DELICIUL IMPOSTAŢIEI
Sunt indivizi pe care, dacă îi întrebi ce cusur au, îţi răspund fără să răsufle: sunt prea sincer. Nu au alte păcate, nu tu mândrie, invidie, pofte sau altele asemenea, decât cel inevitabil al expunerii permanente a plăpândului lor suflet pe tava festinului unor lacomi devoratori de ingenuitate. Cred că aşa se vede pe sine Mihail Neamţu în acest moment. O victimă a propriei sincerităţi. Aşa şi este. Amoralitatea acestuia are când virtuţi de maestru, când pudori de margaretă. Să introduci în discuţia despre „cazul Corneanu” evocarea abruptă a „cazului Stelescu” (via Corneliu Zelea-Codreanu), lipindu-l cu aparentă inocenţă peste imaginea lui Mircea Platon, asta este dovada măiestriei pe care ar fi putut să şi-o desăvârşească în regimul trecut, când cei de această teapă se cocoţau pe cadavre pentru vreo promovare sau ieşire în străinătate. Te acuzau că eşti legionar, te înfundau şi îşi astfel asigurau viza pentru Occident. Slavă Domnului, acum există această „şansă providenţială în darul libertăţii”, şi nu se mai pune problema... Dar rămâne juisarea între oglinzile paralele ale carierei. Trebuie să nu dai nici o secundă impresia că nu eşti de partea oglinzii care împarte fericirea. Oricum, nu te poţi nici ascunde şi nici opri. Îţi place şi devii bulimic. Traiectoria ţi-o manageriezi atent, dar cu o mină indiferentă, de creştin care se lasă în voia Domnului. Din când în când, te uiţi cu coada ochiului la oglindă şi îţi dregi vocea. O scurtă impostaţie, o solfegiere caldă, pot să fie debutul unei cariere de prim-solist.
Sunt oameni care simt perfect vremurile, adulmecă stârvul societăţii şi muşcă acolo unde trebuie să muşte. În timp ce zeama i se scurge pe la colţurile gurii, un astfel de om trage cu coada ochiului la stăpân, cu rânjet satisfăcut, dar nu pe deplin. Are o frică atavică şi este tensionat: oare ar fi putut dăuna mai mult şi nu a făcut-o? De cele mai multe ori stăpânii nici măcar nu-l observă, ceea ce-i trezeşte nedumeriri pline de frustrare. Poltronul simte permanent nevoia de ocrotire.
Dupa o (altă) scurtă impostaţie, Mihail Neamţu reuşeşte să extragă din arsenalul (greco-)catolic altă etichetă obosită, care se lipeşte din ce în ce mai greu, chiar dacă este ajutată cu spor de umezeala limbii: slavofilism. Urmează o scurtă cutremurare dezgustată: în popor slavofilismul este de ocară din pricina istoriei. În ochii intelighenţiei occidentalizante este de asemenea de ocară, dar din alte considerente: culturale. Nu contează că nu argumentează nici măcar anemic această presupusă „vina” a celui vizat. A pus eticheta, limba este rulată iar în gură printr-un plescăit scurt, gata să fie folosită iar la lipit următoarea etichetă. Impostaţia nu poate ţine permanent loc de arie. Dar mai contează? Coada începe să i se unduiască şerpeşte. Este porţiunea mai consistentă a prelungirii unei coloane flasce. Degeaba încearcă să şi-o tragă încurcat sub falduri; coada este mai puternică decât jena. Demonizarea adversarului este înfăptuită, instinctul satisfăcut... de ce să-i fie ruşine? Până la urmă, de ce să vrea să fie altfel decât este? Pustiirea poate să înceapă a rodi deplin. Golul are ecouri vagi de muzică psaltică şi amiroase vag a tămâie. Este greu până te obişnuieşti, apoi urmează rutina, iar bucuria minciunii ajunsă la climax devine efervescentă. Dacă ai casa pusă la buza unui mic vulcan noroios, cu timpul clipocitul sec al bulelor gazoase devine o muzică indispensabilă. Din aceste două acuze mizerabilissime (legionarism şi slavofilism) reiese evident un fapt limpede: moralistul nostru are în calomnie o cronică lipsă de imaginaţie. Clevetirile lui se confundă cu bulele gazoase. Clipocesc...
Sunt oameni care simt perfect vremurile, adulmecă stârvul societăţii şi muşcă acolo unde trebuie să muşte. În timp ce zeama i se scurge pe la colţurile gurii, un astfel de om trage cu coada ochiului la stăpân, cu rânjet satisfăcut, dar nu pe deplin. Are o frică atavică şi este tensionat: oare ar fi putut dăuna mai mult şi nu a făcut-o? De cele mai multe ori stăpânii nici măcar nu-l observă, ceea ce-i trezeşte nedumeriri pline de frustrare. Poltronul simte permanent nevoia de ocrotire.
Dupa o (altă) scurtă impostaţie, Mihail Neamţu reuşeşte să extragă din arsenalul (greco-)catolic altă etichetă obosită, care se lipeşte din ce în ce mai greu, chiar dacă este ajutată cu spor de umezeala limbii: slavofilism. Urmează o scurtă cutremurare dezgustată: în popor slavofilismul este de ocară din pricina istoriei. În ochii intelighenţiei occidentalizante este de asemenea de ocară, dar din alte considerente: culturale. Nu contează că nu argumentează nici măcar anemic această presupusă „vina” a celui vizat. A pus eticheta, limba este rulată iar în gură printr-un plescăit scurt, gata să fie folosită iar la lipit următoarea etichetă. Impostaţia nu poate ţine permanent loc de arie. Dar mai contează? Coada începe să i se unduiască şerpeşte. Este porţiunea mai consistentă a prelungirii unei coloane flasce. Degeaba încearcă să şi-o tragă încurcat sub falduri; coada este mai puternică decât jena. Demonizarea adversarului este înfăptuită, instinctul satisfăcut... de ce să-i fie ruşine? Până la urmă, de ce să vrea să fie altfel decât este? Pustiirea poate să înceapă a rodi deplin. Golul are ecouri vagi de muzică psaltică şi amiroase vag a tămâie. Este greu până te obişnuieşti, apoi urmează rutina, iar bucuria minciunii ajunsă la climax devine efervescentă. Dacă ai casa pusă la buza unui mic vulcan noroios, cu timpul clipocitul sec al bulelor gazoase devine o muzică indispensabilă. Din aceste două acuze mizerabilissime (legionarism şi slavofilism) reiese evident un fapt limpede: moralistul nostru are în calomnie o cronică lipsă de imaginaţie. Clevetirile lui se confundă cu bulele gazoase. Clipocesc...
În noiembrie 1994, Mihai[l] George Neamţu – numele întreg al prelungirii cozii – scria în Puncte cardinale (anul IV, nr. 11/47, p. 14) un articol sub rubrica „Este tânăra generaţie... o generaţie pierdută?”, din care vă ofer în treacăt următorul fragment: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici [...], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»”. Sau, acelaşi, în „Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»”, tot din Puncte cardinale (anul V, nr. 1/49, ianuarie 1995), în care îl elogiază pe Codreanu, certându-i pe legionarii şi neolegionarii care se poartă fără tact şi compromit idealurile, şi în care conchide: „Fără a fi excesiv de pesimişti, ghidându-ne doar după realităţile imediate, spunem că orizontul nostru (al celor cu un crez) pare a fi înăbuşit din nou fără nici un scrupul [de puterea politică a vremii – n. mea]. Să înălţăm neîncetat smerite rugăciuni pentru luminarea minţii tuturor, pentru împlinirea dreptăţii Neamului, pentru a deveni o turmă şi un Păstor. Iar prigoana ce ni se pregăteşte să o putem înfrunta uniţi cu toţii în duhul credinţei şi al dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi Ţara aceasta”.
Oricât o să pară de ciudat, îl prefer pe liceanul Neamţu, cu toate năzbâtiile vârstei de atunci, dar ale cărui porniri sincere sunt de înţeles în acel context ingrat, nocivului Neamţu de acum, care siluieşte şi intoxică imaginea publică a unui om care nu i s-a arătat niciodată ostil, ba dimpotrivă. Motivele sunt evidente: oricât s-ar şterge la colţurile gurii, zeama deja i-a săpat obrazul. Începe să capete trăsăturile unui Ţurcanu mai cultivat, care nu îşi mai reneagă trecutul prin excesul de tortură fizică, ci prin turpitudine. Adolescentul naiv şi sensibil a fost întors pe dos, fără resentimente. Excitaţia dată de atingerea epidermică cu zonele de influenţă şi putere (politice şi/sau culturale) a devenit, între timp, mai puternică decât greaţa dată de posibilitatea unui eşec etic. Oricum, pielea şi-o păstrează, precaut, în interior. Greaţa nu; ea este afişată, ca un dat nobiliar, în afară.
Oricât o să pară de ciudat, îl prefer pe liceanul Neamţu, cu toate năzbâtiile vârstei de atunci, dar ale cărui porniri sincere sunt de înţeles în acel context ingrat, nocivului Neamţu de acum, care siluieşte şi intoxică imaginea publică a unui om care nu i s-a arătat niciodată ostil, ba dimpotrivă. Motivele sunt evidente: oricât s-ar şterge la colţurile gurii, zeama deja i-a săpat obrazul. Începe să capete trăsăturile unui Ţurcanu mai cultivat, care nu îşi mai reneagă trecutul prin excesul de tortură fizică, ci prin turpitudine. Adolescentul naiv şi sensibil a fost întors pe dos, fără resentimente. Excitaţia dată de atingerea epidermică cu zonele de influenţă şi putere (politice şi/sau culturale) a devenit, între timp, mai puternică decât greaţa dată de posibilitatea unui eşec etic. Oricum, pielea şi-o păstrează, precaut, în interior. Greaţa nu; ea este afişată, ca un dat nobiliar, în afară.
Ce a făcut, în fapt, Mihail Neamţu? Vine, la finalul controversei legate de împărtăşirea Mitropolitului Corneanu în biserica greco-catolică „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara, îşi revendică, în subtext, impostaţia ca pe o profunzime de reflecţie izbăvitoare şi detensionantă, dar în fapt nu aduce modificări de substanţă la chestiune; toate fuseseră spuse şi răspuse dinainte. Poate doar mici amănunte din trecutul dezonorant al Mitropolitului, mai ales cele din timpul revoltei anti-comuniste, erau mai puţin cunoscute marelui public; în rest, cazul fusese dezbătut pe toate feţele. Nici din punct de vedere teologic nu aduce vreo nuanţă în plus. Mai mult decât atât, nu există nici o diferenţă de substanţă în tratarea subiectului între autorul articolului „Ortodoxia românească. Deficitul comunicării şi inflaţia retorică” (Idei in Dialog, nr. 8/ 47, august 2008) şi Mircea Platon, iar acesta o şi recunoaşte: „Deşi consider punctul de vedere al dlui Mircea Platon perfect legitim (dar nu simpatic) din punct de vedere filozofic şi ortodox sub aspect teologic…”
Trebuie recunoscut faptul că paranteza spune totul despre felul rapid în care se distanţează de adversar, ca un peşte curentat, chiar şi atunci când se hrăneşte, în mare, cu aceleaşi idei. În cazul unui om al cărui demers îl susţii tu însuţi cu argumente în prima parte a eseului, dar care nu este în „fosa muzicienilor perfecţi”, deci trebuie defăimat prin inserţii dezonorante în cea de-a doua – de dragul viitorului, ce faci? Te produci! Dirijorul te poate atinge graţios cu bagheta pe umăr, semn că poţi merge cu orchestra în turneu dacă la cheie îţi păstrezi bemolul care face din tine un ales. Trebuie doar să ai grija ca, din când în când, coada să ţi se zbată brusc şi să lovească acolo unde este „neapărată nevoie”. Fără să ţi se spună. Din proprie iniţiativă. De fapt, coada reacţionează aproape reflex, independentă de (ne)voinţa purtătorului. Orchestra o să acopere la timp zgomotele. Şefii de partidă vor încuviinţa zâmbind vag. Dirijorul o să-l atingă cu bagheta pe umăr. Iar ciclul poate reîncepe...
