LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Adormirea Maicii Domnului

(basorelief constantinopolitan, sec. X)

CUVÎNT AL SFÎNTULUI IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL
LA ADORMIREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Pofta [de învăţătură] şi dragostea pe care le văd la această cinstită şi sfîntă adunare mă îndeamnă [să predic], dar neştiind eu a vorbi, căci nu-i vorba mea niciodată vrednică să îndulcească în vreun chip auzurile ascultătorilor, tot Domnul Hristos, Care cu cinci pîini a săturat cinci mii de suflete şi cu bogăţia darului Său a îndreptat sărăcia şi neputinţa ucenicilor, va întinde masă duhovnicească şi di-naintea dragostei voastre, prin mijlocirea vorbelor mele nemeşteşu-gite[1].
De multe ori m-a încercat gîndul că aş putea afla ceva nou de spus întru cinstea şi lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, dar nimic n-am aflat. Nu pentru că n-ar fi cuvinte multe şi multe feluri de a vorbi întru lauda măririi ei, ci pentru că, fiind mintea mea tulburată de norul neştiinţei şi mai vîrtos întunecată faţă cu dumnezeieştile şi prealuminatele ei daruri, trebuie să-mi înfrunt şi să-mi smeresc nevrednicia şi neştiinţa învăţăturii mele. Că de vreme ce chiar cei învăţaţi şi îmbunătăţiţi stau de se miră de mărirea ei, oare eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voi face?
Prin urmare, eu caut, chiar împotriva voii mele, să încetez de a mai iscodi să aflu înălţimea fecioriei ei, către care acum anevoie se suie gîndurile omeneşti, şi adîncimea darurilor ei, care nu se pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti, ci numai cu acel titlu[2] ce i s-a dat mai înainte de toţi vecii de către Părintele cel fără de început şi veşnicul Dumnezeu, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil. Pe acela [acel titlu] şi eu, cu cucernicie şi cu multă frică, îl voi zice aici, întru lauda şi cinstea ei: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har[3], Domnul este cu tine!” [Luca 1, 28]. Că mai mare şi mai lăudat şi mai cinstit titlu decît acesta nu s-a dat din veci nimănui, nici nu se va da pînă în veci, ci numai ei; că a aflat har înaintea lui Dumnezeu, cum nici o alta nu s-a mai învrednicit vreodată, după cum îngerul însuşi i-a zis[4]. Dar s-ar putea să se găsească şi vreun periergos, adică vreun prepuitor[5] care să spună cum că astfel de cuvinte – chiar dacă nu prin acelaşi mijloc, ci într-alt chip – au mai fost zise şi altora, precum se vede din multe locuri ale Sfintei Scripturi; că mai întîi la al patrulea cap[itol] al Facerii se zice despre Abel că “a căutat Domnul spre el şi spre darurile lui” [versetul 4]; apoi despre Enoh: “Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” [Facerea 5, 24]; despre Noe: “Noe, însă, a aflat har dinaintea Domnului Dumne-zeu” [Facerea 6, 8], de l-a păzit de potop; despre Avraam: “Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca drepta-te” [Facerea 15, 6], fiind făcut părinte al multor neamuri[6]; despre Iosif: “Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit har…” [Facerea 39, 21]; despre Moise, căruia i-a zis Domnul: “Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decît pe toţi” [Ieşirea 33, 17]; despre David, pentru care a zis [Dumnezeu]: “Aflat-am om după pofta inimii Mele, pe fiul lui Iesei, care va împlini toate cererile Mele” [cf. I Regi, cap. 16]. Şi pentru ca să nu mai lungesc vorba, tuturor proorocilor şi tuturor sfinţilor, şi celor de mai înainte de Lege, şi celor de după Lege, li s-au zis cuvinte de bucurie şi li s-a dat de la Dumnezeu har şi milă, însă în chip acoperit. Iară Sfintei Fecioare i s-a dat cuvîntul bucuriei celei adevărate, care este mai presus de toată mintea, întru mai înveselitoare slavă şi cinstire, covîrşind tot darul şi toată mila de pînă atunci: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.
