană, în 2007…
Atît sistemul de sănătate, cît şi cel de educaţie sînt devastate de corupţie şi de standardele de eficienţă tot mai scăzute. Starea jalnică a celor două instituţii naţionale strict necesare menţinerii unor condiţii de viaţă civilizate a contribuit la decizia multor profesionişti tineri de a părăsi ţara…
Tendinţa majorităţii românilor, inclusiv a celor din clasa de mijloc, este aceea de a evita cît mai mult cu putinţă statul sau de a încerca să-şi găsească patroni în măsură să-i protejeze de lipsurile mereu mai acute…
În anii '90, intelectualitatea şi societatea civilă în sens larg fuseseră privite ca forţe ale modernizării, dar treptat, cu numai cîteva notabile excepţii, şi-au pierdut imaginea independentă. Mogulii economici, care au beneficiat de vînzările bunurilor de stat, făcute în pripă şi nu o dată politizate, au ajuns să cumpere tăcerea multor intelectuali care protestaseră anterior împotriva corupţiei. Organele de presă cu influenţă locală au fost cumpărate de moguli, mulţi cu rădăcini în perioada comunistă, cei care au fost principalii beneficiari ai procesului de privatizare... Unele posturi private de televiziune cu larg impact public caută să discrediteze chiar şi reformele cele mai prudente…
Singura instituţie care se bucură de un incontestabil prestigiu popular rămîne Biserica Ortodoxă…
Milioane de români dispun potenţial de valorile şi energia care ar putea reorienta ţara într-o direcţie mai bună. De regulă, unii ca aceştia sînt însă excluşi de la putere, iar mulţi dintre ei au ajuns deja la convingerea că este mai bine să plece decît să trăiască într-o ţară care bate pasul pe loc şi unde reformele par din ce în ce mai iluzorii…
Cine rîde la urmă... rîde tot de noi!
Nu m-am lămurit încă despre un lucru care apare evident dacă fac comparaţie cu situaţia din Italia: romanii au aceasta idee de neam, care lipseşte in peninsula unde loaialitate este (când este) faţă de propriul oraş sau sat sau grup (aşa numit campanilismo), justificând astfel dezbinările endemice din istoria (guelfi – ghibellini, razboi intre orase, etc.). N-ar trebui oare să izvorască din acest element o acţiune mai puternica spre un ideal comun? Poate să fie comuna rădăcină latină cea care explică dezbinările care pătrund şi acolo unde ai spune că unitatea ar trebui sa fie la locul ei (vezi că de exemplu cearta între cei da la Petru Voda si cei da la război întru cuvânt) ?
RăspundețiȘtergereDvs., italienii, purtaţi numai povara rădăcinii latine (atît de nobile în alte privinţe), noi şi pe aceea a rădăcinii prelatine (tracii - cei atît de dezbinaţi, după Herodot).
RăspundețiȘtergereE o tristă (contra)performanţă că noi pînă şi din ortodoxia religioasă - dimensiune principial comuniantă - am reuşit să facem pînă la urmă un factor de dezbinare. Crapă obrazul sfinţilor (dacă nu cumva şi obrazul lui Hristos) de atîta "dreaptă credinţă" fratricidă.
Nelămurirea dvs. este deci legitimă şi n-ar fi rău să devină şi nelămurirea noastră (într-o pauză de excelenţă naţională, care ar fi foarte curativă în nenumărate privinţe).
Pînă una-alta, demagogia pare idealul nostru de viaţă (cel puţin de la Caragiale încoace). Mai mult poate decît orice alt neam, românii îşi adoră lăudătorii mincinoşi, dar îşi urăsc de moarte drepţii dojenitori.
Cînd unul ca d-l Patapievici (excesiv, desigur, dar nu neîntemeiat) a îndrăznit să pună degetul în rană, mai că n-a fost mîncat de viu. Eu însumi - mutatis mutandis - ştiu de pe acum cît mă va costa acest comentariu...
S-a dovedit cu timpul ca Patapievici avea dreptate in multe puncte, chiar daca a folosit un limbaj nepotrivit. Ne bucuram ca si dunmeavoastra o recunoasteti. Balacarelile dintre ortodocsi sunt o rusine nationala ca si dintre partidele de dreapta sau dintre gruparile de intelectuali. Am ajuns un popor de oameni suspiciosi, dezbinati si smecheri, in care fiecare e numai pentru el sau pentru gasca lui. Strainii ne vad bine cum suntem (cum am ajuns sa fim) si e natural sa ne judece aspru la rece. Pe noi ne pacalim, dar pe altii nu prea, dupa cum se vede. In Romania aproape nimic nu mai e normal si e o confuzie de valori totala. Nu putem insa sa facem nimic daca nu recunoastem mai intai si sa se ia masuri de cine ar trebui (politicieni, popi, intelectuali). De fapt nimeni nu ia nicio masura, fie ca nu vrea, fie ca nu poate, si tara a ajuns de plans si de minune. Degeaba am intrat in UE daca nu e si mentalitatea corespunzatoare si ne furam caciula unii la altii mai rau ca pe vremea comunistilor.
RăspundețiȘtergereFam. Marcu
Patapievici le are poate cu scrisul si cu cititul, dar cand sa faca o treaba e inconsecvent si mediocru, ca si Plesu sau Baconschi. Degeaba critici si "pui degetul in rana" daca nu esti in stare sa si faci cat de cat niste lucruri cand ai ceva putere pe mana. Ei sunt preocupati numai de ei si de clientii lor, nimic pentru tara, nimic pentru neam. Salvatori de gasca si nimic mai mult. Elita intelectuala se poarta ca si un partid in plus, cu nimic mai breaz decat toate celelalte.
RăspundețiȘtergerePentru "Fam. Marcu":
RăspundețiȘtergereMi-s dragi familiile solidare pînă şi în spaţiul virtual...
Pentru Cornel:
Nu cred că d-nii Patapievici, Pleşu sau Baconsky nu fac chiar nimic, dar n-au destulă "putere pe mînă" ca să facă lucruri de amploare şi vizibile pentru toţi.
Că ar fi putut, chiar şi în aceste condiţii, să facă ceva mai mult, aceasta e o altă discuţie, dar în care eu aş evita să mă angajez, căci sînt prea multe "imponderabile" (iar grija noastră prioritară ar trebui să fie ce n-am făcut noi, nu ce n-au făcut alţii).