Acum exact o lună publicam în paginile revistei 22 (17-23 iunie 2008) un articol despre ortodoxia Mitropolitului Nicolae. Cele patru săptămâni scurse de atunci au adus în prim plan mai multe fenomene tipice pentru vârsta socială a României de azi. Înainte de toate, prea puţini dintre cei care au scris în presă despre acest caz au şi înţeles cu adevărat despre ce este vorba. Confuzia a dominat categoric reflectarea jurnalistică a unui episod eminamente eclesial. La această confuzie au contribuit chiar unii reprezentanţi catolici (de ambele rituri) prin poziţii, comunicate de presă şi scrisori mai curând populist-emoţionale şi prea puţin responsabile din punct de vedere eclesial. Apoi, oamenii de cultură sau din alte domenii care şi-au exprimat solidaritatea cu Mitropolitul Nicolae nu au fost mai bine informaţi decât cei din media. Ei au invocat argumente complet improprii, adunând merele cu perele pe simplul motiv că sunt fructe. De aici s-a născut şi întreţinut nu doar ideea unui relativism unionist, dar şi impresia complet falsă a unui conflict între ortodocşi şi greco-catolici, sau chiar dintre ortodocşi şi toţi heterodocşii României şi ai universului. Refuzând asumarea problemei în profunzime, partizanii acestui ecumenism superficial, la limita dintre ignoranţa militantă şi corectitudinea politică, au preferat analizei serioase gherila mediatică. Cum era de aşteptat, ferocitatea pacifică a unora a primit drept răspuns, cu câteva excepţii notabile, duritatea apologetică a celorlalţi. Tăcerea vinovată a Mitropolitului în tot acest răstimp a alimentat procesul uluitor de convertire a infracţiunii bisericeşti în eroism civic pe socoteala unei periculoase polarizări între presupuşii fundamentalişti şi declaraţii (sau doar suspectaţii) ecumenişti din BOR sau din spaţiul social până de curând neutru confesional. Mai departe, nu este mai puţin adevărat că, aşa cum se întâmplă în perioade de cumpănă, cele patru săptămâni au fost utile şi au despărţit apele, au oferit ocazia unor atitudini clarificatoare şi au coagulat opinii disparate, au scos la iveală deficite de gândire şi de comunicare, sau pur şi simplu de caracter. Cu toate acestea, continuă să uimească absenţa cvasi-totală a vocilor teologice din confesiunile implicate. Canoniştii, dogmatiştii şi titularii cursurilor de ecumenism tac în mod nejustificat. Îndârjita lor tăcere explică tristul paradox care defineşte atât de bine vârsta socială (şi spirituală) a României de azi şi care face posibil să avem o criză reală, dar nu şi o dezbatere autentică.
Prezumţia de canonicitate
În zilele de 8 şi 9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din România a luat în dezbatere cazul Mitropolitului Banatului şi pe cel al Episcopului Oradei. Aici se impun câteva cuvinte despre procedura adoptată, simptomatică pentru maniera în care Biserica noastră gestionează astfel de momente. De la bun început, reacţia oficială a BOR a fost rezervată, evident marcată de dorinţa de a câştiga timp. Miza nemărturisită era că o dată cu trecerea zilelor scade şi interesul, atenţia publică fiind îndreptată spre ştirile de ultimă oră. Este o metodă cultivată intens în mai toate structurile decizionale profane, mai ales când sunt nevoite să dea explicaţii la eşecuri, dar care se aplică, aşa cum s-a văzut în ultimii ani, şi atunci când este vorba ca Biserica să răspundă unor chestiuni concrete precum poziţia faţă de CNSAS, Agenţia Naţională pentru Integritate sau implicarea clericilor în politică. Dacă aceste teme sunt formulate oarecum din afara spaţiului eclesial, amânarea unui răspuns la o problemă de disciplină canonică, adică internă, nu mai poate fi justificată. Paralela involuntară dintre tergiversarea de acum (în cazul unor episcopi) şi promptitudinea aplicată la Tanacu (în cazul unui preot şi a unor maici) nu poate decât să trezească suspiciuni faţă de standardul sinodal în materie canonică. Aşa cum s-a văzut, răgazul de timp câştigat nu a fost menit să clarifice în vreun fel crizele de la Timişoara şi Oradea. Adeziunile provocatoare şi imixtiunile obraznice ale susţinătorilor Mitropolitului Nicolae, măsurile în forţă luate de Episcopul Sofronie de a se asigura de susţinerea clerului său, memoriile unor asociaţii (obscure) de laici, dar şi ale unor mânăstiri de tradiţie, mesajul stareţilor athoniţi şi reacţiile din partea altor Ortodoxii locale – toate acestea au generat o atmosferă puternic tensionată. Mai mult: Sinodul s-a văzut pus, pe zi ce trecea, din ce în ce mai evident în situaţia de a spune da sau nu. Unii au denunţat această „presiune” uitând că, la urma urmelor, sinodalii nu se întâlnesc doar pentru a se vedea unii pe alţii, ci pentru a da expresie clipei istorice a Bisericii în toată plenitudinea definiţiei acesteia.
Cu toate că deja Sinodul Permanent din 6 iunie se distanţase cu regret de gestul Mitropolitului Nicolae, Sinodul plenar din 8 iulie a început ca şi cum problema aceasta ar fi fost una printre altele. Or, aşa cum ştim din practica multiseculară a sinodalităţii, la nivel oikumenic (adică universal) sau local, un sinod nu poate să ia decizii înainte de a lămuri suspiciunile legate de un membru al său. Altminteri, deciziile respective pot fi respinse în procesul ulterior de receptare de către corpul eclesial. Garanţia unor hotărâri inspirate de Sfântul Duh nu rezidă doar în lucrarea Acestuia, ci are la bază sinergia sinodalilor care îşi propun drept ţel spiritual realizarea între ei, cu ajutorul lui Dumnezeu pe care îl cer deja în slujba de început, tocmai a comuniunii care defineşte raportul ce domneşte în sânul Sfintei Treimi. Această ancorare în sus deosebeşte în mod esenţial o întâlnire sinodală de orice altă şedinţă, summit, consiliu de administraţie sau adunare generală a acţionarilor. Este motivul pentru care integralitatea neştirbită a credinţei participanţilor la actul sinodal este o condiţie preliminară fundamentală a legitimităţii hotărârilor respectivului sinod. Or, în cazul nostru s-a aplicat prezumţia de canonicitate în ciuda faptului că gesturile avute în vedere erau publice, documentate video şi foto, cunoscute, comentate şi interpretate. În acest context eclesiologic, nu este de mirare că viciul de procedură a culminat într-o decizie viciată.
Complicitatea consensuală
Hotărârea finală a Sinodului se bazează pe un neadevăr verificabil de oricine şi promovează o contradicţie de proporţii. Neadevărul este legat de justificarea clemenţei: „... Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora [a celor doi ierarhi], pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”. Or, în cele patru săptămâni avute la îndemână, nici unul dintre ierarhii cu pricina nu a dat vreun semn că ar avea dubii în legătură cu justeţea faptelor sale. Dimpotrivă. Amândoi au mizat pe solidaritatea extra-eclesială, reuşind astfel să sublinieze tocmai caracterul anti-eclesial al poziţiei lor. Duplicitatea aceasta s-a tradus foarte concret în tentativa, încununată de succes, de apărare a locului în ierarhia bisericească prin folosirea exclusivă a argumentelor pe care Biserica nu ar avea cum să le accepte. Manipularea deopotrivă a opiniei publice din afara Bisericii Ortodoxe (prin prezentarea imaginii falsificate a ecumenismului), dar şi a propriilor colegi sinodali (prin mimarea dreptei credinţe) a fost o reuşită exemplară. Declaraţia Mitropolitului Nicolae imediat după Sinod este deosebit de sugestivă în acest sens. Mai mult, s-au ars etapele procesului de penitenţă şi s-a stabilit un record mondial la viteză: în doar câteva secunde, cei în cauză au trecut de la faza de neclintit la regret, au făcut spontan pocăinţă la faţa locului şi au primit imediat iertarea scontată! Deviza momentului a fost simplă şi eficientă: ziceţi ca noi şi faceţi ca voi. Chiar dacă Sinodul nu era dispus să aplice pedeapsa prevăzută de canoane (caterisirea), absenţa completă a unei măsuri cu adevărat de îndreptare (de exemplu câteva luni la mânăstirea de metanie), care să sublinieze gravitatea duhovnicească a faptelor săvârşite, uimeşte şi provoacă indignare. Evitarea oricărei consecinţe neplăcute pentru ce doi ierarhi indisciplinaţi şi cvasi-unanimitatea cu care s-a decis acest lucru adâncesc impresia că, de fapt, am asistat la o farsă posibilă doar prin traducerea brutală a consensului sinodal în complicitate. Cu alte cuvinte, printr-o comparaţie inevitabilă cu viaţa politică de azi, aşa cum pentru Parlament toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii, mai puţin unii precum Mitrea şi Năstase, tot astfel, pentru Sinod, toţi sunt obligaţi să respecte canoanele, mai puţin ierarhii Corneanu şi Drincec.
Contradicţia pe care o promovează hotărârea sinodală derivă din laxitatea anterioară. Afirmând categoric caracterul anticanonic al oricărei forme de intercomuniune, dar iertând generos pe cei care au provocat această reiterare a principiilor de bază ale eclesiologiei ortodoxe (dar şi catolice), Sinodul lasă impresia de a institui abia pe 9 iulie 2008 reguli cunoscute deja de mai bine de un mileniu şi jumătate! În loc să îşi asume provocarea lansată indirect de cei doi ierarhi anomici şi să se angajeze cu responsabilitate într-un efort hermeneutic la capătul căruia prevederile canonice formulate în contexte istorice şi eclesiale diferite să fie actualizate (şi aplicate) potrivit vârstei de acum a Bisericii, sinodalii s-au refugiat într-o contradicţie care afirmă cu aceeaşi tărie şi în acelaşi timp atât valabilitatea canoanelor, cât şi posibilitatea încălcării acestora.
Hotărârea Sinodului este discutabilă şi din altă perspectivă: interdicţia oricărei forme de concelebrare (inclusiv la nivelul ierurgiilor, de ex. înmormântări) pune în mare încurcătură pe toţi clericii eparhiilor din diaspora. Să înţeleagă aceştia că de acum înainte nu mai au cum celebra (legal) Cununii mixte, că nu mai pot boteza sau înmormânta persoane care nu fac parte din Biserica Ortodoxă? Cum rămâne, de pildă, cu recunoaşterea, inclusiv de către Mitropolia noastră din Germania, a Botezului heterodocşilor? Sunt doar câteva întrebări la care în mod cert hotărârea contradictorie a Sinodului nu oferă nici un răspuns.