Şi nu numai pentru bucuria aceasta ce i s-a dat este ea fericită de toate neamurile, ci şi pentru numele cel preacinstit cu care a fost dăruită, numindu-se Mariam. Că precum este numele Fiului ei mai presus de toate numele, după cum zice fericitul Pavel: “… şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” [Filipeni 2, 9], aşa şi numele ei este peste orice alt nume, după cel al lui Iisus. Şi precum întru numele lui Iisus se pleacă genunchiul celor cereşti şi celor pămînteşti şi celor de sub bezne[7], aşa este şi ea, mai cinstită în cer decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii, iar pe pămînt de către toţi credincioşii mai închinată şi mai fericită decît o împărăteasă a lumii, ba chiar şi sub bezne mai straşnică şi mai înfricoşătoare pentru draci decît toţi sfinţii.
Iar acest nume de Mariam, după umila mea socotinţă, poate fi tîlcuit ca purtînd în sine trei înţelesuri: unul, că fiind acest nume alcătuit din trei înjugări sau silabe, se înţelege cum că a născut o faţă [persoană, ipostas] a Sfintei Troiţe [Treimi], anume pe Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu; al doilea, că fiecare silabă are cîte două slove, prin care se înţeleg cele două firi ale lui Hristos, adică cea dumnezeiască şi cea omenească; al treilea, că în acest nume fiind şase slove, prin ele se înţeleg cele şase taine mari şi mai presus de fire, adică Buna Vestire, Naşterea, Botezul, Crucea, Învierea şi Înălţarea la Cer. Cu Buna Vestire s-a descoperit taina cea mai înainte de toţi vecii ascunsă; cu Naşterea s-au împăcat cerul şi pămîntul, adică Dumnezeu şi omul; cu Botezul ne-am îmbrăcat în haina nestricăciunii; cu moartea pe Cruce ni s-a dat viaţa [cea adevărată şi veşnică]; cu Învierea ni s-a dăruit bucuria [cea mai mare], iar cu Înălţarea – slava şederii de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.
Tot astfel, şi în cuvintele cele de bucurie pe care îngerul i le-a grăit: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”, înţelegem iarăşi numele Preasfintei Treimi. Că în cuvîntul ce zice “Bucură-te” se înţelege Fiul, Care este toată bucuria lumii; în cuvîntul ce zice “plină de har” se înţelege Duhul Sfînt, prin Care se dau toate darurile; iar în cuvîntul ce zice “Domnul este cu tine” se înţelege Tatăl, că El este Domnul tuturor celor văzute şi nevăzute.
Iar dacă Dumnezeu, Care numai cu cuvîntul Său a făcut şi a zidit toate lucrurile cele văzute şi nevăzute, poate desigur, cu desăvîrşita Lui atotputernicie, să facă stele mai luminoase decît acestea care strălucesc pe cer, şi lună mai iscusită decît aceasta ce ne povăţuieşte noaptea, şi soare mai strălucitor decît acesta care stinge cu lumina lui toate celelalte lumini, şi ceruri mai mari şi mai larg rotitoare, şi păsări cu mai dulci glasuri, şi flori cu mai bogate miresme, şi copaci mai înalţi şi mai roditori, şi vînturi mai sănătoase, şi văzduhuri mai de folos, şi fiare mai multe la număr şi mai felurite, şi chiar mai multe lumi decît aceasta în care locuim, mai minunate în mărime şi în măiestrie, poate El să zidească, însă o zidire care să covîrşească în vrednicie pe Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, cu toate că este atotputernic. Pentru că precum nu este cu putinţă nu zic să fie cugetată, dar nici măcar să-i treacă prin minte cuiva o fiinţă mai cuvioasă şi mai înaltă decît dumnezeirea, tot aşa [nu se poate gîndi] o zidire mai covîrşitoare decît cea ce a născut pe un Dumnezeu Care S-a făcut om. Că pe dînsa a ales-o Dumnezeu, mai înainte decît toată zidirea, pentru a-I fi lăcaş veşnic, după cum grăieşte David: “Aceasta este odihna Mea în vecii vecilor şi într-însa voi locui, pentru că am ales-o” (cf. Psalmi 131, 14).
Aleasă este, cu adevărat, ca soarele, pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi străluceşte mai vîrtos între celelalte lumini ale cerului.