Acum eseistul nostru, într-un puseu de gândire globalizantă, denunţă cu glas de castratto (sic!) preocupat: „Bisericile ortodoxe, ocupate de conflictele interne, au uitat soarta mizerabilă a continentului african?”. Dacă scoatem sintagma „Biserici ortodoxe” şi o înlocuim cu „cetăţenii noştri”, ai putea jura că este un fragment de discurs al unui euro-deputat socialist de la Bruxelles. Sunt curios de câte ori pe zi se gândeşte Mihail Neamţu la soarta continentului negru? Dar, să zicem, la faptul că, din pricina defrişărilor, triburi din jungla amazoniană îşi pierd arealul şi sunt ameninţate cu extincţia? Dar la copiii mutilaţi de războiul din Irak? Sau la traficul de carne vie care afectează şi tinere din ţara noastră? Îi văd îngrijorarea tot aşa de sinceră ca şi restul finalului de eseu. Ea nici nu contează, atâta timp cât dă bine în context. Demagogia planetară face bine la C. V. (ba, la o adică, poate să-l şi suplinească).
Trebuie recunoscut faptul că paranteza spune totul despre felul rapid în care se distanţează de adversar, ca un peşte curentat, chiar şi atunci când se hrăneşte, în mare, cu aceleaşi idei. În cazul unui om al cărui demers îl susţii tu însuţi cu argumente în prima parte a eseului, dar care nu este în „fosa muzicienilor perfecţi”, deci trebuie defăimat prin inserţii dezonorante în cea de-a doua – de dragul viitorului, ce faci? Te produci! Dirijorul te poate atinge graţios cu bagheta pe umăr, semn că poţi merge cu orchestra în turneu dacă la cheie îţi păstrezi bemolul care face din tine un ales. Trebuie doar să ai grija ca, din când în când, coada să ţi se zbată brusc şi să lovească acolo unde este „neapărată nevoie”. Fără să ţi se spună. Din proprie iniţiativă. De fapt, coada reacţionează aproape reflex, independentă de (ne)voinţa purtătorului. Orchestra o să acopere la timp zgomotele. Şefii de partidă vor încuviinţa zâmbind vag. Dirijorul o să-l atingă cu bagheta pe umăr. Iar ciclul poate reîncepe...
Acum eseistul nostru, într-un puseu de gândire globalizantă, denunţă cu glas de castratto (sic!) preocupat: „Bisericile ortodoxe, ocupate de conflictele interne, au uitat soarta mizerabilă a continentului african?”. Dacă scoatem sintagma „Biserici ortodoxe” şi o înlocuim cu „cetăţenii noştri”, ai putea jura că este un fragment de discurs al unui euro-deputat socialist de la Bruxelles. Sunt curios de câte ori pe zi se gândeşte Mihail Neamţu la soarta continentului negru? Dar, să zicem, la faptul că, din pricina defrişărilor, triburi din jungla amazoniană îşi pierd arealul şi sunt ameninţate cu extincţia? Dar la copiii mutilaţi de războiul din Irak? Sau la traficul de carne vie care afectează şi tinere din ţara noastră? Îi văd îngrijorarea tot aşa de sinceră ca şi restul finalului de eseu. Ea nici nu contează, atâta timp cât dă bine în context. Demagogia planetară face bine la C. V. (ba, la o adică, poate să-l şi suplinească).
Dar să vedem sarabanda bizară de nume care se succed în finalul articolului, aduse în scenă pentru ca autorul să-şi sprijine – vorba unui prieten – gonflaţia morală. Deci, în ordinea aparitiei: Mihai Stelescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Pascal, Padre Pio, Matta El-Maskine, Rocco Buttiglione, Joseph Ratzinger, José Manuel Barroso, Andrei Pleşu, Dan Ciachir, Victor Roncea, Nicolae Steinhardt, Virgil Ierunca, pr. Dumitru Stăniloae, Donald Allchin, diac. Ioan I. Ică jr, Tristram Engelhardt jr, Slavoj Žižek, Lev Trotzki, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Adrian Păunescu şi – cu voia dumneavoastră – "actualul Patriarh al B.O.R.". Această foame bulimică şi psihanalizabilă poate să dea măsura în care Mihail Neamţu îşi impropriază nume de persoane rejectabile ori oneste (în accepţiunea sa), pe care le foloseşte doar ca să-şi permită piruete sau fandări, în funcţie de interesele tranzacţionale care or să-i dea beneficii în procente de prestigiu. Şi este evidentă decontextualizarea – pe care o forţează până la falset – prin care introduce în miză personalităţi care nu au nici o legătura cu subiectul, fie doar pentru a-şi insufla autoritate şi/sau din linguşeală (pe lângă coadă, nici limba nu poate fi stăpânită în permanenţă), ori pentru a-şi introduce adversarul în zone mai mult sau mai puţin defăimătoare, în ochii aceloraşi beneficiari ai umezelii mucede mihailnemţene, sau chiar ai publicului larg, acolo unde sufragiile sunt indiscutabile. De atâta plăcere, coada are acum miscări scurte, de metronom, încât şi orchestra, şefii de partidă, dirijorul însuşi, toţi sunt uimiţi de precizia tempo-ului. Extazul este însă şi al prelungirii cozii; ochii lui mari au ceva din jubilaţia precară a ochilor unei plătici care crede că a prins o larvă de mal, cînd, de fapt, se opinteşte cu mustăţile unui somn care se odihnea pe lângă ţărm. Chiar dacă dirijorul începe să tuşească insistent, uneori impostaţia dusă până la deliciu are rolul perfid că nu te mai lasă să auzi contextul. Iar din pricina cozii nestăpânite, nimeni nu o să rişte să-şi mai pună instrumentele scumpe prea aproape. Chiar dacă o să mai muşte, o să pleznească din coadă spasmodic, iar limba rulată va fi cu greu împinsă în bolta palatină – în timp ce o să caute să-şi păstreze (tot mai dificil) aparenţele de onorabilitate. Văzută de sus, imaginea dă să semene cu un cerc. Vicios. Ca al unui ochi de plătică rămas uimit.
Iulian CAPSALI
Pina sa citesc analiza dlui Capsali, Neamtu mi se parea doar dezgustator. Acum mi se pare demn de mila. Neamtu a ajuns la un nivel care-l pune pina si pe Adrian Paunescu intr-o lumina favorabila.
RăspundețiȘtergereIronia sortii e ca Neamtu a dovedit "calitatile" lui Corneanu (impostura, inconsecventa, delatiune, etc.) tocmai in articolul in care-l condamna pe Corneanu ...
Ajunge să-l criticăm pe tânărul eseist, nu-i cazul să-l şi diabolizăm. Un Mihail Neamţu mai nociv decât un Adrian Păunescu este, totuşi, o exagerare magnanimă.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, Mihail Neamţu, la numai 30 de ani, mai are şansa să-şi revină, în vreme ce cu "bardul de la Bârca", mult prea învechit în păcate, nu prea mai e nimic de făcut (decât propagandă populistă la televiziunile pentru oligofreni).
Nu-i exclus ca Mihail Neamţu să dezamăgească în continuare şi până la capăt. Sper să nu, dar se poate. Însă oricât ar recidiva în greşelile sale, diferenţa dintre el şi Adrian Păunescu va rămâne proporţional aceea dintre o "plătică" şi un Porc.
Mihail Neamţu e pur şi simplu prea mic pentru un rău atât de mare.
Domnule Capsali,
RăspundețiȘtergereCateva intrebari. Cand a ati scris acest fulminant articol de sters pe jos cu dl. Neamtu? Cumva in post sau ati asteptat sa treaca?
Pana mai ieri, dl. Codrescu il aseza pe dl. Neamtu intre generalii armatei de tineri care vor...Acum pe prima pagina a blogului apare acest articol rau rau de tot, vorba lui Liviu Mihaiu. Pot sa va intreb cum de v-ati schimbat atat de iute opinia? Adicatelea, cata vreme parea legionar intr-o junete indepartata, omul era bun, icoana. Cum bate putin in fasolea legionara, pac, la Razboiu...de fapt si asta e criptocatolic,eseist, platica sofista la comanda de partida. Ce sa ne facem,domnule Capsali,daca nu avem cu totii profilul dezirabil al ghibortzului neaos ortodoxist (http://www.reactii.ro/pescuit/pescuit.php?aid=41)?
“Mihail Neamţu e pur şi simplu prea mic pentru un rău atât de mare”
RăspundețiȘtergereSe poate compara răul „mic” săvîrşit de un teolog creştin cu răul „mare” săvîrşit de un poet păgîn? Este vorba despre un eseist aici, sau despre un teolog ortodox?
„Cand ati scris acest fulminant articol de sters pe jos cu dl. Neamtu? Cumva in post sau ati asteptat sa treaca?”
Tocmai postul i-a permis dlui Capsali să vadă lucrurile aşa de clar. Dacă ai fi ţinut şi dumneata postul, ai fi înţeles ce spune dumnealui în acest eseu şi nu ai mai fi pus întrebarea respectivă.
Atenţie! Mihail Neamţu n-a greşit teologic, deocamdată, cu nimic. Teologic are dreptate şi îi recunoaşte şi lui Mircea Platon dreptatea (care e, de fapt, a întregului grup "reacţionar").
RăspundețiȘtergereAmendabil în imediat este eseistul şi omul Mihail Neamţu, pentru un abuz mai degrabă deontologic şi pentru o îngrijorătoare efracţie morală. Departe de mine intenţia de a-l apăra cu orice preţ, dar, pînă la proba contrarie, avem de-a face cu o răfuială fără implicaţii teologice propriu-zise, iar pe acest teren nu-l bate, desigur, pe "poetul păgîn" (deşi la Adrian Păunescu, în paranzeză fie spus, nu atît "păgînismul" este amendabil, cît monumentala abjecţie demagogică, dublată de un tupeu deconcertant, probabil unic în istoria literelor româneşti).
Cînd va greşi teologic (dacă va greşi, ceea ce s-ar putea să nu se întîmple, căci omul nu-i lipsit nici de credinţă, nici de glagore), atunci, desigur, culpa sa va fi de altă natură şi de alte dimensiuni (ba chiar ne-ar îndreptăţi să spunem invers: că Adrian Păunescu este prea mic pentru un rău atît de mare!).
În concluzie, antipatia faţă de personaj (culmea: tocmai el îi reproşa preopinentului că nu-i... "simpatic"!) nu trebuie să ne orbească. Nu de alta, dar orbirea nu foloseşte nimănui (şi cu atît mai puţin "cauzei").
Haios site politienesc, in care si asa putinele voci publice romanesti ce se pronunta in spinoase chestiuni ecleziastice si teologale sunt condamnate in integrum sau in partem (cu speranta abia ascunsa de a le prinde pe cele din urma pe picior total gresit: 'dl. Neamtu n-a gresit inca in chestiunea x, dar sa nu dea sfantul sa o faca').Vegherea nu e sinomina cu panda, discernamantul n-are nimic de-a face cu mursecarea.
RăspundețiȘtergereÎnchipuiţi-vă că pentru unii (printre care ne numărăm şi noi) "chestiunea X" este foarte importanta, dincolo de orice interese imediate (pe care, după cum puteţi constata, nu prea sîntem abili în a ni le urmări).
RăspundețiȘtergerePoliţie nu facem, nu numai din lipsă de mijloace, dar şi din lipsă de vocaţie.
Oricum, e limpede că nu-i un blog pe gustul dvs., aşa că puteţi face abstracţie, ca să nu mai pierdeţi timpul cu lucruri dezagreabile (mai ales într-un week-end însorit).
penibil articol,penibil autor
RăspundețiȘtergerecand vad toti indivizii astia (gen Feodorovici) care ne invita la o apocalipsa la 30 minute, te intrebi unde merge ortodoxia neaosa
RăspundețiȘtergereteologi de duzina, care si-au dat intalnire in blogosfera pt a-si arunca ultimele resentimente; sa inteleg ca spatiul bibliotecii nu mai e de ajuns (ei stiind totul in materie de teologie) si trecem la linsaj
o adevarata politie spirituala cu iz mult prea verde, extrem de verde
jalnic!!!
iar pe dl Capsali, il invit la o cura de biblioteca si ceva filosofie (daca vrea sa priceapa teologia) si sa lase artificiile si balivernele pt altadata (de preferat niciodata)
RăspundețiȘtergereca un bun exponent al Jihadului ortodox si a politicii ipocriziei, sunt convins ca in continuare va monitoriza orice reactie si gest nelalocul sau (doar el e ATOATECUNOSCATOR)
asta e, ramanem cu raul, ramul, elesteul, niste "mici" numai buni de intors pe gratarul prostiei universale
Spune tot, john. Descarca-te...