Testul modernităţii
Încercând să sintetizăm morala acestei crize încă în derulare, am putea spune că Ortodoxia noastră locală a fost pusă în faţa unui test al modernităţii (raportarea identitară la pluralismul constitutiv al societăţii) şi a dat – cine se aştepta la aceasta? – un răspuns cât se poate de... post-modern. Adică a ridicat contradicţia la rang de criteriu al Adevărului pe care este menită şi obligată să Îl păstreze, să Îl înţeleagă şi să Îl mărturisească. Aşa cum notam şi în articolul de acum o lună, paguba pe termen mediu şi lung a celor petrecute la Timişoara şi Oradea, amplificată între timp de contradicţia sinodală, rezidă în radicalizarea poziţiilor: de acum înainte, orice tentativă de dialog inter-confesional va fi suspectată de sincretism, aşa cum afirmarea dreptei credinţe se va face în detrimentul echilibrului şi al deschiderii iubitoare faţă de lume. Incompatibilitatea indusă forţat dintre Ortodoxie şi dialog va îngreuna nu doar efortul de refacere a unităţii creştine, ci şi pe acela al păstrării unităţii din interiorul aceleiaşi Biserici. Nesocotirea caracterului eliberator şi normativ în acelaşi timp al fundamentului dogmatic duce în mod inevitabil la fundamentalism şi relativism. În loc să ne ajute să ieşim din fatalitatea acestei logici, Sinodul nostru ne oferă toate premizele unor viitoare şi inutile lupte fratricide.
Prezumţia de canonicitate
În zilele de 8 şi 9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din România a luat în dezbatere cazul Mitropolitului Banatului şi pe cel al Episcopului Oradei. Aici se impun câteva cuvinte despre procedura adoptată, simptomatică pentru maniera în care Biserica noastră gestionează astfel de momente. De la bun început, reacţia oficială a BOR a fost rezervată, evident marcată de dorinţa de a câştiga timp. Miza nemărturisită era că o dată cu trecerea zilelor scade şi interesul, atenţia publică fiind îndreptată spre ştirile de ultimă oră. Este o metodă cultivată intens în mai toate structurile decizionale profane, mai ales când sunt nevoite să dea explicaţii la eşecuri, dar care se aplică, aşa cum s-a văzut în ultimii ani, şi atunci când este vorba ca Biserica să răspundă unor chestiuni concrete precum poziţia faţă de CNSAS, Agenţia Naţională pentru Integritate sau implicarea clericilor în politică. Dacă aceste teme sunt formulate oarecum din afara spaţiului eclesial, amânarea unui răspuns la o problemă de disciplină canonică, adică internă, nu mai poate fi justificată. Paralela involuntară dintre tergiversarea de acum (în cazul unor episcopi) şi promptitudinea aplicată la Tanacu (în cazul unui preot şi a unor maici) nu poate decât să trezească suspiciuni faţă de standardul sinodal în materie canonică. Aşa cum s-a văzut, răgazul de timp câştigat nu a fost menit să clarifice în vreun fel crizele de la Timişoara şi Oradea. Adeziunile provocatoare şi imixtiunile obraznice ale susţinătorilor Mitropolitului Nicolae, măsurile în forţă luate de Episcopul Sofronie de a se asigura de susţinerea clerului său, memoriile unor asociaţii (obscure) de laici, dar şi ale unor mânăstiri de tradiţie, mesajul stareţilor athoniţi şi reacţiile din partea altor Ortodoxii locale – toate acestea au generat o atmosferă puternic tensionată. Mai mult: Sinodul s-a văzut pus, pe zi ce trecea, din ce în ce mai evident în situaţia de a spune da sau nu. Unii au denunţat această „presiune” uitând că, la urma urmelor, sinodalii nu se întâlnesc doar pentru a se vedea unii pe alţii, ci pentru a da expresie clipei istorice a Bisericii în toată plenitudinea definiţiei acesteia.
Cu toate că deja Sinodul Permanent din 6 iunie se distanţase cu regret de gestul Mitropolitului Nicolae, Sinodul plenar din 8 iulie a început ca şi cum problema aceasta ar fi fost una printre altele. Or, aşa cum ştim din practica multiseculară a sinodalităţii, la nivel oikumenic (adică universal) sau local, un sinod nu poate să ia decizii înainte de a lămuri suspiciunile legate de un membru al său. Altminteri, deciziile respective pot fi respinse în procesul ulterior de receptare de către corpul eclesial. Garanţia unor hotărâri inspirate de Sfântul Duh nu rezidă doar în lucrarea Acestuia, ci are la bază sinergia sinodalilor care îşi propun drept ţel spiritual realizarea între ei, cu ajutorul lui Dumnezeu pe care îl cer deja în slujba de început, tocmai a comuniunii care defineşte raportul ce domneşte în sânul Sfintei Treimi. Această ancorare în sus deosebeşte în mod esenţial o întâlnire sinodală de orice altă şedinţă, summit, consiliu de administraţie sau adunare generală a acţionarilor. Este motivul pentru care integralitatea neştirbită a credinţei participanţilor la actul sinodal este o condiţie preliminară fundamentală a legitimităţii hotărârilor respectivului sinod. Or, în cazul nostru s-a aplicat prezumţia de canonicitate în ciuda faptului că gesturile avute în vedere erau publice, documentate video şi foto, cunoscute, comentate şi interpretate. În acest context eclesiologic, nu este de mirare că viciul de procedură a culminat într-o decizie viciată.
Complicitatea consensuală
Hotărârea finală a Sinodului se bazează pe un neadevăr verificabil de oricine şi promovează o contradicţie de proporţii. Neadevărul este legat de justificarea clemenţei: „... Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora [a celor doi ierarhi], pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”. Or, în cele patru săptămâni avute la îndemână, nici unul dintre ierarhii cu pricina nu a dat vreun semn că ar avea dubii în legătură cu justeţea faptelor sale. Dimpotrivă. Amândoi au mizat pe solidaritatea extra-eclesială, reuşind astfel să sublinieze tocmai caracterul anti-eclesial al poziţiei lor. Duplicitatea aceasta s-a tradus foarte concret în tentativa, încununată de succes, de apărare a locului în ierarhia bisericească prin folosirea exclusivă a argumentelor pe care Biserica nu ar avea cum să le accepte. Manipularea deopotrivă a opiniei publice din afara Bisericii Ortodoxe (prin prezentarea imaginii falsificate a ecumenismului), dar şi a propriilor colegi sinodali (prin mimarea dreptei credinţe) a fost o reuşită exemplară. Declaraţia Mitropolitului Nicolae imediat după Sinod este deosebit de sugestivă în acest sens. Mai mult, s-au ars etapele procesului de penitenţă şi s-a stabilit un record mondial la viteză: în doar câteva secunde, cei în cauză au trecut de la faza de neclintit la regret, au făcut spontan pocăinţă la faţa locului şi au primit imediat iertarea scontată! Deviza momentului a fost simplă şi eficientă: ziceţi ca noi şi faceţi ca voi. Chiar dacă Sinodul nu era dispus să aplice pedeapsa prevăzută de canoane (caterisirea), absenţa completă a unei măsuri cu adevărat de îndreptare (de exemplu câteva luni la mânăstirea de metanie), care să sublinieze gravitatea duhovnicească a faptelor săvârşite, uimeşte şi provoacă indignare. Evitarea oricărei consecinţe neplăcute pentru ce doi ierarhi indisciplinaţi şi cvasi-unanimitatea cu care s-a decis acest lucru adâncesc impresia că, de fapt, am asistat la o farsă posibilă doar prin traducerea brutală a consensului sinodal în complicitate. Cu alte cuvinte, printr-o comparaţie inevitabilă cu viaţa politică de azi, aşa cum pentru Parlament toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii, mai puţin unii precum Mitrea şi Năstase, tot astfel, pentru Sinod, toţi sunt obligaţi să respecte canoanele, mai puţin ierarhii Corneanu şi Drincec.
Contradicţia pe care o promovează hotărârea sinodală derivă din laxitatea anterioară. Afirmând categoric caracterul anticanonic al oricărei forme de intercomuniune, dar iertând generos pe cei care au provocat această reiterare a principiilor de bază ale eclesiologiei ortodoxe (dar şi catolice), Sinodul lasă impresia de a institui abia pe 9 iulie 2008 reguli cunoscute deja de mai bine de un mileniu şi jumătate! În loc să îşi asume provocarea lansată indirect de cei doi ierarhi anomici şi să se angajeze cu responsabilitate într-un efort hermeneutic la capătul căruia prevederile canonice formulate în contexte istorice şi eclesiale diferite să fie actualizate (şi aplicate) potrivit vârstei de acum a Bisericii, sinodalii s-au refugiat într-o contradicţie care afirmă cu aceeaşi tărie şi în acelaşi timp atât valabilitatea canoanelor, cât şi posibilitatea încălcării acestora.
Hotărârea Sinodului este discutabilă şi din altă perspectivă: interdicţia oricărei forme de concelebrare (inclusiv la nivelul ierurgiilor, de ex. înmormântări) pune în mare încurcătură pe toţi clericii eparhiilor din diaspora. Să înţeleagă aceştia că de acum înainte nu mai au cum celebra (legal) Cununii mixte, că nu mai pot boteza sau înmormânta persoane care nu fac parte din Biserica Ortodoxă? Cum rămâne, de pildă, cu recunoaşterea, inclusiv de către Mitropolia noastră din Germania, a Botezului heterodocşilor? Sunt doar câteva întrebări la care în mod cert hotărârea contradictorie a Sinodului nu oferă nici un răspuns.
Testul modernităţii
Încercând să sintetizăm morala acestei crize încă în derulare, am putea spune că Ortodoxia noastră locală a fost pusă în faţa unui test al modernităţii (raportarea identitară la pluralismul constitutiv al societăţii) şi a dat – cine se aştepta la aceasta? – un răspuns cât se poate de... post-modern. Adică a ridicat contradicţia la rang de criteriu al Adevărului pe care este menită şi obligată să Îl păstreze, să Îl înţeleagă şi să Îl mărturisească. Aşa cum notam şi în articolul de acum o lună, paguba pe termen mediu şi lung a celor petrecute la Timişoara şi Oradea, amplificată între timp de contradicţia sinodală, rezidă în radicalizarea poziţiilor: de acum înainte, orice tentativă de dialog inter-confesional va fi suspectată de sincretism, aşa cum afirmarea dreptei credinţe se va face în detrimentul echilibrului şi al deschiderii iubitoare faţă de lume. Incompatibilitatea indusă forţat dintre Ortodoxie şi dialog va îngreuna nu doar efortul de refacere a unităţii creştine, ci şi pe acela al păstrării unităţii din interiorul aceleiaşi Biserici. Nesocotirea caracterului eliberator şi normativ în acelaşi timp al fundamentului dogmatic duce în mod inevitabil la fundamentalism şi relativism. În loc să ne ajute să ieşim din fatalitatea acestei logici, Sinodul nostru ne oferă toate premizele unor viitoare şi inutile lupte fratricide.