Aleasă este şi frumoasă ca luna, pentru că ea, cu lumina sfinţeniei, stinge celelalte stele şi, pentru marea şi minunata ei strălucire, de toate şiragurile stelelor celor de taină este cinstită ca o împărăteasă.
Aleasă este ca revărsatul zorilor, pentru că ea a gonit noaptea şi toată întunericimea păcatului şi a adus în lume ziua cea de viaţă purtătoare.
Aleasă este, că este izvor care, cu curgerile cereştilor bunătăţi, adapă Sfînta Biserică şi tot sufletul creştinesc.
Aleasă este, că este chiparos care cu înălţimea sa covîrşeşte cerurile, iar pentru mirosul cel din fire s-a arătat departe de toată stri-căciunea.
Aleasă este, că este crin care, deşi a odrăslit între mărăcinii neno-rocirii celei de obşte, niciodată nu şi-a pierdut podoaba albiciunii.
Aleasă este, că este nor neispitit de vreo îngreunare prin păcat.
Aleasă este, pentru că este fecioară mai înainte de naştere, fecioară în naştere, fecioară şi după naştere, adîncime nepricepută a bună-tăţilor şi icoană însufleţită a frumuseţilor celor cereşti. Este grădină încuiată, dintru care a ieşit floarea cea neveştejită, şi fîntînă pece-tluită, dintru care a curs izvorul vieţii, Hristos.
Pe aceasta a văzut-o Moise, în Muntele Sinai [Horeb], ca pe un rug aprins şi care nu se mistuia[8].
Pe aceasta a văzut-o Aaron ca pe un toiag înflorit şi plin de roadă[9].
Pe aceasta a văzut-o Iacov ca pe o scară sprijinită pe pămînt şi cu vîrful atingînd cerul, pe care se suiau şi se pogorau îngerii lui Dum-nezeu[10].
Pe aceasta a văzut-o Iezechiel ca pe o uşă încuiată, prin care nimeni n-a trecut[11].
Pe aceasta a văzut-o Ghedeon în chip de lînă [înrourată][12], Avacum ca pe o dumbravă umbroasă[13], Daniel ca pe un munte [sfînt][14] şi Solomon ca pe un pat [neprihănit][15].
Aceasta se mută astăzi de pe pămînt la cer: lasă întristarea şi se duce la bucurie; le lasă pe cele de jos şi le primeşte pe cele de sus; le lasă pe cele stricăcioase şi le cîştigă pe cele nestricăcioase şi veşnice. Astăzi îşi dă preasfîntul suflet în mîinile Fiului ei şi cu cîntări îngereşti şi apostoleşti este petrecut cinstitul ei trup în Ghetsimani, spre îngropare. Astăzi cerul întinde sînurile sale, primind-o pe Născătoarea Celui pe Care zidirea toată nu poate să-L încapă. Astăzi se minunează toate puterile cereşti, zicînd una către alta: cine este aceasta care se suie din pustiu – adică de pe pămînt – la cer? Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă precum luna şi aleasă precum soarele? Cine este aceasta care se suie de pe pămînt la cer albită şi înflorită, şi întru care hulă nu este? Deschideţi porţile voastre – zic una către alta cetele cele îngereşti – şi cu cîntări de laudă primiţi-o pe împărăteasa cerului şi a pămîntului, care vine să locuiască de-a dreapta împăratului Dumnezeu, îmbrăcată în straie cu aur împodobite, după spusa lui David [?], că aceasta este cea care a împăcat cerul cu pămîntul şi pe Dumnezeu cu omul! Aceasta este bucuria celor drepţi şi nădejdea celor păcătoşi.
Pe aceasta şi noi toţi se cuvine, cu dragoste, cu cucernicie, cu inimă curată şi cu cîntări de laudă s-o cinstim şi s-o lăudăm, ca pe Maica Dumnezeului nostru, şi cu bucurie sufletească să prăznuim adormirea ei.