RăspundețiȘtergere"...Dar nu cred ca ortodoxia este o afacere interna a teologilor si ca Biserica se pronunta doar prin vocea „expertilor”, care, fie vorba intre noi, cu cateva prezente notabile (Radu Preda, Mihail Neamtu si...cam atat), au cochetat mai degraba cu racoarea bibliotecilor decat cu luminarea maselor „troglodite”..."
RăspundețiȘtergereAsta scria d-l I. Capsali acum exact 2(două)săptămîni.
Din păcate buna credinţă a domniei sale dă semne de nepermisă oboseală. Mai intîi că, a-l ataca pe d-l Neamţu cu ceea ce a scris mai demult in "Puncte Cardinale" este la fel de josnic precum referirea acestuia tam-nesam la Stelescu. I s-a răspuns cu aceeaşi monedă dar d-l Capsali s-a coborît la acelaşi subsol, ceea ce - fiindcă tot vorbiţi de "cauză" - s-ar putea să dăuneze... Apoi, nu ştiu dacă scrisul este exerciţiul predilect al d-lui Capsali... nu vreau să insist, dar dvs., d-le Codrescu, sunt sigur că, în virtutea formaţiei pe care o aveţi, ştiţi să faceţi deosebirea între o anume naturaleţe şi eleganţă a stilului şi "făcătura gonflată" a d-lui Capsali. Asta tot pt. "cauză". Domnia sa avea o anume statură care s-a "micit" cu acest text. Regret. Poate că ar trebui să mai reflecteze înainte de a porni la asemenea demersuri ce, deocamdată, nu-i stau la îndemînă.
Ştiu, cîinele moare de drum lung... dar fiindcă veni vorba de cauză...
E curios cum oameni care se socotesc "emancipaţi" - şi fac atîta caz de asta - se năpustesc să le conteste vehement altora dreptul la cuvînt!
RăspundețiȘtergereEi (şi ai lor) pot spune orice; tu, dacă îndrăzneşti vreo replică, eşti musai "verde" şi "apocaliptic".
Despre "cura de bibliotecă" - nimic de zis, nu strică nimănui. Dar tot aşa nu le-ar strica unora şi o cură de biserică (pentru că nu chiar toate sînt de găsit în cărţi, iar dacă pe Sir o carte îl poate lumina, pe John, săracul, îl poate sminti rău de tot, după cum se şi vede).
Pînă la urmă, cine pe cine linşează, iluminatule John?
Pentru mai rezonabilul Blogod:
RăspundețiȘtergereEu nu m-aş fi prevalat (i-am spus-o din capul locului şi lui Iulian Capsali, care a ţinut o măsură) de publicistica de tinereţe a lui Mihai George Neamţu. O pomenisem doar în treacăt, şi atît. Cine ar reciti „comentariul” meu, ar vedea clar că era vorba mai degrabă de evidenţierea unor constante psiho-comportamentale (în speţă „sfătoşenia”), iar nu de vreo conotaţie politico-ideologică. Dincolo de fireasca maturizare, e dreptul fiecăruia să fie unul la 16-17 ani şi altul la 30. N-am să zic nici măcar, cu prietenul Iulian Capsali, că l-aş prefera pe liceanul de atunci activistului N.E.C. de astăzi. Îi urmăresc traiectoria cu atenţie şi interes, şi spun dacă cred că e ceva de spus. Sigur că nu pot să nu fiu supărat contextual pe mărunta mojicie la care s-a pretat, dar „ţin” cu Mircea Platon şi îmi văd prioritar de alte treburi mai importante. Şi nu mă tem deloc că Ortodoxia ar putea să se împiedice semnificativ de umorile unui tînăr bursier care umblă, din cînd în cînd, cu "bufniţa" vopsită.
Catre blogod:
RăspundețiȘtergereAcel pasaj pe care il citati si pe care mi-l asum este scris inainte de a fi citit si partea a doua a eseului, in care manjeste inutil si marsav imaginea publica a prietenului Mircea Platon. Despre aceasta este vorba, nimic altceva. Am incercat sa observ care sunt resorturile acestei imposturi si am aplicat retorsiunea, adica i-am intors propriile "argumente". Dar fara sa institui ca baza lipsa argumentului, cum din nefericire cred ca ati fi dorit. Doar am constatat. Rezultatul este cel pe care nu va place sa-l acceptati. Nu am nici o vina pentru asta.
Cine-o fi john, ca mi-e simpatic.Cam tare pentru weekend, dar simpatic.
RăspundețiȘtergerejb
o fi tot un alter ego al lui stefan colceriu? este oare posibil, filosofule jb?
RăspundețiȘtergereDle blogostar,
RăspundețiȘtergereDin cate imi dau seama nu e un alter ego al aceluia. Pe ala il stiu (relativ) bine, e filosemit, filoprotestant (ce strutocamila de cuvant!) si mai merge si pe la biserica (ortodoxa , sa ne intelegem). In plus, nu e nici filozof, nici teolog, ceea ce, desigur, nu-l face mai putin simpatic.
Dar pe john, parol, nu-l cunosc. Vorba lui Simion Tulea, 'nu e fata mea'. (ma rog, fatza mea)
jb
Nu e nici un alter-ego... este chiar Cristian Bădiliţă... Nu vreţi să-i lăsăm să vorbească între ei? Poate li s-a stricat e-mail-ul...
RăspundețiȘtergere@ John:
RăspundețiȘtergereAveţi dreptate. Nu m-am gîndit pînă acum că ar putea exista persoane care ar prefera ca apocalipsa să le ia prin surprindere.
@ blogodul:
Dl. Capsali îl numărase pe Mihail Neamţu printre „excepţiile notabile” în virtutea primei părţi a articolului “Ortodoxia românească” publicate de acesta pe blogul său în data de 17 iulie 2008 (http://grupareaaproape.wordpress.com/2008/07/page/2/ ). Evident, după publicarea integrală a articolului, Mihail Neamţu s-a dovedit a fi doar încă unul din talentaţii oameni ai elitei româneşti. Nimic din fragmentul publicat iniţial nu sugera întorsătura de condei prin care autorul deplasează centrul de greutate al acuzaţiei sale de la Mitrop. Corneanu la „maniheiştii” epitomizaţi de Mircea Platon. Aversiunea maniheiştilor faţă de gesturile ecumenice (y compris gestul mitropolitului Banatului) se explică simplu, ne spune Neamţu, prin aversiunea lor mai largă faţă de Occident în genere. Din raţiuni slavofile, fără îndoială, precizează Neamţu.
@ Dl. Răzvan Codrescu:
„Mihail Neamţu n-a greşit teologic, deocamdată, cu nimic. Teologic are dreptate şi îi recunoaşte şi lui Mircea Platon dreptatea (care e, de fapt, a întregului grup "reacţionar").
Amendabil în imediat este eseistul şi omul Mihail Neamţu, pentru un abuz mai degrabă deontologic şi pentru o îngrijorătoare efracţie morală. Departe de mine intenţia de a-l apăra cu orice preţ, dar, pînă la proba contrarie, avem de-a face cu o răfuială fără implicaţii teologice propriu-zise […]”
Neamţu îi recunoaşte lui Platon dreptatea într-o frază de început doar pentru a i-o contesta în tot restul textului. Neîncrederea lui Mircea Platon în tipul de comunitate, de naţiune şi de creştinism propuse de UE prin ambasadorii ei este legitimă, ne spune Neamţu şi totodată, completează el, trădează un duh segregaţionist. Cum este posibil să ai dreptate şi totuşi să te înşeli, ne-am putea întreba? Contradicţia este doar aparentă. Fiindcă, din punctul de vedere al lui Neamţu, Platon nu are dreptate în sine, ci are dreptatea lui, are justificarea poziţiei pe care a adoptat-o, are dreptate la nivelul universului ficţional în care se află împreună cu autohtoniştii. Pentru Mircea Platon, dreptatea decurge din Adevăr; pentru Neamţu, dreptatea decurge din punctul de vedere adoptat şi este valabilă strict la nivelul acelui punct de vedere. Nu pentru a-l diaboliza pe Mircea Platon a invocat Neamţu cazul legionar, ci pentru a diaboliza exigenţa Adevărului. A afirma Adevărul, aşa cum o face în permanenţă Mircea Platon, este un gest de o violenţă inadmisibilă pentru cineva care susţine, precum Mihail Neamţu, că „a fi ortodox practicant” înseamnă „a fi un smerit căutător al adevărului (ceea ce presupune posibilitatea erorii)”. Dacă la prima vedere tot ce pare să spună Neamţu în articolul său este că lipsa de fermitate a Sinodului BOR în condamnarea ÎPS Nicolae a făcut posibile reacţiile disproporţionate de tipul celor care au circulat în special în mediul electronic, în realitate Neamţu a vrut să arate că pretenţia de adevăr duce în mod necesar la acel spirit justiţiar care, mai devreme sau mai tîrziu ajunge la crimă.
Este posibil, aşadar, ca răfuiala să aibă cele mai teologice implicaţii cu putinţă. Cel puţin din punctul meu de vedere, textul lui Neamţu se ocupă în mod secundar de cazul Corneanu sau de stilistica lui Platon, şi în mod esenţial de îndrăzneala însăşi de a afirma Adevărul. Un Adevăr la care nu ajungi tu, ci El ajunge la tine.
„Şi unde eram eu cînd Te căutam? Şi Tu erai înaintea mea, eu însă şi de la mine mă depărtasem, şi nu mă găseam, cu atît mai puţin pe Tine.” (Augustin, Confesiuni, V.ii.)
Felicitari, domnule Fedorivici, ati reusit sa puneti la loc piatra din capul unghiului.
RăspundețiȘtergereBolta discutiilor este incheiata, acum. Putem sa dam jos schelele si sa admiram rezultatul.
RăspundețiȘtergereNu mai zi asa, mare frate, ca mi-e ca aia care nu ne considera "legionari" or sa spuna ca suntem, Doamne fereste, "masoni"!
RăspundețiȘtergereIar pe bunul Gh. Fedorovici nu-l mai faceti in tot felul (Feodorovici, Fedorivici), ca o data se supara omul si nu mai scrie, sau trece şi el la "Anonimi" (si ar fi pacat, mare pacat de tineretele lui)!
Dle Fedorovici, ati reusit sa repuneti pe tapet adevarata miza a acestei lupte. Neamtu tremura de frica Adevarului si loveste din coada in cei care il sustin. Ca si amicii care incep sa-si scoata cozile ca niste periscoape pe blog. Iar acuzele de prea mult verde cred ca sunt mai derizorii ca niciodata. (Dar se pare ca baietii le au in ADN, ca si Neamtu). Ei asa se si legitimeaza, ca paznici ai farului democratiei. In fapt, ei acuza de legionarism tot ce le atinge un tip de credinta confortabila intelectual, psihic si somatic. Exact asta face si nemtisor.
RăspundețiȘtergereIncercarea amicilor -in disperare de cauza- sa devieze discutia in alte directii, de ex. "cura de filosofie" obligatorie in intelegerea teologiei care i se recomanda dlui Capsali este chiar comica, daca nu ar devoala un alt mod, trist, de perceptie hristica. A fost Iisus Hristos un initiat care trebuie decriptat numai prin anumite parghii detinute de alesi? Sau este Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu intrupat pe acest pamant(Ioan 1:1,14)?
Amicii ar vrea sa fie si- si. Ori aiasta nu se poate.
Diferenta intre "istericul" Badilita si "onorabilul" Neamtu este doar de nuanta.
Numai de Hristos nu se sinchisesc apărătorii de aici ai lui Mihail Neamţu! Pentru ei miza religioasă e doar un fel de pretext conjunctural: de fapt, după cum se vede, oameni deştepţi fiind, altele au ei la inima lor...
RăspundețiȘtergere@blogofag
RăspundețiȘtergereCe are a face piatra din capul unghiului cu masoneria cu sau fara ghilimele? Cat despre domnul Fedorovici (acum am scris corect - multumesc pentru atentionare), dansul nu se supara, stie ca este vorba despre un banal typo.