Radu PREDA
(Text apărut şi în revista 22)
Lucid, lamuritor, bine scris. O singura observatie: poate ca unele asociatii ale laicilor or fi necunoscute pulicului larg, dar sint semnatare ale Memoriului pentru judecarea ierarhilor Corneanu si Drincec si destule organizatii cu notorietate (ASCOR, Pro Vita, Civic Media, ROST etc). A le pune pe toate sub eticheta "obscure" nu e nici exact, nici folositor.
RăspundețiȘtergereContinui să nu înţeleg nici eu de ce o parte a laicatului (mai mică sau mai mare) ar fi mai puţin reprezentativă decît o eventuală altă parte a aceluiaşi laicat(mai mică sau mai mare). De ce, de pildă, GDS-ul ar fi reprezentativ, dar PRO VITA nu? Laicatul e suma laicilor sau suma VIP-urilor laice? De ce ar fi mai reprezentativ, să zicem, ca laicat, un membru al Colegiului "Noua Europă" decît un membru al ASCOR?
RăspundețiȘtergereExistă, se vede, laici care convin şi laici care nu convin, aşa cum nici lui Iliescu, de exemplu, nu-i convenea "o anumită parte a presei". Murim de democraţie, dar mentalul nostru e tot unul de tip antidemocratic.
Chestia s-ar traduce cam aşa: "Cine-s ăştia, domnule, care nu sînt de-ai noştri? Şi dacă nu sînt de-ai noştri, cum o să fie reprezentativi?!".
Ce-i drept, textul prietenului Radu Preda suferă doar tangenţial şi oarecum concesiv de acest reflex de mentalitate, dar la alţii el ia forme de-a dreptul absolutiste, de un exclusivism nesimţit.
Or, poţi să conteşti forma de manifestare a părţii respective (şi prietenul Radu Preda cam asta face, nu chiar fără dreptate), dar nicidecum dreptul ei de a se exprima şi de a fi obşteşte reprezentativă (fie şi numai strict "cantitativ").
În orice caz, faptul că doi analişti redutabili şi oneşti, ca Radu Preda şi Mihail Neamţu, ridică unele semne de întrebare asupra laturii formale a respectivului tip de reacţie publică, încadrînd-o la "deficitul de comunicare" şi "inflaţia retorică" de care încă suferă lumea noastră ortodoxă, s-ar cădea mai degrabă să ne pună pe gînduri decît să ne irite.
Reprezentativitatea nu, dar ceva e totuşi de lipsă... Şi "nu dă bine"...
Exista si un "laicat" nervos, oricum cu tente de psihoza escatologica, pe care nu ai cum sa nu il detectezi in marea devalmasa a mesajelor. Avem si noi falitii (badilitii) nostri...De fapt sunt cateva persoane cu puseuri vorace, care se prevaleaza de apartenente la diverse ONG-uri, activi pana la fibrilatie si care vor sa confiste spatiul cu dreptatea lor. Cred ca la acestia s-a referit prietenul nostru Radu Preda, si nu la toate asociatiile in corpore. Sunt nuante... Este, pana la urma, (inca) un articol foarte bun, lamuritor, pe tema "cazului Corneanu".
RăspundețiȘtergereUsoara dezamagire mie imi vine din Moldova. Cred ca IPS Teofan a uitat prea repede motivul bucuriei poporului credincios la alegerea Sa; putin mai mult curaj in decizii nu i-ar fi de neangaduit. Ba dimpotriva. Se cuvine sa fie spus ca asteptarile noastre sunt maximale in ceea ce il priveste, si asta nu trebuie sa il sperie, ci sa-l intareasca.
Problema "laicatului" de care vorbiti dvs, domnilor, este ca nu este reprezentativ si ca este format din nenumarate onguri obscure, cum bine spunea dl Radu Preda (pe care il felicit pentru eseul sau). Asociatia Civic Media are in frunce doi indivizi cu grave probleme de inserare in realitatea romaneasca: fratii Roncea, harnici aparatori ai Securitatii (vezi relatie lui V. Roncea cu generalul Vlad) si, deopotriva, filo-comunisti (vezi recenta foto a lui V. Roncea alaturi de Adrian Paunescu). Despre ROST pe de alta parte, se stie bine cat a aparat legionarii, asa cum o faceti si dvs, dle Razvan Codrescu, in "Puncte cardinale"... ACEST gen de asociatii miros urat dimpreuna cu "personalitatile" din frunte.
RăspundețiȘtergereDar rapida si conjucturala asociere a ACESTUI tip de laicat se preface a uita faptul ca mai exista si nenumarate alte asociatii laice crestine in tara, ceva mai civilizate, cu personalitati exceptionale care chiar au facut ceva pana acum in Romania.
Despre asta este vorba dle Codrescu & gasca, nu va mai faceti ca nu intelegeti...
Sint de acord ca unele reactii purist-ortodoxe au iritat prin radicalism, vehementa si zgomot. Totusi, in ce priveste ROST-ul, cel putin, pentru care raspund in mod direct, cred ca a avut o pozitie decenta, fundamentata teologic si deloc logoreica, desi, admit, transanta. Ma refer strict la pozitia publica, exprimata fie in revista ROST, fie pe blogul meu de catre alti prieteni - cum e Mircea Platon sau Gheorghe Fedorovici -, fie sub semnatura mea in calitate de reprezentant al asociatiei omonime. Ca este asa o dovedeste si faptul ca prietenul Radu Preda mi-a facut onoarea si placerea sa-i preiau, in numarul pe iulie, articolul despre mitropolitul Corneanu, aparut initial in 22. Deci, nu avea motive sa fie deranjat de vreo vecinatate dubioasa.
RăspundețiȘtergereIn ce priveste Memoriul numit al Laicatului - si semnat de catre un numar de asociatii - a fost si el scris cu buna-credinta, chiar daca la modul radical. Uneori e nevoie sa despartim apele. Iar acum am trait un astfel de moment. Nu puteam fi caldicei. ROST a aderat la acest Memoriu si l-a sustinut, pentru ca - dincolo de forma care, desigur, ca tot ce e omenesc, poate fi discutata - este indreptatit. Nu cred ca prin comunicatele pe care le-a dat Federatia Asociatiilor Laicatului - o uniune fara personalitate juridica - s-a sarit calul sau s-a dovedit nevozitate. Dovada ca aceste Memoriu a primit girul unor mari duhovnici si a peste 100 de manastiri si parohii. Daca era ceva in rasparul duhului ortodox, cred ca nu o faceau.
Ma cheama Ileana Hostiuc (studenta in teologie ortodoxa, anul IV), eu am scris despre "Codrescu & gasca", nu-mi place sa apar anonima dar tehnic nu stiu cum sa fac sa-mi trec numele si pe blog.
RăspundețiȘtergereCat despre semnaturile manastirilor, lasati-o balta, dle Tarziu! Jumatate apartineanu Arhiepiscopiei Sucevei, si aveau o singura semnatura. Viitorul meu sot, absolvent de teologie si el, s-a angajat de curand la Trinitas, stiu ce vorbesc, a vazut cu ochii lui.
Nu a fost decat o reiterare a afiselor cu care ati impanzit Iasiul si Bucurestiul in preajma alegerilor de patriarh, tot dvs dle Claudiu Tarziu & gasca.
Doamna,
RăspundețiȘtergereCind faceti afirmatii, incercati sa dati si un argument. Banuiesc la ce afise va referiti, ca au facut vilva. Daca puteti proba ca eu le-am facut si le-am impinzit, va rog sa o faceti, daca nu, va rog sa retractati. Asta daca sinteti intr-adevar o doamna.
Cit despre semnaturi, vedeti ca sint si din alte eparhii, Alba, Cluj, Maramures... Nu incercati sa manipulati la modul grosier, ca nu-i frumos. Ca intre crestini, aveti putin respect pentru adevar.
Dar dvs de ce si pana unde VA TOT INCHPUITI ca puteti manipula dle Claudiu Tarziu??
RăspundețiȘtergereOare este intamplator ca NU raspundeti exact la punctele slabe ridicate de doamna Ileana Hostiuc, anume: ca sunteti filo-legionar declarat iar revista si asociatia ROST tocmai asta promoveaza. Ca v-ati asociat dvs, legionarii, cu securisto-comunistii de la CIVIC MEDIA??
E drept ca si dl Patrichi (de la ROST)a turnat binisor la Secu, da' asta nu mai conteaza (ori poate nu o stiti si aflati abia acum?!)
Si apropos de manipulare, cum se face ca tocmai duhovnicii legionari va gireaza?? Si ca jumatate din manastirile semnatare ale memoriului sunt taman dintr-o eparhie cu un ierarh ostil (de multi ani si pe fata) PF Daniel? Un iararh care semneaza in numele a vreo 50 de manastiri, nu vi se pare tot o forma de manipulare?
Este rizibila asocierea lui V Roncea cu cripto-comunistii de genul A.Paunescu. Nu cunosc poza cu pricina, insa se intampla in viata sa stai alaturi (uneori sa fii prins chiar in foto) de persoane mai ignobile. Stimate Anonim, aici este vorba de apararea Pravilelor, nu de simpatii politice, asa cum va "miroase urat" in continuare... Aici nu sunt prezente entitati politice, ci crestini-ortodocsi. Problema laicatului nu "este ca nu este reprezentativ (sic!)" decat in mintile confuze. Pana la urma va rog sa precizati ce anume va este neconvenabil: ceea ce au cerut asociatiile in acel Memoriu adresat Sf. Sinod -ceea ce doreste pana la urma si Radu Preda, pe care tocmai il laudati- ori componenta semnatarilor. Rog sa (va) clarificati gandul care este cam muced. Daca sunteti de acord (si bag de seama ca sunteti) cu Radu Preda, atunci ce aveti cu Memoriul? In chestiuni majore, asa cum este "cazul Corneanu", te mai tii de nas (daca esti sensibil) si mai semnezi si alaturi de de "securisti" si de "legionari". Biserica/Hristos ne ingaduie pe toti. Ce nu ingaduie este pacatul, iar cel capital este erezia. Dar vad ca aici faceti balet. Iubiti erezia dar nu va plac pacatosii sau viceversa? Il iubiti pe Radu Preda, va place eseul, deci sunteti de acord cu "gasca". Sau nu? Mircea Platon, Razvan Ionescu, Radu Preda, fac parte din "gasca" sau nu? Daca nu, atunci de ce si-au postat eseurile pe siturile "gastii"? Sunteti cel putin bizar in alegatiile sustinute. Sunteti atat de subtire ca deveniti transparent, stimabile ecumenist cu fata umana...