O, Maică Fecioară, cum acest norod ce stă dinaintea măririi tale, văzînd înălţimea curăţiei tale şi cunoscîndu-şi nevrednicia şi puţină-tatea lui, nu îndrăzneşte, fără de mijlocitor, să-ţi aducă ţie cuvenita închinăciune şi mulţumire pentru multele faceri de bine, nici să te roage să te milostiveşti asupra lui, pentru aceea eu, nevrednicul şi mult păcătosul robul tău, fiindu-le acestora tată sufletesc, rînduit de Fiul tău, mă fac lor mijlocitor şi prin mine ei toţi se roagă ţie cu căldură şi dintru adîncul inimii, zicînd:
Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului şi a pămîntului, cinstea şi slava creştinilor, ceea ce eşti mai înaltă decît cerurile şi mai curată decît soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoşi şi liniştea celor bătuţi de valurile vieţii, caută asupra norodului tău, vezi moştenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, ci ne păzeşte şi ne scapă de vicleşugurile diavolului, că ne-au împresurat scîrbele, nevoile, răutăţile şi necazurile. Dă-ne mînă de ajutor, Fecioară, că pierim. Îndură-te de noi, că pe tine te avem ajutătoare şi la tine nădăjduim să-L îmblînzeşti pe Fiul tău, cu rugăciunile tale preaputernice şi nebiruite, ca să-Şi întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Şi încă mai roagă-L cu căldură să dea putere dintru înălţimea lăcaşului Său şi prealuminatului nostru domn, pe care pronia Sa l-a ales şi l-a pus peste acest norod, ca să poată chivernisi cu în-ţelepciune, sănătos şi întru mulţi ani, întreaga turmă ce i s-a în-credinţat, apărînd-o de lupii cei văzuţi şi nevăzuţi. Să păzească şi toată această cinstită boierime de toate primejdiile şi de toate cursele celui viclean, dîndu-i dragoste, spor, ajutor şi unire întru toate. Şi pe toţi să ne învrednicească a ne păstra viaţa cinstită, curată şi fără de prihană, pentru ca noi cu o gură şi cu o inimă pe El pururea să-L mărim, iar ţie să-ţi zicem: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Amin.
O, fericită Fecioară, după cum a căutat Domnul spre smerenia ta şi te-a înălţat de pe pămînt la cer, pentru ca să împărăţeşti împreună cu El, caută şi tu spre noi, ticăloşii, robii tăi cei umili, şi mîngîie-L pe Judecătorul cel înfricoşat, pe Fiul tău, cu rugăciunile tale cele pline de căldură, ca să ne mîntuiască de scîrbele şi de nevoile ce ne-au îm-presurat. Şi precum cu dumnezeiasca putere într-o frîntură de ceas i-a adunat din toată lumea pe Apostoli, ca să petreacă preacinstitul şi sfîntul tău trup spre îngropăciune, cu laude şi cu cîntări, aşa să adune şi mintea noastră cea împrăştiată întru deşertăciunile cele lumeşti şi să o lumineze, ca pururea pe Dînsul să-L mărim şi să-L lăudăm. Iară ţie, ca unei adevărate Născătoare de Dumnezeu, să-ţi cîntăm, cu-cernici, cîntarea cea îngerească: “Bucură-te ceea ce eşti cu bun dar dăruită, Domnul este cu tine”. Amin.

Text transpus în limba de azi,
diortosit şi adnotat de
Răzvan CODRESCU

[1] În original: neritoricite.
[2] În original: tituluş.
[3] În original: dar.
[4] “Binecuvîntată eşti tu între femei […], căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 28 şi 30). Cuvintele Bunei Vestiri au trecut în cunoscutul imn marianic (în Occident: Ave Maria): “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău, că ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre”.
[5] În limba veche: “punător la îndoială”, “neîncrezător”, “denunţător”, “is-coditor”, “cîrtitor”.
[6] “Şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare” (Facerea 17, 5).
[7] Cf. Filipeni 2, 10.
[8] Cf. Ieşirea 2, 2.
[9] Cf. Numerii 17, 8.
[10] Cf. Facerea 28, 12.
[11] Cf. Iezechiel 44, 2.
[12] Cf. Judecători 6, 36 şi urm.
[13] Nu poate fi vorba decît de Avacum 3, 3. Tradus după Septuaginta, versetul sună astfel: “Dumnezeu va veni din Teman şi Cel-Sfînt, din muntele cel cu umbra deasă” (versiunea Anania; subl. n.).
[14] Cf. Daniel 11, 45.
[15] Aluzie, probabil, la Cîntarea Cîntărilor.

Adormirea Maicii Domnului

(basorelief bizantin timpuriu)