P.S. Banuiam ca acum se vor inghesui niscaiva neo-ICRisti care sa picteze bolta de care vorbeam mai sus. Atentie la simboluri!
Hai, bre, ca glumeam si eu, cu o aschie de blog in gura!
RăspundețiȘtergereNoi, reactionarii, mai stim si de gluma, ca sa nu se fasaie "gonflatia". Domnul Baconschi, cand era si excelenta sa reactionar, stia de "rasul patriarhilor"...
Astia, insa, nimic: se ambaleaza, se isterizeaza, se pipaie oamenii de burse (le mai au, nu le mai iau... nu cumva...). Sau poate ar mai rade si ei, dar prea e pe interese...
Tocmai dvs., pe care vă preocupă acurateţea numelor, să-l scrieţi în halul ăsta pe al d-lui Baconsky?!
RăspundețiȘtergereI-a scris numele taman cand inghitea "askia" de blog.
RăspundețiȘtergereCu totii mai gresim, dar uite ce frumos ne indreptam unii pe altii !
RăspundețiȘtergereSunt fraieri rau adversarii astia cu burse, ca ar avea o gramada de lucruri de invatat de la noi... Si inca pe de-a moaca!
Păzea că vin!
RăspundețiȘtergereSă nu se teamă nimeni de ei, chiar dacă fac pe fioroşii. Sub măştile lor hidoase (cf. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, XVIII) nu se ascund de cele mai multe ori decît nişte copii amăgiţi.
Pentru Blogofag
RăspundețiȘtergereNu-i singura lor greşeală, dar e cea mai mare.
Curata incurcatura de mate, nu mai inteleg nimic. blogodul, blogofag, blogostar, blogofor, bloggoslov, ce-ar fi sa pastram o singura semnatura da capo al fine? E cineva interesat sa semneze blogoclast?
RăspundețiȘtergereDa, eu.
RăspundețiȘtergere@blogocast
RăspundețiȘtergereAsta-i tot? Ai plescait, ai dat din coada si gata?
Nu, tu.
RăspundețiȘtergereApreciez umorul (Dostoievski: "Eşti prea vesel ca să fii ateu"), dar mai bine să ne întoarcem la "Straja întîi" şi să încercăm să reluăm discuţia de acolo!
RăspundețiȘtergereElegant cum il stim, amicul Iulian a facut risipa de metafore si de imagini pentru a face digerabil un adevar ca fierea: Neamtu a comis o magarie cu premeditare. Atacul lui Neamtu asupra lui Mircea Platon nu este nici justificat, nici in logica textului care il contine, nici demn, nici loial (omul se dadea, pina nu demult, prieten al lui Mircea). E grav ca a facut-o si la fel de grav este ca "acuzatorul" are in spate o istorie care, iacata, se poate intoarce impotriva lui (cum nu se poate spune despre Mircea Platon, de pilda). Adica a cam vorbit de funie in casa spinzuratului.
RăspundețiȘtergereCa si dl Codrescu, eu nu-i gasesc o vina lui Neamtu ca a scris ce a scris in urma cu niste ani, pentru ca omul evolueaza, isi mai schimba parerile... Si nici nu sint de acord sa i se raspunda cu aceeasi moneda: tu vorbesti de legionari, care scriai de bine despre ei? Insa, inteleg demersul lui Iulian Capsali ca pe o rabufnire de indignare si o punere in discutie a credibilitatii lui.
O observatie: cit de mult s-a vorbit in acest sfirsit de vara de nazisti (vezi scandalul de la ICR New York) si de legionari (nu numai Neamtu, ci si alti insi / amanunte pe blogul meu), fara ca ei sa mai existe (ca organizatii politice si/sau curente de opinie capabile sa-si impuna vointa in societate). Insa, despre comunisti nu prea se mai face vorbire (ca e, dom'le, un subiect rasuflat de care se mai tin numai "reactionarii") sau se vorbeste numai de bine. Chiar nu vi se pare deloc suspecta aceasta situatie?
RăspundețiȘtergereDraga Claudiu, dupa cum spunea chiar domnul Florian, noi nu avem a ataca decat comunismul STALINIST. Atat. Restul e bun, idealist, pentru popor. Avand in vedere ca in toamna se va schimba garda in SUA, cu Obama in locul republicanilor, abia astept sa-i vad pe ai din elita noastra ca redevin, ca pe vremea lui Clinton, in anii '90, aprigi sustinatori ai corectitudinii politice, minoritatilor sexuale etc. Neamtu va fi in frunte. Si va cauta sa-i demonstreze lui Alex Matei, sau lui Alex Cistelecan jr., ca el e singurul stangist autentic si ca ei sunt si au fost admiratorii secreti ai lui Stelescu atunci cand se ocupau de comunism lacanian.
RăspundețiȘtergereUltima ora: noi controverse in legatura cu giulgiul de la Torino.
RăspundețiȘtergerehttp://www.latimes.com/news/nationworld/nation/la-na-turin17-2008aug17,0,3478153.story
Îi mulţumesc păşunistului care m-a ajutat să înţeleg mai bine că nu întîmplător îi păsa micuţului dar vînjosului activist de "soarta mizerabilă a continentului african". Probabil că acum regretă că nu este un pic mai măsliniu: ar fi fost mai convingător atunci cînd, la următoarea sesiune NEC, ar fi făcut apologia riturilor voodoo.
RăspundețiȘtergereToata lumea doarme, e liniste si pace. Totusi, parca aud ceva. Hei, care esti acolo, ma? Stai ma, nu fugi! Era Neamtu pandind blogul dintr-un tufis. Fug acuma dupa el...
RăspundețiȘtergereStimati prieteni,
RăspundețiȘtergereNu stiu daca ati vazut, dar dl. Plesu va dedica un editorial din Dilema.
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=235&cmd=articol&id=8860
Cauzasi dragalasi camaraderasi, tovarasi, nu trageti in 'cititor'.
Îmi pare rău, dar am fost nevoit să şterg ultima intervenţie a unui "Anonim". Vă rog să păstraţi măsura!
RăspundețiȘtergereNici nu se lumina bine de ziua ca au si inceput anonimii sa-si faca de cap. Dar cu comentariul de mai sus cum ramane, domnule Codrescu? Eu l-as sterge.
RăspundețiȘtergereVa multumesc, prea era de tot.
RăspundețiȘtergereCei care frecventează blogul ştiu că nu mă tem de varietatea sau incomoditatea punctelor de vedere. Despre mine însumi s-au spus chestii rele de tot pe acest blog - şi le-am lăsat să treacă.
RăspundețiȘtergereNu pot însă îngădui vulgaritatea ieftină şi păstoasă. Nu sînt adversarul fermităţii, şi nici chiar al vorbelor "tari", dar depinde cine şi cum le selectează şi le dozează. Quod licet Jovi non licet bovi.
Quisque est faber suae fortunae.
RăspundețiȘtergere“N-am întîlnit om care să aibă o mai slabă aderenţă la valori ca românul“, citează la un moment dat spiritus rector al naţiei. Citatul este din Cioran şi încheie o colecţie de citate deschise printr-unul din Schopenhauer, magistrul declarat al lui Cioran. Între aceste două paranteze se găsesc alte cîteva prin care este judecat cu asprime patriotismul de paradă laolaltă cu alte cîteva metehne tipic româneşti (în privinţa judecăţii întreprinse de Cantemir, dl. Pleşu se înşală o dată cu Noica, care considera că textul respectiv este definitoriu pentru români în genere. Însă Cantemir are grijă să precizeze că „aşa cum este diferită clima diferitelor ţinuturi ale Moldovei, tot astfel nici moravurile nu sunt aceleaşi peste tot.”) Din ansamblul şi ordinea citatelor se desprinde mai puţin o idee, cît un blocaj: nu poţi să-şi iubeşti cu adevărat patria dacă nu-i iubeşti „valorile”. Dar dacă se întîmplă ca „valorile” româneşti post-decembriste să-şi manifeste regulat dispreţul faţă de patrie, urmează că nu-ţi poţi iubi cu adevărat patria decît în măsura în care o deteşti.
RăspundețiȘtergereAtunci cînd Patapievici a spus chestia cu fecala, dl. Pleşu l-a apărat amintindu-ne că şi ţăranul român îşi înjură vaca deşi o preţuieşte atît de mult. Nu ştiu dacă asta ar trebui să însemne că, pentru „valori”, patria este o asemenea unei vaci de muls. Întrebare e dacă termenii comparaţiei sînt asimilabili; dacă nu cumva ţăranul român îţi înjură vaca aşa cum înjură lucrurile şi vremurile, stăpînirea şi fonciirea. Eu îi cunosc pe ţărani mai puţin din texte şi mai mult din petrecerea în mijlocul lor a cîtorva luni pe an şi pot să spun că, pentru ei, există şi un număr de realităţi preţuite în mod diferit, la care ei se raportează cu sfiala despre care vorbeşte Eminescu într-unul din pasajele citate de dl. Pleşu. Este vorba despre acei „existenţiali”, pentru a folosi o terminologie familiară dlui Pleşu, realităţi pe care ţăranul nu le înjură, ci se jură pe ele fiindcă acestea au depăşit, prin învecinarea lor cu cerul, statutul de lucruri. Este vorba de pămînt, de neam, de credinţă, realităţi despre care şi Caragiale ar fi fost de acord că nu se poate vorbi nici europeneşte, nici greco-ţigăneşte, ci simplu, româneşte. O limbă străină, se pare, pentru toţi cei care vor să ne facă să credem că nu există decît o singură alternativă la greco-ţigăneasca curentă.
Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereNu stiu daca ati vazut documentarul acesta:
http://quicksilverscreen.com/watch?video=32425
Poate ca ar fi util si comilitonilor dvs. care cocheteaza ingrijorator cu autoritarismele de tot felul, din pricina unei evidente miopii politice. Poate n-ar strica sa vedem ca in Rusia lui Putin, la care priviti cu atata admiratie (ce amara ironie si pentru bietul Soljenitin!), marul e foarte stricat si oamenii sufera, sufera, sufera.
Sa fiti sanatosi si veseli. Vizionare placuta!
jb
PS Cred ca al de v-a jignit era un bou mare, de vreme ce si in latineste l-ati scris cu majuscula.
Bag sama ca strajile au inceput sa gangureasca paremiologic. Si inca mai dihai, pre latinie.
RăspundețiȘtergereMai sa fie! Brava, baieti!
Si acum, de incurajare, copiati de 100 de ori in caiete: Ana habet mala.
Nu, bre, n-are rele, are altceva.
Hello, jb, Jovi este Jupiter, nu boul mare!
RăspundețiȘtergerecatre anonimul anahabetmala:
RăspundețiȘtergereBarba non facit philosophum!
Bre, dle strajer, dl Codrescu a scris initial bovi cu B mare, pricepeti?
RăspundețiȘtergereDupa vreo 15 ani de latinie si vreo 10 de lingvistica IE stiu cine este Iuppiter si cum se explica paradigma asta ciudatica.
Domne, e destul sa treaca alde jb p-aici si sa traga o basina pentru ca toata lumea sa uite despre ce fusese vorba in propozitie. Si nici macar nu ajunseseram la fraza ...
RăspundețiȘtergerePS
Dar ce efecte narcotizante! Felicitari, domne. Asta da armament neconventional.
Catre straji: duceti-va, bai, acasa. Si fara voi, tot aia e.
Am plecat, ramaneti voi sa paziti blogul de reactionari.
RăspundețiȘtergerePS Aquila non capit muscas.
Într-adevăr, scrisesem iniţial, din greşeală, cu B mare, dar am sesizat greşeala imediat, la postare, şi am îndreptat-o înainte de a ajunge să mă antenţioneze - cu umor, altminteri - d-l jb.
RăspundețiȘtergereÎn ce-l priveşte pe Putin, nu e-n chestiune, ca să zic aşa. Eu n-am susţinut nicăieri şi niciodată că Rusia ar fi, pentru noi, alternativă la Europa.
Cine-mi pune în cîrcă aşa ceva, fie şi numai la modul insinuant, e în mare criză de argumente şi profund neloial.
Dar se pare că face şi asta parte din paradigma antiortodoxă a "ceţurilor slave". A asimila însă Ortodoxia cu slavismul este o aberaţie de analfabet seren, pe care mă mir că se pretează să o colporteze interesat oameni care se pretind citiţi şi lucizi.