RăspundețiȘtergerePS Vad, la final ca sunteti o Doamna. Pt ca trebuie sa fug la dentist, nu mai modific cele scrise. Va rog sa precizati care sunt acele "nenumarate alte asociatii laice crestine in tara, ceva mai civilizate, cu personalitati exceptionale care chiar au facut ceva pana acum in Romania." Si ce a facut "Trinitas"-ul in clarificarea cazului Corneanu. Va spun eu: nimic.
Oameni buni, totuşi problema asta a ONG-urilor creştine, sau a cine este mai laicat sau mai puţin laicat, este una cu totul marginală şi tangenţială în articolul semnat de d-l Radu Preda.
RăspundețiȘtergereRiscăm iar să înfundăm discuţia şi să ne abatem de la adevăratele probleme.
În ce-o priveşte pe d-na Hostiuc, deşi ne aruncă în obraz acuzaţii destul de necontrolate (care legionari? care comunişti? - astea-s chestii din secolul trecut!), mi-a cucerit sincer respectul prin francheţea cu care şi-a declinat anonimatul. Sigur că se poate înşela într-o privinţă sau alta (nu ne înşelăm oare cu toţii, cînd ştim anumite lucruri mai mult din auzite?), dar nu mi se pare că ar fi rău intenţionată, nici incapabilă de o discuţie civilizată.
Eu aş propune să nu mai plutim pe deasupra realităţii, făcîndu-ne unii altora procese de intenţie, ci să vedem cum este cu "post-modernismul" eclezial decelat de autor şi în ce fel ne marchează prezentul sau tinde să ne marcheze viitorul. Asta ar fi de dezbătut serios, cu argumente pro sau contra, căci altminteri riscăm să mai adăugăm o pagină "obscură" (formidabil, ce place cuvîntul ăsta!) la ceea ce Petre Ţuţea numea "aflarea în treabă ca metodă de lucru la români".
Domnule Alphonse,
RăspundețiȘtergerePseudonimul dvs (chiar asa, de ce nu va dezvaluiti si dvs identitatea, cum ar fi corect?) imi aduce aminte de un simpatic banc:
un purice suna insistent la usa de la casa familiei de elafanti; iese elefantica, patroana casei, se uita imprejur, nu vede pe nimeni si intra in casa; puricele suna din nou, enervat; madam iese din nou si nevazand pe nimeni intreaba, totusi: cine e?; puricele, cu o voce groasa, baritonala, raspunde: domnu'... e acasa? nu, raspunde doamna elefant, dar cine intreaba? Aceeasi voce groasa, zice enigmatic: spuneti-i ca l-a cautat Alphonse...
Asadar, domnule Alphonse,
nu va puneti cu elefantii (citeste dinozaurii!) Nu vedeti ca inclusiv dl Codrescu se fereste diplomatic de intrebarile mele directe si de subiectele care-l privesc personal?
P.S. Totusi, cum faceti de va inscrieti numele pe site?
I. Hostiuc
Ce nedumereste si chiar intristeaza este nevoia asta de a te delimita de ceilalti. Ne delimitam de "obscuri", de "nervosi", de "galagiosi"...Oare de ce? Care este motivatia sincera a acestui act de a te rusina de celalalt?
RăspundețiȘtergereAs vrea sa amintesc un episod din viata Sf. Grigorie Palama. Varlaam, marele defaimator al isihastilor, cand a auzit de faptul ca Sf. Grigorie a decis sa ia atitudine fata de minciunile sale propagandistice, a intrat in panica. Acest Varlaam i-a spus Sfantului ca nu are nimic cu el, ci toata problema lui era legata de niste calugari nespalati si inculti. Stiti ce a raspuns Sf. Grigorie? Ei bine, nu a simtit deloc nevoia sa se delimiteze de calugarii nespalati si inculti (care erau o realitate, de altfel, nu trebuie sa ne imaginam ca Muntele Athos era Sorbona). Nu, ci raspunsul sau a fost: „Chiar daca nu m-ai atacat pe mine, ai atacat credinta cea adevarata, si ma simt obligat sa raspund.” Sfantul Grigorie s-a simtit solidar cu calugarii ceia nespalati si nu cu Varlaam, marele carturar educat in Occident. Nici nu a incercat o clipa sa intre in gratiile lui, ceea ce l-a costat.
Despre aceasta este vorba. Orice adaugam in cuvintele noastre fata de fraza Sfantului Grigorie, ma tem ca adaugam nu pentru Dumnezeu, ci pentru ca ne rusinam de vreo ipostaza cu care nu ne place sa fim identificati de catre LUME - ca am fi inculti, nespalati, extremisti...etc. Oare vom ajunge sa ne lepadam de cei acuzati astfel?! Sa nu fie...
Ori la ne asteptam? La aplauze ca sustinem dreapta credinta? La recunoasterea adevarului celor pe care le iubim din partea celor care le urasc?
In plus, din intamplare se face ca unii dintre noi cunosc pe cei implicati in memorandum. Toata actiunea s-a facut gandit si cu sfat de la parintii de la Muntele Athos. Evident, pentru "lume", un munte intreg de legionari, nu?
Cat priveste Trinitasul, acolo e domnia bunului plac si al arbitrariului personal al celor ce sunt sefi acolo. Mi-e mila de bietii oameni care lucreaza acolo din alte motive decat slujirea mai-marilor ecumenisti si care nu pot face nici macar treaba profesionista de jurnalist, daramite sa isi profeseze credinta in libertate. Dar si in cazul lor exista problema asta...ca totusi nu este obligatoriu sa lucrezi chiar in gura lupului. Asa ca sustinatorii lui ferventi mai bine sa se gandeasca de doua ori la ce fel de intreprindere umana gireaza si apoi sa ii acuze la gramada pe altii.
Of, of, haideti ca v-ati aprins rau...;aveti putintica rabdare. Cum nu ma rabda inima asta cainoasa si simt eu nevoia , aproape fiziologica, sa va raspund? Biserica cheama la sine pe toti, sfinti si pacatosi, dar de la a rabda pentru credinta si pana la a suporta ifosele unei cuconite aflate intr-o perioada nu tocmai fasta a lunii sau peioratiile unui cititor de ferpare, este cale lunga.
RăspundețiȘtergereDomnule Tarziu, ati intrat in furcile caudine...; chiar ma intrebam cand va vine randul...
Era logic, dupa invalmaseala, sa se puna baietii pe limpezeala si sa initieze niste mici diversiuni, mai mult sau mai putin pricepute...
Conitei Hostiuc, ii aduc aminte ca, femeia in Biserica, sa taca. [Spunea Sfantul Pavel, nu de alta dar nu vreau sa am de-a face cu genialul "angajat" la Trinitas, sotul dumisale.] La acest citat biblic se vede treaba ca a lipsit ori sotul dansei nu i l-a talcuit cum trebuie. Oricum, il deplang de pe-acum.
Apoi, treaba cu Trinitas, lasati-o in frunza, ca nu cadreaza. Trinitas-ul , cu toate eforturile sotului d-nei Hostiuc, nu reflecta viata Bisericii; ofera imagini fade, cu emisiuni la fel; invitatii sunt de duzina, apele sunt caldicele, puturoase, cu efecte pozitive pentru stomac.
Cum pe pamant avem Realitatea TV, asa si-n cer avem Trinitas-ul.
Si doamna Hostiuc, pentru numele lui Dumnezeu, de ce va ponegriti sotul in public? Nu s-a ridicat la nivelul unor asteptari personale? Vi s-a intrerupt pentru 3 secunde transmisia Trinitas sau s-a intamplat ceva neobisnuit in studio? Cu ce v-a gresit sotul de-l comparati cu un purece? Pentru ca Alphonse era numele insectei si sotul dvs. tot Alphonse se cheama...
Dar suntei tare zglobii..., asa de sturlubatici, ai norocului voi de studenti teologi si angajati ai trinitas...
Cum va zbenguiti voi, ca si cum nu v-ati sti, si va puneti nedumeririle unuia pe umerii celuilalt?!...
Of, Of...
Scrieti-mi eventualele nedumeriri pe numele de Serban Florin...
Nu este uimitor că nişte legionari (fanatici, cum altfel?) dovedesc în faţa unor acuzaţii aberante şi jignitoare un bun simţ şi o disponibilitate pentru dialog care par să-i fie atît de străine creştinei Ileana? Că un apărător al legionarilor, cum i-a aruncat aceasta în obraz dlui Codrescu, poate vedea o doamnă şi în cazuri în care acest termen de politeţe ar trebui scris intre ghilimele? În condiţiile astea, nu pot decît să regret că sunt atît de puţini legionari în jurul nostru!
RăspundețiȘtergereDar, dincolo de tonul şi termenii întrebuinţaţi, care par să amintească de o preşedintă de complet de judecată de prin anii ’50, aici a fost pusă în discuţie reprezentativitatea laicatului care şi-a exprimat public nemulţumirea faţă de comportamentul sinodal în privinţa cazului Corneanu. În opinia Ilenei, această reprezentativitate este subminată pe de o parte de numărul semnatarilor (mult mai mic în realitate, de vreme ce, aşa cum ştie dumneaei din familie, PS Pimen a semnat în numele unor mănăstiri) iar pe de alta de calitatea acestora (legionari sau/şi comunişti). În mod lipsit de orice obscuritate, prin punerea în discuţie a reprezentativităţii laicatului, Ileana condamnă îndreptăţirea apelului exprimat de acesta, ignorînd cu uşurinţă mesajul Părinţilor athoniţi, comentariile unor intelectuali cît se poate de reprezentativi (Mircea Platon, Mihail Neamţu, Răzvan Ionescu, Radu Preda, şi aş fi continuat dar mi-e să nu dau de niscai legionari) şi poziţia exprimată de marii duhovnici români încă în viaţă (ce credeţi că ar fi spus binecuvîntatul părinte Ioanichie Bălan?). O asemenea orbire şi rea voinţă stau rău unui student, ca să nu mai spun că sunt incompatibile cu calitatea de creştin. Este drept că, din alt punct de vedere, aceste neajunsuri reprezintă tot atîtea calităţi; devotamentul orb este indispensabil angajatului ideal la SRL-ul personal al Patriarhului Daniel, Trinitas. Cît despre Hristos, legionarii să facă bine să-L lase să se apere singur, că d-aia e Dumnezeu.
Ce-o avea "Ortodoxia Post-Moderna a Sinodului" cu afisele din Iasi
RăspundețiȘtergerenu se stie exact; sensul (sau non-sensul) in care dezbaterile se pot (sau nu) indrepta, lumineaza o anumita fateta a laicatului care nu convine (cum frumos l-a numit Razvan). Ortega y Gasset explica schimbarea sociala (in gandirea colectiva)in termeni de generatie (cca 30 de ani) in a sa "Revolta maselor". Este deci de asteptat (chiar daca cu o oarecare tristete) ca pentru urmatorii 20 ani sa se mai auda de pilda "Jos legionarii, sus ong-u'" (termenul de ong a patruns in anii 90 la inceput). Sa nu uitam: chiar si "laicatul care nu convine" este totusi...o masa (care..deh.. sta uneori si in parte -ca orice masa-pe patru picioare).
