RĂSPUNS UNUI PRIETEN

D-l Mircea Platon găseşte de cuviinţă să-şi spună punctul de vedere (original, desigur) despre cazul Dan Stanca într-un articol din Ziarul de Iaşi. Se referă cu dispreţ la nişte bloguri pe care şi dumnealui le-a frecventat pînă deunăzi şi sugerează că la mijloc ar fi mai degrabă o manipulare. Conducătorilor României libere li s-ar face, vezi Doamne, “un proces de intenţie”, de vreme ce au avut prudenţa de a-şi exercita doar verbal şi cu circuit închis presiunile indigne asupra celui căruia – tot verbal, desigur – i-au ridicat dreptul la semnătură. D-l Platon se preface a nu înţelege parşivenia procedurii şi se prevalează de principii abstracte, cu morga justiţiarului sfătos şi detaşat, care nu se amestecă printre nişte “semnatari” naivi sau impuri, care nu-s nici măcar în stare să-i ofere ei un loc de muncă îndoielnicului prigonit (cum adică prigoană, dacă nu s-a declarat ca atare?). În viziunea d-lui Platon, semnatarii ar fi trebuit să aştepte, cuminţi şi deştepţi, ca d-l Stanca să cedeze nervos şi să-şi semneze demisia, sau eventual să se sinucidă în semn de protest, şi apoi să vină şi ei şi să se solidarizeze, cu cadavrul pe masă, ca să nu mai fie îndoieli!
Mărturisesc că eu – care m-am obişnuit să-l respect şi să-l preţuiesc pe d-l Platon mai mult decît mă respectă şi mă preţuieşte dumnealui pe mine – nu m-aş fi aşteptat ca un om de asemenea inteligenţă şi rectitudine să aibă o intervenţie atît de nedelicată într-un context atît de delicat. D-l Stanca nu-i este un necunoscut (cum nu-i este nici d-lui Hurduzeu). Dacă îl preocupa sincer mica dramă în derulare a unui coleg de condei, şi dacă nu-i dădeau pace îndoielile sau nelămuririle, îl putea suna şi întreba cum stau lucrurile şi de ce nu-i mai apare semnătura în ziar. Dar d-l Platon e mai preocupat să-şi tragă spuza pe turtă, cum se spune. Ideea este: păi nu v-am spus eu, a treia forţă, că trebuie schimbată rînduiala în ţara asta, iar voi nu m-aţi ascultat şi aţi continuat să fiţi complici cu o rînduială nedreaptă? Acum v-aţi apucat să protestaţi pe bloguri şi să invocaţi principiile libertăţii, pentru un biet caz particular? Unde eraţi cînd s-a produs cel mai important eveniment de la Eminescu încoace: lansarea cărţii mele şi a d-lui Hurduzeu? Unde era necăjitul de Dan Stanca atunci, ca să-şi merite acum creditul şi semnăturile noastre?
Acest mod de a abate atenţia de la ce-l doare pe d-l Stanca la ce-l doare pe doctorandul din Ohio, doar din antipatie mai recentă faţă de proprietarul unui blog sau faţă de un număr de semnatari de pe o listă de solidarizare, nu e, cred, cel mai cavaleresc gest din lume. Îl ştiu şi îl mărturisesc pe d-l Platon capabil de mult mai mult decît de atît.
Mi-ar fi plăcut, sincer, să nu fi fost pus în situaţia de a scrie aceste rînduri (pe care, dacă n-aş fi stîngaci, aş zice că le-am scris cu mîna stîngă). Cît despre d-l Stanca, sper să-l păzească Dumnezeu şi de duşmani (întotdeauna), şi de prieteni (cîteodată). Şi să ne readune pe toţi – cum numai El ştie şi poate – la sînul “României profunde”.

Răzvan CODRESCU

Pentru cei interesaţi:

www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/sensul_unui_protest_169079.html