Cum, nici o platica, nici tu acolo, un carasel, o rosioara mai acatarii? Numai un jb(leanu?) mai filolog si mai speriat de putin(eiul) plin de cozi (de topor) sovietice? Unde este bancul de stavrizi? Se usuca toti la vantul sarat al Pontului Euxin? Mai baieti, prea va inghesuiti cu idiosincraziile voastre de castratti pitigaiati si palizi. Prea sunteti afumati de atatea idei gata livrate. Stupi-Zeii mamii voastre de ciortani micuti si plini de lapti, mai iesiti si voi din banc, dati-va mai aproape, mai deschideti si voi guritele voastre cu folos glagoresc, nu doar ca sa mimati idei-bule. Mai surprindeti cu altceva in afara de tembelismul cu legiunea si slavofilismul. Chiar asa de micuti si de gregari, nu-i pacat de tineretele voastre j-b (elite)? Pai elite- elite, dar sa stim si noi! Scumpilor fara prihana, mai clipociti, mai stropiti din codite! Hai!
RăspundețiȘtergereN-a zis bine papa ca sunteti legionari? In sfirsit, v-ati dat de gol!
RăspundețiȘtergereDomnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereNu credeti ca ultimul mesaj al blogoforului ar merita sters, precum cel al boului din fabula de azi-dimineata?
Ne reprosati ca suntem in criza de argumente, cu idei gata facute etc. La tovarasii dvs. gasesc, helas, injuraturi gata facute. Besini,injuraturi sugubete de mama, astea, trebuie sa recunosc, sunt argumente puternice pentru niste maciucari de profesiune.
Mai iesiti, domnilor, din tarla, ca sa il parafrazez pe amicul blogofor.
Degeaba domnilor, degeaba va agitati, vanitas vanitatum, omnia vanitas.
RăspundețiȘtergereDraga jb&Co,
RăspundețiȘtergereBlogoforul nu te trimitea mai devreme la origini, ci la Homo bulla. Une image epicurienne chez Gregoire de Nysse et une estampe medicale du XVI^e siecle. [Epektasis. Melanges patristiques offerts au cardinal Jean Danielou, Paris 1972, p. 533-544]
Sunt tarlale si tarlale ...
Apăi, domnule dragă, nu pot să şterg chiar totul. Ăsta, Blogoforul, e cam negru în cerul gurii, ce-i drept, dar încercaţi un moment de detaşare şi băgaţi de seamă ce bine răsuceşte cuvintele şi construieşte alegoria!
RăspundețiȘtergereVanitosii nu se agita deloc in zadar. Tocmai d'aia le este antipatic blogoforul: nu din cauza limbajului, ci pentru ca nu da drumul firului Ariadnei, cu tot iluzionismul lor si in ciuda efectelor speciale (fum, praf, pulberi multicolore si grele miesme).
RăspundețiȘtergereFoarte penibile discutiile acestea. Penibile pentru ca arata o masura foarte mica a unor oameni pe care, doar citindu-i, m-am obisnuit sa-i consider mari nu doar intr-ale cartii si condeiului, ci si intr-ale credintei. Sunt remarcile unui simplu cetatean, care urmarea cu interes si speranta dezbaterile si creatia intelectuala (atata cata este) in arealul de dreapta al culturii romanesti. Evident, in articolul din ID prin care se pare ca se declanseaza un mare razboi in mica comunitatea a intelectualilor romani dusi la biserica, Mihai Neamtu a folosit figuri de stil indoielnice si a recurs la alaturari nefericite, care au dat impresia unui atac la persoana "Mircea Platon". Argumentul articolului insa a fost altul, si raman siderat de faptul in toata zarva care a urmat acesta a fost aproape in intregime trecut cu vederea, mai toti criticii lui Neamtu "missing the point" in favoarea unor judecati despre persoana lui Neamtu, biografia si cariera acestuia, speculatii despre intentiile marsave din trecut, prezent si viitor care l-ar anima pe fostul bursier de la Ludwig-Maximilians si de NEC. Pacat, mai ales ca "missing the point" duce la pacat. In acest sens, articolul domnului Capsali exceleaza printr-o retorica umorala de o calitatea foarte joasa, care culmineaza prin turnarea la lumina a pacatelor tineretilor lui Mihai Neamtu. Un procedeu curat crestinesc si incadrat perfect pe caile onoarei, procedeu prin care, probabil, domnul Capsali spera sa-l toarne la administratia conspiratiei universale pe cel ce, zice-se, umbla cu "bunfnita vopsita", in asa fel incat bubulii sa-l taie pe Neamtu de la burse si alte beneficii ale societatii deschise globale. Dnul Capsali si altii se inseala insa daca cred ca prin astfel de manevre ieftine si foarte indoielnice din toate punctele de vedere vor putea sa-i dauneze cu adevarat lui Neamtu si sa-i determine pe cei de la King's College sa-i ia inapoi doctoratul sau pe cei de la Oxford University Press sa nu i-l mai publice. Greseste si dnul Neamtu, ca se amesteca in taratzele (caci asta pare a fi nivelul) asa-ziselor dezbateri intelectuale din tara. N-ai cum sa te bati cu floreta cu cei ce nu se pricep decat sa dea cu maciuca, nestiind nimic despre regulile duelului universitar, pentru ca asa ceva nu se invata in Balcani si pe malurile Dambovitei. M-as fi bucurat sa vad discutii si pe marginea celorlalte texte puse pe blogul lui Mihai Neamtu (cum ar fi cele despre teologia lui Grigore de Nyssa) dar nu cred ca multi din criticii foarte vehementi ai lui Neamtu pot sa urmareasca argumentul acelor studii, si cu atat mai putin sa aprecieze modul in care acest tanar teolog lucreaza cu sursele din germana, greaca, franceaza, engleza, etc. Sper ca tot ce se intampla sa fie pt dnul Neamtu o buna invatatura de minte, ca sa stie exact de cata intelegere si cavalerism crestinesc se poate astepta din partea auto-declaratilor intelectuali "conservatori" din Romania. Timpul si energia investitata in texte de genul din ID poate ar fi mai cu folos investita in studii care se publica numai dupa o procedura de peer-review. Folosul ar fi si pentru cultura romaneasca, in ultima instanta, pentru ca nici unul din cei ce-l critica pe Neamtu pe acest blog si pe multe altele nu cred ca vor fi in stare sa publice vreodata un text intr-o revista academica serioasa din strainatate. Lucru pe care Neamtu l-a reusit intainte de 30 de ani si pe care, cu siguranta, il va reedita, in ciudata tuturor vituperarilor in dulcele stil balcano-delatoric ale lui Iulian Capsalic si ale altora de acelasi nivel...
RăspundețiȘtergereDa, si il mai sfatuiesc pe dl neamtu sa scrie doar in germana, ca sa-i inteleaga cat mai putina lume perfidiile. Vad ca a ajuns la argumente de tip Badilita cu greaca veche. Nu ma mir, sunt trecuti prin aceleasi procedee de prespalare a mintii, la NEC.
RăspundețiȘtergereCum poate dl Neamtu sau reprezentantii lui in teritoriu sa vorbeasca de "cavalerim crestinesc"? E dl Neamtu un cavaler? Ca daca nu e cavaler regulile turnirului ii impun sa stea acasa, ca sa nu ia cateva buzdugane pe spinare.
RăspundețiȘtergereDaca ar fi invatat ceva din ucenicia articolelor academice pe care le-a publicat, eamtu ar fi stiut ca orice afirmatie se cere dovedita sau macar sprijinita cu exemple/citate/argumente. Ca altminteri articolul e nepublicabil. Asadar, cand scrie ca cineva e "slavofil", sau ca sustine "numerus clausus", Neamtu ar trebui, in bun ritual de articol civilizat, sa incerce sa-si argumenteze afirmatia. Altminteri se descalifica. Si exact asta a facut Neamtu: s-a descalificat intelectual si moral. Si acum suporta consecintele. Si le va mai suporta. Nu are decat sa publice cate articole in engleza vrea. Ortodoxia lui "peer reviewed", aprobata de maestrii luminati, nu e "the real thing". Si e ciudat sa "aperi " ortodoxia in engleza in articole academice occidentale si sa-i ataci aparatorii, in romaneste, in reviste de larga circulatie in Romania. Cariera lui Neamtu pare cladita mai mult pe ultimul tip de indeletnicire decat pe primul.
RăspundețiȘtergereVă rog să ne daţi link-ul unui blogg academic unde am putea comenta articolul erudit prin care scholar-ul Mihail Neamtu încearcă să-l discrediteze pe Mircea Platon. Aş fi dorit numai să apreciez modul în care savantul roman îl lucrează pe Mircea Platon folosind instrumente academice atît de fine (nu, nu mă refer aici la sursele din germană, greacă si franceză cît la gropile şi laţurile de care Neamţu se ocupă în timpul liber).
RăspundețiȘtergereAvocatul lui Neamţu consideră că cei care i-au dezaprobat execuţia nu au văzut în textul din ID decît o piedică stilistică. O piedică regretabilă, dar lipsită de importanţă, fiindcă:
1. Argumentul textului se află în altă parte (unde?);
2. Neamţu scrie lucruri mai importante decît cele la care ne-am oprit noi. Dar, răuvoitori cum sîntem, nu vrem să vedem decît atît. Pur şi simplu fiindcă de mai mult nu sîntem în stare.
Acum, de la cineva care se consideră „un simplu cetatean, care urmarea cu interes si speranta dezbaterile si creatia intelectuala (atata cata este) in arealul de dreapta al culturii romanesti” ne-am fi putut astepta sa ştie că, pînă la publicarea integrală a articolului său, Neamţu a fost privit aici cu o simpatie cvasi-unanimă, simpatie declarată chiar în blogul dlui Codrescu (lucru care ne-a fost de altfel reproşat ceva mai devreme ca pe o mostră de inconsecvenţă crasă). Nu se poate susţine, aşadar, că „ciomăgarii” ar fi insensibili la farmecul gîndirii riguroase. Pe de altă parte, a spune că Neamţu trebuie văzut exclusiv prin contribuţiile sale academice îi face, prin exagerare, o nedreptate echivalentă celei de care îi acuzaţi pe ciomăgari. Fiindcă, la urma urmei, şi una, şi cealaltă dintre perspective îl deformează pe Neamţu, îl lipseşte de o parte importantă din alcătuirea lui. Să respingem din capul locului tentaţia de a răspunde întrebării „atunci unde este Neamţu mai adevărat, mai el însuşi: într-un exerciţiu hermeneutic, sau într-o abordare personală a unei situaţii complexe de viaţă (bisericeasca ori pur sociala)?” Nici unde, aş răspunde eu, sau, mai bine zis, este acelaşi, de fiecare dată. Şi atunci cînd interpretează o temă sau un pasaj dintr-un text patristic, şi atunci cînd analizează o situaţie sau un gest contemporan, Neamţu este Neamţu sută la sută. De fiecare dată, el va încerca să dea ce este mai bun în el. Ca un atlet profesionist, el va lupta de fiecare dată pentru aur. În privinţa textului său din ID care a provocat toată această discuţie, o parte din cei de aici am căzut de acord: omul merită aurul. Noi nu am încercat altceva decît să-i înmînăm medalia.
PS
Un „simplu cetăţean” nu ţine niciodată să precizeze că este un simplu cetăţean. Astea sînt ticuri care se deprind în coteriile universitare.
Oricum, e de apreciat efortul de a alterna „legionar” cu „ciomăgar” (ce putere de atracţie au epitetele astea…) E de reţinut şi convingerea că a scrie în Idei în dialog reprezintă o pierdere de timp pentru autor şi o activitate nefolositoare pentru cultura română („Timpul si energia investitata in texte de genul din ID poate ar fi mai cu folos investita in studii care se publica numai dupa o procedura de peer-review. Folosul ar fi si pentru cultura romaneasca, in ultima instanta, pentru ca nici unul din cei ce-l critica pe Neamtu pe acest blog si pe multe altele nu cred ca vor fi in stare sa publice vreodata un text intr-o revista academica serioasa din strainatate.”) Este cu atît mai îmbucurător să constaţi că un cititor atent si devotat al dlui Neamţu consideră că merită să-şi piardă timpul printre nişte indivizi atît de lipsiţi de caracter şi de educaţie precum subsemnatul.