"Ailalti" fiind manati din spate de activisti (de Bruxelles de data asta) par ca se indreapta undeva (la ei picioarele de masa au.. rotile).
Ar fi frumos, ca macar din cand in cand.. sa ne putem si noi lua masa in spate (ca rotile nu avem) si sa ne indreptam (ca directie si spre imbunatatire) cumva in "rasparul timpului".
Fireste, doamnele sunt/au fost/vor fi... intotdeauna parte organica a acestui proces.
pentru Ileana Hostiuc :
RăspundețiȘtergereImi pare rau d-na dar memoriul laicatului ortodox a fost semnat de multe asociatii si credinciosi pe care personal ai cunosc ,oameni cu traire duhovnicesca si calauziti de invataturile sf.parinti.Dumnezeu sa va ierte pentru judecatile pe care le faceti dar probabil asa sunteti instruita .
Dupa ce am fost bagati in patul lui Procust al catorva ecumenisti cu fata umana -care ei insisi inca nu pricep cum se raporteaza la cazul Corneanu- cred ca merita discutat cum de Sf. Sinod a luat mai multe decizii, inclusiv o alegere de Mitropolit, inainte de a se fi hotarat in privinta celor doi dezertori -"detectivistica teologica" a lui Radu Preda este impecabila- deci ce s-ar fi intamplat cu toate hotararile luate pana atunci daca cei doi ar fi fost caterisiti, cum cereau canoanele, "redescoperite" brusc de Sf. Sinod.
RăspundețiȘtergereCatre "razboi intru cuvant" (sunteti cleric, monah, sau mirean? imi este neclar):
Foarte frumoasa pilda, dar aici nu este vorba de a te delimita cu aroganta de "masa protestatara" sau, Doamne fereste! de Adevarul de Credinta; nu s-a pus nici problema pedigriului universitar, dar i-am vazut si ii stiu pe zelotii meta-ortodocsi. Despre acestia -cred- aduc vorba si Radu Preda si Claudiu Tarziu. Eu la ei m-am referit.
Catre D-na Ileana Hostiuc si D-l Serban Florin: sub Alegeţi-vă o identitate exista optiunea Nume / Adresă URL. Daca o accesati, la "nume" va treceti numele. Daca vreti sa fiti siguri ca totul este ok, apasati VIZUALIZARE si va vedeti "capodopera":) inainte de a fi integrata in site. Succes!
pentru Ileana Hostiuc:
RăspundețiȘtergereDaca viitorul sot este angajat la Trinitas ne-am lamurit cam cine va instruieste.Sunteti naiva si aruncati cu noroi in multi credinciosi care pentru apararea dreptei credinte au semnat ,au marturisit.Sa stiti ca cei doi ierarhi si multi altii forteaza unirea ca sa fie felicitati de Consiliul Europei si alte beneficii materiale pe care le primesc dar acesta se va face cand Dumnezeu vrea si numai prin biserica ortodoxa cu smerenie si rugaciune multa .Bine spunea pr.Arsenie Boca ca multi slujitori ai bisericii vor fi cozile de topor ale apusului.
... vis-a-vis de bancul cu puricele...este inexact presentat. Desigur nu este locul pentru rectificare. Ma scuzati pentru caderea in hilar.
RăspundețiȘtergereDoamne'ajuta!
Stimati domni si stimate domnisoare, cu laicatul sper ca ne-am lamurit. Eu as vrea sa stiu de ce tac teologii. Citez din eseul lui R.Preda: "Cu toate acestea, continuă să uimească absenţa cvasi-totală a vocilor teologice din confesiunile implicate. Canoniştii, dogmatiştii şi titularii cursurilor de ecumenism tac în mod nejustificat. Îndârjita lor tăcere explică tristul paradox care defineşte atât de bine vârsta socială (şi spirituală) a României de azi şi care face posibil să avem o criză reală, dar nu şi o dezbatere autentică".
RăspundețiȘtergereProfund indatorat, domnule Capsali...
RăspundețiȘtergereCastigat ridendo mores.
Stiti ca ierarhul de la Oradea intr-o sedinta cu preotii a spus ca a fost felicitat la Bruxelles pentru rezultatele care le are cu nemultumirile greco catolicilor?inca era plin de fericire si bucurie !De fapt ierarhului respectiv nu-i plac nici grecii deloc ci numai cei din apus ca deh le slujeste lor.
RăspundețiȘtergerePace tuturor> Hostiuc = Vasileanu. Deocamdata ne oprim aici...
RăspundețiȘtergerePentru singura doamnă din această secţiune:
RăspundețiȘtergereCum să vă puneţi numele explică d-l Capsali în comentariile la articolul său de pe acest blog (cred că-n penultima postare de acolo).
Îmi pare sincer rău pentru "înţepăturile" la care vă expuneţi aici, dar poate că şi dvs. trebuia să începeţi mai cumpătat, nu colportînd după ureche, sfidător şi insinuant, nişte etichete care nu doar că sînt absurde (îmi propun să revin asupra acestui lucru), dar n-au absolut nici o legătura cu situaţia în discuţie.
Dar am avut şi eu douăzeci şi ceva de ani şi vă înţeleg... Noica parcă spune undeva că, într-un fel, unui tînăr îi stă bine să fie puţin "huligan în cultură", adică mai radical şi mai neconvenţional ("huliganii", pe vremea lui, erau el, Eliade, Cioran, şi alţii ca ei, aşa că nu trebuie să vă supere cuvîntul).
Dvs., simţind dinspre o generaţie ceva mai cruţată de istorie nevoia unor delimitări tranşante, vorbiţi cu obidă de "legionari" şi de "comunişti", crezînd probabil că deconspiraţi şi exorcizaţi astfel tot răul ambiant.
La vîrsta dvs., însă, n-aveţi cum să ştiţi prea bine nici măcar ce e acela un comunist (de acum 25 de ani), darămite un legionar (de acum 75)! Cu comunismul încă aţi mai putea nimeri-o, căci e mai recent şi încă mai stăm în bătaia lui otrăvită (deşi cred că deja nu mai e un contingent comunist semnificativ, în sensul clasic, în România lui 2008), dar legionarismul la timpul prezent este chiar o ficţiune ridicolă.
Or mai exista cîteva sute de supravieţuitori, nonagenari şi octogenari, care desigur nu mai au nici o pondere publică, dar Legiune nu mai există demult, totul e de-acum istorie (sau legendă).
Credeţi-mă că eu unul n-am de ce mă "apăra" de o acuzaţie atît de fantezistă. Ca să fiu legionar (în sensul în care presupun că-l daţi dvs. cuvîntului) ar trebui să existe un partid "extremist" în care eu să fiu membru, ar trebui să mă fi văzut cineva cu cămaşă verde şi diagonală (eventual şi cu pistol), să fi fost surprins spărgînd vreun magazin evreiesc sau profanînd vreo sinagogă, ameninţîndu-i cu moartea pe "baronii" locali şi pe întreprinzătorii străini, sau măcar mărşăluind ostentativ pe străzi şi cîntînd - cu octogenarii şi nonagenarii - "Sfîntă tinereţe legionară", salutînd cu "Trăiască Legiunea şi Căpitanul!"... şi altele de felul acesta. Or, nu e cazul.
Eu nu sînt, pentru păcătele mele, decît un publicist care la un moment dat a pus problema unei abordări corecte a istoriei legionare (şi îmi susţin în continuare punctele de vedere)şi a necesităţii unei reconstrucţii postcomuniste a dreptei creştine româneşti (care nu se reduce la legionarism şi nici n-ar mai avea ce face cu formele lui depăşite istoric şi compromise pe drept sau pe nedrept). Legionarismul stricto sensu a fost experienţa complexă a generaţiei interbelice şi a ieşit din istorie o dată cu ea. Actualitatea impune - şi e firesc să fie aşa - cu totul alte soluţii ale raportului cu Tradiţia, atît la nivel politic, cît şi la nivel cultural. Iar provocărilor actualităţii nu le poţi răspunde cu reiterarea unor forme moarte. Sigur însă că din experienţele istorice e de învăţat şi că, la nivel principial, pot exista intersectări între dreapta de ieri şi dreapta de mîine (că azi, fie vorba între noi, n-avem în România nici un fel de dreaptă autentică şi funcţională).
După 1990 există însă la noi o tendinţă parşivă (care văd că se transmite, pe nesimţite, şi generaţiei dvs.) de a folosi acuzaţia de legionarism ca pe un fel de "sperietoare" universală şi de a ţi se arunca în obraz că eşti "legionar" fie şi numai pentru simpla îndrăzneală de a pune problema istorică a fenomenului sau de a agrea vreo personalitate culturală sau religioasă cu trecut legionar. Ca şi cînd, dacă m-aş ocupa de adevărul istoric despre Tudor Vladimirescu, aş deveni automat... "pandur".
Îmi povestea odată un amic ardeleam mai vîrstnic despre o mătuşă lui, de pe la începutul anilor 40. Avea o vorbă mătuşa asta: "Unde-i vremea libăralului, cînd stăpînul era stăpîn şi sluga era slugă!". Şi cînd se supăra pe cineva şi se lua la ceartă, după ce epuiza toate celelalte invective, îi spunea, cu un fel de indignare supremă: "Legionare!". "De ce i-ai zis, mătuşă, aşa?", o întrebau nepoţii cînd se mai liniştea. "Apăi d-aia: legionare, adică lege n-are!", le explica mătuşa, fierbînd încă în sinea ei.
Mutatis mutandis, cred că dvs. cam în sensul ăsta aţi fost obişnuită să colportaţi cuvîntul. În alt sens, el n-are nici o acoperire astăzi.
Dacă ne consideraţi în vreun fel nelegiuiţi, e dreptul dvs., dar atunci arătaţi-ne concret ce nelegiuire am comis şi nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra!
Vedeţi, eu dacă eram mai "diplomat" (cum dvs. înclinaţi să mă credeţi), poate ajungeam ceva mai mult decît sînt şi nu mai stăteam să dau explicaţii pe blog "huliganilor" de modă nouă. Dar nu de diplomaţie este vorba aici. Nici de politică. Nici de ideologie. Ci de ceva din care nu avem nimic de cîştigat pe lumea aceasta...
Vă invit, deci, nu numai pe dvs., ci şi pe toţi ceilalţi să încercăm să readucem discuţia pe terenul ei propriu. Fie că ne vom înţelege, fie că nu...
