Pagini

sâmbătă, decembrie 20, 2008

CAZUL DAN STANCA: CÎTEVA PRECIZĂRI

Mărturisesc – am făcut-o iniţial şi în Comentarii – că sînt oarecum descum-pănit. Nu voisem decît să sprijin – moral, pentru că altfel n-am vreo putere – un prieten aflat într-o situaţie ingrată şi, după părerea mea, profund nedreaptă. Credeam că o semnătură e o semnătură, ţi-o dai sau nu ţi-o dai. Nu ştiam pînă acum că nişte semnături pot fi pricină de război, şi încă între fraţi.
Mi-a fost dat să aflu cu ocazia aceasta, pe neaşteptate, în doar cîteva zile, o grămadă de lucruri grave (şi desigur picante) despre mine însumi. Ştiam pînă acum că sînt “ţigan cu buze groase”, “legionar” (sau măcar “legionaroid”), “antisimist”, “ovrei” (ca să nu zic “jidan”), “(franc)mason”, “antisemit”, “sexist”, “fundamentalist”, “catolicizant”, “rusnac”, “nemţotei”, “spiritualist”, “semidoct”, “frustrat”, “protocronist”, “taliban” şi, pardon, “labagiu”. Păcate grele şi contradictorii, nu-i aşa? Dar, cum ni se întîmplă adesea, aproape că mă resemnasem cu ele. Acum aflu însă că mai sînt, pe deasupra, şi “homosexual”, “securist”, “răzvănel hitlerist” sau "răzvănică hitlerică" (cîtă gingăşie!), “pleşist”, “miştocar”, “tîmpit desuet” (o specie mai aparte de tîmpenie, se pare), “antieminescian”, “intelectualist”, “manipulator” (ba chiar “dezinformator de profesie”) şi, pardon, “limbist”... Aflu că noaptea mă regulez cu d-l Pleşu şi ziua uneltesc cu de-alde Andrei Bădin (nu la lucruri mărunte, ci de-a dreptul la surparea Mişcării Legionare, a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi chiar a Casei Regale a României!).
Lăsînd gluma la o parte (glumeam?), mă întreb şi eu, excedat şi retoric, cum se mai poate supravieţui şi activa public într-un mediu atît de toxic, în care nici nu mai ştii bine, de azi pe mîine, cine ţi-e prieten şi cine ţi-e duşman, nici care mai poate fi limita între prietenie şi duşmănie, decenţă şi indecenţă, adevăr şi minciună, credinţă şi necredinţă.
În aceste condiţii, mă simt totuşi dator cu cîteva precizări, măcar pentru oamenii de bună-credinţă care s-ar prea putea să fie derutaţi de context (cu cei de rea-credinţă ştiu, ca şi Dan Stanca de altfel, că e inutil să te explici, necum să te angajezi în polemici oţioase).