RăspundețiȘtergereCe logica gaunoasa din partea unui logician, fie el si un "simplu cetatean". Dl Capsali a folosit exact aceleasi arme, nici mai mari, nici mai mici. Ba chiar si-a luat masuri de precautie in ceea ce-l priveste pe Neamtu, pt. ca lovitura sa nu fie nici prea la cap, sa nu-l lase nauc, nici la picioare, ca sa poata da fuga spre Africa lui atat de draga. I-a ars una in partile mai active , adica pe la "coada". A vrut sa i-o taie, si cred ca in mare masura a reusit-o magistral. Lista de nume culeasa este antologica. Nu poti sa fii delator, si sa ceri sa ti se raspunda in latina, cu citate din mistica medievala. Adica potaia sare sa-ti sfasie pantalonii -ai tai, ai unui prieten, chiar ai unui strain- si tu, ce faci, iti atingi degetele intr-o binecuvantare? Ii arzi una si pleci la treburile tale.
RăspundețiȘtergereA si recunoscut-o, in prima instanta dl Capsali i-a acordat tot creditul, atunci cand nu citise decat prima parte a articolului incriminat. Cu atat mai mult cred ca a fost mai dezamagit. Neamtu s-a dovedit un carierist, un impostor, un tip lipsit de caracter, intocmai (s-a mai spus) cu cel pe care-l condamna in articol, adicatelea Corneanu. Iar "simplul cetatean" vrea un articol de raspuns...stiintific. Treaba lui. Nimeni nu i-a atacat meritele stiintifice ale lui M.N. Este harnic. Dar sa fie mai putin harnic la demolat persoane fara argumente, ca altfel, cum se vede, si-o cam ia...
"Manevrele ieftine" sunt ale lui Neamtu, nu ale dlui Capsali. De fapt, manevrele lui Neamtu nu sunt nici macar ieftine, ci josnice: l-a atacat complet pe neasteptate pe M. Platon dupa ce acesta avusese cuvinte elogioase in public despre Neamtu.
RăspundețiȘtergereRespectind proportiile, un gest facut in conditii asemanatoare a ramas in istorie sub numele de "ziua infamiei."
De ce "şomează" domnul Fedorovici? "Străjile" nu ştiu nimic?
RăspundețiȘtergereStrăjile ("toate străjile") au anunţat franc că se retrag.
RăspundețiȘtergereÎn ce-l priveşte pe domnul Fedorovici, cred că detestă logoreea (chiar atunci când îi este favorabilă).
Eu am o altă întrebare: Cum e să fii blogofag, dar să te joci "de-a şoarecele şi pisica"?
Psst! Ramine intre noi: Fedorovici a intrat in clandestinitate. Astfel, daca ies ai nostri, va putea pretinde ca el a fost toti anonimii (aia buni, nu leprele, se-ntelege). Daca ramin tot ai lor, se va putea scuza dupa schema stiuta: a fost un gest emotional, etc. Iar la momentul potrivit, hirst! cu briciul la beregata lui Platon. Pai cind avem asa magistrii, noi sa nu invatam nimic, chiar asa ...
RăspundețiȘtergereCatre Straja a doua:
RăspundețiȘtergereNu mai fugi dupa el, ca nu-l mai ajungi. Ai auzit ce-a zis doamna mai devreme, ca tocmai a coborit la statia OUP.
Ce v-a casunat, dragilor, pe dl. Fedorovici. V-ati gindit c-ar putea fi plecat undeva unde n-are internet (si nici nu-l intereseaza sa aiba), la tara, la munte, la mare?
RăspundețiȘtergereSi daca nu se pronunta el, ce, ati ramas fara preopinent? Nu prea cred, are cine sa va raspunda si sa va tina piept, numai sa aveti voi puterea sa ridicati probleme serioase.
Si nu fiti ticalosi insinuind ca dl. Fedorovici ar putea trada. Macar atita scrupul aveti, pt ca nu-l cunoasteti personal.
E greu la inceput, ca dup'aia ...
RăspundețiȘtergereNeamtu deja isi alege urmatoarea victima.
Bai, unde-au plecat toate strajile?
RăspundețiȘtergereEi, unde: la Club Bamboo.
RăspundețiȘtergereCred că d-l Fedorovici nu merită în nici un fel să fie luat astfel în răspăr. E unul dintre oamenii cei mai oneşti şi mai serioşi de pe acest blog, iar la comentariile din această secţiune a spus ceea ce a avut de spus (şi e de înţeles că are şi treburi mai importante decît să ţină isonul tuturor "anonimilor" cu limbariţă - numeroşi şi de o parte, şi de cealaltă).
RăspundețiȘtergereAdevărul este că discuţia s-a cam diluat, iar aceasta nu este în nici un caz din vina sau cu contribuţia d-lui Fedorovici - care se exprimă când are ceva de spus, nu se exprimă ca să nu tacă.
Personal, simpatizez cu tăcerea sa mai mult sau mai puţin profilactică. Riscul poliloghiei într-un blog deschis este mare. Ar trebui să învăţăm cu toţii - inclusiv de la d-l Fedorovici - să nu prefacem nevoia de comunicare în monomanie clevetitoare. Şi mai ales să ne respectăm unii altora inclusiv tăcerile...
toate strajile spuneau (blogul nu stie gramatica):
RăspundețiȘtergereVa era dor de noi? Am fost sa-i tinem de urat Dorobantului de la piciorul podului Anghel Saligny, la Cerna-Voda (apa neagra, pentru slavofobi). Uite ce zice Dorobantu' catre Neamtu: Ab alio expectes, alteri quod feceris. Pentru slavofili, asteapta de la altul ce i-ai facut tu lui. QED
Si mai lasati-l in pace pe dl. Fedorovici pana nu va iau la baioneta, codrescul Domn are dreptate, la fel si Claudiu, intr-un tarziu. N-aveti ce idei mesteca fara domnia sa?
RăspundețiȘtergereEste ora a doua a diminetii, toata lumea doarme... Aud un zgomot de arme, cin' sa fie?
Le mulţumesc domnilor R. Codrescu şi C. Târziu pentru creditul pe care mi-l acordă. Sper că nu voi ajunge să-i dezamăgesc. Iar dacă lucrul acesta s-ar întîmpla vreodată (God forbid!), îi rog să-mi aplice un tratament mult mai sever decît cel acordat deja lui Neamţu. Vorbesc despre „tratament” în sens medical, mai precis în sensul terapiei spirituale din cartea lui Larchet.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, amicii lui Neamţu nu pricep că ceea ce am încercat să facem prin replicile noastre ţine mai degrabă de acordarea primului ajutor decît de compromiterea carierei, cum credea un avocat mai locvace. Căci toţi păcătuim, în moduri şi de gravităţi variate. Petru însuşi şi-a trădat Domnul, iar trădarea lui este mai gravă decît cea a lui Iuda fiindcă Petru ştia că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În ordine spirituală, cînd cineva se răneşte, primul ajutor constă în arătarea gravităţii păcatului săvîrşit. Pentru că Petru a greşit atît de grozav, Domnul a trebuit să insiste pe măsura gravităţii rănii (dacă ar fi avut mentalitatea prietenilor lui Neamţu, ceilalţi apostoli ar fi trebuit să riposteze: „lasă-l Doamne în pace, nu ştii că omul are o carieră, că urmează să devină episcopul Romei şi primus inter pares, ce, vrei să-l compromiţi?”). Este uimitor că amicii lui Neamţu nu văd nimic în neregulă în privinţa atacului său, un atac îndreptat din senin împotriva lui Platon (probabil că l-au felicitat chiar) şi în care a folosit mijloace atît de abjecte; este uluitor că tocmai încercarea noastră de a arăta adevărata natură a gestului său este considerată perfidă şi că, deşi am subliniat că miza reală a întregii poveşti priveşte mai cu seamă destinul în veşnicie al lui Mihail, amicii lui sînt încredinţaţi că nu dorim altceva decît să-i distrugem cariera lumească a lui Neamţu.
Inflaţia retorică, dragă Mihail, nu este rezultatul unei comunicări deficitare, cum pari tu să crezi. Ea este rezultatul inevitabil al unei comunicări din care Adevărul şi vocaţia lui au fost demult izgoniţi. Locul Lui a fost luat de pseûdos, în timp ce vocaţia a fost substituită de carieră. Faptul că ai putut să-l acuzi tocmai pe Mircea Platon de retorică goală şi de sofistică iresponsabilă dovedeşte cît se poate de limpede ce efecte mortale poate avea îndelungata vieţuire în lumea lui mē ónta. Este ca şi cum Gorgias ar fi cel care l-ar acuza pe Platon că ar fi sofist…
Cu ceva vreme în urmă, dl. Baconsky îl întreba pe Mircea Platon dacă ştie cine îi sînt prietenii, cu alte cuvinte, dacă ştie unde îi este locul. Fiindcă locul omului nu este doar „undeva”, nu este doar un ţinut oarecare, determinabil spaţial, ci totodată „lîngă” şi împreună” cu cineva. Locul omului este determinabil aşadar nu doar fizic, ci în egală măsură afectiv, intelectual şi moral. Ba chiar şi duhovniceşte, căci pentru creştini locul omului este „în” cineva, în Dumnezeul făcut om. Este posibil ca precizia topografică a răspunsului oferit de Mircea să explice într-o anumită măsură atacul îndreptat asupra sa de Mihail Neamţu. Dar asta este o altă chestiune, în care nu are sens să mai intrăm aici. Ca un rezumat provizoriu al replicilor date de prietenii lui M. Platon (a căror dragoste scuză o bună parte din eventualele formulări excesive), ce trebuie spus acum este că fiecare din intervenţii a cuprins, chiar dacă numai implicit, aceeaşi întrebare adresată iniţial de dl. Baconsky. O întrebare care nu urmăreşte o reabilitare formală, ci, precum în cazul lui Petru, o vindecare reală. Formulată acum explicit, întrebarea este: îşi cunoaşte Mihail Neamţu locul? Ştie el cine îi sînt prietenii?
Cu frica jidoveasca pasesc din nou in acest loc, devastat iata de o lupta mai mareatza decat cea de la Thermopile (un celebru loc din Balcani)... Mai ales acum, dupa ce dl. Ahile Capsali si-a "facut mana" tragandu-l de coada pe Mihail-caine-de-circ, imi tremura tot trupul la gandul ca isi va sacrifica din nou din pretziosul timp si se va lega iarasi de perciunii mei.
RăspundețiȘtergereNu ma pot insa opri din mirare la aceasta uimitoare risipa de munitie polemica. Care este pana la urma folosul in a-l trage pe Mihail de coada? ... cand toata lumea stie cat de bine dresat este, si nu va scoate nici un schelalait, orice i-ai face... Mihail latra doar la comanda, iar cand nu latra, e capabil sa execute uimitoare numere de circ academic. Mai mult decat atat, el stie ca orice mentionare a numelui sau in media este binevenita, intrucat... reclama e sufletul spectacolelor de circ. Din aceasta binecuvantata pricina, spun gurile rele ale blogosferei, si-a creat si un sait-replica in care se balacareste singur...
Revenind la relatia directa (si polemica) intre umila mea persoana si dl. Capsali, trebuie sa recunosc faptul ca spiritul Balcanilor imi este oarecaum strain, si datorita faptului ca ceea ce este dincolo de Milcov cu greu se poate asimila Balcanilor, iar Buhushiul cu atat mai putin ...
Mai mult, o neputinta a mea este aceea ca, spre deosebire de dl. Capsali, imi este cu mult, mult mai usor sa inteleg opera lui Dan Barbilian, decat cea a lui Ion Barbu.
Nu stiu altii cum sint, dar mie ovreiul Itzac imi este foarte simpatic. Autoironia si finetea frazei sale mi-l arata ca pe un om superior. Ehei, cite mai avem de invatat de la unii dintre "fratii nostri mai mari" :)
RăspundețiȘtergereDacă este într-adevăr evreu, atunci e dat dracului!
RăspundețiȘtergereDacă numai se dă evreu, atunci e dracul gol!
E un evreu crestin, adica un drac si jumatate.