DINOZAURUL
Sotul doamnei Hostiuc este un biet trepadus bagat la inaintare de cele doua loje care se lafaie in conducerea BOR. Cateva intrebari, daca tot se cauta fundamentalisti de serviciu, legionari, paria, pociti etc> Ce parerere aveti, domn a Hostiuc de studentimea romana ( aproape in intregime legionara) din perioada interbelica? Am spus romana, lasand la o parte pe alogenii neortotdocsi. Ce cunoasteti dumneavostra despre parintele Lacatusu, Gafencu, Ianolide, parintele Grebenea, Virgil Maxim... of Doamne, sunt mii?.. Cu ce drept atacati pe cei care-i apara, astazi? Razvan Codrescu, Claudiu Tarziu si "gasca". Urat cuvant > gasca, domana Hostiuc!
RăspundețiȘtergereDesigur, ne punem si noi, pe buna dreptate, intrebarea> De ce batranul Patriarh Teoctist nu a reusit sa realizeze,dupa 90, un post de radio si unul de televiziune. Nemaivorbind de catedrala. Povestea suna rau, doamna Hostiuc. Va asiguram ca nu inventam scenarii. Deocamdata ne oprim aici, vorba celui care a postat inaintea mea
PS> Aveti grija sa nu visati, precum Iliescu in 90, Piata Universitatii plina cu legionari drogati; o gasca cu "tasca" plina de dolari. Nu de alta, dar sper ca ati auzit de Patriot Act din SUA> Nici avocat nu se mai poate...
Îmi cer scuze, între timp văd că a mai apărut o doamnă (cu numele de cod "Luminiţa"). Încep să nu mai ţin pasul, dar sper să nu mi se ia în nume de rău.
RăspundețiȘtergere"Doamna Hostiuc", asteptam niste raspunsuri: care sunt acele "nenumarate alte asociatii laice crestine in tara, ceva mai civilizate, cu personalitati exceptionale care chiar au facut ceva pana acum in Romania" si ce a facut "Trinitas"-ul in clarificarea cazului Corneanu?
RăspundețiȘtergereNu inteleg cum faceti jonctiunea intre eseul D-lui Radu Preda, pe care il laudati (pe buna dreptate)si "gasca" impura pe care o frecventeaza, implicit prin postarea pe situl "ei". Ce facem cu Mircea Platon si Razvan Ionescu, care sustin acelasi lucru cu Memoriul...? Si se expun pe blogurile "gastii"? Sunt toti atat de stupizi? Ori sunt cecitati de moment ale unor spirite teribiliste? Nu sunt cam destepti, maturi si cam responsabili pentru asta? Nu va dati seama ca sunteti anchilozat(a) in schizofrenie, ca ceva nu se leaga in logica dvs? Ecumenisti cu "fata umana", de ce nu spuneti curajos ce credeti? De ce va ascundeti in dosul unor subterfugii rasuflate, va luati adevarul cu lingurita de unde va place si ne faceti partasi unor tribulatii atat de blegi?
La ora 2:49PM, adica in urma cu aproape 12 ore, domnisoara Hostiuc a dat cu batu'n balta. De atunci a trecut ceva timp, undele s-au stins, viitoarea mireasa a plecat iar noi inca ne mai uitam mirati la batul care pluteste pe apa. Haideti sa revenim la problemele noastre. Cum apare un "intrus" pe blog, cum sarim la el/ea uitand de chestiunea care ne framanta in mod real.
RăspundețiȘtergereDle Codrescu,
RăspundețiȘtergereVa datorez scuze, dvs aveti un ton foarte civilizat si echilibrat; cred ca am sarit calul; nu aceeasi impresie o am asupra dlui Claudiu Tarziu.
Poate ca femeile, tocmai pentru ca au o anume sensibilitate si intuitie, pot aduce o alta atitudine in aceste discutii, adica nu cred ca rostul lor este sa taca la cratita, asa cum a sugerat aici cineva.
O precizare pentru dl. Capsali: sunt admiratoare a tonului echilibrat si bine documentat al lui Radu Preda, nu obligatoriu cu ceea ce scrie. Oricum, a punctat bine: se cerea o mai buna mediatizare a ceea ce s-a intamplat, inclusiv dinspre trustul mediatic al Patriarhiei.
Si o rugaminte, pentru toata lumea: aveti rogu-va eleganta de a nu lega ceea ce eu scriu aici de meseria viitorului meu sot. Credeti ca se poate?
Dle Capsali, macar prin atitudine, cred ca exista o alianta intre filo-securisti (precum Roncea) si filo-legionari... Mie greu sa scriu acum mai mult. Nu am citit ceea ce au scris Platon, Neamtu si ceilalti. Ceea ce stiti, probabil este ca anumite persoane, inclusiv dl Codrescu au o imagine foarte proasta tocmai pentru ca sustin adesea cu argumente indaratnic-hilare diverse ineptii. Vezi memoriul Federatiei asociatiilor laicatului de DUPA sedinta Sf. Sinod.
Laicii trebuie sa invete si ceea ce este ascultarea. Si uneori si duhovnicii. Altfel unde am ajunge?
Ileana Hostiuc
Virtutea supremă în ortodoxie este dreapta socoteală, nu ascultarea. Dreapta socoteală îţi spune care sînt ascultările drepte şi cele nedrepte, iubirile adevărate şi cele mincinoase, care este omul sincer şi care cel ipocrit. Se pare că lecţia dlui Codrescu a fost instructivă pentru toată lumea înafară de destinatarul ei. Poate fiindcă în unele cazuri, precum cel de faţă, chiar nu există şi un om dincolo de uniforma care ne vorbeste.
RăspundețiȘtergereDoamnei Ileana Hostiuc:
RăspundețiȘtergereAm luat act de scuzele dvs. (deşi nu scuze aşteptam, ci înţelegere). Mă simt dator, la rîndul meu, cu scuze pentru comentatorii mai nervoşi de pe acest blog (nu pot cere scuze şi pentru Sf. Apostol Pavel, care e mai presus de politeţurile noastre).
Din păcate, văd că-mi puneţi în continuare în seamă lucruri care nu-mi aparţin (poate vă lămureşte şi d-l Târziu, nesuferitul) şi sugeraţi despre mine că aş fi autor curent de isprăvi "îndărătnic-hilare", dar omiteţi să daţi măcar un singur exemplu (ceea ce nu cadrează, credeţi-mă, cu eleganţa unei doamne).
Altminteri mă bucur că aţi găsit un ton mai măsurat şi vă asigur de necondiţionata mea simpatie (căci mie mi se pare că-ţi poate fi cineva simpatic chiar şi cînd eşti în dezacord cu el).
Sigur, n-aţi face rău să citiţi şi textele d-lor Platon, Ionescu şi Neamţu (unele postate şi pe acest blog), mai ales dacă intenţionaţi să rămîneţi pe baricade. Din citite e mai sigur decît din auzite (şi poate, chiar nefiind de acord cu punctul lor de vedere, tot vă veţi alege cu cîte ceva, căci oamenii ăştia ştiu multe şi sînt trecuţi, cum se zice, prin ciur şi prin dîrmon).
Pînă la urmă limpezirea se va face tot înlăuntrul dvs. Sau nu. În orice caz, noi nu sîntem decît nişte pretexte în calea dvs. spre Adevăr.
Medicul "genicolog"
RăspundețiȘtergereDupa '90, incoace,
Voind dreapta a o naste,
Adolf Crivat, veneticul,
Vru sa taie ombilicul.
Nestiind anatomie,
Ci facand politichie,
A lovit sub-til, ca "chioru'",
Taind... gatul cu toporu'.
lui condurache
RăspundețiȘtergereIn tara asta prefacuta
Cacatii scriu în loc sa puta.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt dati afara de cacati…
Pastorel
Pentru necunoscători:
RăspundețiȘtergereCostel Condurache - un fel de "Badea Cîrţan" simpatic, încremenit în proiectul legionar
Adolf Crivăţ - referinţă aproximativă la numele meu din buletin
Veneticul - ?
D-lui Costel Condurache:
Eu credeam că Legiunea a fost ucisă în 1938-39 în ce avea mai bun, iar pe urmă s-a sinucis lent, în ce mai rămăsese. Acum aflu că Legiunea a murit de mîna mea. Vedeţi, doamnei Hostiuc i se părea că, dimpotrivă, îi fac respiraţie gură la gură.
În orice caz, vă mulţumesc că m-aţi ajutat, într-un moment de graţie vindicativă, să demonstrez ceea ce era de demonstrat...
În intervenţia sa, dl. Claudiu Târziu a identificat corect o “defecţiune” în textul dlui Radu Preda. Calificativul „obscur” permite ca reacţia transparentă, publică de amendare a comportamentului sinodal să pară suspectă din capul locului. Astfel de termeni evazivi produc o suspiciune care se poate dispensa de argument: devenit „obscur”, gestul asociaţiilor laice poate fi privit oricum, de la o formă inadecvată de manifestare la lipsă de reprezentativitate, de la determinări oculte la fanatism legionar. Comentariile Ilenei Hostiuc reprezintă, cum spune englezul, a case in point. Cît despre mecanismul stereotip care face posibil un asemenea comentariu, cred că pasajul de mai jos completează în mod convingător explicaţia prezentată de dl. Răzvan Codrescu:
RăspundețiȘtergere„Dezbaterea publică, remarcă Alain Besancon, face mereu referire la istorie. Oamenii de presă, de televiziune, polemiştii, paznicii severi ai decenţei intelectuale şi, la urmă de tot, poliţiştii gândirii îşi fixează discursurile în raport cu reprezentări false ale trecutului. Doar istoricii adevăraţi le ştiu ca atare. În Franţa, dezbaterea publică navighează ghidându-se după borne istorice îndeobşte ignorate sau falsificate. Istoricul porneşte de la fapte: separând cauzele de consecinţe, demersul său este cronologic. Corectitudinea politică n-are ce face cu această metodă atunci când îşi ia imaginile din istorie. Urmându-şi lozincile, ea pune în joc epoci şi locuri, resuscitând un fenomen dispărut sau proiectând asupra secolelor anterioare o realitate contemporană. Judecând trecutul în numele prezentului, corectitudinea istorică localizează rasismul şi intoleranţa în Evul Mediu, sexismul şi capitalismul sub Vechiul Regim, fascismul în secolul al XIX-lea. Prea puţin contează că aceste concepte nu semnifică nimic în afara contextului lor: mediatic, anacronismul dă bine. Nu ne aflăm în lumea ştiinţei, ci a conştiinţei; nu în domeniul rigorii, ci al vociferărilor; victoria nu e a criticii, ci a dialecticii.