● Eram la curent încă din octombrie cu păţania prietenului Dan Stanca (în al cărui editorial s-a intervenit în tipografie şi care a primit încă de pe atunci somaţia verbală de “a-şi găsi de lucru”), dar totuşi nu eu am meritul moral de a fi iniţiat Protestul de mai tîrziu. El a fost plănuit, redactat şi lansat de alte persoane, atunci cînd li s-a părut evident că situaţia se îndreaptă, prin uzură nervoasă, spre un deznodămînt nedrept. Eu n-am făcut decît să subscriu şi să-l preiau pe blogul meu, pentru a facilita monitorizarea semnăturilor şi posibilitatea accesării de către cei interesaţi. Am făcut-o din prietenie faţă de Dan Stanca, dar şi pentru că mi s-a părut ca sînt în joc anumite principii morale şi deontologice, faţă de care nu pot fi insensibil, ca publicist şi editor. Nu m-am implicat în calitatea mea de vice-preşedinte al A.Z.E.C. (deşi A.Z.E.C. urmăreşte atent situaţia, fiind vorba de unul dintre membrii săi), ci deocamdată ca simplă persoană particulară.
● Sigur că ceea ce ştiu iniţiatorii Protestului şi susţinătorii lor ulteriori provine în primul rînd de la Dan Stanca. Dacă Dan Stanca minte, mint şi cei împreună cu el. De ce ar minţi însă Dan Stanca – şi încă public! – într-o problemă atît de gravă, de care depinde în mare măsură situaţia lui prezentă şi viitoare, atît profesional, cît şi ca imagine? Cine îl cunoaşte cît de cît pe Dan Stanca, ştie bine că n-ar fi în stare de aşa ceva. Toţi cei care au semnat mărturisesc, indirect, acest lucru, în frunte cu cei ce i-au fost colegi la România liberă. Eu nu pun la îndoială cuvintele unui prieten (altminteri nici nu m-aş fi implicat), dar ştiu că toţi avem un grad de subiectivitate şi că uneori situaţiile sînt mai complexe decît le putem noi evalua personal, aşa că, în acest sens, am îndemnat, din capul locului, la moderaţie (“Eu cred ca ar fi bine să ne manifestăm solidaritatea, dar să ne abţinem de la comentarii, pînă nu apar elemente noi” – 14/12/08 9:14 AM, în Comentariile la "Dan Stanca: recviem pentru România", unde am postat iniţial Protestul parvenit prin e-mail de la d-na dr. Roxana Cristian, şi care nu întîrziase să stîrnească reacţii).
● S-a afirmat – şi reafirmat cu încăpăţînare – că lista ar fi falsă, făcînd parte din scenariul unei manipulări. De ce m-aş fi angajat eu la o asemenea manipulare? N-am nimic de cîştigat sau de pierdut nici de pe urma bietului Dan Stanca, nici de pe urma României libere (ziar de care sînt mai degrabă legat sufleteşte, mai ales de pe vremea paginii creştine apărute pînă acum vreo 8 ani). Şi, chiar pus pe manipulare dacă aş fi fost, din cine ştie ce raţiuni obscure, oare cum aş fi putut să abuzez public de atîtea semnături ilustre, fără ca nimeni dintre cei implicaţi să nu reacţioneze şi să nu se recuze? De altfel, denigratorii mei nu au produs nici o dovadă a “falsului” şi “manipulării”, prevalîndu-se doar de numele d-rei Andreea Băndoiu (care ar fi putut să se recuze în urmă, dar n-a făcut-o), sau de faptul că eu însumi am recunoscut (chiar n-am nimic de ascuns!) că, într-un singur caz, m-am grăbit să trec numele unui prieten foarte apropiat, care pe urmă a protestat (în particular) şi l-am scos de pe listă. Să presupunem că şi d-ra Băndoiu şi-ar fi retras semnătura. Oare fără aceste două nume, lista de circa 150 de semnături ar fi fost oare mai puţin con-vingătoare?
● Cunoscîndu-l pe Dan Stanca, atît ca om de condei, cît şi ca om pur şi simplu, mi-e uşor să înţeleg de ce a trezit atîtea simpatii solidarizante (în medii intelectuale destul de diverse), dar mi-e mai greu să înţeleg cum de a putut trezi cele cîteva antipatii ireductibile, ce s-au manifestat – grobian sau numai nedelicat – în recentele împrejurări. Mai îngrijorătoare mi se pare însă uşurinţa cu care se mai găsesc la noi oameni care să se lase clătinaţi în convingeri şi chiar cuceriţi sufleteşte de recuzita de tip vadimist a cutărui scrib subcultural. Nu ştiu dacă Dan Stanca a greşit sau nu amînînd să facă o declaraţie publică (cred că ţine mai degrabă de o anume discreţie şi/sau timiditate care-l caracterizează), dar cred că ar fi meritat în mai mare măsură un credit necondiţionat decît majoritatea detrac-torilor săi.