RăspundețiȘtergereSi uite asa se ajunge la o varianta a celebrei probleme balcanice: "cati ingeri(rai) incap pe un varf de ac?"
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, se uita faptul ca, in mozaism, ingerii rai nu sunt rai cu Dumnezeu, ci doar cu oamenii - avand doar un rol ingrat de "procurori" (sau "prosecutori" in varianta 2010 a DEX-ului). Plecand de la aceasta caracteristica "originala", unii argumenteaza faptul ca mozaismul nu ar fi de fapt decat un satanism.
Stiti cum e(ra) vorba la noi: un evreu crestinat e un crestin in plus, dar nu un evreu in minus.
RăspundețiȘtergereDar astea sunt bancuri, butade. Trebuie sa recunoastem ca omul nostru e simpatic si ca ne-ar face tare bine astazi un nou Steinhardt (desi ma tem ca Steinhardt e repetabil ca "ortodox", dar irepetabil ca "roman").
Cum necum, v-as sfatui, asa, ca un om batran, sa fiti mai cu prudenta, ca de la acuzatia de "legionarism" la aia de "antisemitism" nu e decat un pas. Eu vad bine ca pe-aci se glumeste cu simpatie, dar nu prea stiu toti de gluma si ar fi pacat sa dati apa la moara celor necinstiti sufleteste care abia abia asteapta sa va prinda cu ceva ce sa poata exploata impotriva.
Cine n/are batrani, sa/si cumpere!
RăspundețiȘtergereAud ca domnul Capsali e plecat pe la Athos. De batrani acolo nu duce lipsa...
RăspundețiȘtergereDa, dar aia nu se lasa "cumparati"...
RăspundețiȘtergereĂsta, Dan Barbilian, cine mai e?! Vreunul de pe la Buhushi?
RăspundețiȘtergereNici postum nu ne lăsaţi în pace?
Aha, mi-am adus aminte:
Ion Barbu a rămas
ca un veşnic cal troian:
numai boul ce l-a tras
se numea Barbilian.
Ion Barbu-mi dă cu sîc
RăspundețiȘtergerede la noi din Isarlîk,
însă eu, din ceas dedus,
îl trimit la polul plus!
Chercher le juif !
RăspundețiȘtergereLa femme, toujours la femme!
RăspundețiȘtergerePe Ion nu-l dau pe Dan,
RăspundețiȘtergerenici pe Dan pe vreun Iţac,
dar pe blogul lui Răzvan
teamă mi-e că-i tot un drac!
Păstorele, Păstorele,
RăspundețiȘtergeren-are blogul nici o vină
dacă dracul, ca să-nşele,
se dă înger de lumină!
M-au muiat vinul şi anii:
RăspundețiȘtergerecad la pace cu Răzvanii;
dar pe (i)uliul capsaliu
tot am să-l mănânc de viu!
catre itzac
RăspundețiȘtergere"Un porc văzînd că un mistreţ
Privea la el cam cu dispreţ,
Îi zise: - "Ia mai lasă, frate,
Căutăturile-astea crude;
Ce, ai uitat că suntem rude?"
Mistreţul, plin de bunătate,
I-a zis: - "Dreptate, poate, ai;
Dar printre oameni de cînd stai"
(Şi-atunci mistreţul a surîs)
"Atît de mult cu ei te-asemeni
Că, frate, parcă sunteţi gemeni...
Şi faci familia de rîs".
Asta îmi aduce aminte de o vorbă a lui Topârceanu (şi el epigramist la nevoie): "Omului îi trebuie o mare doză de nesimţire ca să nu roşească în faţa porcului".
RăspundețiȘtergereUn lucru n-am înţeles: cine-i "porcul" şi cine-i "mistreţul"?
Pentru Pastorel:
RăspundețiȘtergereSa-l mananci cu fulgi cu tot,
Si n-ar fi nici o scofala:
Cat te-ai linge tu pe bot,
Inca zece-ar da navala !
Pentru R. Codrescu:
RăspundețiȘtergereEu n-am inteles cine-s "oamenii"... O fi vorba de goim?
Ar trebui întrebat Cincinatul. Mie mi se pare că insinuările devin oţioase. Ce-ar fi să-i lăsăm pe evrei şi să ne întoarcem la nemţi?
RăspundețiȘtergereLui Păstorel (deşi nu-i el!) :
RăspundețiȘtergereCapsaliu, necapsaliu,
Unii azi de frică-i ştiu,
Dar mă tem, la o adică,
Că le-o şti şi el de frică...
Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereCe s-o mai lungim cu dl. Neamtu, dl. Capsali a spus ce a avut de spus si bine a facut, dl. Fedorovici la fel, anonimii si-au dat in petec, care mai de care mai sprintar si mai insinuant (inclusiv eu). Eu zic sa asteptam replica lui Mircea Platon si pana atunci sa ne intorcem un pic la tratidii si sa ne debarasam de apucaturi.
Si daca tot ati pomenit de Toparceanu...
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…
Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…
Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Capsaliul/
RăspundețiȘtergerePatima crudă care la NEC multă ciudă aduse...
Mai nou, eu ţin cu Cincinatul. Tăcerea e de aur oricum, dar mai ales atunci cînd se pare că chiar nu mai ai nimic de spus.
RăspundețiȘtergereNu se sinchiseşte NEC-ul, nene Zahei, stai liniştit! Şi pe urmă nu ştii că orb la orb nu scoate ochii?
RăspundețiȘtergereDomnilor, sa redevenim prozaici, ca orele sunt inaintate!
RăspundețiȘtergereLa culcare domnilor, la culcare. Profesionistii semneaza condica maine, liber profesionistii semneaza ce vor ei, o carte, un articol, un cec. Guvernul e la Neptun, Neamtu in Michigan. Oare unde e mai bine?
RăspundețiȘtergereSa-i multumim domnului Codrescu pentru gazduire.
Iubiti Codresti, Capsali, Platoni,
RăspundețiȘtergereVa las cu bine zece zile-n poara
Sa mursecati dreptcredinciosi pavoni,
Ce-au calcat stramb pentru intaia oara.
Sa-i dibuiti cu sarg, comilitoni,
Si, scufa luand, pe butura-n pridvoara
Sa-i rupeti fara mila la butoni,
Ca-n ochiul inegal cinstiti sa para.
Apoi zburataciti-i din amvon,
Sa stie si prostimea, bunaoara,
Ce-nseamna ortodoxul parapon:
Mania sfanta de pe policioara,
Cand gat sucesti la bland mormon,
Dand elocinta-n branci afara.
Vacanta placuta,
Cu drag
jb
Toti cei care pretindeti ca-i luati apararea lui Mircea Platon nici nu stiti ce deserviciu ii faceti!
RăspundețiȘtergereP.S pentru linistea dvs., numele din buletin al lui M.N este George MIHAIL Neamtu.
Multumim. De-acum putem sa-l trecem si in pomelnice. Pentru linistea dumneavoastra.
RăspundețiȘtergereO discuţie despre crimă cu Mihail Neamţu
RăspundețiȘtergereL-am ȋntâlnit de câteva ori pe Mihail Neamţu, demult… era la fel de interesat de organigrama generaţionistă, felul ȋn care mi s-a adresat, poate o specie de curiozitate pe care nu aveam cum să i-o satisfac, poziţionarea mea precoce ȋn forma generaţionist priapică ce se ȋnvălmăşeşte ȋn fiecare entuziasm ce are şansa să se ȋnnăsprească public, m-a făcut să nu am nici un termen pentru dialogul pe care el a avut bunăvoinţa să-l ȋnceapă, politeţea poate, ori numai o străfulgerată necuviinţă… Căci ȋntrebări din acestea, adânci, nu se pun, nici nu se trag concluziile, nici măcar gândurile nu trebuiesc mânate ȋn acea zonă, noi nu suntem decât arareori ceea ce trebuie să fim, ceea ce visăm să fim, ceea ce visează alţii despre noi nu suntem niciodată, aşa că nefăcând parte din nici un program politic, cultural, umanist… nu am avut ce să-i ofer, nici acum n-am dar din motive contrare…
Ce era să zic: domnule Neamţu, firavele mele competenţe teoretice nu ȋmi sunt suficiente câteodată nici să trec strada… citesc şi discut de frică, cred că mă voi prăbuşi, am sentimentul că ideea e un alibi, dacă aş face din asta o scenă ȋn parc… eram ȋn Cişmigiu – şi aş lua cuvântul cum se face prin Anglia, unde v-aţi dus la capăt doctoratul, n-aş mai putea să gândesc sau să am iluzia aceasta dulce-amăruie. Am o deficienţă teribilă: nu pot să gândesc public. Nici de scris nu pot să scriu măcar ȋn doi, scriu pentru mine, sunt o ȋntreprindere exclusiv particulară ȋn peisajul cultural, am ieşit din decor de altfel. Mă iubesc! Am făcut teatru să văd dacă pot să rezist, n-am nici o soluţie, vorba maestrului. Evident nu i-am spus nimic din acestea… ar fi fost prea mult şi el mi-ar fi găsit ȋn acel moment cusururi… nici asta nu vroiam. Aşa cum nici acum nu vreau, pentru el, să-i găsesc lipsele.
Spre deosebire de toţi ceilaţi, Neamţu merită o penalizare ȋn termeni pozitivi, simplul fapt că vorbeşte, uneori că spune enormităţi, ȋl curăţă de păcate, mie ȋmi plac prostiile lui mai mult decât teologia lui ortodoxă, lufturile lui de caracter chiar, promit mai multe, din teologie n-o să scoată decât o vacă de muls, din teribilismele cu care efemer se exhibează, va scoate poate un autor… nu spun că va scoate, că nu e obligat! Mi-am pus ȋn legătură cu imaginea care i s-a format, problema deformărilor de perspectivă, nevoia lui cea mare nu e de carieră, de coterie, şi nici măcar de prilejul grandios al generaţiei nu are el nevoie, el vrea să se orienteze pe teren, să nu lufteze. Vrea să ştie unde se află, care e contextul ȋn care va fi recuperat peste ani, el vrea să scrie nu acum, vrea să scrie mâine, ori poate la capătul vremii, de acolo ȋi vorbim şi noi acum, dacă ni se permite licenţa.
Câteva distincţii de ȋnceput. Şi un citat din chiar domnul Neamţu: “Ȋncă din primavara lui 1990, când noi, neointerbelicii, ne-am năpustit cu sfântă sete encomiast-exegetică asupra generaţiei ’27”… Neo-interbelicii, “Noe”-interbelicii, asta ȋnţelegem profund… se poate! Sperăm cu toţii ȋntr-un alt neo-război, şi chiar ȋn diferenţa aş spune surpată a ideii de ȋnnoire pe care am aduce-o platformelor ideatice interbelice, se poate pentru că se poate ȋncă, nu s-a spus nimic, nu s-a scris nimic, dar de ce să nu se poată ȋncă? Voi clarifica de ce nu se mai poate, chiar dacă, ȋn unele nişe, cute, bârloage, biblioteci, se mai promite marea cu sarea, aş spune la limită că voi preciza de ce nu se mai poate chiar dacă este deja realizat, prezent! Căci promisiunile şi misiunile şi tot pro-ul s-a dat, e acolo. Noi ştim ce vom fi şi peste o mie de ani, de la asta pornim, vorbim doar de la capătul vremii… Dar Neamţu nu are vreo vină, are şi el doar un alibi…
Aş spune chiar că are un alibi imposibil, acela al aşteptării… aş spune că Neamţu aşteaptă o lămurire, ştie el, numai el ştie ce vreau să zic acum, şi mai ştie că am dreptate, o să spună că n-am deşi nu o să spună nimic. Adică, ceea ce nu e evident, e acest “noi”. Care noi, neointerbelicii? Noi – voi? Şi la ce să te năpusteşti, din care sete, din setea de ei sau de tine, e important să ştii de ce să te arunci ȋn encomium aşa cum e important să ştii de ce să nu arunci piatra, sunt vinovăţii congrunte, şi de ce din 1990? Şi te mai poţi resuscita ȋn encomium când eşti exeget? Cu privire la o generaţie faustică? Oare nu damnarea, detaliul trădării, talentul şi excelenţa formulării prin care această trădare a fost condusă, nu este ea esenţa a ceea ce s-a petrecut, cu alte cuvinte, din generaţia ’27. nu este tocmai pariul un pariu de reformulat şi generaţia de izgonit din encomium? De noi nu putem vorbi, ȋn primă fază, pentru că nu putem vorbi măcar de “ei”, “voi”, nu avem asta de recuperat, după cum Neamţu se ȋnşală profund cu privire la “noi”. Un om care e atât de grăbit solidar, va rămâne singur, va rămâne ȋn urmă…
Dar el nu a rămas ȋncă, merge chiar ȋnainte. Ȋn maraton, căci despre asta e vorba, el zice: “Oamenii adînci evită debutul diaristic, soluţiile facile, producţia juvenilă de platitudini, invidia pauperă, împăunarea de sine, exhibiţionismul isteric.” Deci ȋn maraton sunt folosiţi unii sau alţii la tăierea aerului, aşa şi ȋn cultură, sunt oameni care răscolesc şi care se compromit, Neamţu din fericire e unul din aceştia, şi nu un veleitar. E interessant de pus ȋntr-un articol ce nu poate anunţa el, şi anume o generaţie, nu pentru că nu va exista o generaţie, va fi una, dar una care a trădat, nu un ideal umanist, cum au făcut interbelicii care au acceptat crima politică, pe fragmente, pe şuşotite, ceva mai adânc de această dată, s-au trădat pe ei ȋnşişi. Şi de aceea poate, câţiva dintre cei care se vor ridica, nu mai ştiu cine şi cum, vor fi şi mai strălucitori decât cei vechi, miza faustică e dusă mai departe, poate peste un neo-război, va veni iar un Neamţ care va spera din nou să găsească secretul. Şi tot aşa.