In plus, şi mai cu seamă, e vorba de triumful maniheismului. Acolo unde istoricul trebuie să măsoare ponderea subtilă a nuanţelor şi a circumstanţelor şi să facă apel la domenii anexe ale ştiinţei sale (geografie, sociologie, economie, demografie, religie, cultură), corectitudinea politică lichidează complexitatea istorică. Ea reduce totul la înfruntarea binară a Binelui şi a Răului, un Bine şi un Rău reinterpretate după morala de astăzi. Prin urmare, istoria devine un câmp al exorcismelor permanente: cu cât forţele obscure ale trecutului sunt mai anatemizate, cu atât mai puternic trebuie justificată desolidarizarea faţă de ele. Personaje, societăţi şi perioade întregi sunt astfel demonizate. Cu toate astea, ele nu sunt decât o înşelăciune. Nu ele sunt vizate: noi suntem, prin delegare.” (Jean Sevillia, Corectitudinea istorică, Humanitas, 2005, pp. 9-10).
Poti sa fii om de cultura
RăspundețiȘtergereLegiune de ai spus
"Smecherii" si "antrenatii"
(Care azi o "ard" pe sus)
Te considera fartatii
'n a lor lume - un intrus.
Ia 'n 'ison cu taica popa
RăspundețiȘtergereSa tamai la Europa
La potir papistasec
Cu mult drag sa ma opresc
Si sa vezi atunci cultura
Prin urechi, prin nas, prin gura.
catre anonim
RăspundețiȘtergereVoi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în …ce creaţi!
Pastorel
"Pastorele", doar Zubascu, Badilita si Baconsky
RăspundețiȘtergereCe mai stiu sa scrie, tata
Insa prin "padurea" noastra
Nu trecura niciodata
Prin salbatice coclauri
Niciodata n-au calcat
(Nu e vreme!)
Caci cultiva Europa
Mancatorii de rahat
Pentru d-ra Ileana Hostiuc.viitoare preotesa
RăspundețiȘtergereAsculatarea laicatului merge pana la erezie ,asa ca nu aveti dreptate in privinta memoriului laicatului de dupa sedinta SF.Sinod.Se vede ca sunteti sub influienta ecumenismului de la Trinitas.
Si, ca sa intelegem mai bine formele sub care se face promovarea lui Origen in zilele noastre, este necesar sa ne aducem aminte de cazul Maicii Heruvima, fosta bursiera la mari scoli europene, ucisa de forte obscure pentru ca descoperirile sale din lecturile Sfintilor Parinti aratau contrariul tezei la care o obligasera profesorii ei - ca Sfintii Parinti ar fi fost influentati in scrierile lor de ereziile lui Origen. Cercetarile sale, care au aratat ca Sfintii Parinti au si combatut greselile lui, au costat-o viata:
RăspundețiȘtergereViata Mucenitei Heruvima
Pentru viitoarea preoteasa Ileana cu recomandarea de a citi viata maicii Heruvima
Se vede, într-adevăr, că românul s-a născut poet şi s-a manifestat predilect în creaţia anonimă.
RăspundețiȘtergereIar astăzi, cu cît se crede mai "verde", cu atît e mai poet şi mai anonim.
Eu ştiu bine că "verdele" e-o culoare cu multe nuanţe. Unora le place "verdele" căcăniu. Mă rog, de gustibus...
În orice caz, acest gen de creativitate anonimă arată limpede că păşunismul nu stă pe loc, ci avansează cu paşi mari şi repezi spre manelism (într-un ritm pe care nu-l pot concura decît şcolile ajutătoare)...
Legionarilor, odinioară, mult li s-a dat şi mult li s-a cerut. Astăzi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere...
Aferim!
RăspundețiȘtergereNici grotescul nu mai e ce-a fost...Halal sa ne fie!
RăspundețiȘtergereSi totusi... sa nu uitam Glossa lui Eminescu.
RăspundețiȘtergere"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece."
Domnule Codresc,
RăspundețiȘtergereAm avut un sinod tipic talharesc la Bucuresti in 8-9 iulie. Nici nu merita sa discutam. Sinodul a luat act de pocainta celor doi tradatori ai Ortodoxiei. Vreau sa va spun ca in vreme ce Corneanu s-a impartasit de unul singur la Timisoara, in schimb la Oradea SOFRONIE a fost inconjurat de aproape 20 de preoti si diaconi ortodocsi la sluja Agheasmei Mari. Intre acestia si profesorul de Dogmatica ortodoxa , Dumitru Meghesan, si profesorul de Muzica si ritual, Mihai Brie! Pe acestia cine ii repune in Ortodoxie? Sofronie? Va rog sa-mi raspundeti!
Nici eu nu sunt de acord cu coborirea discursului de pe acest blog atit de jos, prin incercarea unor "poeti" contemporani de a se afirma ( ma rog, anonimi). Adevarul este ca intreg AZECUL, vazut de sus, de pe Deal, de catre teologi, pare o asociatie de manelisti (intru ale teologiei), interpretand, dupa ureche, partituri de genul "Jos Corneanu, of, of of", Daniel mason urat ori Ia canonul cu noroace.
RăspundețiȘtergereManele
RăspundețiȘtergere1.Medicul "genicolog"
condurache lui Codrescu
Dupa '90, incoace,
Voind dreapta a o naste,
Adolf Crivat, veneticul,
Vru sa taie ombilicul.
2. Raspuns.
...lui condurache
In tara asta prefacuta
Cacatii scriu în loc sa puta.
Codrescu, justificare
1."Poate ajungeam ceva mai mult decît sînt şi nu mai stăteam să dau explicaţii pe blog "huliganilor" de modă nouă".
lui Codrescu
2. Raspuns. Legiune de ai spus
"Smecherii" si "antrenatii"
(Care azi o "ard" pe sus)
Te considera fartatii
'n a lor lume - un intrus.
Raspuns catre anonim
RăspundețiȘtergereEu vorbeam de maneaua "culta".
Pentru Sergiu Bistriteanu:
RăspundețiȘtergereŞtiţi bine că nu vă pot răspunde decît împărtăşindu-vă îngrijorarea. Totuşi, cred că a cam prea mult să vorbim de un "sinod tîlhăresc". Slăbiciunile sau proastele năravuri nu sînt neapărat forme de "tîlhărie". Sinodul cred că a trecut prost un test esenţial (n-a îndrăznit să dea aşteptata "probă de ortodoxie" de care vorbea d-l Radu Preda în altă parte), dar nu-i nici creştineşte, nici omeneşte înţelept să-l diabolizăm fără rezerve, ca şi să-L scoatem complet din calcule pe Dumnezeu (Care nu se poate să nu lucreze în Biserica Lui, chiar dacă într-un chip care nouă ne rămîne insesizabil - "ascunse sînt căile Domnului"). Nu zic să nu fim îngrijoraţi, nici nepăsători, dar să ne arătăm în toate cu credinţă, dragoste şi răbdare. Şi unde nu pridideşte cuvîntul, să punem rugăciunea!
Pentru CR:
RăspundețiȘtergereNu trebuie confundat AZEC-ul cu unul sau altul dintre membrii săi.
În "cazul Corneanu", AZEC n-a avut, oficial, decît două intervenţii iniţiale: comunicatul prin care invita la măsură, pînă ce se va pronunţa Sf. Sinod, şi dezbaterea în care Mitropolitul a intervenit telefonic (şi care n-a fost urmată de nici un comunicat, rostul ei fiind nu acela de a trage concluzii, ci de a înlesni informarea). Atît poate fi pus efectiv în contul AZEC. Tot restul au fost atitudini particulare ale unuia sau altuia, după conştiinţa şi libertatea fiecăruia.
Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereVa admir dreapta socoteala si apelul la purtarea de grija a lui Dumnezeu! Cu toate acestea vreau sa Va marturisesc ca am mari indoileli in comlacerea Duhului Sfant cu atitudinea si personalitatea unor ierarhi care n-au nimic in comun cu Dreapta credinta si imparatia lui Dumnezeu , care pentru unii este doar un simplu moft! Sunt scarbit de atitudinea unor JUSTINIA CHIRA< ANDREI ANDREICUT< PIMEN< TEOFAN, care l-au tradat pe IPS BARTOLOMEU> !Daca eu ca simplu credincios tradez Ortodoxia trebuie sa fiu uns cu Sfantul Mir pentru ca sa fiu reprimit in Biserica Ortodoxa! Ce ne facem cu preotii si Profesorii de Teologie de la Oradea ? cine ma lamureste in aceasta problema? Mi-e frica sa cer punctul de vedere al biroului de presa al Patriarhiei dupa care Filioque e erezie iar caolicii nu sunt eretici!
Socrate (păgînul): "Să întrebăm un Zeu!".
RăspundețiȘtergereAm lispit citeva zile din Bucuresti si iacata ce dezbatere! Blogul dlui Codrescu, prieten drag si prea degraba indurator, s-a umflat de comentarii care mai de care mai... interesante. Azi sint intr-o dispozitie buna si nu vreau sa-i confirm "doamnei Trinitas" impresia proasta despre mine.
RăspundețiȘtergereDragii mei, repet a nu stiu cita oara: nu sint legionar, pt ca m-am nascut in alta epoca si pt ca, dupa umila mea parere, era foarte greu sa fii legionar si in interbelic daramite acum; nu ma deranjeaza etichetarile de nici un tip, pentru ca stiu cine sint, laudele nu ma inalta, laturile nu ma scad, dar trebuie sa incerc restabilirea adevarului de cite ori im sta in putinta. In alta ordine de idei, "doamnei Trinistas" i-am solicitat, cit se poate de politicos, sa-mi prezinte argumente/ dovezi pt acuzatiile pe care mi le aduce, sau sa-si ceara scuze, daca este o Doamna. N-a facut nici una nici alta. Concluzia o trageti singuri. Si, evident, aici sint mult mai putin ingaduitor decit prietenul Razvan Codrescu - un cavaler prin definitie. Merg mai departe si spun: daca cineva poate pune la indoiala credibilitatea unor persoane si a unor organizatii doar pe baza de zvonuri si fara a produce dovezi, acela nu poate fi numit decit diversionist. Poate ca nu e o studenta, poate este chiar un barbos capos, care isi imagineaza ca ne duce pe toti de nas.
In final, inca o observatie: din pacate, multi dintre cititorii si comentatorii de bloguri, fie sintniste naimiti penibili, fie niste frustrati asijderea, fie niste pierzatori de vreme care se "distreaza" punind gaz pe un foc fals. Putini sint aceia care chiar dezbat serios problemele serioase. La invitatia repetata a lui Razvan Codrescu de a comenta fondul articolului lui Radu Preda, ecoul a fost slab spre zero. Asadar, ma veti intelege daca nu voi raspunde decit acelora care chiar au ceva de spus.
Iata si al doilea apostat - d-l Tarziu. "Nu cunosc Legiunea aceasta". Ne mai miram de " stangistul" Corneanu.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos articol, dar incredibile dezbaterile provocate de el.
RăspundețiȘtergereAflu ca domnii Razvan Codrescu si Claudiu Tarziu sunt foarte formali: domniile lor nu sunt legionari pentru ca nu au carnete de membri de partid si nici camasi de culoarea "verde prazuliu" in garderoba. Ceea ce e, hai sa recunoastem, amuzant....