Lista de semnături se va închide mîine seară. Speranţa tuturora cred că este ca o dată cu ea să se închidă şi acest incident nefericit, iar toţi să ne regăsim mai buni şi mai drepţi în bucuria Crăciunului. Să spunem, pur şi simplu, că a fost un şir de neînţelegeri, dar că pînă la urmă a biruit omenia, de hatîrul lui Hristos. Şi că trăim într-o lume totuşi mai puţin toxică decît tinde să pară.


Răzvan CODRESCU

P. S.
Cineva s-a prevalat, într-o diatribă recentă, legată impur de “cazul Dan Stanca”, de o necăjită fotografie de-a mea, pe care a găsit-o pe Wikipedia (dar ar fi putut-o lua şi de pe blogul meu). Nu cred că o fotografie e mai mult decît o fotografie, iar amănuntul nu mi se pare important, dar ţin totuşi să precizez că fotografia cu pricina nu eu am “ales-o” şi am pus-o pe Wikipedia, ci altcineva (un binevoitor, bănuiesc), pe care l-aş ruga, cu această ocazie, să spună cine este şi ce l-a determinat s-o facă. Pentru că am şi eu micile mele curiozităţi...

19 comentarii:

  1. Pe un "Anonim" supărat foc şi pe mine, şi pe A.Z.E.C. (ghici cine e?), care încearcă, în lipsă de argumente la zi împotriva d-lui Dan Stanca, să dezgroape morţi din secolul trecut (cazul Ioan Buduca), şi care-mi scrie (ameninţîndu-mă şi cu nu ştiu ce "dosar"): "Ştiu că veţi şterge acest mesaj din laşitate", m-am gîndit să nu-l dezamăgesc o dată în plus şi i-am şters într-adevăr mesajul, înlesnindu-i, ca dar de Crăciun, o mică jubilaţie pe seama "laşităţii" mele.

    Pentru că au mai încercat şi alţii să facă aluzie la acest episod clasat, trebuie să spun că eu unul nu-mi aduc aminte şi nici nu mă interesează ce poziţie va fi avut d-l Dan Stanca în cazul Buduca (acuzat de plagiat prin 1997).
    Şi asta din simplul motiv că eu nu mi-am propus aici - şi credeam că e ceva de la sine înţeles - să-l absolv pe d-l Dan Stanca de toate păcatele, reale sau închipuite, pe care le-ar fi comis în 53 de ani de viaţă, ci m-am rezumat la o situaţie concretă şi imediată, îngrijorătoare dincolo de cazul său particular.
    Consider nu doar nedemn, ci de-a dreptul abject a căuta noduri în papură în trecutul cuiva doar pentru că vrei să-i mînjeşti cu orice preţ imaginea prezentă şi nu poţi altfel. În care viaţă de om nu găseşti pînă la urmă o greşeală sau un păcat? Dacă genul respectiv de greşeală sau de păcat nu este o constantă a vieţii respective, ci doar un accident, el n-are nici o pertinenţă în judecata prezentă asupra unui om. Şi, în general, acest tip de judecată globală nu ni se cuvine nouă, ci lui Dumnezeu, Căruia nu putem - şi nici nu e bine - să ne substituim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest protest a picat ca din Luna, pe negandite, fara sa fim introdusi in miezul problemei. Abia acum se clarifica lucrurile, dupa ce oamenii au inceput cearta. Mai bine mai tarziu decat nicioadata, precizarile sunt binevenite.

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la „cutare scrib subcultural” şi la cei care (încă) îl mai iau în serios: problema nu e atâta “nebunul” care se aruncă în fântână, cât cei o sută de “sănătoşi” care se înghesuie să se arunce după el.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fac abstractie de precizarile paralele cu adevarul ale d-lui Turturica si de articolele furibunde ale lui Roncea care a scapat oistea in gardul rectitudinii morale.

