Pagini

joi, martie 04, 2010

PÎINE ŞI CIRC ?

SUMARUL BLOGULUI


Am fost solicitat deunăzi să răspund unei noi anchete a revistei româno-americane Origini (1-2-3/2010). Postez şi aici întrebările (deşi prea lungi) şi răspunsurile (deşi prea scurte)... (R. C.)

Origini: Cît de afectată este astăzi societatea românească postcomunistă de ceea ce Juvenal a numit în satirele sale panem et circenses (“pîine şi circ”), sintagmă prin care reproşa mai marilor Romei, aflate în declin, că nu au altă voinţă decît aceea de a hrăni şi a oferi distracţii sîngeroase maselor?
Răzvan Codrescu: La noi se aplică mai degrabă formula: circenses sine pane, “circ fără pîine”.
Origini: Opinaţi că e nevoie de un nou program politic, de noi politicieni, de un nou împrumut de la UE, sau de o revoluţie morală pe baze creştin-ortodoxe pentru a eradica politicianismul şi racilele lui: corupţia de sus, ciocoismul, lichelismul, clientelismul, fariseismul, necinstea clasei politice etc.?
Răzvan Codrescu: E nevoie de toate acestea la un loc (“Ultima soluţie: înc-o revoluţie!”... dar pe care să n-o mai fure nimeni) şi tocmai de aceea situaţia mi se pare, practic, insolubilă (cel puţin pe termen scurt).
Origini: Credeţi că situaţia geopolitică a României ne-a condamnat la o aşa-zisă “teroare a istoriei”, sau, dimpotrivă, situarea noastră între Occient şi Orient ar fi trebuit să fie benefică, creatoare?
Răzvan Codrescu: Dăm prea mult vina pe geografie şi istorie (vitrege, ce-i drept), uitînd că pînă la urmă “omul sfinţeşte locul”. Noi n-am reuşit să-l “sfinţim” decît liric (“Pe-un picior de plai,/ pe-o gură de rai...”) sau demagogic (“Grădina Maicii Domnului”), aşa că, după două mii de ani de dăinuire goală, totul rămîne de făcut, iar locul, înainte de a-l sfinţi, trebuie mai degrabă să-l exorcizăm (căci “frăţia cu dracul” n-a rămas fără urmări). Cioran a găsit formula: “Schimbarea la faţă a României”; noi ar urma să-i determinăm mai bine conţinutul şi s-o punem în lucrare. Dar deocamdată părem ocupaţi cu războaiele româno-române şi culesul de prin grădinile altora. Pînă ne facem timp, s-ar putea să ieşim din istorie...

5 comentarii:

  1. Sunt de acord.Am gasit foarte multe lucruri interesante poposind aici;iar remarca asta vine de la o voce tanara(20)
    Indraznesc sa va rog sa va ganditi la postarea unei eventuale bibliografii,ce ar trebui consultata dupa citirea Bibliei.(sau cel putin acele carti indispensabile in domeniu,dat fiind ca e grea selectia dintr-un nr.vast de titluri)
    Ma gandesc ca ar fi de mare folos,mai ales ca in vremurile astea tulburi putine persoane se mai preocupa de acest lucru,iar daca o fac,duc lipsa de orice fel de ghid in aceasta directie.

    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi-a fost de mare folos, pe la 20 de ani, "Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe" alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos.O sa o caut.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Circul si painea" nu este oare si idealul "noii ordini mondiale" de acum? Intrebarile sunt lungi dar nu sunt rele: cine le-a formulat a stiut sa puna degetul in rana. Iar raspunsurile sunt scurte dar sunt clare, ca sa nu ne mai imbatam cu apa rece. Asa trebuie discutat daca vrem sa trezim nu sa adormim constiintele.

    RăspundețiȘtergere