Le fac o concesie: nu sunt legionari dar sunt....neolegionari (imbratiseaza majoritatea valorilor legionarismului imbracandu-le in haine mai moderne).
In rest, un punct de vedere greco-catolic: Nicolae Corneanu ca si episcopii catolici ce au concelebrat in acea duminica, au gresit, primul fata de propria Biserica, ultimii doi prin lipsa de prudenta si de acrivie.
E nevoie de multa fermitate, e nevoie de renuntarea la ecumenismul telenovelistic dar mai e nevoie si de dialog pentru refacerea unitatii pierdute
Bogdan Duca
Pentru doamna Hostiuc: am citit mesajul cu tacerea femeii in Biserica. A spus-o Sfantul Pavel. Doar ca Apostolul n-a specificat locatia tacerii, asa cum dvs. insinuati ca ar fi trimis-o la ...cratita.
RăspundețiȘtergereNu cred ca Apostolul era asa gurmand incat sa fie obsedat si in Epistolele sale d`ale bucatariei.
Valorile promovate de Mişcarea legionară sînt valori universale, proprii universului moral al omului responsabil, al celui conştient de ceea ce a primit şi de ceea ce trebuie să transmită. Legionarii români erau educaţi într-un spirit al îndatoririlor, al onoarei, al iubirii de Dumnezeu, de patrie şi de neam. Poate că iubirile lor nu veneau întotdeauna în această ordine; este cert că mijloacele pe care erau hotărîţi să le întrebuinţeze pentru realizarea şi respectarea acestor valori a venit uneori într-o contradicţie flagrantă cu învăţătura creştină, de la care însă se revendicau nemijlocit.
RăspundețiȘtergereMă tem că de multe ori optica greşită prin care-i judecăm (am postat mai sus un citat edificator din Jean Sevillia – inutil, după cum se vede) este determinată nu doar de anacronismul în care ne complăcem, ci şi de măsura noastră de oameni tot mai mici. A spune însă că oricine crede în valorile tradiţionale şi în caracterul absolut al adevărurilor universale devine automat un cripto-legionar, te descalifică pur şi simplu ca om care se pretinde cultivat. Plus că spune nişte lucruri decisive despre caracterul tău.
Îndrăznesc să afirm că nu doar membrii şi colaboratorii Asociaţiei ROST, ci şi orice creştin ar trebui să împărtăşească valorile afirmate de legionari şi să fie însufleţiţi de acelaşi spirit de jertfă pe care l-au dovedit aceştia în întreaga lor viaţă şi nu doar într-un moment de exaltare adolescentină. Motivul e foarte simplu: aceste valori sînt întemeiate în Sfînta Scriptură. Dar în învăţătura creştină nu găsim doar nişte principii, ci şi modul în care trebuie să le afirmăm şi să le aplicăm. De aceea, nimeni nu are de ce să se dezică de legionarism, de vreme ce nimeni nu este legionar pe-aici. Respectînd modul lipsit de compromis în care legionarii au înţeles să-şi practice idealurile, şi cu toate că urmăresc scopuri comune, creştinii se despart de legionari în privinţa mijloacelor care trebuie întrebuinţate pentru realizarea acestor scopuri şi pentru împlinirea acestor idealuri.
P.S.
RăspundețiȘtergereUnitatea pierdută nu se reface prin dialog, ci prin pocăinţă. Iar pocăinţa presupune cel puţin trei mişcări (e bine să le amintim celor care cred în virtuţile infailibile ale dialogului): mărturisirea păcatului, părerea de rău pentru săvîrşirea lui şi hotărîrea de a nu-l mai repeta.
D-l Fedorovici ştie ce vorbeşte, pe cînd d-l Duca vorbeşte ce ştie.
RăspundețiȘtergereE loc însă pentru amîndoi - şi sub cerul lui Dumnezeu, şi pe acest blog oarecare.
În legătură cu indignarea acuzatoare a d-lui Duca, îmi vine în minte un proverb (irlandez parcă, dar s-ar putea să mă înşel):
"Samson era puternic, Solomon era înţelept, Matusalem a trăit mult, dar toţi trei laolaltă nu puteau să descalţe un desculţ"...
Cind nu te duce mintea sa abordezi chestiunile de fond, cazi in anecdota. Cind nu-ti da mina sa spui adevarul, incerci mici diversiuni. Cam asa se intimpla si cu "ecumenistii" care posteaza aici. In loc sa discute despre erorile comise de Sinod si unde este impinsa Biserica prin decizii de tipul celor luate la sedinta din 8-9 iulie, baietii sint preocupati de cit de verzi sintem eu si dl Codrescu. Parca ar avea vreo relevanta.
RăspundețiȘtergereModul in care, eu si dl Codrescu, sintem taxati aici - pe de o parte ca extremisti de serviciu, de catre alde Bogdan Duca si "doamna Trinitas", pe de alta, ca "apostati", de catre vreun anonim "legionar" intirziat - cred ca ne arata mai degraba ca oameni echilibrati.
Si unora, si celorlalti le-a dat mai inainte un raspuns pertinent prietenul Gheorghe Fedorovici, caruia ii multumesc. Sint insa convins ca "adrisantii" vor bate cimpii in continuare ignorind precizarile sale.
Oamenilor, apai difiniti-va dreapta, ca or fi blogurile voastre, dar cadeti in caraghioslak cu un "echilibru" afisat in genul "uite unii zic asa, altii ca suntem legionari, ne vedeti ce curati si aranjati suntem!
RăspundețiȘtergereNoi dreapta ne-am definit-o demult - şi nu în contexte neapărat polemice. Vă invit, de pildă, să citiţi chiar pe acest blog textele mele intitulate "Noţiunile politice de dreapta şi stînga" şi "Simbolistica tradiţională a dreptei", pe care le puteţi accesa direct din rubrica "Ce puteţi citi în arhivele acestui blog".
RăspundețiȘtergereNu am acuzat pe nimeni de nimic. E trist ca domnul Claudiu Tarziu, desi conduce revista Rost, se simte "acuzat" atunci cand i se spune ca este...neolegionar. Abia acum ar avea sens o acuza: aceea ca se grabeste sa se lepede inainte de cantarea cocosului UE.
RăspundețiȘtergereMie, personal, imi sunt foarte dragi oamenii care resping relativismele si care incearca sa isi traiasca ferm credintele, politice sau religioase.
E drept, aceasta nu presupune ca sunt in mod necesar de acord cu ei.
Si...intre fermitate si fanatism este o mica mare diferenta, desigur.
@ Bogdan Duca:
RăspundețiȘtergereDoar am anticipat ca nu vei intelege nimic. Vad ca tii sa ma confirmi. Fie!
Totusi, din dragoste crestina, te indemn sa mai citesti o data ce-am scris eu, dl Codrescu si dl Fedorovici. Daca nici de data asta nu intelegi, crede-ma, nu e vina noastra.
Aici chiar ca ma opresc cu raspunsurile pe subiectul asta. La urma urmei, fiecare crede ce vrea. Mie nu-mi ramine decit sa nadajduiesc ca ortodocsii (si romanii) nostri sint mai inteligenti (si mai greu de manipulat) decit "ecumenistii" (si evropenistii/ globalistii) lor.
"Clasicii" ne poftesc insisi dumnealor la lectura capodoperelor lamuritoare " productie proprie". Si daca n-om intelege cum stau lucrurile cu dreapta profesata, cica am fi grei de cap, nu mai meritam, gata, niciun raspuns. Fie'va mila, totusi, caci adanca e fantana!
RăspundețiȘtergereNu-i vorba aici nici de "clasici", nici de "capodopere". E vorba doar de faptul elementar că, înainte de a te pronunţa asupra cuiva, e cinstit să te informezi asupra adevăratei sale poziţii, nu să-l judeci după ureche sau după afirmaţii conjuncturale. Asta, într-adevăr, dacă nu eşti greu de cap sau lipsit de cinste sufletească (ceea ce încă sper să nu fie cazul dvs.).
RăspundețiȘtergereAltminteri, sgur că nici unul dintre noi nu se află în posesia dreptăţii absolute, ci încercăm cu toţii să ne lămurim din mers şi, eventual, să învăţăm unii de la alţii. (Pînă la urmă, vorba lui Noica, "nu se ştie cine dă şi cine primeşte".)
Vom vedea in urmatorii ani, impactul dezbaterilor Sf Sinod din 8-9 Iulie.
RăspundețiȘtergereIntregul proces pare a fi sub semnul "minimalizarii" evenimentelor.
Daca hotarirea Sf Sinod a fost una inteleapta, inseamna ca vom vedea o "reintrare" in normal (?) pe tarimul celor bisericesti si o de-tensionare gradata a intregii situalii. De urmarit aparitiile publice ale Mitropolitului Corneanu..etc.
Daca hotarirea Sf Sinod a fost una paguboasa, luata "lumeste" si "politic-conjunctural", atunci tensiunile vor creste la toate
nivelurile, atit in spatiul clerical cit si in cel laic.
Departe de a minimaliza pericolele din prezenta conjunctura, cred ca pe termen lung si ca o perspectiva temporala, 8-9 Iulie vor aparea ca un biet ...sughit.
"Talpa" Bisericii Ortodoxe ramane constituita din Minastiri, Biserici de sat/de cartier, simpli enoriasi.
...greu de "mutat" ansamblul acesta.
Un lucru este sigur: timpul NU este cu ei. Stabilimentul Conei Evropa nu este atit de "tare" precum apare "pe sticla".
Vom vedea cum se va comporta acest stabiliment in conditiile marasmului economic care bate la poarta.
Politic vorbind, "a tot cuprinzatorului" verb politic reprezinta o simpla crusta aruncata peste realitatile neplacute comisarilor de Bruxelles.
Ce se va intimpla cu aceasta ...crusta... atunci cind tendintele centrifugale din stabilimentu' Coanei Evropa se vor face simtite, este lesne de aflat.
Cum ne afecteaza toate acestea ?
Pai ne afecteaza: cresterea haosului social, relativitatii morale, marasmului economic, vor creste adincimea mocirlei sociale.
Asta se va intimpla intr-un ritm accelerat in toate tarile nu numai in Romania.
Singura institutie care va ramine "in picioare" ca sa zic asa, va fi Biserica Ortodoxa (si alte citeva rituri).
Din aceasta perspectiva trebuie apreciata "mica baricada" de "mujici pravoslavnici".
Intotdeauna la noi...suprastructurile s-au naruit in timp ce "talpa" a ramas.
Ne place sau nu, asta este o realitate de care trebuie sa tinem cont in bataliile care vor veni.
Ar fi frumos ca lucrurile sa se schimbe la urmatorul ciclu istoric... dar asta depinde de nevointele fiecaruia de la acest moment.
Sa stam cu o mana pe carte si cu una pe par. Sa ne rugam. Sa avem incredere.
Doamne' ajuta !