Nu generaţia trebuie luată la “puricat” aş spune, ci crima cea nouă… care e dracul la modă? Asta e ȋntrebarea dacă ȋntrebările ne bântuie, dacă ne-ar bântui răspunsurile, iată că am putea spune, crima cea veche a fost nu un context, nu un pretext, nici măcar un complot, ȋn termenii aceia aşa gândea toată epoca, toţi oamenii din Europa noastră, ȋn acea vreme ȋn care democraţia ȋnsemna ceva foarte diferit de ceea ce ȋnseamnă acum, pentru că dreptul ca disciplină, ca metodă de a face un stat, o ţară, nu fusese internalizat idealului democrat, aparţinea mai degrabă celorlalte variante, dictaturii bunăoară, din această cauză intelectualii au optat ȋmpotriva democraţiei: ei au optat de fapt pentru o lume, pentru un stat de drept, democraţia nu putea, ȋn forma ei laxă, liberală, asigura ordinea socială.
Un alt doilea punct, antisemitismul – acest reflex social care a explodat in Bavaria are foarte multe forme, sunt specialişti care au ȋmpărţit ȋn specii şi subspecii antisemitismul, e interesant să vedem pentru care dintre ele au optat unii dintre intelectualii noştrii şi de ce. Nu luăm nominal, la grămadă acum. A fost un antisemitism economic dar nu acesta a contat, ce a contat cu adevărat ȋn opţiunea intelectualilor a fost ideea unei civilizaţii care să rodească din matca etnică a poporului român şi care să se impună ȋn lume, s-au căutat secretele de a cuceri lumea, concluziile că lumea aparţine paradigmei anglo-saxone pentru totdeauna, nu fuseseră trase. Intelectualii români au crezut că ȋn creuzetul etnic mai pot sfărâma o piatră filozofală, mai pot supune secretelor timpului fiinţa pură a românismului şi cuceri lumea cu sufletul de român, astfel ajuns ȋn formula lui ultimă, prin care ar fi integrat cu gingăşie si cutezanţă totul… Generaţia aceea a fost mare, a crescut, pentru că a simţit pentru un moment că poate cuceri lumea, că poate ȋncerca măcar asta. Şi acum vin şi ȋntreb: care “noi, neointerbelicii”?!
Mai departe, căci trădarea se duce… de ce au propovăduit unii dintre ei crima, crima pură, crima simplă… pentru asta trebuie să ȋnţelegem că şi crima are o istorie, aşa cum are şi Dumnezeu, aşa cum şi virtutea are, deci. Trebuie să mai ştim că pe vremea aceea individul ca individ nu avea atâtea resurse de a se adresa, de a se face auzit, de a se face temut, ideile nu sunt cum au ajuns acum, un fel de laborator plin de manometre si eprubete cu urechi de sfinţi şi cu ghicitori. Lumea aceea despre care vorbim e lumea reală, ce trăim noi e fost deja devastat, trăim din firimituri, suntem deprinşi să credem ȋn toate ideile bune sau mai degrabă ȋn ce auzim, moartea ideologiilor nu ȋnseamnă absenţa lor ci dexteritatea absolută a idelogiei, momentul cănd a camuflat tot, chiar şi pe sine… De aceea noi nu mai concepem să vrem să omorâm pe cineva, deşi acceptăm că e bine sau măcar indiferent că America mai ucide câte un criminal ȋn serie, că ȋn Irak se ucide pentru democraţie… Utopia a migrat, crima e tot acolo…
Aşa cum ȋn biserică sau pe stadion, ca să nu plictisim lumea cu ȋmprejurari lipsite de delicateţe, se stabilesc relaţii de la masă la ȋnnaintaş-preot, se dau mesaje venite din vocea profundă, ca o mişcare de crengi ȋn pădure… se trăieşte ȋntr-o substanţă cumună, de grăire dimpreună, tot aşa noi am pierdut acest exerciţiu solemn, profund, nu mai ştim, trairile noastre comune s-au izolat, ne-am ȋnsingurat până şi ȋn adâncuri, ne-am pierdut vocea adâncurilor, am plătit asta cu un război, omul nu ştie ce poate scoate din adâncuri aşa cum nu ştii ce scoţi din mare, datorită acestui pericol, stăm acum singuri atârnaţi de televizoare, goliţi de substanţă… ȋntre războaie era chiar pe dos. Ȋn acel moment lumea era liberă cu totul, puteam ȋncerca să ne punem cu totul ȋn lume, aveam chiar datoria asta, să ne ȋntoarcem ca un ciorap pe dos, societatea devenise un teribil, imens aparat de distilat emoţii, de decantat stări… intelectualul nu era pus ȋn situaţia de a ȋncadra frumos o idee şi a o atârna imediat de vreun cui la muzeu, intelectualul trebuia să vibreze ȋn acea imensă instalaţie din emoţii şi schimburi umorale, singurul fapt care zguduie conştiinţa cu totul, din temelii, e crima. Crima e astfel ȋncă pusă ȋn scenă ȋn acelaşi mod, ȋn torrida spaniolă… Ȋntr-un astfel de moment de rezonanţă absolută care cerea crima s-a născut şi Isus… numai că el a ştiut să ȋntoarcă vremea, ȋn numele lui ceilalţi nu au mai ştiut…
Pe vremea interbelicilor, crima era imposibilitatea indivizilor de a se adresa unii altora ȋn chip juridic, crima era lipsa cadrului, etnia era de fapt ceea ce sunt azi societăţile multinaţionale, tipul acesta de solidarităţi obscure, de care nu te poţi apăra cu sistemele juridice ale statelor izolate, nici măcar cu ONU… Şi ȋn plus, crima nici nu a fost crimă… a fost text… Ăsta e paradoxul. Oamenii au scris, nu au ȋmpuşcat. Dacă am câştigat de-acum libertatea de exprimare, totală, trebuie să vedem acest lucru simplu, solidaritatea pentru actul criminal este un gest simbolic, aşa cum un gest simbolic este şi crima mântuitorului, ceea ce se petrece ȋn Biserică… este tot o crimă, făptuită, pusă ȋn scenă cu cele mai bune intenţii… Adeziunea la crimă a intelectuallilor a fost la fel de simbolică, a fost adeziunea la statul de drept… şi la libertate spirituală, e grav dar e adevărat…
Şi acum Neamţul nostru pe câmpii… Pentru a tranşa subiectul, aş spune că nu sunt ȋmpotriva lui, ca nu voi fi niciodată poate pentru că ȋn ciuda ascuţimilor sale şi el se hrăneşte din speranţa noastră, şi poate el, ca teolog, va avea şansa ȋntreagă să măsoare ȋntreagă crima ori măcar tumefierile ce ne aşteaptă… noul gest simbolic, să mângâie cu privirea vitraliul sub care ne vom desena cu stângăcie rănile, de aici trebuie pornit Neamţule, dacă te zdruncini, vei găsi că nu ȋţi prieşte nici un vecin şi nici o idee din care scoţi pana… dar pentru faptul că vorbeşti, te cerţi şi rectifici, meriţi, ne meriţi, şi te meriţi pe rând, poate nu chiar ȋn ordinea asta…
Am rămas dator cu un răspuns, de ce nu se mai poate. Am senzaţia ȋnsă, dacă aş pronunţa şi acest ciot de raţionament, el ar cade. Deşi ştiu că e adevărat, dar după cum sunt unele lucruri ce nu trebuiesc tăcute, sunt unele care nu trebuiesc numite. Sunt ca unele bucăţi şubrede ȋn coral: dacă le mişti, se duc mai adânc… ceea ce sperăm şi cu Neamţu.
Se pare ca intr-adevar structura antropologica a lumii ramane si va ramane pentru totdeauna la fel: exista creatori, oameni constructivi care incearca sa puna dupa chemarea pe care o au cate o piatra la temelia unei culturi; si mai exista spirite distructive caraterizate prin larvaritate si dorinta de impunere prin critica nefondata la adresa spiritelor creatore. Daca am mai avea macar 3-4 tineri precum Mihail Neamtu am fi fost cu acum mult mai departe. insa din pacate asa va fi pentru totdeauna, spiritul larvar demonico-caragielesc va incerca intotdeauna sa intoxice cultura romana.
RăspundețiȘtergereD.S.
Actuala clasa politica se afla in disociere profunda cu cetatenii pe care ii reprezinta. Pentru clasa politica (toti cu aceleasi proveniente:securitate, activistii de partid comunisti)cetatenii reprezinta doar vaca de muls. si ne-au muls bine.
RăspundețiȘtergereMa mira faptul ca si-au prezentat adevarata fata a minciunii si demagogiei.
Aceasta evolutie a lucrurilor o asteptam de mult.
Se intimpla acelasi lucru ca in orice organizare mafiota: lupta ptr. putere, cind mafiotii isi dau in cap unul altuia.
Nu mai au puterea si rabdarea de a inventa modalitati de manevra.
PDL cu resurse financiare, umane, organizatorice, pregateste din nou o miscare politica ce are ca scop pastrarea puterii.
Imparte electoratul in diferite segmente si lanseaza asa-zise partide de drepta “revolutionare” si chiar de stinga. In aceasta miscare se inscrie si Noua republica (partid format din tineretul PDL cu fondurile banesti, organizarea si structura PDL.
Este rusinoasa atitudinea intelectualului Mihai Neamtu, care a ajuns sa se prostitueze pentru o functie efemera. Trist este ca acesta are capacitatea de a atrage si alti tineri intelectuali in aceasta noua minciuna PDL-ista. (si el stie asta)
Traian Basescu a incercat sa se foloseasca si de copii sai, punind-o pe fiica cea mare sa infiinteze MiscareaPopulara- initiativa moarta din fasa pentru faptul evident ca electoratul stie acest lucru. NU a avut curaj sa o foloseasca pe EBA. Intelege dimensiunea inselatoriei.
UNPR- partid format din oportunisti si corupti care au nevoie de un paravan pentru a scapa- sa speram ca doar ptr. o perioada scurta de timp- de Justitie.
UDMR- partid de sovini, retrograzi, care nu urmaresc decit anexarea Transilvaniei la Ungaria. Majoritatea liderilor UDMR locuiesc in Ungaria.
Partidul Poporului –Dan Diaconescu prin care Basescu urmareste atragerea electoratului de stinga
Toate aceste partide participante la alegerile urmatoare, cu “ajutor” din partea celor care vor numara voturile, vor realiza un procentaz de 7-13 % – in general nesemnificativ, dar care vor forma o ‘COALITIE DE GUVERNARE” si prin majoritatea artificiala creeata vor guvena Romania pentru inca 4 ani. Si astfel vor avea din nou “liber” la buzunarul Statului.
NE VA FI TOT MAI GREU, DRAGI ROMANI