    RăspundețiȘtergere
  5. domnule codrescu, nu va imbratisez ideile si ne-am ciocnit indirect de cateva ori. demersul dvs pentru sprijinirea lui dan stanca il consider insa justificat si il sustin si pe aceasta cale. semnatura mea pentru dan stanca va sta la dispozitie in acest mod deoarece nu cunosc un mail sau un site unde sa pot semna petitia.

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga prietene Razvan Codrescu, daca la inceput am fost solidar cu Dan Stanca, acum, dupa ce cazul a luat aceasta turnura funambulesca, incep sa ma indoiesc de realitatea in care traiesc comilitonii de mai an. Iti sunt dator cu simpatia si compatimirea sincera in fata acestei avalanse de laturi pe care ai suportat-o cu atata eleganta si, as spune chiar, cu demnitate de crestin.

    Iar tu, Victor, care esti inca tanar si te crezi inexpugnabil, as vrea sa te vad atunci cand o sa ai la randul tau nevoie de sprijin. Vad ca ai ales sa te insotesti mai departe cu Mircea Micu, Radu Beligan, Dinu Sararu, Iulian Vlad si altii de aceeasi esenta. Cred ca pe viitoarea ta ipotetica lista de sustinere o sa constatam cu amaraciune ca nu o sa mai fie loc pentru oamenii care nu au trecut prin curtea lui Ceausescu. Exista precedente cu lideri ai Pietii Universitatii, care s-au intovarasit in afaceri cu dinozaurii mafiei securiste. Alora macar le ies multi bani. Tie ce iti iese din asta?

    Iti doresc sa nu ai parte in viata de bataia de joc si mizeria pe care ai oferit-o atat de copios. Desi poate ca ar fi mai bine sa ai parte de ele aici, decat in lumea cealalta. O lume de care vad ca nu iti pasa, nici cat negrul de sub unghie. Eu, care te-am iubit ca pe un frate mai mic, am atat sa-ti spun: Sa-ti fie rusine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Îţi mulţumesc, Iulian, pentru intervenţia ta "compătimitoare", dar n-aş vrea să pui la inimă mai mult decît pun eu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt tâmpit postmodern, spre obida celor desueţi...

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru Vania:

    Îmi confirmi o bănuială mai veche: că toţi sîntem tîmpiţi, fiecare în felul lui. Unii îşi mai revin însă din cînd în cînd, alţii niciodată. Primii sînt îndeobşte trişti ("Ce tîmpit am fost!"), ceilalţi sînt veseli şi lărmuitori ("Zgomot mult şi păr puţin! - a zis dracul cînd a tuns pisica").

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru M. B. (nepostat):

    Nu vreau să fiu apărat în felul acesta!
    În ce-l priveşte pe cel care a declanşat în ultima săptămînă atacuri furibunde la adresa mea, cu o incoherenţă maniacală şi cu un patos al enormităţii care îl descalifică de la sine, mi-e sincer milă de el, pentru că îl simt groaznic de suferind, cum nu le-aş dori nici celor mai ireductibili duşmani.
    Dvs. consideraţi că ar fi "ticălos" pur şi simplu, dar eu cred că nimeni nu poate fi atît de ticălos fără să fie bolnav.
    Sigur că scrie aproape numai minciuni, dar despre multe el are convingerea că sînt adevăruri: e un caz tipic de schizofrenie avansată, care nu poate fi contracarată polemic, ci mai degrabă medical. Cred că cel mai creştineşte ar fi să ne rugăm pentru el.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu mă mai puneţi în situaţia de a vă şterge mesajele! Pe acest blog nu se discută cazuri clinice!

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Codrescu,

    Va ofer un cadou de Craciun, care ne poate edifica, sine ira et studio, si in chestiunea domnului Dan Stanca si in chestiunea ideologiilor extremiste de tot felul.

    http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=829

    Cred ca, in fata unei atare perspective, teoria domnilor Hurduzeu si Platon isi dezvaluie integral handicapurile si excesele.

    Cu cele mai bune ganduri,
    jb

    RăspundețiȘtergere
  13. Mulţumesc pentru darul on-line. Am parcurs cu interes densa convorbire realizată de d-l Nicolae Drăguşin cu d-l Şerban Papacostea (unul dintre istoricii contemporani pe care-i preţuiesc cel mai mult). O recomand ponderat şi altora, căci sînt multe de învăţat - sau de regîndit - din ea.
    Am totuşi impresia că jubilaţia dvs. cu privire la amendarea cazurilor invocate este exagerată, pripită şi impură. Continuaţi să manifestaţi o antipatie încăpăţînată şi să aveţi o percepţie tendenţioasă cu privire atît la cartea d-lor Hurduzeu şi Platon, cît şi la mai recentul "caz Dan Stanca" (care, în paranteza fie spus, greu poate fi asimilat cu ceilalţi doi, mai ales dacă ar fi să ne prevalăm de un presupus "extremism").
    Eu văd în discursurile d-lor Papacostea, Stanca, Platon sau Hurduzeu tot atîtea tentative trezitoare la conştiinţa şi asumarea identităţii noastre esenţiale, personale şi transpersonale deopotrivă, dar provenite - fără antagonisme ireductibile - de la generaţii şi sensibilităţi deosebite. Pot fi toate însumate cu folos în dublul pariu intelectual cu tradiţia şi modernitatea (văzute nu în relaţie de excluziune, ci de complementaritate creatoare).
    Vă doresc un an de cumul şi limpeziri, şi mă bucur mereu să vă postez indispoziţiile, pentru că sînt, de regulă, necesare provocări la dezbatere.

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Codrescu,

    Va regasesc cu mare bucurie, de fiecare data, proaspat si limpede.

    La multi ani bucurosi si plini de (in)dispozitii ziditoare!

    Cu drag,
    Stefan Colceriu

    RăspundețiȘtergere
  15. Întrucît semnaţi pentru prima oară cu numele dvs., mă încumet să spun că "semne bune anul are".

    RăspundețiȘtergere
  16. Iata ca a iesit si J B(ibicu), pururi tanar si invesmantat in mantaua lui cehoviana, ce-i drept cam imbacsita de varii preconceptii. Iata-l, cu al sau scut cat o unghie ce-l apara de traditie (ortodoxa, singura depasita si usor vulgara), cu micile sale spaime livresti si sibilinice infipte in teribilul cutit de curatat coaja la fructe. Sa ne traiasca si sa mai mearga si pe la biserica, chiar daca are idiosincrazii clericale. Poate ca introdus in traditia cea mai apropiata de varful nasului -direct si nu prin texte apocrife- nu o sa mai vada peste tot legionari si adoratori ai zeului Putin -slavofili prin excelenta. (Ce-i drept ca in aceasta speta ar trebui o terapie de grup, la care sa participe impreuna cu spaimosii sai amici.)
    Pe j b il conjuram sa-i transmita d-lui Colceriu toata simpatia noastra rabdatoare.

    Sanatate si virtute!

    RăspundețiȘtergere
  17. Codruta Missbach, profesor

    Florin Fagaraseanu, profesor

    pentru Dan Stanca, la Aldine

    RăspundețiȘtergere
  18. Vorba aceea: mai bine mai tîrziu decît niciodată...

    RăspundețiȘtergere
  19. Ce tragedie cu Sorin Rosca Stanescu, ca si cu Petre Mihai Bacanu!
    Ar trebui ca asemenea suferinte sa ne faca mai buni, mai drepti, mai cinstiti - cu noi insene si cu cei din jurul nostru. Nu se stie cand ne incearca Dumnezeu - fie ca suntem mari, fie ca suntem mici. Numai omenia ramane peste toate.

    RăspundețiȘtergere